Cu chef

Probabil mi se observa verva de idei si cheful nebun de a impartasi si a retrai amintiri. Si, doc’, exista si o explicatie pentru asta, desigur, in afara nivelului mare de neurotransmitatori* din creierasul meu. Si-anume aia ca intotdeauna mi-a placut sa discut sau sa scriu amintirile, ideile si emotiile cu si pentru ceilalti. Nu de alta, dar asa mi le pun eu in ordine in gand, asa invat chestii, asa aprofundez. E felul meu de a functiona.

Si-n ultimele doua saptamani, s-ar spune ca m-am schimbat la 180 de grade fata de cum ma stiau ceilalti. Adica, hey! Vorbesc despre mine! De cand n-am mai facut asta?! S. imi spunea ca a vazut mai rar oameni care sa fie atat de sinceri cand se exteriorizeaza. Ma compara cu autori mari – m-am simtit bine, marturisesc, dar eu nu vreau comparata. E stilul meu si de aia ma deosebesc de ei. Pentru ca am reusit sa imi pastrez, peste ani si tipare si reguli impuse, o inocenta a scrisului. Un eu. Plus experienta.

J. mi-a spus azi intr-o discutie ca si-a adus aminte de cum „se scrie”. Uitase. Scrii tot ce-ti vine si-n timp, prin experienta si acumularea unor noi informatii, se cizeleaza. Si-ti iese bine pur.

Asa si eu. De la stres, am uitat sa mai scriu. De fapt, n-am uitat, o faceam mecanic. „Pentru ca trebuie”. Mi-am uitat dragostea pentru scris.

Apoi, a venit si mai mult stres si oameni care incercau sa ma faca sa ma simt prost cu faptul ca stiu mai multe decat ei. M-am autoinhibat, ca sa nu stric relatiile. Apoi, si mai mult stres, si mi-am gasit ca scuza lipsa timpului. Si cand aveam timp, gaseam ca scuza lipsa inspiratiei. Si am uitat.

Apoi, am inceput sa reactionez agresiv de cate ori cineva incerca sa ma bage intr-un singur tipar. Nu sunt un singur tipar, nimeni nu e. Nu am fost niciodata doar Oana de la SSS, doar Oana, prietena cuiva, doar Oana, [introdu rol aleatoriu]. Am fost un om complex, profund, cu experiente, idei, placeri, nevoi, revelatii si concluzii, multe roluri si niciodata usor de inteles, superficiala. Un artist.

Pentru ca nu am dormit sute de nopti deoarece imi tasneau ideile in minte nelasandu-ma sa adorm pana nu le scriu.
Pentru ca mi-am descarcat de mii de ori frustrarile in scris, in randuri multe, la fel si bucuriile, la fel si observatiile, pana am umplut sute de mii de pixeli si foi si desene.
Pentru ca am inspirat oameni din ele, oameni care imi trimit mesaje de cate ori se intrezareste frustrarea si frica in randurile mele si care incearca sa imi arate ca nu sunt asa cum cred eu. Cum cred altii.
Oameni care isi bat capul acum, cu mine, nopti si zile intregi, sa imi aduca aminte cine sunt, dupa ce alti oameni si-au batut capul cu mine nopti si zile, ca sa ma faca sa uit cine sunt.

Si nimic nu e mai placut decat sa vezi ca ce am scris aici, si-anume ca „poate invata cineva ceva din experientele mele” se adevereste. Sau sa ma intorc la texte vechi si sa recitesc si retraiesc emotiile de atunci. Sau sa fiu colega de site si arta cu oameni minunati, care au capacitatea si pot sa imi aprecieze trairile complexe si felul cum le scriu, desi de multe ori cam imbarligat. Sau care imi spun „te inteleg”, atunci cand vorbesc despre filozofii si formule matematice, fara sa se uite superior la mine cu ochii de „e nebuna” sau „face pe desteapta”. Sau care au incredere in mine ca om matur, cu planuri, profesionist, care stie ce naiba face.

Asa ar trebui traita viata: urcand pe scara autodezvoltarii, nu lasandu-te tras in jos de cei cu un ritm mai lent ca al tau.

Curios in toate domeniile vietii, nu doar intr-unul.
Invatand in fiecare zi ceva nou.
Traind momentul si nu viitorul sau trecutul.
Exprimandu-te si facand din tot o arta.

Pentru ca arta este limbajul comun al oamenilor. Al societatii. Al Universului. Al zeilor. Al orice e in interiorul si in exteriorul nostru. Si-atunci, de ce sa opresti volumul muzicii asteia si sa incerci sa controlezi tu flow-ul lucrurilor?

Invata de la mine, copile, si nu repeta greseala mea. Eu am fost acolo, am fost si aici, si stiu ca asa e cel mai bine. Tu singur stii cine esti si ce poti, n-ai nevoie de altii sa iti stabileasca limitele lor. Fuck them all, daca vor sa iti puna o limita, e pentru ca in inconstientul lor si-au dat seama deja ca esti mai sus pe scara ca ei si vor sa te opreasca pentru a nu ramane in urma. Asa ca spune-le stop, pana nu ajungi sa-i crezi si tu si alunga-i din viata ta, pentru ca iti fac numai rau. Unde ai vazut tu limitare personala care sa ajute la ceva?

0 Responses to “Cu chef”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: