O seară revelatoare

În dimineaţa asta mi-am descoperit o latură care nu credeam să o am. Adică de bănuit bănuiam eu, da’ niciodată nu am exprimat-o atât de… egoist. Şi niciodată nu m-am simţit atât de liniştită şi împăcată cu mine făcând asta.

Am fost în Zona aseară, la un party D’n’B şi dubstep. Pe tocuri de 13 şi în fustă scurtă, pentru că-mi place mie să fiu aia mai specială pe unde mă duc. Dacă toate sunt gothic, eu sunt piţi. Dacă toate-s piţi, eu sunt gothic. Gen. Dar amănuntele astea n-au contat deloc atunci când a venit vorba de dansat. Săream mai sus decât toţi ăia care erau în adidaşi şi pantaloni. Atât de tare m-am agitat că la un moment dat, chiar nu ştiu cum dracu’, da’ mi-am agăţat tocul în fustă. Care era de o palmă. Şi încă o chestie de care m-am mirat a fost că, în ciuda faptului că încercasem cam tot ce se putea încerca de la barul ăla, reprezentând vreo 6 beri, 6 shoturi, o Cuba Libre şi paharul lui Shosho, nu m-am dezechilibrat nici măcar o singură dată în toată ţopăiala aia. Şi ce dacă fusta îmi sărea şi ea pe ritm şi îmi lăsa părţi descoperite? Fuck them all, mâine nu mă mai ştie nimeni, azi mă simt bine.

Numai că toată nepăsarea asta, alcoolul şi muzica au dus la o treabă care  n-a fost tocmai ok, şi-anume instinctivitatea mea lăsată liberă. Şi-am fost năpădită de unele dintre cele mai interzise emoţii şi reacţii, pe care nici nu puteam da’ nici nu vroiam să le controlez. Aşa se face că la un moment dat eram ca un vulcan gata să erupă, în care clocoteau la un loc sexualitate, agresivitate, libertate, nepăsare şi mai ales fericire. Multă, multă fericire şi împăcare.

N-a trebuit mult până să apară un catalizator, reprezentat de persoana despre care vă povesteam că e slăbiciunea mea. Problema era că eu eram deja cu cineva acolo, motiv care m-a făcut să mă abţin să „educ” toţi puştanii prezenţi. Haha, la un moment dat stăteam pe bar şi mă uitam la doi copii din ăştia atât de drăgălaşi încât îi mâncam din priviri. Şi la o gagică de are tatuat pe spate pe Shiva. Şi probabil că mi se citeau toate gândurile perverse pe faţă că barmanul a venit la mine şi m-a întrebat ce-am văzut atât de mişto încolo că zici că mai am puţin şi sar pe pradă. Heh. Revenind la povestea iniţială, a apărut Adi, în timp ce eu eram cu altcineva.

Numai că „altcineva-ul” ăsta e un om care merită ridicat la rang de cinste pentru maturitatea şi înţelegerea de care dă dovadă. Mă jur că mai mult ca acum mi-e imposibil să apreciez un om. Şi eu foarte rar apreciez oamenii de lângă mine, deci e ceva special.

Şi în timp ce stăteam eu în bratele lui, dă Adi să plece. Eu uitându-mă cu jind ba la el, ba la persoana de lângă mine. Cât de instinctivă aş fi, se pare că ţin totuşi la respectul faţă de ceilalţi. „Vrei să te duci? Du-te.” „E ok?” „Înţeleg.” Şi m-am dus, ţopăind pe scări, printre oameni beţi şi sticle de bere. M-am dus la Adi şi l-am luat în braţe, conectându-mă instant cu el. Pentru că ce-i al nostru e al nostru. Iar între timp băieţii mă aşteptau la intrare, uitându-se la mine.

„Hai cu mine.”

„Nu. Rămân cu el.”

„Hai”

„Nu pot… şi nici nu vreau”

„Ce-ai văut la el?”

„Uite, faza asta…”

Aşa se face că Adi a plecat şi eu am rămas, întorcându-mă fâstâcită şi roşie în obraji în braţele partenerului meu. Mă aşteptam la semne mascate de gelozie şi posesivitate, şi de aceea încercam să descifrez fiecare gest şi vorbă. Însă el pur şi simplu înţelegea. Îmi oferea libertatea şi acceptarea din pur altruism şi înţelegere.

Dar să ne aducem aminte că eu eram vulcanul instinctiv. Pentru că, deşi tot susţin că nu suntem într-o relaţie, omul îmi oferă nişte momente prea perfecte, iar la mine apare instinctul de fugă. Vreau să fug, dar n-am motiv. E pericol de ataşament aici şi, deşi logica îmi spune că lucrul ăsta e ok, chiar dorit, instinctul mă trage tare în direcţia opusă. Poate de aia am şi făcut gestul de mai sus, pe care în mod normal nu l-aş fi făcut. Ca să caut probleme, motive.  Iar omul nu s-a conformat aşteptărilor mele.

Totuşi, cumva, cumva, trebuia să-mi manifest agresivitatea, pentru că era pe cale să explodeze. Cum să nu facă o criză de gelozie şi să-mi dea motiv să-mi văd de drum?! Hh. Şi numai bine îmi spune Shosho că „sunt vorbită” de 2 cunoştinţe care stăteau mai încolo. Atât mi-a trebuit. Na motiv de luat de oameni.  M-am dus ţintă la cei doi. Mă rog, mai mult în zig-zag că la mers pe alcool sunt mai slabă decât la dansat pe alcool. Mai ales că unul din ei mă enervează dintotdeauna.

-Da, spuneţi.

-Ce?

-Păi ce aveţi de spus.

-De la ce te-ai luat?

-Păi dacă se aude până după colţ că am fost colegi de liceu bănuies că-i important, nu?

Pauză două secunde.

-Te-ai luat aiurea. Nu era nimic.

Am mai încercat eu să stârnesc scandal da’ n-aveam cu cine. Din înţepătură în înţepătură o ţineam şi ei nimic. Bue, nici măcar de descărcat energia nu sunteţi buni, vă ţin degeaba ca şi cunoştinţe.

-Bine…

Şi-am plecat. Am ajuns acasă şi am adormit cuminte, mulţumită şi fericită, după ce am purtat  o discuţie bâlbâită da’ sinceră. Mdea, singurele mele probleme când beau mai mult sunt că mă bâlbâi şi mă clatin. Şi că adorm când văd pat. Haha. În rest nimic.

Concluzia e că încă nu m-am liniştit. Deloc. Mai am puţin de  făcut valuri prin lumea mea. Poate un pic şi prin a altora. Da’ important e că mi-am dat seama ce oameni speciali am lângă mine şi că sunt capabili să mă susţină şi să mă accepte indiferent de cât de tâmpită ar fi faza pe care o fac. Iar eu de genul ăsta am nevoie, pentru că altfel aş fi plină de frustrări şi revolte. Şi ce e mai important e că lângă el, şi ei, prietenii mei, pot fi liberă să fac tot ce-mi doresc, fără să-mi spună cineva că e greşit, lăsându-ma pe mine să-mi dau seama mai târziu dacă e sau nu, lasându-mă să-mi iau singură deciziile şi ei doar fiind acolo să mă prindă în caz că mă dezechilibrez. Superb. Oamenii de genul ăsta trebuie ţinuţi cât mai aproape şi preţuiţi. Iar eu cu siguranţă asta am să fac.

 

Anunțuri

2 Responses to “O seară revelatoare”


  1. 1 mephala Iulie 25, 2011 la 11:10 am

    cum ii poti pretui si tine aproape daca de abia mai tarziu iti dai seama ca ai gresit?

    cand ei au decis deja?

  2. 2 d3vilbabe Iulie 26, 2011 la 1:16 pm

    Nimic nu e iremediabil stricat 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: