Archive for the 'Meditam' Category

Iar…

Iar e una dintre fazele alea, care ma apuca periodic, si-n care nu mai vreau sa aud oameni, sa fac o sinucidere sociala si sa imi iau zborul din coltul asta. De parca nici cafeaua nu mai e cafea, nici vorba nu mai e vorba, nici oamenii nu mai sunt oameni. De parca niciodata n-am simtit ca apartin, ci am vrut doar sa cunosc si sa dezvalui, pana m-am plictisit. De parca singura placere constanta ramane doar scrisul.

Un plan genial a fost, de si eu mai stau sa ma crucesc cum naiba am putut sa gandesc atat de departe, da’ instinctiv, pe loc. Pac, il amenint cu ce-l doare pe el mai tare si-adica imaginea, clacheaza, defaimeaza public. Cateva luni mai tarziu, cu firma pe zero, ma duc si depun plangere, ii iau casa, ii iau viata, mi-l fac dator pana la adanci batraneti. Si de banii aia ma duc si fac ce voiam eu sa fac prin arta. Oh, dulce razbunare, nu te pune cu o femeie nervoasa, ca sta de vorba direct cu diavolii ca sa o sfatuiasca. Da’ venind momentul, mi-am dat seama ca nu asta ma incanta, de fapt. Mi-a placut si-mi place sa-l stiu la mana mea, la mila mea, da’ parca satisfactia daca-l taxez nu e pe masura complicatiei. Aia e, o sansa construita de mine, pe care o pierd. Pentru ca eu nu-s el.

Sunt in Iasi acum si ieri discutam la o cafea ca vreau rulota. De fapt, dintotdeauna discut ca vreau rulota. E visul meu de evadare de cand eram copil. Sa fiu hippie si sa traiesc asa, prin lume, libera. Chemarea sangelui, s-ar spune, doar ca fara cal si caruta cu coviltir, ci cu aripi de visat cu ochi deschisi. Daca i-as fi luat casa, ca „smiorc, domnule judecator, [insert puppy eyes], uite ce rau mi-a facut in viata si cat am muncit, si doar pentru ca e un om frustrat care nu poate accepta ca e lasat”, as fi putut sa-mi iau rulota si s-o tai. Si faceam blog si videoblog cu donatii, si vindeam pe net chestii din diferite tari si mergeam pe traseul ala pe care voiam sa plec acum 2 ani, inainte sa ma hotarasc ca de suma aia de bani mai bine fac nunta. Si nici nunta n-a mai fost, nici trip d-asta, nici…

Om cu multe planuri da’ cu putine resurse si mult mai putina hotarare. Pentru ca fie nu vreau pe bune, fie nu am cum sa fac sa se intample. O mie de planuri, putina ancorare pe ele. Oh, cate posibilitati iti ofera viata cand esti un visator cu ochii deschisi, care sta si observa cararile strategice ce se deschid si citeste viitorul in stele. Si tot ce vrei e o rulota si sa zbori prin lume. Sau prin idei.

Dar sunt in Iasi de putin timp si iar vreau sa plec. Oras pe care il ador, ca o muza si o mama buna ce este, imi sopteste incontinuu ca fiecare pui trebuie sa se desprinda de cuib. Spre cer. Spre vise. Spre ingeri si demoni.

Ma uit la miscarea asta constanta de „trezire”, cum ii spun spiritualii. Hell, yeah, bine ati venit in lumea stiintei, da’ sunati ca Sfanta Papadie toti. Dimensiuni, spirite, rahaturi, bull shit-uri?! Da’ daca-i spuneti Constiinta colectiva, Inconstientul colectiv, Supraeul colectiv, ce parere aveti? Sunt chestii care se stiu de la Jung incoace, da’ noroc ca ati descoperit toti tripul dat de droguri, ca altfel zau daca va prindeati ca exista undele alpha, ca sa accesati blocurile de informatie. Puteati, foarte bine, sa ramaneti instinctivi, ca tot aia era. Sau sa va jucati cu nivelele neurotransmitatorilor. Sau sa ramaneti conectati la realitate, bucurandu-va de fiecare element din jurul vostru, fie el lumina obscura, betisor parfumat sau persoana de langa. Nu trebuie sa va rupeti capul ca sa „vibrati” si sa tripuiti. Autohipnoza, meditatie, transa creativa… Se fac de mii de ani chestiile astea, da’ daca esti un dobitoc axat doar pe „sa am, sa am din ce in ce mai mult, fuck cunoastere”, normal ca n-ai sa simti. Si prima oara cand are sa te izbeasca transa asta, ai sa zici ca l-ai vazut pe Dumnezeu. Nu esti departe de adevar, da’ esti sigur ca Dumnezeu e ce stii tu ca e si nu e altceva? Na, macar daca-ti rupi capul, fa-o cu folos: afla cine-i Dumnezeul tau, stai putin la vorba cu el. Iesi din sistem sau mergi in nucleul lui. Ups, stai ca nu stii d-astea, pentru ca te-a durut la basca de logica grafica si alte treburi d-astea pe care un profesor idiot a incercat sa ti le bage cu forta pe gat, fara sa iti explice de ce rahat ar trebui sa le stii.

Te-ai uitat la Lucy? Ti-l recomand.

In fine, m-am plictisit si de tripul asta, asa cum m-am plictisit de oameni. Oameni dobitoci, ca intotdeauna, care au senzatia ca ei sunt cei mai cei, cei de sus, cei care… Care nu inteleg ca omenia e rara si daca ti se acorda, trebuie pretuita. Care isi manifesta frustrarile si-si proiecteaza insecuritatile asa, ca si cum chiar ar sti despre ce rahat vorbesc. De parca n-ar fi atat de vizibil pentru ceilalti ce sunt si ce nu sunt. Oameni obositori…

Am obosit si vreau IAR sa evadez.

Legaturi

I. imi spunea de halate daunazi si l-am inteles: atunci cand te apuci sa construiesti trepte lipsa in mintile oamenilor, intrebarea legitima pentru cine nu-si da seama ca aia e treapta urmatoare a unui sir logic, pe perceptia cuiva, e „Cat e halatul?”. Asa ca i-am promis ca am sa-mi spun tot tripul. Habar n-am unde am sa ma opresc cu el azi, dar pot sa-mi dau macar cateva lentile de viziune asupra lumii aici.

Daca stai de vorba cu mine, iti dai seama ca eu studiez perceptiile oamenilor sub forma grafica. Ca… Un triunghi. Tu/Eu/Omul se afla in varful unui triunghi echilateral si se uita la oameni printr-un unghi. Pe diferite nivele… Complicat de inteles si asa, nu? Asta e lentila grafica, ca sa-ti fie mai usor sa urmaresti conceptele pe care le lipesc. Am descoperit-o incercand sa-mi fie mai usor sa urmaresc realitatea, asa ca te rog sa iti imaginezi viata ca fiind formata dintr-o sfera de conexiuni. De ce sfera? Pai nu asta e forma geometrica a tuturor lucrurilor din natura? Ma rog, elipsoidala, mai mult, dar pentru ca vorbim de perceptii, deci mintea noastra, o luam ca un rotund perfect, pentru ca perfectiunea e ceea ce cauta omul. E elipsa, da’ ce trece grafic de cerc e exagerare, iar noi cautam echilibrul.

Bun, deci imagineaza-ti o sfera de conexiuni, pe stilul cauza-efect, cu „noduri”/intersectii/decizii de tipul „-„/”+”/”neutru=0”. Pentru ca asta e o alta lege naturala: totul are un negativ, un pozitiv si o zona neutra. Ok? Imagineaza-ti cu mine. Sfera asta este reprezentarea grafica a realitatii tale interioare si apropiate, iar energia care ii da forta sa existe este influenta ta. (De unde si tripul meu cu „Sunt un zeu”). Intrebare logica: daca tu vezi grafic mintea ta ca pe o sfera, universul apropiat tie la fel, omul fiind un sectio aurea a Universului mare, pentru ca se aplica legile naturale la nivel concret/imaginar/emotional, atunci si Universul mare e tot o sfera, nu? E, ma crezi sau te duci cu mintea prin chestiile logice si teoretice si ai sa observi. Stop, nu mergem in fizica cuantica, aia e o alta perceptie, mai ramai putin pe sirul meu logic. Stai sa desenez sau sa caut o imagine, ca e mai usor de inteles asa.

Dar, mai intai, sa-ti explic putin ce inseamna perceptia pentru mine si cum functioneaza in crearea iluziilor.

Eu cred ca fiecare ne uitam la acelasi lucru, doar ca ne mintim singuri. Realitatea, aia adevarata, nu aia care credem noi ca exista, e foarte ordonata. Aparentul haos se creeaza atunci cand ne uitam la ea, insa aplicam imaginatia noastra ca sa o intelegem. Prin imaginatie inteleg ceea ce se intampla atunci cand visezi: inconstientul lasa informatiile libere, insa supraeul nu le lasa sa ajunga in forma pura la nivel constient, ci le transforma, folosind elementele din jurul nostru, astfel incat sa nu vedem exact informatia. De exemplu, in vis, daca ai un sunet langa tine, supraeul are sa-l foloseasca pentru a iti da o informatie mascata. Stii la ce ma refer, nu? 🙂

Well, si cand esti treaz, se intampla aceeasi chestie, doar ca mai accentuat. Si cu mai multe minciuni spuse de mintea ta. Creierul foloseste elementele cunoscute, precum ceea ce te-a invatat viata/ societatea/ stiinta/ spiritualitatea/etc ca e o anumita situatie data si te face sa actionezi conform a ceea ce tu CREZI ca este. (Imi place maxim sa folosesc spiritualitatea ca exemplu de perceptie, pentru ca acolo e cel mai usor sa descifrezi imaginatia). Ce spun eu, de fapt, e ca toti ne uitam la aceeasi realitate, insa o redam fiecare prin propria perceptie. Mai pe scurt, toti vorbim acelasi mesaj, dar fiecare pe alta „limba”, in functie de diferite variabile.

Ori, treaba asta, pentru mine, arata foarte grafic, ca sa pot sa topai mai usor printre concepte. Un concept, pentru mine, e un nod din schema aia de mai sus. E un set intreg de informatii din realitate. Daca majoritatea sirurilor logice se fac pe tipul a+b=>c, deci d, deci… w, exista oameni ca mine care folosesc a+b+c+d+…+w=>(matrice1)=>(matrice1)+(matrice2)+…+(matricen) si tot asa pana la originea ideei de inspiratie pe sfera aia. Cum poti face asta mai usor? Exista sisteme mnemonice, pe care le poti accesa si folosi. De exemplu, cand iti place un lucru, iti place pentru ca i-ai atasat la nivel inconstient niste emotii pozitive de el. Daca esti atent la ce emotii pozitive (care pleaca din niste emotii negative), atunci stii de ce majoritatea oamenilor aleg acel lucru. Insa asta tine de cat de obiectiv poti fi, cata teorie stii, cat ai experimentat in viata si cat de profund poti merge in tine cu intelegerea. Adica, cat de conectat cu latura ta instinctuala esti, dar, in acelasi timp, cat de mult ii urmaresti logica. Yeap, un fel de om vitruvian, unde perceptia instinctului e suprapusa cu cea a logicii si invers, insa te uiti in profunzime si vezi ca sunt doar 2 lentile pe care trebuie sa le aplici la fiecare nivel de intensitate emotionala. Stai ca-ti fac desenul, desi cred ca 80% si-au dat seama cam cum arata asta in imaginatie.

Ooook, asta e din geometria sacra, in 2D. Acum, imagineaza-ti asta in 3D (desparte triunghiurile spatial, ca si cum ai intinde o foaie de hartie decupata – tii minte globurile alea pe care le faceai cand erai mic, sa le agati in brad?) si ca triunghiurile alea sunt perceptii venite din partea a 2 persoane. Asa se construieste perceptia asupra unui segment de realitate. Cu cat esti mai instinctiv, incapatanat, conectat mai mult cu tine decat cu exteriorul, asa cum am fost eu, cu atat tu vezi punctul ala rosu mai aproape de ceea ce stie inconstientul tau ca e decat de ceea ce crede lumea ca e. Dar si aici e tricky.

Pentru ca tu, in mintea ta, cautand sa iti traduci realitatea, e posibil sa ti-o fi tradus prin alte perceptii, precum spiritualitatea sau stiinta sau… Avem nevoie de confirmari. Secretul e sa consideri absolut tot imaginatie si sa elimini tiparele, pentru ca sunt limite. Stii, dar nu folosesti decat elementele. Asa cum eu, de exemplu, folosesc metodele din meditatie pentru a recrea transa creativa mai usor si pentru a topai mai repede din nod de concepte in nod de concepte spre profunzimea sferei sau… si aici e chiar fascinant, spre exteriorul ei. Cat sentiment de liniste gasesti cand te opresti afara…

Bun, back, deci ce spun eu prin lentila peste lentila/caramida peste caramida/doi oameni care se intalnesc la jumatatea drumului, e felul unui om de a percepe realitatea. E o formula care se aplica in mai tot, daca e sa stai sa observi cum se construiesc perceptiile. Ca un aparat foto la care mai adaugi un obiectiv, si inca un obiectiv si tot asa, pana te duci din ce in ce mai departe cu captarea imaginii, insa la nivel mental. Iar asta se intampla doar si doar in mintea ta, pentru ca celalalt isi face alta imagine, in functie de ce vrea el sa creada, de limba lui. De aia, unii se duc pe spiritualitate, altii pe stiinta, altii pe egocentrism, altii pe flori de camp si tot asa.

Ori, ce stiu eu sa fac? m-am fatait mult prin toate tripurile astea si mi le-am ordonat. Mi-am tradus cam tot in emotii si, de-acolo, m-am dus si mai departe. O fac constant si cel mai bine o fac cand am si alti oameni care fac asta langa mine. Ca sa aflu ce e in interiorul sferei, la capatul celalalt de straturi de lentile, am nevoie ca alti oameni sa ma lase sa le folosesc pe ale lor si sa pot sa le traduc ori la nivel stiintific, ori la nivel spiritual. Din fericire, mai exista oameni care pricep ca nu e vorba de halat, ci de profundul concretului in toata treaba asta.

M-am plictisit si a venit mancarea. Am sa mai scriu, dar alta data. Pana atunci, conectati-va cu instinctul si emotiile voastre si fiti sinceri cu voi. Realitatea interioara si aia exterioara au sa arate cu totul si cu totul altfel. Poate data viitoare am sa-ti explic lentila emotiilor, ca sa iti traduci si treapta aia din scara asta pe care coboram. Lasa urcatul, ca n-ai cum urca pe trepte d-alea fara sa fii prea impresionat, pana nu inveti scara pe negativ. Nu vrei sa incepi sa intrebi de halate sau sa spui ca l-ai descoperit pe Dumnezeu, nu? (Ai sa-l descoperi, dar o sa fii baiat suficient de destept ca sa te intorci sa-ti spun ce inseamna imaginea aia si sa conectezi cu interiorul, da? Sau na, orice te face sa continui, daca esti genul care se multumeste cu minciuni.)

Si asta, sa fie acolo informatia cand incepem sa discutam cum se aplica legile exterioare in interior. (Zboara, puiule, zboara):))

Tarand copiii in mormant, unul cate unul…

Au sa ma certe pentru titlul asta, dar nimic nu poate descrie mai bine sentimentul. Nimic nu poate descrie mai bine puterea de a avea, a poseda, a fi demonul lor. Ei, cei inocenti, cei doritori de trup si suflet, care se lasa condusi in miraje…

Imi zambea si incerca sa ma ia in brate si sa se alinte, dar nu stia ca dimineata ma transform in robot, devin alt om, rece, distant, rational. Nu stia ca eu nu romantismul il cautam, ci energia lui. Ca il consum, sub puterea noptii. M-a privit cu ochi tristi si colturile gurii lasate cand am plecat si i-am aratat ca nu trebuie sa ma caute. Are sa tresara daca are sa ma revada, aducandu-si aminte cum i-am frant visele de dimineata brutal, intorcandu-i spatele. Inca doua experiente dintr-astea si are sa franga, la randul lui, visele altora. Apoi are sa inteleaga puterea din spatele refuzului.

Imi spunea, plimbandu-ne pe strazi, ca nu intelege de ce sa te complici cu obsesiile celorlalti pentru tine, dar nu intelegea pentru ca nu constientiza frumusetea unei obsesii, privita din afara. Zbuciumul launtric, goana dupa o privire, linistea de dupa aprecierea venita de la celalalt. N-a observat niciodata, in ceilalti, obsesia pentru el. N-a constientizat, niciodata, obsesia pentru ce nu poate tine langa el. Zi si noapte e robot, nu e dual, ca mine, n-are cum sa inteleaga pana nu vede ce simte.

N-a vrut sa asculte cand i-am spus ca privesc oamenii ca obiecte, cand ei se transforma singuri in asta, in ciuda avertismentului sincer. Isi dorea sa imi devina obiect, sa-l parasesc dimineata, cand inghet. Insista si am vrut sa-l las sa fie om, fara sa-l transform, refuzand. N-a inteles de ce, dar, spre deosebire de celalalt, inca incearca sa o faca, fara sa interpreteze negativ,superficial, intentia.

Obsesia femeii pe care nu o poti avea emotional e mai puternica decat orice orgasm la ceas de seara. Alunecarea ei printre degete, in fiecare dimineata, iluzia din timpul noptii sau poate cea din timpul zilei, da gustul puterii. Ca o limba pe o inghetata intr-o zi torida de vara. Doar una, cand in fata ai un cornet mare, cu cele mai dulci arome din lume. Ca iluzia oazei in mijlocul desertului. Ca o femeie goala si perfecta, dintr-o revista deochiata, la care te masturbezi, venerand, dar stii ca niciodata nu va fi a ta real.

Decat, decat… „Oare ce are el si nu am eu?”

„Dar stii unde duce drumul asta, nu?” Spre infinit, i-as fi raspuns, dar nu vreau sa il transform intr-un obiect ratacit in cautarea gustului perfect al Puterii interioare.

Imi pare rau ca iti abuzez psihic prietenul, hranindu-ma cu energia lui vitala, le-as fi spus Cheilor, dar e mai bine sa nu stii ca-mi pare rau, pentru ca ar urma intrebarea inevitabila „De ce iti pare rau si cum?”. Iar cum eu nu am sa raspund si ei au sa inceapa sa studieze, au sa descopere gustul blestemului dat de tipul asta de putere. Nu, copile, mai bine agata-te de puterea banului, a statutului, a unui viitor nesigur sau a scopurilor in viata. Puterii asteia i s-au dedicat prea multe piese triste.

Diferente

Care e statusul situatiei? Am adunat, in jurul meu, exact oameni ca mine, cu povesti de inside de i-ar baga pe toti sub pat urgent. Despre fiecare am dovezi, printrui, rahaturi de scos de sub pres, chestii de discreditat. Dar eu am tacut, acum doar ma descarc in coltul meu de dat cu capul, pentru ca ocupata fiind cu construitul unei noi echipe si proiectele mele de la munca si dezvoltarea unei idei vechi intr-o formula noua, n-am avut timp nici sa stau sa ma gandesc cati oameni in care am crezut m-au dezamagit. Nici nu vreau sa o fac, pentru ca e deprimant.

Inca mai comenteaza oameni care pot oricand sa ma duc la politie sa fac plangere pentru sechestrare de bunuri si inca nu isi dau seama ca singura bariera intre ei si problemele grave din viata lor sunt eu. Si eu, fata buna, ii las, poate-si revin, ca nu vreau sa fiu raspunzatoare de distrugerea vietii nimanui.

Eu n-am cautat scandal cu nimeni si e simplu de vazut si simplu de inteles pentru toti cei care au trait istorii cu fiecare nume din lista aia de oameni care au sarit pe un om singur, mai ales ca stiau chestii de interior si cu 2 zile inainte discutam cu totul si cu totul altceva. Ei erau cei care veneau la mine la statusuri in care dadeam share la piese, care imi dedicau cearsafuri de text pe wall-ul lor, care inca o fac, desi eu am incheiat de mult si am si zis, sincer, de ce au sa o faca. Sunt oameni simpli, previzibili, care isi proiecteaza frustrarile proprii spre exterior, pe care i-am adus la un punct in care incep sa faca greseli ca oameni. Asta recunosc, am facut-o intentionat, pentru ca nu mi-au mai dat alta alternativa si nu sunt eu omul care sa se sperie de cativa hateri. Adica, hey, am fost head admin pe un server de cs, am vazut si mai rele, fuck them all.

A fost interesant sa observ care sunt cei care se agata de un scandal ca sa primeasca si ei 15 minute de faima si care sunt oamenii la locul lor, care isi vad de treaba. Foarte interesant. Sunt uimitor de multi oameni, acolo, care se comporta exact ca pe mahala: sa muste si ei din felia aia, chiar daca nu e a lor. Unii inca mai ling din firmituri.

Scandalul? :)) Daca lumea ma subestimeaza nu inseamna ca nu ma duce capul sau ca nu sunt a dracului de buna pe meseria mea. Ca om care stiu multe chestii din interior, pentru mine a fost ceva simplu: ridic toti ochii pe mine, iar oamenii ca mine au sa raspunda unei „chemari”. Si, asa, fac un test: ce oameni merita si ce oameni trebuie dati la o parte din viata fiecaruia? Cu ce oameni am sa reusesc sa construiesc proiectul asta? Si au venit: de la artisti mari si pana la artisti mici, de la oameni mari si pana la… Si atat, pur si simplu m-am inconjurat de oameni cu caracter, care isi doresc un mediu sigur pentru ei si arta lor, fara ca cineva sa vrea sa ii arda incontinuu. Un mediu de prieteni, exclusivist, in care cine intra e atent studiat, testat si trecut prin prisma multor oameni care au avut diferite experiente pana acum. Cream un mini-Univers al nostru, iesit din tipar, cu muzica noastra, cu felul nostru de a fi, cu dragostea noastra pentru arta, transpusa nu doar intr-un site ci si in ce construim in jurul lui la un nivel matur, profesional, civilizat, serios, de bun gust si bun simt, ca oameni si profesionisti. In felul nostru, mai ciudat, asa, pentru ca suntem toti artisti si avem STILUL nostru unic. Decizia unanima e sa demonstram prin puterea exemplului ca un stil de viata corect si absolut normal, al unor oameni care au drept hobby arta dar care o fac la un nivel profesional daca tot o fac, este o alegere buna, care, desi nu aduce un boom mediatic instant, are sa construiasca o comunitate frumoasa in timp. Hey, Curba lui Gauss e geniala, nu? Atunci hai sa o aplicam.

Nu, 15 minute de faima nu sunt stilul meu, doar am avut nevoie de ele ca sa strig oamenii ca mine si sa ii chem la mine, pentru ca m-am vazut singura intr-o haita de caini. A fost singura solutie de rezolvare a problemei, dupa 4 luni de incercari private si ignore-uri peste ignore-uri. Da, sunt om de marketing si pot si construi, pot si distruge prin ce fac. Strategia abordata acum a fost un marketing de guerilla, agresiv, pe care nu l-am folosit decat in situatii de urgenta, pentru ca mi se pare de o calitate ieftina: absolut oricine nu cunoaste teoria poate crea un boom dintr-asta mediatic. Exemplu, televiziunea romaneasca de trend. Dar daca asta cer romanii, asta dam, na.

Pentru mine, in momentul asta, toti oamenii aia sunt cantitati neglijabile, de care nu imi pasa, decat la nivel interior, pentru ca i-am considerat odata oameni importanti pentru mine, prieteni sau artisti care merita promovati si care m-au dezamagit, insa de babe, tate, avizi dupa atentie si oameni frustrati e plina tara, sunt convinsa ca am sa mai gasesc ca ei daca am sa vreau vreodata. Eu vreau liniste, vreau prieteni, vreau oameni care sa stie ce e aia contra-argumentare civilizata, vreau oameni profesionisti si care sa nu ma incurce, vreau oameni care vor ceva mai bun de la mediul din jurul lor si suficient de ambitiosi incat nu doar sa se planga, ci sa puna umarul sa repare. Vreau oameni cu care sa imi pot discuta civilizat atat actiunile, cat si filozofiile, cu care sa vorbesc aceeasi limba, care sa merite pe deplin sa te implici pentru ei, fie si cu 5 minute, cat sa dai un share sau sa-i dai un sfat. Si cred ca i-am gasit, prin testul asta.

Pentru ca noi, oamenii civilizati, nu obisnuim sa dam din gura si sa ne laudam in stanga si in dreapta cu ce facem, multi au senzatia ca sunt inca singura si ca mi-a facut mult rau scandalul asta. Absolut deloc, doar a cernut oamenii din jurul meu, pentru ca mi-am dat seama cine e om loial si cine nu, cine merita ajutorul meu si cine nu, pe cine ma pot cu adevarat baza si pe cine nu. Am urmarit atenta toate reactiile, incercand sa imi dau seama de latura psihologica a comentariului si de substraturile lui si mi-am construit in minte un carnetel alb si unul negru.

Apoi, scandalul asta mi-a adus 3 proiecte noi si faine, pentru ca pe un om nu il intereseaza ce fac eu in viata intima, cum scoteau in evidenta oamenii astia, conteaza cat de bun profesionist sunt si cat de bine pot gestiona situatii. Si daca am putut gestiona un scandal de asemenea proportii intr-un mod inteligent si cu o strategie coerenta si logica, cu urmarile asteptate, e clar ca pot gestiona si chestii mai mici si ca sunt exact ce trebuie pentru orice situatie: si cele diplomate, si cele de afaceri, si cele care implica ghiolbani si „yo mamma is so fat”. Iar in momentul in care pot prezice exact comportamentul unui om, i-l spun in fata si el tot asa reactioneaza, e clar ca sunt un fel de mini-Nostradamus in meseria mea, ceea ce e indicat sa ai langa tine, atunci cand faci afaceri. Si asa si trebuie sa fie un om care se ocupa de stabilirea strategiilor de branding si de rezolvarea problemelor, impreuna cu echipa lui, doar ca, la fel ca si in hh, si in meseria asta e plin de impostori care nu prea inteleg ce fac.

Cum reusesc sa prezic comportamentul uman? Mi-a placut a naibii de mult Psihologia, atat de mult incat citeam tratate si ma duceam sa le aplic in viata reala, sa vad cum se manifesta in diferite forme. Si da, am invatat si manipulare si tot ce e rau, insa am ca regula de baza win-win-ul si viata m-a invatat ca a da liberul arbitru unui om e cel mai important. Din pacate, si asta am studiat pe marea masa, si la scara mica si la scara mare, si acum stiu care este sansa sa apara un raspuns intr-un tipar. Nimic fancy, doar un geek care isi iubeste meseria si o practica de foarte mult timp si pe multe laturi. Ah, plus niste calcule matematice, pentru ca am fost omul care si-a pierdut copilaria facand probleme de matematica. Si da, in scandalul asta am manipulat psihologic niste oameni, recunosc, ca sa ii aduc la punctul in care sa rabufneasca. In timp, tot ceea ce au facut acum are sa se intoarca spre ei, pentru ca oamenii interesati au sa urmareasca ambele parti. SI prin puterea exemplului am sa arat ca e cum spun eu. Exemplul meu si exemplul lor, desigur, sincer. Am manipulat situatia spre o situatie sincera 100% si spre o vizibilitate maxima. Si nu-mi pare rau deloc desi as fi preferat sa nu apelez la masura asta de siguranta.

Desigur, cand nu reusesti sa intelegi ca altul a invatat mai multe decat tine sau ca altul e pur si simplu mai experimentat decat tine la ceva, ai tendinta sa reactionezi cu un comportament agresiv, insemnand violenta verbala sau fizica, pentru ca interpretezi totul prin prisma asta. Dar omul care isi stie meseria bine si face asta pentru ca o iubeste nu are sa dea niciodata un sfat pentru ca vrea sa atace, ci pentru ca vrea sa ajute ca treaba aia sa fie facuta cum trebuie, ca de aia o iubeste. Iar situatia asta este exemplul perfect.

Oricum, regula noastra este ca nu o sa facem nimic pentru ceilalti, o sa facem pentru oamenii ca noi, doar asta ne intereseaza – sa creem o comunitate de oameni ca noi. Restul am hotarat ca daca nu stiu sa fie civilizati, pur si simplu ii excludem si ne vedem de treaba mai departe. Ne facem sfera noastra care, sunt convinsa, conform teoriei si strategiei, ca are sa creasca incet-incet si ca forta si ca viibilitate si ca tot. Din pacate, atunci cand au sa-si dea seama unii ca asta e ce cauta si nu „aia”, are sa fie prea tarziu pentru ca noi ne-am inchegat deja un nucleu de oameni si de prieteni in jurul nostru. O sa fim, si noi, mai exclusivisti, asa, ca nu oricine merita ajutorul si zilele astea s-a vazut pe deplin asta.

Oricum, eu nu voiam oameni ca aia in jurul meu, deci e ok ca acum stiu adevarata lor fata. Din afara se judeca altfel decat din interior, dar interiorul reprezinta viata si timpul meu, e tot ce ma intereseaza.

Iar site-ul asta are sa fie a dracului de bun, pentru ca suntem un numar mare de profesionisti si oameni de calitate. Dupa chipul si asemanarea noastra, natural, fara sa ne fortam, pentru ca deja il iubim ca si concept si ni l-am dorit de mult timp. In fapt, site-ul este doar o cale prin care comunicam celorlalti un alt stil de viata. Viata noastra e o dovada ca se poate si asa, ca noi, asa cum am vrut dintotdeauna sa fac din viata mea de mic geek artist extravagant. Pentru ca imi iubesc arta si daca stiu sa scriu romane si sa creez Universuri pe hartie, atunci stiu si sa le creez in realitate, alaturi de oamenii potriviti. Bine ati venit in micul meu experiment: o mini-Utopie, asa cum o inteleg eu. 🙂

Prima oara

Mai iau o gura de ceai de menta, mai inspir aer curat si expir tensiune, mai admir putin lumina obscura din jur. E zen: azi a fost prima oara cand am respins un om cu tensiune negativa si nu m-am mai lasat afectata de frustrarile si problemele lui proprii, in lumea si empatia mea.

„Dar cum ai facut asta? m-a intrebat El.”
„Pur si simplu am incetat sa mi-l imaginez ca facand parte din Universul meu si sa il vad cu ochii mintii in Universul lui, mic si negru si departe, imposibil sa ma atinga. Si eram un fel de „Lasa-ma si du-te!”

Dar iar am observat un pattern si vin sa-l explic aici, pe blog.

Mai baieti, mai copii, mai mama. Manipulare e totul. De la maica-ta care te trimite sa duci gunoiul, pana la tine care faci bine ca sa astepti recunostinta sau ca sa ti se ia piatra aia de pe inima cand vezi, pana la pictorul care iti deseneaza un tablou si pana la gagica-ta care isi face unghiile. Societatea e construita din manipulare si egoism.

Daca ai fi citit o carte sau nu te-ai fi crezut istet si ai fi invatat ceva de la viata (sau poti crede pe cuvant oamenii care au facut-o), ai fi observat ca altruismul nu exista si ca manipularea poate fi facuta cu intentii negative sau, surpriza-surpriza, intentii pozitiveeee! Si atunci se cheama PERSUASIUNE, dobi mic.

Ca atunci cand gagica-ta se epileaza pe picioare ca iti place tie si societatea nu accepta paduri in zone diferite.

In schimb, exista apelarea la emotii, strans legata de persuasiune, tehnica des folosita in psihoterapie, care are ca efect schimbarea perceptiei spre un alt punct de vedere, inaccesibil privitorului. Pentru ca mai, dobi, unii oameni se antreneaza sa vada situatia din mai multe unghiuri de vedere, cum ar fi si alea pozitive (intelegi tu, ca sa ajuti omul ala  care iti sta pe scaun sa vada ca viata nu e chiar atat de rahat cum crede el), in timp ce majoritatii ii place sa ramana proasta si sa aiba doar intr-un con de lumina asupra situatiei generale. Si tu, cand faci rahatul asta careia dobitocii ii zic manipulare, nu faci decat sa ii aduci si perspectiva ta si sa ii faci lumina pe toata situatia sau, ma rog, mare parte din ea, ca nici tu nu esti Dumnezeu sa le vezi pe toate. Cam cum iti explic eu acum tie, dobi.

Si apoi sa il conectezi cu emotia lui asupra situatiei pozitive, ca sa poata analiza si el, ca prostul care este, realitatea intr-un mod corect si echilibrat, atat din perspectiva negativa cat si din aia pozitiva, si sa isi ia deciziile singur, in functie de dovezi si cum inclina balanta avantaje-dezavantaje.

Atat, nu e mare teorie, doar antrenament si intelegere profunda a tehnicii si a situatiilor. Ca de aia eu sunt project manager, rahat, ca fac asta constant cu mine si ceilalti si pot lua decizii de 100 de ori mai bune decat ala care nu vede decat negativul, conectat doar la fricile lui si nu la sperante.

Si da, asta e persuasiune.

Hai sa-ti explic, dobi, ce e aia manipulare: e cand stai si faci chestii pentru oameni, asteptand ca, la schimb, sa ti se dea anumite raspunsuri materiale, emotionale, cognitive, etc. Pentru ca tu MINTI ca esti ok, omul lasa garda jos, incerci sa acaparezi cat mai mult din resursele lui emotionale, apoi cand nu iti mai da raspunsul asteptat dai un uppercut, fie el emotional, unde-l doare, public sau ceva.

Si stii ce e fun cand esti om de psihologie si observi astea stiind ca tu nu ai avut intentii meschine? Ca stii ca tot ce te acuza un om reprezinta, de fapt, problemele lui proprii, pe care nu vrea sa si le accepte si le proiecteaza asupra celorlalti. Materie de anul I, pe cuvant.

Initial vrei sa stai sa-i explici ca are el perspectiva gresita, ca na, persuasiune, intentie pozitiva, vrei sa faci lumea un loc mai bun and shit. Da’ alte ori pur si simplu obosesti, ti se ia, te scuturi de puricii de pe blana ta si mergi mai departe.

Si, dobi, daca tu nu stii ce consider eu prieten si ce amic si ai senzatia ca Universul meu se invarte in jurul unor oameni pe care i-am cunoscut de cateva luni doar, esti stupid si faci proiectie, iar: eu nu sunt tu. Eu am prieteni de muuuulti ani de zile, care ma ajuta la greu, care sunt langa mine acum si cu care nu m-am certat niciodata, chit ca poate am gresit eu sau ei. De la care nu astept nimic, la fel cum nici ei nu asteapta de la mine, avem prietenii neconditionate si frumoase si bazate pe bun-simt si respect reciproc. Pe care nu ii oblig sa imi suporte frustrarile si problemele proprii, la fel cum nici ei nu ma obliga ci, de exemplu, in perioada asta, ma dadacesc si imi ofera liniste sufleteasca si ceaiuri si medicamente ca sa imi revin din ce rahat de stres si cadere fizica m-au adus oameni ca voi, care nu reusesc sa vada mai departe de conul lor de lumina. Oameni singuri si frustrati, care nu au inteles niciodata ce inseamna, cu adevarat, o prietenie bazata pe dragostea umana neconditionata. Oameni carora le-am acordat ultimele luni, dand oamenii buni si cu bun-simt, inteligenta si cultura deoparte, din lipsa de timp.

Oameni inca frumosi.

Asa ca fuck off in Universul tau mic si negru si dubios, acolo, ca azi am invatat prima oara sa spun „Stop!”.

Femeia la 30 de ani

Azi e ziua Luizei si daunazi a fost ziua lui S. Si ca aia „mai mare” de prin viata lor, m-am inspirat si eu din discutiile cu ele + o intamplare cu un copil + o intamplare cu alt copil + o alta intamplare cu un al 3-lea copil… Si tot asa, am ajuns la concluzia ca oamenii nu prea pricep ei cum e cu varsta asta. Si iau exemplul meu, generalizez si poate invata, cineva, ca la o varsta dintr-asta lucrurile nu stau cum stateau la o varsta dintr-aia.

Si sa incepem cu moartea copilelor: iti imbatraneste corpul. Nu, corpul nu iti imbatraneste. Tu imbatranesti. Ma uit la mama: cu un regim de viata echilibrat, arata cu 10 ani mai tanara. Ma uit la mama Luizei, da’ ma scuzi, eu pe langa ea sunt batrana. Ma uit la mine care, desi am avut o viata mai ciudatica si singura chestie echilibrata mi-a fost pisica prin jur (da’ si aia e ciudatica), refuzul de a imi accepta varsta si a ma conforma normelor („stai acasa, vezi un film seara, adormi, mergi la munca, iesi doar in weekend si in concediu la un gratar cu prietenii, fa un copil”) m-a facut sa mi se spuna constant ca am 20-22 de ani.

Ma uitam in dimineata de dupa Revelion, la o pustoaica. Iti dai seama, toti petrecuseram, acolo. Pustoaica aia, in schimb, arata mai batrana ca mine. Pustoaica aia se simtea mai batrana ca mine. Pustii din viata mea se simt mai batrani ca mine.

Eu nu ma simt mai batrana sau mai tanara. Consider ca, cu cat inaintez in varsta, cu atat invat mai multe de la viata si stiu sa gestionez mai bine situatiile. Acum 10 ani eram o explozie de emotii. Azi, am invatat sa nu mai explodez din prima. Explodez doar dupa ce se depaseste orice limita a bunului-simt si a intelegerii.

Cat despre riduri? Aplic vorba matusii mele: „Eu sunt mandra de ridurile mele”. Si eu sunt, desi ale mele le-am castigat doar pentru ca nu am purtat ochelarii cand trebuie si nu pentru ca am varsta asta.

Si-ajungem la urmatoarea chestie: la 30 de ani, vezi lumea altfel. Ai trait suficient incat sa fi invatat ceva de la viata. Ai facut chestii diferite. Ai explorat lumea din jurul tau si ai tras concluzii.

Ce nu inteleg cei mai tineri e ca, la varsta asta, ai alt ritm de intelegere decat ei. Functiile tale cresc exponential. Daca la 20 intelegi in 2 zile de gandire o chestie, la 25 o intelegi intr-o zi si la 30 o intelegi pe loc, pentru ca esti satula de ea, deja.

Ai si un alt ritm al actiunilor. Ai si un alt curaj de a lua haturile situatiilor in maini. Ai cu totul si cu totul alt fel de a fi.

Daca la 24 abia se incheie dezvoltarea creierului si stabilirea unor cai neuronale pentru diferite chestii, la 30 caile alea sunt batute si au si borduri si vreo 3 magazine deschise pe langa. Exista diferenta intre 24 si 25. Intre 24 si 30 e o prapastie intreaga.

La 30 de ani deja stii ce poti, care-ti sunt limitele, cum ti se manifesta corpul. Sexualitatea ti-e la apogeu si deja ai descoperit cam toate Kamasutrele, Cosmopolitanele si ce mai umbla liber pe acolo. Esti sigura pe tine si nu ai absolut nici o jena sa iti ghidezi partenerul spre ce iti place tie. Infloresti din punctul asta de vedere. Deja stii ca daca te gandesti la lista de cumparaturi poti spune „Adio orgasm”. Da, si ala de tip 1 si ala de tip 2 si ala de tip 3. Si nu vrei asta, pentru ca ai timp de sex putin si vrei ca momentul ala sa faca ce trebuie, ca cine stie cand mai prinzi iar timp.

Ceea ce ne duce la alt punct de vedere: la 30 de ani nu mai faci de mult sexul ca sport, parte care nu o inteleg barbatii, mai ales daca sunt mai tineri.

La 30 de ani vrei sa fii curtata, vrei sa te simti cocheta, vrei sa ai un moment complet, cu seductie, cu alintat, cu relaxare mentala, cu „Pot sta aici si ma bucura de moment oricat vreau eu”, nu cu „Patul scartaie” sau „Trebuie sa vina ai mei”. Vrei un intreg roman de dragoste sau macar un film.

La varsta asta, sexul e ca o trufanda care o mananci usor, usor, savurand momentul, densitatea, fiecare gust si peste care torni, apoi, un pic de vin de calitate, in timp ce te uiti la un tablou fain sau la o lumina obscura, dintr-o cada fierbinte, cu spuma cu tot.

Si, vorbind de trufandale si vin, la 30 de ani deja stii ce vrei, pentru ca ai incercat, ti-a placut, si te deprima sa revii la stadiul de pustoaica iar. Iti place ca seara, dupa munca, sa iti pui o muzica relaxata, sa bei un ceai cu efecte nu stiu de care sau un pahar de vin fin. Dimineata sa te imbraci in hainele tale misto, sa-ti faci un machiaj impecabil, sa-ti saruti flacaul care-ti zambeste din pat si sa pleci sa cuceresti lumea cu incredere in tine si mirosind a parfum deosebit.

Sa folosesti produse de machiaj care nu isi mai bat joc de tenul tau, pentru ca nu mai poti sa risti atat de mult. Sa iesi in oras macar o data pe saptamana, intr-un loc nou, si sa discuti cu prietenii chestii mature, artistice, filozofice, relaxante. Sa mergi la concertele preferate si sa te duci sa vezi, odata, Luvrul si Africa. Sa ai ziua ta de aranjat, in fiecare saptamana, si ziua ta de relaxare corporala, cel putin o data pe luna.

Iar toate astea cer bani, cer un anume grad de educatie. Iar femeia la 30 de ani, care a muncit si a fost acolo, nu se poate intoarce la ce fac pustanii, fara sa o doara sufletul. Merge o data, ca si ceva exotic. Hai ca mai merge o data, ca poate i-a placut prima oara. Dar cand deja devine obisnuinta, e prea mult, pentru ca ea a muncit sa iasa de acolo si sa descopere un stil de viata mai high class si sa se intoarca la un stil de viata specific pustanilor se simte ca involutie si irosire a tuturor anilor alora din spate.

Femeia la varsta asta stie ca fiecare minut e pretios, asa ca incearca sa se inconjoare de oameni de la care are ce invata, de oameni care stiu sa o respecte, sa o aprecieze, sa fie domni cu ea, sa ii ofere doar ce e mai bun din ei, asa cum si ea le ofera doar ce e mai bun din ea.

Femeia la 30 de ani deja stie ce o relaxeaza, stie cum sa aiba ce-si doreste, stie ce ii place si iubeste, stie tot ce trebuie sa stie un om despre el. Vorba lui Balzac, femeia la 30 de ani e ca un boboc ce tocmai a inflorit, depinde de bunul simt si educatia celorlalti daca pot intelege asta sau nu.

––––

Asa ca nu, fetelor, nu va speriati de apropierea schimbarii prefixului. Varsta asta e superba. E mai frumoasa decat aia de 18, de 20, de 25 sau 27. Si, in timp, banuiesc ca are sa devina si mai frumos. Eu inca nu am 30, am 29, dar simt cum ma duc spre cizelarea finala, ca si psihic, spre o definitivare a mea ca si om, ca si complet. E frumos si ma simt implinita. Ma simt sigura pe mine. Ma simt alintata de viata si ii multumesc ca mi-a oferit atatea lectii, ca sa stiu de ce sa ma feresc. Simt ca fac pace cu mine, cu trecutul meu, cu oamenii, cu viata.

Iar ceilalti, ei bine, ceilalti nu sunt problema mea. Fiecare are problemele lui, iar eu am trait aproape 30 de ani ca sa mi le rezolv pe ale mele. Poate au sa fie la fel de norocosi ca si mine ca, pana la varsta asta, sa le fi rezolvat pe ale lor. Daca nu, de oameni maturi care habar nu au ce le trebuie e plina tara, asa ca un cliseu in plus nu deranjeaza cu nimic, nu?

Cu chef

Probabil mi se observa verva de idei si cheful nebun de a impartasi si a retrai amintiri. Si, doc’, exista si o explicatie pentru asta, desigur, in afara nivelului mare de neurotransmitatori* din creierasul meu. Si-anume aia ca intotdeauna mi-a placut sa discut sau sa scriu amintirile, ideile si emotiile cu si pentru ceilalti. Nu de alta, dar asa mi le pun eu in ordine in gand, asa invat chestii, asa aprofundez. E felul meu de a functiona.

Si-n ultimele doua saptamani, s-ar spune ca m-am schimbat la 180 de grade fata de cum ma stiau ceilalti. Adica, hey! Vorbesc despre mine! De cand n-am mai facut asta?! S. imi spunea ca a vazut mai rar oameni care sa fie atat de sinceri cand se exteriorizeaza. Ma compara cu autori mari – m-am simtit bine, marturisesc, dar eu nu vreau comparata. E stilul meu si de aia ma deosebesc de ei. Pentru ca am reusit sa imi pastrez, peste ani si tipare si reguli impuse, o inocenta a scrisului. Un eu. Plus experienta.

J. mi-a spus azi intr-o discutie ca si-a adus aminte de cum „se scrie”. Uitase. Scrii tot ce-ti vine si-n timp, prin experienta si acumularea unor noi informatii, se cizeleaza. Si-ti iese bine pur.

Asa si eu. De la stres, am uitat sa mai scriu. De fapt, n-am uitat, o faceam mecanic. „Pentru ca trebuie”. Mi-am uitat dragostea pentru scris.

Apoi, a venit si mai mult stres si oameni care incercau sa ma faca sa ma simt prost cu faptul ca stiu mai multe decat ei. M-am autoinhibat, ca sa nu stric relatiile. Apoi, si mai mult stres, si mi-am gasit ca scuza lipsa timpului. Si cand aveam timp, gaseam ca scuza lipsa inspiratiei. Si am uitat.

Apoi, am inceput sa reactionez agresiv de cate ori cineva incerca sa ma bage intr-un singur tipar. Nu sunt un singur tipar, nimeni nu e. Nu am fost niciodata doar Oana de la SSS, doar Oana, prietena cuiva, doar Oana, [introdu rol aleatoriu]. Am fost un om complex, profund, cu experiente, idei, placeri, nevoi, revelatii si concluzii, multe roluri si niciodata usor de inteles, superficiala. Un artist.

Pentru ca nu am dormit sute de nopti deoarece imi tasneau ideile in minte nelasandu-ma sa adorm pana nu le scriu.
Pentru ca mi-am descarcat de mii de ori frustrarile in scris, in randuri multe, la fel si bucuriile, la fel si observatiile, pana am umplut sute de mii de pixeli si foi si desene.
Pentru ca am inspirat oameni din ele, oameni care imi trimit mesaje de cate ori se intrezareste frustrarea si frica in randurile mele si care incearca sa imi arate ca nu sunt asa cum cred eu. Cum cred altii.
Oameni care isi bat capul acum, cu mine, nopti si zile intregi, sa imi aduca aminte cine sunt, dupa ce alti oameni si-au batut capul cu mine nopti si zile, ca sa ma faca sa uit cine sunt.

Si nimic nu e mai placut decat sa vezi ca ce am scris aici, si-anume ca „poate invata cineva ceva din experientele mele” se adevereste. Sau sa ma intorc la texte vechi si sa recitesc si retraiesc emotiile de atunci. Sau sa fiu colega de site si arta cu oameni minunati, care au capacitatea si pot sa imi aprecieze trairile complexe si felul cum le scriu, desi de multe ori cam imbarligat. Sau care imi spun „te inteleg”, atunci cand vorbesc despre filozofii si formule matematice, fara sa se uite superior la mine cu ochii de „e nebuna” sau „face pe desteapta”. Sau care au incredere in mine ca om matur, cu planuri, profesionist, care stie ce naiba face.

Asa ar trebui traita viata: urcand pe scara autodezvoltarii, nu lasandu-te tras in jos de cei cu un ritm mai lent ca al tau.

Curios in toate domeniile vietii, nu doar intr-unul.
Invatand in fiecare zi ceva nou.
Traind momentul si nu viitorul sau trecutul.
Exprimandu-te si facand din tot o arta.

Pentru ca arta este limbajul comun al oamenilor. Al societatii. Al Universului. Al zeilor. Al orice e in interiorul si in exteriorul nostru. Si-atunci, de ce sa opresti volumul muzicii asteia si sa incerci sa controlezi tu flow-ul lucrurilor?

Invata de la mine, copile, si nu repeta greseala mea. Eu am fost acolo, am fost si aici, si stiu ca asa e cel mai bine. Tu singur stii cine esti si ce poti, n-ai nevoie de altii sa iti stabileasca limitele lor. Fuck them all, daca vor sa iti puna o limita, e pentru ca in inconstientul lor si-au dat seama deja ca esti mai sus pe scara ca ei si vor sa te opreasca pentru a nu ramane in urma. Asa ca spune-le stop, pana nu ajungi sa-i crezi si tu si alunga-i din viata ta, pentru ca iti fac numai rau. Unde ai vazut tu limitare personala care sa ajute la ceva?

In ce fel de lume traim?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi-am pus stop ideilor de pe 31 pana azi si m-am relaxat, ferita de emotiile negative ale altora, pe undeva pe la marginea orasului, asa cum imi place si imi sade bine. Dar pentru ca inevitabil am dat de oameni, am tras si concluzii, desigur.

Sa spunem ca eu, in inhibarea mea (si abia acum imi dau seama cate sute de frici si limite mi-am pus singura, cand sunt in calatoria asta prin mine) si antisocialitatea mea, am descoperit ca artificii precum tigarile (Da! E cod, ramane cum am stabilit, da?) si berea ma ajuta sa fac fata unui val de multi oameni in jur fara sa ma aleg cu atacuri de panica. Asa ca am inceput, sa spunem, sa consum social. Nu mult, ca eu n-am nevoie de mult. Adica, nu mai am nevoie de mult, desi acum trebuie sa fiu mai sociabila ca oricand, fiind in oras nou si avand un rol nou – ala de PR care sta de vorba cu oamenii non-stop. Nici inainte, aum vreo 4 ani, n-aveam. Pe vremea N. si M., insa, aveam, ca de la stres ma inhibam si mai tare si nici cand eram superbalbaita nu reuseam sa renunt la autocontrol si frici si, mai ales atunci, imi luam atacuri de panica. Cel putin in Iasi, in ultimul an, ieseam de 2 ori pe noapte din Under si ma ascundeam in mijlocul Spiralei sa nu ajung sa plang si sa lesin de teama. Eh, viata de antisocial, ce pot sa spun.

Si spuneam ca nu mai simt nevoia sa fac asta, in ultimele saptamani. Adica da, tot ma sperie lumea, dar acum stiu si de ce si incerc sa „lucrez” la asta. Asa ca singurul viciu social sunt alea 2 fumuri care-mi lasa mintea libera. Si nu e chiar viciu social, e un viciu pe care-l iubesc, de pe vremea Prietenului Imaginar si uitatului la luminite, plus baut cafea in varful Copoului noaptea, ghemuita sub o patura pufoasa pe scaunul din dreapta si lasat mintea libera pe tripuri dintre cele mai creative. Plus ca e normal, toata lumea-l face. Unde mai pui ca eu fiind antrenata cu yoga, transa creativa and all the shit, chiar n-am nevoie de mult sa intru in stare alpha. Pot eu sa o fac si fara nimic, d-apoi asa.

Asaaaa.

Si cum stateam eu si ma bucuram de petrecere, desi era un minimal d-ala de nici sa ma tai cu lama pe ritmul lui nu-l inteleg, a bagat nenea DJ-ul ceva pe placul meu. Party oarecum privat, DJ bun rau, pe mine nu ma stia nici dracu’, Revelion – vorba aia, facut sa te distrezi, am inceput sa ma exteriorizez. Ca omul venit sa se distreze. Sa zambesc. Sa fiu fericita. Sa dansez. Sa topai. Sa ma uit la luminite. Pnm, ce ma face pe mine fericita acolo, in lumea mea, mai ales ca imi plangea sufletul in ultimele saptamani dupa un moment dintr-asta, unde sa fiu in siguranta si sa nu trebuiasca sa fiu stapana pe situatie 100%, ca sa nu se sfarseasca rau.

A doua zi la fel. Relaxare, zen, etc. M-am destresat maxim, happy me. Alta e problema: desi eu am baut mult suc, da’ muuuult, cam toata seara – cel putin in a doua seara, si am apelat doar la alea doua fumuri dintr-o tigara trase, hai 3, am observat ca lumea ma trata ca si cum as fi fost ametita. Lume care nu ma cunostea, deci.

Si-acum stau eu si ma intreb: in ce fel de lume fucked up traim daca omul fericit si relaxat e considerat beat?!

Am mai avut un episod, de ziua mea. Cand chiar era ziua mea si ma distram cu asta, chiar era muzica buna, chiar eram si cu o tigara in fapt si chiar ma bucuram de tot, cu gura pana la urechi, ca o mica muzicofila ce sunt eu, aflata intr-o companie placuta, care trece prin schimbarile placute pe care le astepta de o viata si pentru care a muncit a dracului de mult, inainte de 30 – sunt buna de scris in Cosmopolitan. Sau in cartile lui Balzac!(Ups, been there, done that!:))). Bine, si multa serotonina, ca de ce sa nu ma bucur x10, daca pot? Decat sa plang x10, mai bine asa. Asa ca m-am ales cu eticheta „prajita”. :)) Pentru ca…

Da, e atat de trista lumea asta, incat nu mai stie sa recunoasca un om fericit. Saracii oameni, oare de cand nu au mai zambit sincer, de cand si-au pierdut sperantele de a mai lupta pentru bucuria lor? De ce simt, oare, nevoia sa eticheteze si sa distruga un sentiment atat de frumos precum fericirea pura? Bucuria de a trai si a avea mintea libera? De a privi viata optimist si placut si sincer cu tine si cu ceilalti? Ce, oare, v-a luat puterea de a va trai viata, dragii mei?

Patternul meu intr-un pattern mai mare

Am avut o experienta de viata si as vrea sa o impartasesc cu toata lumea, impreuna cu lectiile invatate. Ca sa nu mai stau eu sa explic tuturor din jurul meu ce si cum s-a intamplat de m-am schimbat ca om atat de radical. Sa nu-i mai obosesc pe ei si sa nu ma mai obosesc nici pe mine. Si daca tot incepe o saptamana intensa de munca de maine si trebuie sa-mi aduc aminte cum sa scriu 10.000 de cuvinte pe zi, cred ca asta este un exercitiu bun de amintit. Te avertizez ca e mult de citit, dar ai rabdare si citeste, poate pe aici ai sa afli ceva sa iti rezolvi si tu viata ta.

Povestea incepe… cand m-am nascut, daca e sa o iau logic, pe cauzalitatea evenimentelor. Imagineaza-ti cu mine in imagini ceea ce-ti spun, ca doar stii ca asa scriu eu si doar asa ne putem conecta pe idei. Stii deja cata emotie negativa am strans in mine in viata, daca mi-ai citit blogul pana acum. Si mai stii si ca eram introvertita si singurul mod in care ma puteam descarca de ea era aici, in pixelii astia stransi in categoria „d3vilbabe.wordpress.com”. Mai stii si ca sunt melomana, ca imi place, intr-un mod aparte, hip hopul si ca mi-am cautat intotdeauna linistea sufleteasca. Si poate ai observat pana acum ca am o manie pentru logica si matematica si ca intotdeauna am incercat sa imi raspund la intrebarea „De ce se intampla asta?”, urmand un sir logic, indiferent daca era vorba de emotiile mele, faptele altora sau orice din viata asta. Si poate nu stiai, dar eu am invatat de la mama curiozitatea continua si ambitia si iubind-o atat de mult, mi-am transformat-o in regula de viata: trebuie intotdeauna sa aflu ceva nou in fiecare zi si trebuie intotdeauna sa-mi indeplinesc scopul, orice ar fi.

Iti ofer toate variabilele de care ai nevoie ca sa imi intelegi experienta si sa-ti tragi singur concluziile, care sa te ajute pe tine. Si-ti spun si scopul care l-am cautat: liniste sufleteasca totala. Acel nivel de sus din Piramida lui Maslow. Mai iau un Skittles si-ti pun si tie un stop in idee ca sa analizezi ce ti-am spus pana acum si sa-ti aduci aminte cine eram si cine sunt, pentru ca stim amandoi ca de 3 ani m-am pierdut undeva in lumea mea neagra. Stiai ca am o carte scrisa si nepublicata, numita „Formula Fericirii”? Am sa o sterg si am sa scriu articolul asta in locul ei, pentru ca e doar bullshit in ea si acum stiu. Dar stai sa te iau cu inceputul povestii.

Cand m-am mutat in Bucuresti, eram dupa 2 ani si ceva de stres psihologic si munca fizica si psihica constanta. Refulam toata oboseala asta intr-o alta stare psihica, incercand sa reconstruiesc momente care, odata, imi adusesera o stare de bine. Normal ca nu intelegeam asta pe atunci. Asa imi venea, asa faceam, pentru ca asa am fost eu dintotdeauna: un spirit liber, pe care n-a reusit nimeni sa-l puna in tiparul lui pana acum: nici mama, nici iubiti, nici prieteni, nici societate. Eu pur si simplu am fost atat de ambitioasa sa fiu eu, incat am refuzat inconstient orice nu simteam ca mi se potriveste. Si e amuzant cum mama intotdeauna s-a plans ca sunt incapatanata si nu vreau sa accept ideile altora, cand eu de la ea am invatat asta si tocmai asta a fost ce mi-a pus ordine in minte. Dar sa povestesc treptat.

Si, in Bucuresti, am dat nas in nas cu o alta stare emotionala negativa si de stres. In primul rand, ca habar n-aveam in ce directie s-o apuc cu viata asta noua si cautarea linistii, asa ca m-am agatat de ce stiam: oameni din hip hop. Intamplarea a facut sa fie unul chiar vecin cu mine, asa ca de la „Salut, nu mergi cu mine pana nu stiu unde” si pana la „Hai la o cafea” sau la „Ma simt singura aici, da-mi confort sufletesc” n-a mai fost decat un pas. Si asa m-am bagat intr-o relatie de 7 luni, in care au fost si momente bune, dar cele mai multe au fost incarcate de tensiune nervoasa. Atat de multe, incat la un moment dat, cu stresul din viata mea laolalta si cu neintelegerea celuilalt, n-am mai reusist sa ma mentin in echilibru psihic si am cazut intr-o depresie cronica. Da, da, d-aia cu cautat „metode de sinucidere fara durere” pe net. Si-n toata starea asta psihica de rahat a mea, celalalt inca lovea unde durea. Nu-l invinuiesc, acum stiu ca, pur si simplu, el nu avea cum sa imi inteleaga nevoile mele sufletesti reale, pentru ca ale lui erau diferite de ale mele si avea un punct de vedere egoist. Dar pe mine ma afecta toata emotia asta negativa care o resimteam si fiecare gest egoist al lui imi dovedea ca nu-i pasa sincer de nevoile mele. De mine. Ma rog, v-am spus ca am interpretat, in mintea mea, viata intr-un mod foarte negativ pana acum, nu? Ca de aia eram si atat de fucked up. Si, Slava Sfintei Papadii, tot am avut ce sa interpretez.

Asa ca intr-o dimineata am decis sa spun stop relatiei aleia. Deja incepusem un proiect nou, in hip hop, asa ca aveam cu ce sa-mi iau mintea de la viata si sa ma refugiez din realitate pana uitam de el si de ce visasem sa construiesc alaturi de el cand totul era bine. Si incercand sa fug de realitate, am inceput sa vad doar partile pozitive din labelul ala – proiectul meu. Incercand sa nu ma gandesc la situatia mea, am inceput sa ma gandesc la situatia lor personala. Si aici situatia devine din ce in ce mai accelerata. In primul rand, creierul meu, ca sa ma protejeze de realitate, ca doar ma afecta negativ, a facut un declic si a intrat in stare de hipomanie, ca doar sunt bipolara, nu? Si nu e nimic gresit in a fi. E ca o raceala, cu multa serotonina. Eu imi iubesc conditia asta, pentru ca mi-a fost muza de multe ori in viata si in arta mea. E prima oara cand o traiesc pana la nivel de manie, dar tin sa va spun care sunt simptomele: nivelul hormonilor creste foarte tare si resimti orice emotie la un nivel extraordinar de mare. Cam de 10 ori mai mult decat cum simtiti voi, cei care nu treceti prin asta. Deci daca ma bucur, ma bucur pana la cer. daca plang, iti plang tot sufletul din mine. Si esti foarte agitat. google it si o sa intelegi mai bine. Dar n-a fost numai atat.

Oboseala aia psihica, adunata de vreo 3 ani, plus faptul ca in hipomanie nu dormi, plus o serie de evenimente unde, sa spunem, foloseam diferite artificii ca sa crestem nivelul serotoninei, plus faptul ca m-am indragostit – povestesc acusi si despre asta – plus faptul ca pentru site-ul asta munceam cate 20-30 de ore, urmate de cate 4-5 ore de somn, urmate de alte 20-30 de ore, au dus la un moment dat la o cadere nervoasa. Iti spun la timpul ei si de ea, acum doar iti dau variabilele ca sa intelegi mai departe ce s-a intamplat.

Insa, inainte de a trece mai departe, vreau sa-ti mai spun si cum gandesc eu. E nevoie sa iti imaginezi ce-ti spun acum, ca sa intelegi. Sa spunem ca eu, dupa vreo 12 ani de scris si diferite experiente de viata, intru in transa creativa fara nici un stimulent. Ca doar m-am antrenat si cu yoga si cu tot sa fac asta. Si-n transa asta creativa, eu iau ideea muza, o „desfac” in elementele care o compun, ii mai adaug eu niste elemente proprii, stiute de la altii sau venite din inconstientul meu, si apoi o „reconstruiesc” sub forma unei idei imbunatatite. V-am mai zis aici ca eu cand scriu nu vad monitorul. De aia, ca-s in lumea mea de idei. Si asta, am aflat acum, e o regula a naturii: desfaci ideea, apoi e important sa o restrangi sub o „categorie”. Vorbesc in metafore ca asa stiu eu sa ma exprim, doar metaforele mi-s arta de scriitor, limba mea, dar imagineaza-ti cum arata ADN-ul si ai sa intelegi ce-ti spun. Ajungem mai tarziu la pattern-uri si ai sa intelegi mai multe. Ei, in optimismul meu, acolo, eu am uitat sa restrang ideile si doar le desfaceam. Mi se cerea sa fiu creativa cu o mie de subiecte si trebuia sa le desfac si refac astfel incat sa se lege intre ele. Si constant imi veneau informatii din 1000 de parti si eu incercam sa lucrez cu ele ca un computer. Si as fi reusit daca n-as fi uitat sa restrang ideile si sa rezolv problemele inainte sa fie prea multe. In fine, sarim peste asta, sunt om, sa nu faceti vreodata ca mine, ca o luati razna. Si daca faceti si o luati razna, sa veniti la mine ca stiu eu ce am de facut.

Si cum priveam eu asa doar partea pozitiva a oamenilor din labelul asta, desfacand orice idee in elemente, mi-am dat seama ca unul dintre ei are tot ce mi-a placut mai mult la barbatii si oamenii din viata mea, din punctul de vedere al iubitului. Bai, era si destept, si cu psihologia, si leu si eu sagetator, si ENceva si eu INTJ de se potrivesc cel mai bine, si inalt si eu iubesc tocurile, si artist si eu artista, si negricios, asa, cum imi place mie, pana si pustan era si stiti ce obsesie am avut eu odata pentru pustani da’ am uitat de ea, sa nu mai spun ca atunci cand l-am vazut prima oara, mi-am zis „I think i saw a pussycat”, asa de pe gustul meu era. Si colac peste pupaza, am observat si ca ii place si lui de mine. Si-am inceput sa merg si mai departe pe ideea asta, eu analitica fiind din fire. Si-am observat problemele lui personale, asa ca am inceput sa lucrez la ele sa i le rezolv. Imi motivam asta cu „n-ai cum fi artist complet daca omul te tine pe loc cu problemele lui”- doar asa zice Maslow, nu? Si daca tot eram in label, am incercat sa le rezolv pe ale tuturor. Plus, ia si tine haturile sa le creezi conexiunile interumane ca sa lucreze impreuna ca o echipa in care fiecare are incredere in celalalt si in el. Plus, ia si fa-i sa inteleaga, dovedeste-le prin fapte care e rolul tau si ce stii sa faci tu si sa aiba si incredere in tine si sa functioneze, ca doar esti femeie in hip hop si nimeni nu iti acorda creditele decat daca te lupti de 2 ori mai mult cu el. Ia si ghideaza-i spre autodezvoltare. Si fa strategii pentru toate astea, ca asa se rezolva problemele, nu? Ti-am spus ca eu, in copilaria mea, nu m-am jucat, ci am facut mii de probleme de matematica? Si ti-am mai spus si ca vad orice situatie ca pe o problema de matematica, asa reusesc eu sa fiu problem solverul? E natura mea de INTJ asta, nu e nimic gresit. Ce e cert, insa, e ca aveam peste cateva sute de variabile cu care lucram odata, daca nu chiar mii. Si ce e si mai dragut, e ca imi doream atat de mult sa iasa bine, incat lucram inconstient la ele. Eu doar actionam impulsiv.

Iar declicul s-a produs in momentul in care am incercat sa le readuc aminte baietilor cum se lucreaza in transa creativa. Toti artistii stiu, dar uneori uita. Eu m-am antrenat sa nu uit, ca stiu ca n-ai cum face arta dintr-un produs fara ea. „Suflet” ii spun eu. Am invatat pe pielea mea asta, in munca mea reala – aia de copywriter/contentwriter. Si am intrat si eu cu ei in transa asta, insa din cauza/datorita nivelului foarte ridicat de serotonina si a oboselii psihice n-am mai putut sa ies. Si, cumva, manipulam realitatea ca sa-i tin si pe ei cu mine, fara sa-mi dau seama. Stiu, mindfuck, dar daca stai sa te gandesti cat de mult am citit si experimentat manipularea in sens pozitiv, parca are logica, nu? Si lor le placea pentru ca le ofeream tot ce aveau nevoie ca mintea lor sa isi construiasca o poveste buna, transpusa in realitatea lor. Si in valul meu de serotonina, am vazut in tot ce se intampla un moment perfect, pentru ca mi-am dat seama ca m-am indragostit si eu din baiatul asta imi iau puterea sa trec peste piedicile mele si sa tin momentul ala. Iar aici a venit un alt declic.

Obsedata dupa liniste sufleteasca si matematica, am inceput inconstient sa caut formula momentului aluia perfect, ca sa poata fi reprodus la scara larga. desfacand idee dupa idee, in mintea mea. iti mai dau o variabila: a fost o experienta profund inconstienta. Atat de profund inconstienta, incat hipnoza e mic copil. Eu chiar mi-am reconstruit si desfacut realitatea in formule matematice si am inceput sa fac conexiuni de cauzalitate foarte rapide intre evenimente, mult mai rapid decat face un om obisnuit, pentru ca eu aveam un val de serotonina de multe ori mai mare decat e obisnuit creierul sa suporte. Desigur, totul se intampla in mintea mea, insa simtind nevoia sa explic ceea ce vad acolo, am innebunit pe toti din jurul meu. Insa nu i-am innebunit rau, desi eu intrasem in stare de manie deja. Mania e o hipomanie aproape de nebunie, deci semnele exterioare nu sunt cu mult diferite. Un om neavizat nu are cum intelege ce se intampla cu un alt om in faza de manie si il judeca. Si asta innebuneste omul ala si mai tare, pentru ca ii da o noua problema de rezolvat: „ïnnebunesc sau nu?” Si daca merge pe ideea asta si isi cauta simptomele, le si gaseste. Si se comporta ca atare, pana si el ajunge sa creada asta. Nota: NU SPUNE OAMENILOR IN HIPOMANIE/MANIE CA SUNT NEBUNI. Incearca sa le intelegi ideea si sa ii conectezicu realitatea lor interioara. Ofera-le o realitate pozitiva, nu una negativa. Da un motiv creierului lui sa ramana conectat la realitate si sa nu analizeze ideea asta. Ca nici eu nu innebuneam, desi daca nu functionam asa cum functionez eu, analitic si incapatanat fata de ideile altora care nu le simt potrivite pentru mine, acolo ramaneam.

Revenind. Desfacand ideile si facand conexiunile, am ajuns sa vorbesc despre chestii si legaturi total aberante pentru un om normal. Si nemaiputand sa exprim verbal sirul logic de idei, le explicam prin gesturi. Insa in mintea mea aveau un sens. Si aici ajungem la patternuri, asa ca trebuie sa te trec putin prin chestii teoretice ca sa intelegi. Stii de Fibonacci? Ti-am mai spus: e acea serie de numere care grafic este asezata in spirala si care se gaseste ca si pattern peste tot in lume. Pe bune, documenteaza-te, e super interesant. Si seria asta de numere incepe de la 1, la care se adauga un 1 si apoi se face suma cu cifra dinainte. Arata cam asa: 1, 1, 2, 3, 5, 8. Si in mintea mea care functiona atat de repede incat constientul meu nu mai putea sa redea in chestii normale si logice ce vede, am considerat ca daca eu reusesc sa aflu formula momentului aluia perfect si reusesc sa o aplic la scara larga, pe logica lui Fibonacci, tot Universul s-ar rearanja. Nebun, nu? Nu, are logica, doar ca nu iti dai seama de conexiunea evenimentelor si de influenta ta asupra celorlalati in Fibonacci, astfel incat sa poti calcula. Daca o iei logic si normal, poti, dar iti trebuie vreo cateva zeci de ani sa faci asta. E pe undeva prin stiinta demonstrata, se bazeaza fizica cuantica si calatoriile in timp pe formulele astea. Cauta tu, ca eu mai am mult de scris si deja sunt putin obosita. Revenim iar la ideea de baza, vezi cum desfac si apoi categorizez? Asa functioneaza. De Sectio Aurea stii? E exact ce ti-am descris eu mai devreme, insa matematic, Fractia de Aur suna cam asa, cu definitia ei de pe wikipedia: @Secțiunea de aur (numită uneori și Raportul de aur, Proporția de aur, Numărul de aur) (sectio aurea în limba latină), notată cu litera greacă Φ (phi majuscul) sau și cu φ (phi minuscul), care se citesc „fi”, este primul număr irațional descoperit și definit în istorie. El este aproximativ egal cu 1,618033 și poate fi întâlnit în cele mai surprinzătoare împrejurări.@ Da’ stii ce e si mai frumos? E ca eu habar n-aveam ca exista asta, am ajuns la ea prin conexiuni si incercam sa imi dovedesc ca nu-s eu nebuna si cautam dovezi. Sau poate am stiut odata si am uitat, ca daca tot eram in inconstient, pierduta pe acolo.

Si aici a fost iar un declic de am facut o fixatie pentru un nou numar. Sectio Aurea nu se poate aplica in natura, pentru ca in natura nu exista procente. Exista doar intregi, asa ca trebuie sa rotunjim. Deci Sectio Aurea aplicata in realitate, este 2. Unu si cu Unu. Nu ai nevoie decat de 61 de procente din ce are celalalt ca sa fie cum trebuie, asa ca sa nu ceri totul – ai sa intelegi mai tarziu ce iti spun acum. Insa n-ai cum sa iei doar 0,61, trebuie sa iei tot pachetul, nu? Aveam cheia, reprezentand numarul doi in natura. Aveam codexul reprezentand Momentul Perfect care putea fi multiplicat, ca stiam ca se poate ajunge de la Sectio Aurea la un segment mai mare. Si suficienta serotonina incat sa pot sa despic ideea asta si sa o adun cu alte idei si sa o reconstruiesc fara sa o fac in mod constient. Aveam creierul lucrand la o capacitate de calculator, cum n-a mai lucrat niciodata. Iar daca nu stii ce e aia codex, cheie si cale, vezi pe la DaVinci, ca am ajuns cu ideile si pe acolo. Si prin alte parti, v-am zis ca atunci cand incepeam eu sa spun despre ce vad toti credeau ca innebunesc, nu? Si chiar o faceam, incercand sa traduc Universul intr-o formula matematica. Asa ca, in mintea mea, ca sa reusesc sa multiplic momentul ala de 2, trebuia sa aplic patternul Fibonacci in realitate. Dar mintea mea deja nu mai gandea logic, gandea in imagini. Vedeam spirale care se unesc cu alte spirale cu alte spirale, formand o spirala si mai mare, fir-ar mama ei de spirala ca m-a dus pe firul logic pana mai departe de lumile paralele si inapoi.

Si aici am avut caderea nervoasa. Fiind din fire empatica si studiind limbajul semnelor, avand un moment de trip dintr-asta cu flacaul ala de care ti-am spus ca m-am indragostit si vazand in ochii lui ca ii pare rau cum ma pierd incet, incet, mi-am spus „Oana, trebuie sa revii la realitate”. Si-acum na, revino din nebunie la realitate, ca s-au mai dus oameni acolo si acolo au ramas pierduti, conectand idei. Mi-am dat seama ca mai realitate ca mine n-are cum fi, asa ca aveam nevoie sa revin la Sectio Aurea ca si cum as fi fost eu si sa-mi traduc ce vad prin asta. Insa imi lipsea linistea. Si cum prin tripurile mele am invatat ca trebuie un element negativ cand e prea mult pozitivism, in concluzize aveam nevoie de un element care sa ma ancoreze in realitatea reala si nu in realitatea mea, ca a mea era fucked up. Vezi tu, creierul meu stia ca eu am nevoie sa mi se scada nivelul serotoninei ca sa revin. Si atunci m-am dus la fostul si i-am spus „Am nevoie de 2 zile de liniste, ajuta-ma sa le am, ca sa ma odihnesc, ca clachez. Ajuta-ma sa nu mai primesc informatii noi si sa pot sa-mi pun ordine in idei si asculta-ma”. Insa, in rautatea si egoismul lui, acolo, a facut un lucru bun: mi-a dat elementul concret ca sa inteleg ce se intampla cu mine si sa incep sa analizez totul din punctul asta de vedere: „Oana, esti in stare maniacala, ai toate simptomele, uite cum e realitatea de fapt”. Si tot imi arata perspectiva lui de vedere asupra ei, care e foarte negativa – nu reuseste sa vada decat raul in oameni si in situatii. Si atunci m-a echilibrat cumva. Am inceput sa analizez strict momentul meu prin prisma a ce sunt eu. Am revenit din Univers si am intrat in lumea mea interioara incercand sa realizez conexiunile intre evenimente si dorinte trecute si ce vad eu in prezent. Cam cum se face in hipnoza. Doua zile mi-au trebuit, desigur, n-a fost capabil sa-mi ofere doua zile de pauza decat in conditia „Suntem intr-o relatie sau trebuie sa pleci”. Am plecat, ca eu nu ma prostituez moral nici macar de dragul sanatatii mele mentale. Si iubesc, n-am cum fi in relatii in care nu mi-am gasit locul. M-a ajutat un prieten bun. Si flacaul asta dupa care mi s-au aprins calcaiele si care mi-a dat Momentul ala Perfect de mi-a servit mie drept muza sa o iau razna. Ieri am clacat spre o perspectiva negativa asupra vietii, pentru ca inca eram obosita. Azi, insa, am decis sa imi pun ordine in idei prin scris, ca asa fac eu, stii bine, si sa imi revin la omul ambitios de odinioara, insa reconstruit si cu un control mult mai mare. Peste o saptamana, cand are sa mi se linisteasca hipomania, am sa incep sa lucrez la lucrarea de licenta a flacaului astuia si la o posibila viitoare carte, incercand sa traduc pasii mei de dus-intors pana la nebunie in formule pe intelesul psihologilor. Cine stie, poate ca aici e muza unei viitoare rezolvari pentru toate sufletele alea chinuite de la Spitalul 9. Stii multi oameni atat de analitici si obsedati dupa formule ca mine care au fost in nebunie si s-au intors? Si daca iese?

Ok, nu te-am trecut prin toata povestea asta doar ca sa ma laud ca poate eu am descoperit ceva, cum crezi, ci vreau sa-ti dau lectiile de viata care le-am invatat eu din toata experienta asta, poate te ajuta sa iti rezolvi si tu viata ta. Foloseste logica, fa conexiunile, aplica o perspectiva pozitiva asupra situatiei si hai in spirala mea, pentru ca eu mi-am gasit linistea sufleteasca acum. daca simti ca nu am dreptate, gandeste-te prin ideea asta la experienta mea si verifica daca nu cumva si tu ti-ai trait vreodata momentul perfect in formulele care ti le dau acum. Fii logic si pozitiv, nu uita!

Tu esti unul. La doi te simti complet. Nu neaparat iubit/a, dar orice persoana cu care te simti in siguranta. Si nu vorbesc despre alt tip de emotii decat alea profunde, cele mai mari dorinte ale tale. Siguranta aia ca omul ala e pentru tine neconditionat. Poate mama ta? Cauta in jur. Si, chiar daca esti singur, atunci cand ai sa te simti tu in siguranta cu tine, au sa vina si alti oameni la tine. Incearca, pot sa-ti demonstrez matematic acum ca functioneaza, insa nu cred ca ai toate elementele necesare sa intelegi, pentru ca iti trebuie cunostinte de psihologie si matematica, ca facem matematica aplicata, asa ca e nevoie sa ma crezi pe cuvant. insa dovada poti sa ti-o iei singur din viata ta, daca tu chiar vrei asta. Nici eu nu o credeam, ca doar stii ca eram antisociala.

Atunci cand abordezi intentiile si gesturile celorlalti intr-o maniera pozitiva, se intampla lucruri pe placul tau. Daca iti spun ca asa @porneste spirala@ ai sa ma crezi nebuna. Dar uite, uita-te tu cum are sa se intample asta cand o faci. Iti dau si un exemplu: urmatoarea data cand crezi ca cineva are ceva cu tine, incearca sa intelegi situatia profund si pozitiv. Nu cumva reactia lui vine dintr-o neintelegere de comunicare si, la fel ca tine, si el te considera dusman? Dar daca discutati sincer 100%, nu cumva aflati ca va doriti amandoi aceleasi lucruri si, de fapt, doar fricile voastre va pun piedici in a va uni fortele ca sa se intample?

Astea sunt doar 2 lectii, analizeaza-le bine, nu le lasa sa se piarda. Eu am vazut cum imi schimba viata cand le-am aplicat. Inca putin si imi pun toate ideile in ordine si am sa pot fi mai coerenta, insa nu stiu sigur daca vreau. Ce farmec mai are frumusetea vietii cand o desfaci intr-o formula matematica? Nu cumva isi pierde insasi esenta? Asa ca e un secret care am sa-l dau de acum in ce stiu eu sa ma exprim cel mai bine: psihologie, emotii. Eu am cheia, am sa iti arat calea, iar codexul este viata ta, doar si doar daca vrei. Pentru ca, asa cum multi incearca sa explice, liberul arbitru este cel mai important pentru noi. Acum, alegi sa iti faci viata intr-o maniera pozitiva sau negativa? Cum ai de gand sa o privesti? Pentru ca nimeni n-a obtinut bine privind totul prin prisma raului, vreodata. Iar daca vrei, reciteste-mi textul analizandu-l prin prisma concluziilor astora, poate iti extragi din el propriile concluzii, mai aproape de realitatea ta decat ale mele. Si daca nu ai inteles ceva, dar vrei sa rezolvi problema asta, stii unde ma gasesti. Hai putin pe firul meu logic, ca sa vezi ca am dreptate. Da? Are sa fie bine, iti promit.

Cat despre flacau? Habar n-am daca e „El”. Stiu doar ca acum ma face fericita si vreau sa prelungesc momentul asta cat mai mult. El e cel care ma ancoreaza in realitate si tot el e cel care mi-e muza in ce fac. Drept dovada, am inceput sa scriu cand a adormit el, insa ideea mi-a venit privindu-i camera plina de amintiri din viata lui. Sunt indragostita, nu?

Egoism

…egoism everywhere. „Si cat crezi ca am sa mai pot suporta egoismul altora, pana sa devin si eu egoista?”

Cum sa o spun sa nu par slaba… Vesnica problema a mastii, a fricii fata de oamenii care ti-ar putea face si aia, si aia, si cealalta. Si te deschizi si ceri ajutorul persoanelor de langa, macar o data in viata ta ca na, daca asa se face… Si ele sunt egoiste si te lasa balta. Si te baga in incurcaturi si mai mari. Dar daca nici lor nu le poti cere ajutorul si nu te poti deschide, cui naiba mai poti, pe lumea asta?

Singura ai fost, Oana, singura ramai, ca asa-ti trebuie. Nu e ca si cum n-ai fi incercat, dar fie n-ai facut tu fata, fie n-au facut ei, fie a fost la mijloc egoismul. Si singura ti-e bine, ca nu ai griji. Nu ai nici asteptari. Esti tu cu fortele tale si tot ce ceri e sa-ti mangai motanul noaptea, inainte de somn, pe oriunde ti s-o afla perna aia. Si ai si-un blog sa te asculte. La ce dracu-i dai share de cate ori scrii ceva? Nu e ca si cum ai vrea ca cineva sa citeasca, nu? Da’ poate cineva te intelege si data viitoare te lasa dracului in pace, cu perna si motanul tau. Cu muzica si linistea ta. Si-un betisor parfumat cu miros greu, meditativ.

Fii si tu egoista, Oano, nu mai fi proasta. Imparte-ti betisorul, muzica si linistea cu un motan. Inchide fereastra de chat cand nu iti place si mai ascunde-te in doua brate cand simti ca nu mai poti. Aleatorii, ca n-are sens sa construiesti. Oricum se darama tot. Nu-ti pune capul vreodata in poala ei, ca nu gasesti alinare si liniste acolo, doar incurcaturi si egoism, uite dovada. Cumpara-ti o perna din Kaufland, ca-i 35 de lei una, si spune-i tot pana cand s-o face numai valatuci. Si mangaie motanul ala naibii, ca si el se simte singur ca si tine. Nu cumva e si flamand?

Si tu esti flamanda, Oana, mama, de multe, nu doar de mancare. De somn, de liniste, de siguranta, de apreciere si de respect, de recunoastere, de forta vitala, de aer. Vrei sa respiri linistita si sa uiti tot. Sa descoperi o noua formula chimica, sa ti-o torni pe fata si sa te transformi in alt om. Sa..? Da’ de ce sa mai vrei, mai Oano? Nu tot ai vrut? Ca doar asta te-a mentinut pana acum p-aci. Ai vrut sa-i dovedesti ei ceva, ai vrut sa-ti dovedesti tie, ai vrut sa nu mai fii copil, sa nu mai fii femeie, sa nu mai fii om. Ai vrut sa fii altceva. Le-ai spus ca esti speciala si au crezut ca te lauzi. Dac-ar fi stiut ei ce chin e sa fii tu. Sa nu poti sa-ti explici ganduri sau cand poti sa nu poata ei sa te inteleaga. Sa-ti construiesti roluri, peste roluri, peste roluri – o inchisoare din roluri, incat nici vocea sa nu ti se mai auda de dupa ele. Sa trebuiasca sa alegi constant intre doua rele si sa iti spui incontinuu „trebuie, ca sa supravietuiesc”. Trebuie, acum de ce naiba mai trebuie?

Perna o ai, e mica, dar e a ta. Motanul sta oriunde numai langa tine nu, dar noaptea-l simti pe picioare. Muzica iti suna in boxele astea cu firele innodate de sub scaun si mai ai vreo 5 betisoare parfumate. Poate vreo 10. Fa pe naiba-n patru si ramai conectata cu momentul, Onuta, mama, ca daca te gandesti la ieri sau la maine ai pus-o. Si scrie, Oana, scrie, ca asta stii sa faci si de aici iti castigi painea si puterea. Scrie cat poti tu mai mult, pana ai sa dai si ultima picatura de minte intortocheata din tine, si ultima lacrima de copil, si ultima farama de ura fata de ei si tine. Scrie tot, pana ce utima celula iti va fi putrezit si motanul asta nerecunoscator are sa fuga pe-un geam, ca asa fac toti. Scrie, fir-ai tu sa fii, ca asta ti-e singura scapare din viata asta fara sens.


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :