Ce e de făcut dacă primeşti telefoane de la un număr necunoscut

Eu am doi fani, al căror număr de telefon n-am să-l fac public. Atât de fani încât mă sună de vreo juma’ de an, poate şi mai bine, numai noaptea pe la 2-3. Ghinionul lor dacă se gândesc să mă trezească, pen’ că eu la ora aia nu dorm.

Iniţial m-am gândit că au luat numărul de pe blog. Da’ nu-i de aici, pen’ că într-o noapte au sunat şi pe telefonul fostului, care nu are făcut public numărul pe nicăieri. Deci cunoştinţe comune. Pe mine mă amuză că bieţii de ei sunt tare săraci cu duhul, aşa că pot face lejer mişto de ei. Numa’ că uneori chiar mă plictisesc.

Ca de exemplu aseară. A fost amuzant până m-am plictisit. Aşa că azi m-am interesat ce se poate face în cazuri d-astea. Cartelă prepay, deci n-am cum afla cine e posesorul ei decât printr-o singură metodă: plângere la parchet, care se face aşa:

Se ia una bucată telefon şi se prezintă cu el la procuror. Se arată orele la care eşti sunat sau dacă te sună prea des. Da, asta funcţionează în orice caz de apeluri nedorite şi sâcâitoare. Se completează o plângere şi din momentul ăla telefonul este urmărit. În cazul în care mai sună, respectivul este săltat pentru hărţuire. Cine-ar fi crezut că în România chiar se ia în calcul hărţuirea? Ete că se ia.

So, problem solved. Aveţi grijă cui şi de ce daţi telefoane, pen’ că totul se poate rezolva atât de simplu şi repede încât nici n-o să ştiţi ce vă loveşte. Şi nu de alta da’ „Hărţuirea se pedepseşte cu închisoare de la trei la şase luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, potrivit Codului penal.” Eh?

Anunțuri

0 Responses to “Ce e de făcut dacă primeşti telefoane de la un număr necunoscut”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: