Subiect de meditatie

„Si nu ai vrea, uneori, sa ai o relatie serioasa?” am fost intrebata acum 15 minute. De intrat in amanunte n-am intrat, pentru ca nu aveam destul timp si nici rabdare. Nu mai am rabdarea aia specifica, sa explic oamenilor ce gandesc. Creada ce-or vrea, oricum, orice as spune, tot asta face toata lumea. Si-atunci ce rost are sa mai irosesc timp spunand idei care pentru multi nu conteaza? Da’ am rabdare, in schimb, sa explic aici. Cine vrea sa afle, gaseste raspunsuri la orice intrebare are de pus in paginile astea… Cu un pic de perspicacitate.

Ba da, normal ca as vrea. Am avut relatii serioase destule. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, cam toata viata mea, de la primul prieten incoace, a fost formata din relatii serioase, cu 2-3 luni pauza intre ele, in care incercam sa-l uit pe precedentul. Ba chiar, de multe ori, 2-3 luni astea se transformau intr-o saptamana, doua. In cazul lui M., chiar, a fost o chestie de o zi.

In schimb, problema e alta si e un pic mai complexa. In afara de cele 2 lungi, cu M. si cu A., fara nicio exceptie, lucrurile au stat la fel. Si am senzatia ca e o chestie generala, nu doar mie mi se intampla asta:

Se face ca iti place foarte mult de cineva. Si lui de tine. Ii urmaresti gesturile, vorbele, ii pui intrebari capcana ca sa vezi cum gandeste, ajungi la concluzia ca-ti place. La fel si el tie. Doua-trei luni isi da silinta sa fie totul frumos, perfect, apoi se asteapta sa vina totul de la sine, fara nici un efort. Si-aici se rupe firul meu, da’  e prea tarziu, pentru ca, probabil, sunt deja indragostita. Cu mine nu se pot lasa lucrurile de la sine, pentru ca am standarde foarte ridicate. Daca ai coborat sub ele si te lasi pe tanjala, deja nu ne mai intelegem. Si asa ma trezesc in chestii complicate, care nu erau cum ma asteptam sa fie si pe care incerc sa le salvez prin discutii interminabile cu persoana de langa, care n-au cum sa rezolve nimic, pentru ca omul ala asa e el. Si atunci ma simt mintita si plec. La ce mi-a aratat ca este intr-un fel la inceput daca nu a putut mentine imaginea aia? Ca eu cu o anumita imagine m-am bagat intr-o relatie, nu cu un om care are defectul x, defectul y si defectul z. Daca mi le arata de la inceput atunci da, era o treaba, stiam cu ce am de-a face. Daca nu-mi placea, nu ma bagam din start.

Eu sunt intotdeauna naturala cand vine vorba de relatii. Nu-mi dau silinta sa fiu mai placuta, sa fiu perfecta, sa fiu simpatica. Am o conceptie foarte comuna, dar pe care multa lume nu o aplica: „Dom’le, eu asta sunt, uite-mi bunele, uite-mi relele. Ma placi, ma iei, nu ma placi, e treaba ta, numai nu ma incurca, ca de schimbat n-ai cum sa ma schimbi. Daca-s asa e pentru ca asa-mi place mie, mai „altfel” n-ai cum sa ma faci.” La fel astept si de la celalt. Se numeste sinceritate si naturalete. Iar daca toata lumea ar fi asa, si n-ar pleca in relatii ascunzandu-si defectele sau firea, poate multe chestii ar iesi mult mai bine.

Eu iau decizii logice, atunci cand  incep o relatie cu cineva. „Aici ne potrivim, aici ne potrivim, aici nu ne potrivim da’ nu cred sa ne afecteze prea tare relatia, aici nu ne potrivim deloc si clar au sa iasa scantei. Mai bine nu.” Plus ca imi place sinceritatea totala si ma bazez foarte mult, poate un pic prea mult, pe comunicare si intelegere reciproca. Ma astept ca omul de langa mine sa ofere acelasi lucru. E paradoxal, insa, cum toata lumea cere asta dar atunci cand este pusa in fata unei astfel de situatie, nu se poate descurca.

Stiu ca sunt un temperament dificil. Asta se datoreaza atat experientelor din viata mea, care m-au facut sa am gandire mai altfel fata de multe situatii, cat si faptului ca sunt un om al ideilor, care isi pune prea multe intrebari si isi creeaza singur probleme prin asta. Iar atunci cand esti sincer si te astepti ca cel de langa tine sa te ajute sa le depasesti si sa le inteleaga, e foarte urat, pentru ca nimeni nu are timp la infinit de problemele altuia. Intr-un cuvant, e foarte obositor sa fii cu mine intr-o relatie si la un moment dat nu mai poti face fata. Si de aici pornesc toate neintelegerile: unul devine prea gelos, altul imi arata cat de misogin sau traditionalist era, altul incepe sa se simta amenintat in masculinitatea lui de mine, altul se simte neglijat pentru ca, probabil, sunt concentrata in alta parte, cum ar fi munca, altul nu se mai simte ok atunci cand vede ca am toate situatiile in maini si nu am nevoie de el, barbatul, pentru a le rezolva. Nimic din toate astea nu s-ar intampla daca, la inceput, in perioada de tatonare, el ar fi total sincer si natural cu mine sau daca ar asculta ceea ce spun si ar gandi logic. Sau macar sa-mi dea mie toate variabilele, ca sa o fac eu.

Imi stiu absolut toate calitatile si defectele si stiu de ce sunt in stare. Am avut ani intregi de introspectie ca sa realizez asta, ceea ce, din experienta, pot spune ca e un lucru foarte rar. Si nu calitatile sunt cele care conteaza, ci defectele, pentru ca ele ne deosebesc, intre noi. La ele ar trebui sa ne uitam atunci cand incercam sa ne dam seama daca suntem compatibili sau nu. Si stiu ca defectele sunt relative si ceea ce eu consider calitate ar putea fi defect pentru altii, ca de exemplu faptul ca eu nu tin cont de normele sociale sau de risc prea mult cand simt nevoia sa fac ceva. Dar sunt capabila, daca nu foarte capabila, sa-mi dau seama daca ma potrivesc cu un om sau nu, in momentul de dinainte de a incepe o relatie, daca sunt lasata sa vad asta. Nu poti sa vii la mine sa-mi arati cat de galant esti, pentru ca in doua-trei-cinci luni sa imi arati ca, de fapt, era o chestie pe care o faceai doar ca sa ma vrajesti. Pai ori esti galant ori nu mai esti? Pentru ca mie-mi place galanteria.

Si pentru ca am de gand sa dau link-ul asta oricui care are sa mai fie interesat de ceva relatie serioasa cu mine, am sa fac si o lista de defecte, cat sa inteleaga fiecare in ce s-ar baga si sa judece singur. Pentru ca sunt orice, numai perfecta nu si, slava Sfintei Papadii, de caracteristici de personalitate nu duc lipsa. Ca in piesa lui Nane.

Asadar, sunt libertina in gandire. De la punctul in care femeile si barbatii nu au roluri pentru mine, ci sunt doar oameni, si pana la a pleca singura in plimbari, noaptea, sau a nu raspunde zile intregi la telefon pentru ca nu am chef de nimeni.

Sunt dezordonata si intotdeauna am fost cea mai aiurea „gospodina” pe care am cunoscut-o. Si ce e mai nasol e ca-mi si place asta. Adica, in jurul meu, e un haos organizat, cumva. Din el imi vin ideile si din el imi iau eu energia. Pentru mine sunt chestii mai importante in viata ca trei mese pe zi sau dat cu matura. Daca am chef fac, daca nu, ‘mnezeu cu mila. Stiu sa fac orice, doar ca depinde de cheful meu din momentul ala daca se intampla sau nu.

Am prieteni numai barbati, pentru ca nu suport femeile. O singura prietena am si, desi nu ne-am certat niciodata in 12 ani de cand ne stim, probabil e pentru ca e in alt oras si nu stateam toata ziua bot in bot. Asadar, gelozia si posesivitatea sunt defecte care nu intra sub nicio forma in discutie. Am mai explicat de ce.

De multe ori ma inchid in lumea mea si in gandurile mele si nu pot sa acord celuilalt atentia de care are nevoie. Nu e ignoranta sau nepasare, asa sunt eu, mai introvertita si mai detasata de mediul din jurul meu. Consider multe probleme ca neimportante si nu-mi bat capul cu ele.

Ma enerveaza lenea, resemnarea, ipocrizia, victimizarea, snobismul, aerele de superioritate, incapacitatea de a intelege aspectele in esenta lor, egoismul si prostia. Nu, nu accept nici macar scaparile. Iar pentru ca sunt foarte stricta in asta, de cele mai multe ori raspunsul meu la ele e destul de energic. Intai discut iar daca nu sunt ascultata, a doua oara cand se greseste iese cu scantei. De aici, in general, lucrurile degenereaza, pentru ca daca sunt prinsa intr-o stare emotiva atunci s-a dus totul pe Sfanta Papadie. Ma mai enerveaza si oamenii care incearca sa imi „corecteze” viata, pentru ca o percep ca pe o critica, un fel de a mi se spune ca gresesc. Eu nu gresesc, daca ceva e asa in viata mea, e pentru ca imi place sa fie asa, deci asta e modul corect.

Sunt maniaco-depresiva si n-am ce face. E o chestie cu care am sa ma confrunt toata viata. Ma enerveaza oamenii care stiu asta insa sunt atat de ignoranti incat sa nu citeasca un rand despre ea, desi e netul plin de articole. E o chestie dificila pentru cei din jur si nu doar pentru mine si daca nu te informezi si nu te adaptezi, a imi reprosa anumite stari de spirit e de-a dreptul tembel. Si starile mele de spirit includ depresie, includ episoade extreme de nervi, euforie si alte chestii urate. Am invatat sa ma controlez si sa ma mentin in echilibru, insa am nevoie si ca cel de langa mine sa stie cum sa-mi pastreze starea asta. Nu poti sa vii langa un maniaco-depresiv si sa-l enervezi timp de 3-4-5-6 ore, doua zile, si dupa aia sa te miri ca-ti arunca un clopotel in cap sau ca iti izbucneste in plans si nu se mai poate opri. Inca trebuie sa fii recunoscator ca a reusit sa se mentina atat timp in echilibru. Dar asta inseamna sa fii informat. In general sunt extrem de calma si detasata fata de probleme, dar atunci cand e vorba de ceva serios care ma afecteaza direct mi-e foarte greu sa ma mentin daca nu ma ajuta si cel de langa mine. Si intotdeauna au fost episoade explozive, pe finalul relatiilor, pentru ca omul de langa mine a tinut neaparat sa-mi demonstreze ca el e cel mai tare, cel mai bun, cel care are dreptate, chiar daca dadeam semne clare ca ma enervez sau ca ma afecteaza. Si e atat de simplu, ma jur. Trebuie doar sa taci si sa ma lasi sa ma calmez sau sa discuti logic cu mine, fara sa-mi reprosezi sau sa incerci sa te scuzi. Simplu… Doar daca s-ar fi informat…

Si-apoi mai sunt si un „spirit de artist”. Iubesc viata, iubesc sa vad oameni, iubesc sa vad locuri. Fire foarte activa. Asta se traduce prin: imi place sa ies in cluburi, imi place sa ies, de fapt, in general, imi place ca viata mea sa aiba un ritm alert, sa nu cad intr-un somnambulism mediocru. Imi place sa calatoresc, fara nici un plan. Imi place sa ma duc sa stau cu fundul in iarba si-mi place noaptea mai mult decat orice, chiar daca toate cele de mai sus se fac intr-un alt fel decat ziua. Dorm foarte putin si nu o data am sa fiu cu cearcane la ochi, tremurand si agitata de la nesomn. Dar, probabil, un scop am.

Sunt carierista si mi-am jurat, acum ceva vreme, ca n-am sa mai las pe nimeni sa intervina intre mine si munca mea. Asadar, persoana de langa mine are sa fie pe locul trei: intai sunt eu, apoi munca, si dupa el. Dar pentru ca sunt destul de imprevizibila, locurile astea au sa oscileze tot timpul. Daca o luna pe primul loc e el, in alta luna e posibil ca asta sa nu se mai intample. Nimic, insa, ce nu poate fi rezolvat de o persoana adaptabila.

Si, desi nu pun pret pe regulile celorlalti, le am pe ale mele si sunt foarte fixista legat de ele. Nu-s foarte multe si nici foarte rele, da-mi fac rau daca sunt incalcate, pentru ca ma fac sa ma simt prost. Ca de exemplu ca, si dupa 100 de ani de la inceputul relatiei, eu am pretentia la bun-simt din partea celuilalt. Sau ca nu vreau ca nici un aspect al vietii mele sa fie criticat, chiar daca deranjeaza. Nu trebuie sa o faci, pur si simplu, pentru ca sunt constienta de el si daca el exista e clar ca nu-mi pasa de ce crezi tu legat de asta. Sau sa taci daca ma vezi ca alunec de pe echilibrul meu.

Apoi am momente in care sunt atat de rea cu ceilalti si atat de ticaloasa, incat si eu ma mir. Da’ de cele mai multe ori exista un motiv sau persoana aia mi-e indiferenta. S-ar putea sa fiu rea si cu omul de langa mine. Am momente de rautate si sunt constienta de asta. Cam in 10% din timp, ca in rest sunt foarte indiferenta. Da’ daca gresesc si realizez asta, vin si-mi cer scuze. M-am trezit, la un moment dat, cu unul din fosti reprosandu-mi felul in care ma purtam cu una care suferea in fata mea. Nu accept asta. Doar pentru ca el nu a vazut ce aere avea, nu inseamna ca ele nu existau. Si oricum, nu era treaba lui in chestia aia. Ah, si sunt sarcastica si ironica, de foarte multe ori. E necesar ca omul de langa sa inteleaga asta cand se intampla, pentru ca altfel nu iese nimic decat sa ia mot-a-mot tot ce spun si sa il deranjeze. Sau sa nu vada cand sunt eu deranjata de ceva.

Si mai sunt si egocentrista, egoista si vulcanica. Am nevoie sa fiu alintata si sa ma simt centrul unui om. Importanta. Daca nu se intampla asta ma razvratesc. M., saracul, stie de cate ori i-am adus aminte de anumite etape, atunci cand s-a intamplat sa se considere pe el mai important ca mine.

Si am nevoie sa flirtez. Imi place cochetaria feminina si imi da incredere in mine. Nu insel, nu trec niciodata anumite limite, da-mi place sa mi le stabilesc singura, nu sa mi le impuna altcineva. Imi place sa ma consider cu capul pe umeri si a imi spune cineva unde sa ma opresc sau ca ceva nu e ok e un alt fel de a spune ca eu nu sunt capabila sa gandesc singura sau sa-mi dau seama ce e bine si ce e rau. Nu-mi place sa fiu desconsiderata si am sa ma zburlesc intotdeauna cand am sa simt chestia asta, fie si in chestiile inocente. Eu nu desconsider pe nimeni, decat daca am dovezi serioase, si am pretentia sa fiu tratata la fel.

Sunt de multe ori proasta de sincera. Iar sinceritatea asta extrema e foarte problematica, desi toata lumea o cere. Nu toata lumea poate accepta cand o femeie ii spune „in momentul asta esti prost” sau altele din astea. Nu menajez si am pretentia de la celalalt sa inteleaga asta si sa accepte. E spre binele nostru, pana la urma. O si cer, la acelasi nivel. Calm, rational. Logica, dumnezeul meu – aspect de multe ori ignorat.

Si sunt adepta momentelor. Am momente frumoase, verzi. Momente in care stau si savurez o melodie. Momente in care tac si las omul sa vorbeasca, incercand sa-mi dau seama exact ce e in mintea lui. Momente in care sunt delasatoare si momente in care critic orice se intampla in jurul meu. Momente in care vreau sa fiu tinuta in brate si doar atat. Momente in care vreau sa fiu ascultata. Momente in care vreau sa evadez. Momente si momente. Sunt imprevizibila si cred ca imi place asta foarte mult. Monotonia si consecventa imi omoara spiritul si se termina printr-o izbucnire de emotii si fuga mea.

Si cam astea sunt toate cele care ar putea afecta o relatie cu mine. E o lista lunga si e a mea. Mai sunt si altele, insa sunt mai mici si de multe ori neimportante. Asa ca, te rog frumos, daca esti unul dintre cei care cred ca ar iesi ceva serios intre noi, ia si o analizeaza bine, nu e nevoie sa-mi spui ca nu merge. Vreau sa evit situatiile ca cele descrise in primul rand. Eu asta sunt si am o varsta mult prea inaintata ca sa mai pot schimba ceva. Si sincera sa fiu, nici nu vreau. Sunt ale mele si, pe fiecare dintre ele, le iubesc. Daca era sa nu o fac, le schimbam de mult.

Am si multe de oferit, insa majoritatea, atunci cand intra intr-o relatie cu mine, vad doar asta, ignorand defectele sau cerintele mele. Greseala care duce, de multe ori, la cele mai penibile situatii si discutii. Asa ca scap pe toata lumea de o corvoada si de pierdut timp inutil sau de investit sentimente acolo unde nu e locul. Cine vrea sa invete ceva din postul asta, invata. Cine nu, inseamna ca nu prea isi are locul in viata mea. Si nu e vorba doar despre relatii de iubire ci de majoritatea relatiilor sociale. Prieteni, amici, viitori iubiti, oricine vrea sa ia contact cu mine. Hai sa nu ne irosim timpul reciproc si sa o facem cu capul pe umeri si cu logica in fapt. Ca asa e cel mai bine.

Anunțuri

21 Responses to “Subiect de meditatie”


  1. 1 nelutu Martie 26, 2012 la 11:39 am

    barbat bine situatie materiala buna 1.80 27 ani caut persoana potrivita
    cred caa o sa te pun pe cocalari ca si anuntul matrimonial cel mai lung
    uff ce jos ai ajuns

  2. 2 mephala Martie 26, 2012 la 12:03 pm

    cate (defecte) avem in comun 🙂

  3. 3 nexya Martie 26, 2012 la 12:06 pm

    problema este ca uneori in cazul iubirii nu mai functioneaza bine logica 🙂 sau cel putin la mine asa se intampla

  4. 4 d3vilbabe Martie 26, 2012 la 1:59 pm

    @ nelutu: Copil, ca intotdeauna:). Si tu ma cauti de defecte, nu? Piesa lui Nane e pentru tine. Da click. Si ptr logica ta care iar da fail: eu nu spun „cauta-ma”, eu tocmai, spun „nu ma cauta”. Da, ai ghicit, sunt la cafea si am terminat alte bloguri de citit. N-am ce face. Imi tii tu de urat si ma ajuti sa ma trezesc mai repede si bine dispusa?:) Intotdeauna m-a amuzat limitarea ta in gandire si cum incerci sa te dai rotund ca mai apoi sa-ti dai singur peste nas.

    @ mephala: toti le avem, putini le stim. O bila alba pentru noi.
    @ nexya: si la mine, da’ incerc sa o mentin in ecuatie cat mai mult posibil.

  5. 5 Cristian Martie 26, 2012 la 3:28 pm

    Defectele sunt umbra noastra, fac parte din ceea ce ne defineste.

  6. 6 nelutu Martie 26, 2012 la 3:33 pm

    oricum postul tau o sa apara pe cocalari

  7. 7 d3vilbabe Martie 26, 2012 la 3:35 pm

    Oooook. No more fun for me today? Asa de simplu raspuns?:( Ma dezamagesti, fanule. 🙂

  8. 8 nelu Martie 26, 2012 la 7:16 pm

    plictiseste-te singura , nu ai nevoie de altii nu-i asa mon cheri

  9. 9 d3vilbabe Martie 26, 2012 la 10:40 pm

    n-am cum sa ma plictisesc singura, ca-s cea mai buna prietena a mea. unde ai mai vazut tu prieten bun sa-l plictiseasca pe celalalt? Da’ in schimb flacaii rai de gura degeaba sunt o sursa de amuzament chiar buna.

  10. 10 Seeker Martie 28, 2012 la 12:02 am

    @”nelutu mama” te doare ceva tare si inca nu ai reusit sa treci peste, mi se pare mie sau te hranesti cu flame’urile din raspunsuri? hai sa nu mai facem „skandenberg ” (sau cum i so spune) cu frustrarile noastre si sa trecem peste, nu de alteceva da’ cred au trecut ceva luni de cand imputi treaba p’aici si nu vad nici un orizont. btw 314 zda se gaseste si natural;)

  11. 11 nelutu Martie 28, 2012 la 11:52 am

    de la voi pute mai tare, ia lasati oamenii sa se manifeste asa cum vor, doar e o tara libera

  12. 12 Cristian Martie 28, 2012 la 3:21 pm

    Fara sa te superi pe mine oana dar acest chat pentru mine mi-a pus zambetul pe fata, parca’r fi un concurs de … :)))

  13. 13 d3vilbabe Martie 29, 2012 la 12:27 am

    exact!:)) si? ca juriu, ce parere ai?:))

  14. 14 epurash Martie 29, 2012 la 12:58 am

    Rezultatul -acest post- uneia din perioadele, in care ai fost (iarasi) depasita psihic de situatiile pe care te credeai stapana.Doua luni – esti ca noua

  15. 15 d3vilbabe Martie 29, 2012 la 1:02 am

    deja sunt. in postul asta am spus ce cred, ce vreau, ce sper. sunt ok. 😛

  16. 16 epurash Martie 29, 2012 la 1:05 am

    daca zici tu

  17. 17 d3vilbabe Martie 29, 2012 la 1:06 am

    e ce vreau sa cred. si, in general, realitatea e ce vrem noi sa credem 🙂

  18. 18 epurash Martie 29, 2012 la 1:16 am

    altii cred in ce vad si se simt cu picioarele pe pamant. Tu crezi ce vrei si simti la fel ?

  19. 19 d3vilbabe Martie 29, 2012 la 2:30 am

    Da, mi-am dezvoltat capacitatea asta in timp.

  20. 20 ochiometru Aprilie 2, 2012 la 2:44 am

    Defectele şi calităţile sunt noţiuni relative dar…dacă stau bine şi mă gândesc…am avut şi eu o relaţie de genul acesta. Finalul este previzibil pentru că din tot ce ai „vărsat” cu atâta ură aici nu reiese decât un egoism feroce.

  21. 21 d3vilbabe Aprilie 2, 2012 la 2:59 am

    ura nu. egoism, mai mult ca sigur. da’ pana la urma, tot omul e egoist, chiar si atunci cand face acte altruiste.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: