Archive for the 'Nemultumiri' Category



Oameni care voteaza

-Nu va suparati, ma puteti ajuta, eu nu prea ma pricep…
-Desigur.
-Mi-a trimis fata mea un pachet din Spania si nu stiu de unde sa-l iau. Mi-a zis ca pe langa Gara Mare, dar nu stiu.
-Pai incercati acolo, la Firma X, e singura de care stiu.
-Unde?
-Uitati usa asta de aici, scrie deasupra Ramiro.
Parea ca nu intelegea…
-Langa frigiderul acela de sucuri, intrati si o intrebati pe doamna de acolo.
-Nu ma pricep, unde?
Explica si flacaul de era langa mine:
-Vedeti aia doi oameni de acolo? Langa ei este o usa.
-In spate, acolo?
-Nu, aici, in fata, e usa asta…
A plecat si s-a dus la mama dracului, ca de nimerit usa care era la 3 metri de noi n-a nimerit-o.

–-

Azi a cantat o fanfara vreo 2 ore pe langa blocul meu. Ca o fi fost de la o nunta sau de la campania electorala, nu stiu. Cert e ca m-a facut sa ma simt fix ca intr-un sat urias. ce dracu’ mai, mai evolueaza lumea, se mai transforma obiceiurile, nu mai sunt considerati toti romanii drept tigani. Chiar fanfara..?

Later edit: Da, ma duc la vot (iar), pentru ca votul meu anuleaza votul lu’ tanti aia de nu era in stare sa nimereasca o usa. Selectie naturala, dude, selectie naturala…

Pfff, fantastici…

Ma uit acum pe listele de distributie ale articolelor si proiectelor. Si vad p-aci oameni de care am si uitat, intre timp: d-astia de am vorbit cu ei o data(„Da, cum sa nu, vreau sa lucrez, nu mai pot de emotie”), carora le-am dat o ceva de proba, si de care n-am mai auzit niciodata pana acum. Si nici online pe mess nu i-am mai vazut, ca daca-i vedeam ii trageam de maneca sa vad ce facem in continuare.

Deci bre, de dat in cap eu nu dau in cap, asta-i clar, ca n-am cum prin monitor. Da’ o fi chiar atat de greu sa ai minimul de bun-simt sa zici „Nu vreau/nu pot/n-am chef/intarzii/ mi-a mancat pisica temele”? Serios acum. Oare omustenii astia nu-si dau seama ca ma tin pe loc, fie si o saptamana, pana-mi dau eu seama ca n-am auzit nimic de ei si le pasez altcuiva?

Mai, niste… Nu stiu cum sa le spun. Pai si se spune ca e rau in Romania. Pai normal, ca pe langa ca te mananca statul cu tot cu fulgi, iti mai fac si d-alde astia viata grea. Ca in timpul asta proiectele alea puteau produce bani.

Sa nu mai spun de angajati care, in general, (si nu spun de-ai mei, ca ai mei sunt cei mai tari, e logic) nu-si dau seama ca daca ei nu-si fac treaba bine, patronul n-are profit. Si daca patronul n-are profit, da faliment. Si daca da el faliment, atunci si-a luat adio si angajatul ala mizerabil de la rahatelul de loc de munca pe care-l are.

Nu exista o cultura a muncii in Romania si cu asta basta. A bunului simt, in primul rand. A logicii. Fiecare Gigel d-asta se gandeste cum „i-a facut-o el fraierului de sef” si cat de „tare” e, da’ unul nu pricepe ca-si trage singur presul de sub picioare. Pai daca terchea berchea astia de ma tin pe mine pe loc, si nu numai pe mine, ca tin 3 echipe de oameni pe loc, vor sa mai lucreze prin online, ei nu-si dau seama, oare, ca exista o foarte mare sansa sa dea iar de mine, pe undeva? Ca lunga-i mana Regelui, zice povestea. Si ghici ce culoare de bila si ce vorba de bine le pun eu? Niste neseriosi. Si dupa se plang ca ei sunt niste oameni foarte capabili si destepti si nu-si gasesc de munca, din cauza politicienilor/crizei/drobului de sare.

Ah, sa nu incep cu polologhia despre aia care nu-s multumiti de bani sau care „da’ patronul cat isi ia?”. Pai ce, iti iau din buzunarul tau? Si chiar daca ti-as lua, nu am discutat de plata la „interviu”? Ai fost de acord? Taci si inghite sau cauta-ti altceva de facut, nu ma bate pe mine la cap. (Am zis ca n-o incep, da’ nu m-am putut abtine sa nu arunc ideea de baza).

Toti am vrea sa stam sa o frecam la rece si sa ne vina cat mai multi bani. Din pacate, dupa aia crestem si ne vin mintile la cap.

Parfum fin

-Hapciu, hapciu, hapciu, bleach. Bro’, nu suport neam oamenii care se dau cu un kilogram de parfum. La ce rahat cu mot te dai cu juma’ de sticla? Ca singurul efect e sa ii sufoci pe aia din jur si sa ii faci sa stranute.

-Da’ poate numai asa pot si ei sa miroase cat de cat ok…

-Saracii…

–-

-Eu am ajuns la concluzia ca tre’ sa stai mult nespalat ca sa puti in halul ala, ca aia din autobuz.

-Uita-te la noi, n-am facut dus de 3 zile si tot nu putim asa.

-Frate, mai inteleg, n-ai intr-o zi timp sa te speli. N-ai nici a doua, nici a treia… Da’ pana la a puti a transpiratie mai e cale lunga.

-Nici aia de la tara, care n-au apa curenta, nu put in halul asta. Si muncesc saracii oameni la camp, in soare.

–-

-Tu nu vezi, bro’, ca astia traiesc o apocalipsa zombie (Walking Dead) si ei sunt tot timpul fresh, parfumati, coafati, curati. Nici macar astia dintr-o apocalipsa zombie nu put cum pute in autobuzele noastre.

Satula de oameni

Din ce in ce mai des am senzatia ca Iasul, orasul pe care eu il iubeam cel mai mult, se transforma intr-un mare sat. Si nu un sat normal, ca n-am nimic cu oamenii simpli, ci un sat in care fiecare taran, din asta, care n-are minimul de bun-simt si educatie, se intersecteaza cu Universul meu doar pentru a imi dovedi ca nu e locul meu aici.

Langa blocul meu e o cladire abandonata de vreo 20 de ani. Nu chiar abandonata, pentru ca cineva taie boschetii care cresc in jurul ei, dar, unde n-am mai vazut pe nimeni intrand, de cand eram mica. Acolo imi beau eu cafeaua cand am chef sa iau aer fara sa ma plimb. E superba si, mai mult de atat, te ascunde, cumva, de ochii celor care trec. Ei, stand pe scarile cladirii asteia, mi-e dat sa vad tot felul de faze, care mai de care mai „de la tara”.

Intr-o zi, stand acolo, vine o gagica (si stiti la ce ma refer prin „gagica”, nu? – genul de femei care se machiaza, aranjeaza, fac pe gagicile, insa comportamentul lor le scoate in evidenta tocmai latura pe care vor sa o ascunda prin haine si gesturi snoabe) cu un sac de gunoi, pe care il lasa la cosul de gunoi atarnat pe stalp. Mi s-a parut de rahat, de ce sa ies din bloc si sa-i vad gunoiul ei pe spatiul verde? Asa ca i-am zis „Nu te supara, gunoiul e un pic mai incolo.” S-a uitat in scarba la mine si a plecat mai departe, lasand sacul ala acolo…

Dimineata, de pe aceleasi scari, vad cum un nene de vreo 40 de ani isi arunca paharul de cafea, tot pe spatiul verde. Tocmai trecuse pe langa cosul de gunoi, un metru in spate. Ii spun celui cu care eram „Orasul asta incepe sa fie din ce in ce mai mult ca la tara: tarani avem, pietre pe ulita avem; mai lipseste sa fim si declarati.” Nu termin bine de zis, ca langa noi opreste un taxi, din care coboara doi flacai, dintre care unul striga „labaNgiule”. Dude, traiesti de 20+ ani in Romania. Oare chiar n-ai auzit niciodata, pana acum, cuvantul asta spus corect? E ca la „geamgiu”. In alta dimineata, cineva mi-a dat „Buna dimineata”, fara sa ma cunoasca. Fix cum pateam cand mergeam pe ulita pe la bunici.

Daunazi, veneam spre casa, si unul fara tricou, cu un pet de 2 litri de bere in mana, incerca sa ma agate. Asta dupa ce aproape ma asfixiasem de la mirosul de transpiratie dintr-un autobuz si jumatate dintre muncitorii pe santierul din Pacurari facusera diferite remarci. Si fix inainte, fusesem la E-on, unde vazusem un afis cu o tipa care statea langa un aragaz si visa la pui fripti, iar dedesubt scria „Noi iti dam energia sa iti atingi scopurile” sau ceva de genul. De parca singurul scop al unei femei, in viata, e sa faca pui fripti…

Intr-o alta zi, cineva radea de mine pe cs ca am cultura generala. Da! Traim momentul in care cineva te considera inferior, ca ai cultura generala. Tot pe cs, cineva ne facea prosti ca spuneam „tramvai” si nu „tranvai”. Aseara, cineva, care are o varsta de vreo 24 de ani, s-a apucat sa-mi dea sfaturi despre ce-mi face mie rau, prin viata mea, pe care o traiesc de mai mult timp decat el. Ca cica traiesc prea mult din carti, cand el tocmai imi spusese din auzite, ca mi-ar face rau cafeaua… Ca cica fac tahicardie. Sa-i spun ca daca ceva e intr-o carte e pentru ca s-a demonstrat ca asa e, n-avea rost… Mai ales dupa ce-mi spusese ca psihologii sunt degeaba, ca el „se repara” singur.

Pana acum nu intelegeam de ce pleaca lumea din tara. Dar acum, parca incepe sa-mi fie din ce in ce mai clar, ca cei ok au plecat si cei care au ramas sunt tocmai acei tarani despre care spuneam la inceput, care, pe langa ca-s majoritatea foarte prosti, mai fac si pe desteptii. Mai am povesti d-astea, cu sutele. Dar n-are rost. Concluzia e tot una, cu o poveste sau cu o mie: a inceput sa-mi fie scarba fizic de oameni. Daca pana acum doar imi repugna gandul si ma feream sa mai fiu atenta la ce se intampla, acum am inceput sa simt o greutate in cosul pieptului de cate ori vad o faza de genul asta. E o lipsa de educatie acuta si o mahala enorma in intreaga Romanie. Numai gandul ca as putea sa traiesc printre toti taranii astia limitati ma face sa imi stranga inima cat mai mica. Sau ca, daca as avea vreun copil, ar trece si el prin toate astea sau, fereasca Sfanta Papadie, s-ar lua dupa anturaj si ar deveni unul dintre ei.

Adica, am ajuns sa apreciez si sa povestesc faptul ca o functionara a fost amabila si m-a ajutat intr-o problema. Mi s-a parut un eveniment waw! si am vorbit 3 zile de el…

Sunt convinsa ca peste tot sunt tarani, dar, in acelasi timp, cred cu tarie ca aici sunt 90% DOAR tarani, in timp ce restul de 10% (oamenii cu un minim de educatie si bun-simt) mai sunt tinuti in tara asta doar de terte probleme. Cat despre mine, termin facultatea, ca n-am cum sa calatoresc in timp ce-mi fac licenta, si am taiat-o. Ceea ce e ciudat, dat fiind ca acum vreo 2 ani, scriam un post in care spuneam ca „daca toti oamenii buni pleaca, cine mai ramane” si ca am sa stau eu, patrioata. Au reusit sa ma faca sa ma razgandesc. Si-acum sunt fericita ca mi-am construit un job pe care mi-l pot desfasura de oriunde din lume. Inca 1 an si gata, ca aici nu se mai poate.

Oameni care nu isi inteleg interesul

Nu-mi plac oamenii si-o stiti bine. Desi par foarte sociabila, asa cum am mai spus, am nevoie de ei ca sa le fur putin din energie, din idei, din viata lor, cat sa imi ocup putin mintea. Sunt un Rational, dupa ultimul test facut, si de aia am nevoie de ideile lor, pentru a le dezvolta. Dar, in continuare, mi-e frica de ei si de prostia din ei.

Si-acum nu spun ca e bine ca mine sau ca ei. Nebunia depinde de universul in care ne aflam. In Universul meu, nebunia e o calitate pe care o poseda altii, pentru ca eu sunt linistita. In al lor, s-ar putea ca nebunul sa fiu eu. Totul e relativ, inclusiv Universurile, asa ca de ce sa ne complicam cu terminologii si etichete? O lasam simplu, cat sa se inteleaga ideea de baza.

De ce consider pe majoritatea oamenilor prosti? Pentru ca nu inteleg care le e interesul, visul, binele. Si nu e „prost” in sensul rau. Sa le zicem… naivi? Sau poate „irealisti”. Etichete.

Spuneam si simteam, daunazi, ca m-am saturat sa imbrac oamenii in emotii si ei sa ma dezamageasca, sub o forma sau alta, la un moment dat. Nu cer mult. Ofer, in schimb, daca ai intrat in „programul de protectie a lui d3v”. E ca un fel de aripa, de unde eu te cocolosesc si incerc sa te ajut, in viata, cu tot ce am. Si n-am eu multe, da’ in general gasesc solutia, acolo unde lumea nu are posibilitati. Si-apoi vine sutul in fund si eu, dezamagita, mai mult de mine decat de ei, imi indrept emotiile, programul si aripa spre alt copil care are nevoie de o mana intinsa. Pana cand imi da piciorul… Si tot asa. Eu ma simt Buna Samariteanca, ei ma iau de fraiera. Da’ e ok.

Am plecat pe cararea gresita. Revenim la oamenii care nu-s capabili sa-si urmareasca interesul. Eu inteleg perversitatea. Inteleg si criminalul cu cutitul in victima, d-apoi un lucru asa marunt, ca egoismul, de e prezent in fiecare. Numai ca nu inteleg egoismul prost. Daca tie ti-e bine langa un om, si el nu-ti cere mai nimic la schimb… De ce sa simti nevoia sa te caci in capul lui si sa ii dai peste nas? Pai ori suntem golani ori nu mai suntem? Ce fel de fire perversa da cu sutul unui om dispus sa il ajute moka? Mno, poate nu inteleg eu Universul. E rau cand nu gandesti spre binele tau si e si mai pacat ca de pe urma actiunilor tale nu pierzi numai tu, da’ s-ar putea sa piarda si altii care chiar ar fi buni in perversitatea lor.

Pentru ca si psihicul asta uman are o limita de folosiri. La un moment dat oboseste, i se scarbeste si-si baga Sfanta Papadie, cu lehamite cu tot, in oameni. Pentru ca s-a saturat sa ajute si ala ajutat sa se trezeasca ca e mai destept decat ala care l-a ajutat. Gen X, sau Y, sau Z, sau W. Bagati si voi, random, nume de pe aici. Ca in aproape 4 ani tot au existat diferite personaje si toti, absolut toti, s-au trezit mai destepti la un moment dat. Eu sunt o independenta, n-am nevoie de ajutorul nimanui, da’ pentru fiecare am vreo 2 fapte prin care sa ma fi dovedit buna pe langa casa omului.  Si mi se pare lipsa de logica: daca tu nu ai fost capabil sa iti dai seama care e solutia sau sa te descurci cu viata ta, de ce sa crezi ca esti mai bun/mai destept/mai whatever decat ala care ti-a rezolvat problema? Fail.

Marturisesc, asta mi-e pacatul: astept recunostinta. Vroiam sa fiu Maica Tereza cand eram mica. Si-astept si eu o aura, o pelerina si o icoana proprie. Sau macar un „multumesc” si o privire ok atunci cand ma vezi. Ca mi se pare de cacat ca dupa ce ti-am schimbat viata si mi-am irosit timpul tu sa-mi spui „Am sa vad daca am timp” sau sa imi dai peste nas cu „Si-acum trebuie sa facem tot ce spune ala?”, cand eu mi-am facut anumite obligatii ca sa-ti fie tie bine. Heh, da’ eu sunt doar d3v… Ce stiu eu despre viata..?

Da’ asa e in lumea asta: exista perversi prosti, perversi isteti…Si eu, ca sunt mai mandra din fire si n-am nevoie sa pup pe nimeni in fund ca sa-mi fie bine. Asa ca bonne chance, mon garcon, da’ eu ma retrag, dezamagita, ca iar am vazut doar partea buna dintr-un om, l-am supraestimat si am picat nasol. Ca na, fiecare e mai prost, in felul lui.

 

Oameni complicati, da’ complicati rau

Doua? Ba nu doua… trei faze am patit ieri de mi-au readus aminte cat de frumoasa e viata de om singur, fara sa fii nevoit sa suporti frustrarile si problemele celuilalt. Stiu ca intr-un cuplu ar trebui sa fii sprijin, la nevoie, dar unele faze sunt prea, prea…

Prima faza venea de pe cs, atunci cand a intrat o tipa, obisnuita de-a serverului, si a spus ca joaca repede, ca al ei e plecat la cumparaturi. Normal, bagacioasa, am tras-o de limba mai mult. Ii interzicea omul sa joace, pentru ca lui nu-i placea cs-ul. La intrebarea mea, „asa, si?” raspunsul a fost si mai halucinant: „pentru ca locuim impreuna, e mai complicat”. Ce Sfanta papadie sa fie complicat? Imi place, nu te afecteaza pe tine in nici un fel, joc, daca asta simt ca vreau sa fac. Nu? Se pare ca nu.

Si zilnic vad oameni care accepta sa fie tinuti in lesa de alti oameni. In special femei. Iar asta se intampla in 2012, cand s-ar presupune ca avem informatia si educatia la indemana, si ar trebui sa fie mai mult respect de sine.

A doua faza, din pacate, a venit de la un prieten, care a inceput sa-si verse stresul de la munca intai pe mine, apoi pe prietena lui… Mi-ar placea extraordinar daca as vedea oameni capabili sa-si delimiteze ariile, sa faca diferente si sa gandeasca logic, indiferent de cat stres ar avea. Eu am ramas calma, de exemplu, chiar daca a fost o faza de prost gust total. Am inteles, omul are o problema, de ce sa-i las problemele lui sa ma afecteze pe mine?

Apoi, ieri am ajuns putin prin Under. Aveam eu chef sa fiu singura, da’ nu in casa ca nu era de bine. Atat de mare era atitudinea mea anti-sociala incat atunci cand ma atingea cineva ma retrageam instinctiv intr-un colt. Lucru destul de dificil de facut la un moment dat, dupa ce s-a aglomerat. Spre dimineata a aparut un omulet, care sufera de un complex de superioritate. Si a inceput sa-mi povesteasca ce facea el cu o frantuzoaica… De ce, Sfanta Papadie, ai vrea sa povestesti ceva ce faci in pat? Ma rog, in buda, sau unde fusesera ei. Sexul e ceva normal, toata lumea il face. De ce il consideri motiv de lauda sau de povestit?

Mda, oameni complicati, ce isi complica viata si mai mult. Cand ea ar trebui sa fie atat de frumoasa si simpla… Cand momentul ar trebui sa fie singurul care conteaza si nu tot felul de probleme sau episoade ce au trecut deja. Cand fiecare ar trebui sa-l accepte pe celalalt exact asa cum e si cand momentul intalnirii ar trebui sa fie unul in care sa simti ca „ai ajuns acasa” si nu unul incarcat de tensiune si teama… Dar iarasi, ce stiu eu despre viata ca sa pot sa ma pronunt..?

This wasn’t a good day for science.

-am vrut sa ma bag la somn pe la 12:00
-a aparut cineva care ma prinde in discutii
-am discutat pana pe la 7
-am vrut sa ma bag la somn 1 ora
-am avut un vis de m-am trezit fleasca, cu telefon de la tanti contabila
-a trebuit sa plec, buimaca, nedormita de sambata dimineata
-afara era innourat, m-am imbracat semi-grosut, desigur, in negru
-in 10 minute a aparut soarele
-am prins blocaje in trafic de am ajuns in o ora jumatate in tudor
-la banca am aflat ca tre’ sa dau bani, oh the heaven
-cand m-am intors a durat 2 ore
-am ajuns acasa, sa rezolv ultimele treburi si sa ma bag la somn.
-tanti contabila nu raspundea la telefon
-Lizu’ nu mai poate merge la The Mission
-am mai stat, m-am gandit sa bag niste haine la spalat, ca nu prea-mi functiona creierul pentru munca
-tanti contabila a raspuns la telefon, m-a anuntat ca e vremea de platit impozite
-s-a stricat masina de spalat, doua randuri de apa mi s-au intins prin toata casa, eu eram cu castile pe urechi, n-auzeam
-am strans apa rece vreo ora, au inceput sa-mi curga mucii.

…ce-mi mai rezerva ziua de astazi, oare? C’mon, hit me. Sunt pregatita pentru orice…

Aparente si perspective

E un omulet pe care tot il vad eu de ceva ani prin viata de noapte pe unde merg. Mi se parea vai de capul lui, total. Apoi mi s-a parut ca-l vad intr-un videoclip de la Specii. Candy. Am pus pauza sa ma conving. Semana, da’ eram atat de convinsa ca la cat de junkie e n-are ce cauta el prin videoclipuri preferate incat nici mutra lui pe video nu a reusit sa ma faca sa cred. Cand il vezi nu dai nici doi lei pe el.

Si l-am vazut la concert la Dragonu’. Apoi am auzit cand l-a chemat Dragonu’ pe scena. Cand a inceput sa cante deja eram WTF?! Prea tare omuletul.

Sambata eram cu niste amici prin Under, bineinteles. Si omuletul dansa in jurul unei sticle de bere, cu un anturaj nu doar suspect, da’ confirmat deja, mai ales prin intrebari de genul „Daca vrei, zi acum, ca nu mai stau mult.” Bineinteles, omul rupt total, ca altfel n-ai putea face scheme de dans in jurul unei sticle de bere.

Si il vede un amic, care il cunoaste de prin scoala generala. Si-mi face semn amuzat, la modul „Uite-l si pe asta.” La care zic eu „Asa cum e el, tu stii cat de bine canta?! Stii piesa de la Specii care iti place? E si el in video” La care amicul „Serios? Eu credeam ca e doar junkie, total.”.

Exemplul perfect de „Nu judeca un om dupa aparente, fiecare face ce stie mai bine ca sa supravietuiasca si sa razbata la lumina.”

Adica despre asta vorbeam. O pun pe asta ca e despre Iasi. 😛

sau asta, ca inteleg perfect ce zic ei acolo:

Si acum, oficial, am intrat iar in perioada mea de ascultat hip-hop romanesc. Cu d-astea am sa va plictisesc ceva vreme de-acum incolo. Da’ cum sa fie plictiseala cand descoperim poeti romani?:P

N-am cu cine

Imi spunea C., daunazi, dupa ce mi-a citit blogul, ca „am si eu frustrari de doamne ajuta”. Da, eu le am si sunt constienta de ele, spre deosebire de multi. Da’ cand ma uit in curtea altora, ma jur ca ma simt mic copil pe langa ei. Am luat si eu o pauza de cioace de la munca, azi, si am stat la vorba cu un necunoscut pe Facebook. Omul vroia sa ma agate, eu vroiam sa-mi eliberez mintea de SEO. S-a antrenat la replici cu mine, a pierdut si a inceput sa spuna ca-l jignesc. Si asa e intotdeauna… Se baga in dueluri d-astea, nu fac fata si dupa se agita sa cada in picioare…

Pai mai copii, eu traiesc din cuvinte, chiar e atat de greu de inteles ca e mai rar cineva chiar sa poata sa ma faca la asta?

Statistic vorbind

Toti oamenii pe care i-am intalnit si erau intr-adevar destepti, erau oameni care traiau intr-o depravare bolnava. Intr-o mizerie sufleteasca teribila. Intre fumuri, aburi de alcool si alte vicii. Cu cearcane si riduri aparute inainte de vreme. Ciudati, pe care rareori ii intelegea sau accepta cineva.

Toti oamenii cu viata normala, echilibrata, „sanatoasa” erau atat de mediocri in gandire incat imi pierdeam interesul in discutie de la prima propozitie.

Foarte putine exceptii, probabil, pentru ca nu-mi vine nici una in minte. Si cei mai cuminti aveau ciudateniile lor, si cei mai ciudati erau, de multe ori, mediocri.

Oare cum ar fi daca toti oamenii astia destepti pe care i-am intalnit, pana acum, si-ar consuma energia nu in a se simti neintelesi ci in a gandi solutii pentru ceilalti? Cum ar fi ca cei cuminti sa se dea un pas in spate si sa le faca loc si celor ciudati, in primele randuri? Minti extraordinare pierdute in canalele anonimitatii si noptilor obscure. E chiar ciudat sa vezi atat de multe resurse risipindu-se, doar pentru ca din cealalta categorie fac parte mult prea multi…


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :