Salbaticie

„In general, afisez o imagine distanta si rece, nu las sa se vada prea multe din personalitatea mea. Decat prin Under, ca na, acolo e alta lume, n-am nevoie de imagine bine pusa la punct.” si-asa imi incheiam eu, astazi, pledoaria despre vanatoare.

Dar nu e ceva ce poti explica in doua propozitii si nici ceva ce poti exprima prin cuvinte, macar. O poti compara cu foamea sau cu crima, poate cu dorinta de a castiga vreun concurs de provocari, cand e in joc mandria ta, dar nu poti descrie salbaticia unui om si dorinta de a fi manifestata, in totalitate.

Am sustinut sus si tare ca omul trebuie sa se cunoasca pe sine, pana in cele mai mici amanunte. Acum sustin ca nu: cunoaste-te pe tine insuti doar pana in punctul in care ajungi fata in fata cu latura ta salbatica, agresiva. Pentru ca daca stai putin de vorba cu ea si o asculti, nu te mai poti intoarce la ce ai fost. Si-ajungi ca mine: flamand sa o manifesti.

Uneori, confund salbaticia cu tensiunea sexuala. Si-atunci ma transform in vanator, in omul ala care „da sageti din priviri”, pana cand celalalt cade la picioarele mele si-mi confirma suprematia, dominatia, foamea de sange. Atunci, simt gustul victoriei fizic: ochii imi stralucesc, muschii mi se relaxeaza, zambetul mi-e marsav iar spatele mi se intoarce, cautand o alta victima. Alteori, o confund cu agresivitatea: caut cea mai tampita replica de pe Facebook si ma leg de posesor pana ce ii dovedesc ca-i prost, din toate punctele de vedere posibile. Sau nu ca e, neaparat, prost, ci ca poate fi prost. La fel, spatele mi se indreapta, cand reusesc sa fac asta, mainile mi se inmoaie, privirea mi se uita peste ochelari. Iar alteori, simt pur si simplu nevoia sa dau sau sa tin oamenii la distanta doar din priviri. Cand ii fac sa se dea la o parte, pur si simplu capul meu e atat de sus incat simt ca ma duc pe spate, la fel cum Freddy Mercury se arunca in multime si era purtat de mainile lor. Plutesc spre locul meu.

Am incercat si eu sa-mi explic foamea asta, agresivitatea asta, cum au incercat multi altii, care au vrut sa ma cunoasca. Am dat vina pe traume, pe dorinta de razbunare, pe dracii provocati de ceilalti… Nu, eu pur si simplu am descatusat animalul din mine. Pur si simplu m-am conectat cu mine atat de mult, incat m-am intors in jungla, unde ma bat pentru viata mea, pentru pozitia de alpha, pentru hrana. Unde sfasai cu dintii si ghearele din carnea cruda si unde urmaresc micile gazele prin iarba verde. Si numai imaginea asta, cu mine ca leu, fugind dupa o vietuitoare mica si neajutorata si sarind sa o musc de jugulara, imi face gura sa saliveze si muschii sa mi se incordeze. Dar cum traiesc in societate si salbaticia e prost inteleasa, desi stramosii mei din trib ar fi mandri de mine, o manifest intr-o forma mai acceptata: flirtez, agresez psihic, ma uit urat sau prea frumos la oameni. Si n-am cum sa le explic ca „Stii, eu m-am conectat atat de mult cu incostientul meu, incat in mintea mea tu esti un iepuras mic, pufos si prostut, iar eu tocmai ti-am dat o gheara peste mutra de ai inceput sa vezi stele verzi”, ca na, nu se crede nimeni iepuras pe lumea asta. Nu, le zic ca „Esti tu special/ esti sexy/ esti incredibil de idiot/ ai putea fi un soldatel veritabil si atunci am simtit nevoia sa ma bag in seama”, in functie de modul in care ma exprim. Asta nu exclude faptul ca ei chiar sunt ce le zic. Doar ca motivatia mea e alta.

Un amic nu intelegea cum vine treaba asta cu „alpha”. „Poi, vine”, i-am zis, „ca eu nu functionez asa cum functioneaza toata lumea.” Eu functionez exact ca-n ceata de maimute: ma bat cu pumnul in piept ca sa infricosez adversarul. Agat ca sa imi dovedesc ca pot si ca sa simt adrenalina. Ranesc oameni doar pentru ca nu sunt atenti si se transforma singuri in prazi. Pe scurt, imi manifest salbaticia ca si sport. Si, uneori, asta mi se vede in privire. Am intalnit o mie de reactii la privirea aia: unii aveau senzatia ca ce le-as face-n pat, altii ca ma uit urat la ei, altii erau surprinsi, iar altii ca imi stralucesc ochii. SI eu doar ma gandeam „ce bine ti-ar sta cu gheara mea infipta-n mintea ta, iepuras mic”. Alteori, ochii mei se intorc spre mintea mea, iar privirea mi-e aproape de tampa. Atunci imi imaginez cum ar fi sa pot face, pe bune, tot ce imi doresc. Si nu, nu-mi doresc sa conduc lumea, sa… nu stiu… ce isi doresc oamenii normali… sex, etc. Nu, eu imi doresc sa pot sa-mi manifest instinctele liber, asa cum simt nevoia sa o fac.

Uneori, cand fac tampenii, s-ar spune ca imi las o parte din salbaticia asta sa se manifeste: agat un pustan, instig pe cineva la diferite ganduri, provoc un scandal, ma joc cu focul. Dar asta-i doar 10% din ce as vrea sa fac. Doar o mica parte din animalul salbatic care zace-n mine – care da din coada si ies, asa, niste vartejuri. Ma-ntreb, de multe ori, oare cum ar fi sa ma manifest fara sa-mi pun oprelisti? Fara sa-mi inhib instinctele si fara sa-mi pese ce ranesc in jur? Dar am noroc ca oamenii de langa mine imi stiu latura asta si incearca, cumva, sa ma opreasca. Dar totusi, nu ma pot abtine sa ma intreb, cum ar fi, oare, sa ma conectez atat de bine cu inconstientul meu, incat sa las animalul salbatic sa-si faca de cap si sa imi descarc, astfel, toata incordarea si foamea asta pe care o simt?