Învăţământ românesc

Ştiţi video-ul ăsta? Cam aşa mi-a dat şi mie ieri şi azi un „fost dorit” prof’ de licenţă. N-am să spun numele că cică nu-i frumos. Şi nu de alta da’ până la anul nu scap de el. Îmi iau măsuri de precauţie în caz că obişnuieşte să se caute pe Gogu’. Sau în Gogu’.

De vreo 3-4 zile aveam de terminat „proiecţelul”-nu pot să-i zic proiect încă- de licenţă, cu care să mă prezint la prof’ şi să-i cer să-l coordoneze. Planul era ok, totul bun, roz şi floricele, găsisem bibliografie, făcusem capitolele, stabilisem ipoteza de cercetare, până când m-am prezentat cu foiţa în mână la el în cabinet. De fapt, povestea e un pic mai lungă, ca să vedeţi probă de frecuş.

Din motive personale, vreau să fie pe infracţionalitate. Aşa că am găsit ceva de genul „Influenţa familiei în infracţionalitate”. Care nu-i nici greu, nici uşor, nici lung, da’ nici scurt. E ceva care se poate face fără foarte mare bătaie de cap dacă găseşti resursele necesare. Pe 27 e ultimul termen de depunere a cererii.

Îi trimit omuleţului mail cu proiectul şi cu explicaţia şi îmi zice că să vin la cabinet să discutăm că el nu citeşte mailuri atât de lungi. Că cică n-are timp. În fine… Îmi mai zice şi că programul de discutat pentru licenţă e marţea şi joia. Mă duc marţi la cabinetul lui, stau vreo oră şi bat pasul jur-împrejurul uşii până apare careva şi-mi zice că azi omuleţul nu vine la muncă. Cică vine mâine, adică ieri.

Ieri, mă duc iar, de la 9 dimineaţa, să semnez condica la uşa cabinetului. Apare omuleţul pe la un 10, pe la un 11 ajung şi eu să vorbesc cu el. Rând lung şi căldură mare, monsieur. Intru, îi explic ce am de explicat, mă întreabă de unde fac rost de subiecţi pentru cercetare. Zic că mă duc la Penitenciar. Zice că nu se poate. Zic că, într-un oarecare mic fel, aş putea avea intrare. Zice că e foarte greu. Ok, am priceput, nu eşti de acord. Zic să-mi recomande el ceva. Zice că el lucrează doar pe ce vine studentul, nu recomandă nimic. Încep să propun titluri, nu e de acord cu nimic: ăla e prea greu, ăla n-am acces la subiecţi, ăla e interzis, ăla nu mi se deschide uşa, pe-a mă-sii.

Ok, nu se poate…Îl întreb dacă mă mai primeşte dacă mă duc acasă, caut un titlu mai accesibil, refac totul şi mă întorc. Zice că da, bineînţeles. Îl întreb dacă azi e la şcoală. ZIce că da, să vin azi.

Pe cuvânt de pionier: ieri, trează de la 5 dimineaţa, după ce-am umblat prin soare şi scoală jumătate de zi, am venit acasă şi m-am apucat să caut. Şi am căutat, şi am căutat, şi am căutat până am atins fundul Google-ului şi am găsit ideea şi titlul perfect, capitolele necesare, bibliografia cap-coadă plus documentele pdf şi până m-a prins miezul nopţii, când m-a trezit telefonul să mă anunţe că a câştigat Steaua şi mi-a sărit cartea de pe nas. Adică muncă frate.

Ferm convinsă că azi nu mai are ce să zică, m-am prezentat conştiincioasă pe la 9 jumătate, în faţa cabinetului. Apare şi el la un moment dat…

-Bună ziua, am venit ieri la dumneavoastră şi mi-aţi zis să aleg un titlu mai accesibil la licenţă.
-Îmi pare rău, nu mai am locuri.
-Păi ieri…
-Deja sunt cu unul în plus şi ştii şi tu, legea…
-Dar…
-Doar dacă ai ceva extraordinar de interesant. Spune-mi ipoteza de cercetare.
-„Bla, bla, bla”
-Îmi pare rău dar nu e destul de specifică. Trebuie să te duci la uşile lor, să-i găseşti, nu, nu…
-Păi mă duc.
-Nu mai am locuri.
-…O zi bună.
Mu*e mi-a dat. Fix asta, scuzaţi-mi franceza. Ce extraordinar o vrea el de la un student de anul 2 nu ştiu. Că nu-s nici vreun al doilea Freud şi n-am nici fântâna cunoaşterii totale la mine în dormitor.

Acum stai Onuţa mamă şi cautăţi prof de licenţă până mâine. Am ajuns să umplu cutiuţele poştale ale profilor şi să tocesc holurile facultăţii într-un hal cum nu le-am mai tocit niciodată, doar pentru că el are chef să-şi bată joc de mine. Mno…

Şi mai caraghios e că ieri am trimis mail la penitenciar să întreb dacă se poate să intru să aplic chestionare delicvenţilor. Mi-au zis că da, desigur, în anumite condiţii, care nu erau deloc bau-bau sau imposibile, ba chiar erau destul de uşoare şi de la sine înţelese. Azi am vorbit cu cineva din poliţie şi mi s-a spus că prin contract de colaborare se pot accesa dosarele cazurilor anchetate şi încheiate. La fel, e legal şi dreptul meu ca cetăţean, să mă duc să studiez expertizele psihologice de la Socola. Adică se poate.

Să nu-l dai cu capul de tablă până se învaţă să fie om cu oamenii? Dacă-mi zicea că nu vrea era ok. Dacă-mi zicea că nu-i place mutra mea, era ok şi asta. Da’ nu mă pui să asud doar pentru că ai tu fetişuri sadice.

Partea bună e că am descoperit un colţişor de Rai. Exerciţiu de imaginaţie cu mine, vă rog: vreo 30 de gagici superbe, cu forme perfecte, fără circumvoluţiuni prea adânci sau prea dese, bălăcindu-se într-o piscină şi tu uitându-te la ele. Aveţi ideea în cap? Ok. Ei, imaginaţi-vă acum pe mine, uitându-mă la vreo 20 de flăcăi care mai de care mai bine făcut, fără nici un fel de neuron, jucând fotbal şi transpirând în faţa mea. Mda, Raiul pe pământ, nu alta. Şi toate astea la subsolul facultăţii, care habar n-aveam că există. Măcar atât beneficiu să am şi eu după o săptămână de frecuş pe la facultate, nu?

Anunțuri

6 Responses to “Învăţământ românesc”


  1. 1 razvan Mai 26, 2011 la 5:36 pm

    poti incerca la Sandru Daniel , si daca doresti ti.as putea deschide o portita ;
    eventual il poti contacta aici
    danielsandru2005@yahoo.com;
    danielsandru@upa.ro

  2. 2 d3vilbabe Mai 26, 2011 la 5:37 pm

    Merci frumos dar eu sunt la Cuza, nu la UPA 🙂

  3. 3 razvan Mai 26, 2011 la 5:43 pm

    din cate stiam poti alege si alti profesori de la alte universitati ;
    cu placere ; am incercat sa.ti intind o mana de ajutor dar vad ca nu e nevoie ; succes ; din cate am citit parca erai „fan” de asta am scris;

  4. 4 WaTzaP Mai 26, 2011 la 6:10 pm

    Daca reusesti sa folosesti puscariasii drept cobai, te insotesc cu cea mai mare placere.

  5. 5 d3vilbabe Mai 26, 2011 la 6:12 pm

    Şi eu ştiu că se pot alege orice profesori. Omuleţul de mai sus e de altă părere: cică trebuie să fi făcut măcar un semestru cu el. Şi na, aş vrea să dau licenţa la Cuza…că de aia am făcut acolo şi nu m-am dus la UPA unde e mult mai lejer:(

  6. 6 Nefraim Mai 29, 2011 la 2:18 am

    mda, femei bune (in cazul tau barbati) fara nici un neuron in cap… combinatia perfecta


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: