Aplicari teoretice in viata reala

Eheee, dor mi-e de o carte buna care sa-mi desluseasca misterele vietii ca mult a fost de cand n-am mai citit ceva iluminator. Da’ acum am dat peste o comoara, mica inca, ce m-a facut sa-mi pun anumite intrebari pe sistemul „Nosce te ipsum!”. Si ca sa nu mor doar eu iluminata, am sa va impartasesc si voua un sambure de cunostinte proprii. Koodoo, cand m-am gandit la ce-am sa scriu mi te-am si imaginat pe tine contrazicandu-ma. Old memories.

Prima intrebare: de ce m-am atasat de ceea ce obisnuiam sa numesc fuck-buddy?

Ei da, eu nu sunt complexata de „ce zice lumea” si recunosc deschis ca, la un moment dat de prin viata mea, mi-am gasit un flacau cu care sa ma inteleg de minune si cu care sa ma mai si hata-hata atunzi cand aveam chef. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, cam asta-I definitia relatiei pe care am cautat-o. Mai putin la faptul ca nu ne interziceam sa flirtam cu terte parti. Ceea ce a fost o treaba cu revers.

Neinterzicandu-ne si intelegandu-ne atat de bine, nu mai aveam nevoie de terti. Cel putin eu, pentru ca nu pot garanta ce faceau ei in alea doua ore pe zi in care nu ne vedeam, desi as avea o mica banuiala ce implica dusul si dulapul de haine curate. Deci, intr-un fel, era o relatie acolo, asa cum ar trebui sa fie o relatie. Acum ii dau dreptate lui Adi cand imi zicea ca ii etichetez gresit. In fine, cica am avut un fel de relatie.

Problema aparea cand deja interveneau anumite sentimente, nu neaparat de dragoste, si incepeam amandoi sa facem diferite crize de gelozie, de cele mai multe ori diminuate la minim, pentru ca na, aveam un cod nescris de perfect fuck-buddies. Da’ stiam si atunci si stiu si acum ca era criza de gelozie cand ma suparam pe motiv ca „mi-am facut planuri sa-mi petrec dupa-amiaza cu el” si el pleaca sa doarma/ vada meciul/ se vada cu vreo fosta.

Intrebarea e de ce se ajungea la gelozie sau sentimente de disconfort, in lipsa lui, daca noi stiam ca nu e nimic serios sau de posesiune reciproca implicat? Pai…

Prin povesti si mituri (atentie Koodoo), se spune ca ar fi trei mari si late circuite neuronale:

  1. Circuitul pentru dorinta sexuala
  2. Circuitul pentru dragostea romantica
  3. Circuitul pentru relatii de lunga durata bazate pe atasament

Or din astea trei, noi, teoretic, functionam pe baza primului. Nu? Problema e ca toate trei sunt datorate unui anumit nivel de dopamina in creierasul nostru. Adica daca ne-o tragem, pac, mai sare un pic nivelul dopaminei. Daca mai fumam si o tigara dupa, pac, inca un pic de dopamina. Si daca, doamne fereste, ma mai tine si in brate dupa, deja am ajuns la nivelul circuitului romantic.

Si cam asa sta treaba. Simtindu-ne bine impreuna, dopamina a crescut si, creierasul meu, facand abstractie de ratiune, a crezut ca m-am indragostit. Si mi-a eliberat si mai multa dopamina.

In caz ca nu stiti cum se manifesta senzatia de indragostire, uite niste simptome pe care sigur o sa le recunoasteti: dependenta emotionala- doar ma simteam de rahat fara el-bifat; euforie- ma simteam super tare cu el, ca doar de aia stateam impreuna-bifat; posesivitate sexuala- eram in stare sa ma macin pe interior incet, incet daca-l vedeam ca flirteaza cu altcineva-bifat; gandire obsesiva – daca nu ne beiam impreuna cafeaua, dimineata, ma gandeam la cum a fost noaptea trecuta- bifat. Deci uite cum, un rahatel de substanta chimica mi-a facut festa si mi-a stricat unele din cele mai lejere relatii.

Daca stau bine sa ma gandesc, si-acum prezint simptomele de mai sus, ceea ce ma mira, pentru ca a trecut deja un an. N-as vrea sa fiu parte din cuplul ala de vesnic indragostiti, pentru ca e de-a dreptul aiurea sa stii ca tot ce faci e drept urmare a unui nivel gresit de substanta din creierasul tau.

A doua intrebare: De ce ma simt tot timpul irascibila in ultima perioada?

Motivul evident ar fi ca mi s-a invadat spatiul personal da’ chinuindu-ma azi sa adorm nu mi-am putut scoate din minte anumite chestii care se bateau cap in cap. Asa ca am descurcat itele si exemplific aici ca sa vedeti cat de fucked up poate fi mintea umana.

Teoretic, toate datele se potriveau. S-a mutat Adi cu mine, am devenit irascibila. A venit si mama, am devenit iar irascibila. Clar, e ceva legat de spatiu. De fapt, totul e legat de dependenta. Cum? Explic.

Cand Adi s-a mutat cu mine a incercat inconstient sau constient, astept sa se trezeasca sa-l intreb, sa-si asume rolul dat de societate: „barbat in casa”, „cel care controleaza”, „om serios”. Din ce-mi dau eu seama e destul de inconstient si vine din „alinturile”  si prototipurile din copilarie si nu numai. Or problema aici e ca, de mica, eu am fost educata sa devin „barbatul in casa”. Ilar, da’ era o lupta de care are coaiele mai mari si de impartirea teritoriului masculului alfa. Eram fix ca nuca in perete in treaba asta, da’ n-am ce face daca asta mi-a zis dintotdeauna mama: „tu trebuie sa ma sprijini la batranete”, „tu nu trebuie sa depinzi de nimeni”, „tu trebuie sa ma aperi de necazuri” . Si dupa toti anii astia, a aparut el si vroia sa ma apere el pe mine. Sa-mi fure painea de la gura.

Si asta am patit-o cu multi. Fiecare vroia sa fie protectorul meu, neintelegand ca eu nu de protector am nevoie ci de protejati. Cand povesteam diferitele intamplari din viata mea, o faceam, inconstient, nu ca sa ii fac sa le fie mila, cum intelegeau ei si sa ma apere, ci ca sa le dovedesc ca eu ma pot descurca singura.

In momentul in care mi-am proclamat independenta si puterea, batand cu piciorul in pamant si cu diferite farfurii prin pereti, iar el, dupa 2 saptamani de gandire mi-a acceptat-o, m-am linistit.

Apoi a aparut mama in peisaj. Problema cu mamele e ca ele nu vor sa realizeze adevaratele fete ale copiilor lor. A mea nu rea sa realizeze ca am multi, multi, multi ani de cand ma descurc singura si ca am crescut. Stiti, sunct convinsa ca stiti situatia. In schimb a simtit ca pierde teritoriu din atentia mea care, acum, se impartea mai mult prin viata personala si cea amoroasa si mai putin prin viata ei.  Colac peste pupaza, si ea stia ca are rolul de „barbat al casei”. Asa ca iar, a inceput o lupta tacita asupra teritoriului. Imi muta prin casa lucrurile, statea toata ziua in camera mea, imi rearanja hainele, machiajele, incerca sa-mi „cumpere” buna-vointa cu diferite favoruri. Iar eu, ma enervam. Atat de nervoasa eram incat am ajuns sa ma rastesc la oamenii din jurul meu pentru nimicuri la care, de alta data, as fi ras.

De ceva zile insa, mama a aplicat o alta strategie. Isi vede doar de treaba ei si nu se mai amesteca decat atunci cand o rog eu, in a mea. de fapt, tre’ sa recunosc, am avut un plan de bataie si-anume (desi am incalcat careva cod deontologic) sedinta de terapie la cafea, cu scopul de a o face sa-si afle adevaratele interese din momentul asta. Asa ca, acum, dandu-si seama ca ea nu vrea sa conduca pe nimeni ci doar sa fie linistita, ne lasa in pace. Si eu sunt calma.

Concluzia? Eram irascibila de cate ori cineva incerca sa ma protejeze. Nu sunt protejat, eu sunt protector. „Stalp de sprijin” cum ar zice George.

A treia intrebare si va las: De ce imi adun, in jurul meu, barbati?Sau de ce nu ma inteleg cu femeile?

Desi afirm peste tot ca principala scuza e ca femeile mi se par proaste, stiu ca asta prinde doar la ignoranti si ca, de fapt, sunt si femei destepte. Cum sunt si multi barbati prosti.

Ba chiar, barbatii din jurul meu, ii atrag voit, prin diferite artificii. De-a lungul timpului, am facut un pattern al barbatilor cu care am avut relatii mai lungi sau de care m-am simtit mai mult atrasa. In seara asta am gasit caracteristica prima a celor de care nu m-am simtit atrasa: nu aveau nimic care sa-mi aduca aminte de tata, pe cand, ceilalti, erau bucatele rupte din temperamentul lui. O sa-mi spuneti ca stiati asta deja, pentru ca e o vorba veche prin popor care circula si spune ca fetele isi cauta iubiti care sa semene cu tatii si care le poate induce ideea de protectie. Da’ nu e chiar asa.

In cazul meu, taica-mea a facut orice altceva decat sa ma protejeze. Am zis mai sus ca eu mi-am asumat, inconstient, rolul de protector. In schimb, arhetipurile mi-au jucat niste mici feste. In capul meu, stiam ca el trebuie sa-mi ofere afectiune, ceea ce nu s-a intamplat. El a murit, eu am ramas cu mari lacune pe partea sentimentelor nemanifestate. Si implicit, complexe.

Asa ca eu, imi caut in parteneri, tatal, in ideea de a imi acoperi nevoia asta de afectiune ne-exprimata. De aia, m-am indragostit atat de repede de cei care imi aduceau aminte de el si tot de aia am reusit sa ma mentin atat de nepasatoare si distanta fata de altii. In momentele in care ratiunea a preluat controlul, dupa ceva vreme, si am vazut ca, de fapt, eu si acei oameni n-avem nimic in comun, s-a dus totul pe Sfanta Papadie intr-o secunda, pe cele mai banale motive care se puteau invoca.

Partea misto acum e, ca, tot cautand, am invatat sa-mi dau seama mai repede daca un om e ceea ce imi trebuie mie ca personalitate sau mie ca si sac de complexe. Ca de exemplu, cu Adi am inceput sa rationalizez de mult, desi nici el nu scapa de tiparul fostilor iubiti. Da, el e ceea ce imi trebuie si daca nu are sa mearga, are sa fie doar din vina noastra si nu din a unor stafii ale trecutului.

Ca si morala a lectie de azi avem urmatoarea idee: primul motiv care va vine in minte (si nici al doilea sau al treilea) atunci cand incercati sa va explicati niste gesturi proprii, e gresit. Sapati bine, faceti conexiuni, iesiti din tipare si poate, cu underline pe poate, il veti descoperi. Desigur, in ideea asta, exista sansa ca tot ce-am spus mai sus sa fie pura polologhie. Insa, pana acum, asta imi e explicatia cea mai plauzibila, desi am ani intregi de cand o caut. Am sa redeschid dosarul in alti 2-3-4 ani, sa vad daca si-atunci am sa mai cred la fel.

Anunțuri

11 Responses to “Aplicari teoretice in viata reala”


  1. 1 kOoDoO Octombrie 15, 2010 la 6:21 pm

    De spus ar mai fi multe, dar de contat… ?
    Chiar vrei sa iti spun ceea ce cred sau sa las un comentariu neutru?
    Te plictisesti, observ 🙂

  2. 2 d3vilbabe Octombrie 15, 2010 la 6:22 pm

    deci vreau sa0mi spui ceea ce crezi..:))

  3. 3 kOoDoO Octombrie 15, 2010 la 6:43 pm

    Referitor la primul punct, sa spunem ca accept conceptul cailor neuronale, pentru ca mi se pare logic. Reciproc si ideea cu dopamina, corect, pe baza dorintei sexuale am inceput ce-am inceput noi. S-au manifestat diferite stari bazate pe atractie, dar pe parcurs a inceput sa-mi placa de tine si ca persoana non-sexual. Daca nu era asa, ramaneam la prima data si gata. Refuz sa cred ca doar o substanta chimica a facut atatea, dar in partea initiala, da.
    Si pentru cat timp crezi ca ar fi persistat prezenta ei de dai atat vina doar pe ea? Pentru ca la un moment dat ar fi intervenit o anume rutina iar efectele sale s-ar fi diminuat considerabil. Abia atunci observi cine e omul de langa tine si incepi sa il cunosti. Well, cred ca nu ai mai ajuns la acea parte (keep running >:P) si implicit ai „simptomele” de mai sus. Le am si eu, doar ca se manifesta putin diferit. Ceea ce a fost nu s-a consumat, din cauza asta cred ca vor exista mereu. Sau pe aproape. That’s my point of view. Inca nu devenisesi logica.
    La intrebarea a doua, cred ca trebuie sa inveti sa protejezi ca sa devii protector. Esti undeva intre, dar tind spre protejat. In rest, gandesti bine, dupa mine.
    La trei ce pot spune? Va doresc numai bine si sper sa va mearga relatia. Stafiile trecutului nu dispar niciodata, ti-am zis, tre’ sa le accepti si sa mergi mai departe.
    Morala e buna, atata timp cat nu esti genul de persoana intuitiv. Intuitiv corect.
    Seara faina.

  4. 4 d3vilbabe Octombrie 15, 2010 la 9:10 pm

    La prima asteptam sa ma contrazici tu…si ai facut-o 😀
    Pai e un circuit destul de mult bazat pe chimie: sexul initial–> dopamina–-> ti-a placut–-> mai multa dopamina, de la asta–>faza romantica–-> ceea ce genereaza si mai multa dopamina. Si voilaaaa. Relatie in care te simti bine datorita unui cerc vicios: faptele genereaza dopamina, dopamina genereaza fapte. desigur, ca sa te simti bine trebuie sa ai anumite tangente cu persoana respectiva, cum ar fi ca dopamina sa genereze acelasi tip de fapte, care sa va placa amandurora si care sa genereze alta dopamina. :))
    Da’ in afara de „ne asemanam” sau „ne potrivim” cam totul e datorita substantei asteia…:P

  5. 5 kOoDoO Octombrie 17, 2010 la 4:16 am

    Si de fapt, e un mix de substante : dopamina, adrenalina, norepinefrina, oxitocina si feniletanolamina. Orgasmul sexual genereaza oxitocina si creeaza acea emotie de legatura puternica intre 2 persoane. E considerat ca fiind primul factor ca importanta in mentinerea unei relatii. Al doilea este umorul.

  6. 6 d3vilbabe Octombrie 17, 2010 la 5:39 pm

    adrenalina?:))))))) asta banuiesc ca apare cand incepe femeia sa te fugareasca prin casa cu melesteul :)))

  7. 7 Anonim Octombrie 20, 2010 la 4:46 am

    Sa va spun o poveste despre un personaj care a fumat cu alt personaj, si si-au propus la inceput sa nu se lungeasca, ca a doua zi fiecare avea cate ceva de facut.
    Respectivele personaje, s-au intalnit, au fumat, a trecut timpul, s-a trecut si de la o idee la alta, si datorita plantelor, au reusit sa inteleaga tot, si orice s-a intamplat, atunci cat au stat, dar si dupa, cand totusi au reusit sa faca ce si-au propus, si anume sa nu lungeasca seara ca de obicei. Exemplu:
    -Hai, vorbim, stai sa vad daca mi-am uitat ceva pe aici
    portofelu este, cheia este, aia este, tot este.
    -Hai vorbim pa.
    Intre cel care pleaca isi propune sa si gaseasca un lucru, pierdut dar parca nu pierdut, cu cateva idei unde ar putea fi, prima fiind masina. Ajunge, uita bineinteles de ce si-a propus, si da sa plece in casa fara sa caute, dar cand, strange ce avea de luat, scapa telefonul, in masina, se intinde dupa el, se chinuie si scoate TELEFONUL si lucrul pierdut desi a cautat inainte (o zi sa spunem) si nu a gasit. Am sarit cred ca peste 300 de pagini din poveste, pracitc sunt sigur ca nimeni n-a inteles nimec dar :

    1. azi o sa joc pt prima oara la loto.
    2. stiu un film mai tare ca „fear and loathing in las vegas” , sau ca „blow”
    3. Sunt foarte curios daca a citit cineva tot ce am scris :))
    4.

  8. 8 d3vilbabe Octombrie 20, 2010 la 4:49 am

    da, eu. deci, pe tine te-a deranjat ca e prea lung sau ca n-ai gasit logica?:)
    later edit: sau ai vazut tu greseli pe care nu le-am vazut sau am uitat sa le corectez?:)

  9. 9 Anonim Octombrie 20, 2010 la 4:51 am

    4. Greselile :
    – Intre timp cel care pleaca
    – desi a cautat (…….) si nu l-a gasit
    – nimeni n-a inteles nimic

    graba, oboseala… eiiiiiiii

  10. 10 Anonim Octombrie 20, 2010 la 5:01 am

    nu, nu m-a deranjat nimic :))) fiindca tocmai, eu am gasit o logica.. aaaa gata intervine oboseala, si vine somnul.

    Nu mai irosesc minute pretioase si ma culc.
    Oana poti sa stergi comentariul :)))) hhhhhh

  11. 11 d3vilbabe Octombrie 20, 2010 la 5:02 am

    somn usor…anonim 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Oldies But Goldies

Categorii

Top Clicks

  • Niciunul
Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Oameni plictisiti :


%d blogeri au apreciat asta: