Drama din jurul fatalismului

Ok, m-am calmat, mi-a trecut instinctul de moment şi a venit timpul să intre în acţiune persoana logică şi distantă care zace în mine. Chiar dacă are o notă cu o tentă extrem de personală şi emotivă, e, totuşi, un caz interesant de studiat şi învăţat din el.

Putem să denumim articolul „Experimente şi concluzii (cât?)” şi să-l încadrăm în seria de experienţe de viaţă din care putem învăţa ceva, ca şi pe celelalte.

Am să-i zic Fatalist, deşi nu aşa se cheamă din punct de vedere psihologic. E mai simplu de înţeles conceptul. Iar noi suntem nişte oameni care apreciem simplitatea, nu?

Iar acum un pic de teorie despre locul controlului. Locul controlului e felul în care un om percepe cauza pentru care a suferit un eşec. El se poate considera pe el vinovat, adică un loc al controlului intern, sau pe ceilalţi, neşansa,etc, adică un loc al controlului extern. Atribuirea locului ăstuia poate fi stabilă sau instabilă. Adică să pară că se menţine în timp („sunt norocos de fel”) sau instabilă („am avut noroc acum”).

Ştiţi ce se întâmplă cu un om care are un loc al controlului extern stabil de ceva ani încoace? Devine fatalist. Adică are senzaţia că nimic nu este sub controlul lui în viaţa asta şi că tot ce are să i se întâmple are să fie eşec. Cam aşa e şi cazul nostru de care vorbim: unii ar spune că e pesimist, alţii că n-are noroc, dar eu spun că şi-o face cu mâna lui. Şi nu, nu e lucru manual.

Un om de genul ăsta are nevoie de confirmarea că totul în viaţa lui merge prost. Vorbisem într-un articol recent de confirmările astea, şi-anume profeţiile.  El spune ideea, se poartă ca şi cum ea ar fi adevărată şi interpretează gesturile celorlalţi ca şi cum ar fi o confirmare la ce spune el.  În timp oamenii chiar vor ajunge să se poarte cum zice el, pentru că impune asta prin atitudinea lui.

Da, e aceeaşi bază ca şi cea din cartea „The secret”, pe care eu o consider stupidă, dar nu pot să mă abţin să nu observ puterea motivaţională enormă şi substratul psihologic: cu cât te gândeşti mai mult la un lucru, cu atât vei acţiona mai mult spre îndeplinirea lui. Iar „secretul” unui fatalist nu poate aduce decât…fatalitate, oricât de bine intenţionaţi ar fi oamenii de lângă.

Drept urmare, cazul nostru suferă eşec după eşec , şi se află prins într-un vârtej vicios, alimentat doar de credinţele lui.  Un gest simplu şi normal al tău, va conduce la un gest fatidic al lui, care te va conduce pe tine la un răspuns mai dur, care lui îi va alimenta „paranoia”. Şi tot aşa, pe o cale fără nici un fel de ieşire fără ajutor exterior şi specializat. Iar tu vei fi supus efectului Pygmalion, despre care am mai discutat. Te vei conforma aşteptărilor lui, în timp, dacă nu  poţi fi conştient de ce se întâmplă. Adaugi la asta şi alte caracteristici personale şi ies scântei, focuri, draci şi alte gang-bang-uri de comportamente la care a doua zi stai şi te gândeşti fascinat, că nu credeai că eşti în stare.

Dar trebuie să recunosc că absolut tot ce ştiam eu din psihologia de bază, am întâlnit în cazul ăsta. Am descoperit cauze, am văzut efecte, am înţeles rolul întăririi şi m-am îmbăiat în toată splendoarea trăirilor frustrante ale unui alt om, văzându-le prin ochii viitorului profesionist şi nu prin ochii celui prins la mijloc într-o luptă care nu e a lui.

Iar spre final, un singur sfat dau:  ok, un psiholog e scump, ştiu. Nu oricine îşi permite şedinţe de consiliere. Dar sunt oameni, printre noi, care au un instinct psihologic foarte dezvoltat. E extraordinar de bine să îi aveţi ca prieteni şi să le ascultaţi explicaţiile. Iar oamenii de genul ăsta sunt prieteni foarte buni, pentru că înţeleg viaţa mult mai în profunzimea ei decât o fac mulţi alţii. Altfel, riscaţi să fiţi prins într-un vârtej fără ieşire, ca şi cazul de mai sus, care să vă strice întreaga viaţă şi voi să nu înţelegeţi de ce se întâmplă asta sau unde greşiţi. Desigur, cu locul ăla de control deplasat, de vină are să fie oricine altcineva, numai tu nu.

Un psiholog nu face ce vedeţi în filme:  stă şi joacă x şi 0 pe carneţel în timp ce te întreabă „Şi cum te face să te simţi asta?” Un psiholog are să-ţi explice şi are să te facă să realizezi de ce faci ceea ce faci şi unde şi cum trebuie să lucrezi ca să-ţi repari viaţa. Şi nu, nu eşti nebun dacă ceri ajutorul la ceva ce, în mod natural, este peste măsura puterilor tale. Eşti doar un om normal, ca toţi ceilalţi oameni. Chiar şi psihologii au nevoie de alţi psihologi. De cele mai multe ori, din cauza emoţiilor, nu ai cum vedea adevărata cauză. Credeţi că cel despre care discutam mai sus ar fi în stare să vadă că el este cel care îşi dă viaţa singur peste cap? desigur că nu. Pentru el, lumea e un imens ocean de oameni contra lui, femei care îşi bat joc şi prieteni care se schimbă şi îl părăsesc.

Anunțuri

13 Responses to “Drama din jurul fatalismului”


  1. 1 razvan Iunie 20, 2011 la 6:57 am

    interesant..

  2. 2 luvieere Iunie 20, 2011 la 11:59 am

    Oare un veritabil ghinionist cu un loc al controlului intern stabil nu s-ar simți mai naşpa în ipostaza asta, considerând că tot ce pățește e din vina lui și tot chinuindu-se în zadar să-și schimbe diverse aspecte din viață? Există un loc al controlului optim, sau depinde de om și de circumstanțe? Poate unora le priește mai bine un loc al controlului extern stabil :-??

  3. 3 mephala Iunie 20, 2011 la 12:12 pm

    @luvieere: si ce s-ar intampla cu papusa cand detinatorul acelui control extern ar disparea?

    Cred ca fiecare dintre noi trebuie sa aiba un grad de independenta. De abia dupa asta iti poti face relatii sanatoase cu cei din jur.

  4. 4 luvieere Iunie 20, 2011 la 1:12 pm

    @mephala Deținătorul controlului extern rareori dispare pentru persoanele care au această perspectivă. Mă gândesc la persoanele religioase, care atribuie manifestările proprii și pe cele ale mediului ambiental, voinței divine. Odată cu pierderea credinței, controlul extern persistă, doar că, de această dată, este considerat aleatoriu, individul pierzându-și chiar și iluzia controlului indirect (asocierea dacă fac bine, atunci mi se întâmplă lucruri bune). Capacitatea de a influența realitatea în care trăim depinde în mare măsură de o competență dobândită în această direcție; în absența ei, individul are nevoie de un control extern, pentru a evita învinovățirea proprie, care l-ar incapacita suplimentar.

  5. 5 d3vilbabe Iunie 20, 2011 la 1:23 pm

    @luvieere: nu cred în ghinion sau în noroc. spun că maid egrabă ţine de capacitatea proprie de gestionare a situaţiilot. poţi sau nu poţi, ai cu ce sau n-ai cu ce. într-adevăr e mai uşor să dai vina pe orice altceva decât pe tine. da’ asta nu prea te ajută să rezolvi diferitele situaţii. şi nu cred că cineva ar putea să se chinuie în zadar…ori nu se chinuie în direcţia bună, ori, aşa cum spuneam, nu are cu ce. când depui efort, e imposibil să n-apară şi nişte rezultate. dar dacă pleci din start cu ideea că are să fie un eşec….well, atunci e altă mâncare de peşte şi ne întoarcem la „the secret” 🙂

  6. 6 luvieere Iunie 20, 2011 la 1:47 pm

    @d3v A avea sau a nu avea cu ce nu ține întotdeauna de individ. Există restricții congenitale sau determinate de ambient, asupra cărora șansele ca individul să aibă vreo influență sunt minime (afecțiuni incurabile, sărăcie și acces precar la resurse, etc). Am putea defini ghinionul ca un cumul de factori externi care îți pun la grea încercare capacitatea proprie de gestionare a situațiilor, cu șanse minime de succes. Fiecare om are limite – statistic, șansele ca în viață să te confrunți periodic cu situații care sunt dincolo de aceste limite, sunt semnificative. În aceste situații, să pleci din start cu ideea că o tentativă de remediere are să fie un eșec, poate fi chiar o evaluare realistă.

    „când depui efort, e imposibil să n-apară și niște rezultate” – pentru unii, „niște rezultate” nu e nici pe departe suficient. În cazul ăsta ce faci? Ori accepți că unele lucruri nu sunt sub controlul tău, ori te chinui fără finalitatea dorită, frustrat că aceste „niște rezultate” nu te mulțumesc pe deplin.

  7. 7 mephala Iunie 20, 2011 la 4:46 pm

    @luvieere: nu ma refeream la divinitate ci pur si simplu la o dependenta de o persoana cat se poate de reala. cand acea persoana dispare (moare) ce se intampla cu controlul dependentului?

    eu as spune ca se duce de rapa….vezi exemplu…. romania ultimilor 20 de ani

  8. 8 luvieere Iunie 20, 2011 la 5:10 pm

    @mephala aici, da, ai dreptate. Eu mă refeream strict la conceptul de externalizare a cauzelor unor experiențe nefericite, nu asupra altor persoane, ci asupra unui factor de aleatoriu ambiental. La absența controlului absolut asupra propriilor experiențe, fapt a cărui acceptare este, în opinia mea, o opțiune preferabilă unor continue „războaie” împotriva destinului și unei auto-învinovățiri exclusive.

  9. 9 d3vilbabe Iunie 20, 2011 la 6:29 pm

    @luvieere: fix la aspectele astea mă refeream prin „n-are cu ce”. că n-ai. da’ dacă ai scopuri d-astea, peste capacităţile tale…eşti puţin irealist. eu nu visez să ajung preşedinte. că n-am cu ce ajunge. da’ visez să ajung, nu ştiu, voluntar în africa. e un pic mai realist asta…nu?

  10. 10 luvieere Iunie 20, 2011 la 6:51 pm

    @d3v Dacă și-ar dori oamenii doar ceea ce știu că pot obține, ar fi mult mai puțini nefericiți pe lume :)) Așa, fiecare își dorește de obicei câte ceva în plus, că, deh, așa e omul, nu doar ființă intelectuală, ci și sentimentală, treabă care conduce la sentimente dintr-astea de ghinion și deziluzie. Chiar și tu recunoști în unele articole că râvnești, pe plan sentimental, la chestii pe care ești conștientă că e puțin probabil să le obții.

  11. 11 d3vilbabe Iunie 20, 2011 la 8:57 pm

    mda, da’ eu imi dau 2 palme dupa si-mi revin repede :))) ce e mai urat e ca majoritatea nu stiu de fapt ce cauta, intr-adevar, si d-aia se gandesc ca niste scopuri d-astea imense si irealizabile le-ar „completa golul”.

  12. 12 luvieere Iunie 20, 2011 la 9:09 pm

    @d3v „mda, da’ eu imi dau 2 palme dupa si-mi revin repede”. Masochisto! 😛 :))))

  13. 13 Mircea Boiuru Iunie 22, 2011 la 5:24 am

    psihologul tipic: „si ai ramas fara loc de munca, te-a parasit femeia, ai pierdut ultimii bani la poker si te-ai ales si cu o usture picioare… cum te simti in legatura cu toate astea? (how do you feel about this? gen)
    ca dracu :)) cum plm sa se simte omu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: