Iar…

Iar e una dintre fazele alea, care ma apuca periodic, si-n care nu mai vreau sa aud oameni, sa fac o sinucidere sociala si sa imi iau zborul din coltul asta. De parca nici cafeaua nu mai e cafea, nici vorba nu mai e vorba, nici oamenii nu mai sunt oameni. De parca niciodata n-am simtit ca apartin, ci am vrut doar sa cunosc si sa dezvalui, pana m-am plictisit. De parca singura placere constanta ramane doar scrisul.

Un plan genial a fost, de si eu mai stau sa ma crucesc cum naiba am putut sa gandesc atat de departe, da’ instinctiv, pe loc. Pac, il amenint cu ce-l doare pe el mai tare si-adica imaginea, clacheaza, defaimeaza public. Cateva luni mai tarziu, cu firma pe zero, ma duc si depun plangere, ii iau casa, ii iau viata, mi-l fac dator pana la adanci batraneti. Si de banii aia ma duc si fac ce voiam eu sa fac prin arta. Oh, dulce razbunare, nu te pune cu o femeie nervoasa, ca sta de vorba direct cu diavolii ca sa o sfatuiasca. Da’ venind momentul, mi-am dat seama ca nu asta ma incanta, de fapt. Mi-a placut si-mi place sa-l stiu la mana mea, la mila mea, da’ parca satisfactia daca-l taxez nu e pe masura complicatiei. Aia e, o sansa construita de mine, pe care o pierd. Pentru ca eu nu-s el.

Sunt in Iasi acum si ieri discutam la o cafea ca vreau rulota. De fapt, dintotdeauna discut ca vreau rulota. E visul meu de evadare de cand eram copil. Sa fiu hippie si sa traiesc asa, prin lume, libera. Chemarea sangelui, s-ar spune, doar ca fara cal si caruta cu coviltir, ci cu aripi de visat cu ochi deschisi. Daca i-as fi luat casa, ca „smiorc, domnule judecator, [insert puppy eyes], uite ce rau mi-a facut in viata si cat am muncit, si doar pentru ca e un om frustrat care nu poate accepta ca e lasat”, as fi putut sa-mi iau rulota si s-o tai. Si faceam blog si videoblog cu donatii, si vindeam pe net chestii din diferite tari si mergeam pe traseul ala pe care voiam sa plec acum 2 ani, inainte sa ma hotarasc ca de suma aia de bani mai bine fac nunta. Si nici nunta n-a mai fost, nici trip d-asta, nici…

Om cu multe planuri da’ cu putine resurse si mult mai putina hotarare. Pentru ca fie nu vreau pe bune, fie nu am cum sa fac sa se intample. O mie de planuri, putina ancorare pe ele. Oh, cate posibilitati iti ofera viata cand esti un visator cu ochii deschisi, care sta si observa cararile strategice ce se deschid si citeste viitorul in stele. Si tot ce vrei e o rulota si sa zbori prin lume. Sau prin idei.

Dar sunt in Iasi de putin timp si iar vreau sa plec. Oras pe care il ador, ca o muza si o mama buna ce este, imi sopteste incontinuu ca fiecare pui trebuie sa se desprinda de cuib. Spre cer. Spre vise. Spre ingeri si demoni.

Ma uit la miscarea asta constanta de „trezire”, cum ii spun spiritualii. Hell, yeah, bine ati venit in lumea stiintei, da’ sunati ca Sfanta Papadie toti. Dimensiuni, spirite, rahaturi, bull shit-uri?! Da’ daca-i spuneti Constiinta colectiva, Inconstientul colectiv, Supraeul colectiv, ce parere aveti? Sunt chestii care se stiu de la Jung incoace, da’ noroc ca ati descoperit toti tripul dat de droguri, ca altfel zau daca va prindeati ca exista undele alpha, ca sa accesati blocurile de informatie. Puteati, foarte bine, sa ramaneti instinctivi, ca tot aia era. Sau sa va jucati cu nivelele neurotransmitatorilor. Sau sa ramaneti conectati la realitate, bucurandu-va de fiecare element din jurul vostru, fie el lumina obscura, betisor parfumat sau persoana de langa. Nu trebuie sa va rupeti capul ca sa „vibrati” si sa tripuiti. Autohipnoza, meditatie, transa creativa… Se fac de mii de ani chestiile astea, da’ daca esti un dobitoc axat doar pe „sa am, sa am din ce in ce mai mult, fuck cunoastere”, normal ca n-ai sa simti. Si prima oara cand are sa te izbeasca transa asta, ai sa zici ca l-ai vazut pe Dumnezeu. Nu esti departe de adevar, da’ esti sigur ca Dumnezeu e ce stii tu ca e si nu e altceva? Na, macar daca-ti rupi capul, fa-o cu folos: afla cine-i Dumnezeul tau, stai putin la vorba cu el. Iesi din sistem sau mergi in nucleul lui. Ups, stai ca nu stii d-astea, pentru ca te-a durut la basca de logica grafica si alte treburi d-astea pe care un profesor idiot a incercat sa ti le bage cu forta pe gat, fara sa iti explice de ce rahat ar trebui sa le stii.

Te-ai uitat la Lucy? Ti-l recomand.

In fine, m-am plictisit si de tripul asta, asa cum m-am plictisit de oameni. Oameni dobitoci, ca intotdeauna, care au senzatia ca ei sunt cei mai cei, cei de sus, cei care… Care nu inteleg ca omenia e rara si daca ti se acorda, trebuie pretuita. Care isi manifesta frustrarile si-si proiecteaza insecuritatile asa, ca si cum chiar ar sti despre ce rahat vorbesc. De parca n-ar fi atat de vizibil pentru ceilalti ce sunt si ce nu sunt. Oameni obositori…

Am obosit si vreau IAR sa evadez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: