Archive Page 4

Busy cu viata

Am primit azi un mail in care ma tragea cineva de urechi ca nu am mai scris de ceva vreme. Recunosc vina si am si-o scuza buna pentru asta: am avut o… situatie d’aia in care erau implicati vreo 50 de hateri -aceiasi dintotdeauna, doar ca acum am reusit sa ii enervez atat de tare si sa le scot toate frustrarile la suprafata, incat s-au adunat in turma sa impunga, si vreo cateva sute de oameni care inteleg ce vrem noi sa facem aici si ca ne vedem de treaba pe ideologia noastra, acolo, profi, unitate, chill etc. Si eu a trebuit sa gestionez, impreuna cu baietii, ca na, daca o lasi nerezolvata si nu bagi in seama, se tot duce, cum s-a intamplat si pana acum. Si daca nu spui macar salut celor care te incurajeaza, dupa aia spun ca ai ceva cu ei si ca haterii au dreptate, nicidecum ca e posibil sa nu ai nici un fel de timp. Dar au iesit multe chestii faine din asta, prietenii, conexiuni, poate viitoare colaborari si colaborari sigure. E bine.

Funny: unul vine si ma face nesimtita ca nu l-am promovat naiba stie cand. Ii zic „Pai tu vrei promovat pe site cand nici nu ai intrat pe pagina echipei ca sa vezi cum se promoveaza?! Eu nu ma ocup de promovare la SSS, ca sunt project manager, tre’ sa vorbesti cu colegii mei de pe content, nu ne bagam unii peste treaba altora”, la care el raspunde „nu stiu eu ce e aia project manager”… Ok… Am mai auzit vreo 2 care se plangeau de promovare, oare ei tot asa..?

Hai sa ma laud cu prietenul meu care s-a enervat si le-a zis-o si el, pe limba lui de MC, ca stau de aseara cu el in casti, desi el doarme dincolo, in camera de relax (cea de langa studio, ca de ce nu ti-ai face o camera numita „studio” cand tot ti-ai facut label si ai cum sa o mobilezi adecvat). Mai vine din cand in cand la mine sa ma intrebe daca nu mi-e somn. :))

Mi-e, ca nu-s robot, da’ there’s no rest for the wicked, ca daca e sa mananci, dormi, faci tot ce iti cere organismul, fara sa-l obligi sa mai faca si el un compromis, ceva, nu mai ai timp sa construiesti nimic. Bine, voi sa nu faceti chiar ca mine, ca eu stiti ca duc totul la extrem cand vine vorba de munca, pentru ca mi-o iubesc maxim, da’ vedeti ca nu e foarte sanatos, adica oameni mor din cauza asta, oke? Ca e stresant in draci pentru psihic si fizic, ca na, trebuie sa iti mai lasi si stimulii nervosi sa se relaxeze, fie ca primesc factori stresori negativi sau pozitivi. Tot stres se cheama si ala in care razi, da? 😛

Gata cu bla-bla-ul, hai sa ma laud cu flacaul. Mine! 😀

Wah, wah, nu pot sa ma abtin: asa suna muzica mintii mele atunci cand ar fi sa descriu situatiile melodic. Doar cine sa poata sa aiba aceleasi ganduri ca mine si sa le reproduca muzical daca nu prietenul meu? De aia suntem impreuna si dupa un sfert de an, ca great minds think alike. :)) Glumesc si eu, da’ auziti instrumentalul, da? Aia chiar e piesa mea de suflet. Una dintre ele, ok…

Partea amuzanta a vietii

Stii care e partea amuzanta a vietii? Sa vezi oameni care se autodistrug doar pentru ca nu-i duce capul sa vada realitatea si sa faca un calcul de tipul Element1+Element2+Element3=o fi bine sau nu? Si sa li se para chiar o fantasmagorie. Si stii ce e mai funny? Sa-i vezi ca nu-s capabili sa dea un search pe Google sa caute informatia.

Si-s si eu si mai a dracului, ca nu stau sa le explic tot pe intelesul lor. Uneori le mai dau ponturi, da’ si pe alea le arunc asa, din mers. Si daca-s lenesi mental, nu-i duce capul ca eu acolo le-am dat concluzia unui rationament, o lectie in ce le trebuie lor si nu isi obosesc putin neuronii sa afle cum pnm a ajuns femeia aia la concluzia asta. Si ce e si mai funny, e ca oamenii obisnuiti cu mine stiu ca eu imi fac un fel de codex in imagini. Un sistem mnemonic de imagini mentale (amintiri emotionale) prin care imi conectez informatiile primite de-a lungul vietii. Ma rog, toti facem asta, ca nu-s eu mai breaza decat restul, doar ca eu fiind zapacita din natura, am fost oarecum fortata sa imi creez sistemul asta, ca sa nu uit sa respir, ca blondele.

Ca de exemplu…

Frica. Frica este o emotie comuna in multe chestii (asta e un exemplu de „nod”, asa cum am denumit eu conceptele care se regasesc in multe situatii sociale, interioare si filozofice).
E ideea de baza de la care pleaca orice comportament agresiv, orice rezistenta la schimbare, orice actiune de retragere sau orice situatie care nu iese cum „ar trebui” sa iasa, in general. Si zeii. Zeii s-au nascut la origine din frica. Ca si legendele si orice miscari mai mari, ca religiile sau alte curente ideologice.

In capul meu, am conectat treaba asta cu momentele in care ma simteam eu in maximul gradului de frica prin care am trait, mi-am amintit situatia de atunci dpdv emotional si, de cate ori am vazut emotia asta undeva, am stiut ce o genereaza, ca am putut sa observ elementele comune. Recte, ceea ce eu denumesc „patternuri” sau „cai”, ca sa nu trebuiasca sa imi explic toata pologhia asta. Adica tipare, dobi, tipare. Fibonacci e un simplu tipar normal, care vine imediat, pe scara grafica, dupa altceva. Citeste si tu o carte ca sa intelegi asta.

La fel am facut cu toate emotiile cunoscute de mine. Nu-s foarte multe emotii pe lumea asta, sunt doar 9 de baza:

Tristețe / Supărare
Dispreț
Bucurie / Fericire
Furie / Mânie
Dezgust
Teamă / Frică / Nesiguranță
Surprindere
Rușine
Durere

––

Majoritatea se pot grupa ca si cauza de baza, difera doar prin elementele componente ale manifestarii dpdv emotional si situational, dar la originea senzoriala sunt tot o branza. Observand situatii pe ideea asta, cum se pot grupa emotiile de baza si traducand prin concepte, am ajuns la concluzia ca emotia de baza de la care au pornit toate e singuratatea, faptul ca nu te simti inteles de ceilalti. Si de aici rationamentul meu a fost logic si simplu pentru mine, care cautam elemente comune prin conceptele lumii ca sa pot sa le grupez. Alea care le stiu eu, desigur. Cand nu stiam si voiam sa aflu o perspectiva noua asupra unei idei, mi-era simplu sa desenez o chestie 2D pe o foaie (inca mi-e, desi desenele au devenit din ce in ce mai complicate pentru ceilalti, dar tinand cont de haosul ordonat specific mie in orice, au o logica, ca-s facute din perspectiva 3D, deasupra, cu elementele suprapuse) si sa intreb un om: a ce iti seamana asta? Si omul ala, in timp ce imi povestea si eu tot il intrebam „Da’ elementul asta ce face?”, „Da’ elementul asta cum se manifesta?” si-mi imaginam cu ochii mintii ce incearca el sa spuna acolo si cum se manifesta asta emotional, ghici ce facea: imi era muza.

Apoi testam si observam, la modul statistic, repetam, imi luam dovezi iar si uite asa mi-am facut propriul meu laborator social, ca un mic mad scientist ce vreau eu sa fiu. 🙂

Normal ca incercand sa gandesc logic viata la nivel emotional am tras si cateva concluzii teoretice foarte faine, despre care sper eu ca am sa am timp sa scriu de-acum incolo, ca-s bune prin Psihologie si ar fi pacat de ele sa se piarda. Numai ca e de munca enorm sa documentez tot rationamentul asta logic si sa incerc sa traduc de la nivel emotional la nivel logic, pentru ca sistemul meu mnemonic e compus, de fapt, din emotie la baza, dar el e o suma de limbaj non-verbal cu relatia cauza-efect si situatia. Am descoperit eu puncte comune in toate, da’ na, tradu acum asta dintr-o perspectiva generala. Si apoi explica felul cum se aplica in Eul interior, Socialul apropiat si la nivel stiintific. Fucked up, nu? :))

Si n-am facut absolut nimic aberant, pur si simplu asa fac si cercetatorii cand studiaza o idee. Pornesc de la observarea a catorva coincidente si apoi incearca sa afle ce elemente le genereaza. Apoi cauta dovezi, le cauta functionalitatea si extrag concluziile. In toate stiintele. Oamenii care au citit vreodata o carte academica sau un studiu stiu despre ce vorbesc aici.

Numai ca asa incepe totul, ca la mine. Ai un puseu de creativitate, prinzi ideea de picior, iti creezi cai d-astea logice ca sa-i dai de cap, scoti un rationament logic pentru tine, aberant pentru altii (Remember Galileo Galilei & co.) daca ai un sistem mnemonic defect ca mine, sa functioneze doar daca vorbesti cu cineva sau daca scrii, si puf! The day was saved by power puff girls, daca ai noroc sa-ti duci tripul pana la capat si sa nu te opreasca nimic sa scoti ideea aia. Si dupa aia stai chill, in camera ta, si cauti documentare reala. Daca ai gresit un pas in trip, corectezi, da’ oricum esti mai aproape de demonstrarea ideii decat erai. Logic as shit, natural, banal, asta e metoda care a stat la baza a orice a insemnat evolutie in lumea asta: un brainstorming pe idei.

Si hai sa-ti spun partea amuzanta in toate astea :))

Cand vezi ca unul face pe desteptul si artistul cu tine, da’ el nu e capabil sa inteleaga ce e aia transa creativa sau o idee atat de buna incat nu o lasi decat cand ai terminat-o. Daaaar, probabil, ala n-a fost artist niciodata daca nu poate sa recunoasca, nu? Na, cine stie, eu nu-s decat omul care a creat o sistematizare intre conceptele mari ale oamenilor si emotiile interioare, astfel incat sa-mi dau seama din ce imi zice un om, care e problema lui exacta si sa ii stiu rezolvarea. Sau, ma rog, in situatiile in care eu puteam sa ma regasesc ca amintire, ca nu le-am trait eu chiar pe toate.

Pe de o parte ma enerveaza idioteii astia mici, care-s Gigi Contra unei idei doar pentru ca nu-i duce capul sa o inteleaga pe elemente, pe de alta parte cand ma uit la ei si vad ce vieti fucked up au si cum viata mea se aseaza atat de frumos fata de a lor, da’ tot ei fac pe desteptii cu mine, ma bufneste rasul. E funny, pe cuvant. Sunt ca niste ciuaua d-aia mici care latra rai de gura la cainele ciobanesc. Mioritic.

Pana acum ceva vreme ma ofticau. Ma frustrau maxim. Acum, de ce sa mint, ma frustreaza putin spre deloc. Ei au nevoie de mine, nu eu de ei, ca mi-a placut intotdeauna sa-mi iau parghii de siguranta in orice situatie. Ei vin la mine sa-i ajut, nu eu la ei. Eu cand ma duc sa cer ajutorul cuiva, ma duc si cu o oferta de negociere in buzunar si nu sa manipulez & co. Iar situatia pe care vreau sa o obtin e win -win pe diferite elemente: ai nevoie de ajutor la ceva si pot eu? Ok, ajuta-ma aici. Ma ajuti si nu am cu ce te plati? De ce ai nevoie in viata ta? Zici ca n-ai nevoie de nimic? Ok, hai ca iti dau prietenie, ca toata lumea are nevoie de asta. Ai sa gasesti tu cand sa ma revansez.

Partea cu manipulatul e funny. Ca singurul element pe care il manipulez in situatii e sa-i arat omului aluia ca nu e nevoie sa se ascunda sub masti cu mine, ca sigur imi dau seama de ele, ii ofer cadou una sau doua „chei” (pe relatia cauzalitate – efect, „cheia” pentru mine e metafora pentru orice inseamna o intrebare al carei raspuns interior are sa dea nastere unei noi intrebari care, abordata corect, are sa dea raspunsul intregii categorii de raspunsuri emotionale. Psihoterapie pura in ramura psihanaliza, doar cu abordarea „singuratate” in loc de „sexualitate”, nimic fancy). Si fac omul ala sa se simta comod cu mine si dupa putem discuta la nivel de afaceri, sa-mi rezolv si eu situatia si sa fie si el fericit. That’s all, folks, da’ nu va zic decat un element prin care se poate face asta, ca na, mai cititi si voi ceva sa le aflati.

Absolut intotdeauna am lasat liberul arbitru: am prezentat situatia din perspectiva pozitiva si consecintele ei, dar si situatia din perspectiva negativa, ca sa stie omul exact cu ce se confrunta si sa poata lua o decizie libera.

Daca nu a luat-o pe aia care-mi convine mie, insist putin, poate am noroc, poate abordand alt punct de vedere, la fel de bine ancorat in concret, nu cu „daca” si „parca”, ci pe fapte logice, vizibile. Si daca-l vad ca nu mai are rabdare, ma retrag si ma duc sa caut alta solutie, ca mama m-a crescut cu bun-simt si nu stresez oamenii decat daca rolul meu acolo ma obliga. (Cum ar fi cand joc rol de Project Manager – acolo abordez metoda „piciorul in prag” ca ultima solutie daca vad ca omul ala e atat de incapatanat incat nu se poate lucra cu el la nivel profesional – ai fi surprins daca ti-as spune ca 90% din generatia asta noua habar n-are ce e aia responsabilitate si mediu de lucru profesional si nu intelege decat de frica? Daca esti prieten cu ei, uita imediat ca le esti sef. Daca le esti autoritar dupa, pe un sistem laissez-faire, i-ai bulversat total, ca nici nu-si aduc aminte ca ei sunt subalterni si ca au anumite functii de indeplinit, cum ar fi sa taca naibii din gura si sa faca ce le spune managerul, ca stie el mai bine ce zice si de aia e el acolo sus si nu-s ei. In fine, frustrare descarcata.)

Si-s atat de prostuti copiii astia incat viata, pentru ei, se rezuma la sex. Cam aceeasi mentalitate care l-a inspirat pe Freud acum 100 de ani. Adica, la nivel de gandire de anii 1900. Ma, nu zice nimeni ca sexualitatea nu e importanta, ba e in draci de importanta, daca e sa te uiti pe Piramida lui Maslow, alaturi de mancare si alte rahaturi, da’ parca daca e sa te uiti tot acolo, viata asta e mult mai complexa decat nivelul de baza, nu? Adica, in traducere libera, daca ai mancat cate zece shaworme intr-o saptamana, ai facut sex si ai sforait azi-noapte si tot esti tensionat si irascibil si rahat, vezi si tu pe Maslow, ca esti cam idiotel si iti cam traiesti viata la nivel de maimuta.

Exemplu concret:
Maimutelele astea mici cred ca rezolvarea unei situatii spre una de win-win pentru ambele persoane implicate, inseamna manipulare pe baza de sexualitate. :))) Atunci nu e de mirare ca viata lor e haos, nu?

Nu, dragilor. Sa ai capacitatea sa intelegi omul si sa il asculti in nevoile lui si sa iti dai seama la ce nivel lingvistic sa te duci astfel incat sa nu te ia nici de proasta, da’ nici de aroganta, incat sa iti poata spune concret nevoia lui si cum il poti ajuta la schimb, e o chestie de educatie si experienta de viata. Pot sa vorbesc la fel de bine cu un boschetar pe strada spunandu-i „domnule!” si sa-l fac sa se simta ok, cum pot sa vorbesc si cu un om care invarte pe luna mii de euro si nu mai are timp nici de el, d-apoi de mine si problemele mele. I se spune clasa chestiei asteia, nu manipulare. Si uite o lectie de viata: in momentul in care ai reusit sa vorbesti pe limba lui cu un om („sa calibrezi emotiile” spun eu ca si metafora pe scurt la toata teoria asta. Stii tu, unde de sunet, echilibru, etc.), omul ala poate sa te inteleaga si el in nevoile tale si sa-ti vada intentiile sincere, mai ales daca ii explici niste chestii despre tine. Da’ n-ai cum vorbi pe limba omului aluia decat daca ai cunoscut si nivelul la care a fost in trecut si ala la care este in prezent. Ca degeaba el iti vorbeste de humus cu lamaie (da, e atac!) daca tu ii spui de shaworma si banane. Si nu, daca ai nevoie de el, nu-l poti obliga sa coboare el la nivelul tau, tre’ sa urci tu la al lui si sa-l aduci sa vorbiti cumva la mijloc. De cum mentii limita intre profesional si personal in echilibru, iar, e chestie de experienta.

Da’ pentru ca maimutelele astea nu-s capabile sa se inteleaga nici pe ele, d-apoi chestii d-astea mai complexe de 3 perspective (spatiale, dobi, ca eu mi-am codat teoriile in geometrie, ca sa nu poata orice maimutel sa-mi fure arta la care ma chinui si lucrez de atatia ani, d-aia n-am nici o jena sa-mi las agenda alandala, ca oricum nu intelege nici naiba ce fac eu acolo – yeap, de la DaVinci m-am inspirat cu codurile in limbaje, ca, o data, nu ma consider mai desteapta decat nimeni decat cand situatia concreta o dovedeste, asa ca ma uit dupa ce am de invatat de la toti si a doua oara pentru ca e chiar un sistem destept, desteptule, ca sa nu stau sa explic eu zece mii de rahaturi de teorii si conexiunile dintre ele de cate ori vreau sa ajung la una noua. Le fac un triunghi si stiu eu ce rahat vorbesc acolo. Sau o spirala. Sau o piramida, ca si asta e figura de baza in geometrie, cand situatia e cu 2 probleme de rezolvat sau asa am pus-o eu in sistemul meu de memorare aici. Da, dobi, matematica e prima stiinta aparuta, deci e un limbaj universal prin alte stiinte, deci se poate aplica in tot.) si cum se interconecteaza ele pe „noduri”.

[Si da, in posturile trecute ti-am dat fix ce spuneam mai sus, niste intrebari care sa iti cauzeze alte intrebari, da’ daca ai fost stupizel, ai zis ca sigur nu am eu o logica acolo, in loc sa incepi sa prinzi indicii. Si am facut-o ca-s fata de treaba si as arunca cu bine in toti ca la manele – daca tot mi-a venit de curand constructia asta de imagine in minte prin discutii. Ca vreau eu dintotdeauna sa opresc foamea in lume si sa salvez talentele din underground si copiii din Africa si oamenii din mizerie sufleteasca si sa ajut eu treaba sa evolueze. Cauta, dobi, ca blogul asta e de 6 ani, ai sa gasesti cum mi-am dezvoltat ideile aici – n-am scris pentru nimeni altcineva decat pentru mine si aia cativa cititori care ii am si ma inteleg si le place mentalitatea mea si cum m-am dezvoltat. Si da, dobi, tu cate mail-uri in care sa ti se spuna „felul tau de a gandi m-a facut sa imi schimb viata” ai primit? Ca eu am cateva prin mailbox, asa ca taci naibii si pe arta si scris si viata, in general.)

Si ei au senzatia, in mintea lor simpla, acolo, ca eu reusesc sa conving oameni doar pentru ca-s femeie si atat. Ca de aia femeile conduc lumea, in general, ca daca fluturi de 2 ori sanii si de 2 ori ochii, ti se astern regate la picioare. Doamne fereste, da’ Doamne fereste! sa fi pus vreo unul problema pe baza educatiei si a experientelor de viata. Ca daca ei sunt boschetari, acolo, automat toata lumea care le vorbeste e boschetar acolo cu ei.

Nu, dobi, aspectul fizic – ca de aia ma vezi tot timpul aranjata, are urmatorul efect psihologic: oamenii au intotdeauna tendinta sa considere mai inteligenti oamenii mai frumosi. Si viceversa. Ca daca apar boschetar, pe undeva, si am nevoie sa vorbesc cu cineva pusa la 4 ace, ca sa ma ia si ala in serios, detaliul nu e in cat de drepti imi stau sanii. Detaliul e in esarfa aia versatila care o port eu. Detaliul e in ideea aia foarte snoaba sau tehnica cu care omul ala ma testeaza, pe care eu pot sa o inteleg, preiau si dezvolt. Detaliul e in felul natural in care ma misc chiar si in situatiile care cer multa tensiune si incordare. Detaliul e in finetea si eleganta gesturilor, mimicii, vocii, care daca e fortata se simte, trebuie sa fie innascuta sau atent studiata. Lucky me, vin dintr-o familie cu gesturi d-astea de vreo doua generatii, am avut de la cine sa mostenesc printesosenia asta si de la cine sa o invat. La fel si bunele maniere si bunul simt. Pot eu sa am sani de Pamela Anderson fara astea, ca nu ma baga nimeni mai mult in seama decat „Ok, iti dau astea, stai si tu o tura si te arunc dupa?”

Si ma scuzi, da’ mie intotdeauna mi-a placut sa fiu femeia care ridica sau coboara oameni, nu femeia care e aruncata. Pentru aruncat, prefer sa am eu alegerea, ca sa o pot face cand ma plictiseste omul.

Cat despre muzica? Mai spune-mi tu pe cineva care stie sa iti explice si aplice estetica muzicala in hip hop, asa, (chiar daca nu-ti stie termenii, ca stie teorii, nu se incarca de nume) sau care stie sa-ti spuna exact „vezi ca aici ai stricat cadenta instrumentalului: prin flow, tehnica, intensitate a emotiei sau ceva – stii multe persoane dintr-astea prin universul tau apropiat? Sau care sa stie sa-ti aduca un nivel profesional la modul asta, pornind de la un plan cu 0 buget, inceput si gandit acum un an jumatate. Sau care sa iti poata da toate elementele componente ale unui show si sa le gestioneze astfel incat sa gaseasca solutii adaptate pentru toate. Pe stilul tau, in pnm! Pe stilul tau! Sau cate ateliere de creativitate ai vazut tu facandu-se in hh. In fine, iar m-am dus pe frustrari. Ca e frustrant ca in hh-ul asta sunt atat de frustrati ei, incat vad doar o perspectiva negativa. Da’ sa taca naibii si sa zica „merci, Oana, ca poza ta in care ti-ai pus „in a relationship” pe Facebook are dublul numarului de like-uri pe care eu le am pe pagina de artist, asa ca-ti multumesc ca te uiti la mine si-mi dai sfaturi”, nici ca ar face-o. Si n-am vrut niciodata statuie. Am vrut sa taca dracului din gura si sa ia sfatul sau sa ma lase-n pace, atat. Cand mi-am construit statuie a fost strict ca sa am influenta si pentru ca am invatat ca lumea nu vede, decat daca le atragi tu atentia, nu ca sa ma laud sau ce rahat mai gandesc ei. Bine, recunosc, si cand m-au scos din pepeni oamenii ca ma subestimau de prea mult timp.

Ori astia din hip hop sunt atat de negativisti, incat nu vad realitatea concreta prin prisma [unde am fost–-unde sunt–-ce mi-am dorit] sa-si puna naibii intrebarea aia corecta: „Sunt pe drumul cel bun?” Ca daca esti fie si cu un element mai sus decat erai, pe drumul spre ce ti-ai dorit, atunci e bine, nu? Logic!!! Mama ei de logica!!! Si ce e mai frumos e ca esti pe munca ta, antrenamentul tau, win-win-ul tau, n-are nici un prost ce sa-ti reproseze ca te-a crescut, n-ai nici un alt prost de pupat in fund, n-ai de lasat capul in jos in fata nimanui si n-ai nici unul sa-ti bata obrazul ca i-ai ramas dator. Ca asa se face in viata! Adica, asa fac eu. Ca eu stiu o gasca pe care i-am ajutat si inca mi-s datori, asa ca lasa capul in jos cand ma vad sau ma iau cu lugu lugu pe FB cu „Oana, am gresit atunci, imi cer scuze”.

Si fac eu primul pas: eu te ajut putin acum, sa vedem ce imi oferi. Daca e ok, te mai ajut putin. Ia, ce dai la schimb? Hai ca am eu incredere prima, ca stiu cum e cu increderea in oameni. Nici nu dau prea mult din start, ca si eu stau prost la capitolul incredere, da’ hai sa pun eu prima caramida pe drumul asta, nu? Ca asa-i frumos, tre’ sa fim deschisi. Si stiti cum fac majoritatea? Le pui tu 5-10-15 caramizi, ei zambesc frumos si tu iti zici in gand „Hai, bre, ca merita, pace in lume & shit” si apoi vin ei si pun firicele de nisip peste, acolo, si iti zic ca ei au construit drumul. Ca tu nu ai facut nimic. Ca de ce pnm ar vedea ca fara caramizile alea firicelele alea de nisip ar fi doar alte firicele si comparabil sunt fix in bataia vantului? Ca na, validare subiectiva. De ce ar pune si ei caramizi? „Pai nu, ca mi-e lene, ca mi-e somn, ca bateria, ca pe mama lor!” Si daca doamne fereste i-ai facut sa miste 2 caramizi ca sa construiesti drumul ala, au senzatia ca ditamai efortul monstruos ce l-au facut. Ei nu se uita ca in spate e un an jumatate de munca a minim 10 oameni, uneori si cate 20 sau 30 de ore pe zi, si ca la baza drumului aluia e pusa educatia si experienta de viata a arhitectului. Nu, ei sunt sefi, stiu mai bine, sunt ei destepti, d-aia i-ai si cules din subsoluri cand le era jena sa vorbeasca cu tine ca si-ar dori si ei sa ii ajuti si au viata aia fascinant de amuzanta in modul in care e distrusa. Ca tu esti fraier si ei destepti.

Si gata, frustrare out. Fuck them all. In hh, astept sa vina altii primii cu caramizi serioase si chef de munca si fara sa imi toarne mie in mediu profi viata lor de familie si ce rahat de probleme interioare mai au, ca nu e treaba mea asta.

Si uite de aia, maimutica dobitocica, nu stau eu sa imi explic toate ideile. Ca e mult de scris, imi ia 2-3 ore, tre’ sa te trec prin experienta mea profesionala, educationala si de viata ca sa le intelegi si oricum nu intelegi, ca perspectiva ta e doar shaworma si banana. Iti spun ce ai de facut si frumos ar fi sa faci, ca tu esti la stadiul ala mic de autodezvoltare si nu esti capabil decat sa executi planuri d-astea de cate 5-6-7-8-10-20 de perspective, cum sunt la proiectele mari. D-aia tu inca esti boschetar si eu bine merci, imi permit sa-mi fac hobby-urile in meseria mea si sa-mi fac si mila cu ele. Si da, in cazuri in care orice limita a bunului simt e trecuta, imi permit sa fiu si aroganta, pentru ca intotdeauna eu am dat perspectiva reala, concreta: am job-ul meu, cariera mea, situatia mea sociala, multumita familiei, cultura mea, portofoliul meu, experienta mea de viata verificabila. Sau te pot dresa cu intariri prin invatare conditionata. Spune si tu „Saru’mana” ca nu imi place sa petuiesc animale ci sa lucrez cu oameni, asa ca ti-am lasat alegerea.

Si sa mai zic o chestie, asa, ca sa vezi ca esti dobi: absolut tot ce stiu am invatat pe loc, din deductii logice, unind cu alte elemente care le stiam. De exemplu, daca vreau sa fac un rahat, ala imi spune care e cel mai bun X, alalalt cel mai bun Y, ala imi da pontul ala, de la ala fur ideea aia – imi fac o imagine de ansamblu despre ce am nevoie, apoi stiu ce sa cer. Asa arata creativitatea si curiozitatea: ca o invatare din mers. De aia la concerte ma duc si impresionez omul de la sunet de il fac sa lucreze cu mine oricat de „plictisitor, iar fac un rahat sub nivelul meu de pregatire, astia-s copii” ar fi ca stare emotionala, ca ma duce capul sa-mi dau seama care e miscarea fizica a undelor muzicale si cum se conecteaza canalele pe rahatelul ala de mixer, ca nu e mare teorie, mai ales cand ai ascultat si studiat mai toate genurile muzicale accesibile, ca elemente, si ai fost DJ pe vremea cand tu bateai cu lingurita prin geamuri si-i cereai lui tac-tu’ bani de ciunga. Asa am invatat absolut tot in viata asta si inca am sa mai invat. Dupa 12 ani de psihologie, culegeri, tratate, facultate, studiu pe oameni, eu inca mai am ce invata. Dupa toata educatia asta muzicala pe care am facut-o, inca mai am de descoperit. Dupa toate miile alea de carti citite si filme si documentare si articole si etc, ca ti-am zis ca tabietul meu de trezire dureaza 2 ore, (fa tu calculul 10x365x2, creste cam de 3 ori viteza ta de citire ca eu am antrenament, fii 8 ani copywriter si citeste toate porcariile posibile si imposibile ca sa-ti poti face meseria, la un ritm de munca de 10-12 ore pe zi in medie, si ai sa-ti dai seama ce inseamna).

Dar e ok ca sunteti voi destepti si nu mai aveti nimic de invatat. Ca daca n-am ce sa va invat, la ce sa-mi bat capul cu voi? Las’ ca poate au altii nevoie de sfaturile mele, daca aici se irosesc. (iar dobi, daca-ti vorbesc mult e pentru ca esti la stadiul de maimuta si tre’ sa te invat ca altfel ma faci pe mine de rahat – numai uita-te dintr-un singur text al meu cate lectii de viata ti-am dat daca te duce capul sa le vezi).

Si stii care-i partea amuzanta in toatea astea? :)) Ca eu inca sper ca am sa gasesc eu combinatia aia perfecta profesional de oameni cu care sa pot duce ideea asta pana la capat. Pai ce fel de Ioanna D’arc as mai fi daca as abandona razboaiele doar dupa o batalie pierduta? Lasa-i pe ei, ca unii oameni sunt meniti sa ramana jos. Eu nu am mers decat sus, intotdeauna, chiar daca uneori mai pe ocolite. E bine asa, ca pe mine ma duce capul sa-mi aduc aminte de unde am plecat si sa constientizez pe care portiune din drum sunt acum.

P.S: cat de rahat sa fii ca om sa ti se vada ciuda in ochi cand persoana de langa tine iti spune ca a primit o veste buna?! Cat?!

Si na, dobi, cadou de la mine inca o lectie, numai asa, sa vezi cat de „destept” ai fost si cum iti vorbeam eu de chestii stiute de 600 de ani. Numai in universul tau ingust nu: http://ro.wikipedia.org/wiki/Simetrie

Un cadou: cheia si calea spre tine.

(Iar te lovesc cu un text lung in care eu incerc sa iti explic niste formule matematice dovedite pe intelesul superficial. Esti pregatit sa intelegi? 🙂 )

Legenda formulelor:

Nu esti, si-ti spun eu de ce: pentru ca inca nu ti-ai reparat toate problemele Eului ca sa poti sa iti concentrezi atentia 100% pe ce vezi in exteriorul tau, adica in multimea sociala apropiata tie. Asa ca renunt la partea teoretica, pentru ca iar mi-am luat tripul (Viziunea, Calea, Insert orice metafora vrei tu aici pentru a defini ce inteleg eu printr-un con de lumina asupra unei situatii, ca e ca si cum ai merge printr-o camera necunoscuta si intunecata avand doar o lanterna in mana. Numai ca, camera sunt ideile urmarite pe firul logic, iar lanterna este perspectiva de vizualizare a lor.).

Ok, ti-am tradus una dintre metaforele mele la nivel de imagine vizuala, apoi tu ai imaginat-o in mintea ta, apoi ai simtit emotia si ti-ai dat seama ca si eu ma simt asa, la nivel emotional, nu? M-ai inteles in curiozitatea si frica mea. Asta e o cale pentru mine, ca metafora. Metoda. Tehnica. Incerc sa sistematizez totul, ca sa iasa o logica intre idei, sa le leg intre ele (categorizez, sistematizez, inteleg ce se leaga de ce) si sa pot sa urmaresc logica demonstratiei spre ea, in mintea mea, astfel incat sa stiu sa ma intorc de pe idee si sa pot sa o exprim pe intelesul tuturor.

Asta-i arta mea, sa pot sa imi imaginez grafic cum se leaga ideile sub forme geometrice, ca mi-a placut matematica, si sa merg de 2-3 ori pe firul logic pana cand il inteleg si-l retin. Ma rog, teoretic, asa.

Dar sa te iau cu inceputul, acum ca ai inteles si cum fac asta si poti si tu testa ca sa-ti iei dovezile ca functioneaza.

La DaVinci gasesti metaforele de „cheie, cale si codex”. In intuitia si mintea mea, aici, ca sa dau sens si sa pot vorbi la modul general, eu am denumit orice problema, codex. Orice metode da rezolvare e calea. Si orice solutie la o problema anterioara, care deschide o alta problema, este cheia.

Grafic, in mintea mea, arata cam asa, orice:

Asta e Geometrie Sacra, demonstrata deja, nu mai e nevoie sa va duc eu prin demonstratie. Cautati singuri, daca nu ma credeti pe cuvant. 😀 Liniile alea, pentru mine, sunt Cai. Asa e perspectiva mea emotionala grafica asupra a tot ce inseamna Universul in fiecare element al lui, doar ca in tripurile mele am mai descoperit si alte cai grafice prin care se conecteaza lucrurile intre ele. Tre’ sa mi le traduc cum trebuie in realitate si am sa incerc sa explic mai bine. In orice caz, hai sa ramanem la nivel simplu, liniile astea de cauzalitate le gasesti in tot, fiecare cu formula lui de calcul.

(Da’ iar mi-am luat tripul ala nenorocit de acum o luna, insa e data asta printr-o perspectiva emotionala pozitiva si intr-un loc sigur. De aia pot ramane logica si il urmari. Plus ca, stiind Caile spre negativ si acum invatandu-le spre pozitiv, am sa stiu cum sa fac echilibru, ca fara rau n-are cum fi bine si fara bine n-are cum fi rau. (Paranteza 2: Raul si binele exista in orice, ca perspectiva, noi alegem ce vedem, de aia sunt relative de la o persoana la alta).

Atentie, cand am sa spun „problema”, ma uit la una de natura emotionala. Cand am sa spun „Cale”, ma gandesc la prespectiva corecta de abordare a situatiei ca sa fie rezolvata problema. Cand am sa spun „cheie”, ma refer la solutie. Habar n-am daca am sa le folosesc sau nu, pentru ca am sa intru in mintea mea sa ma uit la imagini ca sa pot sa fiu artist, sa explic totul cat mai pe intelesul tau, dar daca imi scapa, sa stii despre ce naiba vorbesc eu acolo, sa nu-ti sune a nebunie. Folosesc metafore emotionale comune pentru mai multi – e felul meu de a categoriza ideile, ca scriitor, incearca sa tii pasul. Si daca nu poti, imagineaza-ti metafora aia si vezi cum se aplica ce zic eu in ea. Ca la… a+b=perspectiva. unde a=limba ta, perspectiva ta interioara asupra unei probleme, iar b=perspectiva mea. Facem, cumva, 2 lanterne si compunem situatia. 😀 Mergi cu mine in tripul asta, lasa mintea libera si ai sa vezi si tu daca reusesti sa tii pasul. Azi, incercam sa gasim formula matematica la nivel emotional a omului, ca sa stim cum sa il rezolvam.

In paranteza iti dau referinta teoretica sau cea metaforica la asta, cauta tu singur, daca vrei.

+=pozitiv, partea buna, ideal, perceptia buna

-=negativ, necunoscut, perceptia gresita, frica

Problema:

In tripurile mele, mi-am dat seama ca noi, toti, vorbim de aceeasi problema generala: singuratate si neintelegere. Absolut toti ne simtim neintelesi. Adica singuri. La nivel inconstient. Si ne simtim singuri de atatea mii de ani, ca oameni, (Psihologia Evolutionista), incat de la generatie la generatie tot ni s-a acumulat perspectiva asta si, incercand sa o comunicam, ea s-a cladit. Ca o… piramida, caramida cu caramida. In acelasi timp, ni s-au dezvoltat si mai multe cai (limbi) de a comunica celorlalti asta, incat nu mai stim sa ne intelegem reciproc deloc. Cate litere poate avea un alfabet si sa-l stie toti?! Dar cuvinte? Dar culturi intregi? Sunt miliarde de moduri de a spune ca te simti singur: agresivitatea cand te simti agresat, arta cand stii ca nimeni nu te intelege daca vorbesti despre ce simti in sufletul tau (ptr ca asta e limba ta de exprimare a emotiilor), goana asta dupa bani in speranta ca poate asa o sa te simti fericit… (Te simti nefericit pentru ca, in interiorul tau, ca animal social, ii simti pe toti la distanta de tine).

Dar stii ce-i fun? Ca toti ne simtim singuri in fundul inconstientului nostru (si pana in Inconstientul Colectiv), da’ am invatat niste cai negative, asa ca raspundem celorlalti prin ele si ii distantam din ce in ce mai mult. (In capul meu, pe limba mea matematica geometrica, treaba asta se vede ca doua „noduri” de conexiuni, care, in loc sa dea start unui sir Fibonacci nou, dau start la doua siruri separate. Yeap, fac Psihologie aplicata in Matematica si viceversa, nu e fun creierul asta cand tine neaparat sa-si depaseasca limitele? :)) Daca s-ar uni, ar da start unui sir si ar crea un nou nod de situatii. Incerc sa gasesc o imagine grafica sa ma ajute sa explic).

Cam asa, unde nodurile sunt intersectiile dintre linii. Si acum imi dau seama ca am nevoie de un om pe grafica si pe acelasi trip sa stea cu mine ca sa pot sa traduc asta grafic, pe intelesul fiecaruia. Si cred ca stiu cine e, dar daca vede cineva grafic ce vad eu, in situatiile comune, va rog sa ma ajutati ca sa pot sa explic pe intelesul tuturor. Va spun si cum: luati o situatie comuna, pe care o stiti bine, din perspectiva voastra. Imaginati-va 3D cum trece fluxul emotional prin actiuni. Fiecare actiune are si reactiune, ok? Prin limbajul non-verbal si alte elemente pe care nu vi le dau ca fac un manual spre control emotional daca le dau pe toate si nu e ok sa ajunga pe mainile oamenilor cu intentii rele. Si, dupa aia, incearca sa transformi in 2D imaginea aia, deseneaza-i fluxul, redu la esantion, aplica o formula de tipul triunghiului si ai sa intelegi. :))) Ti-am dat pontul, dar nu tin neaparat sa ma intelegi. Unii nu sunt si nici n-au sa fie pregatiti in viata asta ca sa priceapa lumea la nivelul asta. Cine vrea, sa disece ce am spus eu sus, sa analizeze si sa se antreneze si are sa poata face tot. La modul TOT.

Eu o fac intr-un ritm mai alert ca eu imi mentin nivelul neurotransmitatorilor cat mai sus prin ignorarea factorilor stresanti care mi l-ar putea cobora si prin draci cand nu mai pot controla asta ca lumea pricepe mai greu de ce e important ca eu sa raman si sa pot tine pasul pe firul asta logic. Ma rog, si prin faptul ca am citit multe la viata mea si mi-au ramas informatiile acolo ca sa pot sa imi dau seama ce e real si ce e doar imaginatie, ca daca gasesc o explicatie stiintifica undeva sau doua aplicari in realitate, ca sa pornesc un sir Fibonacci, (ideal ambele metode de confirmare, ca sa fiu sigura, sigura ca se face un nod de idei si se aplica in realitate), atunci e clar ca asa e. Tu fa-o in ritmul tau, ca nu e concurs de care pe care. Ma mai intorc sa te ajut daca te blochezi, daca vii si-mi ceri ajutorul, ok? Imagineaza-ti ca sarim din nod in nod de idei si eu, deja trecand pe acolo, am invatat drumul. Si tu incerci sa vii pe calea deschisa de mine ca perspectiva vizuala. Daca vii si ma intrebi, ma ajuti sa repet si eu ce am invatat si sa nu uit si-mi dai si perspectiva ta, pe care nu o am, asupra problemei (de aia si scriu tot, ca-s multe idei, lucrez cu toate ideile din jurul meu cumva si-s prea multe de inteles si retinut, motiv pentru care am bagat si toate metaforele astea, ca sa le grupez sub concepte comune pentru toti) si te ajuti si pe tine, pentru ca stiu cum sa rezolv problema ca sa mergi mai departe (am cheia, ti-o dau si tie, pe intelesul tau).

(Iar m-am luat pe idei si am complicat, ne intoarcem la prezentarea problemei. Obisnuieste-te, am un flux enorm de idei si vreau sa imi urmez natura de problem solver si sa le elimin pe toate. Intoarce-te la ce explic acolo cand intampini o problema, ca sigur ti-am scris rezolvarea, in felul meu ciudat, pe undeva. Sau am uitat de ea. Daca am uitat, intreaba-ma. Daca as avea o tabla de curs mi-ar fi mai usor sa va arat ce cu ce se leaga. Poate am sa incep sa trec spre desen cu ideile imediat cum mi le pun in ordine in minte, dupa ce le scriu pe toate, si pe o foaie, nu doar pe agenda mea.)

Asaaa, deci ne simtim singuri, da? N-ai uitat asta. Si ne simtim singuri de cand lumea. Asta e problema 1.

Problema 2 e ca am dezvoltat atatea moduri in care sa exprimam asta, incat nu ne mai intelegem intre noi. La nivel emotional inconstient, toti vorbim acelasi rahat: „Sunt singur, ajuta-ma, in uniune ne gasim puterea” – acum stii si de ce am ales sa studiez treaba asta in hip hop (aici trebuia sa fie exact spiritul asta, dar na, limbi diferite, s-a ajuns la un fel de haos, trebuie intors la origine ca sa se rezolve problema, aducand toate elementele. Dar elementul comun in tot e uniunea. Daca ai uniune emotionala reflectata prin actiuni si perceptii, ai +).

Atunci, cum facem ca toata lumea sa se inteleaga? Tre’ sa gasim o rezolvare pentru asta intai, e pasul 1 din Fibonacci, care e format din subpasi cumva. Hai sa le spun elemente, ca mi-e mai simplu. Si zicem ca asta e Problema 0, formata din problema 1 + problema 2. Deci 1+1=0. (Pare ciudat, nu? exista ecuatia asta in matematica, atunci cand te duci grafic pe axa infinitului negativa si pozitiva:

[-inf––––––––(-1)–0–(1)––––––––––+inf] – cam asa arata.

Si daca e sa aduni la nivel de elemente -1+1, da 0, da’ asta e Analiza matematica 2 cred. Daca e sa elimini graficul 2D si sa aplici in viata reala, 3D, iti dai seama ca o situatie pozitiva se anuleaza atunci cand intervine o actiune negativa. Sau o interpretare negativa din partea unuia dintre elementele implicate. Care se rezolva prin descoperirea caii corecte. Nu o zic inca, logic – nu ca o stiu eu exact si nu vreau, ci pentru ca inca nu o am eu pusa in ordine ca lumea, inteleasa pe deplin cum functioneaza si oricum, lumea nu e pregatita inca de asta. Poate peste ani are sa-mi descopere cineva agendele si are sa zica „ia uite, un pui de Nostradamus”. :)) Sau poate am sa traiesc momentul in care nu are sa trebuiasca sa-mi mai fie frica de rautatea oamenilor. )

Deci ca sa ajungem la 0=echilibru=perfect=liniste sufleteasca, in cazul nostru – lumea psihica interioara, tre’ sa rezolvam intai problema 1 si apoi problema 2.

Rezolvare:

Tre’ sa o faci singur, eu pot doar sa iti dau formula. Ca la scoala, ok? 🙂 Iti arat cum functioneaza in universul meu, cum o fac eu, da’ de-acolo ai liberul arbitru sa te descurci prin viata singur sau sa refuzi. Tu stii ce vrei, nu ma bag.

a) Problema 1: nu esti singur, doar ai tu o perspectiva gresita asupra situatiei: la nivel emotional> perceptual< inconstient si mergi pe -.cu perceptia. Cauta + in firul logic, actioneaza cu tupeu si ai sa iti gasesti dovezile ca nu esti singur. Si chiar daca nu ai de ce sa te agati in realitate, du-te spre filozofie. In ce crezi? Sunteti 2 elemente, porneste un sir. Ideea originala a ce crezi tu a venit de la un om din trecut, si-ti spun si perspectiva corecta ca sa intelegi asta: fiecare facem arta din orice, insemnand=ideea muza+aplicare pe limba noastra. Ideile nu vin din interiorul nostru ci din exterior. Din mediu. Ori, fiecare lucru din mediu a fost la baza lui o idee. E un loop de idei, cumva. Grafic:

Asta este acel concept denumit de mine „nod”, de altii „Copacul Vietii”, de altii Univers, Cauzalitate, etc. Totul arata asa la baza lui, grafic. Dar cu firul logic am ajuns pana la baza trunchiului, nu ne ducem spre radacina, ca mai e timp – fa-o mai tarziu asta, dupa ce ai vazut perspectiva optimista a vietii, ca sa stii cum sa corectezi realitatea cand o observi, fara sa te frustrezi. Acum incercam sa ajungem cu ideile la realitatea concreta, din interiorul nostru, ok? Tu, grafic, dpdv emotional, esti pe trunchiul ala, spre radacina. Incerc sa te aduc in echilibru, la mijlocul lui, ca sa poti vedea situatia obiectiv, dintr-un punct echilibrat. Vizual. Pe tine ca om. In interiorul tau. :)) Hai, mergi cu mine pe trip, nu mai fi logic. 😀 Citesti dupa si la nivel logic, dar e important sa mentii comunicarea emotionala intre noi, ca sa ma intelegi asa cum trebuie.

Cand ai gasit dovada teoretica (in Psihologie la nivel de emotie) + dovada concreta 1 (in realitatea ta apropiata) + dovada concreta 2 (in realitatea ta interioara), ai format un triunghi, ok? Grafic. Daca poti sa il faci pe tot pozitiv, inseamna ca aia e o lege naturala si tre’ sa faci opusul ei daca e pe negativ sau sa o reproduci undeva daca e pozitiv. Poate se ofera cineva sa ma ajute sa desenez grafic asta. de fapt stai, sa caut, ca am descoperit aseara solutia grafica si daca-ti dau desenul te duci unde poti tu sa ti-l traduci, a ce-ti seamana si poate reusesti sa ma intelegi concret. (Prima greseala de perceptie e sa consideram Fibonacci ca spirala si nu ca nivele, deci linii drepte, care pornesc alte nivele prin cauzalitate. Un nivel d-asta are propriile sale elemente.) Nu gasesc, hai ca mazgalesc eu ceva si imi spuneti a ce va seamana. 😀

NU STIU

Nu stiu unde in filozofie gasesc asta ca sa pot sa merg pe firul ei logic inapoi, insa stiu ce inseamna in realitatea interioara si cea sociala: Pe stanga sunt sirurile fibonacci si alte figuri geometrice care pornesc cand mai adaugi cate una spre negativ, iar pe dreapta cele spre pozitiv. La mijloc e ca o oglinda, pentru ca ambele se reflecta, si abia cand stim ambele chestii stim si rezolvarea. Asa arata metoda de gasire a solutiei. Cauta si tu prin realitate ce stii care sa-ti semene a asta, cauta si la nivel emotional interior si ai sa-ti dai seama cum se rezolva totul, in momentul in care compari situatia pornita din frica(-) cu cea pornita din ideal=Supraeu colectiv(+). Daca afli pe unde se gaseste semnul asta in partea filozofica a omului, sa-mi zici si mie, ca imi lipseste partea teoretica sa inteleg perfect. Mi-a zis Liviu aseara un pont, dar eram obosita si am uitat. Si nici agenda nu ma ajuta, ca scriu alandala acolo, in fluxul de idei, cu multe scurtaturi si amestecat pe foile ei.

Gasesti solutia si ai cheia spre problema 2:

Ai problema, ai cheia, iti mai trebuie un element ca sa treci la urmatorul nivel. (La nivel filozofic, pe un sir Fibonacci, marea majoritate a omenirii se afla la un nivel perceptual de 5. Ca sa treaca spre 8, deci spre evolutie, are nevoie de 3 elemente: 1. Cunoasterea ca si cheie; 2.Metoda de aplicare ca si Cale; 3. Universul ca si codex; cand s-a rezolvat problema asta, apare un al 4-lea element grafic, care se aseaza in piramida [am o demonstratie si ptr asta, dar e prea mult si prea obositor – oricum, situatiile sociale se deseneaza sub forma de piramida, in timp ce alea simple, interioare, in forma de triunghi, intorci piramida cand ai adunat datele astea, poti vedea patratul de dedesubt, etc, etc,] din pas in pas spre nivelul 8 din Fibonacci.)

Calea o stii deja, ca ti-am dat o cale comuna in tot. Ti-am aplicat pe caz concret, dar eu vorbesc teoretic la modul general. Te-ai prins ce vreau sa fac aici? 🙂 Acum, hai, fa-ti treaba ta prin tine, incearca sa-mi prinzi mie incalceala asta de idei si intelege-ma ca incerc sa explic cat mai simplu, da’ inca nu am toate perspectivele ca sa vad limbajul cel mai comun. Tine minte ca daca nu intelegi, nu inseamna ca nu exista, ci ca nu ai toate elementele ca sa iti poti forma triunghiul ala si sa ai perspectiva corecta. Acum iti dau formulele simplificate de baza pentru om, da? (Fiind triunghi, ca sa gasesti calea de mijloc, aplici formulele triunghiului la nivel emotional, ok?). Poate-ti aduci aminte matematica si nu mai trebuie sa te trec prin toata polologhia asta ca sa pricepi (da, mergem putin pe la Pitagora, ca si el a venit si-n suflet si-n muzica folosind tiparul asta. Nu stiai? 😛 E fun, citeste-l, tot ce zice e adevarat si mult mai simplu privit prin perspectiva emotionala si aplicabila in realitate, daca e sa te gandesti cam cat de limitata era cunoasterea omenirii atunci si sa traduci imaginea aia la nivelul imaginii de azi. ti-am mai spus ca toti transmitem exact acelasi mesaj filozofic, nu?). Iti dau si link spre teorie sa citesti prin perspectiva asta, daca vrei sa afli mai multe:

Formule:

Aici e situatia, actiunea celorlalti si interpretarea ta negativa. Cauta interpretarea pozitiva a orice si leaga de prezent ca sa faci pace cu trecutul.

http://www.mathwarehouse.com/geometry/triangles/triangle-inequality-theorem-rule-explained.php

Dupa ce ai facut actiunile care sa transforme triunghiul asta emotional intr-unul echilibrat, prin adunarea perceptiilor celorlalti implicati.

Aici e situatia obiectiva corecta, privita abia dupa ce ai inteles exact perspectiva celuilalt:

Te-ai prins? 🙂 Nu? Mai citeste ceva, ai sa te prinzi, nu ai tu toate informatiile. Eu le am pentru ca mi-am rupt capul cu matematica si psihologie si sociologie dintotdeauna, asta e limba mea compusa. Da’ poate gasesti prin hobby-urile tale o aplicabilitate, daca te duci pe:

calea grafica asa: 2D->3D + realitate, prin cale emotionala. –->traduci la nivel grafic, prin imagine vizuala mentala–>3D––>2D

Poate-ti dai seama si de rezolvare asa, ca formula o ai. Ma rog, sa demonstrez asta e mult mai complicat si tre’ sa ma analizez eu perfect cum functionez, ca sa pot sa dau formula exacta. Da’ crede-ma pe cuvant ca mi-e lene si ca toti functionam asa cand renuntam la logica asa cum o stim noi, agatata de concret strict. E o limba, da’ si limbile astea au mai multe nivele. :)) (Ceata? 🙂 Da-ti timp, ai sa intelegi. E cea mai importanta variabila in calculele pe graficele alea.)

Acum hai sa restrangem ideea ca am desfacut-o prea mult si e greu de inteles. Ma ajuta si pe mine cineva bun la grafica sa exprim asta prin desen, treptat? Nu de alta, da’ probabil n-a descoperit nimeni secretul universului singur tocmai pentru ca n-a avut toate elementele ca sa poata sa il exprime pe un inteles comun. Si mie, momentan, imi trebuie un element vizual. Eu stiu sa exprim emotia. Si dupa aceea ne dam seama care e urmatorul element care ne trebuie. Important e sa folosim calea artei ca sa exprimam logica matematica. 😀 Doritori? 😛 Si mi-ar mai trebui si o perspectiva a unui om care studiaza comunicarea la nivelul limbajului, ne adunam si noi toti 3 la studio, aici, si poate ne iese si noua o treaba logica 100% simpla, daca adunam 3 perspective, ok? 🙂

Iar daca nu m-ai inteles si ma interpretezi negativ, vezi ca problema nu e de la mine, e de la tine. Mai citeste si tu o carte, mai fa-ti de cap, ca din ce in ce mai multi au inteles ce am vazut si imi confirma ca exista. Poate te si ajuta prin viata ta sa ai mintea deschisa, mai stii? 🙂

Prima oara

Mai iau o gura de ceai de menta, mai inspir aer curat si expir tensiune, mai admir putin lumina obscura din jur. E zen: azi a fost prima oara cand am respins un om cu tensiune negativa si nu m-am mai lasat afectata de frustrarile si problemele lui proprii, in lumea si empatia mea.

„Dar cum ai facut asta? m-a intrebat El.”
„Pur si simplu am incetat sa mi-l imaginez ca facand parte din Universul meu si sa il vad cu ochii mintii in Universul lui, mic si negru si departe, imposibil sa ma atinga. Si eram un fel de „Lasa-ma si du-te!”

Dar iar am observat un pattern si vin sa-l explic aici, pe blog.

Mai baieti, mai copii, mai mama. Manipulare e totul. De la maica-ta care te trimite sa duci gunoiul, pana la tine care faci bine ca sa astepti recunostinta sau ca sa ti se ia piatra aia de pe inima cand vezi, pana la pictorul care iti deseneaza un tablou si pana la gagica-ta care isi face unghiile. Societatea e construita din manipulare si egoism.

Daca ai fi citit o carte sau nu te-ai fi crezut istet si ai fi invatat ceva de la viata (sau poti crede pe cuvant oamenii care au facut-o), ai fi observat ca altruismul nu exista si ca manipularea poate fi facuta cu intentii negative sau, surpriza-surpriza, intentii pozitiveeee! Si atunci se cheama PERSUASIUNE, dobi mic.

Ca atunci cand gagica-ta se epileaza pe picioare ca iti place tie si societatea nu accepta paduri in zone diferite.

In schimb, exista apelarea la emotii, strans legata de persuasiune, tehnica des folosita in psihoterapie, care are ca efect schimbarea perceptiei spre un alt punct de vedere, inaccesibil privitorului. Pentru ca mai, dobi, unii oameni se antreneaza sa vada situatia din mai multe unghiuri de vedere, cum ar fi si alea pozitive (intelegi tu, ca sa ajuti omul ala  care iti sta pe scaun sa vada ca viata nu e chiar atat de rahat cum crede el), in timp ce majoritatii ii place sa ramana proasta si sa aiba doar intr-un con de lumina asupra situatiei generale. Si tu, cand faci rahatul asta careia dobitocii ii zic manipulare, nu faci decat sa ii aduci si perspectiva ta si sa ii faci lumina pe toata situatia sau, ma rog, mare parte din ea, ca nici tu nu esti Dumnezeu sa le vezi pe toate. Cam cum iti explic eu acum tie, dobi.

Si apoi sa il conectezi cu emotia lui asupra situatiei pozitive, ca sa poata analiza si el, ca prostul care este, realitatea intr-un mod corect si echilibrat, atat din perspectiva negativa cat si din aia pozitiva, si sa isi ia deciziile singur, in functie de dovezi si cum inclina balanta avantaje-dezavantaje.

Atat, nu e mare teorie, doar antrenament si intelegere profunda a tehnicii si a situatiilor. Ca de aia eu sunt project manager, rahat, ca fac asta constant cu mine si ceilalti si pot lua decizii de 100 de ori mai bune decat ala care nu vede decat negativul, conectat doar la fricile lui si nu la sperante.

Si da, asta e persuasiune.

Hai sa-ti explic, dobi, ce e aia manipulare: e cand stai si faci chestii pentru oameni, asteptand ca, la schimb, sa ti se dea anumite raspunsuri materiale, emotionale, cognitive, etc. Pentru ca tu MINTI ca esti ok, omul lasa garda jos, incerci sa acaparezi cat mai mult din resursele lui emotionale, apoi cand nu iti mai da raspunsul asteptat dai un uppercut, fie el emotional, unde-l doare, public sau ceva.

Si stii ce e fun cand esti om de psihologie si observi astea stiind ca tu nu ai avut intentii meschine? Ca stii ca tot ce te acuza un om reprezinta, de fapt, problemele lui proprii, pe care nu vrea sa si le accepte si le proiecteaza asupra celorlalti. Materie de anul I, pe cuvant.

Initial vrei sa stai sa-i explici ca are el perspectiva gresita, ca na, persuasiune, intentie pozitiva, vrei sa faci lumea un loc mai bun and shit. Da’ alte ori pur si simplu obosesti, ti se ia, te scuturi de puricii de pe blana ta si mergi mai departe.

Si, dobi, daca tu nu stii ce consider eu prieten si ce amic si ai senzatia ca Universul meu se invarte in jurul unor oameni pe care i-am cunoscut de cateva luni doar, esti stupid si faci proiectie, iar: eu nu sunt tu. Eu am prieteni de muuuulti ani de zile, care ma ajuta la greu, care sunt langa mine acum si cu care nu m-am certat niciodata, chit ca poate am gresit eu sau ei. De la care nu astept nimic, la fel cum nici ei nu asteapta de la mine, avem prietenii neconditionate si frumoase si bazate pe bun-simt si respect reciproc. Pe care nu ii oblig sa imi suporte frustrarile si problemele proprii, la fel cum nici ei nu ma obliga ci, de exemplu, in perioada asta, ma dadacesc si imi ofera liniste sufleteasca si ceaiuri si medicamente ca sa imi revin din ce rahat de stres si cadere fizica m-au adus oameni ca voi, care nu reusesc sa vada mai departe de conul lor de lumina. Oameni singuri si frustrati, care nu au inteles niciodata ce inseamna, cu adevarat, o prietenie bazata pe dragostea umana neconditionata. Oameni carora le-am acordat ultimele luni, dand oamenii buni si cu bun-simt, inteligenta si cultura deoparte, din lipsa de timp.

Oameni inca frumosi.

Asa ca fuck off in Universul tau mic si negru si dubios, acolo, ca azi am invatat prima oara sa spun „Stop!”.

Ce-am mai invatat despre mine si despre oameni, in general

Am ajuns la originile mele cu introspectia si mi-am rezolvat dilema existentiala. (Stii tu, fiecare om se gandeste ca cica „Eu ce naibii scop am pe lumea asta?”. S-a facut o intreaga stiinta pe tema asta, Filozofie & shit.)

N-am fost niciodata altceva decat un geek. Un Sheldon Cooper obligat de societate sa se adapteze, pentru ca nimeni nu a stiut sa imi inteleaga natura mea si sa imi ofere ce am eu nevoie – sau n-a putut – sau a trebuit sa invat ca sa ajung aici. Adica, uita-te si tu: cel mai bine si mai bine ma simt cand am pe cap un fes dintr-ala de tocilar, cu moturi, am niste cizme comode in picioare, o bluza lalaie pe mine si, eventual, un laptop atasat de maini sa pot sa invat. Daca adaug si o gluga in cap, ca sa nu vad oamenii si sa pot eu sa imi construiesc lumea mea imaginara, formata din formule, chestii, teorii, informatii, stiri, muzica si ce mai am eu chef atunci, nici nu trebuie sa ma bagi in seama, ca nu simt nevoia. Decat daca aflu ceva interesant in explorarile mele si simt nevoia sa le vorbesc cu cineva. Atunci e frustrant sa nu ma bagi in seama, ca eu invat vorbind sau scriind si ma oftic, ca uit informatia aia.

Si in geek-iceala mea, acolo, am fost obligata sa ma adaptez societatii si sa invat diferite roluri, sa ies cumva din coconul meu. Mi-ar fi placut sa fiu Sheldon Cooper, dar, din pacate, a fost mai greu sa explic asta celorlalti, mai ales ca nici eu nu stiam exact, pentru ca am fost invatata ca omul trebuie sa fie sociabil, sa etc, sa etc – stii tu, classic shit. Numai ca m-am adaptat in felul meu, sa pot fi si geek, da’ sa pot sa si comunic cu societatea, cumva, sa vorbesc limba ei. (Si asta e bine, pentru ca as fi putut cadea intr-o salbaticeala d-aia, sa devin cine stie ce omulet bun la matematica sau fizica sau alte stiinte si sa traiesc profund nefericita, singura si neinteleasa, fara sa reusesc sa comunic cu oamenii din jurul meu. As fi fost, in primul rand, o povara pentru ei.)

Si incercand eu sa ma adaptez, am facut cam asa: m-am dus in gaming si am invatat de acolo cum sa interactionez cu gamerii. Si gamingul. Si alte chestii adiacente. M-am dus in psihologie si am studiat-o pana am zapacit-o, nu doar in scoala, ci si prin carti, pe pagini de net, prin tot ce-am prins. Si daca nu prindeam, cautam. Apoi m-am dus in realitate sa aplic ce am invatat, sa fac studii de caz, sa fac cercetare si experimente. Apoi m-am dus prin arte. Si tot asa, in geek-iceala mea, invatam o mie de lucruri despre orice rahatel ma interesa. Cam asa s-a intamplat cu tot ce stiu si tot ce fac eu. Am vazut ca trebuie si e folositor, am invatat, am studiat, m-am antrenat si acum stiu cum sa aplic „de la sine”, ca asa e cand te antrenezi. Ca la biliard: nu mai stai sa gandesti lovitura prea mult dupa ani de jucat, deja stii cam cum si unde ar trebui sa dai.

Invatand asta, am parut cumva adaptabila pentru ceilalti, pentru ca jucam roluri studiate si invatate, in functie de ce „simteam” eu ca are nevoie omul ala de la mine. „Simtitul” asta ii spun eu asa, ca e mai pe intelesul tuturor. E metafora mea pentru tot paragraful de mai sus. Nu poti sa-i spui unui om „Stii, eu m-am antrenat si am studiat ani de zile pe recunoasterea emotiilor si, teoretic, uite de ce e bine ce zic eu” pentru ca nici nu ai timp sa explici, nici nu cred ca poate intelege daca nu are partea teoretica si n-ai nici tu rabdare sa o explici pe intelesul lui, mai faci omul sa se simta si prost inconstient si sa interpreteze la nivel constient prin „Face pe desteapta”. Si-atunci ii zici omului fie un „Asa simt eu” sau, daca nu te crede si e musai sa se intample asa ca sa iasa planul, prin „Asa trebuie”. (Cred ca de aia imi place si sa fiu lider, ca fiind lider daca i-ai zis unui om „Fa asa”, el trebuie sa faca fara sa ceara explicatii – cel putin intr-o lume ideala, de aia ma si enervez cand un om nu-si face treaba.)

Booon. Unde am ajuns cu firul logic? Asa. Hai sa trag o concluzie general valabila pentru toti, ca am observat ieri o treaba: daca ai talent la desen, deja ai talent la tot ce tine de vizual, da? Si in grafitti si in tatuaje si in pictura si in film si in tot. Depinde de tine cat vrei sa inveti si cat curaj ai sa explorezi, cata rabdare sa te antrenezi si cat sa iti dezvolti viziunea si sa „furi meserie” de la altii. Si-n momentul in care faci asta se intampla doua chestii: iti urmezi si tu pasiunea si iti faci si meserie din ea. Iar iubind ce faci si facand-o tot timpul din pasiune, devii bun, cu antrenament. Si e imposibil ca omul talentat si muncitor sa nu aiba succes in meseria lui.

Revenind la mine. Ai vazut episodul ala din Familia Bundy in care Kelly trebuia sa invete fotbal sa participe la un concurs si pe masura ce invata mai mult, pe atat uita chestiile simple, cum ar fi ce e aia soneria usii? Cam asa am patit si eu, numai ca eu uitam roluri, personaje intregi, ca sa acumulez alte roluri. Asa patim toti. Insa am mai descoperit aseara o chestie, cand am fost la biliard: daca reusesc sa traiesc emotia care o simteam odata sincera, fara frici, si sa-mi iau tripul ala cu „iubesc biliardul si sunt buna la el, pentru ca odata l-am iubit si am fost buna la el”, reusesci sa imi aduc aminte tot ce trebuie de el, inclusiv gesturile inconstiente, strategiile, tot. Iti aduci aminte tot rolul si ce stii tu despre el. Doar ca trebuie sa fii sigur pe tine, fara frici.

Si asta e general valabila, se aplica in toate domeniile. Experimenteaza, ai sa vezi, daca reusesti si te antrenezi pe simtitul emotiei de cand erai tu bun la ceva.

Apoi, in momentul asta, ma simt ca un copil mic si curios. Am deschis ochii larg si mintea si invat sa nu mai fiu salbatica si sa nu mai resping societatea, sa ma adaptez ei. Pana acum, eu imi cream, cumva, Universuri unde intra doar ce si cine permiteam eu: ba in gaming, ba in gasca de prieteni, ba in locurile in care mergeam. M-am salbaticit, cumva, nu mai stiam sa ma adaptez si deveneam din ce in ce mai singuratica. Socializarea completa, si cu bune si cu rele, nu am vrut sa o studiez niciodata ca lumea si sa o invat.

Liz imi spunea azi ca „Multumeste oamenilor care te suporta in perioada asta, pentru ca e foarte obositor sa stai langa un om care invata continuu si tine sa discute tot ce vede ca sa memoreze mai bine” (more or less, noi ne intelegem prin alte replici, doar am tradus asa, general). I-am spus ca „Dar eu multumesc, in felul meu!”. Si ea mi-a spus „Eu te inteleg pentru ca te cunosc de atatia ani, am invatat sa te inteleg, dar trebuie sa le spui pe limba lor.” Si-aici mi-a picat mie fisa: eu am nevoie de o persoana care sa imi traduca chestiile astea pe limba mea. Un fel de „mama” care sa imi atraga atentia ca „Uite, aici nu te-ai exprimat corect si pe intelesul celuilalt.” Sau „Social, chestia asta se intampla pentru ca”. Si am omul asta. E flacaul, care, saracul, sta si dadaceste geek-ul din mine si-si bate capul si-mi explica treburi d-astea la care eu dau fail. Si incearca si-si stoarce creierii sa ma inteleaga, cand eu incerc sa invat ceva, ca sa ma ajute. Ii multumesc eu, in felul meu, dar nu pe limba lui, inca. Am sa invat, in timp, sa ii spun exact cuvintele care trebuie sa poata sa imi inteleaga recunostinta. Sau are sa ma invete el pe mine, cumva, si sa ne intalnim la mijloc pe caile de comunicare.

Chestia general aplicabila, din asta, e urmatoarea. Deschide ochii larg, fii curios ce are viata sa te invete. Tot ce ti-ai dorit de la viata e acolo, doar ca soarta joaca un fel de puzzle (mai mult cub rubick, exprimat grafic, pentru ca e mai complex, deci trebuie o imagine 3D) cu tine, pe care tu trebuie sa il pui cap la cap. Refuzand sa vezi si sa inveti, n-ai cum observa coincidentele si (iti da seama ca ai de a face cu un pattern) lua ce iti ofera ea. De exemplu, eu, iubind pianul, am avut ieri propriul concert, intr-un magazin de muzica, de la un artist remarcabil. Pur si simplu ma plimbam eu singura pe acolo, mangaind clape, cand a venit un client, s-a indragostit de un pian de acolo si a inceput sa cante. Superb. Eram doar eu si el acolo, deci am avut propriul meu concert – aproape am plans de frumos ce a fost. Si coincidenta face ca in locul unde facem noi repetitii sa obisnuiasca sa vina un profesor de pian care sa vrea si sa ma ajute. Deja, am de-a face cu un pattern: mi-am dorit sa invat pian (au avut ai mei, cand eram mica, in apartament, apoi, toata viata, mi s-a spus ca am degete de pianist, apoi m-am indragostit de sunetele pianului de am ajuns sa iubesc muzica), iar soarta imi da tot ce am nevoie ca sa invat sa cant la pian. Si am sa o fac, vreau nu vreau, pentru ca apar din ce in ce mai des coincidentele astea, cu cat intarzii mai mult sa le iau cu atat primesc mai multe „semne” (coincidente).

Si trebuie sa o fac, pentru ca in mintea mea am o muzica, de aia sunt melomana, insa nu reusesc sa o exprim pentru ca nu am voce (desi stiu chestii teoretice multe), mcing nu stiu (desi stiu cam tot ce trebuie teoretic, n-am avut niciodata curajul sa incerc) etc. Pur si simplu, felul meu de exprimare al muzicii e verbal teoretic sau prin pian. Sau prin dans. Asa imi zice creierul meu si viata din jur. Asa ca trebuie sa o fac, daca vreau sa o fac auzita. Sa-mi fac auzit ritmul interior, tradus pe intelesul celrolalti.

Si cam asa e la toata lumea, statistic vorbind: viata iti da tot ce iti trebuie ca sa exprimi arta din tine, trebuie doar sa ai ochii mari sa vezi, sa vrei sa inveti si sa te antrenezi. Si sa vrei – asta e cel mai important. Asta e patternul general: unii au ca arta chestiile verbale, altii chestiile vizuale, altii alea auditive, etc. e pe simturi. Dar avem 20 de simturi, deci sunt 20 de feluri de a le exprima. Simtul tactil are propriile arte: masaj, densitatea chestiilor, etc. Ala gustativ are: bucatarie, degustare de vinuri. Etc. Ai prins filmul, nu?

Iar daca tu iti antrenezi simtul ala care ti-e mai dezvoltat si te duci in artele in care el se aplica, deja esti bun.

Si iar ma intorc la mine. Eu mi-am antrenat multe simturi, pentru ca imi place arta de a trai. Si antrenandu-le am putut sa „simt” ce e facut ca arta, deci provoaca placere, si ce nu. Mi-am dezvoltat un amalgam de simturi fiind gurmanda, fiind melomana, fiind pasionata de desen, fiind pasionata de citit, apreciind un vin bun sau un decor de interior deosebit. Sunt cu simturile „deschise” cumva spre frumos – desi inca mai am mult de invatat. Insa stiu la nivel inconstient, de acum, ce e frumos si ce nu, asa cum stii si tu, doar ca eu am mai multe informatii si imi „traduc” frumosul prin „imi place”.

Si fiind geek, din fire, incep sa „conectez”, „categorizez”, „vad cauzalitatea”, „ce se leaga cu ce” dintre ele. Si pot trage concluzii general valabile. Si e a naibii de frumoasa viata daca alegi sa vezi doar asta si felul cum se aplica.

Pentru ca stii care este singurul drept care ne-a mai ramas integru in tot consumerismul asta? Liberul arbitru: avem alegerea daca sa cadem prada iluziei unei lumi nefericite sau sa luam de la viata doar ce ne face sigur fericiti.

Dar, despre asta, intr-un alt episod…

–-

In fine, ideea de baza e ca, cu cat reusesc sa imi dau mai bine seama cine si ce sunt, cu atat mi-e mai usor sa explic celorlalti cum sa ma inteleaga. Si in felul asta stiu si ei sa ma abordeze si sa ma ajute. Inteleg si ei de ce imi place ce imi place si de ce am anumite reactii. Inteleg ca salbatica din mine are o problema de comunicare si le trebuie rabdare si sa imi explice, la randul lor, cum sa comunic pe intelesul lor. Inteleg ca eu abia acum invat sa functionez corect in societate si ca tre’ sa ma ia ca pe un copil mic. Ca pe o pisica ratacita in padure ani, gasita de oameni, si care atunci cand nu pricepe ceva da cu gheara. Careia ii trebuie timp si mangaieri ca sa se adapteze.

Apoi, inteleg si ei ca mie mi-e cel mai comod sa ma exprim prin formule matematice. Dar ca sa ma inteleaga ceilalti, in rationamentul meu, folosesc metafore sau emotii. Si ca imi traduc lumea inconjuratoare prin metafore si emotii ca sa ajung sa le inteleg matematic. Abia acum pricep si eu asta.

Si ca e nevoie, ca sa functionez corect, sa ma simt in siguranta, sa am tot ce imi trebuie ca sa ma pot relaxa si sa imi umble mintea pe unde trebuie si pe unde vrea ea: prin natura umana, prin rezolvarea situatiilor, prin teoriile Universului, prin arta, prin psihologie sau muzica – pe unde mi-am dezvoltat eu interesurile si m-am antrenat si am studiat.

Ca nu ma pot adapta social, invata, daca nu am linistea aia sufleteasca. E… ca un program din Matrix. (Si ma duc spre filozofie, trip, film, asa, de fun.)

Sa presupunem ca e Matrix, da? Si-n matrixul asta, ca in orice alt rahatel de program, se fac upgrade-uri, odata cu trecerea timpului. Si tot se introduc coduri de corectare (ca ala din Teoria Corzilor). „Acolo e nevoie de un program care sa faca legatura intre programul ala si programul ala” – si asa apare un om. Dar omul ala nu e chiar cel mai bun la ce face sau nu isi urmeaza natura lui. Si atunci ii trebuie alt program ca sa il invete sa functioneze. (E fantastic sa privesti lumea ca si cod de programare, chiar e interesant la cate chestii poti folosi metafora asta). Si tot asa, ca sa functioneze lumea cum trebuie si sa se obtina efectul ala prim dorit, trebuie bagate coduri d-astea si programele.

Dar, la un moment dat,sunt atat de multe programele si coduri si pluginuri si rahatele, incat e un haos acolo si nu-i mai dai de cap. Si nici ele nu se mai inteleg intre ele. Si-atunci trebuie coduri care sa „traduca” limbajul fiecaruia intr-unul singur. Si apar oameni care sa le „conecteze”. Noduri de retele, cum ar fi. Oameni care pornesc spirale… Ce metafora sa mai folosesc? Stai ca ma duc pe alt trip.

Sa presupunem ca lumea a ajuns la stadiul de Babylon. Un oras in care se vorbesc sute de mii de limbi (Ca fiecare om are modul lui de exprimare a emotiilor). Si ca nu se mai inteleg intre ei. Si-atunci apare un Ghita, care il intelege si pe ala si pe ala si pe ala si poate traduce pentru fiecare dintre ei o idee comuna. Si partea fun e ca toti suntem Ghita ala in Universurile noastre. Si ca daca ne jucam rolul natural si incercam sa construim si sa tarducem, reusim sa le punem la punct si toata lumea sa fie happy. (Si prin patternul lui Fibonacci, afectam si alte Universuri si tot asa). Si, in timp, tot Universul are sa fie ok. In timp mult, logic.

Saaaau, hai sa exprim, mai bine, asa cum stiu eu, matematic, poate intelegi ca TREBUIE sa iti urmezi menirea si sa actionezi (sa joci rolul pentru care ai fost programat cat mai bine – iar asta poti sa o faci doar daca te simti in siguranta, fara frici):

Inteligenta = asimilare + adaptare (unde asimilare=invatare si adaptare=ochii deschisi+actiune,
unde invatarea se face prin ochi deschisi+tragerea concluziilor
unde ochi deschisi la emotiile generate de situatii, oameni, etc.) (E o schema 3D, de fapt, nu pot sa o exprim inca atat de simplu, in 2D)
Rol = siguranta + urmarea vocii interioare
––-
Indeplinirea functiiei tale prin invatare. => Invatarea echilibrului interior si exterior prin generalizare si reaplicare.
=> Afectarea celorlalti prin emotie pozitiva.
––––––
Influentarea celorlalti si convingerea lor sa studieze si sa se antreneze spre o emotie pozitiva.
(Si aici ar veni un limbaj de cod gen return; start over; pentru fiecare om, se duce spre infinit prin repetare)… Deja te-am pierdut, stiu, e mai usor sa desenez sau sa exprim prin machete 3D ce vad eu in realitate si in viitor si in trecut si prin patternurile care le descopar.

Dar daca incep sa-ti spun asa, prin metafore, poate intelegi ca e important sa ai o viziune pozitiva asupra vietii tale si sa inveti sa faci ce iti place sa faci, oricand, insa fara a ii afecta pe ceilalti negativ. Sa asimilezi si sa adaptezi ce naibii inveti la viata ta, in felul tau. Sa deschizi ochii mari si sa nu mai blochezi informatia, oamenii, discutiile, in functie de mofturile, fricile, nevoile si toate limitele tale. Sa faci tot posibilul sa ii intelegi pe ceilalti cat mai bine in nevoile lor pozitive si sa le oferi ce au ei nevoie si poti tu, ca sa functioneze ok. Sa-ti faci, naibii, rolul tau, pe care ai fost programat sa ti-l faci.

Si e important pentru ca toti ne-am incapatanat pana acum sa nu ni-l facem si se cam prabuseste toata matricea asta numita Univers cat de curand. Cum ar fi ca se termina petrolul in 3 ani, am auzit, mai nou (eu stiam de 20, dar se pare ca s-au precipitat lucrurile si n-au calculat oamenii de stiinta bine) si are sa fie haos. Si razboaie (care deja sunt). Si mult consumerism. Si haos. Si ne autodistrugem.

Dar mai avem o sansa: sa facem tot ce ne sta in putinta sa ne facem fiecare rolul ala bun, nu ala care credem noi. Sa ne urmam natura pozitiva. Sa luam ce ne ofera viata si sa lucram cu aia. Ca in programare. Suntem toti ca niste mici Sims si „viata” se chinuie sa ne dea liniile de cod ca Simsolandul asta sa reziste, dar noi le tot refuzam constant, pentru ca „oamenii e rai si ne e frica sa lucram cu ei”, pentru ca „vecinul are casa mai mare si ne dorim si noi o casa si mai mare sa fim ca el” (la ce rahat ai nevoie de casa si mai mare cand natura ta iti spunje ca nu ai nevoie de mai mult de o camera?), pentru ca „societatea mi-a spus ca trebuie sa fac aia si aia si aia”…

De ce, naibii, credem noi ca suntem mai destepti decat natura? Numai uita-te la complexitatea ei si simte-te mai prost ca o piatra, comparabil, ca pana si aia isi intelege rolul ei, de la atom si-si face treaba pentru care a fost „programata”. Si-atunci, daca natura, in inteligenta ei, ti-a pus in tine o arta, o viziune spre bine, o nevoie de a ajuta alti oameni (daca ei se simt bine si tu te simti bine, deci e pur egoism asta – si e ok, cat timp se construieste si nu se distruge), de ce blochezi astea si crezi tu ca stii mai bine?

Ca niste copii incapatanati si obraznici suntem. Si obligam „programatorii”/”natura”/”pe dumnezeu”/”evolutia”/”introdu ce te fascineaza pe tine si crezi in ea” sa ne dea delete, pentru ca ne incapatanam sa nu functionam si sa nu ne jucam rolurile. Pentru ca ne simtim noi mai destepti decat ea si vrem noi sa avem controlul. N-avem, suntem niste furnici comparabil cu Universul asta. O cometa deviata mai haisa 2 centimetri si murim. Pamantul cu gravitatia lui impins putin mai incolo si disparem ca si cum nici n-am fi existat.

Si distrugem echilibrul asta pana cand chiar nu se mai poate, pe toate planurile. Si intram in colaps. Si ce e si mai urat e ca toti vedem asta, da’ ne simtim destepti si ne resemnam ca n-avem ce face si ne conformam societatii. Societatea e minuscula, comparabil. Uneori o faci si sa dispara, ca atunci cand iti faci lumea ta cu persoana iubita. Si-ti spun o mie de rahaturi, in arte, sa nu mai faci asta (Carpe diem, Fii tu schimbarea, Cunoaste-te pe tine insuti, Matrix). De ce ne incapatanam?

Eu imi joc, in continuare, rolul de nod de retea si traducator al lumii din jur. E datoria mea de geek care vede mai multe decat nevoile de baza. Mi-au bagat „Programatorii” de-a experiente („linii de cod”), pana am invatat sa fac asta si tot imi mai baga. La un moment dat, am sa reusesc sa invat exact limba prin care sa influentez din ce in ce mai multi oameni spre o schimbare pozitiva. Dar singura nu pot sa schimb eu lumea. Si e important, mai important decat orice: uita-te singur spre ce ne indreptam si ai sa vezi si tu. Si avem solutia, care nu e usoara, intr-adevar, dar care ne poate ajuta. Numai ca trebuie sa o aplicam…

Femeia la 30 de ani

Azi e ziua Luizei si daunazi a fost ziua lui S. Si ca aia „mai mare” de prin viata lor, m-am inspirat si eu din discutiile cu ele + o intamplare cu un copil + o intamplare cu alt copil + o alta intamplare cu un al 3-lea copil… Si tot asa, am ajuns la concluzia ca oamenii nu prea pricep ei cum e cu varsta asta. Si iau exemplul meu, generalizez si poate invata, cineva, ca la o varsta dintr-asta lucrurile nu stau cum stateau la o varsta dintr-aia.

Si sa incepem cu moartea copilelor: iti imbatraneste corpul. Nu, corpul nu iti imbatraneste. Tu imbatranesti. Ma uit la mama: cu un regim de viata echilibrat, arata cu 10 ani mai tanara. Ma uit la mama Luizei, da’ ma scuzi, eu pe langa ea sunt batrana. Ma uit la mine care, desi am avut o viata mai ciudatica si singura chestie echilibrata mi-a fost pisica prin jur (da’ si aia e ciudatica), refuzul de a imi accepta varsta si a ma conforma normelor („stai acasa, vezi un film seara, adormi, mergi la munca, iesi doar in weekend si in concediu la un gratar cu prietenii, fa un copil”) m-a facut sa mi se spuna constant ca am 20-22 de ani.

Ma uitam in dimineata de dupa Revelion, la o pustoaica. Iti dai seama, toti petrecuseram, acolo. Pustoaica aia, in schimb, arata mai batrana ca mine. Pustoaica aia se simtea mai batrana ca mine. Pustii din viata mea se simt mai batrani ca mine.

Eu nu ma simt mai batrana sau mai tanara. Consider ca, cu cat inaintez in varsta, cu atat invat mai multe de la viata si stiu sa gestionez mai bine situatiile. Acum 10 ani eram o explozie de emotii. Azi, am invatat sa nu mai explodez din prima. Explodez doar dupa ce se depaseste orice limita a bunului-simt si a intelegerii.

Cat despre riduri? Aplic vorba matusii mele: „Eu sunt mandra de ridurile mele”. Si eu sunt, desi ale mele le-am castigat doar pentru ca nu am purtat ochelarii cand trebuie si nu pentru ca am varsta asta.

Si-ajungem la urmatoarea chestie: la 30 de ani, vezi lumea altfel. Ai trait suficient incat sa fi invatat ceva de la viata. Ai facut chestii diferite. Ai explorat lumea din jurul tau si ai tras concluzii.

Ce nu inteleg cei mai tineri e ca, la varsta asta, ai alt ritm de intelegere decat ei. Functiile tale cresc exponential. Daca la 20 intelegi in 2 zile de gandire o chestie, la 25 o intelegi intr-o zi si la 30 o intelegi pe loc, pentru ca esti satula de ea, deja.

Ai si un alt ritm al actiunilor. Ai si un alt curaj de a lua haturile situatiilor in maini. Ai cu totul si cu totul alt fel de a fi.

Daca la 24 abia se incheie dezvoltarea creierului si stabilirea unor cai neuronale pentru diferite chestii, la 30 caile alea sunt batute si au si borduri si vreo 3 magazine deschise pe langa. Exista diferenta intre 24 si 25. Intre 24 si 30 e o prapastie intreaga.

La 30 de ani deja stii ce poti, care-ti sunt limitele, cum ti se manifesta corpul. Sexualitatea ti-e la apogeu si deja ai descoperit cam toate Kamasutrele, Cosmopolitanele si ce mai umbla liber pe acolo. Esti sigura pe tine si nu ai absolut nici o jena sa iti ghidezi partenerul spre ce iti place tie. Infloresti din punctul asta de vedere. Deja stii ca daca te gandesti la lista de cumparaturi poti spune „Adio orgasm”. Da, si ala de tip 1 si ala de tip 2 si ala de tip 3. Si nu vrei asta, pentru ca ai timp de sex putin si vrei ca momentul ala sa faca ce trebuie, ca cine stie cand mai prinzi iar timp.

Ceea ce ne duce la alt punct de vedere: la 30 de ani nu mai faci de mult sexul ca sport, parte care nu o inteleg barbatii, mai ales daca sunt mai tineri.

La 30 de ani vrei sa fii curtata, vrei sa te simti cocheta, vrei sa ai un moment complet, cu seductie, cu alintat, cu relaxare mentala, cu „Pot sta aici si ma bucura de moment oricat vreau eu”, nu cu „Patul scartaie” sau „Trebuie sa vina ai mei”. Vrei un intreg roman de dragoste sau macar un film.

La varsta asta, sexul e ca o trufanda care o mananci usor, usor, savurand momentul, densitatea, fiecare gust si peste care torni, apoi, un pic de vin de calitate, in timp ce te uiti la un tablou fain sau la o lumina obscura, dintr-o cada fierbinte, cu spuma cu tot.

Si, vorbind de trufandale si vin, la 30 de ani deja stii ce vrei, pentru ca ai incercat, ti-a placut, si te deprima sa revii la stadiul de pustoaica iar. Iti place ca seara, dupa munca, sa iti pui o muzica relaxata, sa bei un ceai cu efecte nu stiu de care sau un pahar de vin fin. Dimineata sa te imbraci in hainele tale misto, sa-ti faci un machiaj impecabil, sa-ti saruti flacaul care-ti zambeste din pat si sa pleci sa cuceresti lumea cu incredere in tine si mirosind a parfum deosebit.

Sa folosesti produse de machiaj care nu isi mai bat joc de tenul tau, pentru ca nu mai poti sa risti atat de mult. Sa iesi in oras macar o data pe saptamana, intr-un loc nou, si sa discuti cu prietenii chestii mature, artistice, filozofice, relaxante. Sa mergi la concertele preferate si sa te duci sa vezi, odata, Luvrul si Africa. Sa ai ziua ta de aranjat, in fiecare saptamana, si ziua ta de relaxare corporala, cel putin o data pe luna.

Iar toate astea cer bani, cer un anume grad de educatie. Iar femeia la 30 de ani, care a muncit si a fost acolo, nu se poate intoarce la ce fac pustanii, fara sa o doara sufletul. Merge o data, ca si ceva exotic. Hai ca mai merge o data, ca poate i-a placut prima oara. Dar cand deja devine obisnuinta, e prea mult, pentru ca ea a muncit sa iasa de acolo si sa descopere un stil de viata mai high class si sa se intoarca la un stil de viata specific pustanilor se simte ca involutie si irosire a tuturor anilor alora din spate.

Femeia la varsta asta stie ca fiecare minut e pretios, asa ca incearca sa se inconjoare de oameni de la care are ce invata, de oameni care stiu sa o respecte, sa o aprecieze, sa fie domni cu ea, sa ii ofere doar ce e mai bun din ei, asa cum si ea le ofera doar ce e mai bun din ea.

Femeia la 30 de ani deja stie ce o relaxeaza, stie cum sa aiba ce-si doreste, stie ce ii place si iubeste, stie tot ce trebuie sa stie un om despre el. Vorba lui Balzac, femeia la 30 de ani e ca un boboc ce tocmai a inflorit, depinde de bunul simt si educatia celorlalti daca pot intelege asta sau nu.

––––

Asa ca nu, fetelor, nu va speriati de apropierea schimbarii prefixului. Varsta asta e superba. E mai frumoasa decat aia de 18, de 20, de 25 sau 27. Si, in timp, banuiesc ca are sa devina si mai frumos. Eu inca nu am 30, am 29, dar simt cum ma duc spre cizelarea finala, ca si psihic, spre o definitivare a mea ca si om, ca si complet. E frumos si ma simt implinita. Ma simt sigura pe mine. Ma simt alintata de viata si ii multumesc ca mi-a oferit atatea lectii, ca sa stiu de ce sa ma feresc. Simt ca fac pace cu mine, cu trecutul meu, cu oamenii, cu viata.

Iar ceilalti, ei bine, ceilalti nu sunt problema mea. Fiecare are problemele lui, iar eu am trait aproape 30 de ani ca sa mi le rezolv pe ale mele. Poate au sa fie la fel de norocosi ca si mine ca, pana la varsta asta, sa le fi rezolvat pe ale lor. Daca nu, de oameni maturi care habar nu au ce le trebuie e plina tara, asa ca un cliseu in plus nu deranjeaza cu nimic, nu?

Si daca…

V-am zis ca in starea mea de transa inconstienta am vazut mai mult si de atunci tot incerc sa imi explic prin stiinta ce naiba am vazut eu acolo?

E… Si eu spuneam daunazi ca „Oare cum ar fi sa fie un Matrix in Matrix in Matrix?” Ca, nu de alta, da’ la cum evolueaza omenirea, nu mai e mult pana cand putem crea Matrixuri si daca tot ne distrugem resursele si nu mai avem acusi din ce trai, o stare d-asta de criogenizare ar putea fi o solutie. Si daca s-a mai facut asta inainte..? Ca, nu de alta, da’ noi deja creem Universuri alternative… E suficient sa te uiti in arta sa vezi ca toti vorbim despre acelasi rahat, doar ca in functie de perspectiva si informatiile noastre.

Si uite ca nu-s eu singura, ca s-au gasit si dovezi. La Harvard s-a gasit un cod de reparare in Teoria Corzilor. What the fuck?! Si din ce in ce mai multi oameni „au vazut” asta si incep sa vorbeasca despre asta… Conform teoriilor astora, suntem toti niste Sims…

Explicatie mai pe intelesul oamenilor cu ceva background academic solid: http://www.onbeing.org/sites/onbeing.org/files/gates-symbolsofpower.pdf

Explicatie mai pe intelesul oamenilor simpli, ca noi, asa:
http://theawakenment.com/theoretical-physicist-james-gates-finds-computer-code-in-string-theory-equation/#sthash.lkFLY5N2.heCtB1jT.dpbs

Si pare logic, daca e sa aduni informatiile astea noi cu ce stim noi despre viata deja, si anume ca avem o problema de comunicare, de aia nu mai reusim sa ne intelegm om cu om, cand toti avem, de fapt, aceleasi nevoi, nu?

Dar, pana nu vedem noi cu ochii nostri nu credem, nu? Asa ca uite povestea completa a firului meu logic ca poate vezi si tu.

Am avut cateva reguli:

1. Renunt la tipare, concepte, denumiri si tot, pentru ca astea sunt limite. Si limitele ne opresc din autodezvoltare. Corect? Corect. Asa ca daca ajungeam cu firul logic la „Dumnezeu”, de exemplu, ii spuneam „Ceva comun” si nu-l tratam dupa regulile altora. (Ti-am zis ca vedeam grafic ce gandeam, ca erau concepte prea complexe ca sa pot sa le traduc in cuvinte simple, in constient, asa ca apelam la imagini).

Atentie, frica este o limita. Mie mi-a fost frica la un moment dat, pentru ca eram intr-o situatie in care sa fiu in permanenta in garda, asa ca aveam o perspectiva gresita asupra vietii, fricoasa. Imi pare extraordinar de rau ca nu am putut sa gandesc tot intr-un mediu pe care sa il simt sigur, cum ar fi fost in camera mea, odata.

Si ce e mai important, exista un bias cognitiv care ne opreste sa ne realizam conditia. De exemplu, te-ai gandit vreodata cat de neimportant esti tu in comparatie cu Universul stiut? Esti infim, trecator, fir de nisip. Ei, biasul asta cognitiv tocmai asta face: te opreste sa realizezi cat de infim esti, ca sa iti traiesti si tu acolo viata infima intr-un fel important, nu sa te sinucizi maine, ca oricum nu contezi. Asta e o limita. Un fel de… firewall.

2. Merg pe partea pozitiva a ideilor. Stii cum e: o situatie are doua posibile urmari: una pozitiva si alta negativa. O alegi pe aia pozitiva, pentru ca viata e frumoasa si menita a fi frumoasa, doar o stricam noi cand incercam sa o controlam si rupem sirul cauzalitatii si se ajunge la chestii negative. (Te trimit iar spre partea teoretica din Fibonacci. Studiaz-o, pe cuvant ca te ajuta extrem in viata daca iti dai seama cum se aplica in realitatea ta. Au studiat-o altii pentru tine suficient, informatia e acolo, doar ia-o si foloseste-o, nu e atat de greu precum pare cand te uiti la teorie. Incearca sa o intelegi practic.)

3. Mergi pe metoda asocierilor libere si logice, pentru ca astea sunt alte legi dupa care functioneaza Universul. Asocierile libere le gasesti la Freud, numai ca el s-a dus cu creativitatea (ideile), analiza, spre partea negativa a omului, spre Inconstient, iar Jung a descoperit Inconstientul Colectiv, preluand ideea profesorului sau si dezvoltand-o in functie de ce stia el despre viata. Psihologia a facut o eroare de logica, momentan, si n-a luat in considerare existenta unui Supraeu colectiv, desi stie ca exista un Inconstient Colectiv si un Constient Colectiv. Si teoria mea, pe care am sa incerc sa o demonstrez cand am timp, pentru ca stiu deja cum se face, doar trebuie sa scriu o pologhie si sa ii caut referinte biografice pentru fiecare rahatel, e ca actiunile noastre se pot traduce si intelege doar prin prisma Supraeului Colectiv – locul unde stocam datele din istorie care reprezinta idealul, asa cum Inconstientul Colectiv ne stocheaza fricile si traumele si toate negativele noastre, ca oameni. Stiu, e mai mult decat logic, ca toti ne dorim situatii ideale pentru noi, habar n-am de ce nu s-a luat in considerare asta pana acum – gasim ca scuza ca Psihologia e o stiinta tanara unde mai sunt multe de descoperit, in ciuda faptului ca e limbajul comun al oamenilor si animalelor de cand lumea.  Am fost noi mai prosti pana acum si n-am studiat-o cum trebuie, atat. Ma bucur ca s-a ajuns cu ea pana la aparitia si demonstrarea Psihologiei Evolutioniste, care mai arunca un con de lumina. Si asta doar in o suta de ani. (Urmand sirul lui Fibonacci, in maxim 50 de ani cred ca o sa stim cam tot.)

Iar logica e simpla, nu trebuie sa stii teorii: iti pui intrebarea Ţce se leaga de ceŢ?

4. Foloseste arta frumoasa pentru a iti traduce Universul. Am mai spus si o mai spun: arta este un limbaj comun al oamenilor, prin care toti vorbim despre aceeasi chestie, insa o intelegem in functie de cunostintele noastre acumulate de pana atunci, asa ca o verbalizam sau explicam celorlalti prin ce stim noi. Uite cum fac eu: stiu matematica, psihologie, filozofie, ceva ecologie, strategie si alte balarii. Si le pun cap la cap si incerc sa traduc lumea.

Si nu te rezuma doar la ce stii tu si-ti place. Du-te spre orice poti intelege: arhitectura, desen, fotografie, design vestimentar, film – orice fel de arta ti-a placut pana acum si crezi ca o poti intelege suficient de bine incat sa vezi substraturile de sub metafore. Daca nu intelegi, studiaza, ca n-ai decat de castigat pentru tine, nu? Intreaba-te prin ce experienta de viata a ajuns ala cu ideea aia geniala la ea si ai sa vezi ca e o greseala (in cod?!) sau o stare super simpla si comuna. El doar a facut asocierile libere, artistic, apoi le-a cizelat cand a avut ideile si le-a dat o forma in felul in care stia el. Nimic genial, doar o minte mai deschisa decat a altora, atat.

Eu am folosit mult muzica celor de la Subcarpati, mai exact Observatorul Baba Novac. Nu stiu de ce, dar nu vad nimic in neregula in el, ca om de marketing. Simt acolo doar suflet, arta pura, nicidecum vreo ceva lipsit de echilibru, fortat, controlat. Pana si marketingul lor e facut din suflet, deci e arta.

5. Aduna informatia pe care tocmai ai invatat-o prin ascultarea unei piese din perspectiva asta, vezi cum se aplica logic la ce tocmai ai aflat, trage o concluzie si reasculta sau repriveste arta prin prisma perspectivei noi. Aduna perspectivele de parca ai aduna straturi, una peste alta. Ca lupele: cu cat pui mai multe lupe una peste alta, cu atat vezi mai profund, nu? Felul cum privesti lumea intr-o situatie e lupa ta. Daca aduni toate lupele astea una peste alta, obtii o imagine de ansamblu asupra unei situatii.

Ideea e ca daca reusesti sa vezi ce e in neregula la o chestie generala si sa vezi solutia, sub forma unei teorii, stii deja ce e in neregula la toate situatiile care se aseamana, nu? Exemplu clar: vezi ca e o problema de comunicare la nivel de Planeta, ca societate si principii si tot (pentru ca toti ne dorim acelasi rahat, dar ne manifestam si cautam solutii diferit si nu ne mai intelegem) si deja stii ca in relatiile inter-umane simple gresite e fix aceeasi problema: comunicarea. Cum ar fi intre tine si persoana de langa tine: daca v-ati certat, e clar ca nu ati reusit sa comunicati normal si sincer o problema comuna, nu? Ca daca reuseati si cautati o cale de mijloc, unde sa fie bine pentru amandoi, va si iesea si nu mai ajungeati la cearta. Sau religiile. Fix aceeasi problema: ca toti credem in ceva, da’ avem atatea straturi de legenda puse peste, ca nu mai reusim sa facem diferente si sa ne dam seama ca totul e mult mai simplu decat pare: ne simtim singuri si avem nevoie de un prieten (concept) imaginar ca sa nu ne mai simtim de rahat. (Tot zic ca trebuie sa studiez mai bine Buddhismul, pentru ca mi se pare cea mai aproape de „cum ar trebui sa fie” prin principiile ei)

6. Nu incerca sa controlezi: e important sa renunti la orice inseamna control logic ca „asa ceva nu exista” si iti spun si de ce: daca teoria aia de sus e adevarata, controlul ne-a fost dat ca sa nu vedem. Un alt firewall. Oricum controlul, in general, strica cam orice e natural ca si dezvoltare: uita-te si tu in istorie, in jur, in stiinte. Vezi ce urat a fost afectat totul de cate ori unul a spus „vreau eu sa am controlul”. Remember Hitler sau Ceausescu? Cam de la asta a pornit tot ce e rau in noi. Si-n viata noastra. Si-n tot. Rationalizarea excesiva (care e bias cognitiv si ea) si fuga dupa diferite, gen bani, putere, masini, femei, case mai mari, de care oricum nu prea avem nevoie ca sa fim pe deplin fericiti, nu? (La un moment dat m-am speriat cand mi-am dat seama ca oricat am incerca sa controlam, viata are modul ei de a repune in ordine totul si tot se intoarce ce trebuia sa fie. Apare mai tarziu, dar tot apare. Si-atunci ce sens are sa fii tu maniac dupa control cand oricum n-ai cum controla? Controlul e ilogic, asa ca trebuie eliminat din viata noastra, pe cat posibil).

Putem vedea doar daca scapam de frici, de limite, remember – astea toate sunt incercari de a controla. Unii ii spun Dumnezeu, altii muza, altii creier, altii Supraeu etc. E fix acelasi concept, pornit din aceeasi cauza – frica de a nu pierde controlul si a fi singur – doar cu denumiri diferite si cu legende diferite construite in jurul lor. Vorbim aceeasi limba cand vine din suflet, adu-ti aminte de asta – sufletul si vocea aia mica din capul nostru sunt punctul comun al tuturor oamenilor.

Nu crezi in suflet? Stai ca-ti spun si ala ce e: e impulsul ala de moment, ca sa faci cumva sa-ti fie tie bine, fara ca binele altora sa fie afectat. E impulsul creational artistic. E dorinta de a construi si a nu distruge. E diferenta dintre masinile facute ca si opera de arta si cele facute din principiul consumerismului, pe banda rulanta. E secretul gustului din mancarea mamei. E dragostea dintre oameni. Altruismul. E tot ce e bun in noi, ca oameni. E ce vezi si te sperie cand nu mai astepti nimic bun de la oameni si cineva vine si iti intinde, neconditionat, o mana de ajutor. E, pur si simplu, intentia buna si pura si frumoasa si altruista.

7. Cauta punctele comune dintre concepte. Cauta sa aplici ce ai observat in viata reala. Daca se aplica de 3 ori, inseamna ca s-a pornit spirala lui Fibonacci, deci deja e un pattern acolo, deci e realitate, cat de absurda ti s-ar parea tie – nu asa se nasc si teoriile in stiinte, prin studiere si colectionare a datelor si adunarea lor sub forma de categorii, pana se ajunge la una simpla? (Ti se pare realitate absurda doar pentru ca in realitatea care o stii tu, inca n-ai toate dovezile ca se poate si asa.) Atentie, insa, pentru ca oamenii, atunci cand interpreteaza situatiile, o fac din perspectiva lor, care poate fi negativa. Asculta omul care ti se pare ca vorbeste sincer, arta sincera, arta vietii altora, incearca sa afli motivele adevarate si pozitive din spate si ai sa gasesti dovezi. Cand te pierzi pe sirul logic, tradu-ti prin realitatea ta interioara. (Asa iti rezolvi si propriile probleme). La fel, oamenii ii intelegi prin intermediul dorintelor sincere proprii, cautate prin intermediul Supraeului.

Exemplu practic: eu scriu atat de mult pentru ca am acumulat atat de multe informatii in viata, incat mi-e din ce in ce mai greu sa ma fac inteleasa de oamenii care nu au atat de multe informatii, foarte putini mai reusesc sa ma inteleaga. Uneori nici eu nu ma inteleg, de aia e nevoie sa scriu. (Ah, vezi ca spirala merge si invers, de la mult spre putin. E curba lui Gauss ca si pattern). Cam cum se intampla si cu articolul asta. Insa, incercand sa ma simt eu inteleasa, altii vad ca incerc sa ma explic. Multi se opresc doar aici cu sirul logic si interpreteaza prin prisma negativa: „incearca sa se explice pentru ca minte sau pentru ca a luat-o razna sau pentru ca [insert random shit] aici”. Asta nu e realitatea mea, e strict realitatea lor, exprimata prin fricile lor si ma percep pe mine prin ea. Nu e nimic obiectiv in concluziile astea, de aia, daca le pui cap la cap, se bat si par in neregula. De aia se si pierde comunicarea dintre mine si ei: mesajul meu este blocat sa ajunga la ei din cauza fricilor lor sau a imposibilitatii mele de a ma exprima pe intelesul lor. (In timp, mi-am dezvoltat abilitatea asta prin incercarea de a exprima o situatie din cat mai multe puncte de vedere, poate unul e pe intelesul lor.) Putini sunt cei care inteleg, de fapt, ca eu am descoperit ceva aici si vreau sa o explic ca sa ii ajut si pe altii sa inteleaga mai multe. Si chestia asta se aplica la chestii din ce in ce mai mari.

Hai sa-ti dau exemplu eu cu spirala vietii cu care te tot toc eu la cap: e cochilia melcului. E sirul de cauzalitate care da nastere unei familii: eu+el, facem un copil, copilul gaseste un al doilea, fac un copil si tot asa. E defrisarea padurilor: azi o padure, maine una, vad si altii si defriseaza si ei si tot asa pana se termina. E dependenta ta fata de cafea: ai baut una, ai mai baut una pentru ca ti-a placut prima, apoi inca doua, apoi tot asa… e orice merge spre infinit. Asa incepe. Unii au folosit formula asta sa-l demonstreze pe Dumnezeu, altii sa faca locomotive, altii sa se autodistruga. Nici nu trebuie sa o stii ca sa existe. Dar ce frumos e sa stii cu ce te confrunti ca sa poti opri spirala inainte sa devina destructiva, nu? Citeste, te va ajuta: http://www.maths.surrey.ac.uk/hosted-sites/R.Knott/Fibonacci/fibnat.html . Si ti-am mai zis de Sectio Aurea. Uite-o si pe aia peste tot.

8. Tine minte formula asta: negativ+intentie pozitiva=pozitiv; negativ+intentie negativa=negativ; pozitiv+intentie negativa=negativ; pozitiv+intentie pozitiva=pozitiv si porneste spirala
, intelegi de ce daca ai citit link-ul ala de mai sus. (daca nu o crezi, inca, cauta-ti dovezi in realitatea ta. Creaza situatiile daca nu ai cum, desi pun pariu ca daca deschizi ochii larg, le poti vedea). Si vezi cum se aplica ea in interiorul tau, in exteriorul apropiat tie, in societate, la nivel planetar, in Univers, printre concepte apropiate si distante. Cu cat te duci maid eparte cu ea, cu atat ai nevoie de mai mult timp. Timpul e o variabila importanta. Ai nevoie tu de timp, cum si Universul a avut nevoie de timp ca sa ajunga atat de complex. Ce-ti spun eu aici este ca sa reusesti sa vezi legaturile de cauzalitate dintre lucruri si sa-ti deschizi mintea, dandu-ti seama ca absolut totul se leaga de tot. Pare haos si incontrolabil doar cand ai o perspectiva ingusta, simplista. Cu cat deschizi mai mult ochii si afli mai multe, cu atat poti vedea cum se leaga mai multe lucruri, situatii, teorii si intamplari intre ele. Nu uita: categorizarea, unirea sub aceeasi categorie (concluzie) a conceptelor este extrem d eimportanta – creierul nu poate lucra cu foarte multe informatii deodata, asa ca tre’ sa ii simplifici munca, ca sa nu clachezi. Sau sa nu ti se faca frica, asa cum am patit eu. Invata tot timpul si nu uita informatia invatata.

Si dupa ce ai facut astea, vino si spune-mi si mie ce ai aflat, poate imi dai o informatie noua pe care sa o bag intr-o categorie ca sa pot privi imaginea in ansamblu, pentru ca imi lipsesc multe elemente. Si totul e ca un lego. Sau ia tu ideea mea, venita din profundul inconstientului sau al supraeului, mai degraba, dezvolt-o mai departe pe firul asta logic si artistic, si du-ne pe toti spre evolutie, pentru ca doar asa evoluam mental: unul gaseste o idee, i se pare interesanta, o dezvolta in felul lui si o imbunatateste si afla o treaba pe care ne-o spune tuturor. Prin arta, si nu prin arta aia limitata in forme, ci prin arta de a iti asculta impulsurile in tot ceea ce faci. Evolutia nu poate fi decat colectiva si, in ultimii ani, s-au cam precipitat lucrurile, asa ca mai bine sa fim pregatiti. Si-ti spun de ce mai incolo, pentru ca acum am avut revelatia.

Si tot ce am spus aici poate fi dovedit daca nu ti-e frica sa afli adevarul. Uita-te in jur si cauta-ti dovezi, informeaza-te, invata.

Ok, la ce ne-ar ajuta toate astea?

Sa presupunem ca e adevarata teoria aia de mai sus, da? Buuuun. Si logic, s-ar fi ajuns la Matrix in Matrix in Matrix pentru ca oamenii au ales sa priveasca printr-o prisma negativa Universul (habar n-am de ce, pentru ca e atat de frumos in perfectiunea lui, inclusiv Universul ca societate si ca lume interioara) si sa ii faca rau, agresiv. Si lor insisi, si celor din jur, si planetei, si tot. Si cred ca acum, scriind, imi dau seama si de ce: pentru ca nu aveau toate informatiile necesare sa isi dea seama de tot. Si in nestiinta lor, l-au stricat. Asa ca au fost nevoiti sa creeze solutii care sa ii ajute sa supravietuiasca (pentru ca, asa cum spune Psihologia Evolutionista, viata face orice ca sa continue, vezi instinctul de conservare.) Si, deci, e o cale gresita.

Daaaar, daca, prin absurd, toti oamenii ar ajunge sa vada care e calea corecta si buna (o vad, doar ca de frica nu o aplica, pentru ca fiecare dintre noi interpretam pe ceilalti printr-o perspectiva negativa), nu cumva ne-am intoarce spre Starea de la Origine? Nu cumva am incepe sa vedem o problema in felul nostru de a fi (cam cum fac eu aici) si am cauta o solutie ca sa revenim la ce a fost? La acel concept numit Rai, insa sub forma lui aplicabila, nu legendara? Momentan, suntem asemanatori cu Babylonul. Pe care Dumnezeu (Creierul, Sufletul etc) din frica si neputinta de intelegere, a ales sa il distruga. Dar daca am ajuta Babylonul sa se repare prin ce stim noi si totul ar lua o alta cale? Spre inapoi? Spre Bine? (Stiu ca o spun filozofic, dar fiind o revelatie noua, inca nu o stapanesc bine. Astept sa discut cu voi ca sa pot sa imi pun ideile in ordine ca lumea). Adica, uita-te la organism. Daca are o rana, are calea lui de a se repara, daca-l lasi in pace. Uita-te la Psihic, la fel si el. Uita-te la Realitate. Daca o strici prin control,in timp are sa se repare singura cumva. De ce nu ar putea si Omenirea sa faca asta? Ca doar e o lege naturala a lucrurilor, nu?

Si daca, gasind solutia aia de reparare, incepem sa eliminam din Matrixurile astea si ne intoarcem la origini?

Dar, desigur, pentru a fi realizabila o situatie atat de ipotetica si filozofica precum asta, si atat de compelxa si necunoscuta, ar trebui sa ne schimbam toti, ca oameni. Si o putem face daca pornim spirale Fibonacci. Eu am vazut asta, o spun, schimb o perceptie. Tu ai vazut altfel, o schimbi. Celalalt a vazut, o schimba. Incet, incet, in timp, pentru ca urcam in ritmuri diferite pe scari. Insa pe cine nu poate, trebuie sa il tragem dupa noi. Cum… au fost trasi de atatea ori in istorie oamenii spre evolutie. Vizionarii au datoria de a spune ce vad – asta e menirea lor – ca sa ajute oamenii sa evolueze. Daca taci si nu spui, de frica, daca nu incerci sa iti explici in primul rand tie, cat mai bine, ce vezi, ca sa stii sa le explici lor, daca ti-e frica sa vezi adevarul, nu ajuti cu nimic Umanitatea si atunci ti-ai irosit menirea, scopul, viata. Sunt chestii mult mai mari decat noi si doar pentru ca ne e frica sa ne constientizam cat de mici si infimi suntem, pentru ca avem rahatul ala de firewall, nu inseamna ca nu exista, nu? Hai sa nu mai negam si sa facem lumea altfel, pe cat putinta, macar in Sims-ul asta nenorocit al nostru: „fii tu schimbarea pe care o vrei la altii” – o alta idee creativa explicata limitat, venita dintr-o voce din interior, care este atat de logica si aplicabila.

Aberant si nebun? Ok, imi asum eticheta, daca tie ti-e frica sa recunosti, eu refuz sa ma limitezi tu in conceptele tale. Eu am vazut, mi-am cautat dovezi si informatii, m-am autodezvoltat pana in punctul in care sa pot sa am o perspectiva dintr-asta. SI vad ca, incet, incet, vin oameni care aduc dovezi concrete. Cum ar fi un cod de programare in Teoria Corzilor! Ce naiba cauta un cod de programare intr-o lege naturala? Incepe de aici, daca pe mine nu ma crezi.

Later edit:

X: Ti.ai luato aiurea ai inceput sa scrii ciudatenii, sa razi la tot felul de glume, ce se intampla?
d3v: nu e nimic ciudat, e o realitate cu dovezi si o presupunere. filozofie pura. ce e gresit in a face filozofie? exista, pe lumea asta, oameni mai axati pe filozofie decat altii. asta e arta mea. nu e nimic gresit la ea si nu inseamna ca e de rau daca nu o intelegi. eu cand creez inseamna ca ma simt bine.
X: Te simti bine? Ca nu pare decat ca te duci in abis
d3v: stiai ca galileo galilei a fost ars pe rug cand a afirmat ca pamantul e rotund? tot ca filozofie a pornit si el ideea asta.
X: Stiam:)
d3v: si daca e tot o situatie ca aia? 🙂

Recomand un film care poate aduce multa lumina: http://www.topvideohd.com/2014/11/theory-2014-filme-online.html

Apropo

6 ani de bloguit si descarcat dracii si bucuriile aici, 2000 de posturi. 6 ani din viata unui om, ascunsa sub randuri simpatice sau spusa pe fata cand nu am mai putut face asta. Au fost oameni care au venit aici sa vada cum ma dezvolt, ca prieteni, oameni care au venit sa invete ceva, oameni care sa vada daca am ajuns ce au preconizat ei, oameni care ma citeau ca sa ma inteleaga, oameni buni si oameni rai. Multi oameni si va multumesc tuturor. Sper sa nu fi pierdut 6 ani degeaba pe aici si sa va fi fost de folos cu ceva prin viata voastra.

Multumesc ca m-ati citit si sper eu sa o faceti si in continuare! Luv you all.

Ma, fir-ati voi!

Ca nu mai pot sa tin in mine si am sa dau aici, asa, ca e coltul meu de dat cu capul si pe cuvant ca mi-a ajuns, ca nu exista zi in care sa nu ma afecteze ceva de la astia doi. O zi, bai, o zi. Da’ eu am timp sa ma streseze si sa ma oboseasca ei, la cat muncesc si la cate fac eu? Si decat sa planga mama, mai bine plange ma-sa, nu? Fir-ati voi de copii idioti.

Pai ba, ratat, unde mortii si ranitii ti-am profitat eu de tine, ma distrus? Ca tu job din parti, n-ai fost capabil sa ajuti nici cu o paine cat ai stat 4 luni la mine. Ca m-am mutat in cocina aia din Ferentari unde stai si n-ai nici geamuri abia dupa o luna dupa ce ai insistat zi de zi si-ti ziceam ca „Nu, ca eu vreau sa fiu independenta, nu vreau sa depind de tine si sa ajung la mana ta, mergi si lucreaza tu sau lasa-ma in pace”, ca eu insistam ca nu mai pot tine singura cheltuielile pentru 2, ca pentru mine singura puteam, si ai gasit tu repede solutia (De ce sa se duca 1000 ron pe chirie cand se pot duce pe burta ta, nu?) si ti-am hait si mutat si facut ordine ca tu n-ai fost capabil sa nimic pana atunci, de aveai paianjeni in oale si gandaci in perne. Ai stat fara geam 3 luni, pana ti-am luat eu un ceolofan sa-ti pui in cacatul ala de geam ca iti batea vantul si-ti ningea in casa. Ai mancat mancare muncita de mine si de mama mea si acum esti barbat si spui in stanga si in dreapta ca am profitat? Si cand iti spuneam ca nu mai fac fata cu cheltuielile si stateam si te rugam sa te duci la munca, tu ziceai ca „vai, am eveniment”. Si veneai cu fix 50 ron acasa, pe cate o luna de eveniment, daca(!) isi faceau mila de tine altii sa ti-i lase. Ca nu mai poti de bling bling si tu esti muritor de foame, in pana mea.

Pai bai, idiot, care nici sa scrii corect nu esti capabil, o singura data ti-am cerut ajutorul in cacatul asta de domeniu in care lucram, pentru ca nu cunosteam eu omul, si ai zis „Ah, el face orice pentru bani”, si atunci te-ai dus la om si cand ti-a zis „300”, tu ai zis „Cere-le 400, ca au buget de 500”, ca sa te pui tu bine cu el. ATAT! In mortii si ranitii. Cu ce plm m-ai ajutat? Ca singura data cand ti-am zis „Ma, nu mai pot sa ma descurc luna asta de bani, ca am de facut cacatul asta la site” si m-am lasat in baza ta, am murit amandoi de foame doua zile.

Care e atarnatorul, cois, aici, ca tu n-ai nici un job si din rahatul ala de eveniment faci fix pla bani? Care e atarnatorul cand, in alea 3 luni cat m-am mutat la tine, dupa 4 luni de stat amandoi la mine, fara sa contribui cu nici un ban, m-ai dat de 5 ori afara din casa? Si care ai ridicat de 2 ori mana sa dai in mine, noroc ca-s eu fata isteata si m-am ferit, si-ai dat ca prostul cu capul de usa? Ca nici sa dai intr-o femeie nu poti, dobitoc mic ce esti tu, te bate dracului usa.

Si care-i curva, cois, aici, cand tu, IN RELATIE, te duceai sa ti-o tragi cu altele? Sau cand lasam eu capul in jos prin cluburi in fata cunoscutilor ca tu erai pe la baie si o calareai pe alta? Eu tot ce am facut a fost sa pun stop unei relatii care ma termina psihic si dupa O LUNA sa intru in alta, da?

Care e atarnatorul cand tu, cand ti-am cerut 2 zile de pauza ca cedam fizic de la munca si stres si ca nu aveam bani sa ma duc naibii undeva si-s singura in oras nou, n-are cine naibii sa ma ajute, ca ii cheltuisem pe tine si pe scarba cealalta pe ultimii si nu mai aveam, dracului, putere sa muncesc sa fac altii, ai inceput sa faci ca toti dracii si sa-mi zici ca de ce nu vreau sa fiu cu tine, ca „ori suntem in relatie cu tine ori plec”, ca-n lumea ta de curva morala ti se parea normal sa ceri schimbul asta?

Asta dupa ce ti-am zis „Nu sta si ma dadaci, mergi si te distreaza, ca ma descurc eu singura, vad eu cum” si dimineata ai venit dupa ce, ca ultima curva, ai schimbat 3 intr-o noapte prin bai si aveai intalnire cu alta la ora 5? Si pana atunci „trebuie sa pleci”? Doua zile, cois, doua zile n-ai fost capabil sa imi dai liniste, nici cand eram aproape sa intru in spital! In toate astea 7 luni! Si m-a ajutat copchilul ala, sa-mi tin 2 zile lucrurile, pana imi pun in ordine macar fizicul ca sa-mi revin, pana ti-ai bagat tu coada si l-ai intors impotriva mea? Si am ramas dracului singura si fara bani si fara putere sa-i fac si cu 2 pisici dupa mine si 10 bagaje, intr-un oras necunoscut? Noroc ca omul ala care-l suspectai tu si mi-l boscorodeai incontinuu si te certai cu mine in fiecare zi de cate ori ma vedeai ca ma ajuta, m-a ajutat si de data asta, neconditionat?

Pai pana atunci nu eram atarnatoare, cois? Am fost atarnatoare doar dupa ce nu ti-am mai platit mancarea si nu te-am mai ajutat si am ales sa ies dracului din cacatul ala de depresie in care m-ai bagat?

Pai tu crezi ca lumea e proasta si nu-si da seama ca tot ce faci sunt actiunile unui barbat gelos, caruia i s-a dovedit ca n-a fost capabil sa aiba grija de femeia de care altul e bucuros sa aiba grija si poate sa o faca fericita? Un copil, flacau, un copil fata de tine e de 10 ori mai bun decat tine intr-o relatie. Stie sa respecte omul de langa el, nu dupa 10-15 ore de munca sa-i faca scandal, cand tu stai toata ziua cu mana pe pla pe Facebook, ca de ce nu face curat. Stie sa spuna o vorba buna omului si stie ca tre’ sa se intretina singur, nu sa stea ca o lepra pe banii femeii sau ai matusii.

Ma stii ca-s fata buna si ca n-am suflet sa dau inapoi si profiti, nu? Ai vazut ca stau eu si ma frustrez si plang singura in coltul meu cand un om ma calca in picioare si ce-ai zis: „Las’ ca-i proasta si pot eu sa fac pe victima ei in fata celorlalti, ca n-are sa zica nimic”. Nu, flacau, EU am fost victima ta 7 luni, nu tu a mea. Si slava Sfintei Papadii ca m-am abtinut cand ai zis ca „Hai sa luam casa aia care vrei tu sa ti-o iei impreuna”, ca in veci nu mai scapam de tine. Am simtit eu ca nu-i a buna, ca proasta nu eram nici eu, vedeam cat de lepra esti si manipulator, doar am cazut in pacatul femeilor indragostite: am sperat ca prin dragoste si caldura sufleteasca ai sa te schimbi. Pla, tiganul tot tigan ramane. Ca n-ai fost capabil nici sa iti aperi prietena cand prietenul tau ma porcaia pe Facebook-ul lui.

E ultimul avertisment asta: daca mai aud fie si o singura vorba urata si neadevarata despre mine, de la tine, de la cei din jurul tau sau de la altii, despre faza asta, pe cuvant ca trec la planul B. Si stii si tu ca nu-s proasta si intotdeauna imi iau masuri de siguranta. Nu? Si eu ma joc frumos, idiotel, ma joc ca oamenii mari: tii minte executorii aia, ca esti atat de sarac si lipitoare incat nici 2000 RON n-ai fost capabil sa faci rost in 3 ani, da’ voiai sa ii platim impreuna? Valabil si pentru prietenul tau, ala de te da afara de la site-ul la care esti cum te-au mai dat si altii de insuportabil si plin de tine si om de cacat ce esti, daca mai comenteaza, ca si pe ala stiu cum sa-i distrug viata daca e nevoie si ma obligati.

Ia sa te vad cat esti de destept acum: cum ti-ai trimis cainii spre mine, trage-i inapoi acum, ca ti se freaca viata daca nu. Sa vedem, mai esti asa destept? Si nu ma lua cu „Eu n-am zis nimic” ca MINCIUNA PRIN OMISIUNE E TOT MINCIUNA!” Si cum stateai tu simpatic si vedeai ca ma face lumea curva prin discutii din cauza ta si apareai tu tot lingusitor cu „Nu ma implicati”. Da’ sa zici „Stai, ba, ca nu e chiar asa!” n-ai fost capabil, nu? Zi-le azi, ca maine am altceva de postat. E ALEGEREA TA. Eu joc sah si-ti astept mutarea. Tot o astept de o luna, da’ vad ca nu faci nimic, tu te distrezi in timp ce-mi freaca astia mie creierii. Lasa ca te oblig eu, np. Maine una, poimaine alta, pana te misti dracului odata si spui ADEVARUL. Public, sa vada toti.

Si celalalt, unde plm am atarnat eu ma ratat de tine? Ca tii minte cand veneai la noi si mancai ca n-aveai ce manca acasa? De unde plm crezi tu ca era mancarea aia? Sau cand iti dadeam jumatate din tutunul meu? Sau cand iti luam beri pe unde mergeam? Sau cand frecai bani care ti-i dadeam sa faci chestii si eu spuneam „Lasa asa?”

Sau cand mi-ai spus „Tu esti omul care m-a pus pe afis cu..?” Sau cand TU ai venit la mine sa te ajut si eu am spus „Ok”? Aaaaa, ca te-am pus la munca ca sa te ajut? Ca ti-am spus ca tre’ sa-ti faci treaba de artist? Vai, cois, ma scuzi ca am indraznit. Ce plm vina am eu ca tu nu intelegi ce cacat are de facut un artist? Ca eu nu ti-am spus niciodata sa „faci asa” sau sa „faci asa”, eu doar te-am sfatuit cum sa faci ca sa pici tu mai bine, ca imagine, ca in dracii dracilor, muncesc de 8 ani in cacatul asta de Publicitate si ascult muzica in mod constient de cand tu nici nu erai nascut, in pana mea, serviciile ca ale mele costa sute de euro pe luna, fmm, si eu ti le dadeam moka. Da’ ai fost tu prost sa iti dai seama. Sau un cacat necunoscator care nu stie cum sta treaba in muzica asta nenorocita.

Pai normal, cois, ca te-am pus sa faci treaba ta, ca uite exact de aia: ce-ar fi fost sa fi muncit eu tot si tu dupa ce ma despart de ala care ai vazut cu ochii tai ce imi face, sa fi dat si tu in mine?

Care plm e atarnatorul, cois, cand te ajut cu tot ce am si pot si tu, la 2 zile dupa ce ma cert cu ala si te-am rugat sa ma ajuti sa-mi tin si eu cacaturi de lucruri, ca plm, e schimb pe schimb, reciprocitate, vorba aia, incepi sa zbieri la mine ca istericul? Pai tu crezi ca lumea din industria asta nu vede cum m-ai ars, ma? Crezi ca uita? Las’ ca daca uita am eu grija sa le atrag atentia, ca vad ca ma mananci de fund mai rau ca un pechinez.

Si tu prost, tu nu vezi ca el n-are tupeul sa zica nimic ca stie ce-mi poate pielea si ce urmeaza daca ma calca prea mult pe coada si va foloseste pe voi drept unelte sa dati in mine? Sa-ti arat cum ma lua cu lugu-lugu dimineata sa ma calmez ca stie ce-l asteapta? Poate daca ai noroc si nu se misca azi ai sa vezi maine, ca aia e urmatoarea mea mutare si o si anunt dinainte. Chiar atat de chiori sunteti? La ce plm ii purtati voi razboiul lui? Voi n-aveti creier singuri? Va manipuleaza si va foloseste ca pe ultimii looseri, idioti mici. Ziceti merci ca nu iau mot-a-mot situatia si o gandesc si stiu ce-i poate pielea, ca l-am mai vazut facand asta, si nu iau totul personal. Inca.

Pe cuvantul meu ca aici mi-a fost limita, ca vad ca voi nu stiti de bun simt si traiti in realitati imaginare: am pentru fiecare dintre voi un plan B ca sa va ard. Nu vreau, ca sunt 10 clase peste voi, si d-aia va tot dau avertismente, ca spre deosebire de voi eu am mila si nu vreau sa va distrug viata, da’ va jucati cu cineva din liga mare, nu cu colegii vostri de Ferentari, de-acolo. Valabil si pentru tine: vezi-ti de cariera ta acolo si scuteste-ma, ca daca tu ai refuzat sa vezi cine sunt si cat de sus sunt eu ca om fata de tine, din toate punctele de vedere, nu inseamna ca iti permit sa arunci tu cu vorbe de cacat in mine, ca nu stau eu sa ma calce in picioare doi ratati care n-au fost capabili nici macar 12 clase sa termine sau sa-si vada de treaba lor. Sau macar sa vada, in plm, cat de mult i-am ajutat si cat de mult am tras pentru ei, cand ei n-au dat NIMIC la schimb. In singurele dati cand v-am cerut ajutorul, m-ati ars. Si asta e realitatea aia care poate fi dovedita, nu aia imaginara din capul vostru, de incercati sa va faceti marketing voi cu ea. Eu am extrase de cont, am oameni, am FAPTE de partea mea. Si v-am promis ca le scot de la naftalina daca nu va linistiti.

Si am sa scot si actiuni de la naftalina, cat de curand, ca, pana la urma, am ce si doar n-am sa stau sa-mi iau suturi de la niste oameni de teapa voastra, sa-mi fie mie rau.

Astia cu capul pe umeri stiu cat ajut eu pe altii si ca niciodata n-am facut ceva cu intentie rea sau nu m-am razbunat pe cineva. Da’ la cate frustrari am adunat eu pe oamenii de cacat din viata mea, pana acum, cred ca voi doi ati merita din plin sa le descarc pe voi, ca nu stiti de respect, voi stiti de frica. Ca niste javre d-alea ordinare si imature, care abia asteapta sa muste de picior omul care i-a hranit. Si nu e vina mea ca m-ati subestimat, ca aveati toate dovezile sa vedeti cam cat ma duce capul. Pai ce plm, eu nu tre’ sa fac pace cu mine?

Ah, si sa nu uit de toti desteptii care vin cu „Vai, Oana, numai scandal stii sa faci”. Pai mai, copii, pe voi va duce capul sa vedeti de unde incepe totul? Sa vedeti ca eu imi vad linistita de treaba si astia dau in mine incontinuu cu vorbe din Decembrie? Ca eu sunt numai „Hai sa facem lumea un loc mai bun” pe Facebook si ei vin si ma vaneaza pe la articolele mele si incep sa ma faca in toate felurile? Pe Fb meu, al lor, al site-ului, prin grupuri, prin realitate? Ca mai au putin si zici ca mi-s fani. Ii gasesc, dracului, prin fata blocului, strigand cacaturi pe la geam, acusi, in ritmul asta.

Pai daca nu va duce capul, taceti, in plm, si voi din gura. Ce rahat de treaba aveti voi in cearta asta? Chiar n-aveti altceva mai bun de facut in viata voastra decat sa-mi spuneti voi, oameni care n-am nici o treaba cu voi si v-am vorbit intotdeauna frumos, mie, agresiv, asa, ca „Vai, tu numai cearta stii?” Pai cine plm se cearta, ma, aici? Sunteti siguri, siguri ca nu voi va certati cu mine si ca eu ma cert?

Ia, fiti si voi copii destepti si analizati putin situatia. Ca nu sunt eu prima arsa de idiotul ala. Si va recomand si voua sa invatati din asta, ca are sa va arda si pe voi, cat de curand. A fost el monument de onestitate pana acum si nu stiu eu? Eu doar am curajul sa iau atitudine. Vreti sa va dau o lista de oameni pe care lepra aia i-a ars? Sa va spuna si ei povesti d-astea? Sau sa incep eu sa le public, sub anonimat? Si cum pnm vedeti ca numai eu ma cert si pe ei nu? Cat de incuiati sa fiti? Mergeti, cois, la ei si le faceti morala, ca uite ca din 3 postari, doua-s despre mine. Pe ei nu-i vedeti?

Ziceti merci ca iau eu atitudine si vreau sa elimin sugatorile astea din industrie, ca voi, desi stiti, va faceti ca uitati, ca aveti zero balls sa o faceti. Lasilor si ignorantilor si tatelor si lingailor, ca nu v-ati vedea de treaba voastra, acolo, deloc.

Cum ar trebui sa fie… 4

C:
de obicei nu ma incadrez cu ce trebuie sau ce se cere
app de ce scrii
nu esti singura… e colectiva treaba chiar daca fiecare o simte in felul lui toata lumea o descrie la fel

D3v
stiu. e un limbaj universal care sta in noi. eu o descriu ca sa ajut pe cei care inca nu au vazut-o. si am si o teorie legata de asta, sper sa imi fac timp sa reusesc sa o demonstrez.
C:
sentimentul ala ca frica a ajuns vintage intr-un bal in care mastile sunt transparente
D3v
ce frumos spus.
ideea e ca n-avem cum evolua spre treaba aia colectiva, daca toti care o descopera o tin pentru ei, de frica sa fie neintelesi. putem evolua doar impreuna. si atunci apar oameni ca mine care scriu, oameni ca tine care fac piese cand renunta la frici, oameni ca nenea care deseneaza, care influenteaza alti oameni si tot asa. nu stiu daca-s coerenta in ce zic, dar am incredere ca intelegi.
D3v
si in momentul in care oamenii au sa faca arta din orice, impulsiva, pura, frumoasa, lumea are sa fie un loc mai bun.
C
perioada care se pregateste e exact ca epoca renascentista
D3v
si tu simti asta, nu?
Cris Tianu
app de ce ai zis
deviza pentru anul care se va innoi curand: „Trateaza ce iti place sa faci mai mult ca pe o arta si vei fi rasplatit insutit.”
D3v
ma bucur ca suntem din ce in ce mai multi care credem asta.


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :