Din experienţele alături de Murphy – episodul 1

***

Azi, abia trezită din somn, nervoasă nevoie mare pe terţele persoane gen mama sau prietenul că m-au lăsat să dorm până la 12, în condiţiile în care planul meu era să mă trezesc la 9, ca să apuc să învăţ pentru examenul de la 15:00, la Experimentală:

Deschid ochii, văd cum soarele îmi intra cam prea direct printre draperiile camerei. Mult mai direct decât ar fi intrat la orele dimineţii. Din experienţa mea în ale trezitului la diferite ore aleatorii ale zilei, ştiam că asta nu-i a bună. Bâjbâi după telefon prin pat şi îl găsesc fix sub capul meu. Pe ecran îmi apăreau 7 apeluri pierdute. Toleranţa mea la sunetele exterioare când dorm şi-a spus iarăşi cuvântul. Mă uit la ceas :12. Pe ‘zda mă-sii de socoteală.

Ies din cameră alergând aproape, pe hol maică-mea îşi făcea părul. De fapt, zgomotele ei mă făcuseră să mă trezesc. Şi faptul că intrase la mine în cameră, răscolind fără menajamente dupa buletinul meu.

„De ce nu m-ai trezit mai devreme?!”

„Păi nu mi-ai zis nimic.”

„Când să-ţi zic?! La ora 5 dimineaţa cănd m-am trezit?! Tu nu ştii să umbli pe langă un om care doarme gândindu-te că l-ai putea trezi?! Mai cu grijă, adică?”

A plecat. Fac cafeaua repede, în timp ce fac cafeaua îl sun pe prieten să-l cert şi pe el.

„De ce nu m-ai trezit? Habar n-am nimic la materia asta şi nu-mi ajunge timpul să învăţ!”

„Păi te-am sunat şi n-ai auzit telefonul.”

„Păi tu vrei să aud telefonul dupa 3 ore de somn si 20 de muncă?!”

Închid telefonul, mă simt răzbunată, îmi iau ceaşca de cafea şi mă pun la citit. Abia acum, când scriu, mă gândesc că eu, de fapt, am făcut transfer al unui conflict interior pe ei. Ups…

Frenzy total timp de o oră jumătate. Apoi îmi aduc aminte de tema. Între timp apare şi madmoiselle mama acasă. Mă uit în folderul de teme şi am, un minut, senzaţia că „Tema 1-10” e, de fapt, tema unui coleg pe care o luasem să îmi fac o idee despre ce trebuie să scriu. Aşa ca o sterg. Dupa ce apăs „Yes” am o revelaţie. ” ‘mnezăul papuceştii ma-sii de păpădie!”. Tocmai îmi ştersesem tema pe care trebuia să o prezint în o ora şi 30 de minute.

Şi aici începe Zona Crepusculara…

„Bogdan, tu mai ai tema pe care ţi-o trimisesem acum 2 săptămâni?”

„Da, da’ e acasă pe comp şi eu sunt în Tudor (celălalt colţ de oraş) şi aştept nişte bani”

„Vin să te iau şi mergem să o iei de acasă.”

„Ok.”

„Mama, ce faci? Am nevoie de tine urgent să mergem până în Tudor, după în Alexandru (al treilea colţ de oraş), după în Centru şi după să mă duci şi pe mine la facultate în Copou( închidem patrulaterul oraşului).”

„Bineeee, hai că merg, da’ tre’ să mergem să punem benzină”

În gândul meu: „Îţi su Îţi pup şi picioarele numai nu mă lăsa să fac toate astea folosind troleul”

O oră şi 20 de minute până la examen. O gagică defila pe podium în faţa noastră la benzinărie. „Mişcă-te femeie azi!”

O ora şi 10 minute până la examen: noi defilam prin Centru, cu 20 la oră. Facem coaliţie cu melcii pentru apărarea drepturilor lor? Kodoo, mama ţine cu tine.

O oră şi 5 minute: „Bogdan, hai că am ajuns, coboară”

Coboară Bogdan, direcţia Alexandru acum. 50 de minute până la examen. The bomb is ticking away. Chuck Norris tre’ să se mobilizeze mai repede de-atât.

„Unde mergem?”

„La Pim e aglomerat acum. Hai pe Pacurari că e un copy center acolo, cu un comp în dotare.”

35 de minute până la examen, prindem bariera. Şi stăm. Şi stăm. Şi stăm… La un moment dat apare din zare un marfar, care mai mult ca sigur era şi el în mişcarea pentru drepturile melcilor. Probabil avea 2 la ora. Şi cum mergea el aşa, mai mult plecând decât venind, deodată se opreşte… Şi stă… După 15 minute, scăpăm de barieră.

15 minute până la examen: „Oana, te aşteptăm dupa intersecţie că n-am loc de parcare aici şi n-am voie să staţionez”. Cobor, fug, îi dau lu’ tanti de la xerox stick-ul, îmi face, ies.

Cărăbuşul parcat tocmai la Piaţa Pacurari, semafoarele rosii. „Mă-sa de viata!”

3 minute până la examen, intru şi eu pe uşa şcolii. „Să vezi că prind loc doar în faţa, dacă prind loc…” Plus că mie nu îmi place să intru într-o încăpere şi toată sala să se uite la mine, cum se întâmplă atunci când ajungi ultimul la o oră.

1 minut până la examen, ajung în faţa sălii de curs. D4. Sus, la mă-sa-n păpădie, în celălalt capăt de clădire. În faţa sălii, toţi colegii adunaţi. Îmi vad colegul de viaţă ( serios că omul ăsta numai aşa poate fi numit: mi-a fost coleg de bancă în liceu, am rupt legătura şi ne-am întâlnit ca şi colegi în acelaşi an, la aceeaşi facultate, dupa 6 ani de la terminarea liceului. Conicidenţă, nu glumă.) „Ce se întâmplă?”

„N-au terminat ăia de anul 1 examenul şi tre’ să aşteptăm…”

„Mda…”

20 de minute am stat pe săli si alte 20 de minute până ne-a băgat profa cum a vrut ea în sală. Fantastic…