Romantism

Ideea articolului de azi a început de la nişte sms-uri. Da, mai bag în seamă şi telefonul din când în când… Iar sms-urile mele sunau cam aşa, cu mici sau mari adăugiri (n-am să le pun pe ale lui pentru că nu-i frumos):

„Fiecare are felul lui de a privi romantismul. Al meu e atunci când privesc oamenii, printre valuri de fum, cum dansează şi se desfăşoară”

iar al doilea:

„A doua mea mare dragoste după muzică e natura. Dar acolo e vorba despre libertate şi măreţie, nu despre romantism”.

Şi cam aşa e.  Cel puţin din punctul meu de vedere.

Eu mă autodeclar „practică”, pe unde mă duc. Poezia, declaraţiile şi florile mi se par forţate. Ţinutul de mână, luatul în braţe, privitul la filme împreună, iar mi se par forţate. Nu sunt eu genul ăla de om. Pur şi simplu. Dacă nu pot, nu pot.

Dar romantismul meu stă în altceva. Romantismul meu apare atunci când văd un om beat, singur, la o masă, cu un pahar în faţă. În mintea mea se deschid porţile spre universul omului ratat, singur, care îşi cântăreşte viaţa. Sau atunci când văd o bătrână noaptea, stând pe o bancă în parc. În faţa ochilor, de fapt, văd o luptă pierdută, o viaţă irosită. Şi mai ales atunci când văd o ceaţă densă acoperindu-mi luminile oraşului care ar trebui să se vadă de pe Bucium. Şi-atunci mă gândesc la răzbunarea naturii.

Îmi place să cred despre mine că sunt realistă, deşi mulţi îmi spun că sunt pesimistă. Ca să ajung la acord, am să denumesc felul ăsta de a fi „practic”, aşa cum am zis mai sus.

Pentru mine, acele flori şi poezii nu sunt decât o metodă de fugă  din faţa realităţii care e mult mai crudă şi mai dură. Dar tocmai cruzimea asta a ei are ceva poetic la mijloc. Ceva care pe mine ma face să mă opresc o secundă şi să admir momentul. Eu admir omul şi decadenţa lui. Uneori şi prostia. Chiar şi asta mi se pare romantică. Aş sta şi aş urmări prostia omenească ore întregi, fără să mă plictisesc sau să întorc privirea măcar un moment. Iar uneori îmi place să cred despre mine ca am suflet de artist, tocmai pentru că mi-am construit singură felul meu de romantism, din mizeria umană.

Cât despre natură, da, o iubesc şi întotdeauna am iubit-o. Am crescut prin munţi şi cu picioarele înfipte în nisip, mergând pe tren şi vizitând gări străine. Dacă ceva m-a durut mai tare în anii în care am stat în casă, ca atunci când am jucat Lineage sau atunci când am fost în relaţia greşită, a fost că n-am putut să-mi iau rucsacul şi să dispar pentru câteva zile, fără telefon şi calculator, fără reguli şi fără nume. Dar ăsta nu e romantism. Atunci când mă caţăr pe o buturugă şi îmi aprind o ţigară uitându-mă la natură e felul meu de a mă opri şi a îi mulţumi că exist. Dacă mă veţi întreba în ce cred şi o să-mi cereţi alt răspuns decât „în nimic”, atunci de ea am să vă spun. Din natură îmi iau eu energia şi pofta de viaţă, înverzind o dată cu ea şi hibernând atunci când se lasă iarna. De aceea îmi place şi Shiva şi tot de aceea cele mai multe poze făcute de mine sunt făcute norilor sau ierbii. Măreţie şi libertate, în nici un caz romantism.

Cât despre romantismul altora, ăla e bun doar când citeşti un roman sau vezi un film siropos. În rest, zic nu, mulţumesc.

Anunțuri

4 Responses to “Romantism”


  1. 1 Nefraim Iulie 9, 2011 la 12:44 am

    Tu cauti relatii de lunga durata in care te astepti ca cineva sa iti fie alaturi mereu fara ca tu sa ii arati pic de afectiune?

  2. 2 d3vilbabe Iulie 9, 2011 la 12:11 pm

    da’ nu caut relaţii de lungă durată. şi ce terabă au relaţiile în ce ziceam eu? vorbeam de romantism ca stare de spirit.

  3. 3 Nefraim Iulie 9, 2011 la 12:41 pm

    adu-ti aminte ce te plangeai la mine de cate ori te certai cu random fat frumos 🙂

  4. 4 d3vilbabe Iulie 9, 2011 la 12:45 pm

    nush…că-i măgar?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: