Archive Page 3

Tarand copiii in mormant, unul cate unul…

Au sa ma certe pentru titlul asta, dar nimic nu poate descrie mai bine sentimentul. Nimic nu poate descrie mai bine puterea de a avea, a poseda, a fi demonul lor. Ei, cei inocenti, cei doritori de trup si suflet, care se lasa condusi in miraje…

Imi zambea si incerca sa ma ia in brate si sa se alinte, dar nu stia ca dimineata ma transform in robot, devin alt om, rece, distant, rational. Nu stia ca eu nu romantismul il cautam, ci energia lui. Ca il consum, sub puterea noptii. M-a privit cu ochi tristi si colturile gurii lasate cand am plecat si i-am aratat ca nu trebuie sa ma caute. Are sa tresara daca are sa ma revada, aducandu-si aminte cum i-am frant visele de dimineata brutal, intorcandu-i spatele. Inca doua experiente dintr-astea si are sa franga, la randul lui, visele altora. Apoi are sa inteleaga puterea din spatele refuzului.

Imi spunea, plimbandu-ne pe strazi, ca nu intelege de ce sa te complici cu obsesiile celorlalti pentru tine, dar nu intelegea pentru ca nu constientiza frumusetea unei obsesii, privita din afara. Zbuciumul launtric, goana dupa o privire, linistea de dupa aprecierea venita de la celalalt. N-a observat niciodata, in ceilalti, obsesia pentru el. N-a constientizat, niciodata, obsesia pentru ce nu poate tine langa el. Zi si noapte e robot, nu e dual, ca mine, n-are cum sa inteleaga pana nu vede ce simte.

N-a vrut sa asculte cand i-am spus ca privesc oamenii ca obiecte, cand ei se transforma singuri in asta, in ciuda avertismentului sincer. Isi dorea sa imi devina obiect, sa-l parasesc dimineata, cand inghet. Insista si am vrut sa-l las sa fie om, fara sa-l transform, refuzand. N-a inteles de ce, dar, spre deosebire de celalalt, inca incearca sa o faca, fara sa interpreteze negativ,superficial, intentia.

Obsesia femeii pe care nu o poti avea emotional e mai puternica decat orice orgasm la ceas de seara. Alunecarea ei printre degete, in fiecare dimineata, iluzia din timpul noptii sau poate cea din timpul zilei, da gustul puterii. Ca o limba pe o inghetata intr-o zi torida de vara. Doar una, cand in fata ai un cornet mare, cu cele mai dulci arome din lume. Ca iluzia oazei in mijlocul desertului. Ca o femeie goala si perfecta, dintr-o revista deochiata, la care te masturbezi, venerand, dar stii ca niciodata nu va fi a ta real.

Decat, decat… „Oare ce are el si nu am eu?”

„Dar stii unde duce drumul asta, nu?” Spre infinit, i-as fi raspuns, dar nu vreau sa il transform intr-un obiect ratacit in cautarea gustului perfect al Puterii interioare.

Imi pare rau ca iti abuzez psihic prietenul, hranindu-ma cu energia lui vitala, le-as fi spus Cheilor, dar e mai bine sa nu stii ca-mi pare rau, pentru ca ar urma intrebarea inevitabila „De ce iti pare rau si cum?”. Iar cum eu nu am sa raspund si ei au sa inceapa sa studieze, au sa descopere gustul blestemului dat de tipul asta de putere. Nu, copile, mai bine agata-te de puterea banului, a statutului, a unui viitor nesigur sau a scopurilor in viata. Puterii asteia i s-au dedicat prea multe piese triste.

Vezi

Acum fix un an, ma simteam la o rascurce de drum prin viata, nestiind care directie mi se potriveste. Ma vedeam, odata, peste 5 ani, casnica, cu copil, maritata, in gratiile unei alte tari si alaturi de un om caruia nu i-a pasat de visele mele, de ce construisem, de ce imi doream cu adevarat. Pe cealalta parte, aveam o cale noua, nebatatorita, salbatica, intunecata, de pe care simteam ca vine un vant puternic, nervos – intotdeauna am iubit vantul. Aveam nevoie de o pauza ca sa pot lua decizia corecta, sa ma regasesc astfel incat sa pot comunica nu doar cu instinctele mele care ma chemau din ce in ce mai tare si n-aveam cum sa le dau curs, ci si cu viata pe care am cunoscut-o, odata, in profunzimea ei, dar o uitasem, lasandu-ma purtata pe valurile altora. Cu libertatea mea profunda, interioara, exterioara, pe verticala si orizontala.

A fost un amic care m-a chemat de 1 Mai la mare. Habar n-am daca el stie ca mi-a schimbat viata, dandu-mi exact ce aveam nevoie atunci, dar stie ca ii sunt recunoscatoare. Tot prin el am ajuns in preajma unui om cu o liniste interioara extrema. Si uitandu-ma la mare, simtindu-i caldura interioara, mi-am adus aminte de mine. Am anulat nunta si am plecat in Bucuresti. TREBUIA sa ma regasesc.

Dar trebuia, intai, sa reinvat bunatatea, caci si pe ea o uitasem. Uitam, asa e in viata. Dar ne readucem aminte daca tinem ochii deschisi, sa o recunoastem.

M-am obligat sa am doar actiuni pure, pentru ca intentiile mele intotdeauna au fost bune, venind din interiorul meu si fiind instinctiva. Stiam sa calc, dar m-am abtinut. Am calcat mult pana anul asta si e ciudat ca doar din intentii bune – unii inca multumesc, altii au ajuns pe drumul meu prin actiunile astea, sunt „oamenii mei”. Am actionat ca un elev la o lectie de rahat, cu un profesor antipatic, dar care stie ca repeta anul daca nu-si obliga neuronii sa retina ce trebuie. „Inainte, Oana, inainte orice ar fi, ai trecut prin rahaturi mai grele, stii sa faci fata”. Stiam sa fiu lup, dar am ales, desi uram asta, sa fiu miel.

Am intalnit cativa oameni care, iar, mi-au schimbat perceptia. Intotdeauna am adunat perceptii, am creat cai de mijloc si am urcat pe tripuri. Nu e o scara simpla, e o scara in spirala. Perceptia e doar o portiune de etaj. Am reintalnit prieteni noi si vechi, m-am bucurat sa ii vad langa mine cand aveam nevoie, le-am multumit in felul meu ciudat pentru asta.

Am simtit totul la extrem in anul asta, toate cele 9 emotii de baza, aducandu-mi aminte ca am mai fost pe acolo, ca apartin lor. Am tradus spiritualitatea altora in matematica si psihologie, ca sa inteleg mai bine extremele lor, portiunile lor de etaj. Am tradus spiritualitatea mea in a lor ca sa poata sa ma inteleaga. Dar unii refuza sa deschida ochii, sa poata urca. Am scris, am scris rauri de litere si mesaje, ca sa iau cu mine pe scara asta pe oricine vrea. In multe limbi. Inca o fac, dar sigur, pentru ca deja stiu mai toate etajele. Stiu cine si unde este, daca mi-a permis sa-l studiez. Stiu, pentru ca am vrut dintotdeauna sa stiu tot si intotdeauna plangea sufletul in mine ca nu am suficiente vieti ca sa aflu tot. Asa ca le-am imprumutat vietile lor. La schimb, am incercat sa repar unde vedeam ceva gresit.

O intrebare mi-a dat cheia finala spre mine: „Stii cine e Lilith?” Nu stiam, asa ca m-am documentat frenetic. Am aflat ca era eu si eu eram ea. Mi-am adus aminte ca Maya e eu si eu sunt Maya. Mi-am adus aminte ca am iubit-o atat de mult incat am scris-o, i-am dedicat momente, vietile altora, o religie. Pentru ca intotdeauna m-am iubit pe mine si ce a fost in Universul meu, nu asta inseamna sa fii lup? Sa te iubesti pe tine si sa-ti extinzi egoismul dragostei asteia spre cei din jurul tau, sa devii din ce in ce mai mare, sa acaparezi intreaga planeta care e ca tine, care respecta regulile clanului tau. Sa calci in picioare orice incearca sa raneasca ce e al tau. La propriu sau la figurat, dupa posibilitati, ca stim sa fim si golani, la baza.

Si partea ciudata e ca totul se conecteaza, vine din aceleasi surse, poate pentru ca eu simt ca apartin mediului lor si suntem pe aceleasi etaje. Cheia de final e prietena cheii de inceput. E o metafora, trateaz-o ca atare si incepe sa o observi in viata ta. Stiu, e ciudat, dar uite ce frumos se aseaza treapta dupa treapta dupa treapta. Nu te speria, uita-te, vezi mai departe, abia atunci ai sa te gasesti pe tine, linistea, tot.

Imi spuneam mai devreme ca am nevoie de ghidaj, sunt iarasi la o rascruce. Apoi, mi-am adus aminte ca de cate ori am cerut in minte ghidaj si am pastrat ochii deschisi, a venit. Scriu ca sa imi dau seama unde sunt. Fa-ti arta pura, instinctiva, plangi, razi, fa dragoste cu ea. Esti norocosul care nu si-a uitat calea. E atat de frumoasa fericirea asta, incat nu te poti abtine sa nu o dai si altora. Ca si cum ai pluti intr-un vid si ai vedea totul de sus. Da, ca un Dumnezeu.

Dar stii ca fericirea nu e ce crezi tu, nu? Stii ca, uneori, fericirea cere sacrificii, o religie proprie? Iti dau o cheie: fii lup, mai stii cum era? Mergi la origine, acolo esti tu, e ea, e el, e tot, sunt ai tai. Acolo e finalul scarii asteia. Am sa-ti scriu, odata, si de ce iubesc rap-ul atat de mult, dar o luam usor, treapta cu treapta. Ai incredere, fara ea nu ai cum.

Una dintre cai

Untitled-1Daca ai vazut ca l-am facut, probabil te intrebi ce am vrut sa spun, stiindu-ma cat de subtil ma duc pe sensuri si cum incerc sa adun cat mai multe intr-un singur simbol. Pot sa-ti explic la toate nivelele, desigur, pentru ca el m-a chemat, nu eu pe el. Mi l-am dorit de mult, insa niciodata nu i-am simtit necesitatea mai mult si faptul ca el e, pana nu am gasit calea spre liniste.

Ti l-as traduce eu, dar mai intai mi-ar placea sa ti-l traduci tu, tie, prin tine. Eu iti arat calea mea aici, dar mai bine ti-ai pune pentru 2 zile intrebarea „Pentru mine ce simbolizeaza, facand abstractie de sensurile ei?” E o cale spre tine. O cheie, cum i-ar fi spus un psiholog axat pe psihoterapia de rezolvare a interiorului unui om, un misticist axat pe cautarea spiritualitatii perfecte, un tehnician obisnuit cu perfectiunea unei retelistici. Da, te-ai prins, am adunat in el sensurile a tot ceea ce m-a fascinat pe mine de-a lungul timpului. Iti dau toate 3 caile, tu alege-o pe cea de care ai nevoie, insa mergi prin tine. Iti recomand sa mergi pe toate 3, evitand concretul. Macar pentru o perioada.

(E ambiguu, nu? Te bag in transa creativa daca ma citesti cu mintea deschisa. Asa scriu si eu, doar, trebuie sa te conectezi pe emotia mea, cand citesti, ca sa intelegi mai bine. Si stiu ca o faci, pentru ca esti in intimitatea casei tale, curios de mine si textele mele, de simbolistica triunghiului si spiralei care tot o bag eu pe gatul oricui e dispus sa asculte, pe limba si prin conceptele lui. E simplu sa iti dau chei prin scris. Arta mea. Inevitabil, ai sa mergi mai departe pe firul logic, mai devreme sau mai tarziu, la momentul potrivit. Ai o muzica buna si un betisor parfumat aprins? Ti-ar prinde bine. Iti dau eu o melodie potrivita, si ea cheie pentru cine a avut urechi sa o auda.)

Iti arat ordinea:
1. E matematic. Elementar. Format din element cu element cu element. Simbol cu Simbol cu Simbol. Paranteze intre ele cu alte paranteze. Un tot… O suma. SUM in matematica. SUNT in latina. Eu sunt tot/9(a noua litera, a treia vocala, 9=3+3+3) insumeaza tot. 1, 1, 2, 3, 5, cand 1 este un element ce reprezinta segmentul de aur=perfectul matematic. Un sir Fibonacci reprezinta un sistem perfect. Echilibru. Un element si cu un element formeaza un al treilea element, cel de legatura intre ele: HOH, electron-neutron-proton, Yin si Yang. E polaritate, tine minte, nu dualitate.

2. E psihologic. Emotional. Emotiile sunt limbi comune pentru intreaga omenire, din toate timpurile. Pentru toate fiintele. Prin ele ne intelegem, din ele exprimam limbajul non-verbal, chimia dintre noi, fizica, biologia. „Energiile”. Emotiile sunt urmatoarea treapta a puterii asupra celorlalti, asupra ta. Nu le poti intelege pe deplin decat daca le accepti pe toate care ti le-a oferit viata. Din negativ se naste pozitiv si din pozitiv se naste negativ, in interior sau in exterior. Sunt 9 emotii de baza, care pot fi interpretate negativ si pozitiv. De care ne temem, dar pe care le dorim cand nu le avem, in varianta lor pozitiva. Accepta negativul. Fara el nu gasesti echilibrul. Cauta scarile. Una cu una cu una, elementar, apoi emotional. Cate 3, cate 3, cate 3. Amintirile raman in creier prin emotii, emotiile repetate te fac sa retraiesti momente. Poate pozitiv, de data asta. Ai controlul elementelor adunate. Eu sunt tot ceea ce sunt, cu bine si cu rau. In echilibru. EGO SUM.

3. E mistic. Filozofic. Te-ai gandit vreodata sa traduci zeii sau totemurile in atitudini, in categorii emotionale? Universul in emotii? Perfectul altora, asa cum sunt zeii. Sa le cauti logica elementara in tine, sa ii desfaci in tot, sa te descoperi in ei, sa incerci sa ii traiesti? Sa iti dai seama cine esti? Carei tipologii te potrivesti? Ce te reprezinta si, in inconstientul tau, acolo unde mostenesti informatia de la amiba incoace, sa calatoresti spre Origine, spre ce au fost stramosii tai si poate au fost inspirati de sau au inspirat pe cel care a creat imaginea zeilor? Sa cauti zeul din tine? Eu sunt Universul. Eu sunt un zeu, care isi controleaza universul interior, apropiat si indepartat. Eu am puterea asupra mintii mele si pot sa blochez sau sa atrag in ele ceea ce vreau sa existe. Sa vad. Sa insumez cu mine. Si trebuie sa constientizez si sa cred asta, ca sa functionez asa cum am fost menita sa functionez. E greu, de multe ori, vazand toti oamenii care incearca sa zmulga increderea asta din mine, insa acum am cum sa imi amintesc cine sunt ori de cate ori uit.

EGO SUM LILITH.

De pe weekend adunate #2

Un el si o ea, intr-o statie de autobuz. El vorbea 80% engleza, da’ nu pentru ca nu stia romana, ci pentru ca STIA engleza, ‘ntelegi tu, muritorule?

El: „Nu exista asa ceva! Daca nu imi esti prieten pe Facebook, nu imi esti prieten in viata reala! Traiesti in minciuna!”

…facepalm.

Nu stiu um naiba fac, probabil am o aura de „Dau confort sufletesc” in jurul meu, ca adun, in general, doar oameni care au o viata fucked up. De obicei, vina e de la ei, rar gasesc luptatori fara sanse, da’ ramane intre noi asta, ca daca le-o zic – pe testate – spun ca am ceva cu ei.

Am fost ieri la LSE, aka lan party. CS:GO e desene animate si generatia asta noua de jucatori nu intelege deloc jocul asta. Ma uitam la 5 vs. 5-uri si n-am vazut o strategie, ceva! Tot ce am vazut a fost apasaci care se duceau cu capul inainte, punandu-se closca, mizand doar pe pac-pac! Nici un mindfuck, nici o rabdare, nici un jucat serios la sunet, nimic. Da-i inainte, iesi ca boul, pune bomba si stai in locurile previzibile. Hell, yeah!

Astia cand au facut CS:GO s-au gandit ei, in marketingul lor, acolo, ca daca pun rosu si galben pe arme, are sa se dea iluzia puterii in inconstient. Da-n Sfanta Papadie, v-ati gandit vreo secunda cat de tare iti distrage atentia rosul ala de la ceea ce ar trebui sa fie enemy-ul? Daca puneati doar o dunga nu tot aia era? Prost sa fii sa joci jocul asta, pe cuvant.

In alta ordine de idei, chiar mi-era dor de o atmosfera de gaming, ca n-am mai luat contact cu o astfel de comunitate de ani de zile. Si na, once a gamer, always a gamer. Oameni simpli, agresivi doar virtual, ca in realitate oricum sunt putin speriati de ceilalti, d-aia si simt nevoia sa se refugieze in jocuri. Mi-a placut, urc pozele pe contul lui Jepcar azi si pe al meu, pe-acolo pe undeva. Recomand sa mergeti sa va destindeti la d-astea.

Actul de curaj suprem

aaaaCitind comentariile din articolul de aici, am realizat ceva: romanii au din ce in ce mai des ganduri sau tentative de sinucidere. Cum am ajuns eu la conluzia asta? Poveste:

Acum vreo 12-13 ani, absolut toata lumea considera sinuciderea ca un act de lasitate. Eu o priveam altfel. Am avut in familie un caz si am dat si eu, de vreo cateva ori, cu subsemnatul prin zona aia. Si nu, n-am absolut nici o jena sa o recunosc. Am fost fata in fata cu moartea, am intrat de 2 ori in coma, am fost ametita de perfuzii si diferite tratamente vreo 3-4 saptamani, m-am ales cu o fobie de medici si cam aici s-a terminat experienta. Am ajuns la concluzia ca daca nu mi-a iesit de atatea ori, clar am o forta vitala prea mare in mine, asa ca ar trebui sa imi respect decizia interioara si sa incerc sa continui, orice ar fi.

Apoi m-am axat pe studiat psihologia la nivel intens, teoretic si practic, prin observatie si aplicatii, ca sa ma repar, ca eram vraiste-bucati-mici. S. imi spunea azi ca de la parinti ni se trage stilul de a cauta in parteneri un egal dominant, un Marc Antoniu. Mnu, desi si ei au contribuit. La mine se trage din studiul asta aprofundat, extrem, al psihologiei: ca sa ma pot ajuta si sa ma inteleg, fara sa fie nevoie sa apelez la tratamente care omoara spiritul (sau fizicul), a trebuit intai sa despic psihicul uman in zeci de mii de bucatele, ca pe un radio stricat, apoi sa-l despic pe al meu, apoi sa-l reasamblez. Ce-a iesit… Eh, daca tu ti-ai asambla propriul Golem, pun pariu ca si tie tot Maya ti-ar iesi. Si-am inteles eu mecanismele din spatele majoritatii emotiilor negative. Le-am si trait ca sa pot face asta, normal. Abia de curand am avut un episod in care nu am mai avut controlul emotiilor, amintirilor si gandurilor si s-a conectat prezentul cu trecutul, pe stilul cauza-efect, ca pana atunci imi interziceam anumite amintiri si emotii legate de ele. Si abia acolo am facut eu pace totala cu mine si cu tot, desi alea 2 zile cat a durat transa asta autohipnotica au fost groaznice ca si traire. A fost nevoie de 12 ani de extreme si introspectie grea si intamplari dubioase ca sa pot ajunge la liniste, iti dai seama ce copilarie fucked up am avut?

Sa revenim. Familiei mele ii era rusine sa spuna ca acea persoana din viata noastra s-a sinucis. Observi ca si eu, fiind crescuta pe dogma asta, am reticente sa spun cine e, dar nu e greu de intuit. Despre tentativele mele, nu a deschis nimeni, niciodata, subiectul. S-a mers inchis, de parca ar fi fost absolut normal ca un copil de 17 ani sa incerce sa se sinucida. Nu m-a intrebat nimeni „De ce?”, „Acum esti ok?”, „Ai nevoie de ajutor?”. Aveam, da’ na, daca n-a fost sa fie a trebuit sa ma descurc singura si sa imi caut o cale de iesire cum am putut. Si a fost a dracului de greu, pentru ca tentativa mea venise in urma a patru (4!) traume. Asta dupa un fond de copilarie traumatizanta la extrem. Majoritatea ies total fucked up si daca traiesc una. Eu sunt ok, da’ neavand ajutor de la altii, m-am ales cu depresii cronice, na. Shit happends, iar. Atunci mi-am gasit puterea interioara, de nevoie mai mult decat ca o voiam. Nu voiam, cine dracului, pe lumea asta, vrea sa ajunga un robotel capabil sa treaca peste absolut orice, fara sa clipeasca macar? Sunt suflet de artist, imi place fragilitatea din mine. A fost o provocare sa pastrez asta, laolalta cu inocenta, naivitatea, increderea in oameni. Si n-a fost deloc usor, iti imaginezi. De aici si vorba mea: „Nu mi se poate intampla rau absolut nimic nou, stiu sa ma descurc in absolut tot. Capul sus, pasii siguri, mergi inainte, ca stii sa faci fata la orice.” Azi mi-a zis cineva ca „Esti extraordinar de puternica psihic”. „Ehe, nene, daca ai sti tu cu ce demoni am stat eu la masa sa joc sah ca sa invat puterea asta…”

Acum nu mai am tentative, mai am doar ganduri, din cand in cand, atunci cand mediul din jurul meu nu intelege ca a avea parte de depresie cronica are ca efect un singur gand: ala de sinucidere. Si ca, automat, ai nevoie de protectie, de un mediu mai pufos decat altii. I-a durut la basca pe toti, oricum, daca am putut sa-mi fac mediul asta, bine, daca nu, absolut toata lumea a incercat sa intre cu bocancii in el, obligandu-ma sa ma debarasez de ei, temporar sau permanent, oricine ar fi fost. Aia e, sunt eu mai sensibila, pnm.

Ani la rand am contracarat impulsul de a renunta cu ideea ca nu pot muri fara sa las o carte in urma, din care lumea sa invete, daca vrea, ceva. Vezi tu? Instinctul de supravietuire are ca esenta ideea ca „Viata trebuie sa continue, orice ar fi”. Daca ea continua prin tine, printr-un copil sau printr-o idee, prea putin ii pasa. E brut, nu e rational, ca noi. Cand ai indeplinit ceva care il incalzeste, te lasa sa faci absolut ce vrei tu. Ultima depresie cronica avuta a fost pana in Noiembrie si a tinut vreo 2 ani, pe diferite nivele de intensitate. In Noiembrie era atat de rau, incat cautam pastile, sfori, sarme prin casa. Norocul meu a fost ca la boschetarul ala nu se gasea nimic alteva decat vant si tipete, iar banii mei se duceau pe mancare, nu mai ramaneau de altele. Si nu a fost noroc ca nu am gasit instrumente, ci ca am cazut atat de profund in gandurile astea, neputand sa le satisfac sau sa scap, incat creierul meu a zis „Bag piciorul, nu mai suport situatia, fac un declic si o duc in hipomanie, sa vada si ea ceva pozitiv in viata si sa aiba energie sa se agate de asta”. Si de-aici stiti istoria, ca am fost atat de fascinata de ce vad si unde ma duce, incat am scris tot. Na, asta cu energia creativa extrema e un efect al hipomaniei: daca in depresie vrei sa iei viata, in hipomanie vrei sa dai viata. Si iubesc starea aia, pe cuvant: somn de 3-4 ore, energie extrema, sinapse cu o viteza uimitoare, gasesti inspiratie in orice rahat. E mai greu sa te faci inteles, ca n-ai rabdare sa prezinti tot sirul logic, dar e amuzant sa zici o cale de tipul A-Z direct si sa vezi cum ala se pierde prin logica de pe la pasul C, D. Uneori te pierzi si tu cand incerci sa explici, ca pe la anumite rascruci te duci pe alte idei, un pic cam mult, ca na, hipomanie, exagerare a creativitatii, ai mai fost pe-acolo si deja e plictisitor, si uiti logica de inceput. Da’ au si parantezele farmecul lor. Bine, ai senzatia si ca toti sunt prosti si cred ca e evident asta, ca majoritatea deveneau din ce in ce mai agresivi cand nu mai intelegeau si eu imi pierdeam rabdarea sa le explic ce mie mi se parea simplu, la mintea cocosului, evident, acolo, in fata lor (Inca fac asta: cum pnm reusesc unii sa nu vada realitatea din fata ochilor lor?!). Na, shit happendsX2, sa traiasca si ei stari d-astea, ca sa duca niste conexiuni mentale mai rapide, e selectie naturala, dude, nu e vina mea ca eu am IQ-ul care-l am si exces de conexiuni neuronale ca simptom de „boala”.

Si, in concluzie, e a dracului de greu sa te sinucizi. Atat de a dracului de greu, incat ii apreciez extrem pe aia care o fac. Iti trebuie atat de mult curaj si putere si vointa si disperare si curaj. Mult, mult, a dracului de mult curaj. Lupta cu tine si cu viata e mic copil pe langa asta. Si romanii incep sa vada din ce in ce mai des asta. Cum? Hmm, banuiesc ca n-ai de unde sti cat de greu e, decat atunci cand incerci sau macar te gandesti ca ar trebui (Ceea ce e simptom de depresie, atentie! Si odata ce faci prima depresie, cam 90% o faci si pe a doua si tot asa). QED: asa am ajuns eu la concluzia ca tot mai multi romani au ganduri d-astea, de-si dau seama ca nu e chiar asa cum credeau ei. Si se verifica teoretic si statistic, pentru ca depresia e a 4-a boala din lume ca si numar de cazuri inregistrate (cate nu sunt luate in evidenta, insa!), iar in Romania e peste tot si daca nu ma credeti, cautati simptomele in ceilalti, o sa va saturati sa le vedeti. Pot pune pariu ca jumatate din familia si cunostintele voastre prezinta simptome, in cazul fericit. Asta-i pont: v-ati gandit ca poate nu-s ei a dracului sau dificili sau alte defecte inchipuite, ci e dezechilibrul asta de neurotransmitatori de vina? (Si daca mai vine vreun dobi si spune ca se poate controla psihic o chestie biologica, il trimit direct s-o intalneasca pe ma-sa de destept ce e, ca daca ar fi asa usor de controlat nu s-ar freca vieti intregi si s-ar dezvolta ramuri de stiinta sa o rezolve. [frustrare off])

Dar hai sa spun o metoda de pacalire a depresiei, testata, incercata, a dracului de functionala: sinuciderea nu exista doar in forma fizica. Exista psihic, exista emotional, exista social, exista moral, exista artistic – in caz ca va intrebati de ce uneori simtiti nevoia sa va bagati piciorul in tot. Sau de ce altii chiar o fac. Dar na, banuiesc ca nu prea multi isi dau seama ca din ideea asta profunda porneste. Toate la fel de multumitoare pentru creierasul nostru, care e cam sec si cam accepta orice-i bagi pe gat, atat timp cat crede ca i s-au indeplinit nevoile. Ca o femeie proasta si fara educatie. El traieste toate realitatile astea la fel de intens, nu ca noi, constientii, care credem ca doar concretul e ce conteaza – la faza asta suntem toti cam prosti, recunosc.

Acum, de fiecare in parte depinde daca alege o sinucidere pozitiva sau una negativa. Poti fi, asa cum am facut eu, omul care isi da reset la viata ori de cate ori ea nu i se pare ok: schimb setul de emotii si atitudini, viata de zi cu zi, locul, job-ul, oamenii din jur, statusul social – mediul, pe scurt. Jonglez prin realitatile astea, ca sa-mi bag inconstientul in confuzie. (Sunt un unicorn, iti dai seama ce magii trebuie sa fac acolo. :)) )

Eu cred ca depresia e doar un simptom al unui mediu bolnav si ca nu in om se gaseste cauza ei. Omul e doar mai sensibil, mai spre Supraeu si valorile lui, si simte asta la un nivel inconstient, atat, pe care nu stie sa si-l explice si de aia se manifesta asa. Psihologii nu cred nimic, nu stiu inca, deci nu lua de bune ce zic eu, testeaza si observa si tu.

Sau poti fi ala care-si da shut down la toate si devine un om de nimic. Valorile morale sunt cele care dicteaza, pana la urma – poti fi pe axa idealurilor sau pe cea a fricilor. ([-inf ––0––+inf]) Acum, daca extrapolezi, poti afla multe despre lume. Sau nu, nu toata lumea e facuta sa analizeze mediul in care traieste mai profund. Unii, pur si simplu, se multumesc sa aiba drept accesoriu niste ochelari de cal, frumos decorati, si cam atat. Cine-s eu sa le spun ca e gresit si ca rateaza mii de experiente, in toate realitatile alea insirate mai sus..? Fiecare cu alegerile lui de viata. Eu aleg sa fiu libera, pe ambele laturi ale vietii. Altii, treaba lor, ca nu suntem pe ulita satului, ca sa ma intereseze de ei prea mult.

Maya se repara singura

Titlul asta e al unui blog bine ascuns prin blogosfera, pe care acum ceva ani faceam eu cu mine, dedublandu-ma si analizand, cumva, psihoterapie prin scris. M-am plictisit repede de el si nu pentru ca n-ar fi fost interesant ce se intampla acolo, ci pentru ca asa sunt eu, ma plictisesc repede de chestii monotone. Psihoterapia cu mine o pot face si in mintea mea, nu trebuie sa stau sa scriu asta. Nu te chinui sa-l cauti, e privat si oricum au mai ramas doar 2 articole pe el.

Dar alta e ideea. Paragraful de mai sus ar putea fi interpretat, de un om destept, intr-un singur mod: „femeia asta a facut ani de psihoterapie cu ea, prin diferite metode, ceea ce nu prea se obisnuieste, deci femeia asta si-a cizelat psihicul mai mult decat oricine stiu eu, ca e putin cam obsedata de cunoasterea de sine si autodezvoltare”. Corect? E corect, iti zic eu, ca asta am facut si aici, si acolo, si oricand ascult o melodie si in orice situatie. Chiar si acum, tot asta fac. Ma doare la basca, la fel cum se intampla de obicei, de ce crede cititorul. Din partea mea, poate nici sa nu citeasca.

Sunt altceva, o spun incontinuu. Sunt o zeita, iar o spun, si lumea ma acuza de Complexul lui Dumnezeu. Sunt capricioasa si mandra si un jucator prin minti, suflete si fizic. Si lumea iar acuza. De aia, de ani de zile, ma cam doare la basca de ce spune lumea, pentru ca e cam proasta, ignoranta si inculta. Cu doua carti in plus daca ar fi citit, mi-ar fi inteles mai bine privirile, postura, jocurile, ideile, rolurile. Un film cu Cleopatra, daca ar fi vazut si analizat, un Basic Instinct, o orice, ar fi inteles macar 10% din personajul meu preferat si natural: Maya. Dar nu intelege, ca daca n-are informatii cu care sa lucreze, nu are si cu asta basta. E proasta si-i place asa, asa ca si eu o las in pace.

Sunt. Si-atat. In alte parti ale Universului, unele femei si-au transformat atitudinea asta in meserie si o vand pe bani buni. In alte lumi paralele, barbatii se calca pe picioare si isi ofera si rateaza viata doar pentru a vorbi cu o femeie care isi joaca rolul asta. Eu o fac natural si accept asta, pentru ca ma iubesc atunci cand pot sa o fac liber si iubesc mediul care imi permite sa fiu 100% eu. Sunt o dominatoare din esenta mea, o femeie asa cum ar trebui sa fie o femeie in viziunea mea, un om superior, crud, neindurator, care si-a cizelat fiecare aspect al personalitatii ei, incepand de la cel conversational si pana la sexualitate, de la jocurile psihice aplicate si pana la comportamentul din interiorul casei ei. Am citit, am invatat, am testat, am experimentat, am „furat meserie”, am trecut prin filtrul placerilor si al lucrurilor pe care nu le suport, am aruncat ce e rau si am pastrat ce e bun. Un om upgradat pana la maximul de potential de moment, atent studiat si slefuit, care stie asta si nu ii este frica sa arate ce este. De fapt, nu am frica de nimic si nu pentru ca nu as fi avut vreodata frici, ci pentru ca le-am trait pe toate la extreme si in diferite ipostaze si mi-am depasit limitele cu mult mai mult decat un om normal.

Doi mi-au reprosat in ultimul timp ca nu vreau sa invat nimic de la ei si ca sunt prea orgolioasa. Asa, si? Daca n-am gasit nimic bun si nou sa invat de la voi, ce ati fi vrut sa invat? Cu ce sunteti voi mai speciali decat toate miile alea de oameni de la care am tot invatat cate ceva pana acum? De ce crezi tu ca nu te-am studiat atent, sa vad ce as putea invata de la tine, si ca n-am ajuns la concluzia ca esti bun doar de tacut si facut chestii pe-acolo? Absolut fiecare aspect al personalitatii tale l-am intalnit la mine si la altii, pana acum, si m-am interesat sau l-am trait pana la maximul lui, desfacandu-l si refacandu-l in toate formele posibile. Singurele invataturi de viata care mi le mai poti oferi tu, acum, sunt cele pe care eu le extrag din ceea ce vad, nu toate cliseele si replicile si ideile spuse si raspuse de zeci inaintea ta. Singurul confort mental care mai poti sa il aduci unei persoane ca mine e daca taci si imi oferi rezolvari pentru diferitele nevoi care le am.

Folosesc lumea? Da si nu. O fac sincer, spunand acest lucru, si asta pentru ca in viziunea mea fiecare persoana dintr-un Univers trebuie sa joace un rol anume, ca Universul ala sa functioneze. Eu sunt liderul aici, in al meu, restul trebuie sa fie folositori sau sunt exclusi, nu trantori cu fite de baieti destepti. Iar daca cer un lucru, e felul meu de a iti spune ca iti ofer increderea mea. Daca ma bazez pe tine, e pentru ca ti-am gasit rolul in care te potrivesti, joaca-l! Daca te simti neapreciat, afla ca nu sunt ma-ta sa-ti dau aprecieri constante si nici tu nu esti catel sa te dresez cu recompense – pot sa fac si asta, da’ de ce sa-mi bat mintea cu prosti care nu inteleg in ce postura se pun si ce atitudine cersesc de la ceilalti? Rezolva-te singur, ca si eu m-am rezolvat singura, nu sunt aici sa iti trec cu vederea defectele evidente si enervante, care te trag in jos in viata. Pot sa ti le explic, sa iti spun cum se rezolva, daca imi esti suficient de simpatic, da’ sa stau sa ma contrazic cu tine ca sa-ti fie tie bine e chiar absurd. Ai liberul arbitru sa intelegi ce vrei tu. Vrei aprecieri? Intreaba-ma daca te apreciez. Cauta-le in faptele mele, dupa ce m-ai inteles in felul in care functionez, atipic pentru majoritate, dar tipic pentru anumite lumi. Nu sunt copilele proaste din jurul tau, care ti-ar sufla si in fund pentru atentie sau favoruri, madoare la basca de atentia sau favorul tau, mi le dau singura daca e nevoie, ca am puterea asta psihica. Cand faci ceva, vezi ce iti ofer eu la schimb, pentru ca pentru mine, relatiile interumane sunt un troc, deci sigur te-am ajutat cu ceva si imi esti dator, te ajut cu ceva si astept partea ta de ajutor sau avem in plan sa te ajut cu ceva, asa ca poti sa ip, ca nu iti sunt datoare cu nimic.

Egoista? Da, a dracului de mult si asa si trebuie sa fie o femeie, un om, un alpha, un lider. Dar ignorantii nu inteleg ca egoismul se extinde asupra tuturor proprietatilor din Universul cuiva. Adica egoismul meu devine extins, odata ce apar alti oameni, alte lucruri, alte idei, alte filozofii si apartenente in peisaj. Absolut totul devine omul meu care are nevoie de protectia mea, ideea pe care trebuie sa o aparam impreuna, Regatul meu. Sunt o Cleopatra, din varful capului si pana la marginea hotarului lumii mele.

Aroganta? Da. Daca acord cuiva care nu e in Universul meu apropiat o vorba, ma oboseste. Nu sunt Maica Tereza, sa-mi pese de oameni. Sunt un robotel. Am fost emotionala, am iesit de acolo si mi-am dat shut down partii asteia, m-am plictisit, am cautat si calea de a iesi din robotel. Acum stiu sa fiu deopotriva amandoua si sa fac treceri ori de cate ori e nevoie. Stiu sa fiu pasionala si rece, stiu sa fiu emotionala si rationala, stiu sa imi pese si sa nu. Stiu sa fiu tot, pentru ca am fost deja acolo, pana la cele mai exagerate forme, acum am controlul. Iar daca devin emotionala si empatica legat de o persoana, ca sa reusesc sa o inteleg mai bine, nu e un drept, e un privilegiu pe care il acord cuiva si ar face bine sa aprecieze asta, pentru ca inseamna ca am depus un efort mental pentru ea. Si nu-mi place sa depun eforturi mentale gratuit. Pentru mine e un sacrificiu: cobor de pe piedestalul meu, in mijlocul plebei, ca sa discut la nivelul ei. E obositor, enervant de multe ori si devin de-a dreptul agresiva atunci cand persoana aia incepe sa spuna „nu intelegi”, „habar n-ai”, „invata de la mine”. Copile, invata tu de la mine, ca eu inteleg mai bine decat crezi, pentru ca, ghici ce: am fost ca tine, in emotia aia, de aia reusesc sa comunic cu tine la nivel emotional, despre problemele tale, ca pe ale mele nu le povestesc decat de suprafata, asa. Si cand nu inteleg, pun intrebari ca sa inteleg si sa regasesc elemente cunoscute mie, cat sa pot sa fac legaturi si sa vizualizez tabloul complet. Ca un om cu pregatire psihologica la nivel practic de 12 ani, ce sunt. TU nu ma intelegi pe mine, pentru ca TU nu ai experimentat atitudinea mea, TU, ala care te plangi si care ai senzatia ca esti un mister si special si altele, cand nu esti decat un tipar al altor persoane pe care le-am mai intalnit pana acum, prin viata reala. 99% fac asta, apreciez strict pe cei care deschid urechile si asculta sfaturi sau experiente de viata din care sa isi extraga propriile lectii, chiar si cand le spun ca gresesc – aia-s cei speciali.

Solitara? Da, tocmai de aia. Oamenii nu isi bat capul sau nu isi dau interes sa inteleaga profunzimea unui om. Nici n-au cu ce, din ce vad. Cand eram mai copil si inca nu urcasem anumite trepte ale personalitatii asteia, pentru ca mai aveam multe de invatat, mi se spunea des ca sunt ciudata, rebela si complexa, insa parca mai intelegea lumea ceva. Acum, apropiindu-ma de 30 de ani si deja slefuind mare parte din fiecare latura a personalitatii mele, manifestand-o din ce in ce mai clar si intelegand din ce in ce mai bine pe ce tipare ma potrivesc, gasesc din ce in ce mai rar oameni suficient de openminded si educati ca sa inteleaga ca „solitudinea”, „egoismul”, „orgoliul”, „superioritatea”, „sinceritatea”, „aroganta” si restul defectelor-calitati pe care le prezint sunt toate trasaturi care, impreuna, construiesc un personaj pe care fiecare l-a admirat si si-a dorit sa ajunga sa-l joace, insa n-au depus suficienta munca pentru a il slefui si a deveni un complet al lui. Fie pentru ca nu i-a dus capul, fie pentru ca au fost prea ocupati sa critice pe altii sau sa se dea victime ale lor, fie pentru ca le-a fost lene sa gandeasca singuri si sa se informeze. Iar asta nu e rau: eu iubesc singuratatea asta, pentru ca n-am batai de cap.

Am o gandire malefica daca ma aduci in stadiul ala: stiu sa fac mindfuck-uri cu scopuri atat de ascunse incat sa nu-si dea nimeni seama de ce, cum a fost un caz recent, si apoi sa folosesc ce obtin pentru a mi le indeplini. Stiu sa fiu a dracului de razbunatoare, asa cum trebuie sa fie orice Zeita, Regina, Alpha, Lider: nici un supus nu trebuie lasat liber sa faca absolut ce vrea, anarhia n-a functionat in nici o comunitate, grupurile au nevoie de lider, reguli si pedepse pentru incalcarea lor. Le calculez si le aplic, pentru ca pot si mi-am dovedit-o de multe ori, chiar daca numai eu am stiut care consecinta din viata cuiva se datora mie – n-am nevoie de statui, mi le construiesc singura. Dar stiu sa fiu si morala, miloasa, induratoare. Aplic un stil laissez-faire. Nu ma calci pe coada, te las in pace. Cat despre a fi lider sau persoana publica, tot de pe la 18 ani o fac incontinuu, in diferite comunitati si situatii. Am acumulat tot felul de experiente, incat foarte rar mai poate aparea ceva ce nu am mai vazut, fie ca e vorba de o situatie rea sau una buna. Iar cand o comunitate dintr-asta isi asuma rolul meu deschis, atunci sa ii fereasca Sfanta Papadie pe cei care incalca regulile bunelor moravuri, ale functionalitatii sau ale jocurilor stabilite de comun acord. Nu e vina nimanui altcuiva ca ei accepta termenii fara sa citeasca un contract, nu?

Da, sunt dominatoare si am toate caracteristicile specifice atitudinii asteia. Iar daca nu o intelegi, e pentru ca nu intelegi ce face independenta, siguranta, cunoasterea de sine si puterea din oameni. Cu siguranta, nu ai sa fii capabil sa intelegi ce inseamna ala joc de putere si cum se realizeaza el, in mod cert nu ai sa poti vedea farmecul lui si ca e singurul care nu plictiseste, nici in cuplu, nici in societate si nici in propria minte. Mai mult ca sigur, ti l-ai dorit, dar nu ai fost capabil sa-l descifrezi pe elemente, nici macar in flirt. Asa ca pentru mine esti plictisitor, nu ai ce sa ma inveti nou. Unii, oricat de Alpha ar vrea sa fie, sunt meniti sa ramana Beta, uniforme. Doar resurse pe care sa le cumperi oferind alte resurse si pe care sa le controlezi cum vrei, pentru ca atunci cand le lasi controlul, in joaca de-a puterea, nu stiu sa il foloseasca intr-un mod corect, palpitant si interesant. Sunt multe, multe trepte mai jos pe scara atitudinii asteia.

Asa ca da, copile, rolul tau, langa mine, e sa taci si sa joci ce rol ti-am acordat eu, ca la carte, si nu pentru ca acolo te-am pus eu, ci pentru ca nu ai fost tu capabil sa urci mai sus, sa obtii alte grade, pe baza cunostintelor tale. Pentru ca orice Regina are si un Rege, numai ca nu orice iobag poate ajunge pe pozitia asta. L-ai studiat vreodata pe Marc Antoniu, ca sa pricepi cum se joaca rolul asta si ce elemente ai nevoie sa slefuiesti pentru a o face a dracului de bine?

Viziune

Geometrie in absurdul mintii mele si a tale
Unind linii imaginare dintre tine si mine.
Si nu prin sex si inima,
Ci prin emotia cunoasterii
Ne vom atinge implinirea.

Iar de nu vrei sa te unesti cu mine, iubire
Te voi abandona in goana dupa lumina
Lasandu-te pustiit in tacerea urmelor in praf
Si neintelegand cand si de ce s-a terminat
O iubire ca a noastra, in care sexul era TOT.


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :