And here we go again

Probabil o sa va asteptati la un post in care sa va amuz, sa va spun idei venite la betie sau in care sa incerc sa par ce nu sunt, da’ n-are sa fie. Nu sunt aici sa amuz pe nimeni sau sa invat. Sunt aici ca sa nu uit. Sunt aici ca sa ma descarc in coltul meu de dat cu capul, pentru ca maine sa o pot lua de la capat cu tot ceea ce reprezinta Oana pentru ceilalti, pentru mine.

N-am sarbatorit niciodata ziua mea, din simplul motiv ca asta nu e motiv de sarbatoare. Sarbatoresc ziua altora, pentru ca e un alt motiv sa te distrezi, dar, de ce sa fiu atat de sadica incat sa ma bucur ca exist? Nu ma bucur, n-am facut-o niciodata. Desi, ca si anul asta, in multi ani am incercat sa maschez toate emotiile, si sa zambesc si sa fiu fericita de ochii celor din jurul meu, care se chinuiau, fiecare dupa limitele lui, sa ma faca sa ma simt bine, nu reusesc niciodata sa o fac pe deplin. Da, eu sunt omul care zambeste larg si care, in acelasi timp, se zbate sa se agate de fiecare moment ca sa inainteze, inca un pic macar.

Imi vine sa rad in hohote atunci cand cei din preajma mea isi exprima ideile despre viata mea. Ce stiu ei? Nu stiu nimic din ceea ce inseamna viata mea, intr-adevar. Stiu intamplari, stiu momente, stiu ce i-am lasat eu sa stie. Da’ ce inseamna viata mea, ii depaseste prin cruzime si dramatism teatral pe toti.Prin cruzimea si teatralul meu. Nu, viata mea mult laudata si dorita de ceilalti, sau criticata de altii, n-a fost cruda cu mine. Doar eu am fost cruda cu ea. Am modelat-o si am transformat-o, catarandu-ma pana sus, din moment in moment, ca pe o scara. Momentele mi-au fost pasii, mi-au adus sau au sa-mi aduca apogeul. De-acolo, nu exista drum in jos. Nu-mi pasa de truismele tuturor din simplul motiv ca eu am alta forta gravitationala decat restul. La fel cum artificiile se ridica spre cer, intai incet, luminand slab, pentru ca mai apoi sa izbucneasca intr-o ciuperca plina de culori si forme spectaculoase si, intr-un final, sa se stinga, la inaltime, la fel e si viata mea.

Nu mi-a pasat niciodata de copii, planuri, cariera, cazut in picioare, teluri, scopuri. Au fost prosti toti cei care mi-au tinut morala legata de lucrurile astea desi, eu, intotdeauna, i-am lasat sa traga cu ochiul dupa cortina rosie de catifea. Stupizi. Limitati la ideile lor si lumea lor, netinand cont ca lumea mea are cu totul si cu totul alte forme geometrice.

De ce inca vorbesc de oameni n-am sa pot intelege niciodata. Nu are sa fie familia au sa fie altii, nu au sa fie prietenii, au sa apara altele, nu are sa fie singura persoana pe care am iubit-o cu adevarat, au sa fie mii si alti mii de oameni care au sa calce in picioare sufletul si inima mea. Asa cum au facut oamenii dintotdeauna si asa cum au sa faca intotdeauna cu ceilalti. Si totusi, eu am iubit oamenii, in imprefectiunea lor perfecta. Inca ii iubesc si, probabil, am sa-i iubesc pana atunci cand am sa-mi sting lumina. N-am trait degeaba. Le-am aratat multora ca se poate trai si ca mine, ca fericirea nu e doar o chestie iluzorie scrisa prin cartile prafuite din rafturile bibliotecii. Libertatea mintii este adevarata fericire. Sa poti sa depasesti limitele si sa ramai, in acelasi timp, simplu. Sa poti sa apreciezi un simplu fum de tigara sau zambetul persoanei din fata ta. Sa poti sa-i fii prieten unui strain care chiar are nevoie, fara sa ti-o ceara, si sa iti mangai sufletul tau cu asta. Restul, palatele, familiile, cariera, nu sunt decat iluzii ale unui sistem incarcat de mentalitatile altora, de dinaintea noastra.

De ce ma simt implinita? Nu stiu sa va spun si poate tocmai asta-i farmecul. As strica orice intreg daca as descrie asta in cuvinte. Implinirea nu se poate enumera cu liniute, ea doar se simte. Desi, in inima mea am fost o vesnic nefericita, un clovn mascat frumos cu un zambet de zile mari, eu am reusit sa construiesc si sa adun in jurul meu tot ceea ce viata are mai frumos de oferit. Sau mai urat. Acum, la finalul zilei mele de nastere, din anul asta, pot spune, cu mana pe inima, ca am trait tot ceea ce se putea trai. Am incercat tot, am simtit orice moment la maximul lui, am plans, am ras, m-am zbatut, am cazut, m-am ridicat. Am fost multe din ceea ce toti ceilalti nu au sa reuseasca niciodata sa fie. Acum, mai am o singura senzatie de incercat dar simt ca inca nu e momentul pentru ea. Apogeul, gloria, stralucirea finala. Teatrul, cruzimea, implinirea totala.E doar o chestiune de timp, eu stiu bine asta, desi toti imi spun povesti cu Feti Frumosi in jurul meu. Cui sa ii pese de Fat Frumos cand frumusetea adevarata sta intr-un pahar de sampanie efervescenta si aromata?

Depresie? Nu. Criza? Nu. E doar idealul meu in viata, intr-un moment de sinceritate totala. Nox, ma intrebai odata, de mult, ce astept eu de la viata incercand sa joci rolul lupului moralist? Uite-ti raspunsul. Adriane, ti s-a parut ca niciodata nu as putea juca rolul femeii intr-o familie? N-am fost niciodata femeie. Nici barbat. Eu n-am avut gen, n-am avut forme, n-am avut nimic decat pe mine si puterea de a imi picta ideile frumos. Ceilalti? Multi n-ati contat si stiti prea bine. Ati fost simple figuri de decor cu roluri infime in toata piesa asta. Dar ati fost importanti, in felul meu.

Acum ma duc la somn, maine e un alt an, o noua masca, si multe alte roluri de jucat, de mine, de ei. Maine e inca o zi in care o sa reinventam lumea, impreuna. Odihniti-va si voi, nu se stie cand veti fi chemati la apel pentru a face spectacolul sa continue, la stralucirea lui maxima. Dar pana atunci, sa ascultam un alt om care stie ce inseamna viata, cu adevarat:

Anunțuri

4 Responses to “And here we go again”


  1. 1 A. Decembrie 8, 2010 la 8:33 am

    Poate, sigur, am fost si voi fi egoist dar in acelasi timp, dupa cum recunosti si tu, ai trait si traiesti numai pentru tine. Din punctul tau de vedere ai dreptate catalogandu`ma drept limitat sau inchis la minte dar din punctul meu de vedere asta e drumul corect si benefic(pentru mine) de urmat. Am realizat de mult timp ca nu privim viata la fel si nu vom fi niciodata pe aceeasi lungime de unda dar din pacate si nu stiu de ce mi`am facut iluzii, continuand o relatie care desi a avut momente frumoase(pentru mine), ne`a facut poate si mai mult rau(in special tie). Imi cer scuze(desi nu le accepti) pentru toate momentele astea. Intr`un final iti urez multi ani fericiti, sanatate, implinire si sper sa realizezi tot ce`ti propui.
    P.S. : Ti l`am gasit pe Buddha .. sper sa aterizeze zilele astea.

  2. 2 A. Decembrie 8, 2010 la 8:35 am

    P.S.2 : Am uitat sa pun virgula dupa „intr`un final” :)).

  3. 3 Beginner Decembrie 8, 2010 la 3:20 pm

    mmmmmmm…… sa inteleg ca nu am fost o companie placuta 😦

  4. 4 Laur Decembrie 8, 2010 la 4:38 pm

    Incepi un alt an si printre randuri parca se vede dezamagire si nicidecum bucurie.

    Fii fericita ca ai invatzat asa de multe in anul ce a trecut si ai sa inveti si mai multe in anul ce o sa inceapa.

    La multi ani! … succes si fericire, dupa impliniri zambeste, bucura-te sa ne bucuram si noi alaturi de tine 😛

    Sa fii iubita! 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: