Vezi

Acum fix un an, ma simteam la o rascurce de drum prin viata, nestiind care directie mi se potriveste. Ma vedeam, odata, peste 5 ani, casnica, cu copil, maritata, in gratiile unei alte tari si alaturi de un om caruia nu i-a pasat de visele mele, de ce construisem, de ce imi doream cu adevarat. Pe cealalta parte, aveam o cale noua, nebatatorita, salbatica, intunecata, de pe care simteam ca vine un vant puternic, nervos – intotdeauna am iubit vantul. Aveam nevoie de o pauza ca sa pot lua decizia corecta, sa ma regasesc astfel incat sa pot comunica nu doar cu instinctele mele care ma chemau din ce in ce mai tare si n-aveam cum sa le dau curs, ci si cu viata pe care am cunoscut-o, odata, in profunzimea ei, dar o uitasem, lasandu-ma purtata pe valurile altora. Cu libertatea mea profunda, interioara, exterioara, pe verticala si orizontala.

A fost un amic care m-a chemat de 1 Mai la mare. Habar n-am daca el stie ca mi-a schimbat viata, dandu-mi exact ce aveam nevoie atunci, dar stie ca ii sunt recunoscatoare. Tot prin el am ajuns in preajma unui om cu o liniste interioara extrema. Si uitandu-ma la mare, simtindu-i caldura interioara, mi-am adus aminte de mine. Am anulat nunta si am plecat in Bucuresti. TREBUIA sa ma regasesc.

Dar trebuia, intai, sa reinvat bunatatea, caci si pe ea o uitasem. Uitam, asa e in viata. Dar ne readucem aminte daca tinem ochii deschisi, sa o recunoastem.

M-am obligat sa am doar actiuni pure, pentru ca intentiile mele intotdeauna au fost bune, venind din interiorul meu si fiind instinctiva. Stiam sa calc, dar m-am abtinut. Am calcat mult pana anul asta si e ciudat ca doar din intentii bune – unii inca multumesc, altii au ajuns pe drumul meu prin actiunile astea, sunt „oamenii mei”. Am actionat ca un elev la o lectie de rahat, cu un profesor antipatic, dar care stie ca repeta anul daca nu-si obliga neuronii sa retina ce trebuie. „Inainte, Oana, inainte orice ar fi, ai trecut prin rahaturi mai grele, stii sa faci fata”. Stiam sa fiu lup, dar am ales, desi uram asta, sa fiu miel.

Am intalnit cativa oameni care, iar, mi-au schimbat perceptia. Intotdeauna am adunat perceptii, am creat cai de mijloc si am urcat pe tripuri. Nu e o scara simpla, e o scara in spirala. Perceptia e doar o portiune de etaj. Am reintalnit prieteni noi si vechi, m-am bucurat sa ii vad langa mine cand aveam nevoie, le-am multumit in felul meu ciudat pentru asta.

Am simtit totul la extrem in anul asta, toate cele 9 emotii de baza, aducandu-mi aminte ca am mai fost pe acolo, ca apartin lor. Am tradus spiritualitatea altora in matematica si psihologie, ca sa inteleg mai bine extremele lor, portiunile lor de etaj. Am tradus spiritualitatea mea in a lor ca sa poata sa ma inteleaga. Dar unii refuza sa deschida ochii, sa poata urca. Am scris, am scris rauri de litere si mesaje, ca sa iau cu mine pe scara asta pe oricine vrea. In multe limbi. Inca o fac, dar sigur, pentru ca deja stiu mai toate etajele. Stiu cine si unde este, daca mi-a permis sa-l studiez. Stiu, pentru ca am vrut dintotdeauna sa stiu tot si intotdeauna plangea sufletul in mine ca nu am suficiente vieti ca sa aflu tot. Asa ca le-am imprumutat vietile lor. La schimb, am incercat sa repar unde vedeam ceva gresit.

O intrebare mi-a dat cheia finala spre mine: „Stii cine e Lilith?” Nu stiam, asa ca m-am documentat frenetic. Am aflat ca era eu si eu eram ea. Mi-am adus aminte ca Maya e eu si eu sunt Maya. Mi-am adus aminte ca am iubit-o atat de mult incat am scris-o, i-am dedicat momente, vietile altora, o religie. Pentru ca intotdeauna m-am iubit pe mine si ce a fost in Universul meu, nu asta inseamna sa fii lup? Sa te iubesti pe tine si sa-ti extinzi egoismul dragostei asteia spre cei din jurul tau, sa devii din ce in ce mai mare, sa acaparezi intreaga planeta care e ca tine, care respecta regulile clanului tau. Sa calci in picioare orice incearca sa raneasca ce e al tau. La propriu sau la figurat, dupa posibilitati, ca stim sa fim si golani, la baza.

Si partea ciudata e ca totul se conecteaza, vine din aceleasi surse, poate pentru ca eu simt ca apartin mediului lor si suntem pe aceleasi etaje. Cheia de final e prietena cheii de inceput. E o metafora, trateaz-o ca atare si incepe sa o observi in viata ta. Stiu, e ciudat, dar uite ce frumos se aseaza treapta dupa treapta dupa treapta. Nu te speria, uita-te, vezi mai departe, abia atunci ai sa te gasesti pe tine, linistea, tot.

Imi spuneam mai devreme ca am nevoie de ghidaj, sunt iarasi la o rascruce. Apoi, mi-am adus aminte ca de cate ori am cerut in minte ghidaj si am pastrat ochii deschisi, a venit. Scriu ca sa imi dau seama unde sunt. Fa-ti arta pura, instinctiva, plangi, razi, fa dragoste cu ea. Esti norocosul care nu si-a uitat calea. E atat de frumoasa fericirea asta, incat nu te poti abtine sa nu o dai si altora. Ca si cum ai pluti intr-un vid si ai vedea totul de sus. Da, ca un Dumnezeu.

Dar stii ca fericirea nu e ce crezi tu, nu? Stii ca, uneori, fericirea cere sacrificii, o religie proprie? Iti dau o cheie: fii lup, mai stii cum era? Mergi la origine, acolo esti tu, e ea, e el, e tot, sunt ai tai. Acolo e finalul scarii asteia. Am sa-ti scriu, odata, si de ce iubesc rap-ul atat de mult, dar o luam usor, treapta cu treapta. Ai incredere, fara ea nu ai cum.

0 Responses to “Vezi”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: