Discuţii cu prietenul imaginar, partea a 2-a

El: Eşti fantastică!

Eu: Ştiu. Da’ sunt curioasă dacă tu ştii de ce, i-am răspuns cu un zâmbet ştrengăresc, care întotdeauna face lumea să uite care era vina iniţială.

El: Păi tu aştepţi recunoştinţă toată viaţa dacă ai ajutat un om?

Eu: Şi ce e rău în asta?

El: Nimic, pentru tine. Dar pentru ei?

Eu: Eu nu sunt de acord cu denumirea. Recunoştinţa e atunci când mulţumeşti zilnic pentru ceva, când ridici statui şi aduci ofrande. E un fel de religie.

El: Şi cum i-ai spune atunci?

Eu: Realism.

El: E o mare diferenţă între realism şi ceea ce aştepţi tu.

Eu: Nu, e o interpretare matematică şi egoistă a realităţii adevărate. Nu, nu despre egoismul meu vorbesc aici. Despre al lor.

El: Cum aşa?

Eu: Păi uite, să te luăm pe tine drept exemplu. Erai o simplă idee, prăfuită, fără nici un pic de glorie, umblând hai-hui prin mintea celor care vor să facă mişto de copii. Trebuie să nu uiţi niciodată ce erai pentru că altfel rişti să te pierzi iar prin praf. Apoi te-am găsit eu, te-am luat de mânuţă şi te-am pus pe foaie, te-am transformat într-un personaj adevărat, de a cărui existenţă nu se mai îndoieşte nimeni. Aproape doi ani a durat până lumea a început să te considere normal.

El: Aşa a fost.

Eu: Şi-apoi te-am lăsat liber, să te descurci, chemându-te din când în când la o cafea şi o discuţie.  Însă tu ştii că, dacă ai mai avea nevoie, aş fi aici să te culeg iar din praf, nu?

El: Aşa e?

Eu: Uite, vezi? Nici tu nu eşti realist.

El: Păi cum nu sunt? Nu tu m-ai învăţat că nu trebuie să mă bazez pe nimeni decât pe mine?

Eu: Te-am învăţat să te bazezi doar pe cei care îţi vor binele. Un om care ţi-a făcut un mare bine, odată, cu siguranţă e un om care ţi-l va face şi a doua oară. Pentru că se hrăneşte din ceea ce tu numeşti recunoştinţă.

El: Tu vrei să spui că nu există milă sau bunătate?

Eu:  Nu sunt decât alţi prieteni imaginari ai oamenilor. I-au inventat ca să îşi scuze pofta de mâncare enormă. Cui nu îi place să se simtă un erou?

El: Şi eu ce trebuie să fac, acum?

Eu: Să mă hrăneşti, încet şi zilnic, pentru că nu se ştie când tu însuţi vei fi flămând. Cu porţii mici, te rog, pentru că sunt atentă la silueta mea.

Anunțuri

2 Responses to “Discuţii cu prietenul imaginar, partea a 2-a”


  1. 1 mephala Aprilie 20, 2011 la 9:26 am

    „Te-am învăţat să te bazezi doar pe cei care îţi vor binele.”

    nu exista oameni care sa iti vrea binele. exista oameni te vor folosi pentru binele propriu. te contrazici singura:

    „Pentru că se hrăneşte din ceea ce tu numeşti recunoştinţă.”

  2. 2 d3v Aprilie 21, 2011 la 7:10 pm

    e un joc de cuvinte:P


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: