Oglinda spre realitate

[Habar n-am ce s-a intamplat cu wordpress-ul, iar l-au schimbat astia si iar ma bate realitatea. Dar nu-i nimic gresit in asta…]

Asa ca raspund iar. Si iar. Si iar. Cui? Tuturor. Blogul asta e un lung sir de explicatii, in care eu incercam sa arat de ce e bine ca mine, altii de ce e bine ca ei si fiecare intelegea orice voia numai ce trebuia nu. Dar eu am continuat de ani sa fac asta, pentru ca altfel nu aveam cum. De ani am continuat sa fiu eu si sa las oamenii sa inteleaga ce au ei nevoie. Asa ca iar vin in safe spot-ul meu, iar inchid portile mintii si iar dau drumul vocii din capul meu aici. Pentru ca ea e singura care conteaza…

De unde vin? De la un gratar. Un gratar dintr-ala de tipul „Nu vrem acasa, n-avem bani, dar hai sa dam o tura si vedem cine si ce are prin frigider.” Unul o pulpa, altul o rosie, altul gratarul de la aragaz si altul locul. Si nu e nimic gresit in asta. Pentru noi, asa arata viata de ani de zile.

Si mai devreme stateam pe un trotuar, langa alti oameni, cu alte idei. Unul o rosie, unul o felie de paine, altul o pulpa, incropeam de un gratar pentru suflet. Boschetareala eleganta ii spun eu: nu esti nici prea domn, ca nici nu-ti place domneala prea multa, da’ nici chiar ultimul boschetar, ca pe tine nu te-a rapus viata chiar asa, desi iti place la nebunie simplitatea si colegialitatea asta. E libertate.

Si am primit niste intrebari, dar pe mine ma oboseste maxim sa vorbesc cu oamenii, mai ales cand vor sa ma bage fara sa ma cunoasca in cutiile lor si eu trebuie sa ma lupt cu ei sa nu faca asta, asa ca nu am avut rabdare sa explic tot, mai ales ca e greu cand trebuie sa faci dialog si nu monolog. De ce sa ma lupt cu ei cand am atat de multe lucruri cu care trebuie sa ma lupt? Am sa raspund pe rand, ca sa dau link si poate, ca sa ma descarc, si poate, mi-as dori mai mult, ca sa invat mai departe ca viata asta nenorocita are 3 laturi, intotdeauna, in orice situatie: un negativ, un pozitiv si un neutru. Si indiferent din ce perspectiva privesti situatia aia, realitatea este ca si tu esti tot acolo, de aia te uiti la ea si-ti pasa de ea. Altfel, daca nu ai fi conectat, cum ai putea sa o observi? In fine, iar filozofie, oricum pe micul autist din mine il cam bate socialul, asa ca nici n-are rost sa-l mai incerc, ca de 30 de ani tot am incercat sa comunic si n-am reusit. Pnm, noroc ca am gasit oameni care sa incerce sa ma traduca, ca altfel ma salbaticeam de tot, ma si vedeai iar inchizandu-ma in casa cativa ani, ca odinioara, si uitand sa mai ies pe motiv de „Nu va mai suport!”. Io-s fericita ca inca nu mi-am pierdut foamea de a comunica, ca dupa aia de care realitate mai stateam eu ancorata in realitate?

Stii de cand mi se spune ca-s greu de inteles? De cand m-am nascut. Intotdeauna am fost asa. Si daca inainte era mai simplu sa ma prinzi, acum, dupa ani de diferite experiente, nu ma mai prinzi decat cand vreau eu sa cobor din tripurile mele si doar si doar daca-ti ofer ghidaj. Desi toti suntem in tripurile astea, pentru ca eu n-am facut altceva decat sa stau sa fiu Observatorul naturii umane, al vietii, a lemotiei pure. Na, si eu, ca orice Observator, am mai facut un experiment, am mai indus o variabila, am mai discutat cu alti Observatori, dar nu-i nimic gresit in asta, iar. Asa invatam.

Si-apoi, fiind atat de frustrata ca atunci cand ies din capul meu si arunc o concluzie lumea nu prea o prinde decat dupa cativa ani si numai daca-s curiosi, a trebuit sa gasesc cai ca sa traduc universul meu interior celui exterior. Ale mele in ale altora. Si invers. Si-am fost si prin Universul ala, si prin celalalt, si prin celalalt. Si prin tripul ala, si prin celalalt. ehe, numai blogul asta cate stie si gandeste-te ca „asta e a mia parte din ce scriu”. Pentru ca-i greu tare sa ma prinzi si eu n-am rabdare sa stau sa astept decat…

Decat daca ma pun turceste jos, in viata, si elimin orice tipar si omul ala se simte in siguranta cu mine. Noaptea, ca eu sunt copilul noptii, urasc ziua si bioritmul meu nu e de zi, am de 3 ori mai multe nopti traite decat zile. Alterat, pentru ca e singurul mod in care pot sa imi incetinesc ritmul ideilor si sa nu incep sa iti vorbesc in formule sau, si mai rau, sa nu mai vorbesc deloc decat cu mine si demonii mintii mele. Si-ti explic si de ce copii si de ce nu e extroversiune sau pitiponceala sau ce altceva mai vrea lumea sa lipeasca aici, pe intrarea in universul meu.

Ai auzit de unde alpha? Ai auzit. Stii ce fac? Iti „inmoaie” Supraeul si lasa Inconstientul sa se manifeste. Da, ti se pare stupid ca am nevoie de ele? Daca si tu te-ai simti prizonier in capul tau si ai reusi sa iesi la suprafata doar cand scrii sau cand te bati cu tine, atunci ai intelege. Si nici macar atunci nu reusesti sa lasi garzile alea jos. De ce atatea garzi? Sa spunem ca am avut norocul sa ma duca viata asta prin atatea cacaturi incat am primit prea multe lectii. Si spun noroc, pentru ca fara ele nu reuseam sa vad toate profunzimile Iadului din sufletul uman  de atatea ori incat sa reusesc sa il invat pe de rost si sa stiu sa scot omul de acolo, fie el si pentru 5 minute doar. Deci unde alpha, fara de care nu prea pot, ca-s speriata de oameni. Pentru ca-i urasc pe toti. Iubesc viata si energia care le-o dau, in schimb.

De ce in pozitie turceasca si pe marginea bordurii in loc de-o banca? Pentru ca am practicat mult meditatia. Aia nu e turceasca, e hindusa, e buddhista, e de la mama, ca si ea o abordeaza cand vrea sa se simta in siguranta. E din trib, din pestera. E pozitia cea mai comoda pentru visat cu ochii deschisi si in care sufletul e cel mai in siguranta. De ce nu pe banca? Pentru ca da, am fost acolo, insa niciodata nu mi-a placut. Snobismul ala e snobism. Cel putin pentru mine. Eu iti dau oricand, bucuroasa, aliura de doamna, lady, boss, ce vrei tu, pe oameni simpli si naturali, cu ideile pe masa.

Mi s-a adus aminte de un trip de acum vreo doi ani, in care paream „sobra si serioasa”. Dar stii de ce acolo doar paream? Pentru ca ma asteptam ca daca facem aceeasi chestie, sa fim aceiasi oameni. Din responsabilitate. In schimb, ce am vazut acolo era un teribilism, frustrari, pe romaneste „oameni cu puta mica”, ascunzandu-se de realitatea din viata lor sub eticheta de „blogger”. Si m-am retras si mi-am adus aminte de ce mi-e dintotdeauna atat de greu sa ma integrez in medii: pentru ca eu vorbesc limba naturalului si ceilalti au invatat una pe care eu tot o refuz, ca patriotul cu engleza: limba socialului fals. 

Habar n-am sa vorbesc falsitatea si acum ajungem la copii. Stii de ce copii? Pentru ca ei inca sunt puri. Inca spera si inca au puterea de a se lupta pentru idealurile lor. Pentru ca inca n-au uitat de ele si inca n-au gasit resemnarea ca solutie. In ei inca mai vad Viata. Si e datoria mea, de om care si-a demonstrat ca resemnarea aia, snobismul ala, „domnia” aia si sobrietatea aia sunt doar forme de fuga de adevar, pentru ca viata se poate trai si ca mine – si nu sunt eu singura care o traieste fara compromisuri si frica, zic, e datoria mea sa ma duc si sa le arat ca drumul asta nu e rau. Ca poti sa-ti bagi Sfanta Papadie lejer in limba sociala, pentru ca desi n-are sa fie usor, au sa fie oameni care sa te inteleaga si sa aprecieze asta acolo. E datoria si responsabilitatea mea, ca generatie care am stat cu un picior in trecut si unul in viitor, cu un picior in Rusia si unul in Europa, unul in conditionarea sociala si altul in rebeliune, unul in arta si altul in matematica, unul in lumea mintii mele si altul in lumea mintii voastre, sa fac orice trebuie ca sa nu las naturalul, natura, Energia vitala, sa dispara din orice element vad. Sa nu moara. Adica, uita-te la americani, ca asa sunt ei. Iti plac? Ca sunt cam prostii lumii. De ce sa vrei sa ajungi acolo? De ce nu intelegi cat de special e orasul asta si de ce oamenii adereaza la muzica asta si ce TREBUIE sa facem prin ea? Si nu doar muzica, ci arta. Toata. De ce sa nu rezolvi problemele pe care le vezi in sisteme, cand asta e singurul tau rol pe Pamant? Sa ajuti Viata sa continue?

Si mai stii de ce copii? Pentru ca un copil inca are puterea sa O vada. Inca are puterea sa isi tina ochii deschisi fara sa se sperie de stereotipurile aplicate de ceilalti. Inca are puterea sa se lupte pentru Ea. Stii ca cei mai buni soldati sunt cei antrenati de mici? Si-atunci, de ce sa nu-i ajut eu in antrenamentul asta, daca vad, cand eu stiu sa simt si bunatatea omului, sinceritatea lui sufleteasca, poate si atunci cand el nu o simte? Cand pot sa ii arat ca ce e rau social nu e neaparat rau natural si nici binele nu e cum se crede. Pe calea scurta, fara sa il doara sufletul si sa riste sa si-l piarda, cu instinct matern. Pentru ca pot si il am si singurii care imi interzic sa folosesc instinctul matern ca sa cresc copiii lumii sunt doar oamenii care nu stiu sa inteleaga ca ce nu ii afecteaza ar trebui lasat in pace. Dar, atentie: cresc matern copiii lumii ca sa poata sa devina generalii propriilor lupte pentru Libertate. Ce pot sa spun, se construieste singura o armata si, well, intotdeauna am fost aia care suflam la scoala daca stiam, recunosc.

Si stiu ca-i greu sa prinzi metafora, pentru ca ti-am mai spus, nici eu nu am rabdare si nici tu nu crezi ca-s sincera, dar stiu ca o simti, ca de aia ai pus intrebarile. Asa ca revenim in trip.

De ce „pitipoanca”? Dar daca ma imbrac cu sapca si hanorac si fac aceleasi gesturi, asa-i ca ma transform in golanca dpdv al perceptiei? Dar daca schimb mediul si ma duc in anii 40, imbracata intr-o rochie dintr-aia cu paiete si o tigara in mana, intr-un club de jazz prin New Orleans, facand aceleasi gesturi, nu devin model de feminitate pentru femeile zilelor noastre? E vorba doar si doar de perceptia din mintea ta. Nu eu fac tabloul, tu il faci. Stiu sa fac toate astea 3, pentru ca pitipoanca, golanca sau femeia fatala sunt 3 perceptii ale naturii umane, de aceeasi intensitate, dar privite prin ochi diferiti. Uneori exagerate, alteori inhibate. Uneori percepute negativ si alteori pozitiv. Dar hai sa iti mai pun o intrebare: daca in locul meu era un barbat, facand aceleasi gesturi, despre el ce spuneai?🙂

Nu e nimic in nume de rau. Nici nu e treaba mea perceptia altora. Eu doar incerc sa arat cat de multe din perceptia totala pierzi atunci cand indesi omul intr-o cutie cu o eticheta pe ea. Cat de multe pierde el daca te asculta si il afecteaza. Cat de putin conteaza superficialul si cat de important e sa cauti esenta oricarui om. Pentru ca stii de ce? La gratarul asta nu conteaza daca esti batran sau tanar, politician sau vagabond, manager sau salahor, citit sau necitit. E vorba despre ce percepi tu din viata si cat de departe esti dispus sa mergi ca sa darami sistemul si sa eliberezi Naturalul, de ce ai de pus tu pe masa din frigiderul tau, ca sa construim o Cina. Din tine, din ceilalti, din social, din lume, intr-un final, pentru ca fiecare gest afecteaza direct tot Universul. E un haos controlat, crede-ma pe cuvant sau mergi tu singur/a si vezi, pana la margine.

De ce copii? Pentru ca un copil ar fi citit textul de aici si nu si-ar fi spus ca scriu despre mine, ci ca scriu despre el. Si nu, nu in limbaj social, ci in cel natural. Comunicam prin emotii, adu-ti aminte. Ai comunicat astazi cu tine?

Semnat,

o doamna care obisnuieste sa se arunce cu capul in jos de pe borduri.🙂

Si LE, ca uitasem: iar daca te intrebi de ce o orgolioasa ca mine se face ca nu vede o chestie sau de ce un introvertit se lupta sa socializeze, e pentru ca am o lupta de dus care e mai presus de placerile mele. Prin placeri, fac placerea Naturii si ma ofer ca exemplu. Din pacate, singura nu am cum, am o forta limitata. Dar cand ne adunam toti generalii si ne indreptam furia care ia nastere din agresivitatea noastra spre exterior, cam cu ce forta lovim? Toate frustrarile astea, toata ura asta din noi, toata… Tot. Imagineaza-ti Big Bang-ul, prin agresivitate compensam marimea. Ori ce fac eu aici e sa incerc sa inchei aliante. Nu pentru mine, eu pot sa ma retrag in viata mea si sa-mi vad linistita de ea, ca mi-am facut-o bine, sunt oarecum fericita cand o fac. Dar pentru ei, pentru copiii astia, care se indeparteaza de nucleu si isi plang sufletul, cand sufletul e tot ce au real. Eu tot ce fac e sa-mi joc rolul care mi-a fost dat, robotic, fara vointa, natural. Prin instincte, cu coloana vertebrala, cu sinceritate si intelegere. Ura asta din noi ne face sa credem ca toti sunt dusmanii nostri. Iar cu cei mai buni prieteni, in viata, intai am fost la cutite. Pentru ca in furie ne gasim naturalul. Acum, tot ce trebuie sa facem e sa o canalizam spre exteriorul sistemului nostru si sa n-o mai lasam sa ne manance din interior, nu?

3 Responses to “Oglinda spre realitate”


  1. 1 kOoDoO Iunie 15, 2015 la 10:34 am

    Bai, nu stiu ce se intampla de ceva timp, da’ nu mai ai nici un sens. Nu e ca nu pot intelege ce scrii, ci doar ca renunt sau sar peste 90%, goddammit woman, parca faci parte dintr-o secta.

  2. 2 d3vilbabe Iunie 15, 2015 la 10:43 pm

    🙂 interpretezi fara imaginatie. sau nu te regasesti tu in starea de spirit. dar era aceeasi care scriam si cand iti placea, doar ca acum e mai condensata informatia in metafore si na, nu mai e chiar lectura de citit la cafea…

  3. 3 kOoDoO Iunie 16, 2015 la 11:20 pm

    Inteleg ca ai evoluat si nici nu ma asteptam la altceva, dar Ghita nu are mereu timp sa regaseasca starea de spirit, asa ca sar prin metafore nu din lipsa de imaginatie, ci pentru ca m-am obisnuit cu comunicarea eficienta. Poate suna a blasfemie pentru tine, dar asta-i adevarul.
    Acuma iti dai seama ca nu ma astept sa iti schimbi stilul, just my 2 cents. P.S. Mi-ai facut pofta de mentosane.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: