But why..?

Am ajuns la o concluzie: romanii, in general, nu au conceptul de „sef”, in minte. Si nici pe ala de „Am universul meu, chiar nu ma intereseaza de al tau”. De ce, spun imediat.

Imi place sa fiu om. Am principii puternice, de care Supraeul meu e mandru si ma tin de ele si cu dintii, daca e nevoie. Rar imi calc eu peste ale mele si atunci am mustrari de constiinta mult, mult timp, pana uit. Adica, in limbajul colorat al altora, incerc sa fiu cat mai ok cu alti oameni, pentru ca sunt oameni si cam atat. Ori…

Stand stramb si judecand drept, cum am mai spus si prin alte posturi, daca esti de treaba si intinzi un deget, majoritatea iti iau mana si ti se urca in cap, sa te bata cu ea. Da’ nu-i asta problema.

Problema e cand incerc sa fiu om cu oameni pe care ii platesc sa faca anumite servicii si ei trec peste limitele astea, tragandu-se de sireturi si inundandu-mi universul meu, cu al lor. Cum ar fi sa imi explice de motivatia lor de a lucra, de faptul ca trebuie anumite conditii pentru a lucra, ca exagerez cu cerintele, ca banii sunt prea putini. Inteleg, au probleme, au lipsuri au… Dar problema mea care e? De ce trebuie sa ma intereseze pe mine toate astea, mai exact? Deci eu, seful, care colaborez cu el, pentru ceva, schimb doua complezante, si el incepe sa-mi spuna poezia pasarelelor adormite si a vietii lui. Nu e normal. Tertele fapte legate de un job, nu intra in atributia mea, ci in ale colaboratorului. Nu iti place plata, pleci si gata: eu nu te-am intrebat daca iti place sau nu, eu te-am intrebat daca vrei sau nu. Nu ai capacitatile necesare sa faci ceva, nu faci si gata: nu te-am intrebat daca vrei mai greu sau mai usor, te-am intrebat daca poti sau nu. Adica, un fel de „nu ma bate la cap cu problemele tale, ca le am eu destule pe ale mele si nici nu ma intereseaza”. Nu suntem prieteni, nu suntem vecini de palier, nu suntem nimic decat sef si angajat. Ierarhic, eu spun si tu faci. Cam ca in armata, doar ca aici ai permisiunea sa pleci.

Cum eu nu ma plang angajatului ca mi s-a imbolnavit pisica, ca-s rupta de oboseala sau ca mi-e pofta de ceva dulce sau nu, asa nici ei n-ar trebui sa spere de la mine la intelegere. Ca o ofer eu, cand vreau eu, e una. Da’ cand o cer ei, fara sa am eu nici o tendinta spre asta, e partea a doua si nu-i ok.

Si nu e doar in domeniul meu, ca am vazut si prin alte parti. Ca de exemplu vanzatoarea de la magazin care-mi spunea ca frigiderele cu Cola sunt inchise. te-am intrebat eu daca-s inchise sau nu? Te-am intrebat daca ai sa-mi dai 2 doze sau nu. Da sau Ba, atat de simplu. Restul sunt amanunte si nu ma privesc pe mine.

Asa ca, va rog eu, nu ma bateti la cap cu probleme care nu-s ale mele. SI in asta includ lipsa creativitatii, lipsa banilor, lipsa chefului sau a motivatiei. Ecuatia e una: poti tu sau dau altcuiva? Simple as that.

2 Responses to “But why..?”


  1. 1 luvieere Noiembrie 24, 2012 la 1:04 pm

    „Cam ca in armata, doar ca aici ai permisiunea sa pleci.”

    Chiar și în armată, cei mai apreciați lideri au fost cei care și-au motivat și protejat subordonații, nu cei care i-au trimis în calitate de carne de tun.

    Principiul care se aplică aici e că ori ai grijă de ei și le impui o motivație pe care s-o urmeze chiar și dincolo de problemele personale, ori, într-adevăr, îți pleacă și vei avea de ales doar între cei care lucrează pentru tine pentru ca nu au încotro, n-au mai găsit altceva altundeva, și vor lucra pentru tine, dar vor face o treabă mizerabilă, din care mai mult ai să pierzi decât să câștigi.

    Firește, evoluția situației depinde și de procedeul de selecție. Așa cum lor le adresezi întrebarea „daca vrei sau nu.”, adresează-ți ție mai întâi întrebarea dacă omul ăla poate, dacă e potrivit pentru ce-i dai tu de făcut, dacă e motivat de compensație. Selecția asta la angajare e responsabilitatea ta, nu arunca vina numai pe ei. Dacă accepți pe oricine vrea, o să ți se mai predea în câteva rânduri lecția asta, că nu oricine vrea, poate și nu oricine poate, face. Ține minte un principiu al culturii start-up: „Hire slowly, fire fast.”

  2. 2 d3vilbabe Noiembrie 24, 2012 la 10:17 pm

    Stiu asta, si incerc sa pastrez, cat de cat, ideile astea. Dar de aici si pana la tot felul de mofturi, e cale lunga. Cam asta vroiam eu sa exprim acolo, da’ incercam sa nu intru foarte tare in amanunte si doar sa-mi vars dracii, fara sa spun nimic concludent.🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: