Tarand copiii in mormant, unul cate unul…

Au sa ma certe pentru titlul asta, dar nimic nu poate descrie mai bine sentimentul. Nimic nu poate descrie mai bine puterea de a avea, a poseda, a fi demonul lor. Ei, cei inocenti, cei doritori de trup si suflet, care se lasa condusi in miraje…

Imi zambea si incerca sa ma ia in brate si sa se alinte, dar nu stia ca dimineata ma transform in robot, devin alt om, rece, distant, rational. Nu stia ca eu nu romantismul il cautam, ci energia lui. Ca il consum, sub puterea noptii. M-a privit cu ochi tristi si colturile gurii lasate cand am plecat si i-am aratat ca nu trebuie sa ma caute. Are sa tresara daca are sa ma revada, aducandu-si aminte cum i-am frant visele de dimineata brutal, intorcandu-i spatele. Inca doua experiente dintr-astea si are sa franga, la randul lui, visele altora. Apoi are sa inteleaga puterea din spatele refuzului.

Imi spunea, plimbandu-ne pe strazi, ca nu intelege de ce sa te complici cu obsesiile celorlalti pentru tine, dar nu intelegea pentru ca nu constientiza frumusetea unei obsesii, privita din afara. Zbuciumul launtric, goana dupa o privire, linistea de dupa aprecierea venita de la celalalt. N-a observat niciodata, in ceilalti, obsesia pentru el. N-a constientizat, niciodata, obsesia pentru ce nu poate tine langa el. Zi si noapte e robot, nu e dual, ca mine, n-are cum sa inteleaga pana nu vede ce simte.

N-a vrut sa asculte cand i-am spus ca privesc oamenii ca obiecte, cand ei se transforma singuri in asta, in ciuda avertismentului sincer. Isi dorea sa imi devina obiect, sa-l parasesc dimineata, cand inghet. Insista si am vrut sa-l las sa fie om, fara sa-l transform, refuzand. N-a inteles de ce, dar, spre deosebire de celalalt, inca incearca sa o faca, fara sa interpreteze negativ,superficial, intentia.

Obsesia femeii pe care nu o poti avea emotional e mai puternica decat orice orgasm la ceas de seara. Alunecarea ei printre degete, in fiecare dimineata, iluzia din timpul noptii sau poate cea din timpul zilei, da gustul puterii. Ca o limba pe o inghetata intr-o zi torida de vara. Doar una, cand in fata ai un cornet mare, cu cele mai dulci arome din lume. Ca iluzia oazei in mijlocul desertului. Ca o femeie goala si perfecta, dintr-o revista deochiata, la care te masturbezi, venerand, dar stii ca niciodata nu va fi a ta real.

Decat, decat… „Oare ce are el si nu am eu?”

„Dar stii unde duce drumul asta, nu?” Spre infinit, i-as fi raspuns, dar nu vreau sa il transform intr-un obiect ratacit in cautarea gustului perfect al Puterii interioare.

Imi pare rau ca iti abuzez psihic prietenul, hranindu-ma cu energia lui vitala, le-as fi spus Cheilor, dar e mai bine sa nu stii ca-mi pare rau, pentru ca ar urma intrebarea inevitabila „De ce iti pare rau si cum?”. Iar cum eu nu am sa raspund si ei au sa inceapa sa studieze, au sa descopere gustul blestemului dat de tipul asta de putere. Nu, copile, mai bine agata-te de puterea banului, a statutului, a unui viitor nesigur sau a scopurilor in viata. Puterii asteia i s-au dedicat prea multe piese triste.

0 Responses to “Tarand copiii in mormant, unul cate unul…”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: