Archive for the 'Călătorii' Category

Dictionar de metafore ale vietii 2

(1 e pe facebook pe undeva, in trecut si explica psihologia din spatele unor metafore. Si asta tot psihologia o exprima, dar la nivel de inconstient spiritual).

Mi-e Alexandru Rusu de ajutor aici, el vine cu exemplele concrete, eu doar scot definitiile generale.

Gen

filtru

Babylon=limbajul emotional care, in timp, a devenit neinteles. Ne-am pierdut de comunicarea adevarata, ascultarea activa, carpe diem, cunoasterea de sine. Nu putem sa exprimam ceva ce nu stim cum arata inca, nu? Cum sa poti sa exprimi ce iti doresti, daca nu stii inca ce iti doresti si ai nevoie?

Scarlet Woman=Lilith=Sarpele=Antichrist=femeia sau barbatul care a fost atat de atent la ce incearca oamenii sa transmita prin cuvinte, incat le-a descifrat emotiile in cuvinte si gesturi, astfel incat ii inteleg pe ceilalti unde nici ei nu se inteleg.

Cuvantul=emotia transmisa sincera, cu cel mai real ton si intentie pura, lipsita de egoism, pe principiul win-win moral. Nu uitati ca *La inceput a fost Cuvantul*, insemnand ca verbalizarea reala creeaza un mini-univers de influente, care, la randul lui creeaza altul si tot asa.

Dumnezeu=Mama Gaia=Natura=Oamenii sunt natura. Vocea interioara este vocea ei, insa, daca nu te cunosti bine pe tine, nu ai cum sa o intelegi. Suntem toti vibratii chimice, atomi, care transmitem energia mai departe. Prin vibratiile astea suntem interconectati cu Tot. Yeap, the secret exista intr-o forma practica, demonstrabila. Suntem, toti, elemente ale naturii, parte dintr-un sistem complex, insa am uitat sa ne indeplinim rolurile pe care ni le tot pregateste Natura de milioane de ani. Am uitat ce e aia Evolutie, crezand ca ea porneste incontrolabil, nu din realizarea psihicului ca are nevoie de ceva.

Diavolul=Consumerism= tipologie de personalitate opusa lui Dumnezeu. Orice e impotriva naturii, e DIavol. E consumerism. E o frica puternica, bagata de religii si frica de necunoscut in fata, de social, de tot. Totusi, nu e nimic rau acolo, credeti-ma pe cuvant. E simplul dual psihologic.

Yin si Yang=acelasi dual psihologic, aflat in echilibru interior. Daca 2 persoane cu echilibru perfect se intalnesc, chimia lor poate produce vibratii mai mari si, astfel, da echilibru interior in jur, in anumite aspecte, prin simpla lor existenta, creand un trend de influenta. Cu cat mai multe astfel de echilibre interioare apar, ciocnindu-se sau conectandu-se, cu atat mai multe trenduri de influenta se creeaza. In timp, ele se vor indrepta spre lumea utopica. Echilibrata. Rai. Sunt 3 elemente, in general, de care lumea nu tine cont in metafora Yin si Yang, atunci cand ii cauta interpretarile in viata reala, astfel, neproducandu-se acel echilibru de mai sus: cele 2 puncte si linia din mijloc, gri, care le uneste. In metafora mea, Linia de uniune era echilibrul, zona in care nu mai simt nevoia sa ma apar, iar cele 2 puncte erau safespot-uri: zona de confort din starile emotionale.

Exemplu de Yin Yang social: cuplul, interiorul personal.  Mai multe aici

Apocalipsa=momentul cand natura hotaraste sa spuna stop *Diavolului* si, prin miscari sociale, sa distruga iluziile induse de consumerismul diferitelor institutii cu influenta care au ales sa foloseasca cunostintele astea pentru a manipula socialul. De aici si conotatia negativa data de catre Biserica acestui moment. Totusi, e ilogic sa ne fie teama de el, pentru ca atunci cand se intampla, sufletele isi gasesc linistea. Daca iti e teama de el, cand incerci sa il recunosti sau reproduci in social, problema e de undeva din tine, pentru ca te simti vinovat. Afla de ce si daca are sens.

Judecata=Ziua cand te afli fata in fata cu adevaraul tau interior, si incerci sa afli daca trebuie sa te simti vinovat sau nu. Daca esti, repara. Daca nu, las-o sa curga. Fii propriul Calau, ca doar poti fi si Dumnezeu si Diavol.

Perceptie= E explicata pe facebook, in prima parte, ce e. Am sa revin cu adaugiri cand gasesc postul ala. Alex a gasit o definitie semi-ezoterica aici. Dar se refera fix la perceptia psihologica.

Coincidente=trendurile, in marketing, psihologie si, in general, orice e stiinta/statistica se masoara prin coincidente. In sistemul mare, insa, nu sta nimeni sa le studieze in spiritualitate, din simplul fapt ca se crede ca stiinta nu e si spiritualitatea. Desi e total ilogic, pentru ca filozofia a fost prima psihologie, matematica la fel, psihologia este o ramura a filozofiei, spiritualitatea o latura a psihicului. Deci totul poate fi tradus in formule geometrice si algebrice.

Chakre=tensiune interioara resimtita in anumite zone ale corpului, explicata in Psihologia Pozitiva.

A 5-a dimensiune= aici. Explicata in spiritualitate si new age aici.

Ascensiunea 5D=ascensiunea si venirea lui Isus= asta este un proces mental, de crestere a constiintei, ai putea spune, de devenire si atingere a potentialului tau. Nu e usor, e a naibii de greu, inclusiv la nivel fizic, dar daca ar fi fost atat de usor poate ca n-ar fi fost atat de putini oameni in trecut care sa fi trecut toate testele lui. Dap, creierul uman are capacitatea sa ne transforme in toate personajele mitologice in care ne regasim, la un nivel mental. Se poate face asta prin jucarea totala a rolului, in real.  The Second Coming will be a fearful, mournful time for the wicked, but it will be a day of peace for the righteous.” „Matthew 24:37–39 and Luke 17:26–30 suggests a duration rather than a moment of arrival.[31] They also believe that biblical chronology points to 1914[32] as the start of Christ’s „presence”, which continues until the final battle of Armageddon. Other biblical expressions they correlate with this period include „the time of the end” (Dan 12:4), „the conclusion of the system of things” (Matt 13:40,49; 24:3) and „the last days” (2 Tim 3:1; 2 Peter 3:3).

Mandala= Mandala is a graphical representation of the center (the Self for Jung). It can appear in dreams and visions or it can be spontaneously created as a work of art. It is present in the cultural and religious representations. Sau ce denumesc eu ca safepoint, reprezentand acele puncte din Yin si Yang. Zona de confort. Mandale mai frumos explicate si mai logic aici.

Nimic trist aici:

Completez pe masura ce gasesc definitiile exacte. 🙂

Diferenta de mentalitati

De la inceput imi proclam pozitia, ca sa nu existe dubii: iubesc oamenii din Constanta (nu pe toti) si ii urasc pe cei din Bucuresti (nu pe toti). Deci nu pe toti, ca sa am sustinere in logica de mai incolo, dar e o mare sansa ca cel pe care il intalnesc si apartine unuia dintre astea doua orase, sa se conformeze regulii.

Doua povesti, pentru inceput:

Sofer de maxi-taxi din Bucuresti, in timp ce ne indreptam spre Constanta. Pe langa ca a dat drumul la AC doar cand a coborat si ultimul pasager, a facut o faza de am ramas „:|”.

Cu noi, in maxi, era o tanti, la vreo 20 si ceva de ani, rochie mulata-leopard, tocuri cui, blonda, tatuaje pe san si pe brat. Ok, nu era tocmai o tanti model, insa cu ea era o minunatie de fetia, mulatra, de vreo 3 anisori, la care ea tinea ca la ochii din cap, aspect ce se vedea dupa felul cum o corcolea si ii vorbea. Mie nu-mi plac copiii, da’ pe fetita aia am luat-o in brate si am si pupat-o, atat de lipicioasa si draga mi-a fost. In plus, tanti era cu bun-simt, nu deranja pe nimeni.

La un moment dat, probabil siti, maxi-ul a oprit la o benzinarie, pentru 15 minute. Am iesit toti, ne-am facut treaba, cand sa plecam, se uita soferul prin maxi-taxi si (desi stia ca a plecat plin din Bucuresti), locul femeii respective era gol. Da sa plece soferul. Ii spun oamenii dn maxi taxi ca lipseste respectiva tanti, el se face ca nu aude. Tipa lumea la el, opreste obligat. Nerabdator. In alta parte a benzinariei. Intr-un final s-a dus cineva dupa dansa, ca soferului nu-i trecea prin cap ca daca a schimbat locul masinii, femeia s-ar putea sa nu il gaseasca.

Ce mentalitate bolnava si retardata sa ai ca sa lasi o femeie cu un copil de 3 ani in mijlocul nicaieriului, pe autostrada, fara bagaje?!

Aproape de Constanta l-am intrebat (pe sofer) daca intram in oras prin Palas sau nu. El zice „Nu stiu, nu cunosc” (care, fie vorba intre noi, pare a fi dictonul bucurestenilor). Cum sa nu stii pe unde intri in oras? Pai ce fel de sofer de maxi taxi esti?

Si intamplarea nr 2:

In Navodari, dupa The mission, dimineata, am luat, iarasi, un maxi taxi spre Constanta. La care, la un moment dat, soferul zice „ia uite, nu mai are benzina”. Opreste, si urca un baietel la vreo 20 de ani, cu un bidon gol de plastic, in mana. „Nu mai ai benzina, nu?” intreaba soferul. Flacaul confirma si scoate 25 de lei din buzunar, ca sa numere 2 lei sa-i dea de bilet. La care soferul, cand vede cati bani are, zice „Lasa, nu mai imi da”.

Da. Mentalitati diferite, de la cer la pamant. In timp ce in Bucuresti trebuia sa intreb 10 oameni ca sa aflu unde e o locatie sau un lucru (mergi cu acelasi tramvai si spui „Nu stiu, nu cunosc”), in Constanta, la 11 noaptea chiar, mi se explica de doua ori, cu zambetul pe buze. Am intalnit si cazuri de „nu stiu, nu cunosc”, in Constanta, insa au fost urmate de un „dar, puteti incerca in statia aia pentru ca eu cred…”. Amabili, dom’le, amabili si deschisi.

Sa nu mai spun de aspectul general. In timp ce, in Bucuresti, vezi numai oameni incruntati si grabiti pe strada, dincoace, e un maxim zambet si o relaxare totala, oriunde ai intoarce capul.

Si sa nu spuneti ca sunt partinitoare, sau ca exclud Iasul din lista „etichetelor”, si asta, in comparatie cu Constanta, e varza. Aici sunt oamenii atat de snobi si atat de preocupati de „grija lumii” incat uita sa isi traiasca propria viata.

Iar, asa cum spunea var’mea cand i-am spus ca la anul cred ca am sa vin in Constanta ca sa stau vreo luna sau doua, mi-a spus „Daca vii aici, are sa-ti placa atat de mult ca nu ai sa mai pleci”. Ceea ce tind sa cred si eu ca e adevarat.

Oricum, de cand am ajuns in Iasi am descperit ca si Adrian Nuta si Iolanda Mitrofan predau masterul pe care-l vreau eu, in Bucuresti. Doi oameni pe care-i „divinizez” in materie de psihologie. Asa ca s-ar putea sa mi se aplice proverbul „de ce ti-e frica, de aia nu scapi”. Tot ce sper e sa nu ma las prinsa in vartejul si mentalitatea celor din orasul ala. Iar daca mai vad vreun bucurestean ca se uita urat la mine cand vorbesc cu accent moldovenesc (care nu e intr-atat de pronuntat, da’ totusi – plus ca, pe langa ei, noi vorbim corect gramatical) am sa-i spun ca eu, personal, cred ca i s-a atrofiat creierul de la lipsa de oxigen din orasul ala si ca, probabil, iq-ul meu de moldoveanca e de 3 ori mai mare decat a lui si a tuturor prietenilor lui adunat la un loc. Desigur, nu ma astept ca un om care nu intelege nici macar primul principiu al logicii sa priceapa, da’ cand o creste mare, s-o prinde el ce-am vrut sa zic. Ca dupa o singura zi mi se acrise sa imi corectez vorba doar ca sa nu ma trateze un rahat de vanzator sau taximetrist cu dispret.

Summer time

Maine Bucuresti, poimaine spre mare. Spre Iasi… cand mi s-or termina banii… So, daca vreti sa bem o bere, sa stam la cioace, treburi d-astea tineresti, stiti numarul meu de telefon. 🙂

Timeout

@ Trnsfagarasan, Transalpina, Hai – hui. Hurray! Brb.

As putea trai asa…

Eu eram fix ca nuca in perete acolo. Cunosteam vreo 2 oameni, mai bine, din toti cei 30 adunati la Vama si, colac peste pupaza, mai aveam si de muncit mult. Si initial chiar am avut o problema, ca nu stiam cum sa „ma bag si eu in seama”, ca omul. Na, asa e cand nu cunosti lumea si nu vrei sa risti sa faci o impresie proasta din prima ca nu se stie pe cine poate afecta impresia aia. Norocul meu ca bautura ii face pe toti prieteni.

Deci prima seara chef mare. Atat de mare ca a doua zi ne tineam toti cu mainile de cap. Si totusi, m-am simtiti perfect. Procesul de intrat in vorba cu lumea? „Dragos, hai facem niste shot-uri. Tine sticla asta de sirop de menta, eu tin sticla de vodka, ada 30 de pahare.. Haideti la shot-uri!” Dupa aceea eram cea mai buna prietena inclusiv cu persoanele mai sus puse de pe-acolo.

Am adormit pe la 7 dimineata cred. A doua zi m-am trezit mahmura, tremurand si…trebuind sa muncesc. V-am aratat pozele si v-am aratat si pagina goala. Aia e tot ce-am reusit sa fac week-end-ul asta la capitolul munca: un fisier word nou si gol. Ba nu, mint. Vineri, pe drum, am scris vreo 5 articole. Si, colac peste pupaza, in timp ce-mi strofocam eu mintea incapatanata sa scoata idei, s-au pornit tractorul si ATV-ul, langa mine. Cum sa mai stai sa muncesti cand altii vor sa mearga la stana..?

Asa ca am abandonat laptop-ul in foisor, m-am prins de remorca si hai pe munte/deal/ce-o fi ala. Douazeci de oameni, soferul conducand pentru prima oara un tractor, doua banci, ca doar na, cand mergi cu tractorul tre’ sa stai comod si multe, multe emotii: trece? Nu trece? Se rastoarna? Nu se rastoarna?

La un moment dat nu mai trecea nici tractor, nici ATV, nici nimic. Asa ca am mers la pas pentru ca, dupa ceva vreme, sa ni se spuna ca nu exista nici o stana si ca totul a fost o consipratie sa mergem in drumetie. Ei, daca tot suntem aici, atunci haidem mai sus…

Si mai sus:

Guess Who ar fi mandru de noi:

M-am deshidratat total pentru ca n-am avut decat niste vin dupa noi, pe post de lichid, si eu nu mai vroiam sa vad alcool in fata ochilor.

Cand ne-am intors, s-a scos arcul, sport de care m-am indragostit instant. Pesemne ca si-a spus cuvantul natura mea de Sagetator. Oricum, pe lista de „vreau sa fac pana mor” am adaugat si tirul cu arcul.

Aseara am aflat, teoretic, ca ar trebui sa ai permis de port arma sa tragi cu un arc de genul. Heh, asta-i mic copil pe langa ce-am facut mai tarziu.

Si uite asa, din sageata in sageata, am prins si noi ATV-ul pe mana. Eu la volan, direct pe strada, da-i maxim, cat duce. Imi intrau gaze in ochi ca nu luasem casca, plangeam de nebuna si-mi fluturau lacrimile in vant si de-a dracu’ nu luam mana de pe acceleratie. Cand s-a urcat Tudor in fata ii spuneam incontinuu „Las-o mai incet”, de a fost omul nevoit sa se dea jos si sa-mi dea mie fraiele ca sa putem sa ne bucuram si noi un pic de viteza.

Numai un zambet, toata. A doua zi mi-a pierit, ca am aflat ca-mi trebuia permis de conducere pentru ce trece de 50 cm3 si ca nu se pedepseste decat cu dosar penal. Iar ala avea cam 250 cm3 si eu mergeam cu aproximativ 80-90 la ora. Heh, la prima abatere, scapam ieftin…

Seara lautari, gratar facut de Dragos, a carui fan infocat m-am declarat si cand am mers la mare si Jagger. Mult Jagger si restul de sirop de menta care mai ramasese. Macar am fost consecventa si am tinut-o doar pe tarie. A doua zi nu m-a mai durut capul da’ tremuram ca dracu’ de-mi sareau clatitele din furculita.

Dar pana la episodul cu alcoolul am facut un tur al pensiunii unde am descoperit niste prieteni buni:

Si-apoi dans si petrecere pana pe la 3 cand „m-am dus sa ma intind o ora” si m-am trezit pe la 11 a doua zi, irascibila si pusa pe harta. In jurul nostru pensiunea goala: toata lumea plecase pe Rarau, noi n-aveam masina sa ne ducem dupa ei, ATV-ul nu mai avea benzina. Atunci am aflat si ca mi-ar fi trebuit permis, pentru ca-mi faceam probleme daca pot tine ghidonul 38 de kilometri… Asa ca am stat relax prin foisoare, incalzindu-ne la soare pana cand a venit Tap la o cafea si o vorba. A plecat el si dupa ce-am mancat, ne-am gandit sa plecam si noi.

Concluzia finala? As putea trai asa, mai mult ca sigur… Trebuie doar sa-mi mai fac pensiunea proprie intr-o zona la fel de frumoasa ca Vama, sa-mi iau permisul de conducere si cel de port arma si viata ar fi superba… Daca va place locul, gasiti detalii despre el pe aici. Vi-l recomand, cu caldura.

Conditii de munca

Numai ca sa vedeti cam in ce conditii lucrez eu momentan:X

Hehe, sunt la Vama, undeva pe la 15 kilometri distanta de Gura Humorului. Un loc superb, in care am de gand sa ma distrez si sa ma relaxez week-end-ul asta.

Pe unde am mai umblat weekend-ul ăsta

N-am mai ajuns la Plan B… Heh… Da’ nici în Iaşi n-am stat. Aşa că am fost şi ne-am făcut de cap prin

…Gura Humorului:

…Suceava:

…Vaslui:

…şi Bârlad:

Costineşti, partea a 2-a

N-am stat prea mult prin Costineşti, dar totuşi am câtve poze să vă arăt. În mare parte am băut, ne-am distrat şi n-am dormit mai deloc, de i-am făcut pe cei care erau cu noi să se întrebe cât mai rezistăm. Când au zis şi ei că ne băgăm şi noi la somn, ne-am furişat la 2 noaptea din cameră şi ne-am dus la party. În rest am umblat hai-hui, pe unde se putea mai mult.

Într-o seară ne-am întâlnit cu Gabi. De fapt asta s-a întâmplat în seara de care vă spuneam mai sus şi în care planul era „Ieşim o oră, bem un suc că mâine avem de condus, şi venim la somn înapoi.” Pe dracu’ iar ne-a prins dimineaţa la Cortu Alb făcând pe delfinii, de data asta în costum de baie, şi fără restul hainelor pe noi. Ba chiar am descoperit un colţişor în care berea era 3 lei, Jagermeisterul vreo 4 şi patroana pusă pe agăţat.

În altă zi, tot la Costineşti, ne-am plimbat cu vaporaşul până la epavă, care-i furată pe jumătate:

Mai era un locuşor simpatic, cu shot-uri, pe lângă care, de câte ori treceam, băgam câte un Jager. Noroc că ducem, că de fel suntem plimbăreţi…

Tot la Costineşti am descoperit adevăratul doggy style:

În rest, să vă mai arăt vreo 2 poze şi trec la lucruri mai interesante că deh, de Costineşti e sătulă toată lumea…

Costineşti

La Costineşti am ajuns rupţi. Nu, nu rupţi la propriu, în schimb cu oboseala în floare. Cu o seara înainte făcusem ceva… momentan nu mai ştiu ce, da’ cu siguranţă a fost interesant. Ah, mi-am adus aminte. Cu o seară înainte le-am cunoscut pe Natasha şi Cristina, după ce în prealabil eu fusesem la bunţi-bunţi prin cluburi şi Tudor ţopăise pe la o nuntă. Şi-apoi Natasha şi Cristina. Heh…

De dormit dormiserăm doar vreo 3-4 ore şi drumul Iaşi-Costineşti a fost teroare. Cel puţin pentru mine, care mergeam prima oară la drum lung cu omul ăsta, stressul era în floare. Nu că mi-ar fi mie frică de mulat pe copaci, da’ mi-e frică să nu mai trăiesc după şi să mă chinui. Adăugaţi la stressul ăsta şi o ceaţă de o tăiai cu toporul, un drum ales greşit (cel de la Viziru) care e nemarcat, neiluminat, strâmt, plin de tiruri şi care se termină brusc la un moment dat şi o să înţelegeţi starea mea de spirit de dimineaţă.

Şi dimineaţă, când am ajuns în Costineşti, era pustiu. Mai mare dragul să-ţi cauţi gazdă. Ne-am întâlnit acolo cu nişte amici de-ai lui Tudor şi ne-am dus spre o cazare pe care o ştiau ei. Un colţ de rai, nu alta, la doar 80 ron pe noapte.

Aşa arăta camera, iar grădina e asta:

Numai că mai trebuiau să vină vreo 5 persoane pe lângă noi, pe care i-am denumit eu mai încolo „Fraţii Hăţ şi femeile lor” (am să vă povestesc şi de ce mai acuşi), şi lor nu le convenea. Aşa că ne-am pus pe căutat altceva. Care altceva s-a lăsat cu o faţă gen „două puncte liniuţe” şi cu fredonatul lui „Ioane, ce căcat?!?!”

Spicuim puţin şi obţinem următoarele:

-Preţul camerelor este un pic mai mare deoarece centrala este pe motorină şi asta costă…

No shit? Da-i treaba mea pe ce-mi dai tu apă caldă?!

-Aici e, vedeţi, pensiune de lux, nu vin toate tipurile de oameni…

La o mai atentă privire asupra „pensiunii de lux” vedem că are gresie, budă în cameră, frigider pe hol, la comun, jaluzele verticale şi… cam atât. Oh, da, halal lux, vă rog, opriţi-vă…

-Avem aer condiţionat, normal…

Când am ajuns, aerul condiţionat era doar într-o cameră, de o persoană, la supra-preţ.

Într-un cuvânt, majoritatea celor care ofereau condiţii normale, civilizate, gen frigider şi budă în cameră, eventual şi un ventilator, se considerau „waw”, aşa că băgau preţuri cât mai mari. Oricum mie şi lui Tudor ne plăcuse primul loc aşa că nu ne mai mulţumea nimic acum. Noi cu natura, cu rusticul, facem noi ceva pe jaluzelele lor verticale…

Aşa că după 4 ore ne-am întors şi ne-am instalat în căbănuţa noastră, băgându-ne picioarele în Fraţii Hăţ care oricum se chinuiau de tot atâta timp să ajungă din Constanţa în Costineşti.

Dacă sunteţi interesaţi unde e locul ăsta de cazare, e undeva pe.. strada Gării, nr. 6 parcă. Numărul de telefon nu e la mine dar am să updatez când îl iau. E fix într-o intersecţie, la 2 străzi mai încolo de poliţie, având în faţă un magazin şi la stânga o pizzerie. Mergeţi acolo că n-o să regretaţi.

Acum, am avut cu noi un bucătar care şi-a făcut de cap cu ciorba asta rădăuţeană:

…şi alte bunătăţuri de care am profitat la maxim.

În timp ce alţii „fac o baie cum ajung”, noi cum am ajuns ne-am făcut baia direct în pat, în cel mai profund şi curat somn. Ne-am trezit seara, hotărâţi să ne scăldăm şi noi un pic în mare pe ultimele raze ale soarelui. Din cauza valurilor mi-am pierdut ochelarii de soare, în timp ce făceam rodeo călărind salteau. Dii căluţ şi două zile chioară până m-am hotărât să-mi cumpăr alţii.

Seara trebuia să dăm cu subsemnatul la vreun party… Nu? Numa’ că Tineretului era goală, Ring-ul la fel, „hai bre la Beach party”, un loc tare funny, în care Oana a învăţat că nu poate dansa pe tocuri în nisip decât cu antrenament şi concentrare maximă. Aşa că mi-am băgat picioarele, pardon, scos, în ele sandale şi dă-i tăvăleală prin nisip.

Răsăritul m-a prins trăind o muzică bună pe lângă „Cortul alb” care era, de fapt, verde.

A doua zi am dormit câteva ore şi ne-am întâlnit cu fraţii Hăţ pe plajă,la apus, pentru că Onuţa avea de lucru, rămânând să ne vedem în discotecă. La fel, de data asta ne-am hotărât să mergem la „Bitch party”. De ce-i ziceam aşa? Păi…

Era la un moment dat, în seara precedentă, o gagică prin faţa noastră. Care gagică era pornită pe agăţat. Dă ea din fund vreo 2 ore, vede că nu agaţă nimic, aplică planul B. Uitându-se la un tip de pe-acolo, îşi toarnă o bere pe sâni şi prin alte părţi, face o mutră demnă de filme porno şi se duce să-l ia pe ăla în braţe. La care ăla o împinge: „Stai că-mi murdăreşti cămaşa”.

Aşa… Bem, ne distrăm, fiecare-n lumea lui, acolo, la care la un moment dat se apropie unul din Fraţii Hăţ de mine.

-Ştii şi tu cum arăţi…

-…

-Acum na, şi eu am venit cu hăţul după mine şi tu cu hăţul după tine…

-Eu n-am venit cu hăţul, eu sunt cu persoana care-mi place.

Şi a plecat. A doua zi evita să mă privească în ochi.

Grupul a cedat, am mai rămas doar eu şi Tudor la distracţie. Dimineaţa m-a prins tot la Cortul Alb, într-o stare de spirit euforică, aruncându-mă în mare îmbrăcată, şi privind soarele care răsărea, invers, făcând pluta. Din păcate doar eu mă simţeam bine, că Tudor stătea cu grijă că ştia cam câte beri băusem. Şi el nu ştie să înoate. Da’ totuşi delfinul din mine a ieşit la iveală şi după cum vedeţi, vă scriu de-acasă, întreagă. Aţi mai văzut voi drac mort?

The Mission 2011, ziua 2

Mobyyyyyyyyyyyyyyyy!

Deja eram odihniţi, fresh, cu chef, ba chiar unii dintre noi (doi) văzuseră şi răsăritul dimineaţă, în timp ce alţii dormeau ca sconcsul pe bancheta din dreapta. Ok, e o zi întreagă de povestit, aşa că am să o iau pe rând.

În seara precedentă fuseserăm o mare bisericuţă formată din 3 persoane, eu, Tudor şi Liz, care ne distraserăm maxim. Numa’ că toţi eram cu berea în fapt. de alte substanţe nici nu putea fi vorba, pentru că DIICOT-ul era sub acoperire prin mulţime. În prima zi am crezut-o pe Liz pe cuvânt, în a doua i-am văzut cu ochii mei.

Şi pentru că în drumul nostru dintre Năvodari şi Constanţa, unde stăteam, trebuia întâi să trecem printre vreo 10 poliţai de la rutieră care se postaseră fix în stânga ieşirii de la The Mission, ne-am hotărât instant să mergem spre dreapta, unde este o plajă oarecum pustie, la nici 200 de metri de Hanul Piraţilor şi pe unde se poate ajunge pe nisip cu maşina.

Moment romantic, valurile mării, intimitate maximă, Oana somn, normal. :)) M-am trezit cu zgomot de copii mici, irascibilă, învelită în pătură pufoasă, în timp ce soarele îmi bătea în cap.

Dacă tot eram acolo am zis să facem şi o baie, că noi nu prea am apucat să simţim soarele sau marea în astea două săptămâni. Numai bine se trezea şi Liz şi ne beiam cafeaua împreună. Între timp am aflat şi că Tudor se trezise la răsărit şi făcuse câteva poze:

Ei, lasă, că răsărit la mare, chiar şi mai frumos (am să vă arăt acuşi), am mai văzut eu…

A venit Liz şi ne-am dus spre Mamaia, pentru că ea vroia să stea pe şezlong la plajă. Eu deja nu mai aveam răbdare să stau şi vroiam acasă.

Acasă o masă bună, somn, stat la cioace cu rudele puţin, mângâiat alea 8 pisici şi 3 câini, speriat de un cal al unui vecin şi spart sticla de acetonă, pregătit pentru The Mission, ziua 2.

Întâi a cântat ROA. Care ROA mi se pare cel mai de căcat nivel la care poate ajunge un om cu 15 ani de experienţă în muzică. E atât de comercială şi kitschoasă încât îţi vine să baţi pe careva când îi auzi. Slabi, dom’le, slabi. După, Şuie Paparude… Care Şuie Paparude îmi plac de când îi ştiu eu şi care ştiu să facă un show superb. Deci ţopăialăăăăă…

Şi-apoi MOBY!

Ei, Moby a avut o prestaţie atât de genială, şi Liz, tipa cu vocea din trupa aia atât de divin a cântat încât mi-au izbucnit lacrimile şi au curs până la bărbie de sughiţam în timp ce le trăiam versurile.

Aici am să vă pun filmuleţele altui om care a avut răbdare să filmeze tot concertul şi să nu se mişte. Şi Tudor a avut dar mi-e mie lene să le uploadez acum.

Tot la nenea ăsta pe canal găsiţi şi restul filmuleţelor de la restul artiştilor. Eu am să contribui cu poze ca să descriu atmosfera, deşi nu am prea multe, pentru că am preferat să filmăm.

Cred, totuşi, că două ajung. Deci ca idee: „MOOOOOOOOBYYYYYYYYY!!!”

Mi-am dat seama că apreciez mai mult firmele care susţin muzica bună şi o sponsorizează, decât alea care susţin diferite alte chestii sau îşi fac reclamă la TV. Aşa că un mare OK pentru Ursus (care au susţinut şi Revolution), Marlboro, Finlandia şi Entran. Bravo oamenilor voştri din publicitate, pentru că ştiu unde să atingă.

Per total, totul a fost superb. Se cunoaşte când un concert este făcut cu peste 100 de angajaţi şi când e făcut cu 10 oameni. Începând de la organizare, lumini, formaţiile aduse şi până la atmosferă, totul a meritat nota 20.

Cine nu a fost şi îi pare rău, cu siguranţă nu are să rateze The Mission Weekend Dance de la anul, unde, mai mult ca sigur, au să vină nume la fel de mari şi unde o să mă găsiţi şi pe mine.


Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :