Archive for the 'Uncategorized' Category

M-am trezit de 2 ore

…si hai sa va povestesc cum mi le-am petrecut. Si tin sa le multumesc amuzantilor, pentru ca m-au facut sa resimt pofta sa scriu pe blogul asta ca nu m-a mai amuzat de mult ceva atat de tare. Sunteti tari, pe bune.

Luati si-o piesa, voi astia vechii, ca stiti ca mie-mi place atitudinea asta de mor ca m-ati vazut cum am crescut:

Fac o paranteza intai ca sa intelegeti contextul. Vineri concert al unui artist care mie-mi place foarte mult. Organizat de fostul, ala de m-a facut pe mine sa scot toata rautatea feminina din mine ca sa-i frec viata. Asa, de amuzament. Si daca tot sunt pe-acolo pun si un umar la hip hop si la altele, ca asta-i scopul prim, de fapt. Asaaaaa. Deci fostul imi daduse interdictie dupa ce am fost la a 3-a semifinala si i-am dat moral maxim de le-a rabufnit tensiunea interioara ca popcornul si s-au certat ca pizdele pe net. Yeah, it was me there, dar cum zice Neli, „nu e un caz O.S” (bitch, pentru O.S. esti un caz de cand a luat contact prima oara cu tine, ca asa-s eu, mama ranitilor si fac psihoterapie moka cu oamenii). In fine, am reusit sa intru, ca doar nu-i concertul lui ma-sa, dar inainte m-am amuzat putin pe Fb cu un nene care a venit sa-mi zica „vii la x? sa sugi pla la tot phh”. Io am fost, dar n-a venit nimeni sa aiba atata tupeu ca pe net. Si ptr ca stiam asta m-am amuzat inainte pe net, facand public un status de genul „Ia uite cat de pizde-s astia”. Distractie, Hangover, fun – eu m-am simtit a dracului de bine ca nu mai iesisem de vreo 2 saptamani din casa, d-astea de le face omul intr-un club, rahat. Am plecat acasa, chill, am descoperit oameni faini, a fost o seara reusita.

Si ma trezesc eu acum 2 ore. Si vad ca una care ma acuza ieri ca m-am dat la barbatul ei mi-a raspuns. Deci stai asa sa conturez mai bine imaginea ca sa o prinzi in tot amuzamentul ei.

Eu oi fi flirtat sau nu cu unul, nu conteaza daca da sau nu, ca vorbim generic, asa. Deci una se da la unul si ala fuge ca pizda la femeie sa-i spuna si aia vine si se bate pe net. =)))) Cum ar fi, nici femeile nu se mai paruie intre ele se bat online acum. Hahaha, si cand te gandesti ca am avut un personaj intreg inspirat din amante. Pai murea dracului de plictiseala personajul ala, in vremurile astea.

Nu, n-am flirtat, ca mi s-a pus pata pe un nou prieten imaginar care ma enerveaza maxim si stiti ca eu cand ma enervez nu ma las pana nu-i ca mine. Si da, mi s-a pus pata, ma concentrez pe el. Mai flirtez cat sa ma incarc cu energie ca sa il vrajesc pe el. Ca Beyonce-n videoclipuri pentru Jay-z, ca ala-i basmul care-mi place mie. Si-mi place flacaul maxim, recunosc. Mult, periculos de mult si cu mindfuck-uri si cu invatat de la el si cu ma ajuta sa cresc si ce mai, sunt incantata de my new pussycat. Dar despre cum ma indragostesc eu aici in alt articol. 😀 Deci n-am flirtat decat asa, de fun. Oricum eu flirtez intr-un stil aparte mai greu de observat. Dar m-am obisnuit cu interpretarea asta proasta. Cand eu aplic cochetarie, amabilitate, caldura sufleteasca, fac ei ce fac si tot ajung la logica ca tre` sa fie ceva sexual acolo. Oameni… E de la privirea aia cu dublu sens, ca sa vad ce-are ala in cap, de care va tot spuneam eu.

Si desigur ca a venit si Mallone pe acolo, ca asta sta de paza de cate ori are ocazia sa spuna ceva contra mea. Adica, io ma astept ca omul sa aiba vreo poza de-a mea pe undeva si sa dea la tinta, ca prin filme, asa obsedat e sa ma urmareasca sa vada pe unde ma injura lumea. :))))) E fun, desi legea ar spune ca e periculos si mi-ar da si ceva daune. :))) Dar hey, am propriul meu hater personal, ca Eminem, asa, ceva trebuie sa fi facut eu bine. Bine, al meu e mai slab ca Eminem, dar aia e, nici Romania nu-i America. :))

Asa. Si pana la urma m-am plictisit sa-i las sa se desfasoare si am accelerat putin „viteza” sirului logic. Mi-am pierdut rabdarea odata cu varsta si cu tot felul de oameni asa, urmariti cand se desfasoara in toata splendoarea lor. E o prostie generala in socialul asta. Si nu ca-s oamenii prosti, doar le place sa faca pe prostii. Sunt multi isteti – gagica asta nu parea chiar proasta, chiar deloc. Dar niste reactie de mahalagioaica si niste lipsa de educatie sociala si bun simt de stai, asa, ca prostul si te uiti: „cois, asta chiar vine sa se certe cu mine ca i-a zis barba-su` ca m-am dat la el?” Probabil si cu un „tu esti cea mai superba dintre femei, aia e doar {introdu termen care sa-l faca pe el sa se simta mai barbat, pe ea mai femeie si pe tine mai proasta}, ca asa functioneaza cliseul asta. Pai bro, asta e reactie de pizda d-aia din filmele siropoase, te-a dresat femeia sa te comporti ca printul din povesti promovat de Hollywood. Da` fuq. Si aia. Cata rautate sa ai sa vii sa faci circ public, ca, pana la urma, eu sunt persoana publica, ca ti s-a dat o femeie la barba-tu`? Care erau aia de la otv care faceau asta? Salam? Cacat. Uite cum s-au simtit ei destepti si s-au facut de cacat printr-un singur comentariu. Dar nu, ei au sa considere ca ei sunt superiori, ca-s mai rai de gura mai tate, asa, si eu a sa ma amuz de cum li se umfla artificial ego-ul cu un ochi si cu celalalt am sa plang ca „sa-mi bag piciorul, ce urat evolueaza societatea si unde pnm duce asta”, ca am juma` de animal in mine si juma` de om, ca sagetatorul. Si sper ca ai prins imaginea, ca mi-ar placea tare mult sa gasesc oameni care nu citesc mot-a-mot, ci si printre randuri. Altfel micul scriitor din mine isi smulge cate o pana din aripi de cate ori cineva citeste si nu intelege. Si-o pisicuta dragalasa moare! Cititi, dracului, cum trebuie, ca d-aia scrie lumea, ca sa fie inteleasa. 🙂 Si cat sa te tot doara la basca ca lumea nu mai stie asta?

Stii ce fac eu in cazurile astea? Ii zic flacaului daca-mi place sau nu si o luam acasa sau nu. Ca asa fac oamenii mari, misto si siguri pe ei. Se bucura de placeri si merg impreuna pe drum. O femeie nu reprezinta o amenintare, pentru ca ei sunt doi prieteni impreuna. Siguranta de cuplu, ceva ce multi n-au sa simta niciodata.

Si asta e un alt subiect. Deci, ca sa fac rezumat: in 2 ore am scos ultima taranca dintr-o femeie, am gasit subiect pe care sa filozofez si am scris, naibii, in sfarsit pe blog. Fara sa scriu doar si doar ptr mine, cum faceam in ultima perioada. Ce pot sa zic, imi iubesc viata. E interesanta maxim, e misto, e cu indragosteala, cu provocari, cu jocuri d-astea de mindfuck, cu muzica frumoasa si proiecte interesante, cu arta, cu coafura noua, cu calatorii multe si e asa misto ca nu-mi vine sa cred. Munca e up, up, up, linistea e liniste, flacaul mi-e pe plac si a venit si primavara. Ma, ce dracului pot sa spun. Sa fii bad bitch-ul din viata ta nu e deloc atat de rau pe cat ziceau toti. :))

Cine sunt 2

Aici o sa facem o colectie de tipologii comune si am sa imi rezerv dreptul sa fac si eu una de tipologii personale, ca sa extrag esenta. Il am pe Alex langa mine, care imi e opus. Singurele 2 puncte in care ne asemanam sunt zodia si aceeasi idee, cu perspective diferite si egale ca intensitate.

 

Sagetatorul este cea de-a 9-a zodie. Este un semn yang (masculin), un semn mobil, un semn de foc, facand parte din triada de foc a zodiacului (Berbec, Leu, Sagetator). Are ca guvernatori pe Jupiter (1, 2)(principal) si Neptun (secundar, prin exaltare) (1).

Simbolismul centaurului se refera la dualitatea profunda a naturii umane, la pendularea aproape continua a oamenilor intre sfera instinctelor primare, a bestialitatii, a fortei vitale dezlantuite, in care domina instinctul de conservare si dreptul celui mai puternic, si sfera spirituala, a elevarii si meditatiei profunde, in care omul se lasa condus de iubire, sete de cunoastere, aspiratie spirituala, ce il conduc spre integrarea in Divin. = ne asemenam. Se si aplica pe formula mea.

––-

Alaturi de centaur, si calul este un animal corelat simbolic cu zodia Sagetatorului. Asocierea dintre om si cal genereaza calaretul sau cavalerul, al carui simbolism e partial similar cu cel al centaurului. Cavalerul poate fi, pe de o parte, un razboinic dur, agresiv, distrugator, ce trece totul „prin foc si sabie”; pe de alta parte, cavalerul se poate pune in slujba celor mai inalte, celor mai nobile idealuri, devenind o forta exclusiv pozitiva, chiar daca este obligat sa se angreneze in confruntari violente (pentru a elimina fortele malefice). Personajul lui Don Quijote din La Mancha, creat de Miguel Cervantes, are importante conotatii ezoterice. Desi pare o fiinta rupta de realitate, iluzionata, inadaptata, ridicola, Don Quijote, prin activitatea sa de cavaler ratacitor, realizeaza o TRANSFIGURARE a realitatii inconjuratoare, producand o innobilare si o sacralizare a acesteia; se creaza astfel premisele ca lumea aceasta fizica, terestra sa devina o Imparatie a Cerurilor sau un Nou Ierusalim materializat (Isus arata, dealtfel, in Evanghelii potentialitatea naturii noastre divine, cand afirma: „Imparatia Cerurilor se afla in voi„). Cunoaste-te pe tine insuti scrie la intrarea in templu. Introspectie psihoteraputica, cica. Autohipnoza, Meditatie… Orice inseamna transa creativa la unde alpha

Concluzie:

––-

Aspectele elevate, cu importante conotatii ezoterice, ale cavaleriei sunt exprimate de toate legendele medievale ce fac parte din ciclul Mesei Rotunde si Regelui Arthur. Unul dintre obiectivele fundamentale ale acestor cavaleri ai Mesei Rotunde il reprezinta gasirea Sfantului Graal, tema esentiala in ezoterismul occidental. Simbolismul cupei se intinde in masonerie, religii, social, tot. Este reprezentat ca un V, simbol care apare prin absolut toate religiile, stiintele, etc. Este triada. Simbolul masculin este un A. Suprapuse in echilibru, recreeaza intentia. 

In viziunea orientala si occidentala deopotriva, Swadhisthana, chakra sacra, este asociata cu zodia Sagetatorului. Swadhisthana este pozitionata intre buric si osul pubian. Swadhisthana este raspunzatoare de activitatea sistemului limfatic, a glandelor sexuale, dar si a hormonilor. Atunci cand este in armonie, Swadhisthana aduce Sagetatorului erotism, senzualitate, stimulare sexuala, dar si imaginatie creatoare. Swadhisthana aduce totodata si inclinatie catre ezoterism si latura mistica a vietii, inteligenta sclipitoare, uneori chiar genialitate. Atunci cand e in dezarmonie, Swadhisthana il predispune pe Sagetator spre excese, dezamagire, ingamfare, decizii gresite, fantezism. In dezarmonie, Swadhisthana poate rezulta si in confuzie mintala si ideatica.

  • Svadhishthana is illustrated as a white lotus (Nelumbo nucifera). It has six vermilion-colored petals inscribed with syllables: बं ban, भं bhaṃ, मं maṃ, यं yaṃ, रं raṃ and लं laṃ. Inside this lotus is a white crescent moon which represents the water region presided over by the deity Varuna.
  • The seed mantra, located in the innermost circle, is a moon-white वं vaṃ. Above the mantra that is within the bind, or dot, is the deity Vishnu. He is dark blue and wears a yellow dhoti. He holds a conch, a mace, a wheel and a lotus. He wears the shriwatsa mark, and the koustabha gem. He is seated either on a pink lotus, or on the divine eagle Garuda.

His strength is the goddess Rakini (or Chakini). She is black, dressed in red or white and seated on a red lotus. She is commonly depicted with one face and two arms, holding a sword and a shield, or two faced and four armed, and holds a trident, lotus, drum and vajra, or an arrow, skull, drum and axe.[citation needed]

Concluzie:

The six petals represent the following modes of consciousness, also known as vrittis: affection, pitilessness, feeling of all-destructiveness,delusion, disdain and suspicion.

Svadhishthana is associated with the unconscious and with emotion. It is closely related to the Muladhara in that Svadhishthana is where the different samskaras(potential Karmas) lie dormant, and Muladhara is where these Samskaras find expression. It is associated with the element of water, the sense of taste and the act of procreation.

Svadhishthana contains unconscious desires, especially sexual desire. It is said[1] that to raise the kundalini shakti (energy of consciousness) above Svadhishthana is difficult . Many saints have had to face sexual temptations associated with this chakra.

One who meditates on Svadhishthana is believed to obtain the following siddhis or occult powers: freedom from enemies, the status of a lord among yogis, eloquence and clarity („words flowing like nectar in well-reasoned discourse”), loss of fear of water, awareness of astral entities and the ability to taste anything desired for oneself or others.
––

Concluzie 2:

The equivalent chakra in the Vajrayana tantra systems of Tibet is called the „Secret Place” four fingers below the navel. It is red in colour, with 32 downward pointing spokes. Meditation on this point produces great bliss.[2]

According to certain interpretations of Sufism, the spiritual body of a man is defined as an interconnected system (Lataif-e-sitta), in which there is an energy center called the nafs. According to Lataif-e-sitta, the nafs is just below the navel. The nafs incorporates all the elements of man’s ‘lower self,’ which is tamed in order to attain closeness to Allah.

Western occultists make the kabbalistic association of Svadhishthana with the Sephirah Yesod. Yesod is also associated with the sexual organs. Its function in the tree of life is to gather the different energies that have been created in the descent of the tree downwards and distribute them to Malkuth, the material world, where the energy can find physical expression.

=======

INTJ.

Completez si aici pe masura ce gasesc.

Salut, sunt Oana…

…iar voi ati venit in vizita la Clubul Lupilor Anonimi. Va aduceti aminte ce exclusivisti eram toti de pe blogul asta? :)) N-am mai trait de mult starea asta exclusivista si ma bucur sa incerc, macar, sa v-o redau si voua in seara asta. 😀

V-am prins pe perceptie? 😛 V-am dat rolul meu in capul vostru? :)) Va era dor de vechea Oana, d3vilbabe, cea care va redadea toate emotiile si personajele prin povestile ei, din simplul fapt ca povestea chestii pe care le traia, le simtea si venea si vi le descarca voua in cap? 😛 De razgaiata, rasfatata, ambitioasa/incapatanata, femme fatale, rebela Oana? Poate de Maya si de prietenul imaginar?

Sau poate de discutiile de noaptea tarziu, despre subiecte care noua ni se pareau fascinante? Uneori cs, alteori L2, de multe dati cum ma enerveaza lumea, muzica, arte, FRUMOS?

Am recladit frumosul ala in jurul meu, la scara matura, reala, cu potential maxim. Sunt fericita, mi-am gasit linistea, am demonstrat in psihologie chestii super faine, mi-am regasit si gasit niste oameni superbi, de incredere, noi si vechi. Ne-am reunit „gastile”. Ne-am adus aminte. Am discutat. Ne-am hranit unii pe altii. ne-am dezvoltat. Mi-am completat lacunele din logica, le-am reparat pe cele care erau defecte. Am ajutat oamenii din jurul meu sa le repare pe ale lor. Am creat un social frumos pe oriunde am fost. Am ajutat oamenii frumosi sa-si dea seama de ce sunt frumosi. Si nu doar eu, ci toata gasca mea de lupi. Ne-am bagat in politica, in media, in tot. Am facut o intreaga revolutie, ce sa mai… :))

Ne-am redescoperit muzica si placerile. Am re-respirat aer curat.

Si sper din suflet sa fi fost si voi cu noi, in calatoria asta de un an, de cand am stabilit ca fac asta in momentul in care, uimita de cat de curve pot fi unii oameni, m-am ridicat plangand de pe canapea, am respirat profund, am zis „Oana, nu poti sa-l lasi sa iti ia tot, ridica-te si bate-te, ca e ultima sansa pentru linistea sufletului tau.” Si-am scris: „Mihaita, let’s play a game. Eu sunt Dumnezeul Universului MEU si tu tocmai ai devenit dusmanul meu.” Si m-am pornit sa demonstrez logica asta in jurul meu, pana ma intelege lumea. Baietii mei m-au ajutat de atunci incontinuu. Ajutandu-va pe voi, ne ajutam pe noi. Ajutandu-ne pe noi, de aici, ii bateam pe cei care gandeau opus.” Ma rog, aici sunt inside-uri de-ale mele, tin de latura mea de INTJ, putini ma pot intelege.

Ideea e ca daca ati fost cu noi si simtiti in voi independenta emotionala de orice, dar atunci cand va uitati in jur sunteti multumiti de absolut orice aspect al vietii voastre, in timp ce nu depindeti de nimeni, felicitari, e trofeul final. Daca nu simtiti dar va doriti, oamenii mei si eu va stam la dispozitie sa va ajutam pe psihologia de aici, sa va ghidam prin metafore, roluri si trasaturi de caracter, pentru ca am promis ca stam de veghe si ca o sa construim un Imperiu. Un Imperiu al Normalitatii, ne place sa-i zicem.

Suntem aici sa facem lumea un loc mai normal, asa cum credem noi. O fratie, o comunitate mare, de Generali, imi place sa le zic, pentru ca fiecare dintre ei are in spate propriii oameni. Astia sunt Lupii.

Si gata, ca iar nu mai stiu ce sa scriu. Va mai zic eu, ca doamne, ce pofta nebuna de scris si povestit multe m-a luat azi, cand am avut o prima zi 100% linistita dupa muuuuuuuulti, multi ani. 🙂 Mi-era atat de dor sa ma descarc pe blogul asta liber, doamne… Atat de mult iubesc sa scriu. 😀 Orice. Si daca n-am foaie, laptop sau facebook, scriu in realitate, da-i naibii pe toti ca doar n-am sa tai copaci. :))

Si-o piesa pentru Ego-ul propriu, ca asta am fost intotdeauna, in orice imprejurare, oricat de aiurea ar fi fost viata. Happy Birthday, Oana.:

Moldovenisme sau de ce Iasul este special

Calatoresc de mica. N-a existat an, inca de cand nu puteam merge prea bine, sa nu plec de acasa minim 2 luni pe an. Mi-am facut un job care sa ma lase libera tocmai din motivatia asta. O am in sange: sunt sagetator, fata si nepoata de ceferisti, adunatura de gene venite din toate colturile lumii.

Am cunoscut, de-a lungul timpului, mii de oameni. Poate si zeci de mii. Desigur, nu profund, n-as fi avut timp, dar superficial, cat sa pot observa tipologiile psihologice de care apartin si sa pot face o mini-statistica emotionala cu ei: astia-s asa, aia sunt pe dincolo, ceilalti altfel. Insa motivul pentru care intotdeauna ma intorc in Iasi sunt oamenii pe care nu i-am mai vazut in nici o alta parte de tara sau de lume.

Nu rar am intalnit ignoranti care sa spuna ca „moldovenii-s de cacat” si nu rar s-a uitat cineva de sus la mine doar din cauza accentului. De-a dracului, mi-am pastrat accentul si am vrut sa ii arat ca nu e chiar cum crede el. Nu mi-a fost niciodata rusine ca sunt din Iasi si, mai mult, am fost a dracului de mandra pentru asta. Pentru ca moldovenii, cu bune si cu rele, sunt oameni superbi si rari. Trebuie doar sa ai mintea libera ca sa vezi asta si singur.

Ce e si mai fascinant e distribuirea geografica a superbitatii asteia naturale, totusi. Imagineaza-ti o axa: Botosani, Suceava si toata partea aia, cu Iasul in centrul ei si, la polul opus, Vasluiul si restul. O ai in minte? Acum, imagineaza-ti ca toata zona asta e extrem de naturala ca si personalitate, dar ascunsa, pentru ca de-a lungul istoriei a invatat ca nu e chiar ok sa iti arati natura direct, asa ca trebuie sa o maschezi. Apoi, adu-ti aminte ca proximitatea influenteaza tot ce e in jur, din aproape in aproape.

Pe botosaneni si suceveni ii iubeste Iasul. N-ai cum altfel. Sunt oameni calzi si pusi pe distractie, liberi, originali, atrasi de artele frumoase, cu un fel aparte de a fi. Pe vasluieni ii uram, ti-am zis ca e o axa cu un negativ si un pozitiv. Si nici nu e de mirare ca ii uram, cred ca dupa evenimentele recente s-a inteles de ce: rar, dar rar de tot, intalnesti un vasluian despre care sa poti spune „mai, omul asta e ok”. In schimb, la polul opus, e invers: rar de tot intalnesti om despre care sa spui „asta nu-i ok”. Exista si exceptii in statistici, desigur. 0,05.

Boooon. Si Iasul, ca si capitala a Moldovei, aduna toate extremele astea de sute de ani si le modeleaza dupa felul ei de a fi. Si daca te astepti sa vezi o extrema sau alta, te inseli. Iasul nu e un oras al extremelor, e un oras al paradoxurilor. Nu ai sa vezi om cuminte SAU liber ci ai sa vezi un om cuminte SI liber. Nu ai sa vezi om care iubeste natura SAU civilizatia, ci ai sa vezi omul care iubeste SI una, SI alta. E un oras al echilibrului emotional si am de gand sa scriu cum s-a ajuns la asta, de-a lungul istoriei, pentru ca cei care au uitat ce sunt sa isi aduca aminte.

Avem, odata, istoria aparte a Iasului. Cu un picior in comunismul rus si un picior in modernismul european, am invatat si am pastrat calitatile si defectele ambelor culturi: suntem salbatici si totusi adaptati, suntem naturali si totusi in sistem, suntem agresivi si totusi pasnici, suntem maleabili si totusi statornici, suntem artisti si totusi corporatisti. Sunt caracteristici care ne dau un temperament si o personalitate aparte, de tipul „pastram logica si discutia pana cand rabufnim si numai dracu’ ne mai poate opri”. Cum ar fi, ramanem rationali pana cand vedem negru in fata ochilor, vedem alb in fata ochilor pana cand devenim rationali. Pendulam intre starile emotionale opuse intr-un ritm rapid si greu de inteles pentru restul tarii, uneori si pentru noi.

Iar sutele de ani de istorie neagra au accentuat trasaturile astea a naibii de mult. Pentru ca vremurile ne-au invatat sa ramanem conectati cu instinctele noastre foarte bine, ca sa supravietuim boierilor, tatarilor, rusilor, vecinilor, prietenilor, saraciei, migratiei in masa, bandonului si urii tarii, ieseanul e cel mai greu cal de inhamat la caruta. Noi nu intram in sistem. Noi luam beneficiile sistemului si le lipim pe sistemul nostru. Muncim ca sa fim hedonisti. Ne plimbam pe trotuare ca sa admiram natura. Mergem la manifestatii artistice ca sa nu mergem sa facem o revolutie. Si, in acelasi timp, iubim tot ce facem si ii invatam an de an pe toti cei care ajung aici sa fie ca noi.

Invatam botosaneanul sa renunte la visele lui si sa devina dur si vasluianul sa renunte la duritate si sa devina artist. Daca nu vrea sa invete din jurul lui, il pedepsim. Daca invata, il aplaudam si ii devenim prieten.

Am stat un an in Bucuresti si am crezut ca pot sa arat oamenilor de acolo, speriatii si agresivii societatii (vasluienii Romaniei, insa spre deosebire de Vasluiul moldovenilor, unde oamenii sunt atat de agresivi din cauza faptului ca sunt foarte conectati cu natura lor animalica, pentru ca asa i-a invatat istoria, bucurestenii sunt agresivi din frica fata de celalalt. Cam aceeasi cauza, doar ca sociala in istorie si nu istorica in societate, si alta manifestare.), am crezut ca pot sa le arat echilibrul, frumusetea vietii in gri, asa cum m-a invatat pe mine Iasul. Sa le oglindesc calitatile si defectele la polul opus, sa comunic cu ei natural, sa le arat ca exista si o altfel de lume, la fel ca a lor, dar opusa, pornita din emotii bune. Am reusit. Am scos la suprafata natura lor, exact asa cum este ea, la polul opus fata de natura mea. Am fost un singur om contra a multi si am schimbat. Asa cum m-a invatat Iasul sa fac.

De aia, artistii ieseni, moldoveni, care au trait prin Iasi macar o perioada, de-a lungul timpului, au avut puterea sa schimbe lumea. Orasul asta, al celor 7 coline, ne invata puterea si slabiciunea, ne invata natura si civilizatia, ne invata respectul fata de ceilalti si fata de noi, fratia si clanul mafiot, orgoliul si demnitatea, scopul in viata si incapatanarea de a fi noi si a ne tine de ce dorim, vocea sufletului, ca libertate a artistului si libertate a nevoilor, a omului social. Iar noi, iesenii, ne dorim ca toata lumea sa fie ca noi, ca „acasa”, oriunde ne duce viata, pentru ca am avut sute de ani de lupta ca sa ne pastram „acasa” si am reusit sa o facem, pentru ca iubim locul asta, cu oamenii lui. Fara exceptie, ieseanul iubeste Iasul cu fiecare bataie a inimii lui si e in stare sa-ti dea una in cap daca vii si-i spui ca Iasul e urat.

Suntem aparte, suntem orasul in care stam in transa creativa cate 3 luni pe an si avem prajitura de Craciun traditionala halucinogenica, suntem orasul cu cel mai mare aport artistic la nivel de influenta asupra tarii, suntem orasul care marcam in bine oamenii, suntem echilibrul. Suntem orasul cu cea mai scumpa iarba si, totusi, cu cei mai multi fumatori. Suntem „treziti” dinainte ca miscarea asta sa fie la moda, de cand ne-am nascut, de cand s-au nascut bunicii si strabunicii nostri. Suntem tot ce isi doreste societatea sa fie, din toate punctele de vedere. Iar daca cineva ne uraste, e pentru ca se minte singur si nu isi poate accepta natura reala, pentru ca suntem oglinda lui, asa cum isi doreste in inconstient sa fie insa constientul respinge.

Dar noi am fi nimic fara orasele care ne imprejmuiesc si ne invata. Suntem suma lor, din care extragem esenta.

De aia, am vrut dintotdeauna sa ajut artistii orasului astuia sa ajunga la suprafata, sa influenteze. Suntem orasul care poate invata tara sa se conecteze cu natura ei reala, cu binele si cu raul, si sa supravietuiasca, sa se „cunoasca pe sine insusi”, sa dea jos perdeaua iluziilor si a bias-urilor cognitive in care i-a invaluit istoria si societatea. Avem un rol si nimeni nu il poate juca atat de bine precum o putem face noi. Si, pana la urma, suntem orasul care candideaza la nasterea Anti-christului. :)):

„HERE IS THE MIND WHICH HAS WISDOM. THE SEVEN HEADS ARE SEVEN MOUNTAINS, ON WHICH THE WOMAN SITS.” (Revelation 17:9)

Pentru ca fuck Roma, fuck the system, noi hackuim viata. Babylonul se reinventeaza in natura iesenilor, daca e sa o traducem in metafore spirituale, nu crezi? Si cine a spus ca e ceva rau in asta?

De ce te urasc – I

Furia nu e rea, furia este motorul care sta la baza evolutiei. Exista, insa, 2 feluri de a o manifesta: destructiv sau constructiv, ambele putand avea 3 directii: spre interiorul tau, spre exteriorul apropiat sau spre cel indepartat. Cum decizi sa actionezi, depinde doar de tine – liberul arbitru este singurul lucru care nu ni-l poate lua nimeni!

Ca sa fie treaba treaba, dau exemplu de ce ma infurie pe mine la oameni, ca si probleme principale si cauze pentru multe defecte, si cum am decis eu sa creez un sistem intreg de reparare a lor, prin ce stiu eu sa fac: scris, media, psihologie. (O sa trageti concluzia ca eu urasc oamenii. Nu gresiti cu absolut nimic. Daca ar fi dupa mine, as sta numai inchisa in casa. Din fericire, furia pe ei mi-a fost atat de mare incat am invatat sa fiu extrovertita la nevoie, mi-am adunat oameni langa mine ca sa faca „dirty jobs”, si-adica sa imi creeze un cocon, mi-am construit viata asa incat sa pot iesi doar noaptea, cand marea majoritate doarme, si toate astea ca sa ma duc sa repar ce naibii ma enerveaza pe mine in lumea asta, atat cat pot eu. In timp ce altii doar o freaca si irosesc, dar asta in alta poveste…)

-urasc oamenii care se caca-n ea planeta, de parca ar fi covoru’ ma-sii si a lu’ tat-su’. Daca tie ti-e lene sa stingi becul sau sa inchizi apa, ma afecteaza direct si pe mine, si pe viitorii mei copii, si pe aia micii din Africa, si pe animale, si pe plante, si, in general, pe toti. Si-atunci am dus ecologismul meu un pic mai incolo de echilibru si am devenit chiar stresanta cu oamenii din jurul meu: „Stinge becul ca omori copii in Africa”. „Du-ti gunoiul la cos!”. „Nu intra ca ghiolbanul cu masina in spatiul verde!”. „Iesi, in Sfanta Papadie, si apara-ti teii!” „Protejeaza!” „Nu irosi!”. Am si scris pe eeco.ro vreo 2 ani si blogul ala mi-e martor ca in fiecare articol puneam o bucata de suflet.

Am constientizat importanta Naturii, prima oara, din piesa Zale – Natura noastra.

– urasc oamenii care vorbesc despre spiritualitate, fara sa treaca prin religii sau fara sa stie ce e ala misticism. Pentru ca omul ignorant e cel mai prost animal. Am fost atee, apoi agnostica, acum evit sa spun ca exista sau nu exista, pentru ca am fost departe in toate religiile si starile mistice si am citit, si am citit, si am citit. Calatoria asta o fac de vreo 20 de ani si unde am ajuns, nu vrei sa stii. Si sunt multi care aproape ajung acolo unde trebuie, desi mai au putin. Si-mi place ca au curajul sa se lupte cu ceilalti, chiar daca majoritatea ii acuza. New Age-ul prinde teren si trebuie sa fii ignorant ca sa spui ca nu vindeca omenirea.

Am realizat ca solutia e sa leg conceptele ascultand Specii, Flou Rege, Subcarpati, SP si dandu-mi seama ca desi se exprima diferit, toti vorbesc aceeasi chestie. Asa ca am mers mai profund in inconstient si am dat de mine vorbindu-mi prin ei, in cate 2 sensuri. Iar eu ma inteleg a naibii de bine pe mine si cum sunt cate o parte din tot, i-am inteles pe toti, poate mai profund decat se intelegeau ei.

– urasc oamenii care fug dupa bani si interpreteaza lumea ca si cum toti ar fi ca ei. De fapt, nu banii sunt ceea ce cauti, ci putere. Putere asupra celuilalt. A celuilalt care te-a ranit odata. De acolo a pornit tot tripul asta. Banii ii faci daca ai nevoie, insa te schimba. Si foamea te schimba. Echilibrul, insa, e foarte simplu de pastrat. Si totusi, ce faci cu banii cand ii ai? Iti dau ei liniste?

–Am sa adaug si o partea a doua. E mult prea mult de scris acum si mult prea mult demeditat dupa.–

‘tu-i mama ei de genetica si societate!

De-a lungul timpului, mi-am evoluat stilul de scris, de la unul care are ca esenta emotionala o jena si o lipsa de curaj, la unul suprarealist, in care doar daca iti imaginezi cu ochii mintii ce spun poti intelege. Uneori, chiar, in suisurile si coborasurile din imaginile mintii mele, pierd jumatate dintre oamenii care citesc, pentru ca asteapta concretul, blocand imaginatia.

Si nu e vina mea, ci e o constanta a realitatii, o stare de fapt pe care o vad si-n scrierile altora.

Si-i simplu ce se intampla. Analiza de caz(uri), concreta:

Ghita e om simplu. Fiu de comunisti, care respectau dogmele vremii, neindraznind sa viseze prea mult nici macar dupa stingerea luminilor si inchiderea ochilor, Ghita a invatat ca singura realitate care functioneaza e aia concreta.

Pe la 17 ani, intre 2 betii in show-urile de apartament si „ma cearta diriga daca chiulesc de la scoala”, Ghita a avut o sclipire in timp ce isi strofoca neuronii ca s-o vrajeasca pe Marioara, vecina de la 7, cu discutii filozofice. Vezi tu, femeile au o istorie informationala genetica aparte, inca din Renastere (nici n-are sens sa mergem acum mai departe in timp, ca-i suficient si-atat): intai se drogau cu belladonna ca sa aiba pupilele mari si frumoase si mureau de supradoza, camuflata in „sinucidere din dragoste”, ca nu se cadea sa spui ca fica-ta e o drogata. Apoi, se maritau de la 15 ani si dupa aia se complaceau in activitati profund meditative, ca stat toata ziua acasa si mestecat in ceaunul cu mamaliga – cat sa stea si neuronii aia sa faca treburi mecanice concentrat? Mai pleaca si ei pe campii. Apoi, au trait teroarea comunismului, unde marketingul sistemului aluia si-a cam batut Sfanta Papadie de ele, da’ macar erau apreciate alea care citeau si… mestecau in mamaliga mai cu jind. Sau care erau mai poetice, asa. Hartuite de sistem, barbati, familie, obiceiurile impuse, femeile erau, iar, meditative, ca daca realitatea exterioara e de rahat, mai bine fugi si te ascunzi in mintea ta.

Si Ghita trebuia sa o vrajeasca pe Marioara filozofic. Pentru ca na, femeia mostenea pe cale genetica o chemare si un antrenament de generatii spre meditatie si balariile care se ascund in inconstient. Asa ca incerca sa para destept, da’ nu prea stia cu ce se mananca.

In timpul discutiilor, pentru ca sexualitatea, show-ul de apartament si lumina lui obscura, muzica proasta da’ noua a vremii si necunoscutul creeaza transa creativa, a avut si Ghita cateva sclipiri de imagini. Pac, in timp ce-i spunea Marioara de cum i-ar fi placut sa si-o traga, asa, subtil, ca nu se cadea sa o zici in fata pe vremea aia, pac si imaginatia lui o lua razna. Da’ cum orice nesatisfacere a unei erectii duce la moartea pasiunii, asa si imaginatia i-a murit strop dupa strop de cate ori realitatea din mintea lui n-a devenit realitate exterioara.

Si uite asa, frustrat sexual, Ghita a decis ca mai degraba nu-si mai imagineaza nimic, decat sa-l mai doara coaiele, unde mai pui ca la un moment dat prin generatia asta, daca faceai laba, era rusinea vietii. Drept urmare, daca-l pui azi pe Ghita sa inteleaga orice inseamna arta, Ghita are sa te intrebe ca „de ce folosesti metafora aia, pentru ca nu exista asa ceva in realitate”, „de ce apelezi la artificii lirice in care pui suflet in obiecte si idei ca sa creezi o lume virtuala”, „de ce sari repede, repede prin idei, explicand doar esenta lor si apelezi la categorizarea conceptelor” si, mai ales, „ce dracu’ e aia gandire conceptuala si meta-cognitie, ca par rupte din UFO si sigur, sigur, e vorba de vreo secta aici”.

Mai rau e cand Ghita nu intelege nimic din arta, da’ totusi „o face”. Dar asta, in alta poveste, ca o sa mai calatorim si-n viitor cu trenul asta.

Femeia, spiritualitatea si intrebarile cheie #1

Qur’an: 

Your women are your fields, so go into your fields whichever way you like . . .  – si-n campul tau nu intri dulce, iubindu-l, mangaindu-l, incercand sa ii cunosti si sa ii ingrijesti fiecare planta? De ce presupui ca il stii inainte sa il explorezi si sa il venerezi, pentru ca el e cel care te hraneste, care iti da puterea, care iti creste egoul, care iti da averea? Cand el e totul pentru tine, de ce sa il tratezi cu mai putina importanta decat e?

Oglinda spre realitate

[Habar n-am ce s-a intamplat cu wordpress-ul, iar l-au schimbat astia si iar ma bate realitatea. Dar nu-i nimic gresit in asta…]

Asa ca raspund iar. Si iar. Si iar. Cui? Tuturor. Blogul asta e un lung sir de explicatii, in care eu incercam sa arat de ce e bine ca mine, altii de ce e bine ca ei si fiecare intelegea orice voia numai ce trebuia nu. Dar eu am continuat de ani sa fac asta, pentru ca altfel nu aveam cum. De ani am continuat sa fiu eu si sa las oamenii sa inteleaga ce au ei nevoie. Asa ca iar vin in safe spot-ul meu, iar inchid portile mintii si iar dau drumul vocii din capul meu aici. Pentru ca ea e singura care conteaza…

De unde vin? De la un gratar. Un gratar dintr-ala de tipul „Nu vrem acasa, n-avem bani, dar hai sa dam o tura si vedem cine si ce are prin frigider.” Unul o pulpa, altul o rosie, altul gratarul de la aragaz si altul locul. Si nu e nimic gresit in asta. Pentru noi, asa arata viata de ani de zile.

Si mai devreme stateam pe un trotuar, langa alti oameni, cu alte idei. Unul o rosie, unul o felie de paine, altul o pulpa, incropeam de un gratar pentru suflet. Boschetareala eleganta ii spun eu: nu esti nici prea domn, ca nici nu-ti place domneala prea multa, da’ nici chiar ultimul boschetar, ca pe tine nu te-a rapus viata chiar asa, desi iti place la nebunie simplitatea si colegialitatea asta. E libertate.

Si am primit niste intrebari, dar pe mine ma oboseste maxim sa vorbesc cu oamenii, mai ales cand vor sa ma bage fara sa ma cunoasca in cutiile lor si eu trebuie sa ma lupt cu ei sa nu faca asta, asa ca nu am avut rabdare sa explic tot, mai ales ca e greu cand trebuie sa faci dialog si nu monolog. De ce sa ma lupt cu ei cand am atat de multe lucruri cu care trebuie sa ma lupt? Am sa raspund pe rand, ca sa dau link si poate, ca sa ma descarc, si poate, mi-as dori mai mult, ca sa invat mai departe ca viata asta nenorocita are 3 laturi, intotdeauna, in orice situatie: un negativ, un pozitiv si un neutru. Si indiferent din ce perspectiva privesti situatia aia, realitatea este ca si tu esti tot acolo, de aia te uiti la ea si-ti pasa de ea. Altfel, daca nu ai fi conectat, cum ai putea sa o observi? In fine, iar filozofie, oricum pe micul autist din mine il cam bate socialul, asa ca nici n-are rost sa-l mai incerc, ca de 30 de ani tot am incercat sa comunic si n-am reusit. Pnm, noroc ca am gasit oameni care sa incerce sa ma traduca, ca altfel ma salbaticeam de tot, ma si vedeai iar inchizandu-ma in casa cativa ani, ca odinioara, si uitand sa mai ies pe motiv de „Nu va mai suport!”. Io-s fericita ca inca nu mi-am pierdut foamea de a comunica, ca dupa aia de care realitate mai stateam eu ancorata in realitate?

Stii de cand mi se spune ca-s greu de inteles? De cand m-am nascut. Intotdeauna am fost asa. Si daca inainte era mai simplu sa ma prinzi, acum, dupa ani de diferite experiente, nu ma mai prinzi decat cand vreau eu sa cobor din tripurile mele si doar si doar daca-ti ofer ghidaj. Desi toti suntem in tripurile astea, pentru ca eu n-am facut altceva decat sa stau sa fiu Observatorul naturii umane, al vietii, a lemotiei pure. Na, si eu, ca orice Observator, am mai facut un experiment, am mai indus o variabila, am mai discutat cu alti Observatori, dar nu-i nimic gresit in asta, iar. Asa invatam.

Si-apoi, fiind atat de frustrata ca atunci cand ies din capul meu si arunc o concluzie lumea nu prea o prinde decat dupa cativa ani si numai daca-s curiosi, a trebuit sa gasesc cai ca sa traduc universul meu interior celui exterior. Ale mele in ale altora. Si invers. Si-am fost si prin Universul ala, si prin celalalt, si prin celalalt. Si prin tripul ala, si prin celalalt. ehe, numai blogul asta cate stie si gandeste-te ca „asta e a mia parte din ce scriu”. Pentru ca-i greu tare sa ma prinzi si eu n-am rabdare sa stau sa astept decat…

Decat daca ma pun turceste jos, in viata, si elimin orice tipar si omul ala se simte in siguranta cu mine. Noaptea, ca eu sunt copilul noptii, urasc ziua si bioritmul meu nu e de zi, am de 3 ori mai multe nopti traite decat zile. Alterat, pentru ca e singurul mod in care pot sa imi incetinesc ritmul ideilor si sa nu incep sa iti vorbesc in formule sau, si mai rau, sa nu mai vorbesc deloc decat cu mine si demonii mintii mele. Si-ti explic si de ce copii si de ce nu e extroversiune sau pitiponceala sau ce altceva mai vrea lumea sa lipeasca aici, pe intrarea in universul meu.

Ai auzit de unde alpha? Ai auzit. Stii ce fac? Iti „inmoaie” Supraeul si lasa Inconstientul sa se manifeste. Da, ti se pare stupid ca am nevoie de ele? Daca si tu te-ai simti prizonier in capul tau si ai reusi sa iesi la suprafata doar cand scrii sau cand te bati cu tine, atunci ai intelege. Si nici macar atunci nu reusesti sa lasi garzile alea jos. De ce atatea garzi? Sa spunem ca am avut norocul sa ma duca viata asta prin atatea cacaturi incat am primit prea multe lectii. Si spun noroc, pentru ca fara ele nu reuseam sa vad toate profunzimile Iadului din sufletul uman  de atatea ori incat sa reusesc sa il invat pe de rost si sa stiu sa scot omul de acolo, fie el si pentru 5 minute doar. Deci unde alpha, fara de care nu prea pot, ca-s speriata de oameni. Pentru ca-i urasc pe toti. Iubesc viata si energia care le-o dau, in schimb.

De ce in pozitie turceasca si pe marginea bordurii in loc de-o banca? Pentru ca am practicat mult meditatia. Aia nu e turceasca, e hindusa, e buddhista, e de la mama, ca si ea o abordeaza cand vrea sa se simta in siguranta. E din trib, din pestera. E pozitia cea mai comoda pentru visat cu ochii deschisi si in care sufletul e cel mai in siguranta. De ce nu pe banca? Pentru ca da, am fost acolo, insa niciodata nu mi-a placut. Snobismul ala e snobism. Cel putin pentru mine. Eu iti dau oricand, bucuroasa, aliura de doamna, lady, boss, ce vrei tu, pe oameni simpli si naturali, cu ideile pe masa.

Mi s-a adus aminte de un trip de acum vreo doi ani, in care paream „sobra si serioasa”. Dar stii de ce acolo doar paream? Pentru ca ma asteptam ca daca facem aceeasi chestie, sa fim aceiasi oameni. Din responsabilitate. In schimb, ce am vazut acolo era un teribilism, frustrari, pe romaneste „oameni cu puta mica”, ascunzandu-se de realitatea din viata lor sub eticheta de „blogger”. Si m-am retras si mi-am adus aminte de ce mi-e dintotdeauna atat de greu sa ma integrez in medii: pentru ca eu vorbesc limba naturalului si ceilalti au invatat una pe care eu tot o refuz, ca patriotul cu engleza: limba socialului fals. 

Habar n-am sa vorbesc falsitatea si acum ajungem la copii. Stii de ce copii? Pentru ca ei inca sunt puri. Inca spera si inca au puterea de a se lupta pentru idealurile lor. Pentru ca inca n-au uitat de ele si inca n-au gasit resemnarea ca solutie. In ei inca mai vad Viata. Si e datoria mea, de om care si-a demonstrat ca resemnarea aia, snobismul ala, „domnia” aia si sobrietatea aia sunt doar forme de fuga de adevar, pentru ca viata se poate trai si ca mine – si nu sunt eu singura care o traieste fara compromisuri si frica, zic, e datoria mea sa ma duc si sa le arat ca drumul asta nu e rau. Ca poti sa-ti bagi Sfanta Papadie lejer in limba sociala, pentru ca desi n-are sa fie usor, au sa fie oameni care sa te inteleaga si sa aprecieze asta acolo. E datoria si responsabilitatea mea, ca generatie care am stat cu un picior in trecut si unul in viitor, cu un picior in Rusia si unul in Europa, unul in conditionarea sociala si altul in rebeliune, unul in arta si altul in matematica, unul in lumea mintii mele si altul in lumea mintii voastre, sa fac orice trebuie ca sa nu las naturalul, natura, Energia vitala, sa dispara din orice element vad. Sa nu moara. Adica, uita-te la americani, ca asa sunt ei. Iti plac? Ca sunt cam prostii lumii. De ce sa vrei sa ajungi acolo? De ce nu intelegi cat de special e orasul asta si de ce oamenii adereaza la muzica asta si ce TREBUIE sa facem prin ea? Si nu doar muzica, ci arta. Toata. De ce sa nu rezolvi problemele pe care le vezi in sisteme, cand asta e singurul tau rol pe Pamant? Sa ajuti Viata sa continue?

Si mai stii de ce copii? Pentru ca un copil inca are puterea sa O vada. Inca are puterea sa isi tina ochii deschisi fara sa se sperie de stereotipurile aplicate de ceilalti. Inca are puterea sa se lupte pentru Ea. Stii ca cei mai buni soldati sunt cei antrenati de mici? Si-atunci, de ce sa nu-i ajut eu in antrenamentul asta, daca vad, cand eu stiu sa simt si bunatatea omului, sinceritatea lui sufleteasca, poate si atunci cand el nu o simte? Cand pot sa ii arat ca ce e rau social nu e neaparat rau natural si nici binele nu e cum se crede. Pe calea scurta, fara sa il doara sufletul si sa riste sa si-l piarda, cu instinct matern. Pentru ca pot si il am si singurii care imi interzic sa folosesc instinctul matern ca sa cresc copiii lumii sunt doar oamenii care nu stiu sa inteleaga ca ce nu ii afecteaza ar trebui lasat in pace. Dar, atentie: cresc matern copiii lumii ca sa poata sa devina generalii propriilor lupte pentru Libertate. Ce pot sa spun, se construieste singura o armata si, well, intotdeauna am fost aia care suflam la scoala daca stiam, recunosc.

Si stiu ca-i greu sa prinzi metafora, pentru ca ti-am mai spus, nici eu nu am rabdare si nici tu nu crezi ca-s sincera, dar stiu ca o simti, ca de aia ai pus intrebarile. Asa ca revenim in trip.

De ce „pitipoanca”? Dar daca ma imbrac cu sapca si hanorac si fac aceleasi gesturi, asa-i ca ma transform in golanca dpdv al perceptiei? Dar daca schimb mediul si ma duc in anii 40, imbracata intr-o rochie dintr-aia cu paiete si o tigara in mana, intr-un club de jazz prin New Orleans, facand aceleasi gesturi, nu devin model de feminitate pentru femeile zilelor noastre? E vorba doar si doar de perceptia din mintea ta. Nu eu fac tabloul, tu il faci. Stiu sa fac toate astea 3, pentru ca pitipoanca, golanca sau femeia fatala sunt 3 perceptii ale naturii umane, de aceeasi intensitate, dar privite prin ochi diferiti. Uneori exagerate, alteori inhibate. Uneori percepute negativ si alteori pozitiv. Dar hai sa iti mai pun o intrebare: daca in locul meu era un barbat, facand aceleasi gesturi, despre el ce spuneai? 🙂

Nu e nimic in nume de rau. Nici nu e treaba mea perceptia altora. Eu doar incerc sa arat cat de multe din perceptia totala pierzi atunci cand indesi omul intr-o cutie cu o eticheta pe ea. Cat de multe pierde el daca te asculta si il afecteaza. Cat de putin conteaza superficialul si cat de important e sa cauti esenta oricarui om. Pentru ca stii de ce? La gratarul asta nu conteaza daca esti batran sau tanar, politician sau vagabond, manager sau salahor, citit sau necitit. E vorba despre ce percepi tu din viata si cat de departe esti dispus sa mergi ca sa darami sistemul si sa eliberezi Naturalul, de ce ai de pus tu pe masa din frigiderul tau, ca sa construim o Cina. Din tine, din ceilalti, din social, din lume, intr-un final, pentru ca fiecare gest afecteaza direct tot Universul. E un haos controlat, crede-ma pe cuvant sau mergi tu singur/a si vezi, pana la margine.

De ce copii? Pentru ca un copil ar fi citit textul de aici si nu si-ar fi spus ca scriu despre mine, ci ca scriu despre el. Si nu, nu in limbaj social, ci in cel natural. Comunicam prin emotii, adu-ti aminte. Ai comunicat astazi cu tine?

Semnat,

o doamna care obisnuieste sa se arunce cu capul in jos de pe borduri. 🙂

Si LE, ca uitasem: iar daca te intrebi de ce o orgolioasa ca mine se face ca nu vede o chestie sau de ce un introvertit se lupta sa socializeze, e pentru ca am o lupta de dus care e mai presus de placerile mele. Prin placeri, fac placerea Naturii si ma ofer ca exemplu. Din pacate, singura nu am cum, am o forta limitata. Dar cand ne adunam toti generalii si ne indreptam furia care ia nastere din agresivitatea noastra spre exterior, cam cu ce forta lovim? Toate frustrarile astea, toata ura asta din noi, toata… Tot. Imagineaza-ti Big Bang-ul, prin agresivitate compensam marimea. Ori ce fac eu aici e sa incerc sa inchei aliante. Nu pentru mine, eu pot sa ma retrag in viata mea si sa-mi vad linistita de ea, ca mi-am facut-o bine, sunt oarecum fericita cand o fac. Dar pentru ei, pentru copiii astia, care se indeparteaza de nucleu si isi plang sufletul, cand sufletul e tot ce au real. Eu tot ce fac e sa-mi joc rolul care mi-a fost dat, robotic, fara vointa, natural. Prin instincte, cu coloana vertebrala, cu sinceritate si intelegere. Ura asta din noi ne face sa credem ca toti sunt dusmanii nostri. Iar cu cei mai buni prieteni, in viata, intai am fost la cutite. Pentru ca in furie ne gasim naturalul. Acum, tot ce trebuie sa facem e sa o canalizam spre exteriorul sistemului nostru si sa n-o mai lasam sa ne manance din interior, nu?

Inside trips

Ne stii, dintotdeauna ne-ai vazut. Te-ai intrebat ce ne atrage unul langa altul, care ne sunt povestile, care ne e scopul si viata de zi cu zi. Obisnuiam sa mergem in locuri in care ne simteam intre prieteni, dar ne vedeai tot timpul aproape, impreuna, doar noi si cate unul nou acaparat. Nu acceptam exteriorul decat dupa lungi teste, iar eu eram un caine de paza: mereu observand, mereu ridicand limitele, mereu intinzandu-le o mana cand aveau nevoie, crescand. Eram „mama d3v”.

Si anii au trecut, unii dintre ei sunt sus si au uitat de cei care i-au ajutat. Saluta de parca si-ar fi intalnit cel mult un coleg de liceu. Altii vin si-mi spun „Ma duc, dar ma intorc dupa toti” si nu-i mai vad decat cand se uita de sus la ceilalti. Iar altii se intorc. Asta e testul lor final, dupa zece ani de cand cresc impreuna: te schimbi sau nu te schimbi? Iti uiti originile si fratii sau tii minte cine a fost acolo, cand erai disperat, cand nu stiai pe ce drum sa o apuci? Eu n-am avut familie si mi-am facut-o. Apoi, am daruit-o celor care nu aveau si isi doreau. Unii si-au batut joc de darul asta pretios, dar altii aproape imi fac sufletul sa planga cand vin si-mi spun „Eu sunt aici”. Ei sunt aici. „Ai mei”, dupa reguli vechi, in care exista ierarhie, exista sistematizare, exista roluri atribuite si exista acceptare, exista libertate de expresie pana cand libertatea celuilalt sau a grupului e primejduita. Cum altfel as fi putut construi sistemul asta daca nu dupa felul in care gandesc eu?

„Traiesti in vremuri de mult apuse” imi spunea un nimeni cu impresii de cineva daunazi. „Si nu e nimic rau in asta, dobi, atat timp cat stii sa le adaptezi modernitatii”. Intr-o lume in care toata lumea e frustrata ca se simte neinteleasa si singura, sa stii ca ai oricand acolo, orice s-ar intampla, pe cineva care te accepta si te ajuta si te apara si apara haita si are sa ramana mereu „omul tau”, e mare lucru. E totul. Oameni cu care sa imparti povara farfuriei de maine si a viitorului de peste ani, oameni cu care sa te duci sa cuceresti lumea, oameni de langa care sa pleci cate un an intr-o calatorie de regasire personala dar care sa ramana acolo sa te astepte pentru cand te intorci, oameni care sa ii simti „acasa”, oriunde in lumea asta plecati, asta, copile, e tot ce poti sa iti doresti mai mult de la viata.

Stiu o sora care a lasat o familie pe drumuri fara nici o remuscare. Pe sora-sa! Sau familii care se rup de la rahaturi de casute de chirpici. Si imi stiu lupii ca au fost mereu in spate ca sa ma sprijin pe ei daca sunt in cadere. Asa cum si eu am fost acolo pentru ei. Stiu ca planurile lor nu sunt de tipul „eu fac”, ci „noi facem”. Noi, toti, in haita. Si vad ca pe cine iau sub aripa noastra, se lipeste instant de noi – isi cauta dintotdeauna o familie de genul asta. Din pacate, nu toti trec testele, pentru ca nici nu stii cand sunt, asa cum nici eu nu stiu. Sunt ale vietii, eu doar le observ si spun „Sa ii mai dam o sansa” sau „Aici e gata!”.

„Cati ani ai, d3v?” ma intreba un alt dobi. Am anii in care sa stiu ca diferenta dintre teribilism si curaj nu e foarte mare din exterior si de multe ori nici in interior, dar ca loialitatea celorlalti e tot ce conteaza uneori. Anii in care sa fi stiut si viata de odata si cea de acum si inca vreo multe pe langa, pentru ca-n curiozitatea mea am imprumutat perspectivele altora daca nu am putut experimenta eu tot. Anii in care vin multi si spun „eu tot ce stiu am invatat de la d3v” sau in care ma uit la ei si zambesc ca am reusit sa ii protejez atat de mult incat sa le ramana inocenta, insa fara sa devina fraieri, sa aiba suflet mare si curat, in timp ce nu au nici o jena sa calce in picioare pe ala care i-a calcat pe coada. Anii in care imi suna in minte un vers: „Ma uit la baietii mei si vad ca pe zi ce trece devin tot mai rai…”. Anii in care trebuie sa gasesc solutia buna sa ii scot de aici, inainte sa se piarda, pentru ca sunt speciali: destepti, loiali, cu incredere in sine, curaj, ambitie si putere infinita. Sunt lupi. Iar pentru lupi, sunt Universuri aparte. De creat si de ghidat o haita, insa, e o munca infinita si „e prea multa responsabilitate, nu pot”, asa cum imi spunea Inlocuitorul. Si e. Toti copiii astia sunt responsabilitatea mea si eu trebuie sa gasesc planul ala care sa ii scoata de pe drumul asta. L-am gasit odata, dar in nesabuinta mea, am crezut ca toti oamenii sunt la fel de corecti ca lupii mei de acasa. E usor sa confunzi un lup cu un caine, insa acum am invatat diferentele, nu mai las pe nimeni sa ia drumul din mana mea. Si toti am crescut si ne-am descoperit puterea, e ok, nu mai sunt singura care il gandesc, am oameni a caror perspective pot sa le adun. Ca-n 1, 1, 2, 3, 5, ca asa e totul in viata.

Saw – partea a 3-a

Asa, dupa cum ati vazut in toti anii astia de cand ma cititi ca ma duce mintea la strategii evil, ia ghiciti voi, acum, de ce am stat eu atatea luni ascunsa si de ce sunt eu in Iasi, acum, la o masa rotunda cu Generalii mei, fratii mei lupi. Si dupa cum stiti voi ca percep eu hip hop-ul si ca nu prea fac chestii aleatoriu, precum scandaluri media, cand eu sunt chill si ma doare la basca de toti oamenii care nu mai sunt in Universul meu apropiat si nici nu fac parte din Cauzele pentru care obisnuiesc sa ma zbat.

Pont: „Ai vrut muie? Hai sa ti-o iei, ca o ceri incontinuu de 2 ani! Stai linistit, ca are sa te urmareasca toata viata, asa de lunga o am. Nebuna, zici? Nu, flacau, doar cu zece pasi in fata ta, te-am jucat cum papadia mea am vrut eu, ca daca esti prost, esti, n-ai ce-i face.” :))

P.S: tare mi-ar placea sa vina toti aia care comentau pe net si erau baieti, „rap” si ei, sa vedem cum o zic fata in fata, cand nu mai sunt femeie singura, in oras strain, cu cate 15 care sar sa muste si oameni care fac scandal pe la usa sau „artisti” care vin si ma cauta.

Termin cu asta si ma duc si dupa ceilalti, ca nu-i Moldova chiar atat de proasta si nici rapul nu se simte prin bling bling aici. D-aici incepe arta si noi suntem datori sa o aparam, ca noi chiar stim sa traim hip hop-ul asta in esenta lui, nu ca toti oligofrenii care-l strica doar ca sa bage ei bani in buzunar. Si vorba aia, mie loc de tata si mama mi-a tinut atitudinea asta, ca am trait-o in perioada ei maxima, nu ca altii, invatata de pe net si din egorapul fals si mediocru al altora.


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :