Costineşti

La Costineşti am ajuns rupţi. Nu, nu rupţi la propriu, în schimb cu oboseala în floare. Cu o seara înainte făcusem ceva… momentan nu mai ştiu ce, da’ cu siguranţă a fost interesant. Ah, mi-am adus aminte. Cu o seară înainte le-am cunoscut pe Natasha şi Cristina, după ce în prealabil eu fusesem la bunţi-bunţi prin cluburi şi Tudor ţopăise pe la o nuntă. Şi-apoi Natasha şi Cristina. Heh…

De dormit dormiserăm doar vreo 3-4 ore şi drumul Iaşi-Costineşti a fost teroare. Cel puţin pentru mine, care mergeam prima oară la drum lung cu omul ăsta, stressul era în floare. Nu că mi-ar fi mie frică de mulat pe copaci, da’ mi-e frică să nu mai trăiesc după şi să mă chinui. Adăugaţi la stressul ăsta şi o ceaţă de o tăiai cu toporul, un drum ales greşit (cel de la Viziru) care e nemarcat, neiluminat, strâmt, plin de tiruri şi care se termină brusc la un moment dat şi o să înţelegeţi starea mea de spirit de dimineaţă.

Şi dimineaţă, când am ajuns în Costineşti, era pustiu. Mai mare dragul să-ţi cauţi gazdă. Ne-am întâlnit acolo cu nişte amici de-ai lui Tudor şi ne-am dus spre o cazare pe care o ştiau ei. Un colţ de rai, nu alta, la doar 80 ron pe noapte.

Aşa arăta camera, iar grădina e asta:

Numai că mai trebuiau să vină vreo 5 persoane pe lângă noi, pe care i-am denumit eu mai încolo „Fraţii Hăţ şi femeile lor” (am să vă povestesc şi de ce mai acuşi), şi lor nu le convenea. Aşa că ne-am pus pe căutat altceva. Care altceva s-a lăsat cu o faţă gen „două puncte liniuţe” şi cu fredonatul lui „Ioane, ce căcat?!?!”

Spicuim puţin şi obţinem următoarele:

-Preţul camerelor este un pic mai mare deoarece centrala este pe motorină şi asta costă…

No shit? Da-i treaba mea pe ce-mi dai tu apă caldă?!

-Aici e, vedeţi, pensiune de lux, nu vin toate tipurile de oameni…

La o mai atentă privire asupra „pensiunii de lux” vedem că are gresie, budă în cameră, frigider pe hol, la comun, jaluzele verticale şi… cam atât. Oh, da, halal lux, vă rog, opriţi-vă…

-Avem aer condiţionat, normal…

Când am ajuns, aerul condiţionat era doar într-o cameră, de o persoană, la supra-preţ.

Într-un cuvânt, majoritatea celor care ofereau condiţii normale, civilizate, gen frigider şi budă în cameră, eventual şi un ventilator, se considerau „waw”, aşa că băgau preţuri cât mai mari. Oricum mie şi lui Tudor ne plăcuse primul loc aşa că nu ne mai mulţumea nimic acum. Noi cu natura, cu rusticul, facem noi ceva pe jaluzelele lor verticale…

Aşa că după 4 ore ne-am întors şi ne-am instalat în căbănuţa noastră, băgându-ne picioarele în Fraţii Hăţ care oricum se chinuiau de tot atâta timp să ajungă din Constanţa în Costineşti.

Dacă sunteţi interesaţi unde e locul ăsta de cazare, e undeva pe.. strada Gării, nr. 6 parcă. Numărul de telefon nu e la mine dar am să updatez când îl iau. E fix într-o intersecţie, la 2 străzi mai încolo de poliţie, având în faţă un magazin şi la stânga o pizzerie. Mergeţi acolo că n-o să regretaţi.

Acum, am avut cu noi un bucătar care şi-a făcut de cap cu ciorba asta rădăuţeană:

…şi alte bunătăţuri de care am profitat la maxim.

În timp ce alţii „fac o baie cum ajung”, noi cum am ajuns ne-am făcut baia direct în pat, în cel mai profund şi curat somn. Ne-am trezit seara, hotărâţi să ne scăldăm şi noi un pic în mare pe ultimele raze ale soarelui. Din cauza valurilor mi-am pierdut ochelarii de soare, în timp ce făceam rodeo călărind salteau. Dii căluţ şi două zile chioară până m-am hotărât să-mi cumpăr alţii.

Seara trebuia să dăm cu subsemnatul la vreun party… Nu? Numa’ că Tineretului era goală, Ring-ul la fel, „hai bre la Beach party”, un loc tare funny, în care Oana a învăţat că nu poate dansa pe tocuri în nisip decât cu antrenament şi concentrare maximă. Aşa că mi-am băgat picioarele, pardon, scos, în ele sandale şi dă-i tăvăleală prin nisip.

Răsăritul m-a prins trăind o muzică bună pe lângă „Cortul alb” care era, de fapt, verde.

A doua zi am dormit câteva ore şi ne-am întâlnit cu fraţii Hăţ pe plajă,la apus, pentru că Onuţa avea de lucru, rămânând să ne vedem în discotecă. La fel, de data asta ne-am hotărât să mergem la „Bitch party”. De ce-i ziceam aşa? Păi…

Era la un moment dat, în seara precedentă, o gagică prin faţa noastră. Care gagică era pornită pe agăţat. Dă ea din fund vreo 2 ore, vede că nu agaţă nimic, aplică planul B. Uitându-se la un tip de pe-acolo, îşi toarnă o bere pe sâni şi prin alte părţi, face o mutră demnă de filme porno şi se duce să-l ia pe ăla în braţe. La care ăla o împinge: „Stai că-mi murdăreşti cămaşa”.

Aşa… Bem, ne distrăm, fiecare-n lumea lui, acolo, la care la un moment dat se apropie unul din Fraţii Hăţ de mine.

-Ştii şi tu cum arăţi…

-…

-Acum na, şi eu am venit cu hăţul după mine şi tu cu hăţul după tine…

-Eu n-am venit cu hăţul, eu sunt cu persoana care-mi place.

Şi a plecat. A doua zi evita să mă privească în ochi.

Grupul a cedat, am mai rămas doar eu şi Tudor la distracţie. Dimineaţa m-a prins tot la Cortul Alb, într-o stare de spirit euforică, aruncându-mă în mare îmbrăcată, şi privind soarele care răsărea, invers, făcând pluta. Din păcate doar eu mă simţeam bine, că Tudor stătea cu grijă că ştia cam câte beri băusem. Şi el nu ştie să înoate. Da’ totuşi delfinul din mine a ieşit la iveală şi după cum vedeţi, vă scriu de-acasă, întreagă. Aţi mai văzut voi drac mort?

Anunțuri

2 Responses to “Costineşti”


  1. 1 Ramona August 11, 2011 la 7:42 pm

    in ce erai imbracata cand te-ai aruncat in mare? :))

  2. 2 d3vilbabe August 12, 2011 la 12:16 am

    în ceva lejer…maieu, pantaloni scurţi cred…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: