Archive for the 'd3v' Category



Superficialitatea cea de toate zilele

Am un om… Am mai multi oameni, dar omul asta, despre care spun, mi-e o alta pauza de la oamenii obositori din jurul meu.

In general, socializez la nivel mediu spre minim: ies in oras, in locuri zgomotoase, ca sa nu stau la vorba prea mult. Daca se nimereste sa ajung in locuri in care se poate vorbi, de obicei ma enervez de la incapacitatea sau lipsa de educatie a altora in ce priveste purtatul discutiilor. In rest, socializarea mea cuprinde discutiile din casa si cele de pe Facebook, carora le pot da ignore daca nu-mi plac.

Si spuneam ca am un om, cu care obisnuiesc sa discut, atunci cand ma obosesc oamenii din jurul meu si vreau sa evadez. Bem o cafea, intr-o cambuza in care n-as intra nici batuta altfel, ascunsi de oameni, lumina soarelui si realitate. Si-mi place ca ma lasa sa bat eu campii, punandu-mi cate o intrebare cheie, din cand in cand, si facandu-ma a doua zi sa incerc sa-mi dau seama de ce raspunsul meu a fost ala si nu altul. Ar fi fost bun de psiholog si-o stie si el.

Iar omul asta il consider nu neaparat amic, prieten, cunostinta, ci mai mult o voce a constiintei. O palma data peste fata atunci cand incep sa merg pe aratura. O galeata de apa turnata in cap, cand mi-e lumea mai neagra. Dupa el am alergat, intr-o dimineata, infrigurata si fara geaca, fix imediat dupa ce ma ascunsesem intre stalpii Spiralei, speriata de ce vedeam in viata mea. Nu i-am spus nimic si el a inteles: „Fugi si-ti ia geaca si hai la o cafea”. Si dupa ce m-a lasat 4-5 ore sa vorbesc vrute si nevrute, sa ma descarc si sa imi dau seama ca nu e chiar ok ce e in viata mea si ca n-are altcineva cine s-o repare decat eu, lucruri pe care le stiam, deja, dar nu le vedeam atunci sau le uitasem, am avut un declic din starea de ultimele luni si am inceput sa tin mai strans haturile in mana si sa strunesc eu ce se intampla, in lumea mea. Si totul s-a asternut la locul lui.

Am povestit intamplarea de mai sus, ca sa arat ce influenta poate avea si cum consider prezenta lui una buna, netoxica, dorita. „Galeata mea de apa rece”. Il vad undeva deasupra multora. Vedeam.

Pentru ca am avut iar unul dintre momentele alea, de cafea. Dar eu sunt intr-o faza buna, acum, nu mai am nevoie de consiliere. Iar el nu prea are rabdare cu oamenii, decat cand le poate tine morala. Si-atunci am inceput sa incerc sa il cunosc si nu doar sa descarc din gandurile mele pe el. Sa vad si gandurile lui. Sa incerc sa ii aflu interesele. Defectele. Poate sa il rasplatesc reparandu-i si eu lui problemele.

Si omul pe care il vedeam ca o a doua ancora s-a dovedit a fi superficial. Legat de lucruri materiale, de status social, de imagine, de un ego alterat si fabricat… Si m-am simtit dezamagita. „Galeata mea cu apa rece” era o tinichea umpluta cu „Apa plata cu lamaie”, ca sa dea bine la imagine.

As fi vrut sa il intreb „Esti fericit alergand dupa lucruri care nu au nici o insemnatate?”, dar m-am oprit, realizand ca sunt plictisita. Pentru ca tocmai asta ma enerva la cei din jurul meu: superficialitatea si goana dupa material, dupa imaginea aia de care nu-i pasa nimanui, care azi vine, maine pleaca, pe care o da jos orice vartej mai serios al vietii. Imaginea aia care caracterizeaza o lupta acerba pentru „cine are dreptate”, un tras cu dintii de bani pentru „o pereche de tenisi care nu-s din Deichmann”, un Gigi Contra pentru chestii care nu te afecteaza.

Dar, prin superficialitatea lui, mi-a aratat motivul pentru care eu am un comportament atat de anti-social: mi-e frica de oamenii care isi irosesc timpul si viata. Pentru ca stand prea mult pe langa ei, am sa ajung si eu sa o fac. Iar eu vreau sa nu traiesc degeaba, ci sa las ceva mai constructiv in urma mea decat un sifonier plin de carpe sau o imagine buna lui Gigel, omul de la magazin, pe care n-am sa-l mai intalnesc vreodata. Mi-e frica de oameni pentru ca mi-e frica de moarte.

Se marita Mona

Sa fac un pic misto de voi si de mine: de piesa asta e vorba in titlu.

Daaa, si dupa cum probabil stiti sau nu stiti, treaba sta cam asa:

d3v: pai da, de ceva vreme tot ma marit :))
X: well, that escalated quickly
d3v: :))nu, sunt logodita de un an jumatate doar ca mi-am ascuns statusul la facebook ca m-a enervat :))
X: pai parca la un moment dat…
d3v: da, ne-am impacat, ca m-a enervat si mai tare si m-am hotarat sa-l pedepsesc pe viata.

Si uite asa, am ajuns eu sa planific nunta. Si m-am dus la capatul internetului, acolo unde se duc si elefantii sa moara: pe miresici.ro.

Cum sa o spun sa nu sune dur… Bai, atat de multa prostie ca in locul ala, nu cred sa mai fi vazut vreodata. Dar atat de multa, incat elefantii aia sunt, de fapt, neuroni, si ala e locul unde mi-am sacrificat cateva milioane. Ca na, daca eu nu ma documentez, altcineva nici nu o face pentru mine si raman, naibii, nemaritata. Bai, da’ cat de proaste sunt.

Nu ma credeti? Hai ca va dau un exemplu: ca ele vor rochii de la ceva casa de moda, care costa 1000 euro. In alt topic, „Da’ de unde ai bani de nunta?”. „Pai stai sa vezi ca am facut credit/ ma cert cu nasa si cu el care sa-mi cumpere rochia/ ne ingropam in datorii pe vreo 30 de ani.”. Mno, nu ma credeti, duceti-va acolo si rasfoiti prin topicuri, ca eu am ramas atat de marcata de ce-am citit, ca le-am dat delete voit din memorie.

Booon. Si cica ma marit, asa ca tre’ sa ma invart rapid de loc, chestii, trestii, ca e Aprilie si eu in August ma imbrac prima oara in alb, dupa multi, multi ani si n-am nici un rahat pregatit. Plus ca data e fixa si nu poate fi mutata nici la stanga, nici la dreapta. Asa ca vin aici sa aduc ce imi mai vad ochii, ca na, tre’ sa pedepsesc vreo 2 oameni pentru chinul prin care trec, nu?

Buchet de mireasa si de nasa – 600 RON! Poi ma, nici daca vin 10 Keanu Reeves la mine, cu cate un buchet d-ala in maini, gata sa-mi faca masaj, mancare si vant pentru toata viata, nu dau 600 RON pe niste buruieni! Nu dau, ma, ca doar sunt fata lu’ mama, tre’ sa fiu si eu zgarcita ca ea, nu? Asa ca m-am decis sa-mi fac eu buchetele si decoratiunile florale, ca tot mi-s un mic geniu artistic in devenire. Deci daca stiti depozite de flori pe langa Iasi, feel free. As putea sa sar gardul in Botanica si sa le fur de-acolo (asa de chitroasa mi-s, ca eu chiar mi-am imaginat cum ar fi asta) – oricum, mie-mi plac florile de camp, nu trandafirii, orhideele, alizeele si mai stiu eu ce rahatel. Apropo de asta, se alinta toate pe forumul ala, ca cica „vai, tu, nici nu imi imaginez nunta fara alizee”. Poi ce, ma, ai avut multe alizee la maica-ta in ograda, acolo, de nu poti sta fara ele? Ti-o sta sarmaluta in gat, te pomenesti.

Si, iar: „vai, meniul tre’ sa fie extraordinar, perfect, ca pentru printese, asa”. Si cand colo, la felul 2, nu vezi meniu fara sarmalute cu mamaliguta, fir-ar mamaliguta lor sa fie. Bro, un om relativ destept a spus, odata: „Poti scoate omul din sat, da’ satul din om niciodata.”. Asa si asta. Le pui 15 feluri de branza la aperitiv, cu ananas, cu portocale, da’ nunta fara sarmaluta nu e nunta, tata. Cred ca vor si ele sa-si asorteze cu ceva coafurile.

Si apropo de asta, ma apucasem cu maica-mea sa organizez nunta. Am zis ca nu vreau sarmalute, „da’ cum, nunta fara sarmalute? Tre’ sa se sature omul!”. Ca te pomenesti ca de la 4 feluri de mancare + tort o pleca flamand. Da’ ce-l chem, bre, pe Gargantua? Am zis ca nu vreau sandale cu toc ci balerini ca sa nu-mi frec picioarele si gatul cand m-or lua oamenii la invartit, „Dar, vai, tre’ sa fii eleganta, nu se poate asa”. Ca un picior umflat, rosu, dureros si eventual rupt, tare elegant arata. Am spus ca imi pastrez numele, ca am muncit pentru el si-s mandra de el. „Da’ nu se poate, cum, ca sunteti familie!” (WTF, tu cum ti l-ai pastrat? Lasa-ma-n pace ca e prea smecher numele asta!) Si tot asa, la fiecare aspect d-asta… Pana cand m-am enervat eu de atata desconsiderare parinteasca, mi-am bagat piciorul, mi-am luat jucariile si-mi fac nunta singura. Ca asa ma „sfatuiau” si geniile de pe miresici: unde-si baga mama coada, nu iese nimic bun din nunta. Decat pentru ea, desigur.

Acum, eu vreau sa fac la Ezareni, ca am in plan sa fac in doua etape: o data pentru toti si a doua oara pentru mine si cine mi-e mie drag, asa ca vreau sa inchiriez si ceva cazare pe-acolo, pentru 3 zile. Iar locul ala e genial pentru ce am eu in minte. Si vreau fix pe 16 August, dupa cum am zis. So, daca aveti pile pe-acolo, dati-mi si mie. Daca stiti vreo mireasa care-si face acolo, fix in ziua aia, dati-mi-o iar mie, ca o rezolv rapid. Pe 16 eu ma marit, fie ce-o fi, si fix acolo.

O alta discutie:

Y: practic, peste 3 saptamani, o sa fiu in Londra. Voi ce aveti de gand?
d3v: pai noi am zis ca mai degraba ne ducem in Istanbul si facem si nunta anul asta decat sa o ardem lelea prin Europa. Si, dupa, din banii de la nunta o ardem lelea.

Gandire de afacerist, n-ai treaba.

Asa ca eu ma duc, in mai, in Istanbul, sa-mi cumpar toate alea de acolo, incepand de la costumatii si pana la invitatii, decoratiuni, chestioare, ca n-am de gand sa dau 1700 ron sa inchiriez o rochie sau vreo 2500 ron ca sa o cumpar si sa o port o noapte. De banii astia, daca-mi pun mintea, construiesc un imperiu. Asa ca daca stiti magazine bune, pe acolo, show me, nu va sfiiti. La fel, si transport din Iasi (mergem cu autocarul ca, na, ne intoarcem cu bagaj) si cazare.

Si uite asa impusc 2 iepuri dintr-o lovitura. Ma duc si vad si Istanbulul si imi si cumpar rahatele de acolo. Si cand le-auzi pe alea de pe forum ca „vai, tu, rochia mea e de la Mama Ma-sii si a costat 329794765636 euro” iti vine sa le dai una peste bot. Da’ una de 150 de dolari iti sta in gat? Ca nu e vina banilor ca tu ai gusturi proaste la haine si nu stii sa ti le alegi si la buget redus, asa ca ai nevoie de cristale svarowski sa para simpatica. Sau ca esti prea urata, pnm.

Apoi, noi facem cununie religioasa la catolici. Nu pentru noi, ca noi, na… Da’ pentru parinti. Si cica tre’ sa urmam meditatii si sa spunem juraminte si sa cante cor si sa ma duca cineva la altar. Toate aspectele problematice: ca ce sa fac eu la meditatii, daca eu sunt atee? Si ce poate fi mai penibil decat sa scrii texte pompoase si dupa sa le reciti in gura mare, in fata tuturor? Eu, oricum, n-am voce sa ma auda toti. Si daca-mi place prea mult corul si-mi uit juramantul? Ca mai patesc si d-astea: dupa ce am ascultat slujba de Inviere, anul trecut, eram intr-o stare emotionala ca nu mai puteam vorbi coerent – pe cuvant ca ar trebui sa incercati sa mergeti la o slujba la catedrala catolica, pentru muzica. Undergorundu-i mic copil pe langa ce auzi acolo. Si pe mine cine naiba ma duce la altar? Ca vorba unui var prin alianta: „Nu stiu cum sunt barbatii in familia asta, da’ femeile-s a dracului tare”. Pai de aia nu stie cum sunt barbatii: ca de-a dracului ce suntem, au murit sau s-au carat cu totii. Asa ca revin: care-o ia repede pe mama de nevasta sa ma duca si pe mine la altar?

Alta problema: eu le mai invart la dans, ca-mi place sa dansez. Da’ al meu e paralel-topaitor. Asa ca ne trebuie cursuri, etc. Intensive, chiar. Repede, unde se fac cursuri misto in Iasi? Ce-mi recomandati?

Si-nca una: noi o sa avem dj la nunta. Unul inteligent, care sa impace si capra si varza. Adica si pe mine si pe bunica-mea, daca intelegeti ce vreau sa spun. Sper sa poata (Slava Sfintei Papadii si milostenie Grangurilor sa nu fie ocupat atunci). Asa ca-mi trebuie diferite momente, sa nu se plictiseasca lumea, ca numai muzica si mancare si bautura, o dam in show de apartament. Da’ nu vreau nici obiceiuri, nici rahatele – vreau simplu si elegant. Aveti idei pentru asta?

Apropo de DJ, ca sa vedeti ce nebune-s astea: 1000 – 1500 de euro, DJ + fotograf. Pnm, ca-mi cumpar aparat foto, i-l dau lui Alex in mana si-i zic „Pozeaza tot ce misca!”. Dupa aia le Photoshopez eu, de toti banii. Nici chiar asa, pentru ca zic merci ca-s fata simpatica si am prieteni fotografi, da’ unde, doamne iarta-ma, sa dai 1500 de euro pentru niste poze si o muzica?! Pai tu-ti dai seama ce de-a bani fac aia in sezonul nuntilor? 2-3 nunti pe weekend, 3 luni, isi cumpara o casa. Ma las de ale mele si ma bag si eu pe asta, ca suna bine tare.

1500 de euro o formatie. WTF?! Ah, +meniuri, +bauturi, +bani de la nasi, +, +, +… Pai ba, tata, invat si eu sa cant la tambal, ca pare job de viitor.

Asa, si cam atat pana acum. Cand am sa mai vad ceva traznit pe forumul ala, am sa vin sa va arat si voua, sa nu ma crucesc singura. Da’, pana atunci, daca puteti sa ma ajutati cu sfaturi sau sa-mi gasiti mireasa aia de pe 16, raman recunoscatoare.

Oana, aia, prea crede ca le stie pe toate…

Nu cred, eu chiar stiu. Glumesc, iar exemplul ca nu sunt chiar o enciclopedie mergatoare este in ultimul meu comentariu, de pe blog.

Doar ca aud destul de des remarca asta. Si tata o auzea. Si tata era la fel ca mine, ca na, cu cineva trebuia sa seman si eu. Dar avandu-l pe el drept exemplu, am invatat ca doar oamenii care nu stiu prea multe au o problema cu oamenii care cred ca le stiu pe toate.

Si-acum sa explic si altele, fara sa arunc cu sageti, nu?

In online, am un rol de jucat. Cine a vorbit cu mine, vreodata, personal, stie ca eu una fac aici, alta fac in realitate. Cum imi spunea si Razvan: „nu-mi place de tine pe online” – foarte dragut, om care stie sa faca diferenta.

De ce trebuie sa joc un rol in online? Pentru ca eu din online traiesc, acolo imi desfasor hobby-urile, acolo e 90% din viata mea. Iar viata mea, meseria mea, este de om care poate sa aiba o parere si sa o explice pertinent, poate sa aiba o idee, unul, doua, zece argumente coerente. Pe scurt, care poate transforma ideile clientilor in ceva pe intelesul tuturor. Tu ai angaja pe cineva care sa se ocupe de brandingul tau in online, daca ai vedea ca ala nu e capabil sau n-are curajul sa-si expuna punctul de vedere? Eu nu. Si-atunci, eu am o imagine de construit.

Si da, cand incep sa ma contrazic cu cineva, o fac, in primul rand, ca si antrenament. Nu-mi pasa ca Gheorghita din Plopenii de Vale ajunge sa aiba informatia corecta sau nu. Dar imi pasa ca eu sa imi perfectionez stilul de argumentare, sa-l conving pe Gheorghita din ce in ce mai usor de adevarul meu si, astfel, sa devin din ce in ce mai buna ca si profesionist. Bine, imi si place sa ma contrazic, de ce sa nu o recunosc, dar ma bag pe subiecte pe care le stapanesc, ca sa nu ma fac eu de cacao, ca nu-i in interesul meu asta.

Alteori, starnesc o controversa pentru un proiect sau un client. Am grija sa mentin balanta si sa formez doua tabere – pro si contra – si nu doar sa cad in latura contra. Nu e publicitate negativa, e un mod de a implica lumea la nivel emotional in proiectul tau. E un fel de fidelizare. Putini inteleg asta, dar oamenii ca mine folosesc tehnici ca sa-si pastreze sau atraga cititorii. Unii mai bune, altii mai rele. Eu consider ca prin controversa si implicare emotionala obtin cele mai bune rezultate. Transform un articol intr-un mod prin care cititorul isi exprima opinia, fie ca este la fel ca a mea, si atunci imi da un thumbs up, fie ca e contra, si atunci se porneste o polemica in comentarii care, de asemeni, atrage cititorii. Eu citesc comentariile la toate articolele care ma intereseaza. Voi nu? Asta pentru ca redactorul nu detine adevarul absolut si oricand poti afla o informatie noua de acolo, poti lua pulsul unei comunitati etc. Si am vazut zeci de bloguri care au murit pentru ca si-au neglijat sectiunea de comentarii si nu i-au acordat importanta care trebuie.

Si, in plus, eu chiar stiu foarte multe. Slava Sfintei Papadii, de la tata am mostenit o memorie foarte buna (daca informatia ma intereseaza) si de la mama am mostenit pasiunea de a citi. Am citit cateva mii de carti la viata mea si lucrez ca si redactor de o suta de ani. (Glumesc, sunt 11 de acum). In 11 ani, la minim 3 articole scrise pe zi, unde trebuie sa stapanesti bine informatia ca sa fie credibile, eu zic ca aduni multa, tata. Adauga la asta faptul ca nu-mi incep ziua pana nu citesc 2 ore de bloguri, nu adorm pana nu vad un film interesant si de pe urma caruia am ce invata, intotdeauna mi-a placut sa vorbesc cu oameni de toate felurile, din toate meseriile, si sa-i trag de limba despre ce fac… La naiba, si cand ma duc la buda citesc, ca am un morman de carti chiar langa WC.

Viata mea se intampla prin citit. Fiecare informatie e stocata pe undeva prin inconstient si iese la momentul oportun, daca am noroc. Iar eu sunt o norocoasa, din fire. (Hai, repede, intrebati-ma ce-s alea rasini epoxidice, ca abia am invatat si nu cred sa se nimereasca vreodata ocazia sa discut despre asta, asa ca o fortez eu:D)

Si-atunci, da, e normal sa par ca ma dau desteapta, daca cine trage concluzia asta nu e obisnuit sa primeasca atat de mult aport de informatie zilnic. Oricum, cine trage concluzia asa, nu a prea primit informatie in general, pentru ca e un mod superficial de a privi lucrurile si situatiile, caruia ii cam lipseste logica.

Si, hai sa fiu sincera: nici nu sunt modesta, ca n-am de ce. Puse cap la cap, orele in care eu am stat si am citit ceva pentru scopul de a invata, insumeaza ani. Ani intregi de munca si dezvoltare personala. Si n-am decat 28 de toti! Atunci, dupa ce am investit poate si jumatate din viata mea, in mine, ca sa devin mai buna, zic – de ce sa il menajez eu pe ala care a trecut ca oaia prin viata, fara sa vrea sa invete ceva mai mult? Nu-l menajez, ca-l consider om care s-a irosit, inferior. Si-atunci, da, e posibil sa-i par lui ca fac pe desteapta. Diferenta e ca eu chiar stiu ca sunt, in comparatie. 🙂

In schimb, nu intotdeauna stiu totul si sunt constienta de asta. Mama, cat mai am de invatat. Astazi am invatat, de exemplu, ca exista acordul de inteles si-i multumesc lui Mymy pentru asta. N-am irosit o zi degeaba. (Deci, chiar si in meseria pe care o practic de 100 de ani, am multe de invatat!) Maine cine stie ce am sa mai invat. Si aici e o a doua diferenta intre mine si cei care cred ca fac pe desteapta: eu, cand vad ca un om are un alt punct de vedere decat mine, detine mai multe informatii etc il ascult, sa vad ce are de spus. Fara sa judec. Daca n-are dreptate, aia e, nu-i pun eticheta. Nici eu n-am dreptate intotdeauna (mint!). Omul prost si superficial, insa, n-are sa asculte niciodata pe cel de care spun eu, pentru ca el considera ca nu mai are nimic in plus de invatat.

Na, mama, fiti voi aia destepti, ca eu ma multumesc cu rolul meu si cu foamea de invatatura. 🙂

Ah, P.S: stiati ca cea mai buna metoda de invatare este contra-argumentarea?:) Pe cuvant, de aia americanii fac dezbateri. E statistic dovedit.

P.S2: ai cautat ceva pe Wikipedia, vreodata, pentru ca dupa 4 ore sa te surprinzi citind ceva ce n-are nici o legatura cu prima chestie, pentru ca ai mers din link in link, doar din curiozitate?

Recomandare de seriale?

Tocmai am terminat si ultimul episod din al 9-lea sezon la Scrubs. O recomandare de serial?

Va spun ce am vazut si ce mi-a placut, ca sa evitam discutii inutile 😀 :

  • Vikings
  • American Horror Story
  • Game of Thrones
  • Curb your Enthusiasm
  • Fringe
  • Da Vinci’s Demons
  • Lost
  • Spartacus
  • X Files
  • Paranormal Chronicles
  • Hannibal (desi cred ca au mai aparut episoade noi, pe care nu le-am vazut… hmm)
  • Rome
  • Californication
  • Married with Children
  • Big Bang Theory
  • Breaking Bad
  • Lie to me
  • Mentalist
  • Sons of Anarchy
  • Joey
  • Boardwalk Empire
  • Supernatural
  • Heroes
  • Walking Dead (E o manea, da’ m-am uitat obligata -viata de cuplu, tre’ sa facem si sacrificii)
  • Sopranos
  • Dexter
  • Suits
  • The Nanny
  • Pretty Little Liars
  • Once Upon A Time
  • Six Feet Under
  • Entourage
  • Mad Men
  • The Tudors
  • Orange is the New Black
  • Gossip Girl (stiu, mi-e jena sa spun ca l-am vazut, dar, hey, chiar daca nu recunosc, sunt si eu femeie…)
  • Star Trek
  • Stargate
  • Psych
  • Chuck
  • Misfits
  • Skins
  • True Blood
  • One Tree Hill
  • Weeds
  • Queer as Folk
  • In Treatment
  • Scandal
  • Quantum Leap
  • The Borgias (si cel din USA si cel din UK)
  • Lost Girl
  • Tales from the Crypt
  • Gilmore Girls
  • Grimm
  • Journeyman
  • The Secret Circle
  • The Outer Limits
  • Taken
  • Bewitched
  • Touch
  • The O.C
  • Twilight Zone
  • The 4400

…si am sa mai editez cand am sa-mi mai aduc aminte, ca momentan m-am plictisit.

Cu lista asta am impuscat 3 iepuri dintr-o lovitura: am si eu o lista peste care sa ma uit ca sa vad ce sezon nou a mai aparut, imi recomandati si voi filme in functie de gusturile mele, iar cand ma intreaba cineva ce serial sa vada, ii dau link si voilaaaa.

Nu e greu sa-ti dai seama de gusturile mele: ma atrag cele psihologice si de fantezie; cele usoare dar in asa fel incat sa nu jigneasca inteligenta, chiar, dar pe care sa le folosesc ca sa adorm; cele care prezinta chestii din istorie; alea cu subiect paranormal; comediile fara hahaituri pe fundal si cu glume subtile; cele englezesti dar simpatice.

Cu bold am subliniat ce nu ar trebui ratat, din punctul meu de vedere. Acum sa va vad si pe voi. 🙂

Cum e sa traiesti in casa cu d3v

(Ce-mi place sa ma refer la mine la persoana a 3-a, mama, mama!)

Cumva, laptopul meu e pus cu spatele la compul lui Norbert, la vreo jumatate de metru distanta. Daca imi indrept spatele, il vad si pe el. Daca nu, nu vad decat monitorul. Si ridic acum 5 minute ochii din monitor si ma uit la el. La care el:

– Puteam sa mor aici!
– De ce? Ce s-a intamplat?
– Pai ma sufocam, imi tuseam sufletul aici, ma inecasem, ramasesem fara aer…
– Si de ce n-ai spus ceva..?
2 secune pauza, dupa care imi dau seama ce am spus.
– Na, e bine ca n-ai patit nimic.

E ca si cum ai trai singur, in concluzie, doar ca din ora in ora cineva ti-ar bate la usa sa-ti ceara o cana de cafea.

De ce nu-mi place ideea de Ora Pamantului

Pe Facebook am aflat si eu ca e saptamana asta, undeva prin weekend. Si la intrebarea „Tu ce faci de Ora Pamantului?” am raspuns ca n-am sa fac altceva decat fac in mod obisnuit. Adica stat la comp si mesterit ceva. Surprinzator raspuns pentru cineva care sustine in stanga si-n dreapta ca e ecologista, nu?

Nu.

Explicatia pentru faptul ca nu suport Ora Pamantului e simpla: ii face pe altii sa se simta bine cu ei si sa nu mai simta nevoia sa fie ecologisti in restul anului. Un fel de „Pai cum, eu ajut planeta, am stins lumina de Ora Pamantului” spusa in timp ce ambaleaza motorul masinii de 777276325629045 cai putere.

O doare la basca pe planeta de o ora in care doar vreo jumatate de hipsteri sting* lumina, in timp ce beau un suc produs in fabrici, iau un taxi sa ajunga la locul de intalnire cu amicii, isi verifica smartphone-urile si asculta muzica barului. Dar ce cute, ei au stins lumina de Ora Pamantului.

Si, cum spuneam si pe FB: stingeti voi lumina atunci, ca eu…

uniti

Eu sunt Catherine

Revazand astazi seria Basic Instinct, nu m-am putut abtine sa nu imi recunosc cateva trasaturi in Catherine. De Catherine din Cruel Intentions nici nu mai spun, ca e lucru stiut ca de acolo m-am luat cu placerea de a face „mind games”. Singura diferenta e ca din cauza mea nu mor oameni. Inca.

Dar stau eu si ma gandesc, acum, ca Basic Instinct l-am vazut cand eram mica si tin si acum minte cat de mult m-a impresionat personajul ala. sa ma fi impresionat, oare, atat de mult incat sa imi fi construit o personalitate dupa el? Ca, moara Gigel, da’ parca e facut, asa, dupa stilul meu sau eu sunt facuta dupa stilul lui, ca prea multe coincidente. Iar cei care ma cunosc indeaproape stiu exact despre ce vorbesc. Freud si autoanaliza out.

Anyway, e un film bun de revazut, daca erati in cautare de ceva nou. Si Cruel Intentions la fel. dar va recomand sa va opriti la 1 pentru ca, la fel cum se intampla intotdeauna, sequelurile sunt facute doar din dorinta de comert si nu-s chiar stralucite. La Cruel Intentions, 3 este, totusi, bun. 🙂

Dar, in concluzie, nu mai lasati copiii sa se uite la filme prea faine, ca daca, fereasca Sfanta Papadie, ajung asa?

Mai trebuie si dintr-astea

Schimbari evidente, spun eu, nu mai e nevoie sa le mentionez, nu?

Le-am facut uitandu-ma la header si gandindu-ma „Mama, asta l-am facut in paint, ca nu stiam Photoshop pe-atunci. Se vad si pixelii.” Si daca tot nu-mi terminasem cafeaua, am spus sa-l fac si pe el. De aici, pana la schimbat tema, corectat sau schimbat paginile de prezentare, scos linkurile moarte de prin sidebar, n-a mai fost decat un pas si doua alte cafele.

Da’ cum nu cred ca era nevoie de articolul asta, hai sa va fac citirea folositoare si sa va las o melodie, ca-s convinsa ca ati uitat de ea:

Si cand spun ca inconstientul stie mai bine decat noi, nu ma credeti

Sa spunem ca, acum, la munca, am un proiect tare monoton. Mai, da’ atat de monoton si, in acelasi timp care sa necesite foarte multa atentie, incat la un moment dat iti vine sa arunci laptopul pe geam. Da’ nu-l arunci, si o iei de la capat, pentru ca proiectul, in sine, tine de cat de multe chestii monotone stii sa faci, fara sa inebunesti. Bun, monoton.

Si eu, ca un mic lider corporatist sau comunist in devenire, ce sunt eu, ma tot gandeam cum naiba as putea sa cresc productivitatea si, desigur, sa scap de un numar de chestii monotone. Sau sa fac mai multe. O chestie d-asta monotona, necesita 10 minute si munca a doi oameni. Deci doi oameni se plictiseau de mureau si le murea o armata de neuroni zilnic, sa faca o tampenie d-asta.

Bon, si ma bag eu intr-o zi la somn. Ca omul care face 18 ore pe zi aceeasi chestie monotona, n-ai ce visa sau gandi altceva, decat aceeasi chestie monotona. Si cum visam eu acolo ca-mi mor neuronii, gasesc si solutia! Si tot imi repetam eu, asa, in vis „Tre’ sa tin minte asta! Tre’ sa tin minte asta!” cand a intrat Norbert in camera cu „Puiu’ hai ca ai zis sa te trezesc la 4.” Si m-am trezit si i-am zis „Mai lasa-ma sa dorm jumatate de ora, da’ tine minte asta!”

Si a tinut flacaul, iar acum, aceeasi chestie monotona, multumita solutiei din vis, spusa de inconstientul meu, necesita un singur om si 7 minute. Oh, the heaven. Maine am sa ma gandesc toata ziua la cum sa salvez copiii din Africa si, poate, noaptea am sa gasesc si solutia.

Salbaticie

„In general, afisez o imagine distanta si rece, nu las sa se vada prea multe din personalitatea mea. Decat prin Under, ca na, acolo e alta lume, n-am nevoie de imagine bine pusa la punct.” si-asa imi incheiam eu, astazi, pledoaria despre vanatoare.

Dar nu e ceva ce poti explica in doua propozitii si nici ceva ce poti exprima prin cuvinte, macar. O poti compara cu foamea sau cu crima, poate cu dorinta de a castiga vreun concurs de provocari, cand e in joc mandria ta, dar nu poti descrie salbaticia unui om si dorinta de a fi manifestata, in totalitate.

Am sustinut sus si tare ca omul trebuie sa se cunoasca pe sine, pana in cele mai mici amanunte. Acum sustin ca nu: cunoaste-te pe tine insuti doar pana in punctul in care ajungi fata in fata cu latura ta salbatica, agresiva. Pentru ca daca stai putin de vorba cu ea si o asculti, nu te mai poti intoarce la ce ai fost. Si-ajungi ca mine: flamand sa o manifesti.

Uneori, confund salbaticia cu tensiunea sexuala. Si-atunci ma transform in vanator, in omul ala care „da sageti din priviri”, pana cand celalalt cade la picioarele mele si-mi confirma suprematia, dominatia, foamea de sange. Atunci, simt gustul victoriei fizic: ochii imi stralucesc, muschii mi se relaxeaza, zambetul mi-e marsav iar spatele mi se intoarce, cautand o alta victima. Alteori, o confund cu agresivitatea: caut cea mai tampita replica de pe Facebook si ma leg de posesor pana ce ii dovedesc ca-i prost, din toate punctele de vedere posibile. Sau nu ca e, neaparat, prost, ci ca poate fi prost. La fel, spatele mi se indreapta, cand reusesc sa fac asta, mainile mi se inmoaie, privirea mi se uita peste ochelari. Iar alteori, simt pur si simplu nevoia sa dau sau sa tin oamenii la distanta doar din priviri. Cand ii fac sa se dea la o parte, pur si simplu capul meu e atat de sus incat simt ca ma duc pe spate, la fel cum Freddy Mercury se arunca in multime si era purtat de mainile lor. Plutesc spre locul meu.

Am incercat si eu sa-mi explic foamea asta, agresivitatea asta, cum au incercat multi altii, care au vrut sa ma cunoasca. Am dat vina pe traume, pe dorinta de razbunare, pe dracii provocati de ceilalti… Nu, eu pur si simplu am descatusat animalul din mine. Pur si simplu m-am conectat cu mine atat de mult, incat m-am intors in jungla, unde ma bat pentru viata mea, pentru pozitia de alpha, pentru hrana. Unde sfasai cu dintii si ghearele din carnea cruda si unde urmaresc micile gazele prin iarba verde. Si numai imaginea asta, cu mine ca leu, fugind dupa o vietuitoare mica si neajutorata si sarind sa o musc de jugulara, imi face gura sa saliveze si muschii sa mi se incordeze. Dar cum traiesc in societate si salbaticia e prost inteleasa, desi stramosii mei din trib ar fi mandri de mine, o manifest intr-o forma mai acceptata: flirtez, agresez psihic, ma uit urat sau prea frumos la oameni. Si n-am cum sa le explic ca „Stii, eu m-am conectat atat de mult cu incostientul meu, incat in mintea mea tu esti un iepuras mic, pufos si prostut, iar eu tocmai ti-am dat o gheara peste mutra de ai inceput sa vezi stele verzi”, ca na, nu se crede nimeni iepuras pe lumea asta. Nu, le zic ca „Esti tu special/ esti sexy/ esti incredibil de idiot/ ai putea fi un soldatel veritabil si atunci am simtit nevoia sa ma bag in seama”, in functie de modul in care ma exprim. Asta nu exclude faptul ca ei chiar sunt ce le zic. Doar ca motivatia mea e alta.

Un amic nu intelegea cum vine treaba asta cu „alpha”. „Poi, vine”, i-am zis, „ca eu nu functionez asa cum functioneaza toata lumea.” Eu functionez exact ca-n ceata de maimute: ma bat cu pumnul in piept ca sa infricosez adversarul. Agat ca sa imi dovedesc ca pot si ca sa simt adrenalina. Ranesc oameni doar pentru ca nu sunt atenti si se transforma singuri in prazi. Pe scurt, imi manifest salbaticia ca si sport. Si, uneori, asta mi se vede in privire. Am intalnit o mie de reactii la privirea aia: unii aveau senzatia ca ce le-as face-n pat, altii ca ma uit urat la ei, altii erau surprinsi, iar altii ca imi stralucesc ochii. SI eu doar ma gandeam „ce bine ti-ar sta cu gheara mea infipta-n mintea ta, iepuras mic”. Alteori, ochii mei se intorc spre mintea mea, iar privirea mi-e aproape de tampa. Atunci imi imaginez cum ar fi sa pot face, pe bune, tot ce imi doresc. Si nu, nu-mi doresc sa conduc lumea, sa… nu stiu… ce isi doresc oamenii normali… sex, etc. Nu, eu imi doresc sa pot sa-mi manifest instinctele liber, asa cum simt nevoia sa o fac.

Uneori, cand fac tampenii, s-ar spune ca imi las o parte din salbaticia asta sa se manifeste: agat un pustan, instig pe cineva la diferite ganduri, provoc un scandal, ma joc cu focul. Dar asta-i doar 10% din ce as vrea sa fac. Doar o mica parte din animalul salbatic care zace-n mine – care da din coada si ies, asa, niste vartejuri. Ma-ntreb, de multe ori, oare cum ar fi sa ma manifest fara sa-mi pun oprelisti? Fara sa-mi inhib instinctele si fara sa-mi pese ce ranesc in jur? Dar am noroc ca oamenii de langa mine imi stiu latura asta si incearca, cumva, sa ma opreasca. Dar totusi, nu ma pot abtine sa ma intreb, cum ar fi, oare, sa ma conectez atat de bine cu inconstientul meu, incat sa las animalul salbatic sa-si faca de cap si sa imi descarc, astfel, toata incordarea si foamea asta pe care o simt?


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :