Ce facem cu viata noastra?

Am o cunostinţă. Care cunoştinţă se pricepe foarte bine la ceea ce face. Problema lui e că nu prea face. Asta nu e treaba mea, îl folosesc doar ca exemplu, dar totuşi, mă oftic când îl văd că se iroseşte. Dacă aş avea eu bagajul lui de cunoştinţe, combinate cu ambiţia mea, păi ar ieşi o întreagă bombă atomică acolo. Şi de aici ajungem la problema care ne macină pe toţi, de la o vârstă încolo: ce facem cu viaţa noastră?

 

Nu zic, dintre toţi, eu susţin cel mai mult „trăitul vieţii” şi libertatea, dar nu şi dacă nu ai un plan de bătaie pe drum lung.  Nu poţi fi „derbedeu” şi în bătaia vântului la nesfârşit. Da, e frumos stilul ăsta de viaţă, te prinde în mreje şi nu te mai lasă să scapi decât mult mai târziu, când îţi dai seama că ţi s-a dus şi energia tinereţii şi cheful şi, în general, mai tot ce te-ar putea ajuta.  Şi-atunci te uiţi blocat în jur şi-ţi spui: „Prost am fost că am ratat startul”.

Dăm un exemplu fictiv: pe la un 30 de ani vrei şi tu să te însori. Poate îţi şi găseşti femeia care nu cere nimic şi te acceptă aşa. Dar ce se întâmplă dacă vrei să faci un copil? Ce start în viaţă îi oferi tu omuleţului ăluia? Sau poate te aştepţi să trăiască şi el de pe o zi pe alta, ca tine?

Ideea e că trăim viaţa, nu zic nu, dar o trăim cu cap şi, mai ales, cu un plan de viitor. „Da nene, când am să fiu mare am să termin aia, am să fac cealaltă, am să ajung aşa. Până atunci fac/ încerc asta, ailaltă şi cealaltă. Din toate astea tre’ să iasă ceva.” Adică te zbaţi atât cât te mai ajută energia şi încerci să-ţi aranjezi viaţa pe cât posibil mai bine pentru viitor.  Că altfel ai să ajungi omul care stă pe-o bancă şi spune despre oamenii care trec fericiţi pe lângă el „Ia uite mă, cu ăsta stăteam şi spărgeam seminţe şi acum nu mă mai cunoaşte.” Iar asta are să se întâmple pentru că oamenilor le place să meargă înainte şi să-i ignore pe cei care se ratează şi stau pe loc.

Iar găsitul de scuze pe moment, nu are să-ţi dea de mâncare pe viitor şi nici nu are să te ajute să trăieşti liniştit. Eu, de exemplu, accept să vii să mi te plângi doar în felul ăsta: „Am încercat şi X şi Y şi Z, şi tot nu mi-a ieşit”. dar în momentul în care îmi vii cu scuze şi fără încercări, atunci te consider un om lamentabil şi nimic mai mult. Nu vrei şi cu asta-basta. Pentru că atunci când vrei treci peste orice. „Întâi mergi în tenişi şi abia apoi cu maşina”. Adică întâi porneşti de jos, tragi, te lupţi, dar mai apoi ştii că nu mai ai nici o grijă şi totul vine de la sine. Nimănui nu-i pică salvarea din cer,  pentru că români suntem cu toţii, şi stând şi căutând calul de dar la dinţi doar ca să-i zici nu, n-are să-ţi aducă nimic bun. Gen dăunăzi, când întrebam pe cineva dacă vrea să lucreze ca şi content writer: „ah, da-ţi iei şi tu comision, nu?” Păi? Normal că-mi iau, ca orice angajator, care a mers în tenişi până să ajungă aici. Tu vrei să lucrezi sau doar să te plângi că nu găseşti?

Anunțuri

0 Responses to “Ce facem cu viata noastra?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: