Echilibrul paradoxului

Facand un Myers-Briggs ieri, cuiva, am realizat o chestie: echilibrul personalitatii e fix la mijlocul axei dintre elementele paradoxale. Logic si banal, nu? La mintea cocosului, ai putea spune. Da’ stiti cum mi-am dat seama? In momentul in care eu as fi raspuns cu ambele raspunsuri la o intrebare cu doua raspunsuri venite din extreme. Si cam la toate eu as fi raspuns asa.

Cum ar veni, asta e un fel de „Uite ce tare-s eu, ca toata lumea crede ca am nevoie sa fiu reparata in vreun fel, da’ eu sunt aia care a lucrat cel mai mult cu psihicul ei, pana a ajuns la cele mai multe puncte de echilibru in el. Voi sunteti defecti, ba!”

Si apropo de defecti, imi place sa ies uneori sa ma uit la copii cum se joaca in parcuri. Ma energizeaza, cumva, inocenta lor. Ca o fi instinctul matern, ca o fi voia buna care o emana, ca o fi naiba stie ce, cat timp functioneaza n-am interes sa ma studiez in interior sa aflu de ce. Imi place, e bine asa, mai bine ma dezvolt pe alta latura de energia aia.

Si-am iesit eu azi in parc, la o tigara, ca era un soare superb si se auzeau pasarele si „Vine, vine primavara” – stiti voi starea de spirit. Bro, astia-s defecti de mici pe aici! Un copil nu vorbea cu un alt copil, un copil nu zambea, nici macar chitaitul ala de copil nu se auzea, intr-un parc de joaca plin de copii! Toti se invarteau pe biciclete, de parca erau din piesa Adei Milea, aia cu uniforme. Cu poker face-uri de ar face-o invidioasa si pe Lady Gaga.

Am inceput sa joc fotbal cu unul cu balon, s-a blocat o secunda, a dat cu sutul inapoi in balon, cand sa-i dau pasa, ia-l de unde nu-i ca lasase si balon si tot si fugise haotic la mama naibii. Altuia i-a zambit colegul si a ramas ala blocat si cu gura cascata, fascinat, vreo 5 minute. Pe cuvantul meu, zici ca eram extraterestri si ca tocmai scoseseram o arma de improscam pe gagici 50 shades of gray, asa era. Fas-ci-nat! Copilul ala nu mai vazuse in viata lui de 2-3-5-cati naiba ani o fi avut straini care sa-i zambeasca!

Defecti! Stau, termin treaba, si ma duc sa-mi fac copilul si sa-l cresc intr-un colt de lume nerobotizat ca aici e dubios grav.

Revenind la teste:

Exemplu practic a ce voiam sa spun eu ca inseamna echilibrul personalitatii lucrat fara mila timp de ani de zile, de zic astia ca-s paradoxala si ii pierd tot timpul, confuzati ca nu ma pot incadra in tiparele extremelor. (LP, ba, robotilor, ca daca ar fi sa va iau tiparele care v-au fost bagate pe minte de mass-media si revistele glossy, ati ramane prosti si nemiscati, ca singuri nu puteti gandi):

Prefer:
Petrecerile zgomotoase.
Intalnirile linistite intre prieteni.
2
Prefer:
Sa lucrez la si sa vorbesc despre un proiect.
Sa ma gandesc la o idee.
3
Prefer:
Sa lucrez impreuna cu altii.
Sa lucrez singur.
4
Prefer:
Sa administrez mai multe proiecte.
Sa ma concentrez asupra unui singur proiect.
5
Prefer:
Sa vorbesc despre idei.
Sa scriu despre o idee.
6
Prefer:
Cursurile de discutii.
Cursurile de predare.
7
Prefer:
Persoanele deschise.
Persoanele meditative.
8
Prefer:
Sa fac parte dintr-o multime.
Sa fiu singur.
9
Prefer:
Sa dezvolt o idee prin intermediul discutiilor.
Sa dezvolt o idee singur, apoi, poate, sa o discut cu altii.
10
Sunt genul care:
Tolerez zgomotul si multimile.
Evit aglomeratiile si caut linistea.

Doar primele 10 intrebari din vreo 60, la care eu as fi raspuns cu ambele raspunsuri, pentru ca „prefer” in egala masura, doar depinde de moment.

Si asta pentru ca nu m-am incadrat niciodata intr-un tipar comun, ci am fost deschisa sa descopar si sa testez ce imi place, sa pastrez asta in obiceiurile si personalitatea mea si sa imi fac propriul meu tipar, pe care sa il dezvolt/amplific/dau peste nas tuturor, in functie de ce chef aveam.

Ca eu nu ma plictisesc niciodata: daca n-am ce face, ma gandesc la o idee. Daca am ce face, ma dedic 100% la ce fac. Daca nu imi place un anumit tip de om si trebuie sa il suport, ii caut partile pozitive. Cum ar fi sa ma inspir si sa critic tiparul lui pe blog (LP si voi, ba, uniformelor, ca sunteti predictibili ca niste gaste). Sau sa laud varfurile, aia care ies in evidenta prin ceva bun: gesturi, fapte, vorbe, personalitati aparte.

Ma plictisesc repede, ca na, nu-mi trebuie 100 de ore sa percutez o idee, gandeste-te ca in decursul a 2-3 luni eu am fost prin teorii pana la cosmos si inapoi, prin ideologiile spirituale, prin stiintele care le stiam, cu tot cu documentare, si m-am intors cu niste formule de le leaga pe toate de abia astept sa am timpul liber sa le scriu sub forma de carte atent documentata ca sa vada altii ca ei sunt aia prostii, nu ceilalti, aia care mai indraznesc sa viseze si sa se joace prin idei. Ca na, am si eu un trip propriu si personal: sa gasesc formulele echilibrului in tot si sa le traduc la nivel psihologic, ca sa nu fi trait degeaba pe pamantul asta si sa dau ceva omenirii, daca tot am consumat resurse. Ce sa facem, unii au ca trip sa-mi scoata diss-uri si sa fuga tacand cand ma vad singura intreband „Da, flacau, spune care e problema?” sau sa se razbune ca-s refuzati si sa dea cu mucii in fasole cand le apas 3 butoane simple, pe principiul „Tensiune psihologica interioara declansata in situatii percepute ca pericol”, altii sa-si vada de treaba si sa-si urmeze natura si scopul prin viata asta, ca sa faca un bine celorlalti. (LP ba, si voi, ca v-am dat-o atat de subtil ca nici n-o sa stiti ce v-a lovit cand au sa vi se intoarca toate – v-a pus dracu’ sa va puneti cu oamenii capabili sa gandeasca in afara tiparelor, na, si n-am sa fiu acolo sa va spun „bousor mic, uite, asta e consecinta aleia si aleia si aleia, acum tragi ponoasele, va las in prostia voastra, sa va intrebati „da’ eu cu ce am gresit de nu-mi iese?” – oamenii prosti ma amuza cel mai tare in intunericul lor acolo, cum se dau cu capul de pereti cand lanterna e fix in mana lor. Sunteti simpli, ba, uniformelor! – frustrare off).

Si hai sa n-o mai lungesc desi imi place maxim sa scriu, ca doar e arta mea, ce pnm: nu mai mergeti pe extreme, aia 2 cititori destepti care ma citesc. Nu mai mergeti, ca alea nu-s formulele corecte. Fiti paradoxali daca e nevoie, pana invatati nivelele, si ramaneti in echilibru mental, avand puterea sa decideti voi cum sunteti ca tipar in anumite situatii, nu cum vor altii. Fuck them, ca astia-s defecti inca de mici, nu vedeti? Data viitoare va fac si-o poza intr-un parc d-asta de joaca, daca nu ma credeti. Zici ca-s bovine d-alea mititele, care nu stiu decat sa dea cu coarnele si sa mearga pe cararea lor, acolo. Asa-s si astia mari, pe cuvant.

Na si-o piesa, ca daca n-ati invatat nimic azi, macar sa ramaneti cu ceva construtiv de aici:

(nu merge codul embed, hai ca pun asa): https://www.youtube.com/watch?v=e_sF0EXn4Gs&index=18&list=RDI9XkdAB2FA4

Da’ eu tot sper ca sunteti printre desteptii care vor sa invete ceva nou in fiecare zi, ca astia-s light rau, zero cultura generala, nu e de mirare ca sunt atat de frustrati si agasati si agresivi si vad doar la 2 metri de ei: pai bro, daca tu nu-ti dai seama de ce se intampla in jurul tau si-ti place sa stai la nivel de… (m-am pierdut, ca pana si animalele sunt mai constiente de interiorul si exteriorul lor decat multi oameni), ce pot sa it fac? Na o piesa, poate te adoarme ca nu esti capabil sa ii intelegeti substraturile muzicale si scapa lumea de tine 5-6–8-10 ore, naibii. Fac si eu un bine pe ziua de azi.

P.s: imi caut chirie noua, asa, pentru antisociali boemi si ciudati ca mine, ieftina ca nu vreau sa arunc bani pe fereastra, cu apa calda (! – iti dai seama ca in centrul Capitalei stau cu apa rece si calda oprita, fara gaz si cu netul cazand din 5 in 5 minute?! La tara la bunica-mea e mai fain.), net si eventual ferestre, ca am mai vazut si d-astea fara la pret de penthouse. Am pisica, nu m-as arunca la colegi de apartament ca na, salbatica, si fumez ca un turc. N-am pretentii prea mari la decor, ca mi-l fac singura si oricum ma enerveaza mobila de la Ikea si camerele fara personalitate proprie. Mica, ca eu stau toata ziua la laptop, nu pierd timpul frecandu-ma dintr-o parte in alta a casei. Sunt om simplu, ce sa mai…

3 Responses to “Echilibrul paradoxului”


  1. 1 bvb Martie 14, 2015 la 12:04 am

    Intr-o lume de ´nebuni´ ´inteligentul´ este marginalizat, s-au expulzat din respectivul grup. Cunosti foarte bine psihologia de grup, asa ca nu imi pemit sa-mi suprapun ideile peste cunostintele tale in materie de psihologie. Sa schimbam sistemul, este ceva imposubil, o munca infinita, un ´razboi´ pe care nu il vom castiga niciodata. Inteligent este sa ne adaptam intr-o oarecare masura sistemului pentru a supravietui sau sa ne schimbam apertenenta de la un anumit grup la alt grup,unde standardele sociale si intelectuale sunt la un nivel mai superior. Imi aduc aminte de anumite idei citite recent, perspective; lumea este asa cum o vedem noi,realitatea este data de propriile noastre perceptii. Insa asa cum am mentionat mai sus, tu esti experta, pentru mine psihologia este doar un hobby. Lumea perfecta si oameniii perfecti ai gasim doar in basme…

  2. 2 d3vilbabe Martie 15, 2015 la 9:28 am

    si pentru mine e tot un hobby. din 2 hobby-uri trebuie sa iasa ceva bun…

  3. 3 Luke Martie 17, 2015 la 1:09 am

    bvb @ Intr-o lume de prosti inteligentul nu este marginalizat.El controleaza .


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: