Ghid practic de simtit emotii

Mai devreme, fix inainte sa imi cada curentul si sa incep sa bajbai dupa taste pe tastatura (stiu, nici dupa t-spe mii de ani de scris n-am invatat sa n-am nevoie sa ma uit la ea cand scriu – na, mi-am ocupat mintea cu lucruri mai importante), purtam o discutie cu cineva (nu stiu daca-mi permite sa-i dau numele, asa ca n-am s-o fac), despre cum sa ajungi sa simti emotiile asa cum le simteai odata.

Si n-am inceput sa bolborosesc tot ce stiu eu despre capitolul asta, ca si-asa intrasem in faza de filozofii si, pe mine, cand incep sa vorbesc despre ideologii de viata, nici dracu’ nu mai e in stare sa ma opreasca, d-apoi plictiseala interlocutorului sau, mai bine spus, a ascultatorului.

Dar pentru asta exista blog! (Ha haha hahahaha – in pur stil Mendark)

Insa, inainte, asa cum v-am obisnuit in ultimul post, o melodieeeee:

Ati reusit sa simtiti emotiile transmise in melodia asta? Daca nu, e pentru voi postul asta. Si, ca de obicei, am sa vorbesc din propriile experiente, imbarligate frumos cu ce mai stiu eu din psihologie, si nu din facultate! (Hihi)

Bon.

Cum ajungem sa nu mai simtim emotii?

In cazul meu a fost simplu si s-a desfasurat in 3 faze:

1. Copil tampit si inocent, am trecut prin niste experiente care m-au ranit profund si mi-au trasat, frumos, o anumita traiectorie prin viata. Foarte putine persoane le stiu si, spre surprinderea mea de atunci, pe putin jumatate din ele au incercat sa ma raneasca, folosindu-le. De aia, acum ma lasa fix indiferenta incercarea asta.

Totusi, experientele astea m-au facut sa ating niste limite emotionale care cu greu mai pot fi atinse. Si, ce e si mai bine in faptul ca au existat, e ca le-am trait in adolescenta, moment in care inveti sa faci fata emotiilor puternice. Ori, daca eu am trecut si peste asta, atunci mai nimic nu ma poate darama.

2. Imediat dupa ele, am mai avut parte de cateva dezamagiri legate de oameni – desi, daca e sa ma uit in urma, acum, mi se par copilarii. Important e ca pe mine m-au durut enorm, atunci, ca si cum ai fi pus sare din abundenta pe o rana deja deschisa si purulenta. (Habar n-am daca ranile purulente dor la sare, da-mi place imaginea)

Asa ca m-am inchis in casaaaa. Patru ani. De pe la 21 pana la 25, jucand L2 si incercand, prin asta, sa-mi inlocuiesc, cumva, necesarul de socializare.

Ori, in toti astia 4 ani de contacte sociale minime si bula protectiva fata de dezamagirile oamenilor, eu am avut timp sa ma studiez din plin, ca-s analitica din fire si, sa fiu sincera, era cam plictisitor. Asa ca am inceput sa-mi scriu, in minte, ce-i bun, ce-i rau, ce tre’ sa lucrez, ce trebuie sa las asa si, ce e mai important, sa-mi descopar nevoile si instinctele. Si m-am reconstruit pe baza lor, eliminand ce credeam eu ca-s defecte.

Imediat dupa ce am iesit din casa (traiasca Ionut, ca a reusit sa ma desprinda din vidul meu si sa imi arate ca trece viata pe langa mine – <de atunci imi cam place sa ma uit la lumini, pe strada>) am inceput sa testez concluziile la care ajunsesem: asta merge – o pastram, asta nu – o eliminam.

3. Am crescut si abia de aici incepe sa se aplice, in alte nuante, si altora. Am crescut si tot am experimentat faze, si bune si rele, de m-am saturat de ele. Multe, diverse, colorate, intunecate, dubioase sau dorite. Experiente cu carul, dat fiind ca aveam asa, o foame, de senzatii exotice. Si aventura, si dragoste, si ura, si sex, si liniste, si furie, si tot ce isi mai poate inchipui mintea bolnava a unui om care traieste de pe urma imaginatiei.

3b. Mi-am pastrat, in jur, doar oamenii care sa ma ajute sa intensific momentele astea si sa imi netezeasca drumul spre acumularea lor.

And voila! asta-s eu acum: fara emotii. Totusi, cand vreau sa simt ceva, simt. Dar, acum, am sa dau si explicatia psihologica – corectati-ma daca gresesc, cunoscatorii, pentru ca sunt simple insiruiri logice pe baza informatiilor pe care, de-a lungul vietii, le-am acumulat:

Intensitatea emotiilor e data de nivelul de oxitocina si serotonina. Cu cat mai multi hormoni d-astia iti elibereaza un moment, cu atat mai intens simti emotia aia. Ori, o parte fantastica a mintii umane e ca, cu cat mai des simti un stimul, cu atat mai repede te obisnuiesti cu el. Cam ca zgomotul urban, pe care-l auzim doar daca ne concentram la el. Apoi, daca ai trecut prin niste stimuli puternici, cei de intensitate medie ti se par asa, mici copii. Cam cum e cu prima dragoste si restul, care urmeaza dupa.

Dupa prea multe ajungi sa nu-ti mai pese.

Apoi, mai e o faza: atunci cand esti ranit de ceva, te inchizi, asa, intr-o bula protectiva (no shit), in care nu iti mai permiti sa simti ceva. Si, desi stii ca-i rau, la un moment dat incepe sa-ti si placa sa te simti rau, asa. Si mentii starea, pana cand te ajunge obisnuinta si o faci natural, nepermitandu-ti sa urasti, sa iubesti sau sa ai de-a face cu alte intensitati, dintr-astea. Partea amuzanta e ca ramai cu o imagine idilica a emotiilor, pe care si uiti cum sa o atingi, desi nici n-ai sa mai ai cum, vreodata. Ca deja am stabilit ca nu ne lasa creierul sa simtim aceeasi intensitate a stimulilor, de prea multe ori. Dar tu nu stii asta, asa ca tot cauti si tot esti dezamagit pe tine si-ti repeti, incontinuu, ca „nu poti”. Si vorba lui taica-meu’, „nu exista nu pot, doar nu vreau”. Pentru ca tu nu vrei, acolo, sa realizezi ca nu mai esti copil si ca gata, s-a terminat cu bucuria primului sarut, cu fericirea primului apus, cu furtuna primei despartiri. Acum e totul zen si dat uitarii la scurt timp. „Bun, ne-am pupat, bem o cafea acum?”

Ce-i bun si ce-i rau in asta?

Pai sunt chestii bune, cum ar fi ca nu te mai raneste decat ce permiti tu sa te raneasca. Ah, nu poti fi ranit, am uitat. Nu te mai raneste nimic *bullshit*. Si cum nu te mai raneste nimic, tu inmagazinezi toata emotia aia negativa in inconstient. Ce-i drept, nu e la fel de mare ca prima oara, dar tot exista. Si o tii acolo, si-i mi adaugi una, si inca una, si inca una, pana cand zice si inconstientul tau „Da’ mai du-te, ma, tare, ce-s eu aici, cutie de carton de inmagazinat prostii?!” si rabufneste. Si uite asa ajungi sa-ti bati seful doar pentru ca a zis ca-ti da o marire de salariu -„ce-s eu, cersetor, sa-ti faci tu mila de mine?!”

Dar sa ramanem la faptul ca nu poti fi dezamagit. Superb, as zice. Nu te poti nici bucura, da’ ce frumos e sa fii un zeu dintr-asta, superior oamenilor, aia mici, care plang in batista ca i-a lasat prietena. Tu n-ai sa mai treci niciodata prin senzatia aia ca universul ti se prabuseste, ca simti nevoia sa cazi in genunchi si sa-ti urli durerea sau sa te raneasca cineva intr-atat incat sa vrei sa fugi sau sa intri in pamant de rusine. Oare? Ba da, doar ca nu are sa se manifeste pe calea asta, pentru ca tu nu permiti. N-ai sa simti nevoia sa te simti ranit, dar ai sa simti nevoia sa ranesti, la randul tau (frumos joc de cuvinte, eh?). N-ai sa simti nevoia sa intri in pamant, dar ai sa simti nevoia sa ii domini moral, psihic, fizic, economic, etc pe altii, pana sunt la nivelul pamantului. Cel putin pentru tine. Pentru ca psihicul nostru nu da doi bani pe felul cum ar trebui sa ne manifestam legat de unele emotii, ci doar vrea sa se manifeste, nu conteaza cum, numai sa se descarce.

Dar ce frumos e sa iti interzici sa constientizezi asta. Ignorance is bliss.

Bun, cum simtim, iar?

Si aici incepe provocarea adevarata pentru mine, ca abia azi am stat, cat mi-a cazut curentul, sa analizez felul cum ajung eu sa iubesc sau sa ma atasez de o persoana. Pentru ca, desi eu sunt constienta de toate partile rele si bune, am ales, in mod constient, sa nu mai simt, acum multi ani. Si cu practica si alte alea, am adus starea asta la un fel de arta. Dar tot imi mai fac un bine, din cand in cand, si mai iubesc – doar n-am sa las Pamantul fara un minid3v, nu? Adica, pana si Dumnezeu i-a facut un bine, lasand un urmas.

Oxitocina spuneam, nu? A naibii conincidenta, da’ eu ies la „vanatoare” doar atunci cand am un episod de depresie, ca mi-e nivelul de oxitocina si serotonina jos si vreau sa il ridic, putin. Si uite asa, intre prazile mele, se nimereste una care imi produce un nivel mai ridicat de hormoni si eu aleg sa il pastrez. Si sa ma simt ok. Si sa zambesc cand el imi spune o gluma. Si sa simt cum mi se descreteste fruntea cand ma tine de mana. Sau sa spun „ce frumoase-s florile”, cand el imi da o frunza rupta din boscheti.

Cum ar fi, il aleg p-ala care, dintre toti, ma face sa ma simt mai bine cu mine. Si aici e partea tricky: ca nu il aleg pe ala care ma face sa ma simt la fel ca prima iubire, ca nici n-are cum, saracul, ci doar pe ala mai bun, dintre cei mai buni, pe care i-am intalnit in ultimul timp.

Si asta consider eu indragosteala. De fapt, asta si e, chimic si reproductiv vorbind, relatia: „Ba, imi produci suficienti hormoni incat sa nu mai am nevoie de altii? Bine. Eu iti produc? Iar bine. Hai sa o punem de-o familie.” Desigur, dupa ce si partea rationala e de acord (mhh, mda, are statut social, are calitatile x, are defectele y – suportabile, sexul e ok, oxitocina e in floare, zen, tata.)

Si tadaaam, spui ca simti emotii, si chiar le simti, in felul tau, doar ca nu prea ti se pare ca le simti, desi inconstientul tau le descarca prin sporul de la munca, prin iesit in oras des, prin scris pe blog sau prin stat pe buda cu pasiune. (stiu, aiurea imagine, da’ ce sa-i fac daca inconstientul meu a simtit nevoia sa-mi descarce emotiile prin aparitia imaginii asteia in mintea mea?)

Asa ca secretul e sa fii atent la ce faci. Pui putin patos in actiuni? Inseamna ca esti indragostit. Simti nevoia sa te certi cu persoane care nu merita? Inseamna ca esti dezamagit. Simti nevoia sa inseli? (Iar, ce-i cuvantul asta?!) Inseamna ca ala de langa tine nu-ti mai produce suficienti hormoni pe cat ai nevoie. A cui e vina, nu vreau sa intru in discutia asta.

Asa ca…

Mai bine nu-ti pui in minte sa nu mai simti, dupa vreo dezamagire, ca dupa o sa trebuiasca sa arzi energie incercand sa iti revii sau sa te regasesti. Dar daca ai facut-o, deja, si chiar daca nu, e important sa incepi sa te cunosti pe tine cat mai mult, pana cand ajungi sa te reduci la 1+1=2 si sa-ti dai seama de ce te manifesti cum te manifesti. De aici, drumul e simplu: studiezi, gasesti solutii, repari, nu ai asteptari prea mari de la partea ta emotiva, ca nu mai ai 12 ani, sa te mai bucuri la o bomboana sau, in cazul copiilor din ziua de astazi, la o acadea mai mare.

Simple as that. Merci, d3v out!

5 Responses to “Ghid practic de simtit emotii”


  1. 1 EsCa August 31, 2013 la 8:41 am

    Vrei oxitocina? Fa un copil :)) ….sare nivelul la maxim :))
    Serotonina ? Sex.Problema rezolvata.

  2. 2 d3vilbabe Septembrie 1, 2013 la 12:29 pm

    deci fac sex si mi-am pus viata in ordine, in concluzie. :))

  3. 3 EsCa Septembrie 1, 2013 la 9:45 pm

    Dap !🙂 E mai bun sexul decat ciocolata (btw ///asta e un surogat)
    P.S. Serotonina e buna ,dar endorfinele sunt miezul.

  4. 4 Alex`andra Septembrie 3, 2013 la 10:29 am

    Să înțeleg că, până la urmă, tot la sex trb să ne întoarcem sau, și mai bine, să nu fi plecat deloc din acea zonă :)) (încă râd când îmi amintesc cum mi-a calculat Norbert câte min de sex = câte min de alergat)

    În noaptea aia n-am mai continuat subiectul că eram în pioneze deja cu mintea.

    După câteva zile, în care mi-am revenit, mi-am făcut ”curaj” să citesc articolul. Știam că voi găsi și lucruri mai puțin plăcute pentru mine.

    În mare, ai descris perfect starea, cel puțin așa se aplică la mine. Am ajuns și eu, așa cum ți-am zis deja, la stadiu de emotionLESS. Conștient sau nu, s-a produs chestia asta, deși nu rețin să-mi fi dorit vreodată, sau să mi-o fi propus. Oricum, ”handicapul ” ăsta (așa am ajuns eu să-l cataloghez, din momentul în care am conștientizat că e chiar o problemă, dincolo de imaginația mea) l-am detectat încă din copilărie. Încă de pe atunci nu resimțeam sau, cel puțin, nu exteriorizam nicio urmă de bucurie. La un moment dat, mama chiar mă întreba de câte ori primeam cadouri dacă sunt ok, ce e cu mine, de ce nu mă bucur, sau dacă mie nu-mi plăcea ce primeam, că altfel nu reușea să își explice. Probabil că o fi zis ea că e ceva trecător, sau că-s eu mai mofturoasă decât de obicei, ideea e că n-a insistat pe tema asta, în mare parte pentru că eu sunt greu de impresionat, lucru ce persistă și astăzi. (vin pe această cale multe reproșuri de la oamenii care chiar se străduiesc să facă să-MI fie bine).
    Acum, nu neapărat că nu mai simt, dar un lucru e clar: nu mai am nicio așteptare, în speranța de 0 dezamăgiri, căci alea au fost prea dureroase, iar picajul de pe norul meu plin de speranță, încredere bla bla armonie Zen a fost brusc și, în cele din urmă, nimicitor. Nimeni nu e de vină pentru asta în afară de mine. Inițial eram rece, apoi m-am lăsat să cred sau, de fapt, am vrut eu să o fac pt că mi se părea că toți oamenii care-s așa sunt mai…cu moț ca mine. No bun, mi-am propus, am reușit, am făcut și acum…grumpy mood activated:mrgreen: Îmi spunea cineva că nu-i ok ca cei ce vor urma să plătească pentru greșelile altora din trecut. Foarte adevărat, însă n-am un buton pe care să apăs ”Simt !” și să mă reîncarce ei cu oxitocină . . . din păcate.
    Momentan cred că sunt ori prea leneșă, ori m-am afundat adânc în starea asta de nepăsare, cumva complacerea asta îmi conferă un fel de confort mental, însă conștientizez și că trebuie să ies de aici, căci nu e ok, prea multă lume din jur a ajuns să observe chestii care, din punctul meu de vedere, nu-i privesc și ar trebui să mă lase în ignoranța mea până reușesc să mă urnesc de aici.
    ps: evident, melodia n-a reușit să trezească nimic în mine . . . hopeless me :))

  5. 5 d3vilbabe Septembrie 3, 2013 la 10:11 pm

    two words for you: inteligenta emotionala.😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: