Archive for the 'd3v' Category



E timpul sa merg mai departe: caut job!

Am gasit. Pana data viitoare cand o sa vreau o schimbare, va las fara treburi carieristice. 🙂

Inca o lectie invatata

Eu, cum imi spunea si Stefan, am o ceva negru in mine. Sunt constienta de asta si imi si place sa las ca ceilalti sa vada asta. Negrul asta ii tine la distanta. Dar negrul asta atrage alt negru si devine un criteriu de baza in alesul oamenilor.

Dar exista si oameni care iti lasa senzatia de alb, cand se afla in preajma ta, si care au puterea de a iti goli mintea de magma aia neagra care o acopera (era un desen, odata, cu ceva capitan de vas si o magma neagra care mergea prin mare), prin simpla discutie. Apoi, te pun fata in fata cu negrul tau si te lasa sa te uiti la el, dar nu amical si nici urand. Pur si simplu sa-l observi.

Am descoperit un astfel de om. Sau el m-a descoperit pe mine. Si, fara sa vreau, de cate ori am ocazia, simt nevoia sa intru in discutie cu el, pentru ca, mai apoi, dupa ce i-am furat toata energia pozitiva, sa ma aflu fata in fata cu negrul meu.

Iar lectia pe care am invatat-o e ca nu e nici bine, nici rau, nici simplu si nici extraordinar si ca ma pierd prea mult in detalii dintr-astea care nu sunt definitorii pentru viata mea. Poate sunt pentru mine, ca om, dar fac prea mult caz de ele, in loc sa ma concentrez pe lucruri care chiar au nevoie de atentie.

Am invatat ca ar trebui, pur si simplu, sa-mi las natura sa fie ea, fara sa ma mai gandesc la ea. SI sa devin si om de actiune, nu doar observator. Pentru ca asa e corect, fata de mine.

Religia coltului meu de lume

Pare ciudat sa auzi un ateu vorbind despre religie, nu? Si mai ciudat ca un ateu sa-ti spuna ca „eu am Dumnezeul meu si cred in [ceva]”. De doua ori am ajuns astazi la subiectul religie si de vreo 4 ori saptamana trecuta, si mi-am dat seama ca eu am foarte multe de zis aici, despre ce cred eu, asa ca mi-ar trebui un post pe blog despre asta. Pentru ca nu intereseaza pe nimeni, de fapt, da’ sa scap repede de conversatii dand un link si gata, sa-mi fi facut datoria.

Bun. In ce cred eu, de fapt?

Sa spui ca esti ateu e putin abstract, ca si termen, pentru ca ar insemna sa nu crezi in nimic. Nici macar in tine. Si nu cred ca exista cineva, pe lumea asta, care sa nu creada macar in stiinta. Asa ca termenul „ateu” ar trebui sa il folosim strict pentru divinitati d-astea de legende, cum e Dumnezeu, cum e Shiva, cum sunt altele. Ah, da, si ce fel de ateu sunt eu, care am statui cu Shiva, Buddha si alte minunatele d-astea prin casa? (Am agatat si doua cruci de prin serile mele de agatat, asa ca le am si pe alea la colectie).

Cred in creier. SI nu la modul ratiune, eu chiar cred ca undeva, in organul ala numit creier, e ceva care ne conduce, independent de vointa noastra. Un fel de, daca ati vazut, era un desen animat cu un creier atasat de-un urs. Cam asa vad si eu omul. Si, mai exact, cred in inconstient si ce minunatii nedescoperite s-or afla prin el.

Ma apropii de filozofia buddhista aici si fac o conexiune cu psihologia evolutionista pentru explicarea ideei, pe care probabil am mai explicat-o pe undeva pe aici, dar nu sub topicul asta, sa-l gasesc eu usor la search si sa dau link si sa scap de explicatii. Cred ca „noi stim deja raspunsul tuturor problemelor care pot aparea” (cum zice buddhismul), deoarece noi mostenim informatia pe cale genetica de la amiba incoace in inconstient (cum zice psihologia evolutionista), pentru ca „noi sunt toate si toate-s vechi” (cum zice bunica). Are ceva logica, nu? De aia ma si bazez atat de mult pe instinct in ce fac si incerc atat de mult sa ma conectez la inconstient. Si nu de putine ori mi-a fost dovedit ca, daca-mi las instinctul liber sa actioneze, stiu si solutia, spre deosebire de momentele in care incerc sa o caut pe calea ratiunii.

Bine, daca e sa te iei dupa mintea mea nebuna, eu cred si in calatoria in timp, pe care o facem toti. No shit, ca am si o explicatie stiintifica pentru asta. Stiti ce-s gaurile negre, nu? Sunt locuri in care timpul si spatiul se pliaza. Bon. Si s-a descoperit, de curand, ca gauri de vierme, care-s mini gauri negre, exista peste tot in jurul nostru. In cafeaua de o bem, in monitorul asta de pe care voi imi cititi aberatiile, in aerul de il respiram, in noi. Si stiti ce-i ala deja-vu, nu? Eu asta cred ca e un deja-vu: un dute-vino prin gaurile astea de vierme. Na, in fine, astea-s idei pe visare de-ale mele, n-am nici o probatiune stiintifica la indemana, doar imi place sa ma joc cu presupunerile.

In concluzie, eu cam cred in natura, in mare. Adica na, chiar am incredere ca stie ea ce face mai bine ca noi, ca la cat de perfect matematica este si la modul cum sunt toate interconectate intre ele, e imposibil sa fie altceva mai perfect decat ea. Numai ganditi-va la modul cum a evoluat creierul, ca si organ. Waw. Si iar ma apropii de buddhism aici. Si gandindu-ma din punctul naturii de vedere, la o scara mai larga, am senzatia ca tot Universul (ala mare, nu asta al meu), e un fel de organism enorm, in care fiecare chestie e ca un organ dintr-un corp. Aici nu mai stiu de cine ma apropii, da’ tin minte ca, la un moment dat, am citit asta pe undeva, dupa ce s-au facut poze la o distanta foarte mare, in spatiu. Ceva stiintific.

Si, deci, intr-o oarecare concluzie mai mare, eu cred in echilibrul ala perfect din Univers si toate elementele lui. Aici ma apropii de The Secret.

Asa ca nu, nu ma mai intrebati cum stau la capitolul religie, ca n-am ajuns inca sa-mi dau seama in ce cred exact si, cu cat ma gandesc mai mult, cu atat imi dau seama ca e din ce in ce mai complex in ce cred eu. Dar da, la baza cred in creier si, per total, cand sunt intrebata, spun ca sunt ateu, ca sa nu pornesc spre infinit cu discutia, ca si aici bat in altceva. Si sunt ferm, dar ferm convinsa, ca in Universul meu minuscul comparativ cu Ala mare, eu ar trebui sa cred cel mai mult in instinct, ca prin el imi vorbeste ce-am sa ajung eu sa descopar cand am sa imi termin rationamentul. Pe la 300 de ani, asa, dupa ce mai evolueaza stiinta si-mi mai ofera perspective noi. Ah, stiati ca s-a reusit primul transplant de cap la animale? Da, adica, daca o sa avem suficienti bani, la un moment dat o sa ne putem muta creierul in alte corpuri si o sa traim cat sa aflu si eu care-i secretul ala si sa ajung la levelul in care stau fata in fata cu Boss-ul final. Si aici ma apropii de Diablo. 1.

 

 

 

 

Prea evident, pentru cine-i atent:))

 

  • Oana Simionescu

    si cum ‘mnezeu sa spui ca „hai, fie, kazi, ca nu mai spun de doc” :))

    n-am nimic cu doc, da’ kazi e de departe mult mai subtil si greu de inteles decat el si am si senzatia ca se cenzureaza, intr-un fel, ca daca e sa-si dea drumul cum gandeste el, nici dracu’ nu-l mai intelege

  • Gusu Dan

    nici el nu mai stie sa-si explice versurile sunt sigur de asta

    :)))

  • Oana Simionescu
    Oana Simionescu

    pai un poet adevarat nici nu stie sa explice ce scrie, ca scrie in transa. eu asa am invatat, stand pe langa oameni dintr-astia. eu cand scriu o poezie nici nu vad monitorul, d-apoi sa ma intrebi a doua zi ce-am vrut sa scriu, ca habar n-am.

    mi-a iesit ca si cum as fi spus ca eu sunt poet adevarat, nu, vroiam sa spun ca daca eu nu pot face asta, d-apoi aia mai mari

  • Gusu Dan

    daca tu nu poti… d-apoi aia mai mari :))))

    nici atat

    :)))

  • Oana Simionescu
    Oana Simionescu

    iar mi-a iesit asa. bine, am un complex de superioritate, m-ai prins:))

  • Gusu Dan

    iti iese iti iese, nu te mai chinui

Doc, pare-mi-se ca am o mica problemuta… :))

doc i have a problem
Aici.

Recomand

Un exemplu de copil de 17 ani, care vrea sa scrie o carte. Pana la sfarsitul anului. Eu m-am oferit sa-l sprijin pana in panzele albe, si pe el, ca si pe alti poeti ai generatiei asteia noi.

Pareri pe…

Momentan, ma mai gasiti si aici.

Asta asa, ca sa ii fac in ciuda directorului de la o revista glossy, care mi-a spus ca scriu bine, da’ in locuri prea comune, ca sa scriu si la ei. Ca na…

Tu cate ai de spus?

„Tu esti tipul elevului antisocial care sta in ultima banca, nu vorbeste cu nimeni si crede ca nimeni nu il asculta daca o face.”

„La doua parti te inseli: elevul ala sta in a 4-a banca de la perete si nu vorbeste pentru ca el crede ca ceilalti sunt mult prea prosti ca sa ii inteleaga ideile.”

Discutia asta am avut-o in singurul moment cand ies din casa, adica intr-un club, in weekend. Si uite asa se naste un blogger. Crezand ca are ceva de spus, doar ca oamenii din jurul lui nu sunt suficient de destepti/ deschisi/ doritori sa ii asculte ideile. Si-si face blog si scrie unul, doi, trei ani, pana cand ramane fara idei si-si spune „Cum, eu numai atat am avut de spus?”

Eu, slava Sfintei Papadii, tot am avut multe de spus, fi-mi-ar sclipirea de geniu din mine. Cam cate 10-20-30 de articole pe zi, de vreo 8 ani incoace, plus multe kilograme de hartie mazgalite cu un scris semi-idiot, pentru ca na, mai uiti cum e cu scrisul de mana, dupa atat de mult tastat.

Dar, cum ii spuneam unui redactor ieri: „Da, asa am inceput si eu meseria asta, numai ca, incet, incet, moare pasiunea pentru scris si e pacat. Plus ca ramai fara timp. Ultima chestie pe care vrei sa o faci in timpul liber e sa faci ce faci si cand lucrezi. Si daca tot o faci, mai bine sa faci sa iasa un ban”. A fost de acord cu mine, ceea ce e bine, imi gadila orgoliul.

Sa ma intorc la ce spuneam. Cand ies din casa, insa, sunt scumpa la vorba, scumpa la conexiuni si scumpa la inconjurat de oameni. Daca ar fi dupa mine, as fi vesnic elevul din banca a patra de la perete, care isi creeaza o bula sociala din parul lung al colegului de banca, Horatiu, care e rocker si si-l lasa liber, perete, penar si lumea pe care nu o vezi, din spatele tau. Cum am ajuns aici, nici eu nu stiu, ca primul meu coleg de banca, din scoala primara, avea parul scurt si oricum stateam amandoi in prima banca, la geam, pentru ca eram favoritii invatatoarei. Bine, el era fiu-su’, asa ca oricum era obligat sa stea acolo, vrand, nevrand.

Si stau eu emokid, in coltul meu, neaparat in ala, ca acolo e cel mai mult aer, se aude cel mai bine muzica, colegii mei de banca se pun intre mine si oameni si in spate am un stalp mare, protectiv, si ma uit la oameni. „Ce mai faci, Oana, mai scrii?” „Pai tu ce crezi ca fac acum, cand ma uit la oameni? Scriu in minte.” Noroc ca Fortuna mi-a dat in jur numai oameni care ma inteleg si ma accepta asa antisociala, cu episoadele mele sucite de om cu chimie suinda si coboranda si ma indeamna, suav, „Hai, bem un shot de Jagger?” Si bem, ca stiu ca altfel n-as putea sa ma dezlipesc de coltul ala al meu si sa ma arunc, de bunavoie si nesilita de nimeni, in mijlocul unei multimi de oameni care nu mi-ar intelege ideile. Ca dupa a 2-a bere si al 2-lea shot (stiu, am imbatranit, in tinerete-mi trebuiau mai multe, dar eram si mai sociabila) ma arunc eu in mijlocul lor si-i dau deoparte cu coatele, facandu-mi loc sa simt muzica. Si unii sunt multumiti si ma admira („Waw, femeia asta are mai multe cojones decat toti”), altii imi spun ca-s nesimtita – mi-e deopotriva, ca uite asa imi adun idei si mai am si eu ceva de spus, chiar si dupa ‘nspe ani de blogging si scris.

Si multi pustani, care se intalnesc cu latura de pedod3v, prin cluburile astea, raspund unui flirt menit sa, nu stiu, sa dea nastere unor randuri. Nu-mi sunt ei muze pentru chestii importante, dar pentru amuzamentul de a doua zi, la cafea si durerea de cap, sunt folositori. „Ia uite, puiu’, ce-a facut sau zis ala aseara. Ha, haha, hahaha.” Si puiu’ rade, ca si el intelege ca eu am nevoie de contactele astea ca de apa, ca altfel mi-ar muri si ultimul strop de latura civilizata din mine, daca nu le-as avea. Revenind, si pustanii astia se mira, toti, cand se ajunge la vorba „Mai, mama”, pe care o folosesc de vreo 26 de ani incoance. Pardon, 24, ca am inceput sa vorbesc mai greu si dupa vreo 12 shoturi de apa din clopotel.(Acum fac eu legatura cu jaggerul si scapatul de latura antisociala – ia uite, bunica, ce-mi facusi) „O spui de parca ai fi atat de batrana”. „Pai cati ani imi dai?” – pentru ca na, cumva tre’ sa scap si eu de frisoanele care pun stapanire pe oameni, atunci cand se apropie de schimbatul prefixului. „Pai, 22 maxim”. „Oh, multumesc!”

Da’ ei, saracii, nu stiu ca eu arat de „22 maxim”, doar pentru ca ma feresc cat pot mai mult de oameni si nu ma chinui sa ma fac auzita sau inteleasa prea mult. Eu daca am o idee, vin si-o spun aici si buna – rea, cum o fi ea, sunt oameni care o accepta, oameni care nu, oricum nu-mi bat capul cu asta, ca d-aia mi-am facut blog anonim: sa nu ma vada profesorul prea des si sa ma scoata la tabla, sa spun ce am de spus in fata clasei. Stau cuminte si scriu in lucrari ce idei am, daca stiu, iar daca nu, imi accept spasita nota de 4, dand vina pe scrisul meu ilizibil pentru el.

Si ce frumoasa-i viata de antisocial tipic: ca nu tu stress ca n-ai idei sa entuziasmezi pe ceilalti in convorbiri (Da’ ce-s eu, clovn?!), ca nu iti faci probleme cautand aliura potrivita, ca sa nu pici prost, ca nu iti cauti cuvintele exacte, sa te faci inteles si sa fii acceptat de grupuri, ca nu te plangi ca n-ai prieteni… Esti doar tu, cu lumea ta imaginara, bula ta evidenta si tenul mat si fara riduri, idei bune sau nebune, dar ale tale, o tastatura, un .doc si o pisica. Si-un prieten, daca l-au batut ursitoarele la nastere si i-au prezis ca o sa se insoare cu tine si ca trebuie sa te suporte, asa, cu toane zilnice, pentru ani, si ani, si ani. Si ai sa traiesti fericita, pana la adanci batraneti (doar tu, ca el, saracul…)si-ai sa incaleci pe-un scaun de birou cu suruburile scoase, sa poti sa te intinzi mai bine pe el, si ai sa-ti spui povestea pe bloguri, ca oricum oamenii sunt prea prosti sa o inteleaga, atunci cand asociezi si-o persoana fizica ideilor.

Si, in concluzie, eu mai am multe de spus, da’, in fapt, nu spun nimic, si-mi place ca toata lumea ma considera interesanta, cand eu sunt doar o antisociala a carui inconstient incearca, in vreun fel, sa suplineasca anii petrecuti in banca a 4-a, de la perete. As sopti si la lucrari, da’ parca ideile mele oricum sunt prea pretioase ca sa le irosesc, asa, pe oameni care poate inteleg sau poate nu.

Despre scris…

Spicuiesc din ghidul de scriere a articolelor pe care l-am facut pentru redactorii de la AC, pentru ca iar ma simt darnica astazi. E ultimul capitol din el dar, ca sa il ofer cuiva complet, ar trebui sa ma santajeze emotional vreo 3 ani, ori stim, deja, ca nu-i posibil, asa ca nu mi-l cereti. Ziceti „Slavita fie imparatia ta, d3v”, si pentru firmitura asta. :))

Ok, dupa partea de teorie pe care v-o poate oferi oricine, imi permit sa va ofer cateva sfaturi personale in ceea ce priveste scrisul, pe care va dau voie sa nu le ascultati, desi lumea ar spune ca m-am descurcat admirabil de-a lungul timpului, datorita lor.

1. Cand este o limita minima de cuvinte, iar ideile nu ajung, exista cateva modalitati prin care sa „lungim” textul:

A trebuit vreodata sa scrii un text cand singura ta informatie era o poza? A trebuit, si am vorbit despre „peretii albi, care fac un contrast minunat cu florile rosii din gradina, ce ne aduc aminte de frumoasele poezii scrise in cinstea eroilor greci”… Ai prins ideea? Secretul este sa stii cand sa te opresti si sa treci la „ferestrele sculptate in stilul arhitectural specific secolului al XVI-lea, ce poate fi des intalnit in constructiile grecesti”.

Si totusi, nespunand nimic, am adus cititorului informatie: si-a imaginat gradina, a aflat putin si despre stilul arhitectural specific Greciei si poate chiar l-am trasnpus in mijlocul locatiei. Insista pe detaliile vizuale, fa conexiunea cu alte informatii pe care le stii si ai sa obtii un text citibil si chiar interesant.

In limbajul „profesional” le spunem bariere. Pe internet, se citeste in diagonala. Scroll, scroll, s-a terminat textul. De aceea, ar trebui sa apara elemente care sa ne opreasca din scroll si sa atraga atentia. Acestea sunt liniute, headline-uri, citate, liste, fraze bolduite, etc. In plus, sunt niste cuvinte in plus, de care ne agatam ca sa ne iasa numarul final.

2. Cele mai bune texte ale mele au fost scrise atunci cand am reusit sa ma rup de realitate si sa descriu, in cuvinte, ceea ce vedeam cu ochii mintii. Daca eu nu traiesc, nu cred ceea ce scriu, nici cititorul nu are sa ma creada pe mine, fiindca, crezi sau nu, dar asta se simte in texte. Daca vorbeam despre un simplu termometru, incercam sa mi-l imaginez, sa imi creez emotii legat de el (imi place pentru ca), sa il folosesc, pentru cateva minute, intr-un mod imaginar.

3. Scrie ca si cum ai vorbi, nu-ti cauta cuvintele. Asterne ideea bruta pe hartie si revizuieste-o la recitire. Pur si simplu exprima ceea ce gandesti, in cel mai simplu mod cu putinta, fara sa te gandesti o secunda la asta. Totusi, nu uita ca trebuie sa iti pastrezi logica, motiv pentru care ti-am si recomandat pasii de mai sus, inainte de a scrie un articol propriu-zis.

4. Un „trick” pe care il folosesc adeseori este sa „intorc” textul. Asta, in traducere libera, ar insemna ca vorbesc pe o idee si, la finalul articolului, renunt la ea si o inlocuiesc cu ceva ce trebuie sa para istet. Nu trebuie sa fie, ci doar sa para.  Un exemplu in acest sens este un articol scris astazi, care se termina asa: „Singura idee pe care o putem trage este ca nu exista cea mai buna a de web design, ci o compatibiliatet intre[…].” (fiind nepublicat, inca, e nevoie sa il cenzurez, ca sa nu apara ca si duplicat, mai apoi, dar voi stiti, deja, cum intorc eu textele) . Subiectul articolului era, desigur „cea mai buna agentie de web design”.

5. Autosuficienta omoara abilitatile. Nu este suficient sa ai talent la scris, daca nu incerci, incontinuu, sa te imbunatatesti. Ti-as recomanda articolul http://www.onestopenglish.com/community/lesson-share/pdf-content/exams/exams-article-writing-cae-and-cpe-lesson-plan/147546.article insa sunt convinsa ca deja ti-ai gasit propriile surse de informare in ceea ce priveste scrierea unui articol de calitate.

Dar, pe langa articolele tehnice despre articole, e necesar sa citesti si alte articole, care nu au legatura cu subiectul, zilnic. Cat mai multe si mai des, pentru a iti forma un vocabular cat mai complex, pentru a iti rapidiza capacitatea de intelegere a ideilor si pentru a iti imbunatati cultura generala. Felicitari, in cativa ani nu o sa mai ai nevoie de surse, pentru articole, pentru ca vei sti, doar citind titlul, despre ce vrei sa scrii. Vei avea si un stil personal – o semnatura si iti vei da seama ca mai e mult, pana sa ajungi un scriitor bun.

Acestea fiind spuse, iti doresc mult spor la scris si la cat mai multe articole impreuna,
O. S.

Si inca un tip de maidanezi

M:
mai iesi din casa?

d3v:
am iesit azi, pana la mama:)))
mai ies, bre, da’ a venit frigul si stii cum ies eu pe vreme dintr-asta

M:
cum iesi pe orice vreme… impinsa de nevoie:
foame, lipsa de tigari, nevoie de bani
etc

d3v:
da, si chiar si atunci, daca gasesc pe cineva sa faca asta ptr mine, e perfect

M:
minioni

d3v:
eu le spun dulai :))

M:
in calduri
trebe eutanasiati

d3v:
numai ca am sa schimb denumirea, sa nu mi-i eutanasieze:))
sa le spun… girafute
sau na

M:
pisoiasi

d3v:
daaa
da’ nu prea par fiorosi

M:
kittens

d3v:
cu accent pe ki =))
killttens :))

M:
i feel you

d3v:
^^


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :