De fapt, de unde porneste totul

Mi-am dat seama, intr-un final, dupa multa introspectie, de unde porneste furia aia de care va vorbeam si toata nemultumirea, legata de singurele 2 persoane de care imi pasa in lumea asta si de mine. Pentru ca da, in primul rand, eram furioasa pe mine pentru ca acceptam, pentru ca nu reuseam sa ii conving, sa ii fac sa ma accepte pe mine, cum sunt eu. E oarecum frustrant sa vezi ca poti face orice din toti, mai putin din cei de care chiar iti pasa… E si mai frustrant sa stii ca singurele doua persoane cu care nu ai masti si nu incerci tot felul de scheme sefeiste, nu te accepta si vor sa te schimbe…

De fapt, problema este a lor, nu a mea. Si va spun si voua, in cazul in care o sa va simtiti si voi respinsi, ca sa nu treceti pin toata frustrarea asta. Problema lor e ca sunt intai ignoranti, apoi fara incredere in sine si, intr-un final, obsedati de control. Hmm, e chiar funny cand stau si ma gandesc ca tocmai „obsesia de control” mi-a pus capac. Nu de alta, da’ fix pe asta o folosesc, exprimata mult mai plastic, atunci cand vreau ca cineva sa vada in mine altceva, acel drac care atrage si care are puterea sa rezolve orice. Un fel de inductie: „Ai incredere in mine, pentru ca eu pot rezolva orice situatie. Spune-mi cele mai profunde si mai dureroase probleme ale tale si hai sa evadam impreuna, pentu ca eu pot sa fac asta.” Da, pot rezolva orice situatie, daca imi pasa indeajuns de persoana, da’ nu pot rezolva problema mea. Pot doar sa ma resemnez si sa admit ca nu depinde de mine.

Credeam ca ma enerveaza maica-mea ca nu tine cont de parerea mea si ca imi schimba tot coltisorul meu, dupa gusturile ei, fara sa-i pese. Nu, de fapt, taindu-mi draperiile, punandu-mi mileuri prin biblioteca, mutandu-mi lucrurile si cartile de la locul lor, aruncandu-mi trandafirii de la fosti pe care ii tineam ca amintire, ea doar isi exprima dezacordul ei legat de mine. Ea vrea sa ma schimbe pe mine. Stie la fel de bine ca mine ca atunci cand o sa plece la casa ei si o sa o lase pe a mea in pace, va fi tot cum vreau eu. Da’ cat sta, 2-3 luni, ea vrea sa ma schimbe.

Credeam ca ma enerveaza a doua persoana pentru ca nu vrea sa ma inteleaga. De fapt, asa cum, prin alte cuvinte, mi-a spus-o si daunazi, el vroia sa ma schimbe. Spera, in secret, ca are sa ma transforme in idealul din capul lui, fara a tine cont, de fapt, de aluatul din care sunt eu facuta. Vroia si el, sa ma schimbe.

Numai ca, problema e ca vine de la ei treaba asta. Eu nu gresesc cu nimic. Eu pur si simplu sunt ceea ce sunt, n-am ales eu sa nu fiu capabila sa inteleg de ce o femeie trebuie sa gateasca 3 feluri de mancare in fiecare zi sau sa stie sa calce o haina la perfectie si nici n-am ales eu sa-mi placa sa am o cortina de teatru pe post de draperie sau sa imi fac coltisorul meu de acasa, cat mai mult mulat dupa mine. Eu pur si simplu exist, asa cum exista oameni prosti, oameni destepti, oameni grasi, oameni slabi. Eu sunt. Poblema e a lor ca nu stiu sa accepte.

Daca eu nu imi pot schimba firea, felul de a gandi, gusturile, anumite aspecte ale vietii mele, asta nu inseamna ca ei nu pot accepta. Sa accepti se invata usor. Daca vrei. Problema e a  lor pentu ca nici ei nu stiu ce vor, exact. M-ar vrea pe mine, parca, da’ imbracata in alte haine. Parca sunt ceea ce isi doresc ei, da’ nu-s perfecta. Ah, da? Am fost singura persoana pe care a avut-o la greu alaturi, am respectat-o si am ajutat-o cat am putut mai mult intotdeauna, am venerat-o si mi-am luat-o drept model in viata, m-am descurcat perfect atunci cand, copil fiind, m-a lasat singura sau cand isi descarca frustrarile pe mine? Nu e de ajuns… Ea vrea mai mult. Ea vrea altceva. Daca s-ar putea, sa nici nu fiu. Cu cat mai putine chestii care sa fie ale mele prin casa, atat cat sta, cu atat mai putine momente in care e nevoita sa-si aduca aminte ca a avut nenorocul sa ramana gravida si ca si-a ratat tineretea si marea dragoste. Nu-i bai, noroc ca-s fata descurcareata si o ajut si cu asta, asa incat ma fac disparuta usor din fata si din viata ei, pe cat mai des cu putinta.

Oh, cum? Sunt mereu pusa pe invatatul lucrurilor noi, inteleg omul de langa mine chiar si atunci cand el nu se intelege, sunt femeia care starneste priviri si complimente pe oriunde se duce, sunt desteapta si am idei de si eu ma mir cum pot sa le scot, respect omul de langa mine, ii ofer toate astea pe tava, ma adaptez usor la orice nevoie a lui careia ii vad sensul, il ajut si incerc sa il ridic, pe principiul ca „O femeie ori ridica ori coboara un barbat”, sunt buna la mai tot din ce fac, ma pricep la sport, jocuri, masini, femei, arte, oameni si multe, multe altele, de nu-ti ajung orele unei zile ca sa discuti cu mine, am un viitor stralucit, un plan bun si realizabil, nici acum nu stau rau la capitolul asta, sunt descurcareata si muuulte alte „calitati”, da’ nu gatesc de 3 ori pe zi. Si nu fac ouale indeajuns de moi. Si vreau sa ma plimb fix cand e meciul din Liga Spaniei. Si, a naibii, imperfecta, mai vreau si sa vorbesc despre chestii profunde. Da’ totusi, hai sa incercam sa o schimbam. Cum adica sa-si doreasca sa vorbeasca atunci cand se uita el la meci? Sa mearga la un concert cu Parov Stelar?! Sa pozeze crizantemele din Botanica?! In loc sa invete sa calce o camasa corect, ea se tine de prostii.

Ok, mi-am exprimat si frustrarile adunate in ultimul timp, adevarul ca nu am stiut sa le exprim in cuvinte, intr-atat incat sa le inteleaga ei. Si nici nu am vrut sa-mi plictisesc amicii. Aici, macar, are toata lumea puterea sa aleaga daca vor sa citeasca sau nu.

Problema nu e a mea. Nu sunt perfecta, da’ am o gramada de calitati adunate la un loc, doar pentru ca am vrut sa fiu perfecta si m-am educat in asa fel incat sa fac asta. Capacitatea am avut-o din nascare, ambitia a venit pe parcurs. Si pentru ca nu sufar de falsa modestie, pot spune ca, din punctul meu de vedere, care e destul de obiectiv, chiar daca vorbesc de mine, pentru ca hei, am invatat si sa ma detasez de probleme si sa privesc impersonal, din afara, totul, din „unghiul meu, eu nu privesc din puncte”, ca sa citez un contemporan, ma vad femeia potrivita si copilul model. Ah, ca totusi, instinctiv, ma enervez cand cineva incearca sa ma schimbe, chiar daca nu-mi dau seama de asta atunci, asta nu e o crima. Oamenii au nevoie, toti, sa fie acceptati. Deci tu nu ma vrei pe mine. Am inteles, e bun. Tu vrei altceva. Logic. Da’ nu incerca sa ma transformi pe mine in ce vrei tu, ca nu eu sunt problema. Eu sunt ok. Tu te crezi un mic Dumnezeu care incearca sa remodeleze natura atunci cand treaba e foarte simpla: ma vrei pe mine sau nu. Ma accepti sau nu.

Ori toate astea vin doar din neincrederea lor in ei. Da. El, de exemplu, stia ca nu este indeajuns de bun pentru mine, ca nu poate tine pasul cu mine, ca el deja si-a gasit limita.  Daca nu o stia constient, pentru ca se rezuma la a face si a nu gandi lucrurile in profunzimea lor, o stia in inconstientul lui. Acele „filme” ale mele, erau, de fapt, sentimentul lui de ratare si constientizarea faptului ca pentru el se opreste totul acolo. Ca nu e el cel de care depind. Ca „filmele” mele exista, dar ale lui au disparut undeva, in neant. Pentru ca altfel, de ce i-ai spune unui om care iti prezinta un plan realizabil din toate punctele de vedere, ca viseaza si ca ar trebui sa se rezume la gatit de 3 ori pe zi si la calcat camasi, ca femeia? Atribuindu-mi rolul de „femeie”, nu a facut decat sa incerce sa isi sublinieze rolul de „barbat”. Pentru el, faptul ca eu vreau sa fiu altceva decat cea care e intrebata doar „Ce e de mancare diseara?”, eu, cu planurile mele ambitioase, stilul de viata liber si neindoctrinat, dupa propriul meu tipar si propria mea fire, nu era decat motiv de conflict interior, legat de ceea ce a vrut el sa fie in viata, dar nu i-a iesit. Si asta se aplica tuturor celor care mi-au spus ca „visez” sau ca „nu asa se face”, la un moment dat.

Draperiile mele nu sunt decat un simbol al „am propia mea personalitate, propriile gusturi, popriile placeri, eu nu sunt tu, am coltul meu”. Faptul ca ea a incercat de fiecare data sa distruga orice moment din viata mea in care ma simteam fericita, desi nu poate constientiza asta, ar fi chiar culmea, nu e decat un semn al neincrederii in ea. Daca eu n-am fost fericita si multumita in viata, tu de ce sa fii? De ce sa nu treci si tu prin ce-am trecut eu? De ce sa fiu eu singura nefericita?

Omul poate supravietui si fara o camasa calcata perfect sau mancand mancaruri simple sau pastrand trandafiri de la fosti  dar omul care nu mai este el moare instant. Faptul ca tu nu indraznesti sa speri ceva mai bun pentru tine, ca tie ti se pare ok punctul la care esti, nu mi se aplica mie. Eu vreau sa ajung si eu la punctul meu ideal si nimeni nu-mi poate lua dorinta asta. Oi gresi, n-oi gresi, macar incerc. Pic, aia e. Oricum mai jos decat sunt acum n-am unde. Papadia vietii mele, promit ca daca n-au sa-mi iasa am sa invat cartea de bucate pe de rost.  In 3 zile, ca  eu retin repede.  Si daca am sa ajung, promit sa invat numa’ ca sa fac in ciuda plii, asa cum am facut cu toti care mi-au spus la un moment dat „speram sa incerci sa faci asta”. Si am sa ma simt bine atunci ca am sa fiu si doamna si gospodina si tu ai sa-ti dai seama ca de fapt, omul e ala care conteaza, baza lui, nu chestiile astea superficiale de se invata in 3 zile. La mine stiu sigur ca baza-i buna. Restul sunt adiacente. Da’ pana cand am sa invat cum sa gatesc, promit sa ma concentrez pe chestiile care sunt cu adevarat importante in viata, cum ar fi implinirea spirituala. Si am sa-mi decorez camerele de au sa dea clasa oricarui designer minimalist.  Si uite asa, doar de-a dracului, am sa va intalnesc pe amandoi si am sa va rad in fata, de sus, de-acolo, dovedindu-va ca ati ramas exact unde v-am lasat, pierduti, superficiali si neimpliniti. Poate am sa va invit la mine la o prajitura home-made. Sau 3, sa fie de unde alege. Ne vedem in 5 ani?

Dar eu ii accept, asa neincrezatori si obsedatisi ignoranti cum sunt ei, pentru ca eu i-am vrut pe ei si nu pe altii. Nu am sa las pe nimeni sa ma schimbe, din simplul fapt ca nu se poate si singurul rezultat obtinut ar fi  furia din partea mea, disperarea, lacrimile sau tot felul de manifestari, pe care nu le-ar intelege nici unul din noi si am cauta sa dam vina pe orice altceva. Eu sunt eu si totul se rezuma la acceptare si la a sti ce iti doresti de la persoana de langa. Incantata, Oana, vrei sa bem o cafea impreuna?

Anunțuri

1 Response to “De fapt, de unde porneste totul”


  1. 1 kOoDoO Noiembrie 13, 2010 la 9:06 am

    time and place, plox.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: