In ce fel de lume traim?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi-am pus stop ideilor de pe 31 pana azi si m-am relaxat, ferita de emotiile negative ale altora, pe undeva pe la marginea orasului, asa cum imi place si imi sade bine. Dar pentru ca inevitabil am dat de oameni, am tras si concluzii, desigur.

Sa spunem ca eu, in inhibarea mea (si abia acum imi dau seama cate sute de frici si limite mi-am pus singura, cand sunt in calatoria asta prin mine) si antisocialitatea mea, am descoperit ca artificii precum tigarile (Da! E cod, ramane cum am stabilit, da?) si berea ma ajuta sa fac fata unui val de multi oameni in jur fara sa ma aleg cu atacuri de panica. Asa ca am inceput, sa spunem, sa consum social. Nu mult, ca eu n-am nevoie de mult. Adica, nu mai am nevoie de mult, desi acum trebuie sa fiu mai sociabila ca oricand, fiind in oras nou si avand un rol nou – ala de PR care sta de vorba cu oamenii non-stop. Nici inainte, aum vreo 4 ani, n-aveam. Pe vremea N. si M., insa, aveam, ca de la stres ma inhibam si mai tare si nici cand eram superbalbaita nu reuseam sa renunt la autocontrol si frici si, mai ales atunci, imi luam atacuri de panica. Cel putin in Iasi, in ultimul an, ieseam de 2 ori pe noapte din Under si ma ascundeam in mijlocul Spiralei sa nu ajung sa plang si sa lesin de teama. Eh, viata de antisocial, ce pot sa spun.

Si spuneam ca nu mai simt nevoia sa fac asta, in ultimele saptamani. Adica da, tot ma sperie lumea, dar acum stiu si de ce si incerc sa „lucrez” la asta. Asa ca singurul viciu social sunt alea 2 fumuri care-mi lasa mintea libera. Si nu e chiar viciu social, e un viciu pe care-l iubesc, de pe vremea Prietenului Imaginar si uitatului la luminite, plus baut cafea in varful Copoului noaptea, ghemuita sub o patura pufoasa pe scaunul din dreapta si lasat mintea libera pe tripuri dintre cele mai creative. Plus ca e normal, toata lumea-l face. Unde mai pui ca eu fiind antrenata cu yoga, transa creativa and all the shit, chiar n-am nevoie de mult sa intru in stare alpha. Pot eu sa o fac si fara nimic, d-apoi asa.

Asaaaa.

Si cum stateam eu si ma bucuram de petrecere, desi era un minimal d-ala de nici sa ma tai cu lama pe ritmul lui nu-l inteleg, a bagat nenea DJ-ul ceva pe placul meu. Party oarecum privat, DJ bun rau, pe mine nu ma stia nici dracu’, Revelion – vorba aia, facut sa te distrezi, am inceput sa ma exteriorizez. Ca omul venit sa se distreze. Sa zambesc. Sa fiu fericita. Sa dansez. Sa topai. Sa ma uit la luminite. Pnm, ce ma face pe mine fericita acolo, in lumea mea, mai ales ca imi plangea sufletul in ultimele saptamani dupa un moment dintr-asta, unde sa fiu in siguranta si sa nu trebuiasca sa fiu stapana pe situatie 100%, ca sa nu se sfarseasca rau.

A doua zi la fel. Relaxare, zen, etc. M-am destresat maxim, happy me. Alta e problema: desi eu am baut mult suc, da’ muuuult, cam toata seara – cel putin in a doua seara, si am apelat doar la alea doua fumuri dintr-o tigara trase, hai 3, am observat ca lumea ma trata ca si cum as fi fost ametita. Lume care nu ma cunostea, deci.

Si-acum stau eu si ma intreb: in ce fel de lume fucked up traim daca omul fericit si relaxat e considerat beat?!

Am mai avut un episod, de ziua mea. Cand chiar era ziua mea si ma distram cu asta, chiar era muzica buna, chiar eram si cu o tigara in fapt si chiar ma bucuram de tot, cu gura pana la urechi, ca o mica muzicofila ce sunt eu, aflata intr-o companie placuta, care trece prin schimbarile placute pe care le astepta de o viata si pentru care a muncit a dracului de mult, inainte de 30 – sunt buna de scris in Cosmopolitan. Sau in cartile lui Balzac!(Ups, been there, done that!:))). Bine, si multa serotonina, ca de ce sa nu ma bucur x10, daca pot? Decat sa plang x10, mai bine asa. Asa ca m-am ales cu eticheta „prajita”. :)) Pentru ca…

Da, e atat de trista lumea asta, incat nu mai stie sa recunoasca un om fericit. Saracii oameni, oare de cand nu au mai zambit sincer, de cand si-au pierdut sperantele de a mai lupta pentru bucuria lor? De ce simt, oare, nevoia sa eticheteze si sa distruga un sentiment atat de frumos precum fericirea pura? Bucuria de a trai si a avea mintea libera? De a privi viata optimist si placut si sincer cu tine si cu ceilalti? Ce, oare, v-a luat puterea de a va trai viata, dragii mei?

0 Responses to “In ce fel de lume traim?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: