Cultura lui „dumneavoastra”

Mai spuneam prin vreun post ca eu nu vorbesc cu clientii decat cu „dumneavoastra” si ca nu pot deloc sa trec la „per tu”, ca mi-e peste mana. Singurul cu care fac asta e D., dar pentru ca pe el il percep asa, mai ca pe coleg decat ca si pe client – probabil pentru ca tot colaboram noi de vreo ceva ani incoace, de pe vremea cand la mine scrisul era hobby si nu meserie – desi nu e „polliticaly correct” din partea mea. Problema e ca fiecare client imi cere asta, de ceva vreme incoace. Si eu ii refuz politicos si ei probabil spun ca-s nebuna.

Sa spun acum de ce nu vreau eu deloc sa trec la „per tu” si tot o dau in sus si-n jos cu dumneavoastra:

Pronumele de politete e un fel de „radem, glumim, da’ sa ne aducem aminte ca suntem, totusi, cu treburi <oficiale> pe aici”. Pentru ca de la prea mult per tu se uita scopul initial. Si n-o spun de dragul de a o spune, ci ca trasul de sireturi, in general, mi-a adus colaboratorii redactori la un nivel la care nu doream si nici nu ma facea sa ma simt prea confortabil. Ba, mai mult, ma cam freca la buzunar si nume, pe partea profesionala.

Azi un „Hai ca ma lasa Oana, ca intelege ea”, maine un „Sunt mahmur si nu am chef sa scriu si daca-i spun Oanei ca n-am chef, iar intelege ea”, poimaine un „Da’ la ce sa-i mai spun Oanei, ca oricum intelege, doar suntem amici” si uite asa, la un moment dat ramaneam cu caruta in sant si fara timp suficient sa o repar.

Pe chestia asta cu amicitia mi-am pierdut unii dintre cei mai buni redactori. Pe altii i-am „recuperat” cand am pus piciorul in prag si le-am adus aminte ca nu suntem amici ci altceva.

Si cam asta e cu „dumneavoastra”, asta. Te lasi purtat de val, relatiile nu mai sunt profesioale ci, cumva, amicale (si eu sunt antisociala, oricum) si te prinzi asa, intr-un fel de joaca. Si n-as vrea sa fiu neserioasa, pentru ca m-a prins vartejul. Saracul D. stie ca de la amicitia asta, cand sunt supra-aglomerata cu proiecte, pe el il las, intotdeauna, ultimul. Si nu cred sa-i convina. Norocul meu ca suntem, oarecum, amici. :))

Si asa e si in viata de zi cu zi, nu doar pe plan profesional. Odata cu per tu si disparitia limitei de distanta impusa de „dumneavoastra”, lucrurile incep sa mearga pe un fagas pe care nu intotdeauna ti l-ai dorit, chiar daca personajele sunt pline de bune-intentii.

Asa ca, a dumneavoastra, pentru totdeauna,

Oana.

 

1 Response to “Cultura lui „dumneavoastra””


  1. 1 Domnul Bob Mai 24, 2013 la 12:36 am

    Big like. E un adevarat trend la vanzari sa te tragi de sireturi cu onorat clientul. Eu fiind preponderent client am intalnit si extreme, cu cat incerc sa fiu mai politicos cu atat furnizorul se simte mai stapan pe situatie si, evident, mai impertinent. Drept pentru care au plecat, probabil, foarte multumiti de prestatia lor, dar fara un contract in buzunar.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: