Tu cate ai de spus?

„Tu esti tipul elevului antisocial care sta in ultima banca, nu vorbeste cu nimeni si crede ca nimeni nu il asculta daca o face.”

„La doua parti te inseli: elevul ala sta in a 4-a banca de la perete si nu vorbeste pentru ca el crede ca ceilalti sunt mult prea prosti ca sa ii inteleaga ideile.”

Discutia asta am avut-o in singurul moment cand ies din casa, adica intr-un club, in weekend. Si uite asa se naste un blogger. Crezand ca are ceva de spus, doar ca oamenii din jurul lui nu sunt suficient de destepti/ deschisi/ doritori sa ii asculte ideile. Si-si face blog si scrie unul, doi, trei ani, pana cand ramane fara idei si-si spune „Cum, eu numai atat am avut de spus?”

Eu, slava Sfintei Papadii, tot am avut multe de spus, fi-mi-ar sclipirea de geniu din mine. Cam cate 10-20-30 de articole pe zi, de vreo 8 ani incoace, plus multe kilograme de hartie mazgalite cu un scris semi-idiot, pentru ca na, mai uiti cum e cu scrisul de mana, dupa atat de mult tastat.

Dar, cum ii spuneam unui redactor ieri: „Da, asa am inceput si eu meseria asta, numai ca, incet, incet, moare pasiunea pentru scris si e pacat. Plus ca ramai fara timp. Ultima chestie pe care vrei sa o faci in timpul liber e sa faci ce faci si cand lucrezi. Si daca tot o faci, mai bine sa faci sa iasa un ban”. A fost de acord cu mine, ceea ce e bine, imi gadila orgoliul.

Sa ma intorc la ce spuneam. Cand ies din casa, insa, sunt scumpa la vorba, scumpa la conexiuni si scumpa la inconjurat de oameni. Daca ar fi dupa mine, as fi vesnic elevul din banca a patra de la perete, care isi creeaza o bula sociala din parul lung al colegului de banca, Horatiu, care e rocker si si-l lasa liber, perete, penar si lumea pe care nu o vezi, din spatele tau. Cum am ajuns aici, nici eu nu stiu, ca primul meu coleg de banca, din scoala primara, avea parul scurt si oricum stateam amandoi in prima banca, la geam, pentru ca eram favoritii invatatoarei. Bine, el era fiu-su’, asa ca oricum era obligat sa stea acolo, vrand, nevrand.

Si stau eu emokid, in coltul meu, neaparat in ala, ca acolo e cel mai mult aer, se aude cel mai bine muzica, colegii mei de banca se pun intre mine si oameni si in spate am un stalp mare, protectiv, si ma uit la oameni. „Ce mai faci, Oana, mai scrii?” „Pai tu ce crezi ca fac acum, cand ma uit la oameni? Scriu in minte.” Noroc ca Fortuna mi-a dat in jur numai oameni care ma inteleg si ma accepta asa antisociala, cu episoadele mele sucite de om cu chimie suinda si coboranda si ma indeamna, suav, „Hai, bem un shot de Jagger?” Si bem, ca stiu ca altfel n-as putea sa ma dezlipesc de coltul ala al meu si sa ma arunc, de bunavoie si nesilita de nimeni, in mijlocul unei multimi de oameni care nu mi-ar intelege ideile. Ca dupa a 2-a bere si al 2-lea shot (stiu, am imbatranit, in tinerete-mi trebuiau mai multe, dar eram si mai sociabila) ma arunc eu in mijlocul lor si-i dau deoparte cu coatele, facandu-mi loc sa simt muzica. Si unii sunt multumiti si ma admira („Waw, femeia asta are mai multe cojones decat toti”), altii imi spun ca-s nesimtita – mi-e deopotriva, ca uite asa imi adun idei si mai am si eu ceva de spus, chiar si dupa ‘nspe ani de blogging si scris.

Si multi pustani, care se intalnesc cu latura de pedod3v, prin cluburile astea, raspund unui flirt menit sa, nu stiu, sa dea nastere unor randuri. Nu-mi sunt ei muze pentru chestii importante, dar pentru amuzamentul de a doua zi, la cafea si durerea de cap, sunt folositori. „Ia uite, puiu’, ce-a facut sau zis ala aseara. Ha, haha, hahaha.” Si puiu’ rade, ca si el intelege ca eu am nevoie de contactele astea ca de apa, ca altfel mi-ar muri si ultimul strop de latura civilizata din mine, daca nu le-as avea. Revenind, si pustanii astia se mira, toti, cand se ajunge la vorba „Mai, mama”, pe care o folosesc de vreo 26 de ani incoance. Pardon, 24, ca am inceput sa vorbesc mai greu si dupa vreo 12 shoturi de apa din clopotel.(Acum fac eu legatura cu jaggerul si scapatul de latura antisociala – ia uite, bunica, ce-mi facusi) „O spui de parca ai fi atat de batrana”. „Pai cati ani imi dai?” – pentru ca na, cumva tre’ sa scap si eu de frisoanele care pun stapanire pe oameni, atunci cand se apropie de schimbatul prefixului. „Pai, 22 maxim”. „Oh, multumesc!”

Da’ ei, saracii, nu stiu ca eu arat de „22 maxim”, doar pentru ca ma feresc cat pot mai mult de oameni si nu ma chinui sa ma fac auzita sau inteleasa prea mult. Eu daca am o idee, vin si-o spun aici si buna – rea, cum o fi ea, sunt oameni care o accepta, oameni care nu, oricum nu-mi bat capul cu asta, ca d-aia mi-am facut blog anonim: sa nu ma vada profesorul prea des si sa ma scoata la tabla, sa spun ce am de spus in fata clasei. Stau cuminte si scriu in lucrari ce idei am, daca stiu, iar daca nu, imi accept spasita nota de 4, dand vina pe scrisul meu ilizibil pentru el.

Si ce frumoasa-i viata de antisocial tipic: ca nu tu stress ca n-ai idei sa entuziasmezi pe ceilalti in convorbiri (Da’ ce-s eu, clovn?!), ca nu iti faci probleme cautand aliura potrivita, ca sa nu pici prost, ca nu iti cauti cuvintele exacte, sa te faci inteles si sa fii acceptat de grupuri, ca nu te plangi ca n-ai prieteni… Esti doar tu, cu lumea ta imaginara, bula ta evidenta si tenul mat si fara riduri, idei bune sau nebune, dar ale tale, o tastatura, un .doc si o pisica. Si-un prieten, daca l-au batut ursitoarele la nastere si i-au prezis ca o sa se insoare cu tine si ca trebuie sa te suporte, asa, cu toane zilnice, pentru ani, si ani, si ani. Si ai sa traiesti fericita, pana la adanci batraneti (doar tu, ca el, saracul…)si-ai sa incaleci pe-un scaun de birou cu suruburile scoase, sa poti sa te intinzi mai bine pe el, si ai sa-ti spui povestea pe bloguri, ca oricum oamenii sunt prea prosti sa o inteleaga, atunci cand asociezi si-o persoana fizica ideilor.

Si, in concluzie, eu mai am multe de spus, da’, in fapt, nu spun nimic, si-mi place ca toata lumea ma considera interesanta, cand eu sunt doar o antisociala a carui inconstient incearca, in vreun fel, sa suplineasca anii petrecuti in banca a 4-a, de la perete. As sopti si la lucrari, da’ parca ideile mele oricum sunt prea pretioase ca sa le irosesc, asa, pe oameni care poate inteleg sau poate nu.

1 Response to “Tu cate ai de spus?”


  1. 1 EsCa Septembrie 22, 2013 la 9:18 pm

    Kafka era mic copil in comparatie cu tine :)).
    P.S. Parca ti-am mai zis … IQ peste limita duce la „loco en el coco” (skizi,para…tot tacamul) ,toata chestia e sa stii cum sa o controlezi.
    P.S. 2 De aia e bine sa fii prost ,asa ca stai si suferi😛.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: