Oameni care trec

-Tu ai mult prea mulţi oameni în lista de mess. Cu câţi dintre ei vorbeşti?
-Păi… tu, X, Y şi oamenii cu care lucrez…
-Şi de ce-i ţii acolo?
-Ca să fie…Nu se ştie când o să am nevoie de ei şi nici nu mă deranjează prea mult…

Deşi sunt o antisocială declarată, care reuşesc foarte uşor să mă fac antipatică, uneori şi fără voia mea, am peste 2-3000 de cunoştinţe. Poate şi mai multe. Îmi aduc aminte că atunci când eram în liceu sau în primul an de facultate, oriunde mă duceam în oraşul ăsta trebuia să salut pe cineva sau să port discuţii de complezanţă. Recunosc, pe vremea aia şi căutam să vorbesc cu lumea.

Între timp am început să am nevoie de ochelari şi să privesc lumea de sus, aşa că nu prea îi mai văd. Apoi am început să fiu un pic mai expeditivă şi ocupată mai mult cu viaţa mea decât cu a altora aşa că rareori mai pun întrebarea „Ce faci?”. De cele mai multe ori ridic mâna subtil să îi salut sau arunc un zâmbet forţat şi mă întorc la cafeaua mea sau la discuţia cu amicii cu care am ieşit.

Ce mi se pare mie fantastic e că am uitat chiar şi oameni pe care la un moment dat i-am considerat ok sau cu care am petrecut o perioadă lungă de timp. Ori s-au schimbat ei, ori m-am schimbat eu, cert e că uitarea s-a produs. La naiba, am chiar şi foşti prieteni al căror nume nu-l mai ştiu.

Eram la un moment dat la rând la Sofany, aşteptând să-mi cumpăr o cafea.
-Saluuut, îmi zice o mutră foarte zâmbitoare.
-Bună..? răspund eu nedumerită.
-Ce mai faci?
-…bine. Tu?
-Şi eu bine. Nu mă mai ţii minte, nu?
-Nu prea… am răspuns cu uşurare că nu mai trebuia să mă prefac.
-Aveam părul mai scurt.
-…
Am zâmbit de complezanţă şi m-am retras, având senzaţia că omul ăla a avut un rol, la un moment dat, prin viaţa mea. Care? Habar n-am.

Vara trecută am avut două săptămâni de nebunie în care am mai prins puţină distracţie şi destrăbălare, cum ar fi o baie la miezul nopţii în Ciric, loc în care nu m-aş băga niciodată dacă aş putea să văd ce e acolo. Iar pentru că mâlul de la fund mi se părea teribil de scârbos şi nu puteam înota încontinuu, mai ales că nici nu prea ştiu, am stat agăţată mai mult de un tip, care, din întâmplare, era şeful unor amici. De fapt, nu din întâmplare, pentru că de la locul lor de muncă făcusem cunoştinţă.

Pe drumul de întoarcere am vorbit extrem de mult, despre noi, ca oameni. Nu, n-a fost nimic „romantic” între noi. Doar doi serioşi care s-au conectat oarecum la o discuţie şi o baie, trecând printr-un moment de rară nebunie. N-am mai ţinut legătura, pentru că eu m-am întors iar la viaţa mea sobră de femeie în casă de atunci.

Dăunăzi, ne-am adunat la un amic, la cioace şi la bere. Când am intrat în apartament, am făcut cunoştinţa cu fratele gazdei şi cu doi amici de-ai lui. „Salut, eu sunt Oana” „Eu sunt X.” Am stat la cioace, am glumit, ne-am distrat, m-am înţepat ironic cu fratele gazdei, pentru ocuparea unei poziţii de rege fictiv, până când m-am dus în camera cealaltă, să stau puţin de vorbă cu prietenii mei imaginari. Acolo era lumină, aşa că am putut să văd mai bine faţa unuia din amicii de mai sus.

-Pe tine te cunosc de undeva…
-Da…Îţi aduci aminte de o noapte la Ciric?
-…au fost multe nopţi la Ciric…
-Una în care ai făcut baie…?
-Ah…Doamne, ce ţi s-a întâmplat între timp?

Omul se schimbase atât de mult într-un an încât, deşi aveam vie imaginea lui de atunci, n-am fost în stare să îl recunosc.

Şi uite aşa, realizez cu tristeţe, că miile astea de oameni cunoscuţi n-au fost decât elemente în tablourile în care eu m-am simţit bine. Elemente care au fost şterse, înlocuite, îmbunătăţite sau defecte din start. Iar asta mă ajută să realizez că aşa am fost şi eu prin viaţa lor. E destul de deprimant să îţi dai seama de miicimea ta sau a oamenilor pe care la un moment dat îi consideri importanţi dar este bine, totuşi, să îţi dai seama că a te lua prea mult în serios nu este decât o metodă de a îţi rata plăcerile proprii, şi că asta nu contează pentru nimeni, într-adevăr.

Anunțuri

9 Responses to “Oameni care trec”


  1. 1 NambarOneFan Mai 18, 2011 la 5:54 pm

    „Auzi, da’ tu de ce stai cu gluga-n cap in casa?” =))))))))0

  2. 3 EsCa Mai 18, 2011 la 7:58 pm

    Lasa ,cand ai sa cresti mai mare ai sa vezi ca lista ta se va scurta simtitor ……de la sute sau mii de contacte ai sa ajungi la cateva zeci de cunoscuti.
    P.S. Nu este altceva decat evolutie…

  3. 4 d3vilbabe Mai 18, 2011 la 7:59 pm

    păi deja am ajuns la 10 oameni maxim cu care mai vorbesc:))

  4. 5 Tudor Mai 18, 2011 la 10:59 pm

    Trist post. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa dai tot ce ai mai bun, in fiecare moment. Chiar daca poate totul va fi uitat.

  5. 6 mephala Mai 19, 2011 la 9:54 am

    „La naiba, am chiar şi foşti prieteni al căror nume nu-l mai ştiu.”

    personal prefer ca cineva sa tina minte experienta nu sa se chinuie sa isi aduca aminte un nume

  6. 7 d3vilbabe Mai 19, 2011 la 10:11 pm

    Îţi dai seama că dacă nu mai ţin minte nici măcare numele…d’apoi experienţa…

  7. 9 Tudor Mai 19, 2011 la 10:27 pm

    Pentru ca a da inseamna – paradoxal – a avea. Chiar cred in acest cerc. Starea de spirit pe care o ai atunci cand stii ca ai dat tot ce ai putut este greu de descris.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: