De ce nu-mi plac mie certurile de după monitor

Fiind de atâţia ani în mediul online şi experimentând tot felul de socializări cu diferiţi, îmi permit să spun că vorbesc din experienţă, atunci când afirm ceva legat de subiectul ăsta. Am aproape 10 ani de cs, am jucat vreo 4 ani lineage, lucrez de 5 ani folosind online-ul. Da, e clar, pot să vorbesc din experienţă.

Să nu înţelegeţi greşit titlul. Mie-mi place să mă confrunt cu diferiţi, din comoditatea propriei mele camere. Adică stau liniştită, pot râde în hohote în timp ce-mi beau cafeaua, d-astea. E chill. Ba chiar pot să mai strâng puţin laţul şi să zic că-mi place să mă cert, punct.

De ce-mi place să mă cert? Pentru că-mi antrenez creierul şi îmi cresc stima de sine. Plus că-mi manifest şi partea aia rea din mine, pe care, în mediile mele reale obişnuite, printre amicii mei, nu-mi permit să o manifest. Aşa, cu cine mă cert din faţa monitorului sunt prea puţin importanţi în viaţa mea ca să-mi pese de ei, având fix calităţile unor pixeli.

De obicei pornesc la bătaie legându-mă de ce face cineva. Nu mă leg niciodată de oameni proşti, pentru că asta nu-mi poate aduce nici un plus. Doar pierdere de timp. Mă  leg de cei care mă provoacă sau sunt stresanţi. Prima idee din capul meu e, cum alta, „Dacă îl bat şi pe ăsta din vorbe sunt mai tare ca el.” Şi uite aşa azi, mâine la fel, baţi pe altul, poimâine iar şi, într-un final, ajungi să-ţi dai seama că pe lumea asta sunt mult mai mulţi sub nivelul tău decât peste.

De ce aleg tocmai cearta ca să-mi dovedesc asta? Din mai multe motive. Unul ar fi că atunci când le este ameninţată imaginea, oamenii fac mai multe să o apere decât atunci când nu au nimic de pierdut. Apoi, pentru că mulţi o iau personal, dându-şi, în felul ăsta cele mai ascunse hibe ale lor pe faţă. Hibe de care poţi să te legi dacă eşti destul de perspicace. Al treilea motiv e că omul la nervi îsi arată adevărata personalitate. Provoacă pe cineva pe care abia ai cunoscut şi felul în care reacţionează are să-ţi spună exact cum este el de fapt. În fine, ultimul motiv e că n-am nici o obligaţie să-i menajez. Pot fi cât de sinceră vreau, spunând exact ceea ce cred despre el iar, dacă la un moment dat ne împăcăm, să bag motivul „Îmi cer scuze, am spus la nervi totul.” Asta chit că eu nu mă enervez absolut niciodată în certuri, preferând să las emoţiile la o parte ca să-mi pot menţine logica şi, astfel, supremaţia.

Ce nu-mi place mie la certat în spatele monitorului e că fiecare devine, subit, mai curajos. Degeaba. Pentru că dacă ne întâlnim faţă în faţă, reacţia e total diferită. Sună a truism ieftin ce spun eu aici, dar alta e ideea postului. Eu am exemple.

De exemplu, ieri a fost LAN Gamers în Voodoo. Lan la care, teoretic, n-aş fi vrut să merg. Pentru că erau vreo 4 mutre antipatice care mi-ar fi stricat starea de spirit şi m-ar fi sictirit dacă le-aş fi văzut. Ignori unul, ignori doi, da’ de-acum unde să te mai uiţi ca să ignori? Şi chiar nu vedeam de ce mi-aş fi stricat eu starea de spirit, adică foarte bine-dispusă,  pentru nişte omuleţi care reprezintă nişte cantităţi neglijabile în viaţa mea.

Totuşi, ieri, jucând puţin cs, m-am lovit pe server de o cunoştinţă veche care a început să-mi sufere. Mult, greu şi uitând că mai acum câteva luni numai nu mă pupa în fund. La care i-am zis „Bine Căline, uite, am să vin şi eu la lan să văd dacă faţă în faţă la fel de rău eşti.” A început să comenteze gen „Un picior lui d3v în cap, în baie la Voodoo”, aere. Eu am fost aseară, el nu. Pur şi simplu n-a apărut.

Am intrat singură în sală prima oară, pe la 22. Când am deschis uşa, aglomeraţie maximă. Trec de primul grup de gameri, dau nas în nas cu unul de lucrează acolo care dăunăzi mă făcea proastă şi nu mai ştiu cum pe blogul personal iar pe mess îmi explica ce ratată sunt eu faţă de el, pentru că el a terminat o facultate şi eu nu. Nu-l bag în seamă şi dau să trec mai departe. „Vaaaai, Oanaaaa, ce faci?” mă întrebă el cu un zâmbet cât toată faţa.  Îi arunc un bine peste umăr şi-mi văd mai departe de drum, căutând oamenii care mi-s mie dragi.

După ceva socializare, se oferă o amică să-mi prezinte oamenii pe care nu-i ştiam. „Salut eu sunt X, salut eu sunt d3v”, ajungem în prima parte a sălii. Unde îl văd între amicii lui pe fiorosul de câteva posturi în urmă îşi arăta adevărata bărbăţie înjurându-mă şi spunându-mi că mă scuipă dacă mă vede. Trec pe lângă el, se uită la mine, nu zice nici pâs. Trec înapoi, iar nu zice nici pâs. Zic „mă, ia să fiu eu a dracu’ şi să văd dacă mai e atât de bărbat, totuşi”. Aşa că m-am dus şi am salutat o cunoştinţă din faţa lui. N-a zis nici pâs, iar. Se uita la mine de pe scaun, din colţul întunecat în care stătea şi nici măcar un „Hai sictir” n-a zis. Nada. Niet. Coincidenţa face ca Psycho să vrea să-mi arate cât a îmbătrânit ascension-.  Care stătea fix lângă Fiorosu’. „Salut ascension-, ce mai faci, ai crescut de când nu te-am văzut”. Fiorosu’ tăcea mâlc. Ok, m-am lămurit şi cu tine.

La ieşire, când să plec, a doua oară, pen’ că prima oara am plecat să dau cu subsemnatul la party gay, la party în Master şi abia după m-am reîntors la LAN, dau iar nas în nas cu Şcolitul de mai sus.  Gaşca mea mai avea de plătit nu ştiu ce aşa că a trebuit să aşteptăm un pic. Ăsta lângă mine. La care dracoaica din mine de ce-ar tacea, să nu fie ea un pic rea:

-Să ştii că te prinde cămaşa de Voodoo.

Ăsta tot un zâmbet, laaaarg cât o zi de vară. Îţi dai seama, vorbeşte d3v cu el.

-Da, da, uite, şi cravata mă prinde, îmi spune, îndreptându-şi spatele, mândru.

-Mda, păi vezi că erau nişte scrumuiere de schimbat prin spate pe acolo.

I-a perit zâmbetul instant.

-Da’ asta nu e treaba mea.

-Ei, mă scuzi, ziceam şi eu aşa… Da’ treaba ta care-i?

În jurul meu ăştia din gaşcă nu mai puteau de râs, pentru că Şcolitu’ a avut grijă să afle toată lumea de cât de tare e el cu facultatea lui în faţa mea.  „Vai, Oana, cu câte kile’ de var l-ai dat, ai fost prea-prea rea”. Apoi da, sunt, cu oamenii de care nu-mi pasă.

Şi uite încă un motiv pentru care îmi place să mă cert pe net: că după, pot să le demonstrez oamenilor lejer cam cât de penibili sunt când se află în spatele unui monitor.

Hai, aseară a fost 3-0 pentru mine. Cine mai joacă?

Anunțuri

0 Responses to “De ce nu-mi plac mie certurile de după monitor”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: