„Bărbaţi”

Deşi e o realitate pe care prefer să o ignor, ea încă există şi, din când în când, se mai intersectează cu a mea. Deşi încerc să o rezolv cu vorbă bună, foarte rar se poate discuta cu oamenii de genul ăsta. Şi mă simt oarecum neputincioasă.

Aseară am avut probleme cu un tip care întâi a fost mârlan, apoi a mai fost o dată mârlan, apoi şi-a cerut scuze şi totul părea ok, datorită măsurilor de precauţie luate. Până când ne-am întâlnit la ieşire şi insista. Şi apoi s-a luat de tipii cu care eram eu, moment în care a intervenit o tipă care era cu el.

În următoarea secundă a tăbărât pe ea. Ok, nici ea n-a reacţionat cu prudenţă, ţinând cont că el era beat şi pornit pe scandal, dar fata a vrut să facă o faptă bună. Primul impuls, atunci când am văzut cum dădea în ea, a fost să-mi iau oamenii şi să plec. Mda, atâţia ani de teroare îşi spun cuvântul.

Apoi m-am oprit, m-am întors şi am vrut să mă duc să o scap. Nu ştiu ce aş fi rezolvat, jumătate cât el fiind, da’ măcar n-ar mai fi încasat ea pentru noi. Salvarea a venit de la Shosho, care s-a dus el în locul meu. Scandal, trestii, s-a rezolvat oarecum, azi şi-au cerut oamenii scuze. Na, alcoolul scoate animalul din noi la iveală.

Problema e că nu suport să văd bărbaţii care dau în femei. Văd negru în faţa ochilor şi nu mai ţin cont de posibilele consecinţe. Instant se trezeşte copilul din mine, care acum a crescut şi poate să riposteze oarecum.

Ştiu că agresiunea vine din frustrări, acum că am o bază teoretică. Mai ştiu şi că bătaia vine şi trece şi că ăla care suferă mai mult e cel ce dă, nu cel ce primeşte. Dar mă jur că azi simţeam nevoia să-l pocnesc pe ăla de aseară şi că-mi era ciudă că nu am făcut-o. Ba chiar, când dormeam, visam cum îi căram şuturi peste faţă şi îi ţipam „Îţi place să loveşti femei, nu? Acum îţi mai place?”

Iar atunci când a vrut să facă rost de numărul meu de telefon ca să-şi ceară scuze, n-am vrut să-l dau tocmai din motivele astea. Nu că e el mârlan, dintre toţi eu sunt aia care vrea să lucreze cu infractori şi să încerce să-i înţeleagă, şi iar mai ştiu că instinctele se manifestă, vrând nevrând. Dar pentru că eu am o ură acută pentru oamenii ăştia, venită din instinctele mele, pe care nu o pot controla. Nici o scuză n-are să şteargă atâţia ani de violenţă din jurul meu şi nici o persoană nu are să se diferenţieze din masa de persoane care abuzează de alţii. Iar atât timp cât eu, în ura şi instinctivitatea mea, încerc să mă abţin, pe cât putinţă, de la a fi violentă, cei care nu pot şi o fac doar pentru că sunt „mai puternici”, nu au nici un fel de scuză.

Asta nu e lumea mea şi nici n-are să mai fie vreodată. Am ieşit de mult din ea şi nici un gest frumos nu m-ar putea face fie să o şi accept în jurul meu.

Anunțuri

10 Responses to “„Bărbaţi””


  1. 1 seul Iulie 2, 2011 la 9:19 am

    …din nefericire saraca fata probabil o sa continue sa iasa cu „zeitatea” si la un moment dat o sa-i mai aplice o corectie ca nu a stat la „locul ei” si poate poate de pe patul de spital o sa-si dea seama ce face….sau o sa se intoarca sa mai petreaca timp de „calitate” impreuna si o sa o vedem la stirile protv de la ora cinci….si nimeni nu-si poate explica de ce s-a intors….life sucks

  2. 2 Nefraim Iulie 2, 2011 la 10:10 am

    Se intorc pentru ca le place genul „bad boy”. Dupa cum am tot spus, femeile nu sunt in stare sa se respecte singure dar cer sa fie respectate de catre altii.

  3. 3 razvan Iulie 2, 2011 la 11:25 am

    acum inteleg de unde atata frustrare si ura…

  4. 4 d3vilbabe Iulie 2, 2011 la 2:03 pm

    faţă de tine răzvan?:))) n-ai cum înţelege. asta e mic copil. 🙂

  5. 5 d3vilbabe Iulie 2, 2011 la 2:24 pm

    @ nefraim: nu cred ac e vorba de „bad boy” aici…cred ca e mai mult vorba de greseli in educatie si slaba stima de sine…plus, poate, o dependenta fata de agresor…
    @ seul: mda, trista poveste a 50% din femeile din romania

  6. 6 razvan Iulie 2, 2011 la 3:30 pm

    nu fata de mine , nu despre mine era vorba ci despre lucrurile care s.au intamplat…

  7. 7 razvan Iulie 2, 2011 la 3:33 pm

    un lucru e sigur , trecutul ramane in urma , viitorul e important

  8. 8 d3vilbabe Iulie 2, 2011 la 3:49 pm

    prea puţină treabă are asta cu ura mea. asta a fost, am înţeles mai târziu de ce, a trecut. altele nu le-am înţeles eu…

  9. 9 Nefraim Iulie 2, 2011 la 6:00 pm

    Cred ca afectiunea asta fata de agresor e specifica femeii, parca era si o boala dar nu mai stiu cum ii spune. Un singur lucru e clar, majoritatea femeilor nu sunt zdravene la cap.

  10. 10 d3vilbabe Iulie 3, 2011 la 7:31 pm

    sindromul stockholm 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: