Favoruri si strategii

(Ce rahat s-a intamplat cu wordpressul?!)

Revenind. Eu functionez simplu, pe baza logicii. Cand eram eu mica, pana la 17 ani, eram atat de tocilara si inocenta, incat azi stau si ma intreb „Cum rahat am putut trai atat de proasta?”. Numai ca pe langa ca toceam zilnic si faceam sute de probleme de mate pe saptamana (ceea ce nu e rau si o sa vedeti de ce), realitatea din jurul meu lucra la stima mea de sine, asa incat sa o aduca undeva sub nivelul marii. Si eu refulam in citit si-n facut probleme si exercitii. Se certau ai mei? Bagam capul in cartea de mate, poate nu ii mai auzeam. Nu se saturau cu cearta intre ei? Dupa ce-mi luam bataie si jigniri, plangeam pe cartea de mate. Isi bateau joc de mine cei din exterior? Lasa ca fac eu mate si am sa va arat voua cand ma fac mare! Si nu mi-e rusine sa recunosc ce am fost, pentru ca sunt mandra de unde am ajuns si tot drumul care l-am strabatut.

Si la 17 ani mi s-a sucit viata de nici eu n-am inteles exact ce s-a intamplat. Burete de emotii cum eram, am absorbit tot, da’ n-am avut cui sa ma plang sa ma descarc. Asa ca a trebuit sa ma descurc singura cu tot. Si aici m-au ajutat sa fac fata miile alea de probleme de matematica pe care le-am facut, pentru ca mi-au dezvoltat maximum gandirea strategica. Si n-am mai stat eu, de atunci, cu nasul in caiete, da’ complicatiile vietii m-au facut sa transform viata, in sine, intr-o problema de matematica. De aia rezum eu totul la 1+1 si fac strategii: pentru ca stiu ca asta a fost singura metoda care m-a ajutat sa rezolv problemele reale ale vietii. Cel putin, singura pe care o cunosc.

Asa ca atunci cand apare o situatie, in capul meu e o problema de mate: ce variabile avem? X, Y, Z, W. Ce trebuie sa demonstrez? Rezultatul T. Cum ajung de la X la T? Pai sunt posibile urmatoarele rezolvari: a), b), c), d). Care dintre ele este mai usor realizabila si stiu eu sa o fac si are cele mai mari sanse de reusita? Pai b). Ok, mergem pe b). That simple si de aia reusesc eu, intotdeauna, sa gasesc solutia: pentru ca-s aia mai proasta dintre toti si privesc problemele intr-un mod simplist. De aia si stau cu 2 agende si 100 de foi dupa mine, pentru ca atunci cand pui pasii pe foaie nici nu ii uiti si poti si sa vezi daca actiunile tale au sa duca la rezultatul pe care il vrei.

Bun. De aici se complica lucrurile, pentru ca viata nu e, de fapt, o problema de matematica, si nu e de ajuns sa ai logica si sa stii cum sa o rezolvi. Pentru ca pasii aia pe care ii gandesti tu ca sa ajungi la punctul T, depind de oameni. Iar oamenii sunt fucked up.

Metoda b) are niste etape. Etape de tipul b1, b2, b3, b4. B1.1, B1.2. Ca am stabilit ca asa gandesc eu. Daca nu se intampla B1.1, eu nu pot trece la B1.2, deci nu pot trece la b2, deci se duce pe pla tot planul meu, nu? Bun, sa zicem ca transform si B1.1 intr-o problema de matematica si-i gasesc rezolvare. Daca nici asta nu se intampla cum trebuie sa se intample ca sa-mi iasa planul, tre’ sa schimb iar strategia.

Si-ar fi ok, daca nu ar fi si variabila timp. Nu ai timp sa stai sa rezolvi o problema la infinit. E limitat, nu? Si tu tre’ sa treci mai departe, ca pe data care trebuie sa ai rezultatul T. Si vezi ca oamenii din jurul tau considera ca nu e suficient de important sa fie rezolvat pasul b1.1 si e si normal, de altfel, ei nu percep situatia data ca tine, ca pe o problema de matematica. Si dupa ce ai incercat n-spe solutii sa rezolvi pasul ala si vezi ca tot nu iese, ce faci?

Bun. Si problema la functionarea mea matematica mai e una. Nu e greu de inteles de ce am nevoie constanta de confirmari. E de ajuns sa citesti primul paragraf din textul asta ca sa iti pui intrebarea „Cum reuseste fata asta sa aiba atata incredere in ea, la stima ei de sine, ca sa ia situatia in maini si sa spuna ca ea o poate rezolva?” Pai pentru ca imi trag energia din confirmarile pe care le primesc, nu?

Ori, matematica mea imi spune ca fiecare are un rol. Daca eu am nevoie de un om ca sa trec de pasul b1.1 ala si omul ala nu isi face treaba, daca trebuie sa o fac eu, consider asta ca un favor pe care i-l fac eu lui, mai ales daca rezultatul ala e spre binele amandurora. Daca eu ma zbat sa trec de b1.1 si el nu-si da seama ca din cauza lui nu trec sau ii fac eu treaba si-apoi vine si-mi spune „nu faci” sau mai rau „timp pierdut”, cred ca am tot dreptul sa rabufnesc, nu? Consider ca am incercat suficient si am conferit suficienta energie, ca sa-mi fi castigat tot dreptul sa rabufnesc cand nu mai pot si sa spun „BP, gata, eu nu mai fac treaba nimanui, ori te mobilizezi ori fie ce-o fi, am sa gasesc la momentul ala o strategie ca sa imi fie mie bine”.

N-am cerut niciodata sa mi se ridice statui. N-am nevoie de ele, desi o lauda si o recunoastere m-ar ajuta uneori sa-mi gasesc puterea sa merg mai departe printre probleme. Stiu ca par o fire puternica, da’ cum am spus mai sus, absorb toate emotiile ca un burete si fiind bipolara le traiesc la intesitatea lor maxima, in mine. Aia sunt, cu asta defilez. Tot ce cer eu e bun-simt. Nu poti sa-mi spui „Merci, oana, ca ai facut ce trebuia eu sa-mi dau singur seama ca trebuie sa fac”, macar taci, nu arunca cu cacat.

Eu nu stiu nici un cacat, ca eu sunt un om simplu. Stiu doar cand vreau sa aflu si ma interesez, atat. Ah, ai o problema in viata personala? Da-mi mai multe date si-ti spun care este rezolvarea cea mai buna din punct de vedere matematic. Te intreb tot ce am nevoie sa fac calculul asta. Eu stiu, poate, mai putine decat tine. Ah, nu vrei sa-mi spui toate variabilele? Ma uit ce am, aplic probabilitatile, le pun in practica si obtin eu variabilele, folosind logica. E situatia ta, tu stii ce rezolvare vrei la ea, nu? Dar eu imi dau suficient interes cat sa stau sa gandesc „Ma, oare ce vrea sa faca omul asta?”. Deci stiu mai putine decat tine. Eu, tot ce stiu, ca meserie, e psihologie, e scris si e seo. Restul, absolut tot, trebuie sa le invat sau sa le gandesc, ceea ce poate face oricine. Daca pe mine ma intreaba un medic stomatolog cum sa-si aseze cabinetul, desi nu sunt designer de interior, o iau si eu pe incercate: „Ma, logic, aia ar trebui sa fie acolo. Ia, cum arata? Daca nu merge, o schimbam.”. Da’ mie-mi trebuie medicul ala sa ma ajute sa mut rahatul ala, ca singura nu pot. Eu stiu sa gasesc solutii problemelor si sa gandesc calea prin care se ajunge la punctul T si sa invat tot ce trebuie sa ajung acolo, atat. Nu cer statui, nu cer laude, nu cer nimic – la asta ma pricep, imi fac treaba mea. Tot ce cer este sa-ti faci treaba ta cand eu sunt in punctul b1.1, pentru ca nu mai am timp, daca stau 100 de ani la el, sa fac b1.2, b1.3, c, d, T. Si sa ai bun simt, atata tot. O fi, oare, atat de mult ce cer?

Pai e, pentru ca oamenii sunt fucked up. Q.E.D.

2 Responses to “Favoruri si strategii”


  1. 1 EsCa Septembrie 3, 2014 la 1:37 am

    Simplu ,pe baza logicii ??? Hahahahaa. Eu merg asa ,stii cate futaiuri am luat ca sa aud dupa aia ” Da ,ai avut dreptate” ?Si-a cerut careva scuze..cu toate eforturile, explicatiile ,diagrame ,poze p0rno ,grafice,ca sa scot boul din intuneric?
    Am ajuns sa urasc (plictisit) cand am dreptate ,si asta din cauza ca lumea e proasta si invidioasa.Am ajuns la concluzia ca nu se merita ,la final fiecare este cu „universul” lui …
    P.S. Logica nu e pentru toti ,nu-ti omora neuronii degeaba cu idiotii.

  2. 2 d3vilbabe Septembrie 4, 2014 la 6:47 am

    Ma simt eu Maica Tereza, doar stii ca am un complex al salvatorului omenirii :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: