Maya se repara singura

Titlul asta e al unui blog bine ascuns prin blogosfera, pe care acum ceva ani faceam eu cu mine, dedublandu-ma si analizand, cumva, psihoterapie prin scris. M-am plictisit repede de el si nu pentru ca n-ar fi fost interesant ce se intampla acolo, ci pentru ca asa sunt eu, ma plictisesc repede de chestii monotone. Psihoterapia cu mine o pot face si in mintea mea, nu trebuie sa stau sa scriu asta. Nu te chinui sa-l cauti, e privat si oricum au mai ramas doar 2 articole pe el.

Dar alta e ideea. Paragraful de mai sus ar putea fi interpretat, de un om destept, intr-un singur mod: „femeia asta a facut ani de psihoterapie cu ea, prin diferite metode, ceea ce nu prea se obisnuieste, deci femeia asta si-a cizelat psihicul mai mult decat oricine stiu eu, ca e putin cam obsedata de cunoasterea de sine si autodezvoltare”. Corect? E corect, iti zic eu, ca asta am facut si aici, si acolo, si oricand ascult o melodie si in orice situatie. Chiar si acum, tot asta fac. Ma doare la basca, la fel cum se intampla de obicei, de ce crede cititorul. Din partea mea, poate nici sa nu citeasca.

Sunt altceva, o spun incontinuu. Sunt o zeita, iar o spun, si lumea ma acuza de Complexul lui Dumnezeu. Sunt capricioasa si mandra si un jucator prin minti, suflete si fizic. Si lumea iar acuza. De aia, de ani de zile, ma cam doare la basca de ce spune lumea, pentru ca e cam proasta, ignoranta si inculta. Cu doua carti in plus daca ar fi citit, mi-ar fi inteles mai bine privirile, postura, jocurile, ideile, rolurile. Un film cu Cleopatra, daca ar fi vazut si analizat, un Basic Instinct, o orice, ar fi inteles macar 10% din personajul meu preferat si natural: Maya. Dar nu intelege, ca daca n-are informatii cu care sa lucreze, nu are si cu asta basta. E proasta si-i place asa, asa ca si eu o las in pace.

Sunt. Si-atat. In alte parti ale Universului, unele femei si-au transformat atitudinea asta in meserie si o vand pe bani buni. In alte lumi paralele, barbatii se calca pe picioare si isi ofera si rateaza viata doar pentru a vorbi cu o femeie care isi joaca rolul asta. Eu o fac natural si accept asta, pentru ca ma iubesc atunci cand pot sa o fac liber si iubesc mediul care imi permite sa fiu 100% eu. Sunt o dominatoare din esenta mea, o femeie asa cum ar trebui sa fie o femeie in viziunea mea, un om superior, crud, neindurator, care si-a cizelat fiecare aspect al personalitatii ei, incepand de la cel conversational si pana la sexualitate, de la jocurile psihice aplicate si pana la comportamentul din interiorul casei ei. Am citit, am invatat, am testat, am experimentat, am „furat meserie”, am trecut prin filtrul placerilor si al lucrurilor pe care nu le suport, am aruncat ce e rau si am pastrat ce e bun. Un om upgradat pana la maximul de potential de moment, atent studiat si slefuit, care stie asta si nu ii este frica sa arate ce este. De fapt, nu am frica de nimic si nu pentru ca nu as fi avut vreodata frici, ci pentru ca le-am trait pe toate la extreme si in diferite ipostaze si mi-am depasit limitele cu mult mai mult decat un om normal.

Doi mi-au reprosat in ultimul timp ca nu vreau sa invat nimic de la ei si ca sunt prea orgolioasa. Asa, si? Daca n-am gasit nimic bun si nou sa invat de la voi, ce ati fi vrut sa invat? Cu ce sunteti voi mai speciali decat toate miile alea de oameni de la care am tot invatat cate ceva pana acum? De ce crezi tu ca nu te-am studiat atent, sa vad ce as putea invata de la tine, si ca n-am ajuns la concluzia ca esti bun doar de tacut si facut chestii pe-acolo? Absolut fiecare aspect al personalitatii tale l-am intalnit la mine si la altii, pana acum, si m-am interesat sau l-am trait pana la maximul lui, desfacandu-l si refacandu-l in toate formele posibile. Singurele invataturi de viata care mi le mai poti oferi tu, acum, sunt cele pe care eu le extrag din ceea ce vad, nu toate cliseele si replicile si ideile spuse si raspuse de zeci inaintea ta. Singurul confort mental care mai poti sa il aduci unei persoane ca mine e daca taci si imi oferi rezolvari pentru diferitele nevoi care le am.

Folosesc lumea? Da si nu. O fac sincer, spunand acest lucru, si asta pentru ca in viziunea mea fiecare persoana dintr-un Univers trebuie sa joace un rol anume, ca Universul ala sa functioneze. Eu sunt liderul aici, in al meu, restul trebuie sa fie folositori sau sunt exclusi, nu trantori cu fite de baieti destepti. Iar daca cer un lucru, e felul meu de a iti spune ca iti ofer increderea mea. Daca ma bazez pe tine, e pentru ca ti-am gasit rolul in care te potrivesti, joaca-l! Daca te simti neapreciat, afla ca nu sunt ma-ta sa-ti dau aprecieri constante si nici tu nu esti catel sa te dresez cu recompense – pot sa fac si asta, da’ de ce sa-mi bat mintea cu prosti care nu inteleg in ce postura se pun si ce atitudine cersesc de la ceilalti? Rezolva-te singur, ca si eu m-am rezolvat singura, nu sunt aici sa iti trec cu vederea defectele evidente si enervante, care te trag in jos in viata. Pot sa ti le explic, sa iti spun cum se rezolva, daca imi esti suficient de simpatic, da’ sa stau sa ma contrazic cu tine ca sa-ti fie tie bine e chiar absurd. Ai liberul arbitru sa intelegi ce vrei tu. Vrei aprecieri? Intreaba-ma daca te apreciez. Cauta-le in faptele mele, dupa ce m-ai inteles in felul in care functionez, atipic pentru majoritate, dar tipic pentru anumite lumi. Nu sunt copilele proaste din jurul tau, care ti-ar sufla si in fund pentru atentie sau favoruri, madoare la basca de atentia sau favorul tau, mi le dau singura daca e nevoie, ca am puterea asta psihica. Cand faci ceva, vezi ce iti ofer eu la schimb, pentru ca pentru mine, relatiile interumane sunt un troc, deci sigur te-am ajutat cu ceva si imi esti dator, te ajut cu ceva si astept partea ta de ajutor sau avem in plan sa te ajut cu ceva, asa ca poti sa ip, ca nu iti sunt datoare cu nimic.

Egoista? Da, a dracului de mult si asa si trebuie sa fie o femeie, un om, un alpha, un lider. Dar ignorantii nu inteleg ca egoismul se extinde asupra tuturor proprietatilor din Universul cuiva. Adica egoismul meu devine extins, odata ce apar alti oameni, alte lucruri, alte idei, alte filozofii si apartenente in peisaj. Absolut totul devine omul meu care are nevoie de protectia mea, ideea pe care trebuie sa o aparam impreuna, Regatul meu. Sunt o Cleopatra, din varful capului si pana la marginea hotarului lumii mele.

Aroganta? Da. Daca acord cuiva care nu e in Universul meu apropiat o vorba, ma oboseste. Nu sunt Maica Tereza, sa-mi pese de oameni. Sunt un robotel. Am fost emotionala, am iesit de acolo si mi-am dat shut down partii asteia, m-am plictisit, am cautat si calea de a iesi din robotel. Acum stiu sa fiu deopotriva amandoua si sa fac treceri ori de cate ori e nevoie. Stiu sa fiu pasionala si rece, stiu sa fiu emotionala si rationala, stiu sa imi pese si sa nu. Stiu sa fiu tot, pentru ca am fost deja acolo, pana la cele mai exagerate forme, acum am controlul. Iar daca devin emotionala si empatica legat de o persoana, ca sa reusesc sa o inteleg mai bine, nu e un drept, e un privilegiu pe care il acord cuiva si ar face bine sa aprecieze asta, pentru ca inseamna ca am depus un efort mental pentru ea. Si nu-mi place sa depun eforturi mentale gratuit. Pentru mine e un sacrificiu: cobor de pe piedestalul meu, in mijlocul plebei, ca sa discut la nivelul ei. E obositor, enervant de multe ori si devin de-a dreptul agresiva atunci cand persoana aia incepe sa spuna „nu intelegi”, „habar n-ai”, „invata de la mine”. Copile, invata tu de la mine, ca eu inteleg mai bine decat crezi, pentru ca, ghici ce: am fost ca tine, in emotia aia, de aia reusesc sa comunic cu tine la nivel emotional, despre problemele tale, ca pe ale mele nu le povestesc decat de suprafata, asa. Si cand nu inteleg, pun intrebari ca sa inteleg si sa regasesc elemente cunoscute mie, cat sa pot sa fac legaturi si sa vizualizez tabloul complet. Ca un om cu pregatire psihologica la nivel practic de 12 ani, ce sunt. TU nu ma intelegi pe mine, pentru ca TU nu ai experimentat atitudinea mea, TU, ala care te plangi si care ai senzatia ca esti un mister si special si altele, cand nu esti decat un tipar al altor persoane pe care le-am mai intalnit pana acum, prin viata reala. 99% fac asta, apreciez strict pe cei care deschid urechile si asculta sfaturi sau experiente de viata din care sa isi extraga propriile lectii, chiar si cand le spun ca gresesc – aia-s cei speciali.

Solitara? Da, tocmai de aia. Oamenii nu isi bat capul sau nu isi dau interes sa inteleaga profunzimea unui om. Nici n-au cu ce, din ce vad. Cand eram mai copil si inca nu urcasem anumite trepte ale personalitatii asteia, pentru ca mai aveam multe de invatat, mi se spunea des ca sunt ciudata, rebela si complexa, insa parca mai intelegea lumea ceva. Acum, apropiindu-ma de 30 de ani si deja slefuind mare parte din fiecare latura a personalitatii mele, manifestand-o din ce in ce mai clar si intelegand din ce in ce mai bine pe ce tipare ma potrivesc, gasesc din ce in ce mai rar oameni suficient de openminded si educati ca sa inteleaga ca „solitudinea”, „egoismul”, „orgoliul”, „superioritatea”, „sinceritatea”, „aroganta” si restul defectelor-calitati pe care le prezint sunt toate trasaturi care, impreuna, construiesc un personaj pe care fiecare l-a admirat si si-a dorit sa ajunga sa-l joace, insa n-au depus suficienta munca pentru a il slefui si a deveni un complet al lui. Fie pentru ca nu i-a dus capul, fie pentru ca au fost prea ocupati sa critice pe altii sau sa se dea victime ale lor, fie pentru ca le-a fost lene sa gandeasca singuri si sa se informeze. Iar asta nu e rau: eu iubesc singuratatea asta, pentru ca n-am batai de cap.

Am o gandire malefica daca ma aduci in stadiul ala: stiu sa fac mindfuck-uri cu scopuri atat de ascunse incat sa nu-si dea nimeni seama de ce, cum a fost un caz recent, si apoi sa folosesc ce obtin pentru a mi le indeplini. Stiu sa fiu a dracului de razbunatoare, asa cum trebuie sa fie orice Zeita, Regina, Alpha, Lider: nici un supus nu trebuie lasat liber sa faca absolut ce vrea, anarhia n-a functionat in nici o comunitate, grupurile au nevoie de lider, reguli si pedepse pentru incalcarea lor. Le calculez si le aplic, pentru ca pot si mi-am dovedit-o de multe ori, chiar daca numai eu am stiut care consecinta din viata cuiva se datora mie – n-am nevoie de statui, mi le construiesc singura. Dar stiu sa fiu si morala, miloasa, induratoare. Aplic un stil laissez-faire. Nu ma calci pe coada, te las in pace. Cat despre a fi lider sau persoana publica, tot de pe la 18 ani o fac incontinuu, in diferite comunitati si situatii. Am acumulat tot felul de experiente, incat foarte rar mai poate aparea ceva ce nu am mai vazut, fie ca e vorba de o situatie rea sau una buna. Iar cand o comunitate dintr-asta isi asuma rolul meu deschis, atunci sa ii fereasca Sfanta Papadie pe cei care incalca regulile bunelor moravuri, ale functionalitatii sau ale jocurilor stabilite de comun acord. Nu e vina nimanui altcuiva ca ei accepta termenii fara sa citeasca un contract, nu?

Da, sunt dominatoare si am toate caracteristicile specifice atitudinii asteia. Iar daca nu o intelegi, e pentru ca nu intelegi ce face independenta, siguranta, cunoasterea de sine si puterea din oameni. Cu siguranta, nu ai sa fii capabil sa intelegi ce inseamna ala joc de putere si cum se realizeaza el, in mod cert nu ai sa poti vedea farmecul lui si ca e singurul care nu plictiseste, nici in cuplu, nici in societate si nici in propria minte. Mai mult ca sigur, ti l-ai dorit, dar nu ai fost capabil sa-l descifrezi pe elemente, nici macar in flirt. Asa ca pentru mine esti plictisitor, nu ai ce sa ma inveti nou. Unii, oricat de Alpha ar vrea sa fie, sunt meniti sa ramana Beta, uniforme. Doar resurse pe care sa le cumperi oferind alte resurse si pe care sa le controlezi cum vrei, pentru ca atunci cand le lasi controlul, in joaca de-a puterea, nu stiu sa il foloseasca intr-un mod corect, palpitant si interesant. Sunt multe, multe trepte mai jos pe scara atitudinii asteia.

Asa ca da, copile, rolul tau, langa mine, e sa taci si sa joci ce rol ti-am acordat eu, ca la carte, si nu pentru ca acolo te-am pus eu, ci pentru ca nu ai fost tu capabil sa urci mai sus, sa obtii alte grade, pe baza cunostintelor tale. Pentru ca orice Regina are si un Rege, numai ca nu orice iobag poate ajunge pe pozitia asta. L-ai studiat vreodata pe Marc Antoniu, ca sa pricepi cum se joaca rolul asta si ce elemente ai nevoie sa slefuiesti pentru a o face a dracului de bine?

0 Responses to “Maya se repara singura”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: