Remember me? Ca eu da>:)

Si daca tot sunt eu acum in chestia asta in care creierul meu realizeaza conexiuni dubioase, am decis sa imi canalizez toate „fortele” spre a imi aduce aminte ce eram si cum functionam inainte. Ca de ce sa nu imi aduc aminte emotiile din cele mai bune momente ale mele, ca om, si sa incerc sa le reconstruiesc? Si-asa, emotiile sunt un limbaj universal. Si nu doar ca mi-am adus aminte, da’ le si testam, sa le reinvat, pe saracul baiat. Iti dai seama prin ce amalgam de emotii l-am dus?:)) Ca doar stii deja ca am fost pasionata de manipulare si am puterea asta. Bine, scopul din spate era sa il las si sa ma cunoasca pe mine, ca om, sa vada ce am trait si sa simta emotiile mele, sa inteleaga ca nu e usor sa fii eu, are el ghinionul sa se fi indragostit de un om cu mult bagaj, atat.

Mai stii cum eram acum vreo 5 ani? Cand ma jucam cu mintile oamenilor just for fun si ca sa testez ce citeam eu prin carti? Si daca m-ai vazut prin viata reala, mai tii minte cum invarteam tot Universul meu in jurul meu, ca sa se intample ce-mi doresc eu? Bine, acolo eram intr-o stare emotionala de alintata, in care nu imi pasa ca pun tocul pe cadavre, cat timp ma simteam eu bine. Intre timp am invatat si empatia, sa imi pese de oameni si sa caut nu doar binele meu, ci si al celor din jur. Pe scurt, nu mai caut sa imi construiesc eu Golgota din cadavre, ci incerc sa ii iau si pe ei cu mine daca vor. Daca nu, nu. Le dau liberul arbitru. Pe-atunci nu faceam asta. Si mi-am adus aminte cum faceam eu asta. Si nu doar ca mi-am adus aminte, da’ mi-am dat seama ca acum am mult mai multe chestii invatate intre timp, pe care pot sa le folosesc. Si da, inca pot sa ridic manipularea emotionala la rang de arta. Iti mai aduci aminte seria „Experimente si concluzii”? Daca nu, da un search aici, citeste si revino. Acum imagineaza-ti puterea aia, folosita in scopul binelui tuturor. D-aia nici nu-mi fac probleme ca as putea face fata unui val de ura venit de la fanii fostului. Fuck them all, stiu si sa distrug si sa construiesc. Daca cer distrusi, le-o dau fara probleme. Ca… been there, done that. Si partea misto cand te subestimeaza omul e ca daca e sa-l lovesti, nici n-are sa inteleaga ce i s-a intamplat.

Si mi-am mai adus aminte si de starea de pe vremea Prietenului Imaginar, salutari acolo, ca el a facut logo-ul baietilor de arata atat de misto. Artist si el, dom’le, doar ca pe vremea aia eu jucam rolul de amanta. Nu l-am mai jucat dupa el, pentru ca am dat nas in nas cu Jolene de la White Stripes, m-am simtit de rahat in empatia mea si mi-am promis sa nu o mai fac. Da’ nu ma opreste nimeni sa joc rolul de amanta pentru flacaul meu, nu? La cum imi suporta starea asta, merita si o statuie, nu doar un comportament aparte de la prietena, nu? Altii nu au reusit sa ma inteleaga nici dupa ani de relatie si el se chinuie din primele 2 saptamani sa ma suporte in cea mai idioata sau nu faza a mea, unde nu am control si unde emotiile mi-o iau razna fara sa le pot opri. Are si facultatea asta de psihologie un rol in echilibrul vietii celorlalti.

Si stii ce mi-am mai adus aminte? Ca-s Manager, nene! Unde am stat eu in ultimul timp langa oameni care credeau ca a fi Manager e doar chestie de „cum sa fii leader” (tu nici nu stii sa scrii bine cuvantul, cum naiba sa intelegi ce carateristici de personalitate compun treaba asta?) si ca e clar ca eu nu pot, am si uitat ca „Ba, eu ma joc in lumea asta de cand voi bateati cu lingurita in geam”. Si ma, imi iese si asta a dracului de bine, deci ce calitati am de reusesc asta? Si ia, Oana, si adu-ti aminte de gandirea de afacerist, de intelegerea nevoilor celuilalt, de negocierea compromisurilor, de facut ca mine incat sa se simta si omul ala multumit, de muntii aia de munca si organizarea lor intr-o echipa de 13 oameni, de strategiile alea care trebuia sa le dezvolt ca sa functioneze totul ca uns… Mi-am adus aminte tot ce am invatat prin incercare-eroare in experienta asta si cum imi iesea a dracului de bine si ca a fi Manager e o atitudine care nu se rezuma doar la munca. Pai nu sunt eu Managerul vietii mele? Daca nu eu, cine naiba sa fie atunci?

Si na poftim, ca mi-am adus aminte de toate starile care mi-au placut si ca acum stiu sa le joc mult mai bine, ca am mai invatat vreo doua de la viata. Opreste o femeie pe care o duce capul, ca a invatat ceva nou in fiecare zi, asa, din ambitie, si care si-a adus aminte cum sa fie Manager, Amanta si Papusar si a ridicat asta la rang de arta si inca mai vrea sa invete, ca sa dezvolte si mai mult. Cat de dor mi-a fost de rolurile astea si ce foame am sa le joc iar! Si care-si ia Forta din dragoste pura. Si cu un val de serotonina in creier de nici ea nu-l poate controla. Cum am spus si printr-un comentariu: „Sunt in stare sa ma bat si cu zeii acum si am sa si castig pentru ca trebuie si am tot ce e nevoie sa fac asta.” Daca se leaga cineva de ce e al meu, fie el viata mea, iubit, artistii din label sau scopurile mele finale. Cum construiesc, pot sa si distrug si pot sa o fac cu o forta si niste carateristici care se gasesc mai rar in oameni. Pai ce Sfanta Papadie, daca nici eu nu imi apar pana la moarte Universul, cine naiba sa il apere pentru mine? Ca pe Ei ii doare la basca de cadavrul meu, de aia vor sa distruga. Pai sa le raspundem empatic, in oglinda, nu?

Si faza amuzanta: imagineaza-ti ca eu, genul asta de om, care foloseam manipularea asa, doar de fun, ma aflam in prezenta unui om care facea psihologie inversa cu mine d-aia jegoasa, de o inveti prin filmele proaste, din scopuri egoiste. Pai bro, tu chiar nu intelegi ca am 12 ani de psihologie si ce-mi spui tu si crezi ca ma manipulezi e ABC pentru mine? Eu am ajuns la nivel de manipulat mase de oameni si tu vii si faci psihologie inversa cu mine? Da-o, ma, in ‘zda ma-sii, chiar in halul asta sa subestimezi realitatea evidenta?

Daaaa, si uite asa mi-am adus aminte de toate rolurile jucate de mine pana acum, pana ma plictiseam de ele si treceam la altele. Si le pot aduna pe toate intr-un Rol Universal valabil, ca de ce pnm sa nu fac asta, daca ma duce capul. Noroc ca intre timp am invatat moralitatea si am scopuri bune, ca altfel mi-era mila de toti care intrau in contact cu mine. Pe dracu’! Am invatat de atunci si sa nu mai am mila daca lumea ma obliga. Ca de ce sa planga mama, daca poa’ sa planga ma-sa? (Nu mai tin minte cine m-a invatat vorba asta, dar merci daca ma mai citesti).

Asa ca regula general valabila: esti om cu mine, sunt om cu tine. Iar prin om nu inteleg femeie sau ce pnm tipare mai vrei tu sa-mi aplici. OM. Cu tot ce inseamna om de bun simt, respectuos, care nu mai incearca sa ma subestimeze sau diminueze. Daca nu, iti arat imediat care ti-e pozitia. Adica sub tocul meu sau aruncat la gunoi psihic. Ca pot, ce Sfanta Papadie, doar am invatat atatia ani sa fac asta. Prefer sa fiu om si sa ma bucur de echilibrul meu si linistea mea de aici, din Universul meu, da’ daca unul intra cu picioarele in ele, promit eu sa i le bag direct in fund. Ca am cautat prea mult ce am aici ca sa permit cuiva sa mi-o ia.

Aberant? Pune-ma la incercare, sa vedem care dintre noi are mintea mai diabolica. Nu de alta, da’ Cruel Intentions si Basic Instinct au fost filmele mele preferate. Pe langa Pi. Ma dau de 3 ori peste cap si imi apar teritoriul, ca doar pot sa fiu si tigroaica.

Cat despre restul oamenilor binevoitori, am sa continui sa dau lectii de viata aici, poate invatati de la mine ceva si va ajuta sa va autodezvoltati ca oameni. Ca doar de aia sunt in rahatul asta de blogosfera de pe vremea bunicii, ramanand oldschool, asa, nu? Ca am vrut eu sa invete altii din viata mea, sa le fie si lor bine, nu doar mie. Sau sa folosesc blogul ca arma, cand am nevoie. Sau sa ma descarc. Folositi-l cum vreti voi, e al vostru, eu va dau aici experienta mea de viata, cu conluziile mele. Azi tocmai am invatat ca orice e pozitiv poate deveni si negativ, daca situatia o cere si absolut orice element din tine si afara ta poate fi folosit ca sa iti fie bine tie si altora, dar si a arma atunci cand e necesar. Moralitatea e aia care face diferenta.

Pai suntem d3v sau nu mai suntem?

0 Responses to “Remember me? Ca eu da>:)”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: