Lungul sir de coincidente care te implinesc

Am uitat de mult ce ma face sa ma simt implinita. Cam de pe vremea prietenului imaginar, cand inca mai stiam sa ma bucur de lucrurile simple si credeam ca n-am cum fi altcumva in viata, decat cu lumea la picioare. Intre timp, nu ca am facut alegeri gresite, dar am facut alegeri care m-au implinit pe alte planuri, sacrificandu-mi implinirea sufleteasca.

Si-am avut parte de momente frumoase, care ma faceau sa ma simt waw cu mine, e normal. Dar nu au fost siruri de momente, nu a fost o stare generala. Trebuia sa ies din moment, sa ma concentrez pe realitate, sa iau viata de coarne si sa fiu constant atenta unde ma duce. Si ma simteam nemultumita de asta. Si uitasem ce ma bucura, intr-adevar. Ai uitat vreodata ce te face fericit/a? E nasol, da’ nu chiar atat de nasol, pentru ca oricum nu mai stii ca exista si altfel de stari de bine.

Si viata si lungul ei sir de coincidente m-au adus in orasul asta. A trebuit sa imi placa mie un pustan, la un moment dat, ca sa gasesc anuntul ala pe SSS, ca-s in cautare de redactori. Iar pentru asta a trebuit ca relatia aia sa ma faca nefericita, ca altfel n-aveam ochi pentru altcineva. Si, inainte de asta, a trebuit ca el sa imi distruga tot ceea ce construisem pana atunci. A trebuit sa gandesc o strategie, ca doar nu era sa raman eu simplu redactor, ca am gena ambitiei in mine, si fix unul dintre cei mai cei sa faca valva. A trebuit sa dau de un om care sa ma ambitioneze sa-mi demonstrez ca pot si de un altul care sa ma ajute sa fiu aici, ca daca nu erau ei, nici prin cap nu-mi trecea sa ma mut. A trebuit sa intru intr-un anturaj negru, care sa imi innegreasca si mai mult starea de spirit si sa incep sa nu ma mai simt confortabil cu pierderea aia si cu faptul ca-mi urasc viata cand nu am mintea ocupata. A trebuit ca un om sa-mi intinda o mana si sa ma scoata de acolo, strict ca prieten. A trebuit sa pierd autobuzul si sa fiu boschete, pentru ca sunt la minimul limitei cu banii, astfel incat sa ma plimb pe strazi, noaptea, si sa-mi aduc aminte de momentele alea in care imi placea sa vad lumini, intuneric si copaci, dar printr-o prisma romantica, placuta, calda. Luminile alea care fara ochelari le vad mari, ca niste mici sori, care m-au inspirat de atatea ori…

Si uite asa am retrait stari pe care le uitasem si care ma implineau atat de tare incat nu mai aveam nevoie de nimic altceva. Si ce daca pana pe 8, cand iau salariul, habar n-am ce fumez, dar uite ce pace sufleteasca pot avea. Si ce daca si dupa 8, cand o sa-mi platesc chiria, am sa raman tot boschetar. Uite ce zambet cald am cand intalnesc o persoana care-mi arata piese noi, de care altcumva n-aveam cum da, cand vorbim despre vrute si nevrute, cand mergem pe jos o ora jumatate si nu ne plictisim, cand postim aceeasi tigara si aceeasi felie de paine cu salam, facuta la sandwichmaker, ca sa nu fim chiar santieristi. Cand „sunt matura si trebuie sa am un standard social si sa rezolv totul si sa am sub control totul” nu isi mai face loc in mintea mea, si-n schimb apare „mi-am adus aminte de mine si echilibrul meu”.

Si totul se simte atat de alb… Un contrast total cu ultimii mei 4 ani de viata, in care fugeam doar dupa negru, dupa cancerul ala sufletesc, bolnav, cum spunea cineva. In care ma simteam implinita doar cand imi descarcam frustrarile, pentru ca acumulam zeci, sute pe zi. Cand uitasem ca sunt femeie, voit obligata, si eram doar lider, piatra dura, copac singur in mijlocul furtunii, fara pauza si fara sa am dreptul de a alege. Cand cautam nod in papura necunoscutilor, doar ca sa nu adun prea multa energie negativa si sa se rasfranga asupra mea.

Mi-a fost dor de mine. Si-acum, fie ce-o fi, nu mai am chef sa calculez sanse si probabilitati. Indiferent de matematica, ma bucur de moment. Daca o fi sa fie rau, am sa ma descurc la momentul ala, ca ma duce capul suficient. Pana atunci, insa, ma bucur de mine, de moment, de oamenii din jurul meu, de poezia aia pe care n-am mai vazut-o de mult in detaliile din viata mea. Invat sa imi iubesc iarasi viata. Sper doar sa dureze cat mai mult starea asta, pentru ca ar fi pacat ca toate coincidentele astea care m-au adus aici sa fi fost atat de perfect aliniate degeaba. A trebuit sa fie negru atat timp, ca sa imi aduc aminte cat iubesc albul.

Si nu, nu e de la serotonina data de persoana de langa. Am inceput sa vad toate astea inainte. Ceea ce e bine, pentru ca dupa multi, multi ani, nu mai imi leg starea de bine interioara de persoane, de lucruri, de statut, de achizitii. E a mea, vine din interiorul meu, si nimeni nu poate sa mi-o ia, decat daca il las eu. Oricum, si asta e o coincidenta bizara: dintre toti, fix noi doi ne-am gasit sa ne simtim atat de bine unul cu altul. E chiar amuzant.

Spuneam ca-s a dracului de norocoasa? Nu, am ajuns la concluzia ca am un inger pazitor, ca norocul ti-l faci singur, iar eu nu am facut decat rau, nimic bine ca sa-mi fie bine.

0 Responses to “Lungul sir de coincidente care te implinesc”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: