Slăbiciunea mea

Sunt ele multe slăbiciunile mele, da’ dacă de celelalte pot să fac abstracţie, pentru că îmi creează un sentiment nasol, pe asta nici nu pot şi nici nu vreau să o ignor.

Iar slăbiciunea mea e un El. Şi eu sunt slăbiciunea lui. Rareori ne întâlnim, dar atunci când o facem se transformă totul în vârtej şi toţi ceilalţi dispar din jur. Nu mai am prieteni, nu mai am responsabilităţi, nu mai am casă, nimic.

Haha, da, mă scuz. Şi scriu aici chestia asta ca să ştiţi pe viitor de ce dispar sau nu mai aud nimic atunci când e El în jurul meu. Aşa e de vreo 8 ani încoace şi aşa are să fie mulţi ani de-acum încolo. Cred că am să-mi uit şi cârja pe holurile spitalului de recuperare dacă are să apară El pe-acolo să se trateze la acelaşi doctor. Pentru că ne-am iubit extrem, am crescut împreună şi ne-am format ca oameni unul în jurul altuia. Gândim la fel, simţim la fel, ne conectăm. Din păcate, sau fericire, nu şi la relaţii. Dar asta nu-i deloc ceva rău.

Adică, să fie mai bine înţeleasă conexiunea şi efectul kriptonitei lui asupra mea, vreo două exemple. Până la penultima relaţie, n-am putut să mă îndrăgostesc pe bune de nimeni la potenţialul meu, pentru că mă gândeam la El. Şi-apoi, îmi ştiţi fantezia mea cu negri? O ştiţi. Perverşilor, e datorată contrastului dintre pielea noastră, nu altor detalii, cu toate că nici alea nu strică. Aşa. Imaginaţi-vă că agăţ un negru, care-mi place la nebunie cum arată, care mai e şi a dracu’ de deştept pe deasupra şi m-a închis la vreo două replici, adică mi-a dat maxim, şi că atunci când a apărut El am uitat şi de negru, şi de contraste, şi de muzică şi de tot. Adică am lăsat omul să vorbească singur. E… na, sunt sub vrajă şi nu mă pot abţine.

Aşa că dragii mei prieteni, cunoscuţi, flirturi şi alţii, îmi cer scuze pentru momentele în care voi nu mai existaţi, da’ nu e vina mea. Voi trebuie doar să încercaţi să mă înţelegeţi. Drama chiar nu-şi are locul, pentru că el a doua zi dispare şi voi rămâneţi. 🙂

Anunțuri

5 Responses to “Slăbiciunea mea”


  1. 1 seul Iunie 26, 2011 la 5:31 pm

    si eu sunt in aceeasi situatie (de vreo 11 ani) iar ultimul episod s-a consumat acum 4 zile la bacau….cateodata ma gandesc ca detest momentele astea dar de fapt subconstientul meu le adora…partea frumoasa sau urata e ca nu scapam niciodata de acel „sine” ce doreste iar si iar sa treaca prin asta….

  2. 2 d3vilbabe Iunie 26, 2011 la 5:32 pm

    păi nu ne rămâne decât să „simţim” momentele, fără să ne mai gândim la ele, nu? Trăim momentul şi gata…:cea mai bună soluţie, pe testate :))

  3. 3 seul Iunie 26, 2011 la 5:44 pm

    nu prea poti sa nu te gandesti…daca nu ai face asta nu ai vorbi despre ele (momentele)…si nu as fi avut la ce sa comentez :D…pe deasupra nimanui nu-i face rau putina mustrare

  4. 4 d3vilbabe Iunie 26, 2011 la 5:59 pm

    da’ de ce să te mustrezi? că nu faci nimic rău acolo decât să îţi mulţumeşti subconştientul. nu-i corect, nu-i sănătos, nu-i ok, da’ până la urmă ştii şi tu vorba aia: tot ce-mi place este ilegal, imoral sau îngraşă. 🙂
    eu mă gândesc doar plăcut la momentele astea, n-am absolut nici un sentiment de vină sau părere de rău. 😛

  5. 5 andrei Iunie 28, 2011 la 7:12 pm

    cine-i humphrey bogart-ul tau? :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: