Ghidul misoginului

Drept raspuns la atitudinea lui Grinch, care se vrea a fi misogin da’ nu prea o face cu stil. So, purcedem la treaba:

Motive să fii misogin sunt pe toate drumurile şi la toate colţurile. Dacă tocmai eu, o femeie, spun asta, atunci e clar că bărbaţii au şi mai multe motive. Numai că şi misoginismul ăsta trebuie făcut cu cap, cu un scop clar, într-o manieră elegantă. Altfel, tot ce întrece limitele astea, sunt doar frustrări personale exprimate cu ajutorul unor tendinţe moderne şi nimic mai mult. Sau teribilism…

În primul rând trebuie să ştii exact pe cine nu suporţi: femeile sau oamenii proşti, în general?  Pentru că dacă nu suporţi femeile, pentru simplul motiv că au vagin, atunci ai o problemă tu. De ordin psihic. Adică ţi-ar trebui ceva tratament, şi n-o spun sub formă de jignire. Dacă nu le rezolvi ţi-ar putea fi dată peste cap toată viaţa, începând de la planul familial şi continuând mult mai încolo. Dar dacă nu suporţi prostia, în general, atunci e ok să te declari misogin, dat fiind că, statistic vorbind, femeile sunt mai multe decât bărbaţii, deci cantitatea de prostie întâlnită în rândurile lor trebuie sa fie mai mare.

Apoi trebuie să fii atent pe cine taxezi. Iarăşi, a taxa toate femeile, doar pentru că sunt femei, e dovadă de ignoranţă. A trebuit să mă bat de multe ori cu eticheta „femeie”, datorită căreia lumea din jurul meu mă considera din start proastă. Ori asta nu e ok pentru că,  din start, dacă mă tratezi aşa, eşti mai prost ca mine. Taxăm pe cele care dau dovadă de prostie şi doar atât. Nu pornim de la premisa că „toate femeile sunt proaste deci, automat, orice femeie cu care vorbesc e proastă”. Pornim de la „există oameni deştepţi şi oameni proşti, caut dovezi ale prostiei la femeia respectivă, dacă mi le dă, atunci sunt misogin. Dacă nu, mă bucur că mi-am găsit o companie bună.”

Când ai descoperit femeia cu care să fii misogin, lucru care, fie vorba între noi, nu e destul de greu, atunci trebuie să alegi o metodă elegantă, nişte argumente solide şi, în primul rând, să ai garanţia că într-adevăr te duce capul să duci lupta asta. Pentru că dacă îmi vii cu stereotipuri şi citatele altora, atunci se cheamă că doar imiţi pe alţii pentru că ţi se pare ţie cool sau că sună bine.

Spunându-mi ce a zis nu ştiu ce actor, nu-mi transmite decât că  nu eşti în stare să dezvolţi propriile idei care să-ţi susţină poziţia sau că vrei să ataci doar de dragul de a ataca (sau ca să atragi cititori?Poate).

Regula numărul unu e cea a argumentelor solide, totuşi. Spunându-mi că femeile nu pot să facă nu ştiu ce meserii te transformă, iarăşi, în ignorant. Nu insist asupra argumentelor contra pentru că nu vreau să stârnesc o discuţie de genul ăsta. Şi eu sunt misogină aşa că nu văd rostul unei poziţii contra. Totuşi, am argumente mai bune decât „Femeile nu au ce cauta in arta. Femeile nu stiu nici sa scrie, nici sa picteze, nici sa compuna muzica, decat la nivelul lejer al intretinerii unui mediu placut in casele lor. ” Genul ăsta de argumente este pentru cei care încă mai trăiesc cu 50 de ani în urmă şi nu sunt capabili să se adapteze la tendinţele actuale ale civilizaţiei, dovedite prin intermediul statisticilor şi al ştiinţei.

Următoarea regulă de aur e că nu poţi fi misogin decât dacă ai un bagaj extrem de mare de cunoştinţe, din toate domeniile care pot fi atinse într-o dispută de genul ăsta. Pentru că, dacă ai fost închis fie şi la o singură idee, atunci te plasezi sub poziţia pe care vrei să i-o acorzi femeii respective. Logica e simplă: susţii că femeia e mai proastă ca tine–> femeia te închide–> cineva mai prost te-a închis–> cineva mai prost a fost mai deştept–> dă cu virgulă. Ca bună ziua. Şi nici încăpăţânarea şi refuzul realităţii nu e soluţia. Asta este pentru copiii-adulţi care obişnuiesc să se dea cu fundul de pământ şi nu ştiu să priceapă când nu au dreptate. Toţi îi urâm, nimeni nu-i suportă, un fel de femei şi ei.

Iar ultima regulă de aur e să fii tu mai bun ca femeia respectivă, în domeniul despre care discutaţi. Pentru că dacă tu vii şi îmi spui că femeile sunt şoferiţe proaste iar tu nu ai nici măcar permis, atunci argumentul tău nu e valabil deloc, oricare ar fi el.

Aşa că, dragii mei colegi în ale misoginismului, hai să o facem cu cap şi stil, cu mintea deschisă şi cu simţul realităţii înainte de toate, şi, mai ales, fără să ne atragem eticheta de ignoranţi şi tembeli. E o limită în toate şi fiecare idee are logica şi metodele ei. Ca în matematică: tot ce construim porneşte de la 1+1 şi urmează un algoritm bine-gândit şi relevant pentru ceea ce vrem să dovedim.

Anunțuri

5 Responses to “Ghidul misoginului”


  1. 1 Grinch Septembrie 15, 2011 la 3:27 am

    Se pare ca nu ai prins ideea…deci trebuie sa ma repet:

    Eu doar am apreciat: stilul, aroganta, misoginismul din textul respectiv.
    Daca tu esti misogina..asta este,problema ta. Eu unul nu sunt, cel putin nu cu femeia/barbatul la care am ce aprecia…cu oamenii ce cocheteaza cu prostia? Sunt foarte misogin/arogant/nesimtit. Cum sunt barbati destepti la fel sunt si femei destepte ii un echilibru. Ca nu le intalnim la tot pasu sau ca nu sunt atat de perfectionate sau de descurcarete precum barbatii in unele domenii ? Asta este suntem facuti de asa natura incat sa ne putem completa.
    De acord cu mine?

  2. 2 d3vilbabe Septembrie 15, 2011 la 4:03 am

    Ba ideea am prins-o, nu am apreciat propagarea, Stiu decalogul lui Hess si, dupa cum ti-am spus si tie, apreciez felul in care joaca actorul dar aici se opreste „aprecierea”. „stilul, aroganta, misoginismul din textul respectiv” sunt doar un fel de a atrage atentia si de a scoate ceva care sa socheze. Rezumat: Interpretarea superba, textul caca.

    Si sunt femei perfectionate si descurcarete in orice domeniu.
    Deci nu, nu sunt de acord cu tine. 🙂

    Oricum, ideea din textul meu a avut doar sursa de inspiratie in al tau, n-a venit sub forma de critica. Decat sa incerci sa-mi dovedesti mie ce incercai sa faci mai bine, nu stiu, gandesti un text arogant care chiar sa merite apreciat. Eu iti respect opinia ta, buna, rea. cum o fi,..si nu tre’ sa-mi dai mie nici o justificare pentru ea. Doar mi-o manifest pe a mea legata de misoginism si cei care iau Decalogul drept „mama ce tare e”.

  3. 3 kOoDoO Septembrie 15, 2011 la 4:08 pm

    tu nu esti de acord niciodata cu nimeni….:)

  4. 4 d3vilbabe Septembrie 15, 2011 la 6:27 pm

    si asta-i drept… 🙂

  5. 5 Wraith Septembrie 16, 2011 la 11:14 pm

    Daca nivelul tau de cunostinte il depaseste pe al mediei nu inseamna ca in mod automat ceilalti sunt prosti, ci doar ca tu ai ceva in plus. Ei sunt mediocri, cei mai multi si aici vorbesc in general barbati si femei. Cat despre misoginism e putin deplasat sa vorbesc pentru ca am foarte putine prietene femei(a nu se intelege ca sunt misogina, desi am fost). De cand sunt in UK si am vazut ce fel de femei sunt aici (fac cate 3-4 copii sa traiasca din alocatie si incep de la 15-16 ani, se imbata pana cad din picioare si asta e la ordinea zilei, deschid picioarele la altu in fiecare seara) am inceput sa apreciez mai mult fetele de la noi (desi sunt mai mult ca sigura ca avem si noi exemple, numarul lor e mai redus)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: