Partea amuzanta a vietii

Stii care e partea amuzanta a vietii? Sa vezi oameni care se autodistrug doar pentru ca nu-i duce capul sa vada realitatea si sa faca un calcul de tipul Element1+Element2+Element3=o fi bine sau nu? Si sa li se para chiar o fantasmagorie. Si stii ce e mai funny? Sa-i vezi ca nu-s capabili sa dea un search pe Google sa caute informatia.

Si-s si eu si mai a dracului, ca nu stau sa le explic tot pe intelesul lor. Uneori le mai dau ponturi, da’ si pe alea le arunc asa, din mers. Si daca-s lenesi mental, nu-i duce capul ca eu acolo le-am dat concluzia unui rationament, o lectie in ce le trebuie lor si nu isi obosesc putin neuronii sa afle cum pnm a ajuns femeia aia la concluzia asta. Si ce e si mai funny, e ca oamenii obisnuiti cu mine stiu ca eu imi fac un fel de codex in imagini. Un sistem mnemonic de imagini mentale (amintiri emotionale) prin care imi conectez informatiile primite de-a lungul vietii. Ma rog, toti facem asta, ca nu-s eu mai breaza decat restul, doar ca eu fiind zapacita din natura, am fost oarecum fortata sa imi creez sistemul asta, ca sa nu uit sa respir, ca blondele.

Ca de exemplu…

Frica. Frica este o emotie comuna in multe chestii (asta e un exemplu de „nod”, asa cum am denumit eu conceptele care se regasesc in multe situatii sociale, interioare si filozofice).
E ideea de baza de la care pleaca orice comportament agresiv, orice rezistenta la schimbare, orice actiune de retragere sau orice situatie care nu iese cum „ar trebui” sa iasa, in general. Si zeii. Zeii s-au nascut la origine din frica. Ca si legendele si orice miscari mai mari, ca religiile sau alte curente ideologice.

In capul meu, am conectat treaba asta cu momentele in care ma simteam eu in maximul gradului de frica prin care am trait, mi-am amintit situatia de atunci dpdv emotional si, de cate ori am vazut emotia asta undeva, am stiut ce o genereaza, ca am putut sa observ elementele comune. Recte, ceea ce eu denumesc „patternuri” sau „cai”, ca sa nu trebuiasca sa imi explic toata pologhia asta. Adica tipare, dobi, tipare. Fibonacci e un simplu tipar normal, care vine imediat, pe scara grafica, dupa altceva. Citeste si tu o carte ca sa intelegi asta.

La fel am facut cu toate emotiile cunoscute de mine. Nu-s foarte multe emotii pe lumea asta, sunt doar 9 de baza:

Tristețe / Supărare
Dispreț
Bucurie / Fericire
Furie / Mânie
Dezgust
Teamă / Frică / Nesiguranță
Surprindere
Rușine
Durere

––

Majoritatea se pot grupa ca si cauza de baza, difera doar prin elementele componente ale manifestarii dpdv emotional si situational, dar la originea senzoriala sunt tot o branza. Observand situatii pe ideea asta, cum se pot grupa emotiile de baza si traducand prin concepte, am ajuns la concluzia ca emotia de baza de la care au pornit toate e singuratatea, faptul ca nu te simti inteles de ceilalti. Si de aici rationamentul meu a fost logic si simplu pentru mine, care cautam elemente comune prin conceptele lumii ca sa pot sa le grupez. Alea care le stiu eu, desigur. Cand nu stiam si voiam sa aflu o perspectiva noua asupra unei idei, mi-era simplu sa desenez o chestie 2D pe o foaie (inca mi-e, desi desenele au devenit din ce in ce mai complicate pentru ceilalti, dar tinand cont de haosul ordonat specific mie in orice, au o logica, ca-s facute din perspectiva 3D, deasupra, cu elementele suprapuse) si sa intreb un om: a ce iti seamana asta? Si omul ala, in timp ce imi povestea si eu tot il intrebam „Da’ elementul asta ce face?”, „Da’ elementul asta cum se manifesta?” si-mi imaginam cu ochii mintii ce incearca el sa spuna acolo si cum se manifesta asta emotional, ghici ce facea: imi era muza.

Apoi testam si observam, la modul statistic, repetam, imi luam dovezi iar si uite asa mi-am facut propriul meu laborator social, ca un mic mad scientist ce vreau eu sa fiu.🙂

Normal ca incercand sa gandesc logic viata la nivel emotional am tras si cateva concluzii teoretice foarte faine, despre care sper eu ca am sa am timp sa scriu de-acum incolo, ca-s bune prin Psihologie si ar fi pacat de ele sa se piarda. Numai ca e de munca enorm sa documentez tot rationamentul asta logic si sa incerc sa traduc de la nivel emotional la nivel logic, pentru ca sistemul meu mnemonic e compus, de fapt, din emotie la baza, dar el e o suma de limbaj non-verbal cu relatia cauza-efect si situatia. Am descoperit eu puncte comune in toate, da’ na, tradu acum asta dintr-o perspectiva generala. Si apoi explica felul cum se aplica in Eul interior, Socialul apropiat si la nivel stiintific. Fucked up, nu? :))

Si n-am facut absolut nimic aberant, pur si simplu asa fac si cercetatorii cand studiaza o idee. Pornesc de la observarea a catorva coincidente si apoi incearca sa afle ce elemente le genereaza. Apoi cauta dovezi, le cauta functionalitatea si extrag concluziile. In toate stiintele. Oamenii care au citit vreodata o carte academica sau un studiu stiu despre ce vorbesc aici.

Numai ca asa incepe totul, ca la mine. Ai un puseu de creativitate, prinzi ideea de picior, iti creezi cai d-astea logice ca sa-i dai de cap, scoti un rationament logic pentru tine, aberant pentru altii (Remember Galileo Galilei & co.) daca ai un sistem mnemonic defect ca mine, sa functioneze doar daca vorbesti cu cineva sau daca scrii, si puf! The day was saved by power puff girls, daca ai noroc sa-ti duci tripul pana la capat si sa nu te opreasca nimic sa scoti ideea aia. Si dupa aia stai chill, in camera ta, si cauti documentare reala. Daca ai gresit un pas in trip, corectezi, da’ oricum esti mai aproape de demonstrarea ideii decat erai. Logic as shit, natural, banal, asta e metoda care a stat la baza a orice a insemnat evolutie in lumea asta: un brainstorming pe idei.

Si hai sa-ti spun partea amuzanta in toate astea :))

Cand vezi ca unul face pe desteptul si artistul cu tine, da’ el nu e capabil sa inteleaga ce e aia transa creativa sau o idee atat de buna incat nu o lasi decat cand ai terminat-o. Daaaar, probabil, ala n-a fost artist niciodata daca nu poate sa recunoasca, nu? Na, cine stie, eu nu-s decat omul care a creat o sistematizare intre conceptele mari ale oamenilor si emotiile interioare, astfel incat sa-mi dau seama din ce imi zice un om, care e problema lui exacta si sa ii stiu rezolvarea. Sau, ma rog, in situatiile in care eu puteam sa ma regasesc ca amintire, ca nu le-am trait eu chiar pe toate.

Pe de o parte ma enerveaza idioteii astia mici, care-s Gigi Contra unei idei doar pentru ca nu-i duce capul sa o inteleaga pe elemente, pe de alta parte cand ma uit la ei si vad ce vieti fucked up au si cum viata mea se aseaza atat de frumos fata de a lor, da’ tot ei fac pe desteptii cu mine, ma bufneste rasul. E funny, pe cuvant. Sunt ca niste ciuaua d-aia mici care latra rai de gura la cainele ciobanesc. Mioritic.

Pana acum ceva vreme ma ofticau. Ma frustrau maxim. Acum, de ce sa mint, ma frustreaza putin spre deloc. Ei au nevoie de mine, nu eu de ei, ca mi-a placut intotdeauna sa-mi iau parghii de siguranta in orice situatie. Ei vin la mine sa-i ajut, nu eu la ei. Eu cand ma duc sa cer ajutorul cuiva, ma duc si cu o oferta de negociere in buzunar si nu sa manipulez & co. Iar situatia pe care vreau sa o obtin e win -win pe diferite elemente: ai nevoie de ajutor la ceva si pot eu? Ok, ajuta-ma aici. Ma ajuti si nu am cu ce te plati? De ce ai nevoie in viata ta? Zici ca n-ai nevoie de nimic? Ok, hai ca iti dau prietenie, ca toata lumea are nevoie de asta. Ai sa gasesti tu cand sa ma revansez.

Partea cu manipulatul e funny. Ca singurul element pe care il manipulez in situatii e sa-i arat omului aluia ca nu e nevoie sa se ascunda sub masti cu mine, ca sigur imi dau seama de ele, ii ofer cadou una sau doua „chei” (pe relatia cauzalitate – efect, „cheia” pentru mine e metafora pentru orice inseamna o intrebare al carei raspuns interior are sa dea nastere unei noi intrebari care, abordata corect, are sa dea raspunsul intregii categorii de raspunsuri emotionale. Psihoterapie pura in ramura psihanaliza, doar cu abordarea „singuratate” in loc de „sexualitate”, nimic fancy). Si fac omul ala sa se simta comod cu mine si dupa putem discuta la nivel de afaceri, sa-mi rezolv si eu situatia si sa fie si el fericit. That’s all, folks, da’ nu va zic decat un element prin care se poate face asta, ca na, mai cititi si voi ceva sa le aflati.

Absolut intotdeauna am lasat liberul arbitru: am prezentat situatia din perspectiva pozitiva si consecintele ei, dar si situatia din perspectiva negativa, ca sa stie omul exact cu ce se confrunta si sa poata lua o decizie libera.

Daca nu a luat-o pe aia care-mi convine mie, insist putin, poate am noroc, poate abordand alt punct de vedere, la fel de bine ancorat in concret, nu cu „daca” si „parca”, ci pe fapte logice, vizibile. Si daca-l vad ca nu mai are rabdare, ma retrag si ma duc sa caut alta solutie, ca mama m-a crescut cu bun-simt si nu stresez oamenii decat daca rolul meu acolo ma obliga. (Cum ar fi cand joc rol de Project Manager – acolo abordez metoda „piciorul in prag” ca ultima solutie daca vad ca omul ala e atat de incapatanat incat nu se poate lucra cu el la nivel profesional – ai fi surprins daca ti-as spune ca 90% din generatia asta noua habar n-are ce e aia responsabilitate si mediu de lucru profesional si nu intelege decat de frica? Daca esti prieten cu ei, uita imediat ca le esti sef. Daca le esti autoritar dupa, pe un sistem laissez-faire, i-ai bulversat total, ca nici nu-si aduc aminte ca ei sunt subalterni si ca au anumite functii de indeplinit, cum ar fi sa taca naibii din gura si sa faca ce le spune managerul, ca stie el mai bine ce zice si de aia e el acolo sus si nu-s ei. In fine, frustrare descarcata.)

Si-s atat de prostuti copiii astia incat viata, pentru ei, se rezuma la sex. Cam aceeasi mentalitate care l-a inspirat pe Freud acum 100 de ani. Adica, la nivel de gandire de anii 1900. Ma, nu zice nimeni ca sexualitatea nu e importanta, ba e in draci de importanta, daca e sa te uiti pe Piramida lui Maslow, alaturi de mancare si alte rahaturi, da’ parca daca e sa te uiti tot acolo, viata asta e mult mai complexa decat nivelul de baza, nu? Adica, in traducere libera, daca ai mancat cate zece shaworme intr-o saptamana, ai facut sex si ai sforait azi-noapte si tot esti tensionat si irascibil si rahat, vezi si tu pe Maslow, ca esti cam idiotel si iti cam traiesti viata la nivel de maimuta.

Exemplu concret:
Maimutelele astea mici cred ca rezolvarea unei situatii spre una de win-win pentru ambele persoane implicate, inseamna manipulare pe baza de sexualitate. :))) Atunci nu e de mirare ca viata lor e haos, nu?

Nu, dragilor. Sa ai capacitatea sa intelegi omul si sa il asculti in nevoile lui si sa iti dai seama la ce nivel lingvistic sa te duci astfel incat sa nu te ia nici de proasta, da’ nici de aroganta, incat sa iti poata spune concret nevoia lui si cum il poti ajuta la schimb, e o chestie de educatie si experienta de viata. Pot sa vorbesc la fel de bine cu un boschetar pe strada spunandu-i „domnule!” si sa-l fac sa se simta ok, cum pot sa vorbesc si cu un om care invarte pe luna mii de euro si nu mai are timp nici de el, d-apoi de mine si problemele mele. I se spune clasa chestiei asteia, nu manipulare. Si uite o lectie de viata: in momentul in care ai reusit sa vorbesti pe limba lui cu un om („sa calibrezi emotiile” spun eu ca si metafora pe scurt la toata teoria asta. Stii tu, unde de sunet, echilibru, etc.), omul ala poate sa te inteleaga si el in nevoile tale si sa-ti vada intentiile sincere, mai ales daca ii explici niste chestii despre tine. Da’ n-ai cum vorbi pe limba omului aluia decat daca ai cunoscut si nivelul la care a fost in trecut si ala la care este in prezent. Ca degeaba el iti vorbeste de humus cu lamaie (da, e atac!) daca tu ii spui de shaworma si banane. Si nu, daca ai nevoie de el, nu-l poti obliga sa coboare el la nivelul tau, tre’ sa urci tu la al lui si sa-l aduci sa vorbiti cumva la mijloc. De cum mentii limita intre profesional si personal in echilibru, iar, e chestie de experienta.

Da’ pentru ca maimutelele astea nu-s capabile sa se inteleaga nici pe ele, d-apoi chestii d-astea mai complexe de 3 perspective (spatiale, dobi, ca eu mi-am codat teoriile in geometrie, ca sa nu poata orice maimutel sa-mi fure arta la care ma chinui si lucrez de atatia ani, d-aia n-am nici o jena sa-mi las agenda alandala, ca oricum nu intelege nici naiba ce fac eu acolo – yeap, de la DaVinci m-am inspirat cu codurile in limbaje, ca, o data, nu ma consider mai desteapta decat nimeni decat cand situatia concreta o dovedeste, asa ca ma uit dupa ce am de invatat de la toti si a doua oara pentru ca e chiar un sistem destept, desteptule, ca sa nu stau sa explic eu zece mii de rahaturi de teorii si conexiunile dintre ele de cate ori vreau sa ajung la una noua. Le fac un triunghi si stiu eu ce rahat vorbesc acolo. Sau o spirala. Sau o piramida, ca si asta e figura de baza in geometrie, cand situatia e cu 2 probleme de rezolvat sau asa am pus-o eu in sistemul meu de memorare aici. Da, dobi, matematica e prima stiinta aparuta, deci e un limbaj universal prin alte stiinte, deci se poate aplica in tot.) si cum se interconecteaza ele pe „noduri”.

[Si da, in posturile trecute ti-am dat fix ce spuneam mai sus, niste intrebari care sa iti cauzeze alte intrebari, da’ daca ai fost stupizel, ai zis ca sigur nu am eu o logica acolo, in loc sa incepi sa prinzi indicii. Si am facut-o ca-s fata de treaba si as arunca cu bine in toti ca la manele – daca tot mi-a venit de curand constructia asta de imagine in minte prin discutii. Ca vreau eu dintotdeauna sa opresc foamea in lume si sa salvez talentele din underground si copiii din Africa si oamenii din mizerie sufleteasca si sa ajut eu treaba sa evolueze. Cauta, dobi, ca blogul asta e de 6 ani, ai sa gasesti cum mi-am dezvoltat ideile aici – n-am scris pentru nimeni altcineva decat pentru mine si aia cativa cititori care ii am si ma inteleg si le place mentalitatea mea si cum m-am dezvoltat. Si da, dobi, tu cate mail-uri in care sa ti se spuna „felul tau de a gandi m-a facut sa imi schimb viata” ai primit? Ca eu am cateva prin mailbox, asa ca taci naibii si pe arta si scris si viata, in general.)

Si ei au senzatia, in mintea lor simpla, acolo, ca eu reusesc sa conving oameni doar pentru ca-s femeie si atat. Ca de aia femeile conduc lumea, in general, ca daca fluturi de 2 ori sanii si de 2 ori ochii, ti se astern regate la picioare. Doamne fereste, da’ Doamne fereste! sa fi pus vreo unul problema pe baza educatiei si a experientelor de viata. Ca daca ei sunt boschetari, acolo, automat toata lumea care le vorbeste e boschetar acolo cu ei.

Nu, dobi, aspectul fizic – ca de aia ma vezi tot timpul aranjata, are urmatorul efect psihologic: oamenii au intotdeauna tendinta sa considere mai inteligenti oamenii mai frumosi. Si viceversa. Ca daca apar boschetar, pe undeva, si am nevoie sa vorbesc cu cineva pusa la 4 ace, ca sa ma ia si ala in serios, detaliul nu e in cat de drepti imi stau sanii. Detaliul e in esarfa aia versatila care o port eu. Detaliul e in ideea aia foarte snoaba sau tehnica cu care omul ala ma testeaza, pe care eu pot sa o inteleg, preiau si dezvolt. Detaliul e in felul natural in care ma misc chiar si in situatiile care cer multa tensiune si incordare. Detaliul e in finetea si eleganta gesturilor, mimicii, vocii, care daca e fortata se simte, trebuie sa fie innascuta sau atent studiata. Lucky me, vin dintr-o familie cu gesturi d-astea de vreo doua generatii, am avut de la cine sa mostenesc printesosenia asta si de la cine sa o invat. La fel si bunele maniere si bunul simt. Pot eu sa am sani de Pamela Anderson fara astea, ca nu ma baga nimeni mai mult in seama decat „Ok, iti dau astea, stai si tu o tura si te arunc dupa?”

Si ma scuzi, da’ mie intotdeauna mi-a placut sa fiu femeia care ridica sau coboara oameni, nu femeia care e aruncata. Pentru aruncat, prefer sa am eu alegerea, ca sa o pot face cand ma plictiseste omul.

Cat despre muzica? Mai spune-mi tu pe cineva care stie sa iti explice si aplice estetica muzicala in hip hop, asa, (chiar daca nu-ti stie termenii, ca stie teorii, nu se incarca de nume) sau care stie sa-ti spuna exact „vezi ca aici ai stricat cadenta instrumentalului: prin flow, tehnica, intensitate a emotiei sau ceva – stii multe persoane dintr-astea prin universul tau apropiat? Sau care sa stie sa-ti aduca un nivel profesional la modul asta, pornind de la un plan cu 0 buget, inceput si gandit acum un an jumatate. Sau care sa iti poata da toate elementele componente ale unui show si sa le gestioneze astfel incat sa gaseasca solutii adaptate pentru toate. Pe stilul tau, in pnm! Pe stilul tau! Sau cate ateliere de creativitate ai vazut tu facandu-se in hh. In fine, iar m-am dus pe frustrari. Ca e frustrant ca in hh-ul asta sunt atat de frustrati ei, incat vad doar o perspectiva negativa. Da’ sa taca naibii si sa zica „merci, Oana, ca poza ta in care ti-ai pus „in a relationship” pe Facebook are dublul numarului de like-uri pe care eu le am pe pagina de artist, asa ca-ti multumesc ca te uiti la mine si-mi dai sfaturi”, nici ca ar face-o. Si n-am vrut niciodata statuie. Am vrut sa taca dracului din gura si sa ia sfatul sau sa ma lase-n pace, atat. Cand mi-am construit statuie a fost strict ca sa am influenta si pentru ca am invatat ca lumea nu vede, decat daca le atragi tu atentia, nu ca sa ma laud sau ce rahat mai gandesc ei. Bine, recunosc, si cand m-au scos din pepeni oamenii ca ma subestimau de prea mult timp.

Ori astia din hip hop sunt atat de negativisti, incat nu vad realitatea concreta prin prisma [unde am fost–-unde sunt–-ce mi-am dorit] sa-si puna naibii intrebarea aia corecta: „Sunt pe drumul cel bun?” Ca daca esti fie si cu un element mai sus decat erai, pe drumul spre ce ti-ai dorit, atunci e bine, nu? Logic!!! Mama ei de logica!!! Si ce e mai frumos e ca esti pe munca ta, antrenamentul tau, win-win-ul tau, n-are nici un prost ce sa-ti reproseze ca te-a crescut, n-ai nici un alt prost de pupat in fund, n-ai de lasat capul in jos in fata nimanui si n-ai nici unul sa-ti bata obrazul ca i-ai ramas dator. Ca asa se face in viata! Adica, asa fac eu. Ca eu stiu o gasca pe care i-am ajutat si inca mi-s datori, asa ca lasa capul in jos cand ma vad sau ma iau cu lugu lugu pe FB cu „Oana, am gresit atunci, imi cer scuze”.

Si fac eu primul pas: eu te ajut putin acum, sa vedem ce imi oferi. Daca e ok, te mai ajut putin. Ia, ce dai la schimb? Hai ca am eu incredere prima, ca stiu cum e cu increderea in oameni. Nici nu dau prea mult din start, ca si eu stau prost la capitolul incredere, da’ hai sa pun eu prima caramida pe drumul asta, nu? Ca asa-i frumos, tre’ sa fim deschisi. Si stiti cum fac majoritatea? Le pui tu 5-10-15 caramizi, ei zambesc frumos si tu iti zici in gand „Hai, bre, ca merita, pace in lume & shit” si apoi vin ei si pun firicele de nisip peste, acolo, si iti zic ca ei au construit drumul. Ca tu nu ai facut nimic. Ca de ce pnm ar vedea ca fara caramizile alea firicelele alea de nisip ar fi doar alte firicele si comparabil sunt fix in bataia vantului? Ca na, validare subiectiva. De ce ar pune si ei caramizi? „Pai nu, ca mi-e lene, ca mi-e somn, ca bateria, ca pe mama lor!” Si daca doamne fereste i-ai facut sa miste 2 caramizi ca sa construiesti drumul ala, au senzatia ca ditamai efortul monstruos ce l-au facut. Ei nu se uita ca in spate e un an jumatate de munca a minim 10 oameni, uneori si cate 20 sau 30 de ore pe zi, si ca la baza drumului aluia e pusa educatia si experienta de viata a arhitectului. Nu, ei sunt sefi, stiu mai bine, sunt ei destepti, d-aia i-ai si cules din subsoluri cand le era jena sa vorbeasca cu tine ca si-ar dori si ei sa ii ajuti si au viata aia fascinant de amuzanta in modul in care e distrusa. Ca tu esti fraier si ei destepti.

Si gata, frustrare out. Fuck them all. In hh, astept sa vina altii primii cu caramizi serioase si chef de munca si fara sa imi toarne mie in mediu profi viata lor de familie si ce rahat de probleme interioare mai au, ca nu e treaba mea asta.

Si uite de aia, maimutica dobitocica, nu stau eu sa imi explic toate ideile. Ca e mult de scris, imi ia 2-3 ore, tre’ sa te trec prin experienta mea profesionala, educationala si de viata ca sa le intelegi si oricum nu intelegi, ca perspectiva ta e doar shaworma si banana. Iti spun ce ai de facut si frumos ar fi sa faci, ca tu esti la stadiul ala mic de autodezvoltare si nu esti capabil decat sa executi planuri d-astea de cate 5-6-7-8-10-20 de perspective, cum sunt la proiectele mari. D-aia tu inca esti boschetar si eu bine merci, imi permit sa-mi fac hobby-urile in meseria mea si sa-mi fac si mila cu ele. Si da, in cazuri in care orice limita a bunului simt e trecuta, imi permit sa fiu si aroganta, pentru ca intotdeauna eu am dat perspectiva reala, concreta: am job-ul meu, cariera mea, situatia mea sociala, multumita familiei, cultura mea, portofoliul meu, experienta mea de viata verificabila. Sau te pot dresa cu intariri prin invatare conditionata. Spune si tu „Saru’mana” ca nu imi place sa petuiesc animale ci sa lucrez cu oameni, asa ca ti-am lasat alegerea.

Si sa mai zic o chestie, asa, ca sa vezi ca esti dobi: absolut tot ce stiu am invatat pe loc, din deductii logice, unind cu alte elemente care le stiam. De exemplu, daca vreau sa fac un rahat, ala imi spune care e cel mai bun X, alalalt cel mai bun Y, ala imi da pontul ala, de la ala fur ideea aia – imi fac o imagine de ansamblu despre ce am nevoie, apoi stiu ce sa cer. Asa arata creativitatea si curiozitatea: ca o invatare din mers. De aia la concerte ma duc si impresionez omul de la sunet de il fac sa lucreze cu mine oricat de „plictisitor, iar fac un rahat sub nivelul meu de pregatire, astia-s copii” ar fi ca stare emotionala, ca ma duce capul sa-mi dau seama care e miscarea fizica a undelor muzicale si cum se conecteaza canalele pe rahatelul ala de mixer, ca nu e mare teorie, mai ales cand ai ascultat si studiat mai toate genurile muzicale accesibile, ca elemente, si ai fost DJ pe vremea cand tu bateai cu lingurita prin geamuri si-i cereai lui tac-tu’ bani de ciunga. Asa am invatat absolut tot in viata asta si inca am sa mai invat. Dupa 12 ani de psihologie, culegeri, tratate, facultate, studiu pe oameni, eu inca mai am ce invata. Dupa toata educatia asta muzicala pe care am facut-o, inca mai am de descoperit. Dupa toate miile alea de carti citite si filme si documentare si articole si etc, ca ti-am zis ca tabietul meu de trezire dureaza 2 ore, (fa tu calculul 10x365x2, creste cam de 3 ori viteza ta de citire ca eu am antrenament, fii 8 ani copywriter si citeste toate porcariile posibile si imposibile ca sa-ti poti face meseria, la un ritm de munca de 10-12 ore pe zi in medie, si ai sa-ti dai seama ce inseamna).

Dar e ok ca sunteti voi destepti si nu mai aveti nimic de invatat. Ca daca n-am ce sa va invat, la ce sa-mi bat capul cu voi? Las’ ca poate au altii nevoie de sfaturile mele, daca aici se irosesc. (iar dobi, daca-ti vorbesc mult e pentru ca esti la stadiul de maimuta si tre’ sa te invat ca altfel ma faci pe mine de rahat – numai uita-te dintr-un singur text al meu cate lectii de viata ti-am dat daca te duce capul sa le vezi).

Si stii care-i partea amuzanta in toatea astea? :)) Ca eu inca sper ca am sa gasesc eu combinatia aia perfecta profesional de oameni cu care sa pot duce ideea asta pana la capat. Pai ce fel de Ioanna D’arc as mai fi daca as abandona razboaiele doar dupa o batalie pierduta? Lasa-i pe ei, ca unii oameni sunt meniti sa ramana jos. Eu nu am mers decat sus, intotdeauna, chiar daca uneori mai pe ocolite. E bine asa, ca pe mine ma duce capul sa-mi aduc aminte de unde am plecat si sa constientizez pe care portiune din drum sunt acum.

P.S: cat de rahat sa fii ca om sa ti se vada ciuda in ochi cand persoana de langa tine iti spune ca a primit o veste buna?! Cat?!

Si na, dobi, cadou de la mine inca o lectie, numai asa, sa vezi cat de „destept” ai fost si cum iti vorbeam eu de chestii stiute de 600 de ani. Numai in universul tau ingust nu: http://ro.wikipedia.org/wiki/Simetrie

0 Responses to “Partea amuzanta a vietii”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: