În căutarea fericirii

Am să fiu scurtă şi cuprinzătoare că pic pe jos de somn, nu alta.

Am asistat în seara asta la o discuţie în care un nene cu vreo 5-7 ani mai în vârstă decât mine dădea lecţii unui alt nene despre fericire. Acum nu spun că el n-avea dreptate, deşi soţia lui a început să aibă vreo 3-4 ticuri nervoase simultan în momentul în care el a deschis subiectul. Dacă el se simţea fericit aşa, cine-s eu să-l contrazic..?

Îi respect opinia, dar nu o aprob. Şi o iau pe partea teoretică, garantându-vă că practicul chiar dă rezultate, eu fiind un exemplu viu.

Am un deja-vue, deci sigur am mai vorbit despre asta. Repet, totuşi, până am să văd toţi oamenii din jurul meu fericiţi.

Vă aduceţi aminte de piramida lui Maslow? Explic în articolul ăla că, începând de la bază, dacă nevoile din rândul anterior sunt îndeplinite, atunci se activează cele din rândul superior. Deci, dacă omul are hrană, aer, sex şi restul, atunci are să simtă nevoia de siguranţă, apoi de prietenie, şi tot aşa până sus, la acceptare şi spontaneitate. Concluzia e că, cu cât omului i se îndeplinesc mai multe nevoi, cu atât el e mai fericit.

Majoritatea însă se blochează la siguranţă sau la prietenie, intimitate. Şi aici clachează şi nu înţeleg prea bine ce le trebuie. Vă spun cum am făcut eu şi cum a dat rezultate.

Siguranţa înseamnă să ai ceea ce ai nevoie. Şi dacă stăm puţin să ne gândim, n-avem nevoi prea multe, noi, ca oameni. Unii aleargă după bani toată viaţa şi nu reuşesc să fie fericiţi. Asta se întâmplă pentru că nu trec la următorul nivel. Se împiedică la mal, cum ar fi. Atât timp cât ai bani de un moft mic, o farfurie de mâncare, o condiţie civilizată, mai mult nu-ţi trebuie. Atenţie mare, un Lamborghini sau un palat nu înseamnă condiţie civilizată şi nici moft. Astea-s doar alinturi de copii mici sau, mai grav, frustrări de altă natură ( în general sexuale) nerezolvate. În momentul în care ţi-ai stabilit nişte standarde realiste şi le-ai atins, atunci când ai realizat că, de fapt, tu chiar ai ce-ţi trebuie ţie, ca om, pentru o viaţă normală, te simţi în siguranţă şi tot ce ai de făcut e să treci mai departe şi să-ţi rezolvi celelalte nevoi. Abia când ai ajuns în vârf şi simţi totuşi ca parcă ai vrea şi palatul ăla te poţi întoarce, fără a lăsa la o parte ce-ai realizat până acum.

Prietenia. Subiectul meu preferat. Teoretic, cam tot ce e pe rândul ăla poate fi rezolvat printr-o singură mişcare: relaţie de iubire. Când iubeşti, celălalt ţi-e, în primul rând, prieten. Dacă nu e aşa atunci aveţi o problemă. Şi credeţi-mă, sunt atât de mulţi oameni singuri care abia aşteaptă să vă cunoască încât aţi fi surprins. Toţi se simt singuri în lumea asta care nu mai are timp de nimic şi absolut toţi sunt în căutare de prieteni noi. Încercaţi, schimbaţi, reluaţi, până când vă simţiţi pe deplin prieten cu celălalt şi atunci treceţi la pasul următor.

Respectul şi încrederea în sine. Şi despre subiectul ăsta am mai discutat în multe articole. Fac un rezumat şi îţi spun că în lume sunt milioane de oameni mult mai răi/slabi/proşti/săraci ca tine şi că oricum, majoritatea sunt mult prea superficiali în relaţiile lor cu oamenii încât să conteze într-adevăr părerea lor. Şi-atunci tu de ce să-ţi faci griji? Fii tu însuţi, bun, rău, cum eşti, şi cine vrea să te accepte abia ăla merită. Ceilalţi sunt cantitate neglijabilă. Apoi nimeni n-are să te respecte dacă tu nu te respecţi pe tine. Iar respectul ăsta înseamnă să ai propriile principii, reguli, norme de viaţă, stabilite de tine în funcţie de moralitatea şi limitele tale, astfel că, indiferent ce acţiune ai face, bună sau rea, să te simţi tu mulţumit cu ea. Dacă tu eşti mulţumit, ceilalţi vor învăţa să fie şi ei mulţumiţi.

Iar dacă ai trecut de astea 3 nivele, cu siguranţă nu mai trebuie să-ţi dau eu lecţii despre ce şi cum. În momentul în care ai găsit soluţii pentru problemele în care majoritatea se împiedică,  deja eşti un om mai răsărit decât 90% din populaţia planetei ăsteia şi ai să ştii cum să le rezolvi şi pe celelalte cu siguranţă. Mergi până sus şi nu te aştepta să izbucneşti într-un râs din care să nu te mai opreşti. Fericirea, de fapt, este o stare de pace şi relaxare, în care tu eşti împăcat cu tine, cu cei de lângă tine şi cu ce se află în jurul tău.

3 Responses to “În căutarea fericirii”


  1. 1 Mircea Boiuru august 12, 2011 la 6:05 pm

    Postul asta l-am mai citit de vreo 3 ori sub alte forme, l-am mai discutat cu tine de cel putin 5 ori, deci nici n-am avut rabdare sa citesc tot inca din momentul in care am vazut ca pomenesti de piramida trebuintelor. En Fin, imi place in schimb titlul, sau mai bine zis traducerea lui in engleza : the pursuit of happiness.

  2. 2 Tudor august 14, 2011 la 8:56 pm

    Of d3v, vorbesti ca un om mare 🙂 lumea este insa in continua miscare, asa ca in orice moment, oricat de intelept ai fi, starea de bine se poate destabiliza rapid. Un partener pierdut, o problema de sanatate sau o schimbare de job pot strica pacea. Dar ma bucur sa vad totusi putina liniste in curtea ta 🙂

  3. 3 d3vilbabe august 16, 2011 la 7:14 am

    @mircea: dupa cum ziceam si in articol, am sa repet ideile astea de cate ori am sa aud discutia. 🙂
    @ tudor: pe cat de repede se poate destabiliza, la el de repede se poate si stabiliza. totul depinde de cat de descurcaret esti. nu e vorba de linistea din curtea mea…e vorba de linistea din curtea altora…ca eu stiu intotdeauna ce mi-ar trebui.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat: