O secunda, iarasi m-am pierdut

Asteptam cuminte sa-mi treaca starea, in timp ce ma uitam la luminile Copoului, reflectandu-se pe zapada mizerabila de pe strada…

„De ce esti tot timpul agitata?”

„Am un metabolism mai rapid, mai ales pe timp de noapte”… (Iar am mintit, m-am scos oare? A mers? Gata, i-a fugit gandul, e ok, am scapat, n-a trebuit nici de data asta sa spun ce e in mintea mea) Si totusi, de ce sunt atat de agitata in ultimul timp? Uite, prietenul imaginar ma stie de vreo 4 ani si a zis ca nu m-a vazut niciodata nervoasa. Eu chiar nu sunt nervoasa, niciodata. Ce naiba sunt cu nervii astia in ultimul timp?

Lumina.

Muzica.

Zapada murdara.

„Or fi si oameni carora le place iarna, asa cum ne place noua vara”.

(Pai mie imi placea, odata, si iarna. Mai ales daca motorul mergea, aveam o patura pe mine si o perna pufoasa sub cap, o cafea in mana si lumini in fata…)

„Nu inteleg ce e atat de placut la iarna.”

(Sunt Gigi Contra. Iarasi sunt Gigi Contra… De ce? Ca oricum nu ma intereseaza daca el e de acord cu mine sau eu sunt de acord cu el. Nici pe el nu-l intereseaza. Vorbesc doar ca sa fac conversatie. Iarasi.)

Cred ca sunt nervoasa ca irosesc timpul.

Pauza.

Lumini.

Revelatie.

„Tu cum de nu ti-ai gasit locul, pana acum?”

„Nu l-am cautat”

„Fiecare isi cauta locul.”

„Nu eram pregatit”

„Eu nici atat, se pare…”

Ba da, numai ca, din cand in cand, confund locurile. Ma pierd, cate un moment. Iarasi, am uitat, pentru o secunda, ce caut eu in viata. Normal ca ma simteam nelinistita. Actionam instinctiv, pentru ca instinctul meu stie mai bine ce e pentru mine. Exista si Planul A si Planul B, astfel incat Planul A sa-i dea in cap Planului B si sa nu existe pericol de atasament. Asta o stabilisem: fara emotii. Si totusi, ma simteam nemultumita, nervoasa, agitata, lipsita de rabdare. Pentru ca iroseam timp…

Locul meu l-am gasit.

Locul meu e in mijlocul muncii mele.

Locul meu e in varful textelor, carierei. Sunt carierista. Asta a fost singura emotie care m-a multumit, intotdeauna. De ce, in loc sa muncesc, sa ma catar pe fiecare piatra, sa tarai AC-ul sus, in varf, de ce, zic, stau pe un deal minuscul, asa cum este Copoul?

Pentru o secunda m-am pierdut si mi-am cautat locul in bratele unei persoane (oricare persoana) stiind, in sufletul meu, ca nu trebuie sa ma atasez si construind 3 planuri de panica, prin care sa ma feresc de asta.  Pentru o secunda mi-am uitat misiunea si am trait banal, enervandu-ma, simtind ca irosesc timpul sau ca nu reuseste nimeni sa ma multumeasca.

Normal ca nu reuseau, saracii oameni. Asa cum n-a reusit nimeni sa ma multumeasca pana acum si sa-mi ofere caldura sufleteasca necesara. Pentru ca eu n-am nevoie de caldura sufleteasca.

Asa ca da, revin, ma ingrop intre biti, imi prind viata din urma. Acum sunt calma, nu-mi pasa. Chiar si eu mai gresesc, din cand in cand. La prima adiere de nervi si posturi in care ma plang de oameni si emotii, va rog sa-mi aduceti aminte de  articolul asta. Uneori, ma simt si eu om cu nevoi si, pentru o secunda, am grave probleme de memorie. Cateodata mai uit cine sunt si ce decizii de viata am luat. Si-atunci incerc sa ma razbun pe ceilalti, nestiind ca, de fapt, ma razbun pe mine. Atunci cand ma vedeti asa, duceti-ma pe Copou, sa vad lumini si zapada murdara. Aduceti-mi aminte ca pe 21 februarie, noaptea, am cerut un ajutor fictiv unei persoane din mintea si sufletul meu, si ca in a doua secunda mi-a venit gandul asta.

Cred ca printre proiectele mele de cercetare, cand am sa ma fac mare, are sa fie si acela prin care am sa demonstrez ca sufletele exista, chiar si dupa ce omul moare. Raman in noi si ne ajuta sa ne limpezim gandurile, chiar si in cele mai incalcite momente.

Piesa mea, imi zicea un vechi Plan A, odata. Da, e a mea, doar pentru ca, uneori, imi uit drumul, prinsa fiind de noaptea vietii celorlalti. „Passion’s overated anyway”. Cine are nevoie de sufletele altora, cand noi avem propriile suflete pe care uitam sa le scoatem la lumina?

Anunțuri

8 Responses to “O secunda, iarasi m-am pierdut”


  1. 1 Stefan Februarie 22, 2012 la 8:45 am

    Cunosc niște oameni care ți-ar recomanda așe : Dacă nici iubirea nu te mai încălzește, cumpără-ți calorifer maică.

  2. 2 ionel Februarie 22, 2012 la 12:47 pm

    crezi ca e bine sa fugi?

  3. 3 Florian Februarie 22, 2012 la 1:20 pm

    Ce minunat ar fi daca ati comenta articolul, momentul, situatia si nu persoana. Este un fragment din viata multor pamanteni si ei se regasesc in el.

    Voi ce v-ati dori sa aflati: daca se impiedica personajul in fata voastra sau daca vrea sa se incalzeasca cu vvoi?

  4. 4 Cristian Februarie 22, 2012 la 2:18 pm

    Puneti intrebarea, cu ce te multumeste pe tine cariera in viata personala ?
    ps: poate suna .. dar foloseste-ti mintea la munca si inima la „caldura sufleteasca”

  5. 5 d3vilbabe Februarie 22, 2012 la 7:15 pm

    Asa ma simt eu implinita in viata personala. 🙂

  6. 6 mephala Februarie 22, 2012 la 7:19 pm

    „Cine are nevoie de sufletele altora, cand noi avem propriile suflete pe care uitam sa le scoatem la lumina?”

    Cei care, atunci cand isi scot propriul suflet la lumina, se simt singuri

  7. 7 EsCa Februarie 23, 2012 la 9:27 am

    „ego” solus ipse Oana 🙂 ,oricum e fun cand stii ce e in capul unui om.
    P.S. Florian ,visezi la floricele si fluturasi ,lasa-te.
    P.S.2 Cristian …aia e intrebare retorica tata :))

  8. 8 EsCa Februarie 23, 2012 la 9:32 am

    Inca cativa ani in ritmul asta si ajungi la looney bin,ti-am mai zis.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: