Archive for the 'Călătorii' Category



Costineşti, partea a 2-a

N-am stat prea mult prin Costineşti, dar totuşi am câtve poze să vă arăt. În mare parte am băut, ne-am distrat şi n-am dormit mai deloc, de i-am făcut pe cei care erau cu noi să se întrebe cât mai rezistăm. Când au zis şi ei că ne băgăm şi noi la somn, ne-am furişat la 2 noaptea din cameră şi ne-am dus la party. În rest am umblat hai-hui, pe unde se putea mai mult.

Într-o seară ne-am întâlnit cu Gabi. De fapt asta s-a întâmplat în seara de care vă spuneam mai sus şi în care planul era „Ieşim o oră, bem un suc că mâine avem de condus, şi venim la somn înapoi.” Pe dracu’ iar ne-a prins dimineaţa la Cortu Alb făcând pe delfinii, de data asta în costum de baie, şi fără restul hainelor pe noi. Ba chiar am descoperit un colţişor în care berea era 3 lei, Jagermeisterul vreo 4 şi patroana pusă pe agăţat.

În altă zi, tot la Costineşti, ne-am plimbat cu vaporaşul până la epavă, care-i furată pe jumătate:

Mai era un locuşor simpatic, cu shot-uri, pe lângă care, de câte ori treceam, băgam câte un Jager. Noroc că ducem, că de fel suntem plimbăreţi…

Tot la Costineşti am descoperit adevăratul doggy style:

În rest, să vă mai arăt vreo 2 poze şi trec la lucruri mai interesante că deh, de Costineşti e sătulă toată lumea…

Costineşti

La Costineşti am ajuns rupţi. Nu, nu rupţi la propriu, în schimb cu oboseala în floare. Cu o seara înainte făcusem ceva… momentan nu mai ştiu ce, da’ cu siguranţă a fost interesant. Ah, mi-am adus aminte. Cu o seară înainte le-am cunoscut pe Natasha şi Cristina, după ce în prealabil eu fusesem la bunţi-bunţi prin cluburi şi Tudor ţopăise pe la o nuntă. Şi-apoi Natasha şi Cristina. Heh…

De dormit dormiserăm doar vreo 3-4 ore şi drumul Iaşi-Costineşti a fost teroare. Cel puţin pentru mine, care mergeam prima oară la drum lung cu omul ăsta, stressul era în floare. Nu că mi-ar fi mie frică de mulat pe copaci, da’ mi-e frică să nu mai trăiesc după şi să mă chinui. Adăugaţi la stressul ăsta şi o ceaţă de o tăiai cu toporul, un drum ales greşit (cel de la Viziru) care e nemarcat, neiluminat, strâmt, plin de tiruri şi care se termină brusc la un moment dat şi o să înţelegeţi starea mea de spirit de dimineaţă.

Şi dimineaţă, când am ajuns în Costineşti, era pustiu. Mai mare dragul să-ţi cauţi gazdă. Ne-am întâlnit acolo cu nişte amici de-ai lui Tudor şi ne-am dus spre o cazare pe care o ştiau ei. Un colţ de rai, nu alta, la doar 80 ron pe noapte.

Aşa arăta camera, iar grădina e asta:

Numai că mai trebuiau să vină vreo 5 persoane pe lângă noi, pe care i-am denumit eu mai încolo „Fraţii Hăţ şi femeile lor” (am să vă povestesc şi de ce mai acuşi), şi lor nu le convenea. Aşa că ne-am pus pe căutat altceva. Care altceva s-a lăsat cu o faţă gen „două puncte liniuţe” şi cu fredonatul lui „Ioane, ce căcat?!?!”

Spicuim puţin şi obţinem următoarele:

-Preţul camerelor este un pic mai mare deoarece centrala este pe motorină şi asta costă…

No shit? Da-i treaba mea pe ce-mi dai tu apă caldă?!

-Aici e, vedeţi, pensiune de lux, nu vin toate tipurile de oameni…

La o mai atentă privire asupra „pensiunii de lux” vedem că are gresie, budă în cameră, frigider pe hol, la comun, jaluzele verticale şi… cam atât. Oh, da, halal lux, vă rog, opriţi-vă…

-Avem aer condiţionat, normal…

Când am ajuns, aerul condiţionat era doar într-o cameră, de o persoană, la supra-preţ.

Într-un cuvânt, majoritatea celor care ofereau condiţii normale, civilizate, gen frigider şi budă în cameră, eventual şi un ventilator, se considerau „waw”, aşa că băgau preţuri cât mai mari. Oricum mie şi lui Tudor ne plăcuse primul loc aşa că nu ne mai mulţumea nimic acum. Noi cu natura, cu rusticul, facem noi ceva pe jaluzelele lor verticale…

Aşa că după 4 ore ne-am întors şi ne-am instalat în căbănuţa noastră, băgându-ne picioarele în Fraţii Hăţ care oricum se chinuiau de tot atâta timp să ajungă din Constanţa în Costineşti.

Dacă sunteţi interesaţi unde e locul ăsta de cazare, e undeva pe.. strada Gării, nr. 6 parcă. Numărul de telefon nu e la mine dar am să updatez când îl iau. E fix într-o intersecţie, la 2 străzi mai încolo de poliţie, având în faţă un magazin şi la stânga o pizzerie. Mergeţi acolo că n-o să regretaţi.

Acum, am avut cu noi un bucătar care şi-a făcut de cap cu ciorba asta rădăuţeană:

…şi alte bunătăţuri de care am profitat la maxim.

În timp ce alţii „fac o baie cum ajung”, noi cum am ajuns ne-am făcut baia direct în pat, în cel mai profund şi curat somn. Ne-am trezit seara, hotărâţi să ne scăldăm şi noi un pic în mare pe ultimele raze ale soarelui. Din cauza valurilor mi-am pierdut ochelarii de soare, în timp ce făceam rodeo călărind salteau. Dii căluţ şi două zile chioară până m-am hotărât să-mi cumpăr alţii.

Seara trebuia să dăm cu subsemnatul la vreun party… Nu? Numa’ că Tineretului era goală, Ring-ul la fel, „hai bre la Beach party”, un loc tare funny, în care Oana a învăţat că nu poate dansa pe tocuri în nisip decât cu antrenament şi concentrare maximă. Aşa că mi-am băgat picioarele, pardon, scos, în ele sandale şi dă-i tăvăleală prin nisip.

Răsăritul m-a prins trăind o muzică bună pe lângă „Cortul alb” care era, de fapt, verde.

A doua zi am dormit câteva ore şi ne-am întâlnit cu fraţii Hăţ pe plajă,la apus, pentru că Onuţa avea de lucru, rămânând să ne vedem în discotecă. La fel, de data asta ne-am hotărât să mergem la „Bitch party”. De ce-i ziceam aşa? Păi…

Era la un moment dat, în seara precedentă, o gagică prin faţa noastră. Care gagică era pornită pe agăţat. Dă ea din fund vreo 2 ore, vede că nu agaţă nimic, aplică planul B. Uitându-se la un tip de pe-acolo, îşi toarnă o bere pe sâni şi prin alte părţi, face o mutră demnă de filme porno şi se duce să-l ia pe ăla în braţe. La care ăla o împinge: „Stai că-mi murdăreşti cămaşa”.

Aşa… Bem, ne distrăm, fiecare-n lumea lui, acolo, la care la un moment dat se apropie unul din Fraţii Hăţ de mine.

-Ştii şi tu cum arăţi…

-…

-Acum na, şi eu am venit cu hăţul după mine şi tu cu hăţul după tine…

-Eu n-am venit cu hăţul, eu sunt cu persoana care-mi place.

Şi a plecat. A doua zi evita să mă privească în ochi.

Grupul a cedat, am mai rămas doar eu şi Tudor la distracţie. Dimineaţa m-a prins tot la Cortul Alb, într-o stare de spirit euforică, aruncându-mă în mare îmbrăcată, şi privind soarele care răsărea, invers, făcând pluta. Din păcate doar eu mă simţeam bine, că Tudor stătea cu grijă că ştia cam câte beri băusem. Şi el nu ştie să înoate. Da’ totuşi delfinul din mine a ieşit la iveală şi după cum vedeţi, vă scriu de-acasă, întreagă. Aţi mai văzut voi drac mort?

The Mission 2011, ziua 2

Mobyyyyyyyyyyyyyyyy!

Deja eram odihniţi, fresh, cu chef, ba chiar unii dintre noi (doi) văzuseră şi răsăritul dimineaţă, în timp ce alţii dormeau ca sconcsul pe bancheta din dreapta. Ok, e o zi întreagă de povestit, aşa că am să o iau pe rând.

În seara precedentă fuseserăm o mare bisericuţă formată din 3 persoane, eu, Tudor şi Liz, care ne distraserăm maxim. Numa’ că toţi eram cu berea în fapt. de alte substanţe nici nu putea fi vorba, pentru că DIICOT-ul era sub acoperire prin mulţime. În prima zi am crezut-o pe Liz pe cuvânt, în a doua i-am văzut cu ochii mei.

Şi pentru că în drumul nostru dintre Năvodari şi Constanţa, unde stăteam, trebuia întâi să trecem printre vreo 10 poliţai de la rutieră care se postaseră fix în stânga ieşirii de la The Mission, ne-am hotărât instant să mergem spre dreapta, unde este o plajă oarecum pustie, la nici 200 de metri de Hanul Piraţilor şi pe unde se poate ajunge pe nisip cu maşina.

Moment romantic, valurile mării, intimitate maximă, Oana somn, normal. :)) M-am trezit cu zgomot de copii mici, irascibilă, învelită în pătură pufoasă, în timp ce soarele îmi bătea în cap.

Dacă tot eram acolo am zis să facem şi o baie, că noi nu prea am apucat să simţim soarele sau marea în astea două săptămâni. Numai bine se trezea şi Liz şi ne beiam cafeaua împreună. Între timp am aflat şi că Tudor se trezise la răsărit şi făcuse câteva poze:

Ei, lasă, că răsărit la mare, chiar şi mai frumos (am să vă arăt acuşi), am mai văzut eu…

A venit Liz şi ne-am dus spre Mamaia, pentru că ea vroia să stea pe şezlong la plajă. Eu deja nu mai aveam răbdare să stau şi vroiam acasă.

Acasă o masă bună, somn, stat la cioace cu rudele puţin, mângâiat alea 8 pisici şi 3 câini, speriat de un cal al unui vecin şi spart sticla de acetonă, pregătit pentru The Mission, ziua 2.

Întâi a cântat ROA. Care ROA mi se pare cel mai de căcat nivel la care poate ajunge un om cu 15 ani de experienţă în muzică. E atât de comercială şi kitschoasă încât îţi vine să baţi pe careva când îi auzi. Slabi, dom’le, slabi. După, Şuie Paparude… Care Şuie Paparude îmi plac de când îi ştiu eu şi care ştiu să facă un show superb. Deci ţopăialăăăăă…

Şi-apoi MOBY!

Ei, Moby a avut o prestaţie atât de genială, şi Liz, tipa cu vocea din trupa aia atât de divin a cântat încât mi-au izbucnit lacrimile şi au curs până la bărbie de sughiţam în timp ce le trăiam versurile.

Aici am să vă pun filmuleţele altui om care a avut răbdare să filmeze tot concertul şi să nu se mişte. Şi Tudor a avut dar mi-e mie lene să le uploadez acum.

Tot la nenea ăsta pe canal găsiţi şi restul filmuleţelor de la restul artiştilor. Eu am să contribui cu poze ca să descriu atmosfera, deşi nu am prea multe, pentru că am preferat să filmăm.

Cred, totuşi, că două ajung. Deci ca idee: „MOOOOOOOOBYYYYYYYYY!!!”

Mi-am dat seama că apreciez mai mult firmele care susţin muzica bună şi o sponsorizează, decât alea care susţin diferite alte chestii sau îşi fac reclamă la TV. Aşa că un mare OK pentru Ursus (care au susţinut şi Revolution), Marlboro, Finlandia şi Entran. Bravo oamenilor voştri din publicitate, pentru că ştiu unde să atingă.

Per total, totul a fost superb. Se cunoaşte când un concert este făcut cu peste 100 de angajaţi şi când e făcut cu 10 oameni. Începând de la organizare, lumini, formaţiile aduse şi până la atmosferă, totul a meritat nota 20.

Cine nu a fost şi îi pare rău, cu siguranţă nu are să rateze The Mission Weekend Dance de la anul, unde, mai mult ca sigur, au să vină nume la fel de mari şi unde o să mă găsiţi şi pe mine.

The Mission 2011, ziua 1

Încep cu cel mai recent moment povestirea mea din Jurnalul ăsta de vacanţă, pentru că abia ce a fost şi poate sunt oameni care vor să afle detalii.

Au fost puţini oameni, în ciuda numelor mari care cântau pe scenă şi a preţurilor mici. Adică, ţinând cont că am luat biletele înainte şi că am dat doar 40 RON pe zi, că am primit 3 pachete de ţigări moka, 4 prezervative şi alte d-astea, eu zic că să-l asculţi pe Moby pentru 5 RON e chiar mai mult decât ok. Totuşi, lumea mi se plângea azi-noapte pe mess că i-ar fi costat prea mult să vină. Na, ei ştiu mai bine.

Totuşi, eu am fost.

Deşi nu sunt fană trance şi eram destul de obosită ţinând cont că abia coboram de pe munte şi că eram după două săptămâni de efort fizic şi psihic ( nu râdeţi da’ în astea două săptămâni mi-am făcut nişte muşchi la picioare de zici că-s cal de curse… haha, nu-i de rău, staţi liniştiţi :)) ) am ajuns să ţopăi pe tocuri de 13 prin nisip de ziceai că-s cangur fugind de vânător.

Pe lângă Gabriel & Dresden şi Paul van Dyk, m-am întâlnit şi cu Luiza, singura mea prietenă bună, ceea ce a dat un boost atmosferei şi senzaţiei.

Haha, da, ea e singura femeie pe care am reuşit să o consider într-atât de inteligentă încât să mi-o fac prietenă bună şi să am grijă să o păstrez acolo. De când eram în liceu. Ce ţi-e şi cu complexul ăsta de superioritate. :)))

Bine, poza de mai sus e un fel de „Before”, pentru că „After” ajunseserăm cam aşa:

Ce vedeţi voi acolo e spumă care, fie vorba între noi, în combinaţie cu picioare goale şi nisip se lasă cu multă greutate la mers. Sau poate o fi fost puterea berii care ne trăgea aşa greu de degete.

De cum am intrat pe poarta locaţiei respective am fost impresionaţi de organizare. La poartă ne aştepta un nene, care ne-a ghidat spre alt nene, şi tot aşa, până la locul de parcare.

Prima oară eram oarecum puţin dezamăgiţi totuşi. Pe lângă că era foarte puţină lume, ne-am aşezat şi fix între boxe, în faţă, unde nu se auzea mai nimic. Adică aici:

Apoi a venit Liz şi ne-a spus cam unde tre’ să stăm să ne bucurăm de sunet maxim şi ne-am mutat aici:

De pe la 12 s-a adunat şi lumea.

Ok, în prima zi am avut pe ce să ne destrăbălăm. Aţi văzut atmosfera în video-uri. Încet, încet, în cursul zilei de azi, am să încerc să le uploadez pe toate pe Youtube, aşa că dacă mai vreţi să găsiţi filmuleţe de genul ăsta vă readuc aminte că al meu canal se cheamă AfricanTrips.

Totuşi, trebuie să mai pun nişte poze din prima zi, în caz că nu aveţi răbdare să vă uitaţi la video-uri. Şi ca să-mi aduc eu aminte când am să mă uit în urmă.

Haha, nu vă speriaţi, n-am de gând să uploadez toate cele 10 GB de poze, nu de alta, dar n-au ieşit toate bine. Da’ oricum, vreo 3 GB tot urc eu, aşa, cât să vă satur şi să vă conving că să călătoreşti merită toate sacrificiile din lume. Oricum, am milă şi vă las cu prima zi de la The Mission Dance Weekend. Vă arăt imediat şi cum a fost la a doua, care, de departe, o întrece pe prima.

Vacanţa perfectă

3200 de kilometri, 2 oameni, 2 saptamani. Asta a fost şi despre asta am de gând să scriu în următoarele…multe zile, până plec iar, la concertul Plan B de la Bucureşti. Am cam 10 GB de poze, 6 GB de video şi o mie de poveşti de spus.

Mi-am ieşit din personaj de tot şi am intrat în altul: călătorul. Fără nici un fel de grijă, fără stress, fără casă, dormind prin iarbă sau prin camere de hotel, de multe ori nedormind deloc, obosită, epuizată, cu foame de văzut mai multe, am ajuns să admir România, Renault Megan-ul şi un om ca mine. Nu, nu sunt singura de genul ăsta.

Am avut un înger păzitor pe bancheta din spate şi i-am rămas recunoscătoare unui şofer necunoscut care cu un simplu flash dat din greşeală, sau poate pentru că văzuse în oglinda retrovizoare nebunul intrat în curbă, ne-a făcut să încetinim viteza şi să avem astfel timp să frânăm. Altfel, probabil eram şi eu înger păzitor pe vreo banchetă acum.

Cu siguranţă unii oameni n-ar trebui să aibă permis şi nici copii. Am văzut copii de un an cu capul sucit şi lăsat să atârne, sau sărind prin faţa maşinii, am văzut întreceri între tiruri, din care unul pe banda noastră, tirişti care se aşteptau să trecem pe sub ei sau şanţuri de aproape, pentru că anumiţi şoferi de dubă se uitau în cu totul alte părţi. Traficul e îngrozitor dacă mă întrebaţi pe mine şi mai ales în zonele de intensitate maximă, ca Bucureşti sau Constanţa. În Constanţa, atunci când vrei să te încadrezi în trafic, scoţi întâi maşina pe jumătate din intersecţie, apoi te uiţi în partea opusă din care vin maşinile şi abia pe urmă în aia în care trebuie. Totuşi, n-am păţit nimic. După cum spuneam, cineva de sus (şi cineva de jos) a vrut să-mi dăruiască cea mai perfectă vacanţă.

Am văzut şi oameni stresaţi, nervoşi, frustraţi, complexaţi, însă am încercat să ne ferim cât mai mult de ei. Unde nu se putea, încercam să îi împăcăm, iar dacă nici aşa nu se putea, ne retrăgeam în lumea noastră.

Traseul a fost ăsta + Bulgaria:

Mai pe scurt: Iaşi- Costineşti- învârtit pe-acolo- Albena – Varna -Devnya- Provedia- Veliki nush-cum- Kaliakra- Vama Veche – Olimp- Constanta- Buşteni- Sinaia- Babele- Peştera Ialomiţei- Bran- Râşnov- Sighişoara- Transfăgărăşan- Curtea de Argeş- Bucureşti- Constanţa- Năvodari- Iaşi. Tot ce e posibil să mai fi uitat ceva dar am să-mi mai aduc aminte pe măsură ce vă povestesc şi mă uit la poze.

Dacă vă întrebaţi de costuri, pun pariu că am ieşit mai ieftin decât mulţi alţii care au fost o săptămână la mare. Toată treaba asta, pentru două persoane, a costat undeva la 2000 RON, hai 2500 RON, cu tot cu biletele la The Mission. Rămâne să updatez după ce aflu informaţii noi. Nu ne-am abţinut de la nimic din ce-am vrut, dar adevărul e că nici nu am vrut prea multe. Şi al doilea adevăr e că am avut şi baftă la cazare ieftină şi bună, la o maşină genială care consumă doar 4,5 % motorină şi n-a făcut nici un pâss, indiferent prin ce şanţuri am băgat-o, la amici bucătari şi la produse ieftine şi cu gust bun. V-am zis eu de îngerul ăla păzitor. Sau pur şi simplu poate suntem noi oameni echilibraţi, cărora nu le trebuie prea multe să fie fericiţi.

Am plâns de 3 ori de emoţie, eu, omul care nu plânge nici când are cele mai tâmpite probleme pe cap. Dar despre amănuntele astea în posturile care urmează. Acum vă las cu apusul de soare pe care l-am filmat pe drumul de întoarcere.


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :