Archive Page 5

Cu chef

Probabil mi se observa verva de idei si cheful nebun de a impartasi si a retrai amintiri. Si, doc’, exista si o explicatie pentru asta, desigur, in afara nivelului mare de neurotransmitatori* din creierasul meu. Si-anume aia ca intotdeauna mi-a placut sa discut sau sa scriu amintirile, ideile si emotiile cu si pentru ceilalti. Nu de alta, dar asa mi le pun eu in ordine in gand, asa invat chestii, asa aprofundez. E felul meu de a functiona.

Si-n ultimele doua saptamani, s-ar spune ca m-am schimbat la 180 de grade fata de cum ma stiau ceilalti. Adica, hey! Vorbesc despre mine! De cand n-am mai facut asta?! S. imi spunea ca a vazut mai rar oameni care sa fie atat de sinceri cand se exteriorizeaza. Ma compara cu autori mari – m-am simtit bine, marturisesc, dar eu nu vreau comparata. E stilul meu si de aia ma deosebesc de ei. Pentru ca am reusit sa imi pastrez, peste ani si tipare si reguli impuse, o inocenta a scrisului. Un eu. Plus experienta.

J. mi-a spus azi intr-o discutie ca si-a adus aminte de cum „se scrie”. Uitase. Scrii tot ce-ti vine si-n timp, prin experienta si acumularea unor noi informatii, se cizeleaza. Si-ti iese bine pur.

Asa si eu. De la stres, am uitat sa mai scriu. De fapt, n-am uitat, o faceam mecanic. „Pentru ca trebuie”. Mi-am uitat dragostea pentru scris.

Apoi, a venit si mai mult stres si oameni care incercau sa ma faca sa ma simt prost cu faptul ca stiu mai multe decat ei. M-am autoinhibat, ca sa nu stric relatiile. Apoi, si mai mult stres, si mi-am gasit ca scuza lipsa timpului. Si cand aveam timp, gaseam ca scuza lipsa inspiratiei. Si am uitat.

Apoi, am inceput sa reactionez agresiv de cate ori cineva incerca sa ma bage intr-un singur tipar. Nu sunt un singur tipar, nimeni nu e. Nu am fost niciodata doar Oana de la SSS, doar Oana, prietena cuiva, doar Oana, [introdu rol aleatoriu]. Am fost un om complex, profund, cu experiente, idei, placeri, nevoi, revelatii si concluzii, multe roluri si niciodata usor de inteles, superficiala. Un artist.

Pentru ca nu am dormit sute de nopti deoarece imi tasneau ideile in minte nelasandu-ma sa adorm pana nu le scriu.
Pentru ca mi-am descarcat de mii de ori frustrarile in scris, in randuri multe, la fel si bucuriile, la fel si observatiile, pana am umplut sute de mii de pixeli si foi si desene.
Pentru ca am inspirat oameni din ele, oameni care imi trimit mesaje de cate ori se intrezareste frustrarea si frica in randurile mele si care incearca sa imi arate ca nu sunt asa cum cred eu. Cum cred altii.
Oameni care isi bat capul acum, cu mine, nopti si zile intregi, sa imi aduca aminte cine sunt, dupa ce alti oameni si-au batut capul cu mine nopti si zile, ca sa ma faca sa uit cine sunt.

Si nimic nu e mai placut decat sa vezi ca ce am scris aici, si-anume ca „poate invata cineva ceva din experientele mele” se adevereste. Sau sa ma intorc la texte vechi si sa recitesc si retraiesc emotiile de atunci. Sau sa fiu colega de site si arta cu oameni minunati, care au capacitatea si pot sa imi aprecieze trairile complexe si felul cum le scriu, desi de multe ori cam imbarligat. Sau care imi spun „te inteleg”, atunci cand vorbesc despre filozofii si formule matematice, fara sa se uite superior la mine cu ochii de „e nebuna” sau „face pe desteapta”. Sau care au incredere in mine ca om matur, cu planuri, profesionist, care stie ce naiba face.

Asa ar trebui traita viata: urcand pe scara autodezvoltarii, nu lasandu-te tras in jos de cei cu un ritm mai lent ca al tau.

Curios in toate domeniile vietii, nu doar intr-unul.
Invatand in fiecare zi ceva nou.
Traind momentul si nu viitorul sau trecutul.
Exprimandu-te si facand din tot o arta.

Pentru ca arta este limbajul comun al oamenilor. Al societatii. Al Universului. Al zeilor. Al orice e in interiorul si in exteriorul nostru. Si-atunci, de ce sa opresti volumul muzicii asteia si sa incerci sa controlezi tu flow-ul lucrurilor?

Invata de la mine, copile, si nu repeta greseala mea. Eu am fost acolo, am fost si aici, si stiu ca asa e cel mai bine. Tu singur stii cine esti si ce poti, n-ai nevoie de altii sa iti stabileasca limitele lor. Fuck them all, daca vor sa iti puna o limita, e pentru ca in inconstientul lor si-au dat seama deja ca esti mai sus pe scara ca ei si vor sa te opreasca pentru a nu ramane in urma. Asa ca spune-le stop, pana nu ajungi sa-i crezi si tu si alunga-i din viata ta, pentru ca iti fac numai rau. Unde ai vazut tu limitare personala care sa ajute la ceva?

Cum ar trebui sa fie…3

S:

Foarte bun articolul la care ai dat share  Thanks.

D3v:

😀

S:

I-am dat reshare ca sa vada si alti tipi ce ii cunosc si stiu ca s inca baietasi

D3v:

:))

S:

asta e. nu s unii baieti rai, dar inca s in stadiul ala de score, sau inca beau de rup si se plang de ce femei au langa ei desi tot ei le aleg.

D3v:

yes, i know

S:

Muhaha si articolul cu relatiile e atat de adevarat. ce ne mai place sa fim ‘mintiti’ . Stiam pe o tipa ce mi zicea’ eu si prietenul meu nu ne certam niciodata! eu cred ca o relatie reusita asa se traduce

la care eu’ eu ma cert cu al meu de mai sa ne omoram. des.

D3v:

si totusi stati impreuna

nici n-ai cum sa nu te certi si sa construiesti, ca-s pareri diferite & co

S:

  1. pentru ca ne certam caci avem pareri uneori diferite fata de ceva. sunt certuri normale

da exact

dar se promoveaza ideea aia ca nu se cearta lumea ever. si e totul roz pana la refuz

totusi sunt 2 oameni acolo ce au bagaje emotionale si experiente si se schimba mereu. logic ca se cearta/discuta/se schimba

atata timp cat nu se ajunge la batai,injuraturi ,manipulari emotionale si alte chestii grave. e ok

D3v:

yeap, it is. normal as shit.

S:

Shhh, kids don t know it :))) de aia nici nu discuta in relatiile lor. si se mira vai m a inselat, vai ce s a schimbat, vai ce dracu a patit?

:))))

D3v:

pai de unde sa stie daca experienta zero, daca o au n-au invatat nimic sau sunt super indoctrinati cu ce vad la tv si nu stiu sa se multumeasca cu ce au?

S:

:)))) sa citeasca o carte! acolo ti se explica multe

eu stiam din carti chestii ce parintii mei nu le stiau ca mic copil chiar

despre oameni zic

D3v:

„carti, te fac neprost!” :))

S:

:)))) cartile is boring. ce esti tocilar ma? tu femeie citesti carti? plictisitoare ce esti!

D3v:

„Vii si faci pe desteapta cu mine?” „n-am nevoie de carti, am scoala vietii!” :))

S:

:))))))))))))

peste din astia n am dat.

urasc golanasii. taica miu e golanas. desi e golanas ce citeste de rupe

D3v:

am dat eu. te frustreaza maxim :))

S:

:))) asa pare. gen iti vine sa ii futi o tigaie in cap

D3v:

pai e o piesa: „ultimul golan inteligent”. n-ai nevoie sa fii prost sa fii golan, poti fi golan si cu o cultura si o imagine de ansamblu mai complexa decat „oamenii e rai, hai sa ii ardem pe toti”

S:

a nu. adica. nu pot sa explic. taica miu citeste , a citit foarte mult. mi a recomandat carti si emisiuni educative , ma uitam si cu el cand eram mica. dar nu aplica lui ce citeste

ci doar se foloseste de ce stie sa manipuleze pe altii :))

in scop distractiv. nu folositor. nu stie sa si foloseasca de multe ori cunostintele pt binele lui

„golanas educativ sunt eu :)))

ce pot sa vb in jargon si sa injur ca tampita si fac scandal si intimidez

dar stiu de ce fac asta. si cum sa mi joc cartile

ca imediat dupa sa fiu o lady educata si sa vb despre vreo carte sau un pictor

*golanas educat

dar asta doar pt ca am observat ‘lipsurile celor din jurul meu. si am luat doar ce aveam eu nevoie sa invat de la ei.

taica miu intimideaza maxim pe foarte multi oameni. dar dupa nu stie ce sa mai faca. Eu daca intimidez o fac cu un scop precis de a obtine ceva

Pentru ca de data asta am inima pura, fara bagaje.

Aici.

Cum ar trebui sa fie 2…

D3v:
teoretizare…. eu ii spun restrangere in categorie :)) adunat informatii si grupat in categorii. sunt mai robotica in termenii si imaginile din minte decat prietenul tau

S:
:))) si el este
dar vb rar
lol
dar inainte sa ne cuplam sau sa credem ca ne placem macar
ii ziceam eu de niste comportamente umane fara logica
el zambea si era
gen
„poate are logica pt ei. dar nu le vezi inca perspectiva”
si tacea el
si eu eram. ‘ fuck it. nu m am gandit la asta
aveam discutii de genu :))))
de aia credea lumea ca noi nu ne placem si n-avem nici o legatura si ne plictisim reciproc

D3v:
„talking about the universe and where we float in it”

S:
mda. gen pana la 6 dimineata
si restu se uitau la noi si mi ziceau mie
‘nu mai plictisi baiatu
si el la aia’ nu ma plictisesc
eu’ vezi? nu se plictiseste
si eu continuam :))
el de fapt tacea si era fascinat gen omg cineva gandeste
analieaza treburi

D3v:
ei nu realizeaza ca 2 oameni care sunt unul ptr altul au un limbaj doar al lor, nu mai e nevoie de cuvinte tot timpul…

S:
analizeaza
yeah..
sau nu tre’ sa vb nimicuri
ci vb idei
nu oameni .barfe
mie nu mi a placut niciodata sa barfesc
in schimb am disecat toti oamenii de langa mine
raportandu-i la diverse comportamente

D3v:
pai nu asa si trebuie sa fie?

S:
:))) nu
pt toti oamenii personalitatile noastre sunt psihopate

Yeah, great… Ma bucur ca nu-s singura, macar. :))

Cum ar trebui sa fie…

S: :)))))))))))
Bai eu n am nici o urma macar de indoiala ca tu poti fi absolut orice.
crede ma am citit si carti si am vb cu sute de oameni ca s obsedata de a vb cu lumea care mai de care mai bizara

d3v: merci :))

S: dar. rar m a lovit asa peste ochi ceva mai rau ca blogul tau
eram gen :)) nu cred ca exista asa ceva

d3v: am avut mult struggle si foarte divers. si-s multi oameni si povesti la un loc. si am vrut sa invat din tot cate ceva. cred. cel putin asta am vazut eu. da’ si tu poti fi orice. iar am vazut asta: oricine poate fi orice. eu sunt un esantion. trebuie doar sa invete si sa exerseze pana intra in reflex. sau sa-si aduca aminte, pentru ca exista supraeu colectiv si cineva inainte deja a invatat asta. da’ acum ma duc prea tare pe buddhism si nu mai pare chiar logic. desi e.

S: si nu era ca ai vrea sa pretinzi ca sa fii altceva. ca ce scriai efectiv. ci autenticitatea . persoana ce gandeste/ ce nu traieste degeaba ce mai e si femeie puterea aia ce reiesea de acolo
orele/zilele gandite si concluziile
da. bineinteles ca oricine poate fi orice
dar. :)) mai nimeni n are tupeul sa fie oricine si orice si sa arate asta lumii
cu SINCERITATE

d3v: pai fricile sunt singurele limite in calea evolutiei noastre ca persoane, societate si tot.

S:eu tot cred ca barbatii aia imbecili ce i-ai cunoscut tremurau deep down de mureau langa tine
ca ii frustrai ingrozitor
prin felul tau de a fi

d3v: ma coboram eu la nivelul lor :))
ca sa nu se mai simta nu stiu cum.

S: yes. stiu si asta :))
foarte urat din partea ta!
ia sa nu mai faci asta :))

d3v: da, dar m-a ajutat sa invat si sa ajung in punctul asta.

S: oamenii nu apreciaza superioritatea decat daca nu s ei la randul lor superiori
d3v: de facut nu o mai fac, clar :))
nici nu pot sa fiu proasta si needucata doar ca sa nu se simta ei prosti si needucati. :))
ca dupa au senzatia ca sunt mai destepti.

S: da. dar daca asta i realitatea?
nu mai tre sa fie vorba ca esti femeie
ci om

d3v: pai da

S:oamenii inteligenti merita sa fie langa oameni ca ei
caci porcii te coboara la nivelul lor

d3v: ce pot eu sa le fac daca in loc sa stea sa citeasca si sa munceasca la ei, au preferat sa o frece la rece?

S: ca majoritatea :))

d3v:eu n-am facut asta, asa ca prefer sa ma simt singura si neinteleasa, in lumea mintii mele, decat sa mai cobor la simplitatea si limitele lor. nu-mi plac limitele, nu mi-au placut niciodata.

S: dar esti inteleasa eu te inteleg :)) si nu i ca s femeie
d3v: si asta e discutie de pus pe blog :))

S: si s convinsa ca si orice ENTP, intj
este normal sa vrei mai mult de la viata, sa cauti intelesuri sa vrei sa fii fericita sa nu urmezi turba sa nu ti accepti limitarile propriului sex
asta ar trebui sa faca orice minte sanatoasa
Poti sa o pui :)) eu o sa fiu sub anonimat desi…

E o alta autoare din blogosfera romaneasca ce a frapat prin spiritul liber. Noi disuctam, ca femeile care gandesc ca si cum nu ar exista o „cutie”. Despre mine, despre ea, despre oameni, societate si tot. Pe bune ca, uneori, simplul fapt ca o persoana te intelege e tot ce ai nevoie.

Ai mei

Fac pace cu ai mei si le transmit iubirea de viata
Sperand ca n-au uitat de mine in drumul lor de azi dimineata.
Vocii de pe umar ii spun durerea, iar celei din telefon ii povestesc iubirea.
Asa si trebuie: mama sa fie bine, iar tata sa ma protejeze in calea mea.

Poate ca n-a murit degeaba, in chin, atunci. Mai stii? Poate-a murit ca sa
Traiasca prin mine, pentru ca prin el n-a putut sa isi traiasca dorinta
De a abandona lupta cu constiinta.
Dupa 30 de ani pot spune ca l-am iubit si fara el nu as fi vazut Realitatea.

Asa ca ii multumesc si-as vrea sa transmit vocii din telefon ca si El a iubit-o,
Doar ca nu a avut capacitatea sa ii arate de ce Fiinta lui
E mai importanta decat ea.

Spirala

Unu cu unul fac un intreg in orice univers paralel
Numai in al tau nu. Iubeste-ma, ai striga in eter
Dar ti-e frica. De mine, de tine, de ei, de cer.
De frica iti e frica sa traiesti ce-ti cere viata.

Seva din tine, incet peste ochi se asterne ceata.
Si mori intr-un somn dulce si sigur, lejer, efemer
Incercand sa traiesti „asa cum se traieste” intr-o minte
Simpla si needucata ca tine.

Apoi vine trei si zbori spre viata lui, sperand ca
Unu plus unu vor face un intreg macar pentru el si pentru ca
Deja iubesti cinci si-ti vine sa plangi
Cand te gandesti ca ai putea sa mori singur si
Nimeni nu te-ar mai sti de maine.

Dar ce frumoase par imaginile cu cinci, cand
Tu ai uitat ca spirala incepe la unu plus unul.
Adu-ti aminte ca te iubesti pe tine, prin mine
Priveste Universul, asa are sa fie bine.

In ce fel de lume traim?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi-am pus stop ideilor de pe 31 pana azi si m-am relaxat, ferita de emotiile negative ale altora, pe undeva pe la marginea orasului, asa cum imi place si imi sade bine. Dar pentru ca inevitabil am dat de oameni, am tras si concluzii, desigur.

Sa spunem ca eu, in inhibarea mea (si abia acum imi dau seama cate sute de frici si limite mi-am pus singura, cand sunt in calatoria asta prin mine) si antisocialitatea mea, am descoperit ca artificii precum tigarile (Da! E cod, ramane cum am stabilit, da?) si berea ma ajuta sa fac fata unui val de multi oameni in jur fara sa ma aleg cu atacuri de panica. Asa ca am inceput, sa spunem, sa consum social. Nu mult, ca eu n-am nevoie de mult. Adica, nu mai am nevoie de mult, desi acum trebuie sa fiu mai sociabila ca oricand, fiind in oras nou si avand un rol nou – ala de PR care sta de vorba cu oamenii non-stop. Nici inainte, aum vreo 4 ani, n-aveam. Pe vremea N. si M., insa, aveam, ca de la stres ma inhibam si mai tare si nici cand eram superbalbaita nu reuseam sa renunt la autocontrol si frici si, mai ales atunci, imi luam atacuri de panica. Cel putin in Iasi, in ultimul an, ieseam de 2 ori pe noapte din Under si ma ascundeam in mijlocul Spiralei sa nu ajung sa plang si sa lesin de teama. Eh, viata de antisocial, ce pot sa spun.

Si spuneam ca nu mai simt nevoia sa fac asta, in ultimele saptamani. Adica da, tot ma sperie lumea, dar acum stiu si de ce si incerc sa „lucrez” la asta. Asa ca singurul viciu social sunt alea 2 fumuri care-mi lasa mintea libera. Si nu e chiar viciu social, e un viciu pe care-l iubesc, de pe vremea Prietenului Imaginar si uitatului la luminite, plus baut cafea in varful Copoului noaptea, ghemuita sub o patura pufoasa pe scaunul din dreapta si lasat mintea libera pe tripuri dintre cele mai creative. Plus ca e normal, toata lumea-l face. Unde mai pui ca eu fiind antrenata cu yoga, transa creativa and all the shit, chiar n-am nevoie de mult sa intru in stare alpha. Pot eu sa o fac si fara nimic, d-apoi asa.

Asaaaa.

Si cum stateam eu si ma bucuram de petrecere, desi era un minimal d-ala de nici sa ma tai cu lama pe ritmul lui nu-l inteleg, a bagat nenea DJ-ul ceva pe placul meu. Party oarecum privat, DJ bun rau, pe mine nu ma stia nici dracu’, Revelion – vorba aia, facut sa te distrezi, am inceput sa ma exteriorizez. Ca omul venit sa se distreze. Sa zambesc. Sa fiu fericita. Sa dansez. Sa topai. Sa ma uit la luminite. Pnm, ce ma face pe mine fericita acolo, in lumea mea, mai ales ca imi plangea sufletul in ultimele saptamani dupa un moment dintr-asta, unde sa fiu in siguranta si sa nu trebuiasca sa fiu stapana pe situatie 100%, ca sa nu se sfarseasca rau.

A doua zi la fel. Relaxare, zen, etc. M-am destresat maxim, happy me. Alta e problema: desi eu am baut mult suc, da’ muuuult, cam toata seara – cel putin in a doua seara, si am apelat doar la alea doua fumuri dintr-o tigara trase, hai 3, am observat ca lumea ma trata ca si cum as fi fost ametita. Lume care nu ma cunostea, deci.

Si-acum stau eu si ma intreb: in ce fel de lume fucked up traim daca omul fericit si relaxat e considerat beat?!

Am mai avut un episod, de ziua mea. Cand chiar era ziua mea si ma distram cu asta, chiar era muzica buna, chiar eram si cu o tigara in fapt si chiar ma bucuram de tot, cu gura pana la urechi, ca o mica muzicofila ce sunt eu, aflata intr-o companie placuta, care trece prin schimbarile placute pe care le astepta de o viata si pentru care a muncit a dracului de mult, inainte de 30 – sunt buna de scris in Cosmopolitan. Sau in cartile lui Balzac!(Ups, been there, done that!:))). Bine, si multa serotonina, ca de ce sa nu ma bucur x10, daca pot? Decat sa plang x10, mai bine asa. Asa ca m-am ales cu eticheta „prajita”. :)) Pentru ca…

Da, e atat de trista lumea asta, incat nu mai stie sa recunoasca un om fericit. Saracii oameni, oare de cand nu au mai zambit sincer, de cand si-au pierdut sperantele de a mai lupta pentru bucuria lor? De ce simt, oare, nevoia sa eticheteze si sa distruga un sentiment atat de frumos precum fericirea pura? Bucuria de a trai si a avea mintea libera? De a privi viata optimist si placut si sincer cu tine si cu ceilalti? Ce, oare, v-a luat puterea de a va trai viata, dragii mei?

Remember me? Ca eu da>:)

Si daca tot sunt eu acum in chestia asta in care creierul meu realizeaza conexiuni dubioase, am decis sa imi canalizez toate „fortele” spre a imi aduce aminte ce eram si cum functionam inainte. Ca de ce sa nu imi aduc aminte emotiile din cele mai bune momente ale mele, ca om, si sa incerc sa le reconstruiesc? Si-asa, emotiile sunt un limbaj universal. Si nu doar ca mi-am adus aminte, da’ le si testam, sa le reinvat, pe saracul baiat. Iti dai seama prin ce amalgam de emotii l-am dus?:)) Ca doar stii deja ca am fost pasionata de manipulare si am puterea asta. Bine, scopul din spate era sa il las si sa ma cunoasca pe mine, ca om, sa vada ce am trait si sa simta emotiile mele, sa inteleaga ca nu e usor sa fii eu, are el ghinionul sa se fi indragostit de un om cu mult bagaj, atat.

Mai stii cum eram acum vreo 5 ani? Cand ma jucam cu mintile oamenilor just for fun si ca sa testez ce citeam eu prin carti? Si daca m-ai vazut prin viata reala, mai tii minte cum invarteam tot Universul meu in jurul meu, ca sa se intample ce-mi doresc eu? Bine, acolo eram intr-o stare emotionala de alintata, in care nu imi pasa ca pun tocul pe cadavre, cat timp ma simteam eu bine. Intre timp am invatat si empatia, sa imi pese de oameni si sa caut nu doar binele meu, ci si al celor din jur. Pe scurt, nu mai caut sa imi construiesc eu Golgota din cadavre, ci incerc sa ii iau si pe ei cu mine daca vor. Daca nu, nu. Le dau liberul arbitru. Pe-atunci nu faceam asta. Si mi-am adus aminte cum faceam eu asta. Si nu doar ca mi-am adus aminte, da’ mi-am dat seama ca acum am mult mai multe chestii invatate intre timp, pe care pot sa le folosesc. Si da, inca pot sa ridic manipularea emotionala la rang de arta. Iti mai aduci aminte seria „Experimente si concluzii”? Daca nu, da un search aici, citeste si revino. Acum imagineaza-ti puterea aia, folosita in scopul binelui tuturor. D-aia nici nu-mi fac probleme ca as putea face fata unui val de ura venit de la fanii fostului. Fuck them all, stiu si sa distrug si sa construiesc. Daca cer distrusi, le-o dau fara probleme. Ca… been there, done that. Si partea misto cand te subestimeaza omul e ca daca e sa-l lovesti, nici n-are sa inteleaga ce i s-a intamplat.

Si mi-am mai adus aminte si de starea de pe vremea Prietenului Imaginar, salutari acolo, ca el a facut logo-ul baietilor de arata atat de misto. Artist si el, dom’le, doar ca pe vremea aia eu jucam rolul de amanta. Nu l-am mai jucat dupa el, pentru ca am dat nas in nas cu Jolene de la White Stripes, m-am simtit de rahat in empatia mea si mi-am promis sa nu o mai fac. Da’ nu ma opreste nimeni sa joc rolul de amanta pentru flacaul meu, nu? La cum imi suporta starea asta, merita si o statuie, nu doar un comportament aparte de la prietena, nu? Altii nu au reusit sa ma inteleaga nici dupa ani de relatie si el se chinuie din primele 2 saptamani sa ma suporte in cea mai idioata sau nu faza a mea, unde nu am control si unde emotiile mi-o iau razna fara sa le pot opri. Are si facultatea asta de psihologie un rol in echilibrul vietii celorlalti.

Si stii ce mi-am mai adus aminte? Ca-s Manager, nene! Unde am stat eu in ultimul timp langa oameni care credeau ca a fi Manager e doar chestie de „cum sa fii leader” (tu nici nu stii sa scrii bine cuvantul, cum naiba sa intelegi ce carateristici de personalitate compun treaba asta?) si ca e clar ca eu nu pot, am si uitat ca „Ba, eu ma joc in lumea asta de cand voi bateati cu lingurita in geam”. Si ma, imi iese si asta a dracului de bine, deci ce calitati am de reusesc asta? Si ia, Oana, si adu-ti aminte de gandirea de afacerist, de intelegerea nevoilor celuilalt, de negocierea compromisurilor, de facut ca mine incat sa se simta si omul ala multumit, de muntii aia de munca si organizarea lor intr-o echipa de 13 oameni, de strategiile alea care trebuia sa le dezvolt ca sa functioneze totul ca uns… Mi-am adus aminte tot ce am invatat prin incercare-eroare in experienta asta si cum imi iesea a dracului de bine si ca a fi Manager e o atitudine care nu se rezuma doar la munca. Pai nu sunt eu Managerul vietii mele? Daca nu eu, cine naiba sa fie atunci?

Si na poftim, ca mi-am adus aminte de toate starile care mi-au placut si ca acum stiu sa le joc mult mai bine, ca am mai invatat vreo doua de la viata. Opreste o femeie pe care o duce capul, ca a invatat ceva nou in fiecare zi, asa, din ambitie, si care si-a adus aminte cum sa fie Manager, Amanta si Papusar si a ridicat asta la rang de arta si inca mai vrea sa invete, ca sa dezvolte si mai mult. Cat de dor mi-a fost de rolurile astea si ce foame am sa le joc iar! Si care-si ia Forta din dragoste pura. Si cu un val de serotonina in creier de nici ea nu-l poate controla. Cum am spus si printr-un comentariu: „Sunt in stare sa ma bat si cu zeii acum si am sa si castig pentru ca trebuie si am tot ce e nevoie sa fac asta.” Daca se leaga cineva de ce e al meu, fie el viata mea, iubit, artistii din label sau scopurile mele finale. Cum construiesc, pot sa si distrug si pot sa o fac cu o forta si niste carateristici care se gasesc mai rar in oameni. Pai ce Sfanta Papadie, daca nici eu nu imi apar pana la moarte Universul, cine naiba sa il apere pentru mine? Ca pe Ei ii doare la basca de cadavrul meu, de aia vor sa distruga. Pai sa le raspundem empatic, in oglinda, nu?

Si faza amuzanta: imagineaza-ti ca eu, genul asta de om, care foloseam manipularea asa, doar de fun, ma aflam in prezenta unui om care facea psihologie inversa cu mine d-aia jegoasa, de o inveti prin filmele proaste, din scopuri egoiste. Pai bro, tu chiar nu intelegi ca am 12 ani de psihologie si ce-mi spui tu si crezi ca ma manipulezi e ABC pentru mine? Eu am ajuns la nivel de manipulat mase de oameni si tu vii si faci psihologie inversa cu mine? Da-o, ma, in ‘zda ma-sii, chiar in halul asta sa subestimezi realitatea evidenta?

Daaaa, si uite asa mi-am adus aminte de toate rolurile jucate de mine pana acum, pana ma plictiseam de ele si treceam la altele. Si le pot aduna pe toate intr-un Rol Universal valabil, ca de ce pnm sa nu fac asta, daca ma duce capul. Noroc ca intre timp am invatat moralitatea si am scopuri bune, ca altfel mi-era mila de toti care intrau in contact cu mine. Pe dracu’! Am invatat de atunci si sa nu mai am mila daca lumea ma obliga. Ca de ce sa planga mama, daca poa’ sa planga ma-sa? (Nu mai tin minte cine m-a invatat vorba asta, dar merci daca ma mai citesti).

Asa ca regula general valabila: esti om cu mine, sunt om cu tine. Iar prin om nu inteleg femeie sau ce pnm tipare mai vrei tu sa-mi aplici. OM. Cu tot ce inseamna om de bun simt, respectuos, care nu mai incearca sa ma subestimeze sau diminueze. Daca nu, iti arat imediat care ti-e pozitia. Adica sub tocul meu sau aruncat la gunoi psihic. Ca pot, ce Sfanta Papadie, doar am invatat atatia ani sa fac asta. Prefer sa fiu om si sa ma bucur de echilibrul meu si linistea mea de aici, din Universul meu, da’ daca unul intra cu picioarele in ele, promit eu sa i le bag direct in fund. Ca am cautat prea mult ce am aici ca sa permit cuiva sa mi-o ia.

Aberant? Pune-ma la incercare, sa vedem care dintre noi are mintea mai diabolica. Nu de alta, da’ Cruel Intentions si Basic Instinct au fost filmele mele preferate. Pe langa Pi. Ma dau de 3 ori peste cap si imi apar teritoriul, ca doar pot sa fiu si tigroaica.

Cat despre restul oamenilor binevoitori, am sa continui sa dau lectii de viata aici, poate invatati de la mine ceva si va ajuta sa va autodezvoltati ca oameni. Ca doar de aia sunt in rahatul asta de blogosfera de pe vremea bunicii, ramanand oldschool, asa, nu? Ca am vrut eu sa invete altii din viata mea, sa le fie si lor bine, nu doar mie. Sau sa folosesc blogul ca arma, cand am nevoie. Sau sa ma descarc. Folositi-l cum vreti voi, e al vostru, eu va dau aici experienta mea de viata, cu conluziile mele. Azi tocmai am invatat ca orice e pozitiv poate deveni si negativ, daca situatia o cere si absolut orice element din tine si afara ta poate fi folosit ca sa iti fie bine tie si altora, dar si a arma atunci cand e necesar. Moralitatea e aia care face diferenta.

Pai suntem d3v sau nu mai suntem?

Patternul meu intr-un pattern mai mare

Am avut o experienta de viata si as vrea sa o impartasesc cu toata lumea, impreuna cu lectiile invatate. Ca sa nu mai stau eu sa explic tuturor din jurul meu ce si cum s-a intamplat de m-am schimbat ca om atat de radical. Sa nu-i mai obosesc pe ei si sa nu ma mai obosesc nici pe mine. Si daca tot incepe o saptamana intensa de munca de maine si trebuie sa-mi aduc aminte cum sa scriu 10.000 de cuvinte pe zi, cred ca asta este un exercitiu bun de amintit. Te avertizez ca e mult de citit, dar ai rabdare si citeste, poate pe aici ai sa afli ceva sa iti rezolvi si tu viata ta.

Povestea incepe… cand m-am nascut, daca e sa o iau logic, pe cauzalitatea evenimentelor. Imagineaza-ti cu mine in imagini ceea ce-ti spun, ca doar stii ca asa scriu eu si doar asa ne putem conecta pe idei. Stii deja cata emotie negativa am strans in mine in viata, daca mi-ai citit blogul pana acum. Si mai stii si ca eram introvertita si singurul mod in care ma puteam descarca de ea era aici, in pixelii astia stransi in categoria „d3vilbabe.wordpress.com”. Mai stii si ca sunt melomana, ca imi place, intr-un mod aparte, hip hopul si ca mi-am cautat intotdeauna linistea sufleteasca. Si poate ai observat pana acum ca am o manie pentru logica si matematica si ca intotdeauna am incercat sa imi raspund la intrebarea „De ce se intampla asta?”, urmand un sir logic, indiferent daca era vorba de emotiile mele, faptele altora sau orice din viata asta. Si poate nu stiai, dar eu am invatat de la mama curiozitatea continua si ambitia si iubind-o atat de mult, mi-am transformat-o in regula de viata: trebuie intotdeauna sa aflu ceva nou in fiecare zi si trebuie intotdeauna sa-mi indeplinesc scopul, orice ar fi.

Iti ofer toate variabilele de care ai nevoie ca sa imi intelegi experienta si sa-ti tragi singur concluziile, care sa te ajute pe tine. Si-ti spun si scopul care l-am cautat: liniste sufleteasca totala. Acel nivel de sus din Piramida lui Maslow. Mai iau un Skittles si-ti pun si tie un stop in idee ca sa analizezi ce ti-am spus pana acum si sa-ti aduci aminte cine eram si cine sunt, pentru ca stim amandoi ca de 3 ani m-am pierdut undeva in lumea mea neagra. Stiai ca am o carte scrisa si nepublicata, numita „Formula Fericirii”? Am sa o sterg si am sa scriu articolul asta in locul ei, pentru ca e doar bullshit in ea si acum stiu. Dar stai sa te iau cu inceputul povestii.

Cand m-am mutat in Bucuresti, eram dupa 2 ani si ceva de stres psihologic si munca fizica si psihica constanta. Refulam toata oboseala asta intr-o alta stare psihica, incercand sa reconstruiesc momente care, odata, imi adusesera o stare de bine. Normal ca nu intelegeam asta pe atunci. Asa imi venea, asa faceam, pentru ca asa am fost eu dintotdeauna: un spirit liber, pe care n-a reusit nimeni sa-l puna in tiparul lui pana acum: nici mama, nici iubiti, nici prieteni, nici societate. Eu pur si simplu am fost atat de ambitioasa sa fiu eu, incat am refuzat inconstient orice nu simteam ca mi se potriveste. Si e amuzant cum mama intotdeauna s-a plans ca sunt incapatanata si nu vreau sa accept ideile altora, cand eu de la ea am invatat asta si tocmai asta a fost ce mi-a pus ordine in minte. Dar sa povestesc treptat.

Si, in Bucuresti, am dat nas in nas cu o alta stare emotionala negativa si de stres. In primul rand, ca habar n-aveam in ce directie s-o apuc cu viata asta noua si cautarea linistii, asa ca m-am agatat de ce stiam: oameni din hip hop. Intamplarea a facut sa fie unul chiar vecin cu mine, asa ca de la „Salut, nu mergi cu mine pana nu stiu unde” si pana la „Hai la o cafea” sau la „Ma simt singura aici, da-mi confort sufletesc” n-a mai fost decat un pas. Si asa m-am bagat intr-o relatie de 7 luni, in care au fost si momente bune, dar cele mai multe au fost incarcate de tensiune nervoasa. Atat de multe, incat la un moment dat, cu stresul din viata mea laolalta si cu neintelegerea celuilalt, n-am mai reusist sa ma mentin in echilibru psihic si am cazut intr-o depresie cronica. Da, da, d-aia cu cautat „metode de sinucidere fara durere” pe net. Si-n toata starea asta psihica de rahat a mea, celalalt inca lovea unde durea. Nu-l invinuiesc, acum stiu ca, pur si simplu, el nu avea cum sa imi inteleaga nevoile mele sufletesti reale, pentru ca ale lui erau diferite de ale mele si avea un punct de vedere egoist. Dar pe mine ma afecta toata emotia asta negativa care o resimteam si fiecare gest egoist al lui imi dovedea ca nu-i pasa sincer de nevoile mele. De mine. Ma rog, v-am spus ca am interpretat, in mintea mea, viata intr-un mod foarte negativ pana acum, nu? Ca de aia eram si atat de fucked up. Si, Slava Sfintei Papadii, tot am avut ce sa interpretez.

Asa ca intr-o dimineata am decis sa spun stop relatiei aleia. Deja incepusem un proiect nou, in hip hop, asa ca aveam cu ce sa-mi iau mintea de la viata si sa ma refugiez din realitate pana uitam de el si de ce visasem sa construiesc alaturi de el cand totul era bine. Si incercand sa fug de realitate, am inceput sa vad doar partile pozitive din labelul ala – proiectul meu. Incercand sa nu ma gandesc la situatia mea, am inceput sa ma gandesc la situatia lor personala. Si aici situatia devine din ce in ce mai accelerata. In primul rand, creierul meu, ca sa ma protejeze de realitate, ca doar ma afecta negativ, a facut un declic si a intrat in stare de hipomanie, ca doar sunt bipolara, nu? Si nu e nimic gresit in a fi. E ca o raceala, cu multa serotonina. Eu imi iubesc conditia asta, pentru ca mi-a fost muza de multe ori in viata si in arta mea. E prima oara cand o traiesc pana la nivel de manie, dar tin sa va spun care sunt simptomele: nivelul hormonilor creste foarte tare si resimti orice emotie la un nivel extraordinar de mare. Cam de 10 ori mai mult decat cum simtiti voi, cei care nu treceti prin asta. Deci daca ma bucur, ma bucur pana la cer. daca plang, iti plang tot sufletul din mine. Si esti foarte agitat. google it si o sa intelegi mai bine. Dar n-a fost numai atat.

Oboseala aia psihica, adunata de vreo 3 ani, plus faptul ca in hipomanie nu dormi, plus o serie de evenimente unde, sa spunem, foloseam diferite artificii ca sa crestem nivelul serotoninei, plus faptul ca m-am indragostit – povestesc acusi si despre asta – plus faptul ca pentru site-ul asta munceam cate 20-30 de ore, urmate de cate 4-5 ore de somn, urmate de alte 20-30 de ore, au dus la un moment dat la o cadere nervoasa. Iti spun la timpul ei si de ea, acum doar iti dau variabilele ca sa intelegi mai departe ce s-a intamplat.

Insa, inainte de a trece mai departe, vreau sa-ti mai spun si cum gandesc eu. E nevoie sa iti imaginezi ce-ti spun acum, ca sa intelegi. Sa spunem ca eu, dupa vreo 12 ani de scris si diferite experiente de viata, intru in transa creativa fara nici un stimulent. Ca doar m-am antrenat si cu yoga si cu tot sa fac asta. Si-n transa asta creativa, eu iau ideea muza, o „desfac” in elementele care o compun, ii mai adaug eu niste elemente proprii, stiute de la altii sau venite din inconstientul meu, si apoi o „reconstruiesc” sub forma unei idei imbunatatite. V-am mai zis aici ca eu cand scriu nu vad monitorul. De aia, ca-s in lumea mea de idei. Si asta, am aflat acum, e o regula a naturii: desfaci ideea, apoi e important sa o restrangi sub o „categorie”. Vorbesc in metafore ca asa stiu eu sa ma exprim, doar metaforele mi-s arta de scriitor, limba mea, dar imagineaza-ti cum arata ADN-ul si ai sa intelegi ce-ti spun. Ajungem mai tarziu la pattern-uri si ai sa intelegi mai multe. Ei, in optimismul meu, acolo, eu am uitat sa restrang ideile si doar le desfaceam. Mi se cerea sa fiu creativa cu o mie de subiecte si trebuia sa le desfac si refac astfel incat sa se lege intre ele. Si constant imi veneau informatii din 1000 de parti si eu incercam sa lucrez cu ele ca un computer. Si as fi reusit daca n-as fi uitat sa restrang ideile si sa rezolv problemele inainte sa fie prea multe. In fine, sarim peste asta, sunt om, sa nu faceti vreodata ca mine, ca o luati razna. Si daca faceti si o luati razna, sa veniti la mine ca stiu eu ce am de facut.

Si cum priveam eu asa doar partea pozitiva a oamenilor din labelul asta, desfacand orice idee in elemente, mi-am dat seama ca unul dintre ei are tot ce mi-a placut mai mult la barbatii si oamenii din viata mea, din punctul de vedere al iubitului. Bai, era si destept, si cu psihologia, si leu si eu sagetator, si ENceva si eu INTJ de se potrivesc cel mai bine, si inalt si eu iubesc tocurile, si artist si eu artista, si negricios, asa, cum imi place mie, pana si pustan era si stiti ce obsesie am avut eu odata pentru pustani da’ am uitat de ea, sa nu mai spun ca atunci cand l-am vazut prima oara, mi-am zis „I think i saw a pussycat”, asa de pe gustul meu era. Si colac peste pupaza, am observat si ca ii place si lui de mine. Si-am inceput sa merg si mai departe pe ideea asta, eu analitica fiind din fire. Si-am observat problemele lui personale, asa ca am inceput sa lucrez la ele sa i le rezolv. Imi motivam asta cu „n-ai cum fi artist complet daca omul te tine pe loc cu problemele lui”- doar asa zice Maslow, nu? Si daca tot eram in label, am incercat sa le rezolv pe ale tuturor. Plus, ia si tine haturile sa le creezi conexiunile interumane ca sa lucreze impreuna ca o echipa in care fiecare are incredere in celalalt si in el. Plus, ia si fa-i sa inteleaga, dovedeste-le prin fapte care e rolul tau si ce stii sa faci tu si sa aiba si incredere in tine si sa functioneze, ca doar esti femeie in hip hop si nimeni nu iti acorda creditele decat daca te lupti de 2 ori mai mult cu el. Ia si ghideaza-i spre autodezvoltare. Si fa strategii pentru toate astea, ca asa se rezolva problemele, nu? Ti-am spus ca eu, in copilaria mea, nu m-am jucat, ci am facut mii de probleme de matematica? Si ti-am mai spus si ca vad orice situatie ca pe o problema de matematica, asa reusesc eu sa fiu problem solverul? E natura mea de INTJ asta, nu e nimic gresit. Ce e cert, insa, e ca aveam peste cateva sute de variabile cu care lucram odata, daca nu chiar mii. Si ce e si mai dragut, e ca imi doream atat de mult sa iasa bine, incat lucram inconstient la ele. Eu doar actionam impulsiv.

Iar declicul s-a produs in momentul in care am incercat sa le readuc aminte baietilor cum se lucreaza in transa creativa. Toti artistii stiu, dar uneori uita. Eu m-am antrenat sa nu uit, ca stiu ca n-ai cum face arta dintr-un produs fara ea. „Suflet” ii spun eu. Am invatat pe pielea mea asta, in munca mea reala – aia de copywriter/contentwriter. Si am intrat si eu cu ei in transa asta, insa din cauza/datorita nivelului foarte ridicat de serotonina si a oboselii psihice n-am mai putut sa ies. Si, cumva, manipulam realitatea ca sa-i tin si pe ei cu mine, fara sa-mi dau seama. Stiu, mindfuck, dar daca stai sa te gandesti cat de mult am citit si experimentat manipularea in sens pozitiv, parca are logica, nu? Si lor le placea pentru ca le ofeream tot ce aveau nevoie ca mintea lor sa isi construiasca o poveste buna, transpusa in realitatea lor. Si in valul meu de serotonina, am vazut in tot ce se intampla un moment perfect, pentru ca mi-am dat seama ca m-am indragostit si eu din baiatul asta imi iau puterea sa trec peste piedicile mele si sa tin momentul ala. Iar aici a venit un alt declic.

Obsedata dupa liniste sufleteasca si matematica, am inceput inconstient sa caut formula momentului aluia perfect, ca sa poata fi reprodus la scara larga. desfacand idee dupa idee, in mintea mea. iti mai dau o variabila: a fost o experienta profund inconstienta. Atat de profund inconstienta, incat hipnoza e mic copil. Eu chiar mi-am reconstruit si desfacut realitatea in formule matematice si am inceput sa fac conexiuni de cauzalitate foarte rapide intre evenimente, mult mai rapid decat face un om obisnuit, pentru ca eu aveam un val de serotonina de multe ori mai mare decat e obisnuit creierul sa suporte. Desigur, totul se intampla in mintea mea, insa simtind nevoia sa explic ceea ce vad acolo, am innebunit pe toti din jurul meu. Insa nu i-am innebunit rau, desi eu intrasem in stare de manie deja. Mania e o hipomanie aproape de nebunie, deci semnele exterioare nu sunt cu mult diferite. Un om neavizat nu are cum intelege ce se intampla cu un alt om in faza de manie si il judeca. Si asta innebuneste omul ala si mai tare, pentru ca ii da o noua problema de rezolvat: „ïnnebunesc sau nu?” Si daca merge pe ideea asta si isi cauta simptomele, le si gaseste. Si se comporta ca atare, pana si el ajunge sa creada asta. Nota: NU SPUNE OAMENILOR IN HIPOMANIE/MANIE CA SUNT NEBUNI. Incearca sa le intelegi ideea si sa ii conectezicu realitatea lor interioara. Ofera-le o realitate pozitiva, nu una negativa. Da un motiv creierului lui sa ramana conectat la realitate si sa nu analizeze ideea asta. Ca nici eu nu innebuneam, desi daca nu functionam asa cum functionez eu, analitic si incapatanat fata de ideile altora care nu le simt potrivite pentru mine, acolo ramaneam.

Revenind. Desfacand ideile si facand conexiunile, am ajuns sa vorbesc despre chestii si legaturi total aberante pentru un om normal. Si nemaiputand sa exprim verbal sirul logic de idei, le explicam prin gesturi. Insa in mintea mea aveau un sens. Si aici ajungem la patternuri, asa ca trebuie sa te trec putin prin chestii teoretice ca sa intelegi. Stii de Fibonacci? Ti-am mai spus: e acea serie de numere care grafic este asezata in spirala si care se gaseste ca si pattern peste tot in lume. Pe bune, documenteaza-te, e super interesant. Si seria asta de numere incepe de la 1, la care se adauga un 1 si apoi se face suma cu cifra dinainte. Arata cam asa: 1, 1, 2, 3, 5, 8. Si in mintea mea care functiona atat de repede incat constientul meu nu mai putea sa redea in chestii normale si logice ce vede, am considerat ca daca eu reusesc sa aflu formula momentului aluia perfect si reusesc sa o aplic la scara larga, pe logica lui Fibonacci, tot Universul s-ar rearanja. Nebun, nu? Nu, are logica, doar ca nu iti dai seama de conexiunea evenimentelor si de influenta ta asupra celorlalati in Fibonacci, astfel incat sa poti calcula. Daca o iei logic si normal, poti, dar iti trebuie vreo cateva zeci de ani sa faci asta. E pe undeva prin stiinta demonstrata, se bazeaza fizica cuantica si calatoriile in timp pe formulele astea. Cauta tu, ca eu mai am mult de scris si deja sunt putin obosita. Revenim iar la ideea de baza, vezi cum desfac si apoi categorizez? Asa functioneaza. De Sectio Aurea stii? E exact ce ti-am descris eu mai devreme, insa matematic, Fractia de Aur suna cam asa, cu definitia ei de pe wikipedia: @Secțiunea de aur (numită uneori și Raportul de aur, Proporția de aur, Numărul de aur) (sectio aurea în limba latină), notată cu litera greacă Φ (phi majuscul) sau și cu φ (phi minuscul), care se citesc „fi”, este primul număr irațional descoperit și definit în istorie. El este aproximativ egal cu 1,618033 și poate fi întâlnit în cele mai surprinzătoare împrejurări.@ Da’ stii ce e si mai frumos? E ca eu habar n-aveam ca exista asta, am ajuns la ea prin conexiuni si incercam sa imi dovedesc ca nu-s eu nebuna si cautam dovezi. Sau poate am stiut odata si am uitat, ca daca tot eram in inconstient, pierduta pe acolo.

Si aici a fost iar un declic de am facut o fixatie pentru un nou numar. Sectio Aurea nu se poate aplica in natura, pentru ca in natura nu exista procente. Exista doar intregi, asa ca trebuie sa rotunjim. Deci Sectio Aurea aplicata in realitate, este 2. Unu si cu Unu. Nu ai nevoie decat de 61 de procente din ce are celalalt ca sa fie cum trebuie, asa ca sa nu ceri totul – ai sa intelegi mai tarziu ce iti spun acum. Insa n-ai cum sa iei doar 0,61, trebuie sa iei tot pachetul, nu? Aveam cheia, reprezentand numarul doi in natura. Aveam codexul reprezentand Momentul Perfect care putea fi multiplicat, ca stiam ca se poate ajunge de la Sectio Aurea la un segment mai mare. Si suficienta serotonina incat sa pot sa despic ideea asta si sa o adun cu alte idei si sa o reconstruiesc fara sa o fac in mod constient. Aveam creierul lucrand la o capacitate de calculator, cum n-a mai lucrat niciodata. Iar daca nu stii ce e aia codex, cheie si cale, vezi pe la DaVinci, ca am ajuns cu ideile si pe acolo. Si prin alte parti, v-am zis ca atunci cand incepeam eu sa spun despre ce vad toti credeau ca innebunesc, nu? Si chiar o faceam, incercand sa traduc Universul intr-o formula matematica. Asa ca, in mintea mea, ca sa reusesc sa multiplic momentul ala de 2, trebuia sa aplic patternul Fibonacci in realitate. Dar mintea mea deja nu mai gandea logic, gandea in imagini. Vedeam spirale care se unesc cu alte spirale cu alte spirale, formand o spirala si mai mare, fir-ar mama ei de spirala ca m-a dus pe firul logic pana mai departe de lumile paralele si inapoi.

Si aici am avut caderea nervoasa. Fiind din fire empatica si studiind limbajul semnelor, avand un moment de trip dintr-asta cu flacaul ala de care ti-am spus ca m-am indragostit si vazand in ochii lui ca ii pare rau cum ma pierd incet, incet, mi-am spus „Oana, trebuie sa revii la realitate”. Si-acum na, revino din nebunie la realitate, ca s-au mai dus oameni acolo si acolo au ramas pierduti, conectand idei. Mi-am dat seama ca mai realitate ca mine n-are cum fi, asa ca aveam nevoie sa revin la Sectio Aurea ca si cum as fi fost eu si sa-mi traduc ce vad prin asta. Insa imi lipsea linistea. Si cum prin tripurile mele am invatat ca trebuie un element negativ cand e prea mult pozitivism, in concluzize aveam nevoie de un element care sa ma ancoreze in realitatea reala si nu in realitatea mea, ca a mea era fucked up. Vezi tu, creierul meu stia ca eu am nevoie sa mi se scada nivelul serotoninei ca sa revin. Si atunci m-am dus la fostul si i-am spus „Am nevoie de 2 zile de liniste, ajuta-ma sa le am, ca sa ma odihnesc, ca clachez. Ajuta-ma sa nu mai primesc informatii noi si sa pot sa-mi pun ordine in idei si asculta-ma”. Insa, in rautatea si egoismul lui, acolo, a facut un lucru bun: mi-a dat elementul concret ca sa inteleg ce se intampla cu mine si sa incep sa analizez totul din punctul asta de vedere: „Oana, esti in stare maniacala, ai toate simptomele, uite cum e realitatea de fapt”. Si tot imi arata perspectiva lui de vedere asupra ei, care e foarte negativa – nu reuseste sa vada decat raul in oameni si in situatii. Si atunci m-a echilibrat cumva. Am inceput sa analizez strict momentul meu prin prisma a ce sunt eu. Am revenit din Univers si am intrat in lumea mea interioara incercand sa realizez conexiunile intre evenimente si dorinte trecute si ce vad eu in prezent. Cam cum se face in hipnoza. Doua zile mi-au trebuit, desigur, n-a fost capabil sa-mi ofere doua zile de pauza decat in conditia „Suntem intr-o relatie sau trebuie sa pleci”. Am plecat, ca eu nu ma prostituez moral nici macar de dragul sanatatii mele mentale. Si iubesc, n-am cum fi in relatii in care nu mi-am gasit locul. M-a ajutat un prieten bun. Si flacaul asta dupa care mi s-au aprins calcaiele si care mi-a dat Momentul ala Perfect de mi-a servit mie drept muza sa o iau razna. Ieri am clacat spre o perspectiva negativa asupra vietii, pentru ca inca eram obosita. Azi, insa, am decis sa imi pun ordine in idei prin scris, ca asa fac eu, stii bine, si sa imi revin la omul ambitios de odinioara, insa reconstruit si cu un control mult mai mare. Peste o saptamana, cand are sa mi se linisteasca hipomania, am sa incep sa lucrez la lucrarea de licenta a flacaului astuia si la o posibila viitoare carte, incercand sa traduc pasii mei de dus-intors pana la nebunie in formule pe intelesul psihologilor. Cine stie, poate ca aici e muza unei viitoare rezolvari pentru toate sufletele alea chinuite de la Spitalul 9. Stii multi oameni atat de analitici si obsedati dupa formule ca mine care au fost in nebunie si s-au intors? Si daca iese?

Ok, nu te-am trecut prin toata povestea asta doar ca sa ma laud ca poate eu am descoperit ceva, cum crezi, ci vreau sa-ti dau lectiile de viata care le-am invatat eu din toata experienta asta, poate te ajuta sa iti rezolvi si tu viata ta. Foloseste logica, fa conexiunile, aplica o perspectiva pozitiva asupra situatiei si hai in spirala mea, pentru ca eu mi-am gasit linistea sufleteasca acum. daca simti ca nu am dreptate, gandeste-te prin ideea asta la experienta mea si verifica daca nu cumva si tu ti-ai trait vreodata momentul perfect in formulele care ti le dau acum. Fii logic si pozitiv, nu uita!

Tu esti unul. La doi te simti complet. Nu neaparat iubit/a, dar orice persoana cu care te simti in siguranta. Si nu vorbesc despre alt tip de emotii decat alea profunde, cele mai mari dorinte ale tale. Siguranta aia ca omul ala e pentru tine neconditionat. Poate mama ta? Cauta in jur. Si, chiar daca esti singur, atunci cand ai sa te simti tu in siguranta cu tine, au sa vina si alti oameni la tine. Incearca, pot sa-ti demonstrez matematic acum ca functioneaza, insa nu cred ca ai toate elementele necesare sa intelegi, pentru ca iti trebuie cunostinte de psihologie si matematica, ca facem matematica aplicata, asa ca e nevoie sa ma crezi pe cuvant. insa dovada poti sa ti-o iei singur din viata ta, daca tu chiar vrei asta. Nici eu nu o credeam, ca doar stii ca eram antisociala.

Atunci cand abordezi intentiile si gesturile celorlalti intr-o maniera pozitiva, se intampla lucruri pe placul tau. Daca iti spun ca asa @porneste spirala@ ai sa ma crezi nebuna. Dar uite, uita-te tu cum are sa se intample asta cand o faci. Iti dau si un exemplu: urmatoarea data cand crezi ca cineva are ceva cu tine, incearca sa intelegi situatia profund si pozitiv. Nu cumva reactia lui vine dintr-o neintelegere de comunicare si, la fel ca tine, si el te considera dusman? Dar daca discutati sincer 100%, nu cumva aflati ca va doriti amandoi aceleasi lucruri si, de fapt, doar fricile voastre va pun piedici in a va uni fortele ca sa se intample?

Astea sunt doar 2 lectii, analizeaza-le bine, nu le lasa sa se piarda. Eu am vazut cum imi schimba viata cand le-am aplicat. Inca putin si imi pun toate ideile in ordine si am sa pot fi mai coerenta, insa nu stiu sigur daca vreau. Ce farmec mai are frumusetea vietii cand o desfaci intr-o formula matematica? Nu cumva isi pierde insasi esenta? Asa ca e un secret care am sa-l dau de acum in ce stiu eu sa ma exprim cel mai bine: psihologie, emotii. Eu am cheia, am sa iti arat calea, iar codexul este viata ta, doar si doar daca vrei. Pentru ca, asa cum multi incearca sa explice, liberul arbitru este cel mai important pentru noi. Acum, alegi sa iti faci viata intr-o maniera pozitiva sau negativa? Cum ai de gand sa o privesti? Pentru ca nimeni n-a obtinut bine privind totul prin prisma raului, vreodata. Iar daca vrei, reciteste-mi textul analizandu-l prin prisma concluziilor astora, poate iti extragi din el propriile concluzii, mai aproape de realitatea ta decat ale mele. Si daca nu ai inteles ceva, dar vrei sa rezolvi problema asta, stii unde ma gasesti. Hai putin pe firul meu logic, ca sa vezi ca am dreptate. Da? Are sa fie bine, iti promit.

Cat despre flacau? Habar n-am daca e „El”. Stiu doar ca acum ma face fericita si vreau sa prelungesc momentul asta cat mai mult. El e cel care ma ancoreaza in realitate si tot el e cel care mi-e muza in ce fac. Drept dovada, am inceput sa scriu cand a adormit el, insa ideea mi-a venit privindu-i camera plina de amintiri din viata lui. Sunt indragostita, nu?


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :