I can shout out loud „Evrikaaaa!”

Mhhh, nu, nu, poezia nu a disparut, doar ca n-am cautat-o eu unde trebuie. Asa-mi trebuie daca vreau sa ma integrez prea mult si ma duc prin cambuze denumite generic „club-uri de centru”, frecventate de oameni prea batrani si prea plictisiti.

N-a fost nevoie decat de o tipa bine lucrata care sa danseze pe masa DJ-ului, un concert cu Cainele aka Soldat, un om cu aceeasi atitudine ca a mea legata de oameni, dar care nu vobeste prea mult, o coborare pe Copou spre locul preferat de baut cafeaua, Sofani. O discutie sincera, invaluita in noapte si agitatie.

Si gata, m-am regasit…

Era vorba doar de un moment, o sclipire care sa imi activeze latura mai abstracta, copilul, dominatoarea. Felina… Da, felina. Asa o denumeam, printre fumuri, pe copila care studia fiecare cuvant si fiecare imagine pe care le intalnea. Pe femeia care atunci cand pasea in incapere simtea ca izbeste lumea cu forta ei vitala. Roarrr!!! :))

Era si un vers, la un moment dat, ” Prea mult timp am stat in umbra”, ascunsa de personalitatea altcuiva. Spuneam ca-mi caut nasul? L-am gasit. Numai ca nasul meu n-a fost milostiv si a vrut sa ma omoare, bucata cu bucata. Dar ma refac repede si pornesc la drum, iar. De data asta, insa, cu o noua invatatura: „Nu trebuie sa-mi caut nasul ci colegul de drum.”

And I am back, again. Si iar, si iar, si iar… Daca e un lucru care pot sa-l dau exemplu celorlalti din mine, e felul in care imi revin dupa socuri si puterea de a ma ridica in picioare si a intoarce spatele, pentru un drum nou. Cu siguranta asta e cea mai importanta caracteristica a mea. Ah, ce-mi place de mine:))

Si femeia aceea, cu fusta si forme bine lucrate, perfecte, dansand lasciv, deasupra multimii. Si eu, spijinita de un bar de mahon, studiind-o.  Si un Malboro Rosu lung aprins in mana mea stanga, cu rafale de fum intortocheate, contorsionate, care plecau libere spre tavan… Iar luminile, erau si ele perfecte… Obscure, perpendiculare, mangaind-o atent in timp ce, in genunchi, ea se ridica incet, sexual, inspre cer.

Aici sunt eu, aici imi era imaginatia, poezia vietii mele… In dansul unei femei, in apogeul sexualitatii eii… In sanii ei tari care mi-au descatusat gandurile, ferecate de zmeul cel crud in pivnita unei vieti monotone, in care nu aveai voie sa visezi. Iar eu, intotdeauna, am visat la rang de arta.

Mi-am regasit personajele de pe Maya. Da, Maya era acolo si ma astepta tacuta sa vin sa o iau. Plecasem inainte fara sa o iau si pe ea, uitand ca ea este insusi esenta mea, idealul meu, partea din mine pe care am vrut-o perfecta… Pe Victor il gasisem la fel cum l-am lasat, acum doua zile, ascuns printre luminile Copoului. Muza nu mai este aceeasi, insa melancolia care a creat-o e tot acolo.

O singura intrebare imi fulgera prin minte acum dar am sa o alung imediat ce am sa-i dau o forma: de ce ar vrea cineva sa intemniteze si sa opreasca gandurile abstracte ale singurului om fericit pe care l-a intalnit? Dar „Hush, baby„,  nici tu n-ai existat. Asa cum nici eu nu am fost. Totul s-a rezumat la o noapte polara grea, din care am razbatut cu invataturi in plus. De-acum, am uitat tot ce nu mai conteaza.

Eu sunt aici si asta e bine.  Eu pot, in continuare, sa dansez prin viata, sa fiu fericita cu mine. Nu, nu corespund tiparelor celorlalti dar eu sunt multumita de tot, implinita, intreaga. Ma simt perfect, asa cum sunt acum. Nu vreau palate, nu vreau mancaruri, nu vreau haine, nu vreau multi bani, nu vreau nimic frivol. Eu stiu exact ce ma face fericita si pentru asta tiparul meu e cel mai bun. Eu imi iubesc viata. A spune ca e gresita inseamna a condamna ce chiar tu cauti.

Iar poezia inca e acolo. Era acolo si ma astepta sa imi revin din practicul, in care singura ma bagasem, ca sa o vad. Statea lipita de fusta unei fete cu trup fumos si mi se adresa prin salutul unui copil, nesigur, care vroia sa danseze cu mine si care urma sa fie refuzat atunci cand in sfarsit, isi facea curajul sa ma intrebe.

Adevarul e ca mintea umana e fascinanta. Nu esti batran decat daca vrei tu sa fii batran, pentru ca spiritul nu imbatraneste niciodata. El doar te lasa sa faci ce vrei si iti asculta comenzile. Daca vei sa il imbraci cu o mantie taciturna, cenusie si simpla, el accepta. Scanceste uneori, cu voce mica, neauzita, dar tace repede, sa nu te supere. Uneori, mai scancesti si tu cu el. Dar daca il lasi liber, el te face fericit. Te inspira. Iti lumineaza fata si te face sa zambesti chiar si atunci cand nu meriti. Spiritul liber ti-e cel mai bun prieten si asta nu trebuie uitat niciodata. Daca uiti sa-l asculti, devii singur si trist.

Cat despre mine, eu am renuntat la a mai incerca sa ma dau dupa ceilalti, fie macar si in aparenta. Eu nu caut sa fiu acceptata. Daca ar fi cineva sa ma accepte, nu tebuie sa-l caut eu. Are sa ma gaseasca el pe mine si are sa mi-o spuna singur. Eu sunt observatorul si papusarul. Iar scopul meu e sa imi fac Spiritul fericit. Ma simt libera pentru ca pot sa visez, fara bariere, si asta imi lumineaza fata de fiecare data cand ma trezesc. Eu pot sa zic „M-am regasit, eu asta SUNT.”

Anunțuri

0 Responses to “I can shout out loud „Evrikaaaa!””



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: