De cand mama m-o facut

…noroc Doamne am avut…

(de aici)

Nu stiu cati dintre voi stiti (si foarte urat ca nu stiti), da’ weekendul asta SSS-ul a avut eveniment in Calarasi, aka primul eveniment in care mi-am bagat nasul, aka primul eveniment la care m-am urcat pe scena si am prezentat.

Si la 6:30 dimineata aveam microbuzul spre Calarasi. La 5:45, eu imi faceam parul inca, in ciuda faptului ca trebuia sa traversez tot orasul sa ajung pana la Obor. Si cand am iesit pe usa, i-am zis flacaului: „E imposibil sa prindem microbuzul asta, da’ daca-l prindem, sa nu te mai indoiesti niciodata de norocul meu.”

Asta ca sa nu mai spun ca habar n-aveam cum sa ajungem la Obor.

Iesim in statie, in 2 minute ne facem planul: luam 141 sau 323 si ajungem la metrou si de acolo vedem cum ajungem la Obor. Si de la Obor la Gara Obor (desi ar parea logic sa fie una langa alta nu-s, ca doar e Bucuresti) iar vedem noi.

Si cum terminam noi planul, vine si 323. Trafic liber, vreme frumoasa, ajungem la metrou, fugim putin si-l prindem pe ala de era in statie. In metrou ne prindem ca daca schimbam traseul initial e mai bine cu timpul. Coboram la Victoriei sa schimbam metroul, tre’ sa fugim iar sa-l prindem pe ala de era in statie.

Iesim din metrou la Obor. Ooookay, si-acum unde? Intrebam o babuta de vindea flori, aia stia ca e „Pe-acolo, cred”. Ne vede un nene asa dezorientati si ne intreaba deodata „Unde vreti sa ajungeti?” „Pai la gara Obor” „Imediat!” Si merge omul cu noi si ne arata o scurtatura. (Saru’mana, nene).

Ajungem la gara la si 40, soferul hotarase sa plece la si 45, deci il prindem. Na, poftim noroc.

Si nu se termina aici.

Ajungem in Calarasi. „Oare unde?” Un soare afara si o caldura groaznica, noi rupti de somn ca batuseram Bucurestiul la pas in noaptea dinainte si nici nu dormiseram si ne si agitaseram sa facem ce aveam de facut. Intrebam noi pe-acolo, facem 100 de metri, ne vede MMC din masina si ne duce el.

Eveniment de skate, bmx, role, se termina astea, incepe sa ploua. Noi aveam la 16 programat concurs de baschet. Se opreste ploaia la 14.30, numai bine cat sa se usuce terenul.

Trebuia sa fie concert si nu-mi placea deloc atmosfera. Eram maxim de tensionata ca nu iese. A venit si Afo, se vedea pe fata lui ca nu e chiar ok ce vede acolo. Panica maxima, ca are sa cante, asa, in dorul lelii. Si unde nu fac oamenii un megashow de cred ca ramane in memoria orasului aluia forever.

Ah, da, si cand sa prezint m-am blocat. Am urcat pe scena, am luat microfonul in mana, am zis „Buna seara, Calarasi”, da’ dj-ul vietii (cu care am sa am ceva tot timpul, ca mi-a bagat dubstep si porcarii la un eveniment al unui site de hip hop si nici n-a ascultat cand i-am zis ce sa puna) nu-mi deschisese microfonul. Si in momentul ala toata fobia mea sociala a iesit la iveala si m-am blocat. Noroc ca era Vali cu mine de a preluat el si ca publicul ala a fost genial. M-au energizat maxim, de nu puteam sa tin energia in mine si trebuia sa topai incontinuu ca sa nu se simta asta in voce. :)) Si Vali s-a descurcat si a zis exact cat trebuia sa zica sa imi fac si eu treaba. Si-l vedeam pe el asa calm si pe flacau in fata scenei uitandu-se amuzat la mie si toata lumea imi zambea si m-am calmat si eu. Norocul meu a fost cu publicul, care era foarte primitor.

Iar inainte de asta toata lmea zicea ca „Ai sa vezi ca n-au sa vina”. „Astia sunt, care-i vezi aici”. Si eu o dadeam Gigi Contra ca nu si nu, ca nu se poate, ca eu am incredere in norocul meu si in instinctul meu si ca are sa fie ok. Si bre, au fost o multime, sa-mi bag piciorul in norocul meu ca n-am mai vazut asa ceva. Multi, neasteptat de multi. Si sareau si cantau si tipau si aplaudau si se simteau bine si fericiti si…

Nu ma mai puteam opri din ras cand am vazut asta. Imi venea sa si plang de fericire ca dupa tot stresul ala lumea se simtea bine si obtinusem efectul dorit. Cand am vazut ca pe „Sari” lumea chiar sarea intr-o balta si nu mai tinea cont ca se stropeste si ca oameni care se vedea ca nu au treaba cu muzica asta se simt bine si canta si aplauda, nu mi-a venit sa cred.

Deci, bro, am un noroc si-un inger pazitor de sa-mi bag piciorul daca nu. Toate ies exact asa cum trebuie. Sa vad ce o sa iasa si cu asta de Duminica, de la Constanta, ca daca iese si asta bine, nimic nu ma mai poate opri, moara Gigel.

Apropo de Constanta, pleaca cineva din Bucuresti spre mare vineri seara si are doua locuri in masina? Sau se intoarce cineva de la mare duminica seara?

0 Responses to “De cand mama m-o facut”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: