Curiozitate

Să nu mă înţelegeţi greşit, oricât de mult mi-ar plăcea mie animalele, sunt de acord cu noua lege a eutanasierii. Nu de alta, da’ singura imagine care îmi vine în minte când cineva îmi aduce argumente contra, e aia în care eu mă plimbam liniştită pe un trotuar şi de pe celălalt trotuar au început să mă hămăie şi să se rostogolească spre mine vreo 10 câini, care s-au oprit la doar 10 centimetri de mine, pentru că intraseră pe teritoriul altor câini. Ironia sorţii: să fii atacată de câini vagabonzi, fără şansă de scăpare, şi să fii salvată de alţi câini vagabonzi care, teoretic, erau mult mai agresivi decât primii.

Dar, în căpşorul meu răsare o altă întrebare: printre blocurile astea nu este, cumva, un mic lanţ trofic? Păi cam e. Şi atunci, dacă iei şi omori câinii, cine mai ţine sub control înmulţirea pisicilor? Şi dacă omori şi pisicile, ce faci cu şobolanii? Că nu cred să se bage cineva prin subsoluri să le caute cuiburile şi alte d-astea. Adică, ce vreau eu să întreb: e făcută cu cap toată acţiunea sau e doar o altă treabă românească făcută în dorul lelii?

Anunțuri

0 Responses to “Curiozitate”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: